No video

DISTRUGEREA CHIPULUI LUI DUMNEZEU DIN OM | DĂ SENS VIEȚII cu IONICĂ HERLEA | PĂRINTELE IACOB COMAN

  Рет қаралды 16,108

a7tv

a7tv

4 ай бұрын

Majoritatea dintre noi suntem familiarizați cu disputele și cu dezbaterile dintre creaționiști și evoluționiști. Zeci de ani oameni de știință și teologi au fost angajați în tot felul de lupte, pentru a demonstra că există sau nu Dumnezeu, că am fost creați sau că am evoluat din alte specii. În acele vremuri, pentru oamenii credincioși era un lucru foarte grav tot ceea ce puneau la îndoială evoluționiștii.
Cu toate acestea, timpul a dovedit că există lucruri mai grave și mai periculoase pentru ființa umană, decât negarea existenței lui Dumnezeu și decât susținerea teoriei evoluției speciilor.
Lupta pentru supraviețuirea ființei umane care poartă chipul lui Dumnezeu s-a mutat dinspre exteriorul ei înspre interior. Nu mai vorbim despre o luptă de idei și teorii, ci despre o luptă între a fi sau a nu fi OM și o luptă între a purta chipul lui Dumnezeu sau nu.
Doamnelor și domnilor, în această seară vom vorbi despre ,,Distrugerea chipului lui Dumnezeu din om”, împreună cu Părintele Iacob Coman.
Dacă vrei să știi mai multe despre lupta care se dă pentru a distruge chipul lui Dumnezeu din OM, nu pierde această emisiune.
#IonicăHerlea #Iacob_Coman #DistrugereaChipuluiLuiDumnezeuDinOm #Umanism #viitor #prezent #om #chip #profilglobalist #DăSensVieții #A7TV
🔹 Abonează-te la canalul nostru de KZfaq: bit.ly/2HMI0oz
🔹 Urmărește-ne pe Social Media:
/ a7tv.ro
/ a7tv.ro
/ a7tvromania
🔹 Află ultimele noutăți de pe site-ul nostru: www.a7tv.ro
A7TV este o televiziune generalistă, care își propune să aducă în peisajul audio-vizual bunul simț, educația, spiritualitatea autentică, cultura și valorile care definesc umanitatea.

