Am Stat 13 Ani În Temniță Pentru Un Popor De Idioți - O Poveste de trădare

  Рет қаралды 257,366

Atentie, Cad Mere!

Atentie, Cad Mere!

Жыл бұрын

În linii mari, Petre Țuțea a fost un eseist, filosof și economist român care a devenit popular, evident, în perioada de după Revoluția din 1989.
Acesta s-a născut în județul Argeș, în Boteni, la 6 octombrie 1902 dintr-o relație de concubinaj. Tatăl lui era preot, iar prima lui soție murise devreme, după ce-i dăruise numai un copil. Cum dogma nu le mai permite preoților să se recăsătorească, tatăl lui Petre Țuțea a găsit o cale să fenteze sistemul. Și-a luat, vezi Doamne, o enoriașă care să-l ajute cu treburile femeiești din gospodărie. Problema e că, în timp ce se ocupa de bunăstarea casei preotului, pe enoriașă a cam luat-o valul și i-a cam făcut preotului nu mai puțin de 8 copiii. Cam preocupat părintele de cele lumești...
În fine, primul dintre acești opt copii a fost Petre Țuțea.
Emoționat nevoie mare de moștenitorii grăsunei și rumeni în obraji, părintele decide să-și treacă întreaga avere pe numele Anei, această enoriașă harnică.
Deși se naște la sat, Petre Țuțea se dovedește a fi agil într-ale educației și, deși Primul Război Mondial i-a pus studiile puțin pe pauză, după Război le reia. Face liceul la Cluj, iar în 1929 își ia doctoratul în Drept Administrativ, tot la Cluj și cu titlul de Magna cum laudae.
Deși e greu de crezut, mai ales pentru cei care au idee cine a fost și ce-a făcut Petre Țuțea, trebuie să vă spun că, pe vremea când era student. Țuțea devine membru cu acte în regulă al Partidului Comunist din România. Cum vă spuneam și-n episodul despre comunism, în teorie, e imposibil să nu vezi comunismul ca pe o doctrină revelatoare și asta a crezut și tânărul Țuțea.
În anul în care și-a luat doctoratul, respectiv 1929, a început să și publice tot felul de texte, pamflet și manifest, multe dintre ele sub pseudonimul Observator.
Puteti sustine canalul prin Patreon - www.patreon.com/user?u=923357
Donatii REvolut - revolut.me/alexanlkh1
Colaboratori
Claudia Badea
Raul"Kraul" Cracea
Sursa muzica bit.ly/3nJKRmy
Instagram @atentiecadmere
Pentru Contact
Email atentiecadmere@gmail.com
Clik mai jos pentru abonare , multumesc
kzfaq.info...

Пікірлер: 724
@ionutcorbu518
@ionutcorbu518 Жыл бұрын
În prezent, mă aflu într-un schimb Erasmus în cadrul unei academii din Franța. La una din orele de franceză, acum câteva zile, la întrebarea "Care este filosoful nostru preferat?", eu am răspuns Petre Țuțea și am continuat explicând că a stat 13 ani în închisorile comuniste. A fost pentru prima dată când am avut o revelație în ceea ce privește percepția vesticilor despre comunism: ei nu știu cât de rău a fost. Spun ăsta în sensul în care știa cine este Țuțea, fie din cultura generală, fie informată de o colegă de-a ei care are origini românești, dar nu știa că în țara noastră a avut loc timp de 42 de ani o prigonire a elitelor. Din acea clasă, unde mai erau și studenți americani care înainte să mă cunoască ne-ar fi căutat probabil pe hartă prin Africa, și studenți finlandezi sunt convins că niciunul nu se mai îndoiește că istoria a fost dură cu noi. Și când am avut ocazia să o îndreptăm, i-am dat ocazia unui filosof deținut în închisorile comuniste să afirme că suntem un popor de idioți. Tocmai pentru că mă numesc patriot și țin fruntea sus oriunde mă duc, am să reiterez un vers celebru din 1990: "Mai bine mort decât comunist" în speranța că e mai bine mai târziu decât niciodată!
@amic9516
@amic9516 Жыл бұрын
L-ai ratat pe Cioran,ca tot erai in Franta.
@dutageani984
@dutageani984 Жыл бұрын
Norocul nostru este că, actualmente România este plină pînă la refuz, de elite . De aceia suntem ce-l mai josnic popor. Iertați-mă pentru greșeala comisă. "Cel mai educat și prosper popor , datorită actualelor elite."
