No video

Acasă la iubita mea din clipuri, Stanca - MIRCEA BRAVO

  Рет қаралды 1,450,362

MIRCEA BRAVO

MIRCEA BRAVO

Күн бұрын

Clipul filmat acasă la Stanca:
• Seară romantică de Cră...
Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Пікірлер: 1 300
@Mix.Master
@Mix.Master 4 жыл бұрын
Fată de nota 100, Stanca. Bravo ei. Bravo ție, Mircea, că te înconjori numai de oameni minunați.
@stefiandrei1070
@stefiandrei1070 4 жыл бұрын
Le-ar sta bine împreuna...? Dacă are iubit atuci scuze
@qwerty12408
@qwerty12408 3 жыл бұрын
man, au descoperit astia de pe reddit ca "minunata" face videochat :)))
@ioancovaci779
@ioancovaci779 3 жыл бұрын
@@qwerty12408 Tot Clujul are vídeo cu fata asta de 100😂😂😂
@MuresanGheorghe-mg1rp
@MuresanGheorghe-mg1rp 11 ай бұрын
​@@ioancovaci779și dc va interesează pe voi daca mâța făcea video chat îți plăcea sa rada lumea de tine ce copii copie 🤦‍♂️🤦‍♂️
@amalianita2286
@amalianita2286 7 ай бұрын
​@@ioancovaci779Foarte bine
@grinpisu
@grinpisu 4 жыл бұрын
Felicitari, Stanca-Marieta, pentru toate, dar in primul rind pentru perseverenta cu care ti-ai realizat visul de a avea o casa! Esti un om deosebit si sint convins ca vei avea numai succese in tot ceea ce vei face!
@veghalexandru4514
@veghalexandru4514 3 жыл бұрын
Webchatistă cu dildăuri de 30 țanti. Nume de scenă highsensation, KalinaCandy.
@avk100
@avk100 3 жыл бұрын
@@veghalexandru4514 dada.... am vazut si eu recent... na... ce sa zic... nu inteleg de ce s-a apucat sa stearga indexarile de pe google (apare ca cerera de stergere a fost facuta din RO... lol) sa-si asume consecintele pana la capat!
@andreeamuresan7037
@andreeamuresan7037 3 жыл бұрын
@@veghalexandru4514 fa si tu video chat cine te opreste mare mai este invidia .
@veghalexandru4514
@veghalexandru4514 3 жыл бұрын
@@andreeamuresan7037 tocmai aici este problema. Normalizarea frivolului și crearea exemplelor false. Curvele nu trebuie promovate!
@andreeamuresan7037
@andreeamuresan7037 3 жыл бұрын
@@veghalexandru4514 fiecare face ce vrea cu corpu propriu da de mai bine sa judeci .
@pdana8299
@pdana8299 4 жыл бұрын
Super-echipa! Felicitari domnisoarei Stanca pt ca a reusit sa construiasca o casa. Power, nu gluma, mai ales in Romania. Stie ce vrea: talentata, frumoasa, muncitoare si inteligenta foc!
@marilenasilviabobocea2564
@marilenasilviabobocea2564 4 жыл бұрын
Stanca este o frumoasa! Este talentata, are o casa frumoasa amenajata cu gust, un cățeluș jucărie. Sa o inviti mereu în clipurile tale, Mircea! Este o adevărată artista, da culoare clipurilor. Mi ați plăcut foarte mult în acest clip, cum v ați distrat cântând. Bravo, mergeți înainte!
@DAN-wo2bp
@DAN-wo2bp Жыл бұрын
Stai să o vezi goală
@rodicastoica4553
@rodicastoica4553 4 жыл бұрын
Erai asa micã când sa dus mãmica ta dumnezeu sa o odihneascã în pace . Mare bucurie mi ai fãcut Stanca draga chear ma bucur ca te am văzut.
@qrhad
@qrhad 4 жыл бұрын
Doamne ce fata !!😍Tare scumpa si cu o personalitate placuta ,pana si vocea ei suna atat de calda si calma.
@drago8302
@drago8302 4 жыл бұрын
foarte frumoasă! mă refer ca și suflet, mereu sau cel puțin așa se lasă văzută, plină de viață și jucăușă.
@MARINA-zk6ey
@MARINA-zk6ey 3 жыл бұрын
Dumnezeu te iubeste Stanca! Al cel film a fost un semn de la Dumnezeu,si tot! Multumeste-i! Norocul nu exista!