Пікірлер: 69
@cornelmarinau
@cornelmarinau 3 ай бұрын
La min. 29 am tresarit… Am ascultat de cateva ori pasajul… Am rugat-o pe sotia mea sa asculte si ia…. Realitate trista! Har si pace iubitilor mei frati!
@aurelholhos1434
@aurelholhos1434 4 ай бұрын
Dumnezeu sa va Binecuvinteze si sa va rasplateasca caci aveti curajul sa aduceti Lumina!
@mireladanila6084
@mireladanila6084 4 ай бұрын
Vă mulțumesc frumos pentru emisiune! Domnul Dumnezeu să vă binecuvânteze!
@dorinaschreiber2699
@dorinaschreiber2699 4 ай бұрын
Domnul Dumnezeu Sa va Binecuvinteze
@leontinpopa5654
@leontinpopa5654 3 ай бұрын
❤Respect și felicitări pentru voi și Domnul să vă Binecuvânteze...!❤❤❤
@constantinsilviu6423
@constantinsilviu6423 4 ай бұрын
Ma scuzati, dar de ce continuati la fiecare emisiune sa lasati muzica aceea de fundal, enervanta prin repetitivitatea ei, si dupa inceperea discutiei? Distrage atentia si e iritanta, iertati-ma.
@GaciuRobert
@GaciuRobert 4 ай бұрын
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
@homorodangusti5277
@homorodangusti5277 4 ай бұрын
Lăudat să fie Domnul Iisus Hristos și Preacurata Sa Maică!!!
@artemizadarie7136
@artemizadarie7136 3 ай бұрын
Il ascult cu mult drag dar fondu musical deranjeaza f mult atentia si concentrati a asupra explicatieimarelui om invitat in emisiune
@axiniaandrei9286
@axiniaandrei9286 4 ай бұрын
Foarte bine punctată toată conversația! 🙋🙏
@feliciavidescu384
@feliciavidescu384 4 ай бұрын
"Și" Tată "să nu numiți pe nimeni pe pământ, pentru că Unul singur este Tatăl vostru:Acela care este în ceruri." Matei 22:9
@tivadarlengyel8432
@tivadarlengyel8432 4 ай бұрын
Și Pavel se credea tatăl celor pe care îi convertea. În multe privințe era pe lângă adevăr și "creștinii îi studiază mai mult epistolele decât învățătura Lui Cristos din evanghelii.
@Eldesiempreyomismo
@Eldesiempreyomismo 3 ай бұрын
Chiar mă gândeam, o fi trecut la ortodocși de-i zice părinte?
@Eldesiempreyomismo
@Eldesiempreyomismo 3 ай бұрын
Eu deduc că am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar datorită păcatului am decăzut rău. Nu-mi imaginez un Dumnezeu care seamănă cu mine nici cu domnul Coman......😊
@feliciaacosta365
@feliciaacosta365 3 ай бұрын
Acest om Coman ...poate fi Tatal acestui tanar...e corect ça l-a numit parinte..!! M-i se pare corect...sa respecti perii Albi !!
@mariusmihai4932
@mariusmihai4932 3 ай бұрын
Vă apreciez !
@luminitamihailescu8560
@luminitamihailescu8560 4 ай бұрын
Ma bucur de fiecare dată să vă revăd domnule pastor Iacob Coman .
@Eldesiempreyomismo
@Eldesiempreyomismo 3 ай бұрын
Nu mai spuneți pastor , mă gândesc că poate se simte insultat spuneții părinte că văd că nu-l deranjează. Că amândouă nu poate fi.
@Bogdaproste68
@Bogdaproste68 3 ай бұрын
​@@Eldesiempreyomismomai bine popo...
@tonyterciu6690
@tonyterciu6690 3 ай бұрын
​@@Eldesiempreyomismo: Această afirmație, mi-a atras și mie atenția. 😢😢😢
@florinvoda9971
@florinvoda9971 3 ай бұрын
Interesant
@mariaceban2267
@mariaceban2267 4 ай бұрын
Dar fără muzică nu se poate?
@mariusz365
@mariusz365 4 ай бұрын
Apropo, de "candidat" pt. botez. Termenul candidat nu va suna mai mult politic decat bisericesc? O fi saracă limba română?
@vasilebuburuzan7505
@vasilebuburuzan7505 4 ай бұрын
Domnule moderator,chiar nu vrei să ne scapi zgomotul acela se fond? Vrei cu tot dinadinsul să ne arăți cât de nepăsător ești față de cei care vor să audă invitații nu zgomotul de fond? Oare chiar trebuie să ajungem în a uza cuvinte neplăcute? Când vorbește PS Coman nu trebuie să se audă musca nu hărmălaia aceea?
@popremus3631
@popremus3631 4 ай бұрын
La min. 35:00 zice: "....peste 90 % din pastori și preoți sunt atei desăvârșiți !" ; păi a facut Domnul Iacob Coman sondaj prin lume și i-a evaluat pe toti după capacitațile lui...?! O dată dumnealui a spus un mare adevăr: " ....un frate prezbiter mi-a strigat: - Iacobeee și tu ai intrat în rândul MINCINOȘILOR ??? ...., - da frate, i-aș răspunde azi peste zeci de ani,...din păcate am intrat în rândul MINCINOȘILOR !!!