@vladcrys
@vladcrys Жыл бұрын
@@amic9516 Hai sa vorbim si despre Cioran. Manca-l-ar mama de fascist 🤭. Nu mai functiona universul fara el =)))
@dianahope5395
@dianahope5395 Жыл бұрын
,,A fost sa fie, dar n a fost”. 😢
@KOMAN77
@KOMAN77 Жыл бұрын
Trădător,mergi la francezi tâmpitul
@robertrobert9483
@robertrobert9483 Жыл бұрын
Petre Tuțea a fost un mare patriot! Acea declarație a venit în contextul alegerilor din 1990 când a auzit că Ion Iliescu câștigă alegerile prezidențiale. Atunci a spus :"înseamnă că am făcut 13 ani de pușcărie pentru un popor de idioți", adică el a văzut cine e Ion Iliescu, știa că Iliescu e un fost comunist școlit la Moscova. De aici declarația acesta pentru care e etichetat poporul român! Trebuie spus că această declarația a fost făcută într-un context, filmat mai mult pe ascuns. Există aceste filmări pe KZfaq. Poate ar trebui să nu mai scoatem din context această declarație și să cităm de la Petre Tuțea alte lucruri, el și-a iubit poporul și națiunea asta plină de oameni inteligenți și de martiri!
@gabrielamaramures289
@gabrielamaramures289 9 ай бұрын
Adevărat! Dacă "sapi" după un adevăr, îl găsești... și-l găsești întreg, necosmetizat sau trunchiat! Valabil pentru orice timpuri și realități istorice/contemporane !
@bebilebegioara7957
@bebilebegioara7957 Жыл бұрын
După Revoluție treceam spre autogară pe lîngă Penitenciarul Rm Sărat.Aveam doar 15-16 ani,în 1990-1991,eram doxă de Istorie,aia comunistă,dar mi se părea că un duh al răului băltea peste acea clădire.Mă uitam mai mult pe furiș,deși nu mă pedepsea nimeni, și grăbeam pasul să trec mai repede de atmosfera aceea apăsătoare.Mă uit la ce învață acum fiică-mea,are 17 ani,și văd că nimic nu se transmite din Istoria Contemporană,astfel încit generațiile actuale să aibă alte modele decît blonda lui Bote și Florin Salam.Și este logic să nu se transmită,tot urmașii comuniștilor se află la putere și-i condamnă din nou pe Țuțea,Maniu și pe ceilalți care au suferit pentru România,prin uitarea de către propriul popor.
@emilflorea32
@emilflorea32 Жыл бұрын
Corect, urmași care l-au condamnat acuma au burțile pline ,pensie speciale ,vile la Monaco, și copii lor omoară oameni pe trecerea de pietoni sau în stații de refugiu tramvai cu bolizii de mașini fără probleme 🙏
@vioricacoroama7494
@vioricacoroama7494 Жыл бұрын
CORECT.
@marcelpop5840
@marcelpop5840 Жыл бұрын
Absolut. Poate suna urat și nu mi sta în obișnuinta dar ma pis pe toată memoria comuniștilor. Pe toate gunoaiele are au depus zel în perioada comunista.
@vioricacoroama7494
@vioricacoroama7494 Жыл бұрын
Se.urmareste.indobitocirea.tineretului.si.deprimarea.celor.mai.in.virsta.prin.metode.mai.parsive.decit.cele.de.dinainte.de.1089.
@vioricacoroama7494
@vioricacoroama7494 Жыл бұрын
@@marcelpop5840 Cind.aud.cuvintulCOMUNISM.si.CEAUSESCU,mi.se.face.greata..DUMNEZEU.sa-i.ocroteeasca.pe.cei.ce.i-au.casapit.pe.acesti.suboligofreni!CRACIUNUL.nu.a.fost.intinat.de.executarea.lor(ei.nu.meritau.sa.traiasca,mai.ales.de.CRACIUN.Ah,rinjetele.lor!!!!
@cristianvintila6173
@cristianvintila6173 Жыл бұрын
Petre Țuțea mare filosof, mare român
@AlexBacuTV
@AlexBacuTV Жыл бұрын
Nu este deprimant, este purul adevăr care trebuie ascultat cu atenție ❤️
@_Vlad_The_Impaler_
@_Vlad_The_Impaler_ Жыл бұрын
Cum ai putut să comentezi? Videoclipul a apărut acum 1 minut, iar comentariul tău a fost pus acum 20 de minute. Din ce văd ești membru. Are vreo legătură?