@mrcmixfactory603
@mrcmixfactory603 3 жыл бұрын
...simplitatea si naturaletea si bunul simt ...de altfel... autentice ... ale Stancai....imi aduc aminte de Ramona Fabian...o alta fata cu foarte mult potential... dar care, din pacate nu mai e printre noi... Bravo Stanca!!! ... si mult succes in continuare !!!
@getajida466
@getajida466 4 жыл бұрын
Făină fata ! Frumoasă, talentată . Mircea...va potriviți foarte bine !
@adireyf8824
@adireyf8824 4 жыл бұрын
Ce fatâ deosebită și talentată Care și-a luat singură viața în mâini la o vârstă atât se tânără și face ceva din ea .💪🏾 Respect Îți doresc să te sune muzicanții....💖👍🏾👍🏾
@matematicade10minute74
@matematicade10minute74 4 жыл бұрын
Wow, Stanca, ești fascinantă! Frumoasă, talentată, harnică și ambițioasă! Îți doresc să ți se împlinească toate dorințele!
@andreineculau1198
@andreineculau1198 3 жыл бұрын
In schimb are "buzele" cam mari(lasate)..
@victor.chirita20410
@victor.chirita20410 4 жыл бұрын
Super tare domnișoara.. Felicitări!!
@paulpurja28
@paulpurja28 4 жыл бұрын
Minunată femeie, felicitarile mele
@mihaela7653
@mihaela7653 4 жыл бұрын
Frumoasa si talentata !!!! Abia asteptam un nou clip cu voi impreuna !!!!🥰🙋‍♀️
@tiberiumocanu1917
@tiberiumocanu1917 4 жыл бұрын
Sunteti niste tineri minunati care ne bucurati nervul optic si ne gadilati in mod placut auzul si spiritul! Felicitari intregii echipe!
@viog4290
@viog4290 4 жыл бұрын
Bravo Stanca! Esti frumoasa si talentata. Felicitari!
@iulianiftode
@iulianiftode 3 жыл бұрын
Face videochat Cauta KalinaCandy
@sandapaval3685
@sandapaval3685 4 жыл бұрын
Foarte drăguți sunteti dragi mei. Dumnezeu sa te binecuvinteze cu tot ce-ți dorești frumoasă domnișoara!
@bldbld1910
@bldbld1910 4 жыл бұрын
mirciulica fa cumva si platiti creditu impreuna. ( intelegi aluzia) .. sunteti faini.. si apropo stanca are o voce de aur
@andreiciobanu2436
@andreiciobanu2436 4 жыл бұрын
Ce scria in titlu,, Acasă la iubita mea din clipuri, Stanca. " ce am văzut eu,, Acasă la iubita mea, Stanca." VA STA BINE 🥰❤️❤️👶
@mirceabravo
@mirceabravo 4 жыл бұрын
Fiecare vede ce vrea 😘
@andreiciobanu2436
@andreiciobanu2436 4 жыл бұрын
@@mirceabravo și tu ai văzut ce ai vrut 😀
@anagiei4684
@anagiei4684 4 жыл бұрын
Serios ca si eu am citit asa :))))))
@laurentiu29
@laurentiu29 4 жыл бұрын
V.ar sta bine impreuna
@osanmarius6925
@osanmarius6925 4 жыл бұрын
@@andreiciobanu2436 Exact:)) Prietenii stiu de ce!
@dumnezeucunoidumnezeucunoi7294
@dumnezeucunoidumnezeucunoi7294 4 жыл бұрын
Dumnezeu sã vã ocroteascã mereu si sã aveti spor bun în proiectele si munca voastrã. 🌷✝️
@ovidiu-flavianmarginean2261
@ovidiu-flavianmarginean2261 4 жыл бұрын
Bravo Stanca pt. ce ai realizat până acum și mult succes pe viitor! 😘 Bravo și ție, Mircea dar asta ți-am mai spus când ne-am văzut face to face.
@nicolaedraghia
@nicolaedraghia 4 жыл бұрын
Darius Asmr dă-i*, vad ca ai scris la fiecare comentariu apreciativ la adresa Stancăi, dar nu stii cum se scrie corect.
@gabilup6586
@gabilup6586 3 жыл бұрын
Dea ea a
@nicolaecoste7903
@nicolaecoste7903 4 жыл бұрын
Sincer v-ar sta bine împreună, sunteți frumoși amândoi!
@corectorul8560
@corectorul8560 4 жыл бұрын
Da, sunt frumosi amandoi, in afara de el.
