Рет қаралды 288,150
Zece tineri crescuți în centre de plasament au primit șansa unui nou început: o casă, promisiunea unei slujbe, ateliere pentru a învăța abilități sociale pe care nu i-a învățat nimeni și, cel mai important, sentimentul că au pentru prima dată o plasă de salvare. Dacă eșuează, pot încerca din nou.
Programul în care sunt implicați se numește „Plan de viață“ și e derulat de Asociația The Social Incubator. E o încercare la limita cu experimentul: nimeni nu știe cum vor evolua acești tineri, dacă vor reuși să-și depășească condiția, dacă-și vor învinge timiditățile și complexele, dacă-și vor găsi locul într-o societate zdruncinată de hazardul anului 2020.
Material susținut de AFI Europe România care derulează proiectul „Plan de viață“ implementat de Asociația The Social Incubator.