@kron0s966
@kron0s966 Жыл бұрын
@@_Vlad_The_Impaler_ membri pot vedea videourile inaintea celorlalti
@vladpopa5610
@vladpopa5610 Жыл бұрын
@@_Vlad_The_Impaler_ dai un ban dar stai in fata
@liviustitus
@liviustitus Жыл бұрын
@@_Vlad_The_Impaler_ mai plătiți și voi dacă respectați muncă. O grămadă de idioți pe aici mulțumesc în comentarii. Fix pix
@ci8988
@ci8988 Жыл бұрын
Toată considerația pentru personalitatea lui Petre Tutea, dar ca să spui ca ai făcut pușcărie pentru,, un popor de idioti" șterge multe calități. Îmi cer scuze, dar din acest popor făcea parte și Petre Tutea, și atâtea personalități de-a lungul timpului. Idiot a fost Eminescu, Enescu, Mihai Viteazu, Ștefan cel Mare, Brâncuși, Aurel Vlaicu și alte personalități din toate domeniile? Trebuia sa facă diferența între popor și politicieni....
@technocris1
@technocris1 Жыл бұрын
PETRE TUTEA a fost un Mare Om ! cine vrea sa cunoasca cu adevarat viata sa , sunt materiale pe net destule , dar e f bine ca il promovati ! Bravo!!!
@Monica_Marinela
@Monica_Marinela Жыл бұрын
Istoria este reala, nu deprimanta. Multumim Alex! 🙏
@_Vlad_The_Impaler_
@_Vlad_The_Impaler_ Жыл бұрын
Cel mai interesant KZfaqr care postează zilnic! Keep Up The Good Work!
@mirceatodosi4602
@mirceatodosi4602 Жыл бұрын
Petre Țuțea, rămâne o adevărată enciclopedie 👍👍👍👍!!!!!!!!!!!
@mariazegrean1818
@mariazegrean1818 Жыл бұрын
Avea perfecta dreptate, acest om patriot de ne-egalat 😢!!!
@vasilicastroe8256
@vasilicastroe8256 Жыл бұрын
Multumesc...cu plecaciune...tanar ,iubitor de istoria neamului....
@otiliajuni
@otiliajuni Жыл бұрын
De acesti eroi, romanii multi au uitat. Super episod!! Si va multumim ca ne aduceti aminte de acesti eroi ai Romaniei.
@danpirvu3350
@danpirvu3350 Жыл бұрын
Il ai pe Octavian Goga , Mircea Vulcanescu , Eliade , Radu Gir , Niichifor Crainic...somitati aruncate la groapa de gunoi din ordinul unora. Noi ne mai numim popor? Suntem adunatura!
@aurelaurel8222
@aurelaurel8222 Жыл бұрын
nu stiu daca a fost erou ...comunist ???
@gabrielamaramures289
@gabrielamaramures289 9 ай бұрын
@@danpirvu3350 "Adunătură"...Te rog să nu te superi, dar de i-ai fi citit pe acei marii români , ai fi avut cu siguranță decența să te exprimi în nume propriu..Parerea mea! Ți se pare că cei ce comit sistematic aceste sacrilegii, sunt români și fac voia poporului român...? De peste trei decenii această "autoflagelare /autoacuzare"... Destul! Ajunge! "qui prodest " ? Doar dușmanilor acestui popor prea bun , atât de fățarnic și greu încercat !
@laurentiu26
@laurentiu26 Жыл бұрын
Depui o muncă pe care o apreciem și te stimăm Alex, mult succes în tot ceea ce faci!
@bodgan8800
@bodgan8800 Жыл бұрын
Nutret pt vite
@adrianavanache6507
@adrianavanache6507 6 ай бұрын
Bravooo Felicitari
@ebyrubin5067
@ebyrubin5067 10 ай бұрын
Cata dreptate a avut...Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
@iulianaobreja1065
@iulianaobreja1065 Жыл бұрын
Mulțumesc cu respect Inteligența ta mentală dar şi cea emoțională m-au atras să-ți urmăresc munca spre folosul comunității deci şi inteligența ta socială m-a emoționat,felicitări. Mulțumesc
@M_ihaiC_ernat-rt7uz
@M_ihaiC_ernat-rt7uz 10 ай бұрын
RESPECT, Petre Țuțea ! Mulțumiri pentru material ! Foarte interesant!
@GoldmundAR
@GoldmundAR Жыл бұрын
Mi-a placut mult rezumatul tau despre Petre Tutea. Am urmarit toate filmele cu Tutea, am citit ceva din lucrarile sale, da, a fost un mare ....roman!