@sinsemilia70
@sinsemilia70 4 жыл бұрын
Corectorul 😂😂😂😂
@ChrisGoGo
@ChrisGoGo 4 жыл бұрын
nu se potrivesc deloc, e iluzie maxima provocata din pricina scenariilor jucate in clipuri, atât. Dar nu, nu se potrivesc deloc. Sunt ca nuca si peretele împreună.
@luizavarasteanu2197
@luizavarasteanu2197 4 жыл бұрын
2 tineri frumosi si talentati.Sa va deie bunul Dumnezeu si Maica Domnului să multa sanatate si multa bafta amândurora si întregii echipe Mircea Bravo .❤❤❤🍀🍀🍀🌺🌺🌺🍾🍾🍾
@ValentinCampean
@ValentinCampean Ай бұрын
Exyb i
@luciamateipopescu9965
@luciamateipopescu9965 4 жыл бұрын
Chiar ati inebunit oameni buni! Sunt colegi de servici, ce bateti cimpii! Numai mamaie ma marita cu toti baietii din sat, lasati-I in pace pe Mircea, stie el rostul lui.
@camikeb.p6923
@camikeb.p6923 4 жыл бұрын
Superba casa , Foarte frumoasa esti Stanca . Dumnezeu sa fie cu tine , si sa-ti ajute . Mult stres cu construirea casii ,si multi bani , dar a trecut rezultatul e minunat , Sa fi sanatoasa ca bani mai faci si multe altele . Succes in tot ce faci
@ValentinCampean
@ValentinCampean Ай бұрын
Ysa1ubaps
@monicasaramet8477
@monicasaramet8477 4 жыл бұрын
Foarte tineri, frumoși și plini de viata sunteți, Stanca chiar e foarte potrivita pentru rolurile primite, tare mult îmi la e de ea, și e o mare realizare sa faci o casa asa de tânără, felicitări!
@simionstoica9581
@simionstoica9581 4 жыл бұрын
PT Mirciulica Stanca si urmaritorii lor. Eu ma duc la Stanca acasa sa-i fac viata mai frumoasa Ca sa vada Romania ce inseamna modestia Nu fite de capitala cu botox si cu vrajeala Fete simple de la Cluj fara figuri fara ruj Adevar eu va graiesc, cu respect va multumesc Mircea Bravo cu echipa THE BEST IN ROMANIA Cu multa stima si RESPECT va saluta un mare fan din Anglia
@mihaela7653
@mihaela7653 4 жыл бұрын
Na,ce idee buna ! Vreeeeemmmm un film de doua ore cu toata gasca voastra !!!!!!!! 🤟👏✌
@ionelapintea94
@ionelapintea94 4 жыл бұрын
Waw, m-a impresionat faptul că a rămas orfana de tânără și totuși si-a facut așa o casă. Bravo si respectele mele ale noastre. Ma gandesc ca o femeie o fata singură nu a fost ușor să își facă singură o casă. Jos pălăria.
@raulcimpean9677
@raulcimpean9677 4 жыл бұрын
Marius Simion munciți șmechere
@raulcimpean9677
@raulcimpean9677 4 жыл бұрын
Marius Simion prin ambiție și inteligenta prietene dacă vrei sa insinuezi altceva nu ești la locu potrivit
@ionelapintea94
@ionelapintea94 4 жыл бұрын
@Marius Simion păi ma gandesc ca părinții i-au lăsau ceva bani nu crezi? Mai ales că tatăl ei a fost artist cred că nu era chiar sărac. Apoi si ea cântă deci ca cântăreață câștigi bani deci cam avea de unde. Plus ca inca nu a plătit toate ratele sa fie a ei si acum muncește fata. Ascultă ce spune si judecă
@ionelapintea94
@ionelapintea94 4 жыл бұрын
@Marius Simion munciti de ea si de părinții ei. Dacă tatăl ei a cântat la vioară a făcut bani.
@ionelapintea94
@ionelapintea94 4 жыл бұрын
@Marius Simion ascultă ce spune si judecă.
@3lla04
@3lla04 4 жыл бұрын
Fata faina, Stanca! ❤️ Ai voce si poti oricand sa canti la evenimente! Sunt in Italia si mi-ai facut pofta de traditionalul romanesc. Pupici! ❤️
@EfecteleIncalziriiGlobale
@EfecteleIncalziriiGlobale 4 жыл бұрын
👍Ajuta-ma cu un subscribe (abonare) pe youtube❗ Multumesc frumos ❗
@ovidiuhopirtean5159
@ovidiuhopirtean5159 4 жыл бұрын
Bine ma toata lumea intreaba : "de unde succesul acesta?! de unde va vin ideeile? de unde aia? de unde ai-lalta?" Pai mai la asa echipa frumoasa, la asa oameni dragi, frumosi, deschisi, asa si canal ;) Marieta esti persoana calda si deosebita, iti doresc mult succes in cariera artisitca ! Felicitari pentru tot ce ai realizat pana acum ! P.S: Esti foarte frumoasa !