@mirellasegura6105
@mirellasegura6105 3 ай бұрын
Nu exagera domnule Herlea....in 60 de ani nu cunosc vreun caz in care cineva sa faca cateheza 2-3-5...ori.
@claudiapaun128
@claudiapaun128 4 ай бұрын
Domnul Iacob Coman a afirmat pasi in care devenim atei . Aș dori exicatii mai concrete (in familie,biserica, liceu ,....) Nu tendențios doar de a nu greși in educatia copiilor.
@claudiapaun128
@claudiapaun128 4 ай бұрын
@@dormic14 eu astept un răspuns de la domnul Coman . Astfel de explicații îmi dau și eu . Vreau ceva mai concret.
@priestaurelsas329
@priestaurelsas329 3 ай бұрын
Dumnezeu este Duh (Ioan 4,24), așa cum ne-a revelat Fiul Său, Iisus Hristos, întrupat în umanitate de la Duhul Sfant și Pururea Fecioara Maria (Luca 1,35) Și nu este ca omul, ca dvs cum ziceți. Vă rătăciți neștiind Scripturile și puterea lui Dumnezeu (Matei 22,29), a zis Domnul, Singura Persoană din Unul Dumnezeu în Preasfânta Treime Care a luat chip de om să mântuiască lumea de sub moartea păcatelor.
@marianfaramita25
@marianfaramita25 3 ай бұрын
Cum e când zice Pavel:in Isus nu e nici bărbat nici femeie .ce a vrut să spună?
@dormic14
@dormic14 4 ай бұрын
Scapă cine VREA cu tot dinadinsul!
@toadertimis355
@toadertimis355 3 ай бұрын
Parintele Iacob Coman ?? 🤦‍♂️
@user-jo5qr1wi6z
@user-jo5qr1wi6z 4 ай бұрын
Domnule Coman, la min.27 spuneti niste gogomanii mai mari decit dvs. Cum puteti face afirmatii fondate pe nimic, asta cu prietenul care mi-a spus... nu are nici o valoare. Ca in Franta se duc copiii la scoala de la 7 dimineata ,pina la 7seara si daca cineva ar indrazni sa incerce sa ii ia mai devreme ar fi pedepsiti cu luarea si plasarea lor. Cum puteti debita o asemenea ineptie! Traesc in Franta de 35 de ani, am avut doi copii scolarizati de la gradinita pina la studii superioare si pot sa va spun (ca sa va intre bine in capul dvs. de profesor si intelectual) ca nimeni si nici o data nu am avut cea mai mica presiune din partea autoritatilor, a scolii s-au asistentei sociale privind educatia copiilor.mei. Am procedat asa cum am crezut eu ca e bine si nimeni nu m-a obligat sa fac altfel. Persecutia asta imaginata s-au imaginativa nu exista decit in capul unor oameni bolnavi, ca dumneavoastra. Inainte de a vorbi, verificati informativa si apelati la surse valabile, verificabile. Nu mai vorbiti despre ceea ce nu cunoasteti si nu puteti ' s-au nu vreti)verifica . Continuind in felul acesta nu puteti avea credibilitate. Nu am obiceiul de a face comentarii la ceea ce spun unii s-au altii pe net dar de data aceasta si venind din parte unui om "cu carte" , sint revoltat si trebue sa va spun ca sinteti " dans l'ereur absolue"
@IacobComan
@IacobComan 3 ай бұрын
Bună seara stimate domn, Sunt Iacob Coman. Nu cred că trebuie să scrieți mai civilizat, bunul simț e rar în secolul XXI. Dacă ați fost atent am spus de unde știu. Ceea ce am spus în predică mi-a zis un păstor din Paris care are acum un copil de 4 ani. Dacă aveți copii care deja sunt la facultate să nu uitați că lucrurile s-au mai schimbat între timp. Dacă fratele păstor care mi-a spus mi-a dat o informație eronată îmi cer iertare și o voi face și în mod public. Cu prețuire și slujire, Iacob Coman
@mariusmihai4932
@mariusmihai4932 3 ай бұрын
Chipul Lui Dumnezeu îl găsiți ușor este în Domnul Iisus Hristos. Noul Testament explică caracterul Lui Dumnezeu ! Nu cărți multe și multă filozofie.
@BBB777VVV
@BBB777VVV 3 ай бұрын
Distfuctiv nu constructiv...
@rafimoldovan7874
@rafimoldovan7874 4 ай бұрын
Am crezut ca vorbește Iohanis neuitându-ma la moderator 😂
@Jazmina2024
@Jazmina2024 3 ай бұрын
Muzica este ffoarte deranjantă.
@astronova6012
@astronova6012 3 ай бұрын