@mikefelea3990
@mikefelea3990 Жыл бұрын
Un intelectual responsabil, de caracter care și-a sacrificat propria viață in lupta cu forțele oarbe, pentru libertățile spiritului uman! Cum poate că puțini români îi putem adăuga tragicului si zbuciumatului său destin ! Să nu-l lăsăm, pradă, uitării ! Pe Petre Țuțea!
@napocensis
@napocensis Жыл бұрын
Nu doar pentru că vei vorbi de Petre Țuța, dar pentru felul în care povestești, te asigur că-ți voi călca pe urme. Mulțumesc mult pentru aportul tău la cultura neamului.
@aronaron9971
@aronaron9971 Жыл бұрын
Cultura neamului este una multietnica, pestriță , formata din greci , turci , unguri , germani , ruși , romi , etc .Neamul este indo-european.
@cristianchiru
@cristianchiru Жыл бұрын
Intenția ta este de apreciat
@andreeastroescu1685
@andreeastroescu1685 Жыл бұрын
Mulțumim pentru lectia de istorie ❤
@Iontze97
@Iontze97 Жыл бұрын
Mandru ca sunt din Boteni, am facut scoala acolo, toata lume cunoaste istoria si bibliografia lui Petre Tutea. Ma bucur de acest clip! Multumesc!
@luizagabriela4549
@luizagabriela4549 Жыл бұрын
Bravo! De apreciat. Clipul asta trebuie sa ajunga la cat mai multi
@liviustitus
@liviustitus Жыл бұрын
Ce concluzie de idiot. De câte ori l-ai distribuit
@lucianbarbu3458
@lucianbarbu3458 Жыл бұрын
Da.... se pare că suntem o planetă de idioți... Apreciez maxim ideea episoadelor despre închisorile comuniste și victimele lor.
@georgetagavrila8381
@georgetagavrila8381 Жыл бұрын
..iar noi toți vom fii victimele idioților care stau cu gura cascata la Simion și Șoșoaca..
@SimonLeprosul
@SimonLeprosul Жыл бұрын
Felicitări! Sperăm să ajungă filmulețele dvs. și la cei tineri.
@vladlivia1846
@vladlivia1846 Жыл бұрын
Mulțumim tinere pentru informațiile valoroase ! ❤
@daleaioan
@daleaioan Жыл бұрын
Mulțumim!
@heredeacristian2075
@heredeacristian2075 Жыл бұрын
Petre Tutea. Da. Extraordinar. L-am descoperit cu ani in urma admirandul pe Emil Cioran. Fiind. Buni prieteni. X
@archyfighter100
@archyfighter100 Жыл бұрын
Bravo, ft bine facut! as schimba doar perspectiva prezentarii parintelui ca un preot care a avut curajul sa infrunte "sistemul" , care nu trebuie privit ca un viclean, decat daca am avea dovezi. Eu nu sunt ortodox dar eu il vad pe acel preot ca pe un tata adevarat, nu ca pe un profitor. Va doresc succes in munca dvs.
@danageorgescu5318
@danageorgescu5318 Жыл бұрын
Un documentar inteligent si necesar generatiilor tinere.
@stefangrosu158
@stefangrosu158 Жыл бұрын
Foarte interesant si dureros . Fie odihnit in pace,sunt deacord cu spusele sale ,,suntem un popor de idioti" Deoarece acum cand cei ce au luptat pentru aceasta tara numai sunt printre noi nimeni nu isi paraseste zona de comfort pentru a iesi in fata lumii sa zica crudul adevar. Faptul ca in liceu,scoala primara,facultate etc . Nu ne este spus acest adevar despre cum suntem controlatii de ce i de la putere si ca acesti oameni nu au murit degeaba este trist.
@vioricacoroama7494
@vioricacoroama7494 Жыл бұрын
POPOR.DE.IDIOTI,cu.o.mentiune:IDIOTI.DE.MODA.NOUA.
@doinaclim503
@doinaclim503 Жыл бұрын
Ma bucur mult și apreciez tare aceasta serie despre istoria noastră recenta. Mulțumesc Alex.
@jokshiftx
@jokshiftx Жыл бұрын
O alta lecție de istorie 👌
@constantinbogdanel9981
@constantinbogdanel9981 Жыл бұрын
Fain episod, Tristă și grea viața acestui om...