@amalianita2286
@amalianita2286 7 ай бұрын
Energie buna, de acolo vine tot
@roxytudor2833
@roxytudor2833 3 жыл бұрын
Wow! ♥️♥️♥️ Faini oamenii! Ce voce faina ai, Stanca! Mircea, sa nu mai cânți!
@MariusPop12
@MariusPop12 4 жыл бұрын
Sa va dea dumnezeu sanatate, putere de munca si cat mai multe idei. Meritati totul, sunteti niste oameni frumosi, harnici si foarte determinati sa creati cat mai mult content pentru noi, spectatorii, content pe care il consumam cu placere si totodata ne faceti sa radem si sa ne simtim mult mai veseli chiar si atunci cand unii am avut o zi mai proasta... Va felicit si va doresc numai ganduri bune!!! 🥰🦁🎉🌞
@amalianita2286
@amalianita2286 7 ай бұрын
Exact
@cristiandinca
@cristiandinca 4 жыл бұрын
Cat de frumoasa poate fi fata asta! Felicitari copii. Faceti treaba foarte buna.
@licasandu7665
@licasandu7665 3 жыл бұрын
Bravo Stanca, ești o femeie frumoasa gospodina și plina de viata și normal ca ești și ambițioasă, felicitări
@adriancristea8680
@adriancristea8680 4 жыл бұрын
Ce tare! Stanca e o fata tare talentata!respect!🙏Mircea ai grija !😉😏
@groundzero7719
@groundzero7719 4 жыл бұрын
Dupa ce a făcut videochat 😂
@razvanbossmann833
@razvanbossmann833 4 жыл бұрын
@Darius Asmr Marsi ma, cersetorule
@dimitridimitrov486
@dimitridimitrov486 4 жыл бұрын
@Darius Asmr da-ti follow singur !
@ralucaioana1796
@ralucaioana1796 4 жыл бұрын
Eu am impresia ca domnișoara cânta la nunți nu la video chat. Crede-m-a ca la nu ți câștigi mai bine decât ți-ai imaginat tu. 😂😂😂🤣
@macre8389
@macre8389 4 жыл бұрын
GroundZero chiar a facut?😂
@arnautluiza1335
@arnautluiza1335 3 жыл бұрын
Se vede ce om de calitate e Stanca, femeie de nota 100💕
@florintrandafir9567
@florintrandafir9567 3 жыл бұрын
Ce e drept, frumoasa casa...se castiga bine din videochat! Am vazut ca tot batea apropouri la un film, poate se referea la pornache!
@gylyanflorian6537
@gylyanflorian6537 3 жыл бұрын
😂😂😂
@user-neverion
@user-neverion 4 ай бұрын
Pai are filme porno
@porfyrus1
@porfyrus1 3 жыл бұрын
wow, ce tare e tipa asta! Bravo, Mircea, ca reusesti sa-i strangi pe toti in jurul tau.
@November3Scorpio
@November3Scorpio 3 жыл бұрын
Ce voce de aur !!!
@ancaana6307
@ancaana6307 4 жыл бұрын
Respect Stanca,esti de admirat!!!❤
@lilianaroth1865
@lilianaroth1865 4 жыл бұрын
Felicitari Stanca, esti deosebita si ai mult curaj.🌷❤
@lauraclopce6198
@lauraclopce6198 4 жыл бұрын
Bună va urmăresc cu drag și îmi place casa este foarte frumoasa
@Diamant_Music_Production22
@Diamant_Music_Production22 4 жыл бұрын
@Darius Asmr dc
@serrena18ica
@serrena18ica 4 жыл бұрын
E asa simpatica fata asta! Felicitari! Aveti o colaborare frumoasa!
@cameliafranson1681
@cameliafranson1681 4 жыл бұрын
Fata dulce și drăguță sa ți ajute Dumnezeu să ți se îndeplinească toate visurile ! Numai bine și sănătate din Arkansas USA !
@laetitia0884
@laetitia0884 4 жыл бұрын
Super Stanca, felicitari pentru cariera si casa, o fata asa simpatica si talentata, cum se zice la voi acolo, fata faina! Mult succes in continuare!