Sectele urmaresc progresul tehnologic nu cel sufletesc. Din aceasta cauza sunt false in credinta.
@Uivlix
@Uivlix 3 ай бұрын
Nu tehnologic, financiar!
@Eldesiempreyomismo
@Eldesiempreyomismo 3 ай бұрын
Ce înseamnă s3cte? Că nu aveți nici idee, doar vorbiți 😮
@Eldesiempreyomismo
@Eldesiempreyomismo 3 ай бұрын
E bine că secta dumneavoastră, merge înspre bine . Doamne ajută! Și vouă și nouă și la noi toți!
@antoniuconstantinescu5350
@antoniuconstantinescu5350 3 ай бұрын
Secta: ramificatii false ale crestinismului sau mai bine zis eresuri. Eres vine din cuvantul arian ce vine de la numele lui Arie care cu sute de ani in urma sustinea diferite aspecte false precum faptul ca Iisus sa intrupat ca Dumnezeu nu ca om etc. In ziua de astazi unele secte sunt atat de departe de crestinism ca nu mai cinstesc icoanele, sfintii, sf. Cruce si chiar pe Fecioara Maria. Ati inteles ce sunt sectele. Iar ortodoxismul nu e secta si nici religie ci este Adevarata credinta.
@Uivlix
@Uivlix 3 ай бұрын
@@Eldesiempreyomismo sectele sunt grupurile religiosa de desprinde di reliigiile importante (oficiale ) De ex: Protestantii Au fost secta cand s au desprins de catolici! Apoi, neoprotestantii Au fost secta cand s au departat de protestantism! ... Si in cazul de fata Adventistii biblici sunt secta pentru ca s au desprins din Basz care e oficiala! A fii secta, nu este neaparat ceva rau! E diferit! Noh, Haré krishna, krishna haré!
@emagraebner1616
@emagraebner1616 3 ай бұрын
Sa declari ca ceea ce se întâmplă in societate este corect si bine daca il excluzi pe Dumnezeu mi se pare gresit. Chiar si unii atei sunt nemultumiti de directia in care merge educatia si societatea de astazi. Chiar si fara Dumnezeu poti fi scirbit cind vezi doi barbati sarutindu-se sau vezi un barbat cu barba in haine de femeie pe tocuri. Aceasta nu inseamna evolutie,ci involutie. Si a declara ca o gindire sanatoasa,care defineste sexualitatea prin simplu fapt ca te uiti in pantaloni si îți știi sexul ,este ,conform DL Coman o gindire reminiscenta 😢( min 18:03) mi se pare dureros de demonic. Ma tot mir de cei care il asculta si se simt binecuvintati ..😢😢😢😢 Unde este frumusetea sau verticalitatea in gândirea lui ???
@Uivlix
@Uivlix 3 ай бұрын
Si totusi...! Omul l.a creat pe dumnezeu dupa chipul lui ( al omului ). Asa ca treaba cu chipurile e precum icoanele! Zugraveli!
@srtadesire3242
@srtadesire3242 4 ай бұрын
Iacobeeeee , ai deraiat rau de tot . De cand ai dezbatut teoria sexului oral , nu mai cred nimic din ce zici .
@danielsorinmacavei4514
@danielsorinmacavei4514 4 ай бұрын
Nu te obliga nimeni sa crezi,nici nu știu de ce ai mai scris,ironie,ironie.....
@nicumatei4541
@nicumatei4541 4 ай бұрын
Are barba Dumnezeu ?
@TimofteCostache
@TimofteCostache 4 ай бұрын
Sunteți oameni prost informati sau rău intenționați sa gînditi la ce este rău
@gheorghe2827
@gheorghe2827 4 ай бұрын
Da, ne tot îndepărtăm de regulile trasate de Dumnezeu, și nu la voia întâmplării Mîntuitorul a întrebat, oare mai găsi oi credință. Doamne dă-ne credință ca la primii creștini.
@johnapocalipto6000
@johnapocalipto6000 4 ай бұрын
Vrei să zici că sexul oral e păcat? Ai vreun argument biblic sau logic?
Schoolboy - Часть 2
00:12
⚡️КАН АНДРЕЙ⚡️
Рет қаралды 16 МЛН
Little brothers couldn't stay calm when they noticed a bin lorry #shorts
00:32
Fabiosa Best Lifehacks
Рет қаралды 17 МЛН
I'm Excited To see If Kelly Can Meet This Challenge!
00:16
Mini Katana
Рет қаралды 33 МЛН
Căderea Babilonului globalist - Vieți schimbate
49:18
Actualități apocaliptice | Dă sens vieții
1:47:37
a7tv
Рет қаралды 40 М.
Lumea cunoscută de noi dispare! | Dă sens vieții
1:43:32
CUM ȘTIM CARE ESTE VOIA LUI DUMNEZEU? | Taine din Scripturi
52:26
Speranța TV
Рет қаралды 39 М.
Știință, religie și profeții | Dă sens vieții
1:47:58
Schoolboy - Часть 2
00:12
⚡️КАН АНДРЕЙ⚡️
Рет қаралды 16 МЛН