@leroivubla3834
@leroivubla3834 8 ай бұрын
Dumnezeu sa-l odihneasca si sa aiba grija de sufletul lui!!! Este pur si simplu incredibil prin ce a putut trece aceasta tara si cate valori i-au fost distruse, sub stapanirea monstrilor bolsevici.
@shadowbeifong891
@shadowbeifong891 Жыл бұрын
Superb! De abia aștept să văd și următoarele clipuri pe care le vei face legate de aceste subiecte.
@ionur291
@ionur291 Жыл бұрын
Felicitări Alex! Oamenii nu știu astfel de lucruri,deși ar trebui să existe ca o istorie de căpătâi.
@co4975
@co4975 Жыл бұрын
Politicienii fac tot ce pot sa combată cunoașterea asta. Ar vedea prea multă lume cine de fapt conduce România in continuare.
@tiberiusanta1563
@tiberiusanta1563 Жыл бұрын
Multumim pentru efortul si informatiile impartasite cu noi!
@irinuccams
@irinuccams Жыл бұрын
Cam polemicos spre finalul clipului si tocmai de accea iti spun "BRAVO",este nevoie sa ne expunem gandurile in ciuda algoritmului si nu in ultimul rand iti multumesc pentru acest continut! 🙏
@danielstarica7285
@danielstarica7285 Жыл бұрын
Petre Țuțea, unul din Sfinți închisorilor,și da are dreptate,a suferit pentru un popor de idioți,Dumnezeu sa-l odihnească-n pace!
@ionutgae8808
@ionutgae8808 Жыл бұрын
Mulțumesc pentru această mică poveste a vieții unui bărbat deosebit. Respect
@stefanoctaviangradinaru2846
@stefanoctaviangradinaru2846 Жыл бұрын
Felicitari pentru realizarea acestui clip ca un omagiu obiectiv si just despre Petre Tutea, cel care a tins toata viata asimptotic catre Absolut, Absolut pe care l-a atins cu siguranta dupa moarte.
@Stefan-pr4qv
@Stefan-pr4qv Жыл бұрын
Felicitări pentru videoclip: concis, relevant, cu date memorabile
@ancutastoica1913
@ancutastoica1913 Жыл бұрын
Așteptăm un video și despre Richard Wurmbrand!!!
@paulmeches
@paulmeches Жыл бұрын
Multumesc pentru acest clip. Felicitari
@clashroyaleplayer-_-7377
@clashroyaleplayer-_-7377 Жыл бұрын
Super-video! Mulțumim mult. La mai multe! 🍀
@nusuntseby
@nusuntseby Жыл бұрын
wow....talent irosit, a trait cum nici nu ti poti imagina...mare pacat ...valoare nationala
@adrianavanache6507
@adrianavanache6507 6 ай бұрын
A avut funcții publice În perioada interbelica i s au recunoscut meritele intelectuale Era totuși un avocat
@adrianaberbescu9543
@adrianaberbescu9543 10 ай бұрын
Mult respect.
@cameliaturda6472
@cameliaturda6472 Жыл бұрын
Te salut ! Și prin mine a venit în această lume un copil , fără să fiu căsătorită . Pe atunci nu mai credeam în această instituție , iar acum nu mai cred nici în " iubire " ... Felicit orice femeie care iubește viața până la curajul de-a naște și mulțumesc pentru informația că acest frumos Țuțea a venit pe lume așa ! E departe de-a fi o rușine , sistemele trebuie subminate , rănesc prea mult , prea multe generații .
@S___TipTop___
@S___TipTop___ 9 ай бұрын
De la cum a venit Petre pe lume, la cum a trăit și cum a plecat, este dovada cǎ Dumnezeu ne iubește neamul, așa cum suntem. Bună ziua!
@adrianavanache6507
@adrianavanache6507 6 ай бұрын
Adevarat Subscriu❤❤❤❤❤
@adrianfluier
@adrianfluier Жыл бұрын
Bravo!așteptăm episoadele următoare!Mulțumim!
@caneacosmin3732
@caneacosmin3732 Жыл бұрын
In primul rand, felicitări pentru acest clip, și nu numai, este unul în de însemnătate, istoric, cultural, dar mai ales adevărat și de bun simt. Ai zis la final de clip că din cauza youtube-ului nu poți spune anumite lucruri, este interesant cum vad o oarecare legătură cu perioada domnului Tutea, care era închis pentru ceea ce spune și "libertatea de exprimare" din zilele noastre. Mă întreb dacă într-adevăr domnul Tutea avea dreptate când la revoluție, defapt nu sa schimbat nimic. Încă odată felicitări pentru altfel de clip, și pentru noua serie, bravo!