@marinelacorinafodor5006
@marinelacorinafodor5006 3 жыл бұрын
Super.. frumoasă fată și colegă... felicitări!!🥰👍🤗 Felicitări Stanca..ești o fată de milioane 💐💐💐💐💐☕👍🥰
4 жыл бұрын
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veșnică. Ioan 3: 16 „..Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape”. Matei 3: 2
@rukimichimoshi700
@rukimichimoshi700 4 жыл бұрын
Hanu' Stăncuței.
@mirceabravo
@mirceabravo 4 жыл бұрын
E o idee
@craiuhatz6748
@craiuhatz6748 4 жыл бұрын
@@mirceabravo este
@petregaras
@petregaras 4 жыл бұрын
Fata faina Stanca. Ai grija Mircea de ea, îți dă valoare la filmările tale. Mult succes!
@dj1relaxmind
@dj1relaxmind 3 жыл бұрын
D-aia este mai avantajos pentru beneficiar sa-si caute o firma de constructii cu care sa semneze un contract pentru constructia casei la cheie. Pentru ca stres maxim cu "meșterul" Dorel din fundul clasei (ultima bancă) au avut mulți aventurieri ca si domnișoara Stanca. Ce nu ne omoară, ne întărește.... experiența în oameni. Sănătate Maximă și Doamne ajută!
@MirceaMonenciuGratareGradina
@MirceaMonenciuGratareGradina 4 жыл бұрын
Felicitari Stanca! Ai avut curaj... totul e sa crezi cu adevarat in visele tale!
@GEO_65
@GEO_65 4 жыл бұрын
*Stanca e tareee naturală... "natur"...nu putem vorbi de poze!*
@stanescucristian2259
@stanescucristian2259 Жыл бұрын
BRAVO, BRAVO PENTRU DOAMNA STANCA SUNTEȚI ȘI FRUMOASĂ ȘI TALENTATĂ. SUCCES PENTRU ÎNTREAGA ECHIPĂ. IULIANA
@hirosimajaponia8027
@hirosimajaponia8027 4 жыл бұрын
Bravo Stanca! Ești o femeie puternica. Felicitări!
@Adivlog1982
@Adivlog1982 4 жыл бұрын
Frumoasa casa, frumoasa proprietara, se stiee... Pam pam! 👍
@florin7456
@florin7456 4 жыл бұрын
Baaa,lasa proprietara,uitate la meci😅😅😅
@Adivlog1982
@Adivlog1982 4 жыл бұрын
@@florin7456 mai 17 minute. Ma uit la tot, si toate, se stiee... 😉
@benjaminvezer6466
@benjaminvezer6466 4 жыл бұрын
Cei mai tari! așteptăm multe clipuri ! Le urmărim cu drag , Stanca are rolul ei suprem in clipurile tare 🥳
@Lamishto
@Lamishto 4 жыл бұрын
Very humble - very grounded ! Sanatate din Canada !
@florinmadalinionita8412
@florinmadalinionita8412 4 жыл бұрын
Pfooa iauite ma e in Canada si stie engleza:))) Vb ba romana cand e de vorbit romana si engleza cand e de vorbit engleza.stim ca toti stiti!🥺
@barbied3034
@barbied3034 4 жыл бұрын
@@florinmadalinionita8412 stau în străinătate de la 6 ani (am 26) și des cunosc români care nu vb cu mine în română că cică le e mai comod în cealaltă limbă, dar eu le zic că mai bine vb în română... Când ii întreb de cand au plecat din România și-mi zic că la 20 și nu stiu că-ți de ani 😂 nu supooort. Deci eu n-am făcut nici clasa a 1-a în România și ei vb română mai rău decât mine... Rușinică.
@alinasauciuc5640
@alinasauciuc5640 3 жыл бұрын
Beatrice Dolca Bine ca vorbesc altii stau cu nasul pe sus nici nu vorbesc cand aud ca vb romaneste...😱
@iliecitea4747
@iliecitea4747 3 жыл бұрын
@@barbied3034 v2fv2#⁰
@ancaandreea9859
@ancaandreea9859 6 ай бұрын
Superba casa Stanca.Are o priveliște de vis si este amenajată cu bun gust.Bravo tie,ești o luptătoare,o meriți.Numai bine si mult succes in continuare îți doresc!❤
@nkk3021
@nkk3021 4 жыл бұрын
Felicitari Stanca! Utmaresc de ceva vreme postarile lui Mircea, dar recunosc ca le cautam pe cele cu Stanca .Si pe cele cu Haurentiu si cu Stanca.Mi-a placut f mult si postarea cu casa lui Unchiu!. Sunteti oameni grozavi.Sper sa va cunosc si personal. Ptr tine Mircea multe felicitari ca ai vrut sa faci filmulete cu partenerii tai.Ptr partenerii tai, Stanca si Unchiu" jos palaria. Mult succes tuturor.Si separat si impreuna.☝
@aliosacreanga5536
@aliosacreanga5536 3 жыл бұрын
Frumos nume, de domnita voevodala frumoasa sincera și ambițioasă mult succes.
