Corneliu Coposu: România pe care am fi meritat-o

  Рет қаралды 50,092

Zaiafet

Zaiafet

7 ай бұрын

Fraților, astăzi o să vorbim despre cum am fi putut avea o altă viață politică la începutul anilor 90. Una bazată pe idei și dialog, pe un patriotism sincer și decent și pe un respect față de lege și de adevăr. Una în care, vorba aceea, se poate negocia orice, dar nu și principii. O politică făcută nu pentru propriul interes, pentru vreun sistem cu față umană, dar cu iz totalitar. Ci una pentru binele comunității și pentru un viitor democratic și liber.
Asta își imagina Corneliu Coposu, liderul opoziției democratice de la începutul anilor 90. Cel care, în ultimii săi ani de viață, a fost huiduit, înjurat și acuzat că n-ar fi mâncat salam cu soia ori că ar fi tras cu mitraliera în țăranii răsculați la 1907. În realitate, Coposu făcuse ani grei de închisoare politică și fusese urmărit de Securitate până în decembrie 1989. Cât despre masacrul din 1907, acuza era cu atât mai hilară cu cât presupusul vinovat se născuse la șapte ani după acele evenimente istorice, discrepanță istorică ce nu tot i-a convins pe unii dintre detractorii lui. Și, cu toate acestea, la moartea sa, în noiembrie 1995, Corneliu Coposu a fost comemorat de o mare de oameni. Iar de atunci încoace, a beneficiat de o simpatie și de o recunoaștere invers proporțională cu ura pe care a trebuit să-o îndure de-a lungul vieții.
Așa că merităm să discutăm despre Corneliu Coposu și despre ce a reprezentat el în politica noastră din de la începutul anilor 90.
Eu sunt Lucian Vasile, iar invitatul meu de astăzi de la Podcastul de Istorie este Ion Andrei Gherasim, șeful de cabinet și secretar personal al lui Corneliu Coposu și, implicit, unul dintre martorii direcți ai evenimentelor istorice din 1990.
Alătură-te acestui canal pentru a primi acces la beneficii:
/ @zaiafet
Susține conținutul: / zaiafet
ZaiaShop: www.zaiashop.ro
Instagram: / zaiafet
Facebook: / zaiafet
Mail: horia.sarghi@gmail.com
Aparatură Folosită:
Cameră: bit.ly/2CRMfNB
Obiectiv 1: bit.ly/2XroIwM
Obiectiv 2: bit.ly/2KvvJqM