@co4975
@co4975 Жыл бұрын
Așa e, nimic nu s-a schimbat la revoluție.
@gabrielamaramures289
@gabrielamaramures289 9 ай бұрын
Așa-i că-ți dă cu virgulă ?... Înseamnă că-ți folosești gândirea critică, felicitări și ține-o tot așa !
@angelarotaru7365
@angelarotaru7365 Жыл бұрын
multumesc, apreciere maxima pentru efort
@jones6877
@jones6877 Жыл бұрын
Fain episod,mai vrem!👍👍👍👍
@danielanicos
@danielanicos Жыл бұрын
Incredibil, felicitări ptr acest material.
@adumitroaeianca4651
@adumitroaeianca4651 Жыл бұрын
Felicitari! Mai asteptam astfel de episoade!
@stoian129
@stoian129 Жыл бұрын
Multa bafta in continuare cu acest content! Multumim pentru ca macar tu arunci un ac de intelect in acest mare car de fan de inculti!
@magargiudorinel667
@magargiudorinel667 Жыл бұрын
Extraordinar material...mulțumesc pentru informații.
@bafomet9217
@bafomet9217 Жыл бұрын
Îți ador episoadele cu tema " istoria României " sau care se învârt în jurul ei
@florincatalinene8320
@florincatalinene8320 Жыл бұрын
Tare informativ, multumim!
@ciprian9598
@ciprian9598 Жыл бұрын
Super fain abia astept
@07Timeless
@07Timeless Жыл бұрын
De mult timp spun asta prietene. O spun celor din jur dar ma cred nebun. Si apropo de comunism...Pe vremea aceea tara era a noastra. Acum... nu mai e...Este adevarat ca securitatea si miitia faceau lucruri oribile. Dar tara era a noastra. Daca aveai ciocu mic nu se lega nimeni de tine. Aveai un loc munca? Primeai apartament de la stat. Chirie pe te miri ce. si cat. Oamenii aveau economii la CEC ca nu prea aveai ce cumpara cu bani in ultimii ani. Pe vremea aceea padurile erau ale noastre, petrolul era al nostru etc... Acum mai avem Rosia Montana dar oare pentru cat timp?Aveam o industrie functionala pe care au pus-o la pamant. Eram inginer stagiar in primul an cand m-am intalnit cu prima provocare a mea. Un strung japonez de danturat conic curb. Nu stii ce e aia asa ca nu-ti bate capul. Esti tanar si ai inghitit toate cacaturile mancate de politicieni care ne-au tradat si ne-au vandut tara pe doi lei. Dupa 33 de ani de "democratie" ce avem? credite la banci si frig in casa ca pe vremea raposatului.... Lumea nu-si mai permite sa aiba caldura in case. Se uita cu jind la galantarele pline de bunatati si cumpara cu masura. Si dupa 33 de ani sa nu avem doua autostrade care sa strabata tara in lung si in lat? Stam in genunchi si le pupam picioarele celor din "afara" care de fat ne conduc. Am ajuns sclavi in tara noastra...Si te intreb acum: cine dracu ne va plati pensiile celor ce am muncit pana acum? Caci tinerii de azi zboara ca potarnichile in tarile "calde".
@valerpng
@valerpng Жыл бұрын
multumim, impresionant
@Teodorix
@Teodorix Жыл бұрын
Multumim pentru inca un clip interesant!🙏
@SeverCrime
@SeverCrime Жыл бұрын
Cat de bun! Foarte bun! Foarte interesant noul format😁 spor!
@MrHazzu
@MrHazzu Жыл бұрын
Excelent material
@georgeivan9966
@georgeivan9966 Жыл бұрын
Asteptam de mult timp sa vad un videoclip atat de bine structurat despre Petre Tutea.Este trist faptul ca atunci cand un om moare indiferent de statutul social pe care il are, valoarea sa va fi observata d abia atunci.
@adrianavanache6507
@adrianavanache6507 6 ай бұрын
Meritele sint recunoscute Postum Pacat
@lilianachitu
@lilianachitu Жыл бұрын
Dar continuarea este : "dar dacă ar fi să dau timpul înapoi aș face același lucru..." Fabulos !