@viktorsnews118
@viktorsnews118 4 жыл бұрын
Ce bravo fata.. Simpla,draguta si serioasa ❤👏👏👏 Mircea tu la fel pozitiv si BRAVO 😁
@EfecteleIncalziriiGlobale
@EfecteleIncalziriiGlobale 4 жыл бұрын
♥♥Ajuta-ma cu un subscribe (abonare) pe youtube❗ Multumesc frumos ❗👍
@Diana-Mrg
@Diana-Mrg 4 жыл бұрын
Faina fata! Bravo pt curaj și perseverenta! Și tu, Mircea băiat fain. Păcat (cum zice lumea p'aci) ca nu sunteți un cuplu. Dar na, în viata nu-i întotdeauna cum își doresc spectatorii. Succes amândurora! Așteptăm noi clipuri, sa ne mai distrați! 😘😘😘
@viziteuviorel8382
@viziteuviorel8382 4 жыл бұрын
Bravo Stanca felicitări și multă bafta în viață... ✌️✌️🆒🆒🆒
@floricanaghi7648
@floricanaghi7648 4 жыл бұрын
Ești foarte draguta Stanca! Bravo ca ai reușit sa faci o casa singura!! Felicitări!!!😘😘😘
@ionutvaida6826
@ionutvaida6826 4 жыл бұрын
Plătește rate proștilor voi la ce va uitați?
@florybeicu2839
@florybeicu2839 3 жыл бұрын
... Căutați KalinaCandy's si va convingeți cum se construiește o casa fără prea mult stres 😉😁 am citit într-un comentariu că seamănă cu ea, ce păreri aveți si voi? 🤔
@runainoriginal
@runainoriginal 4 жыл бұрын
Superba Stanca, superb Mircea,va pup dragilor,am pofta acuma de rosii de casa 😘😘
@mariaana4883
@mariaana4883 3 жыл бұрын
Bravo 👏 o fata responsabila naturala iti doresc mult succes in viata si sarbatori frumoase de iarna acum in decembrie 2020🎄🎅❄️🎀
@catalin1990it
@catalin1990it 4 жыл бұрын
Are gagiu ce standarde are la băieți.... E super frumoasa
@lucianvasilica9483
@lucianvasilica9483 4 жыл бұрын
@Darius Asmr ce milog ești
@andreidan92
@andreidan92 4 жыл бұрын
@Darius Asmr du-te la scoala copile nu cersi like-uri pe unde apuci :))
@ioancostin1985
@ioancostin1985 4 жыл бұрын
Mircea ești praf cu urechea muzicală ca să nu zic afon , dar lumea place mai mult pe oamenii imperfecți decît pe cei perfecți . În general ardelenii sunt în mare proporție oameni minunați , acei oameni care fac și pe urmă spun că au făcut și nu cei care spun că fac și când e vorba să facă se fac că uită . Succes în continuare .
@valeriaradu1126
@valeriaradu1126 4 жыл бұрын
Frumoasa casa frumoasa cine sta in casa Te admir ca o fata ca tine sa se descurce singura Esti o dulce Te pup de la Pitesti
@MrRoseT
@MrRoseT 4 жыл бұрын
Tulai mai dar faina mai este aceasta domnișoară. Felicitări pentru tot ce ai realizat pana amu si succes in continuare!!! 💐
@alexionut465
@alexionut465 4 жыл бұрын
Stanca este preferata mea,are întotdeauna replica perfecta pentru Mirciulica .👍👍👍
@AlexAlex-em6ct
@AlexAlex-em6ct 3 жыл бұрын
@Daniela Marian da da joaca tare ... e de cursă lungă ...
@karinaweber5759
@karinaweber5759 4 жыл бұрын
Sunteti niste dragalasi! Mult succes va doresc!
@paddo20
@paddo20 4 жыл бұрын
bun clipul, am vazut-o per Stanca in alta ipostaza, acasa la ea, casa ei, bravo tie ! si frumoasa, si desteapta si talentata! mult mult noroc in viata ! din Belgia cu drag! xxx
@giorgiagrigore9864
@giorgiagrigore9864 4 жыл бұрын
Felicitări, la ambii...ce frumos cîntă Stanca!
