Рет қаралды 4,950
Compromisul dintre religie și politică dăunează tuturor; în final, chiar și celor ce-l fac. Acest amestec aduce grave prejudicii poporului și lucrează ca un cancer în vederea compromiterii lucrării sfinte.
Când împăratul roman, Constantin, a oficializat credința creștină și a declarat-o religia oficială a Imperiului, a deschis ușa pentru acest amestec între religie și politic. Consecințele au fost dezastruoase, totul având doar un scop politic. Împăratul Constantin, venerat de unii, nu a trăit o viață adevărată de creștin. Istoricii spun că l-a luat prizonier pe socrul său și apoi l-a determinat să se sinucidă. În anul 342 și-a ucis cumnatul, pe Lucinius, în 325 și-a ucis fiul, pe Crispus și apoi soția, pe Fausta, urmând la rând un alt cumnat, Maxențiu. A fost botezat doar pe patul de moarte.
Împăratul Constantin este un exemplu de felul în care politicul și religia își dau mâna dar nu pentru mântuirea oamenilor și glorificarea Numelui lui Dumnezeu, ci pentru atingerea unor scopuri pământești, interese materiale și slavă deșartă. Creștinismul, în libertatea oferită de Constantin a slăbit, nu a devenit mai puternic. Așa se întâmplă întotdeauna când cele două sisteme, religios și politic, își dau mâna; așa cum și astăzi se întâmplă.
Acest mesaj este o chemare pentru creștini la dezlipirea de sistemul politic și la alipirea de Hristos, urmând pilda apostolilor și, desigur, pilda lui Hristos, care nu a apelat la sistemul politic pentru a-Și răspândi învățătura și lucrarea, ci la o mână de oameni dedicați în totalitate Lui. Aceasta trebuie să se întâmple și azi pentru ca Hristos să-Și continue lucrarea de mântuire a celor ce se află în păcat.