@danielsandu4106
@danielsandu4106 Жыл бұрын
Ai spus la un moment dat in clip ca detinutii primeau un colt de paine, iar mancarea era abia cat sa traiasca si mi-am amintit de marturia unui alt detinut inchis pe nedrept in perioada comunista care spunea intr-o carte de-a sa "primeam mancare cat sa nu murim". Ma bucur ca faci aceste clipuri. Succes!
@ExiSTEIN
@ExiSTEIN Жыл бұрын
Spune adevarul! L-am trait pe pielea mea.
@dianahildegard
@dianahildegard Жыл бұрын
Adevarat, Petre Tutea! De asemenea, respect ”Atentie, Cad Mere!”
@danitoma3672
@danitoma3672 Жыл бұрын
Alex felicitări pentru aplecarea spre aceasta parte sumbră a istoriei noastre și pentru dorința de a răsturna mitul că atunci era mai bine!
@co4975
@co4975 Жыл бұрын
România are deja 73 de ani de istorie sumbra. Din cei 100 si un pic de existența.
@ferdinanddepaoli1599
@ferdinanddepaoli1599 Жыл бұрын
Era cu mult mai bine daca nu ni s-ar fi dat lovitura de stat ,si pentru ca populatia României a trecut iar prin genocid la numai cincizeci de ani de ultimul de dupa 45 ,
@sorincristian1524
@sorincristian1524 Жыл бұрын
🙋🏻😁...apreciez si respect modul în care realizezi ,creezi ,explici!...cu bine !
@freeman37
@freeman37 Жыл бұрын
Frumos documentar.
@ciupanezu1959
@ciupanezu1959 Жыл бұрын
Bun,abia aștept videoclipul dedicat lui
@pauceanu000
@pauceanu000 Жыл бұрын
Felicitari pentru subiectele pe care le abordezi in ultima perioada. Este important sa ne cunoastem istoria pentru a evita sa facem aceleasi greseli.
@dumitrunistor5516
@dumitrunistor5516 Жыл бұрын
Din păcate … Aceleași greșeli se vor repeta … Pentru ca “ noii “ oameni se vor crede deasupra istoriei și nu îi vor aprecia pe “ vechii “ oameni … Fără a fi pesimist sunt doar sceptic …
@negreanuemil9119
@negreanuemil9119 Жыл бұрын
@@dumitrunistor5516 Nici eu nu sunt pesimist, dar din pacate cred ca asa va fi mereu ...
@Cibo-uh5go
@Cibo-uh5go Жыл бұрын
Felicitari pentru munca ta!
@alexcorfu1981
@alexcorfu1981 Жыл бұрын
Felicitari , abia astept urmatorul martir prezentat de tine 🙏
@francol3261
@francol3261 Жыл бұрын
Iti mulțumesc pentru ceea ce faci. Cu mult drag🙏🙏🙏🎆🕊
@aripadreaptatherightwing6028
@aripadreaptatherightwing6028 Жыл бұрын
Felicitări pentru aceste subiecte! Continuați!
@catalinberchi4069
@catalinberchi4069 Жыл бұрын
Multumim!Foarte interesant.
@dyawr
@dyawr Жыл бұрын
0:30 Hey, pe acolo locuiesc eu, ce tare! Nu stiam povestea, abia astept sa vad videoul ♡
@napogeon
@napogeon Жыл бұрын
Trecând pe lângă Laurențiu P. , un clip educativ din care cei care vor pot dobândi un plus de conștiința ……de sine!
@marianviorel4118
@marianviorel4118 Жыл бұрын
Multumesc!
@raulflorindraghici9967
@raulflorindraghici9967 Жыл бұрын
Excelentă prezentare. Felicitări!!
@tomaadrian3200
@tomaadrian3200 Жыл бұрын
Am pierdut un om de mare valoare,poate nu o sa se mai nască un om ca el vreodata!
@auraleca6001
@auraleca6001 Жыл бұрын
Avem deja oameni patrioti de valoarea lui Petre Tutea, dar....profeți în tara lui se pare ca rasa umana nu accepta. Unitate alături de patriotii de azi care sunt amenințați cu moartea....alte timpuri , alte pedepse....
@aurelaurel8222
@aurelaurel8222 Жыл бұрын
vorbesti prosti ,,,a fost opportunist ...a trecut prin toate partidele
@MrChircut
@MrChircut Жыл бұрын
Excelent, felicitări!
@funnyandsmartanimals3360
@funnyandsmartanimals3360 Жыл бұрын
Faci o treabă bună, Alex! Cu stimă!