@elenamanoli1472
@elenamanoli1472 Жыл бұрын
Wow, visul Stancai s-a realizat, dar fara ea...
@marietamusic9034
@marietamusic9034 7 ай бұрын
Ati observat si dv? 🥹 🥹🥹poate intr-o zi .. poate intr-o zi oamenii o sa isi aminteasca ca eu am fost prima colaboratoare cu Mircea si le va fi dor sa ma vada din nou .. poate intr-o zi..regizorul va avea inspiratia de a ma proiecta intr-un rol principal intr-unul din filmele difuzate la cinema.. ca sa pot sa ma duc si eu impacata.. intr-o zi..
@rategrise
@rategrise 4 жыл бұрын
Bravo vouă, oameni de valoare! E foarte frumoasă și echilibrată Stanca
@Ouzo66
@Ouzo66 4 жыл бұрын
Foarte frumos!!!! Si f bună ideea de a i vizita pe colegi acasă, să vadă lumea cum sunt ei de fapt. Stanca superbå ca de obicei❤️❤️❤️
@GabrielIonescuisro
@GabrielIonescuisro 3 жыл бұрын
Super femeie! Și frumoasă foc și caracter frumos. Multă baftă Stanca!
@OanaZ230
@OanaZ230 4 жыл бұрын
Frumoasă Stanca! "Piranda lui" Haurențiu! 🙂 Oameni faini, Mircea. Te orientezi bine. 👍👍Ar merge și un vlog cu toți 🙂👌 ❤
@EfecteleIncalziriiGlobale
@EfecteleIncalziriiGlobale 4 жыл бұрын
✌😍Ajuta-ma cu un subscribe (abonare) pe youtube❗ Multumesc frumos ❗👍😍
@Elias77sef
@Elias77sef 4 жыл бұрын
Una dintre cele mai frumoase femei din Romania ,desi tara noastra are multe femei frumoase ,dar ea le intrece pe toate !
@EfecteleIncalziriiGlobale
@EfecteleIncalziriiGlobale 4 жыл бұрын
✌😍Ajuta-ma cu un subscribe (abonare) pe youtube❗ Multumesc frumos ❗
@Elias77sef
@Elias77sef 4 жыл бұрын
@@EfecteleIncalziriiGlobale bun ! M-am abonat ! Bun content !!! Multa bafta !!
@gigilesnac7726
@gigilesnac7726 3 жыл бұрын
Stanca este o fata motivata si puternica. Bravo ei !
@vioreliute7198
@vioreliute7198 4 жыл бұрын
Toți sunteți extraordinar de naturali... Am o întrebare pentru Mircea dacă tot vă cunoașteți asa de bine și chiar ati fi o pereche foarte frumoasă de ce nu vreti sa formați mai mult decât prieteni...? Ce ziceți? Cat de mult s-ar bucura bunica să te vadă însurat odată!🥰
@ayeshasaeed3140
@ayeshasaeed3140 4 жыл бұрын
Ce frumoasa este tipa😍😍😍😍 Seamănă cu Oana de la Genius 😍😍😍😍
@BEN124565
@BEN124565 4 жыл бұрын
Ce bine o duc cei care lucreaza la Bravo Productions :))
@norby8257
@norby8257 4 жыл бұрын
Taci belit, e femeia ideala pt mn , si desteapta si frumoaa si bolunda e cea ce trebe!
@dorianmatei5365
@dorianmatei5365 4 жыл бұрын
Foarte frumos.... totul...!! M-ar interesa pentru primava viitoare să cumpăr vreo 2o de 🌱 răsaduri de roșii cu gust...!! Locuim în Israel și as vrea să pun aici roșii cu gust.... Să sperăm că trece Covid-ul până atunci....!!!!
@elenamarina5181
@elenamarina5181 4 жыл бұрын
STANCA ESTE O FRUMOASA !!!!!!!SALUTARI DIN UCRAINA!!!VA DORESC DIN SUFLET TOT BINELE DIN LUME!!!!!!!!!
@marietamusic9034
@marietamusic9034 7 ай бұрын
Multumesc ! Apreciez ca v-ati facut timp sa scrieti pentru mine❤🤗 ganduri bune
@horashia
@horashia 4 жыл бұрын
În următorul clip: Acasă la chiriașul meu, Andrei Vereștiuc ?
