Constantin Gaciu din Coteana Jud Olt-Și-am să pui șaua pe murgu.Festivalul de la Brăila

  Рет қаралды 33,383

dorel610

dorel610

10 жыл бұрын

Olteanul nostru, originar din comuna Coteana, a făcut o figură frumoasă la acest festival, în momentul intrării sale în concurs interpretând două piese la cobză. Putem spune că misiunea juriului, al cărui preşedinte a fost producătorul TVR Elise Stan, a fost una foarte grea, având în vedere că toţi soliştii de muzică populară au fost foarte buni.
Constantin Gaciu a fost la un pas de câştiga premiul I, în valoare de 5.000 euro, însă acesta a fost adjudecat de grupul vocal „Kipri Voices" din Bulgaria. Aşa că olteanul din Coteana a fost câştigătorul premiului al II-lea, a cărui valoare a fost de 3.000 euro. Cel care i-a înmânat premiul a fost Aurel Simionescu, primarul Brăilei. Constantin Gaciu are 31 de ani, este absolvent al Liceului de Muzică „Dinu Lipatti" din Piteşti, secţiunea canto -- populară, iar fiul său Cosmin, de doar zece ani, îi calcă pe urme. De multe ori, aceştia cântă împreună în spectacole, mai ales la sărbătorile localităţilor din judeţ, acolo unde primarii îi invită să cânte cu mare drag. În Festivalul „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării" Brăila şi-a făcut apariţia şi Alina Emilia Dorobanţu. Însă, nu a fost concurentă, ci, alături de alţi laureaţi ai marilor festivaluri folclorice din ţară, a susţinut un micro -- recital în cadrul spectacolului „La braţ cu tinereţea".
Evenimentul cultural a fost transmis în direct pe TVR 3, în serile zilelor de 26, 27 şi 28 iulie 2013, fiind prezentat de Iuliana Tudor. Ca şi în ceilalţi ani s-a cântat live, concurenţii fiind acompaniaţi de Orchestra „Lăutarii" din Chişinău, condus de maestrul dirijor Nicolae Botgros. Consiliul Judeţean Brăila şi Centrul de Creaţie Brăila au fost organizatorii Festivalului „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării".

Пікірлер: 3
@elenasaftencu6672
@elenasaftencu6672 Жыл бұрын
Felicitări și mult succes
@iulicapaste7829
@iulicapaste7829 Жыл бұрын
Ești în căutarea unei persoane care Nu se Merita văzut pe Facebook?
Am avut niște păcate, să iubesc proastele toate - Constantin Gaciu și Taraful Marin Alexandru
5:40
Constantin și Cosmin Gaciu Official
Рет қаралды 399 М.
Red❤️+Green💚=
00:38
ISSEI / いっせい
Рет қаралды 74 МЛН
It’S So Fun To Wash My Son’S Hair! #funny #baby#cute  #funnybaby
00:14
Amazing Children Toys
Рет қаралды 8 МЛН
Slow motion boy #shorts by Tsuriki Show
00:14
Tsuriki Show
Рет қаралды 3,4 МЛН
That's how money comes into our family
00:14
Mamasoboliha
Рет қаралды 12 МЛН
Cele mai tari momente cu Radu Pietreanu la iUmor 😎
35:31
iUmor
Рет қаралды 4,1 МЛН
PETRICA MATU STOIAN   Recital Valcea
19:26
Romania Populara
Рет қаралды 4,2 МЛН
Taraful de la Ianca Jud.Olt
24:30
dorel610
Рет қаралды 61 М.
Românii au Talent 2023: Constantin Gaciu și Taraful „Iancu Jianu”
6:29
Pînă la lacrimi - moment emoțional - Anatol Melnic și Lăutarii
6:59
Sârbe autentice cu cobză și țambal - Constantin și Cosmin Gaciu & Taraful Iancu Jianu
8:31
Constantin și Cosmin Gaciu Official
Рет қаралды 114 М.
지민 (Jimin) 'Who' Official MV
3:28
HYBE LABELS
Рет қаралды 13 МЛН
LISA - ROCKSTAR (Official Music Video)
2:48
LLOUD Official
Рет қаралды 120 МЛН
Iliyas Kabdyray ft. Amre - Армандадым
2:41
Amre Official
Рет қаралды 1,3 МЛН