@andreistan7781
@andreistan7781 Жыл бұрын
Foarte frumos
@denisserban4895
@denisserban4895 Жыл бұрын
M-ai convins ca trebuie sa il am si pe el în bibliotecă. Mersi☀️
@raducovaci582
@raducovaci582 Жыл бұрын
Omul acesta, Petre Tutea m-a determinat pe mine sa renunt la un surogat religios si sa aleg ortodoxia, printr-o "simpla" cugetare.
@danielabouleanu4233
@danielabouleanu4233 Жыл бұрын
Felicitări pentru alegerea acestui subiect, potrivit pentru corecta informare a tuturor generațiilor, nu numai a celei tinere! Felicitări și pentru prezentare! Având membri apropiati ai familiei fost ideținuți politic, sunt foarte sensibilă când este vorba despre iluștrii tovarăși de suferință , uitați de societate, ignorați. Seria de episoade pe tema închisorilor comuniste e un demers care va onoreaza.
@Ruben_Ruben__
@Ruben_Ruben__ Жыл бұрын
Super episod !
@andreii9400
@andreii9400 Жыл бұрын
superb!
@vladracul40
@vladracul40 Жыл бұрын
Sorta României au fost pecetluită dor la Yalta dar și la Malta în 1985/86 dacă m-ai țin bine minte, dar și la Versailles și în multe alte situații, Românii trebuie să înțeleagă un singur lucru, pentru a reușii trebuie să le o dai tuturor asa zișilor bunvoitori cu flit sau sictirit.
@sorinv.obreja7862
@sorinv.obreja7862 Жыл бұрын
În 1918 soarta României a fost pecetluită de noi: de faptele noastre, de alegerile noastre, de victoriile noastre. La Versailles a fost doar recunoaşterea oficială a succesului nostru.
@bogdanandra9742
@bogdanandra9742 Жыл бұрын
Bravo pt episod.....
@1960m1960
@1960m1960 Жыл бұрын
Oameni ca Petre Țuțea nu mor cu adevărat decât dacă lumea uită sau ignoră ceea ce au lăsat aceștia în urma lor.
@aurelaurel8222
@aurelaurel8222 Жыл бұрын
instabil
@sebastiand.2957
@sebastiand.2957 Жыл бұрын
Multumim pentru content calitativ👍
@dorinigret6545
@dorinigret6545 Жыл бұрын
Fain!!!!!!!!!!
@laurentiuioan3929
@laurentiuioan3929 Жыл бұрын
Un clip foarte bine realizat!
@cipriantepes
@cipriantepes Жыл бұрын
Hai cu algoritmul. Fain video. Mersi, Alex.
@alexandruionescu8688
@alexandruionescu8688 Жыл бұрын
Mulțumim 🙏
@licavasile6264
@licavasile6264 Жыл бұрын
Multumim!
Experimentul Care A Zguduit Lumea - Fenomenul Pitești
19:44
Atentie, Cad Mere!
Рет қаралды 765 М.
Colapsul URSS Are Consecințe Și Astăzi
36:28
Atentie, Cad Mere!
Рет қаралды 301 М.
Was ist im Eis versteckt? 🧊 Coole Winter-Gadgets von Amazon
00:37
SMOL German
Рет қаралды 32 МЛН
ОДИН ДЕНЬ ИЗ ДЕТСТВА❤️ #shorts
00:59
BATEK_OFFICIAL
Рет қаралды 8 МЛН
ОСКАР ИСПОРТИЛ ДЖОНИ ЖИЗНЬ 😢 @lenta_com
01:01
Petre Tutea - Cuvantul care Zideste (1990)
53:19
YellowBrickRoad
Рет қаралды 563 М.
Interviul complet cu torționarul Franz Țandără
46:25
Romeo Dinica
Рет қаралды 42 М.
Petre Tutea despre Eminescu
1:32
liana4ro
Рет қаралды 62 М.
Ce Ascunde Biblioteca Secreta Din Vatican
27:35
Atentie, Cad Mere!
Рет қаралды 730 М.
Cum Au Aparut Calculatoarele - Scuze PC
1:09:41
Atentie, Cad Mere!
Рет қаралды 360 М.
Zelea Codreanu - Străinul Care A Iubit România?
28:21
Atentie, Cad Mere!
Рет қаралды 267 М.
Viata Aproape Eroica A Lui Benito Mussolini
30:22
Atentie, Cad Mere!
Рет қаралды 81 М.
Was ist im Eis versteckt? 🧊 Coole Winter-Gadgets von Amazon
00:37
SMOL German
Рет қаралды 32 МЛН