@steauafcsb2139
@steauafcsb2139 4 жыл бұрын
Exista clip deja
@mihaeladulau6298
@mihaeladulau6298 3 жыл бұрын
Stanca mircea va potriviți de minune .Va iubesc mult succes in tot ce faceți !❤😘❤❤❤
@mihaeladacianrads2408
@mihaeladacianrads2408 4 жыл бұрын
Va indragesc pe toti. Fiecare aveti ceva special. Multa sanatate va doresc.
@ovidiuhanganu313
@ovidiuhanganu313 4 жыл бұрын
Stanca se comporta atat de natural, ca nu ai cum sa nu o indragesti! Mircea , mai trebuie sa lucrezi putin la voce...:-) Multumim pentru video clip!
@alexmoll6212
@alexmoll6212 4 жыл бұрын
Foarte faina fata :)))
@costy64dinca92
@costy64dinca92 4 жыл бұрын
Mai Mircea daca va cuplati amandoi vin din Mexic si va cunun ,vorbesc serios ,va potriviti de minune ,si Stanca este o fata.....de nota 10 .
@marianvalceanu210
@marianvalceanu210 3 жыл бұрын
Mă copiilor voi puteți oricând să faceți un film care sa rupă toate cinematografele ....bravo ...bravo vouă ..
@velocigt
@velocigt 3 жыл бұрын
Am vazut acum 2 minute un clip cu,colega ta facând videochat 😂🤣 ..parca nu o mai pot privi cu aceeasi ochi 😂🤣😂🤣
@Paul364ro
@Paul364ro 3 жыл бұрын
dupa ce l-am vazut si io...imi pot imagina cum o plateste Mircea :))
@andreineculau1198
@andreineculau1198 3 жыл бұрын
Sa prezinte si camera cu canapeaua de piele maro pe care are asezata o patura verde.
@MihaiConstantinBancila
@MihaiConstantinBancila 3 жыл бұрын
si eu la fel :))
@deliacostin3357
@deliacostin3357 3 жыл бұрын
Si eu.. acelasi videeo.. cu osul de plastic in actiune😂😂😂ce fata ambițioasă si harnica.. isi permite sa achite casa n rate!!
@MihaiConstantinBancila
@MihaiConstantinBancila 3 жыл бұрын
@@deliacostin3357 de obicei cand ai o "meserie" de gen strângi destui bani să plătești totul fără rate la bancă 😅😅
@stefiandrei1070
@stefiandrei1070 4 жыл бұрын
Ești super tare Mircea Succes la tot cea ce faci
@stefiandrei1070
@stefiandrei1070 4 жыл бұрын
La fel și stanca sunteți amândoi foarte tari ieri nici nu m-am uitat la clip doar am dat Like și coment abia acuma m-a uit la video va iubesc pe toată echipa #Bravo 😻🙏🏼😘
@anghelborza8546
@anghelborza8546 4 жыл бұрын
Iooooiii ce bineeee cânți Stancaaaa ⚘🌷🌹🌺🙏😎😘😘😘🤗
@eugensandulescu7732
@eugensandulescu7732 3 жыл бұрын
SALUTĂRI DIN GERMANIA MIRCEA ȘI LA DOMNIȘOARA ARDELEANCĂ ORIGINALĂ FELICITĂRI PENTRU TOT RESPECTUL MEU SĂNĂTATE MULTĂ TUTUROR!!!
Acasă la Bob Rădulescu - MIRCEA BRAVO
14:58
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 704 М.
Haurențiu ajunge în Rai
5:38
Haurentiu
Рет қаралды 1,5 МЛН
Алексей Щербаков разнес ВДВшников
00:47
No empty
00:35
Mamasoboliha
Рет қаралды 12 МЛН
Survive 100 Days In Nuclear Bunker, Win $500,000
32:21
MrBeast
Рет қаралды 148 МЛН
Lecții de viață de la tanti Irina frizerița
17:57
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 371 М.
Acasă la uncheșu' Cucu - MIRCEA BRAVO
18:45
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 880 М.
Am surprins-o pe bunica de ziua ei - MIRCEA BRAVO
23:10
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 1,7 МЛН
Haurențiu se spovedește
4:16
Haurentiu
Рет қаралды 859 М.
Am dus-o pe bunica la o tură - MIRCEA BRAVO
15:18
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 1,8 МЛН
Haurențiu la dentist
5:25
Haurentiu
Рет қаралды 312 М.
BUNICA lui Mircea Bravo
14:33
Andi Moisescu
Рет қаралды 1,9 МЛН