Пікірлер: 254
@laurentiupanait4910
@laurentiupanait4910 7 ай бұрын
Corneliu Coposu și-a dus crucea suferinței și umilinței cu cea mai mare demnitate posibilă. Respect Corneliu Coposu 🙏
@emanoilmazare1669
@emanoilmazare1669 7 ай бұрын
Bunul Dumnezeu, să-l așeze pe Corneliu Coposu, unde toți drepții se odihnesc!
@adrian-florinbancu9773
@adrian-florinbancu9773 7 ай бұрын
Felicitari pt ca ati dedicat o emisiune acestui mare om! Sa se odihneasca in pace.
@alexandruchira184
@alexandruchira184 7 ай бұрын
Și noi ne bucuram ca a dedicat o emisiune lui Petru Groza,dar de ce scrii aici asta ?
@padodpa4988
@padodpa4988 7 ай бұрын
Un om de o integritate morala desăvârșită. Fiul meu, nascut in noiembrie 95, se numește Corneliu, in memoria Seniorului .
@Lidia.Allison
@Lidia.Allison 7 ай бұрын
Asta da istorie! O pagină de istorie transmisă prin viu grai. Întâmplări adevărate din istoria recentă, nu minciuni sfruntate așa cum încearcă să mistifice istoria detractorii comuniști. La început, când invitatul a început să povestească despre înaintașii care au scris istorie, am fost oarecum detașată, dar încet, încet m-a captivat și impresionat atât de mult, că mi s+a făcut pielea de găină. Acest domn trebuie să fie consultat atunci când se scrie o carte de istorie, o lecție de curaj și de principii morale și etice. Mulțumesc pentru această convorbire foarte interesantă.:)))📚
@gutaguta6871
@gutaguta6871 6 ай бұрын
@serbanpetrusel6860
@serbanpetrusel6860 7 ай бұрын
"Negociem orice, dar nu negociem principii." -Corneliu Coposu
@alexandrudamian4495
@alexandrudamian4495 7 ай бұрын
Ce oameni,ce întâmplări,ce caractere... Și dacă avea 10+ ore acest material,tot cu același nesaț l-aș fi devorat. Incredibil omu' ăsta,absolut incredibil.
@butucarucosmin6316
@butucarucosmin6316 7 ай бұрын
Sper să fie mai multe episoade cu acest invitat , e clar că mai are multe de spus.❤️
@savinhohan398
@savinhohan398 5 ай бұрын
Frumoasă amintire despre un om politic , model de demnitate și determinare !
@mariusz365
@mariusz365 7 ай бұрын
Merita ascultat tot, din respect pentru un om care a făcut atâta închisoare pentru principii, libertate si credință! Respect pentru emisiune! Respect Corneliu Coposu!
@michaelahass2695
@michaelahass2695 Ай бұрын
Asa este 😊
@user-gr9yb5ov7e
@user-gr9yb5ov7e 7 ай бұрын
Va multumesc pentru aceasta lectie de istorie.Este rar asa ceva cu toate ca multi tineri ar TREBUI sa afle aceste lucruri.Va felicit si voi urmari mai departe emisiunile dumneavoastra.
@2nasoare845
@2nasoare845 7 ай бұрын
Domnilor ,am pierdut clipa in favoarea eternitatii ...! ❤ pacat !❤
@lauraghibuventimiglia9121
@lauraghibuventimiglia9121 5 ай бұрын
Excelentă emisiune. Mulțumesc!
@emanoilmazare1669
@emanoilmazare1669 7 ай бұрын
Al naibii de bun episod! Unde l-ați găsit pe acest domn fraților? Tot ce spune, are conținut, și consistență!
@trilu.lilu.crocodilu
@trilu.lilu.crocodilu 7 ай бұрын
Dacă după lovitura de stat ,dată de eșalonul II conunist in frunte cu Iliescu, românii votau Ion Rațiu Coposu , România avea alt destin. Comunustii i - au atacat sediul lui Coposu iar Petre Roman nu voia o altă rebeliune și l - a salvat chipurile, pe Coposu . I - a arătat că trebuie să se retragă l.Românii s - au lăsat prostiti de 33 de ani . Sper că s - au trezit și vor vota masiv Diana Șoșoacâ. .
@ddnjollyy
@ddnjollyy 7 ай бұрын
Wow câtă informație !!!
@iulians4411
@iulians4411 5 ай бұрын
De ce nu e in Parlament? Romanii trimit toate gunoaiele in parlament. Marea majoritate a Romanilor l-au ponegrit pe Coposu... acum ce sa vezi ... il apreciaza
@luandrer8203
@luandrer8203 7 ай бұрын
Eroii nu mor niciodata!Respect,Coposu!
@artamirabilisvlc4558
@artamirabilisvlc4558 6 ай бұрын
Mulțumesc, am rămas fără cuvinte
@ionvisinoaie8362
@ionvisinoaie8362 7 ай бұрын
Corneliu Coposu un mare patriot lam cunoscut la venirea an Constanța la sala sportului .Dumnezeu să-l odihneasca15:02 nezeu să-l odihnească
@djannyjack1380
@djannyjack1380 7 ай бұрын
Superb. Istorie față în față. Mulțumesc. 😊 O mică recomandare: luați-vă microfoane mai performante, zgomotul de fond este extrem de neplăcut.
@raul88.88
@raul88.88 4 ай бұрын
Aprob.
@octavianghergut3974
@octavianghergut3974 7 ай бұрын
Felicitari pentru acest podcast pur si simplu minunat ! Am auzit niste intimplari si povestiri ,care m au lasat masca .Ce personalitate a avut nu demult tara noastra , care din pacate a fost mult prea mult batjocorit-a . Dumnezeu sa l ierte , iar noi sa i cinstim numele in veci !
@RaduMNecula
@RaduMNecula 6 ай бұрын
Felicitări! Totuși, e un sunet de fundal supărător!
@mariadusa2346
@mariadusa2346 7 ай бұрын
Aveam aproape 19 ani la revoluție. L-am votat pe dl Coposu și știu prea bine cum îl denigrau oamenii de rând, manipulați cu televizorul. Lucram în cea mai mare fabrică de confecții din Sibiu, Steaua. În secția unde lucram, erau aproximativ 210-220 de persoane pe schimb. M-am ținut tare, deși aproape toate (majoritatea erau femei) erau cu Iliescu și Roman. Cred că, chiar și prietenele mele mă considerau un pic nebună. Trebuie să recunosc că ani mai târziu, unele au avut curajul să-mi spună că aveam dreptate. În câteva luni voi împlini 53 de ani și spiritul revoluționar nu l-am pierdut. Dar am ajuns să înțeleg că dl Coposu, sau mai bine zis ceea ce dânsul dorea pentru noi, era prea devreme. Două generații de comunism au schimbat mult felul de a gândi și reacționa al populației. Moștenirea pe care ne-a lăsat-o dl Coposu e spiritul critic, pe care mulți tineri de atunci l-am preluat și prelucrat. Suntem "conspiranoicii" de azi. Dumnezeu să-i binecuvânteze sufletul domnului Coposu!
@feliciadascalu6541
@feliciadascalu6541 7 ай бұрын
👍acord total!
@danutopris
@danutopris 7 ай бұрын
Subscriu. 👍
@Emilia-ee8jr
@Emilia-ee8jr 3 ай бұрын
Subscriu 👍
@michaelahass2695
@michaelahass2695 Ай бұрын
Eu nu cred ca era prea devreme. Milioanele de romani care au parasit tara in 1990 , dupa alegerea lui Ilici kgb..vorbesc de la sine..
@milu.n.
@milu.n. 7 ай бұрын
Corneliu Coposu !... Ce am fi fost noi (rumanica) iliesciană ? Ce am fi fost și ce sunt în 2023 rumînii . Este lauda mea interioară că în 20 mai 1990 am votat : Ion Rațiu , P.N.Ț. și implicit pe d-l Corneliu Coposu.
@csaby1923
@csaby1923 7 ай бұрын
Da..........Mare OM a fost Corneliu Coposu! Din păcate poporul nu l-a meritat ,o îndobitocire care a durata vreo 45 de ani de comuniști și-a spus cuvântul! Omenii l-au ales pe pupincuristul de Iliescu ,care a fost mai mereu la masa lui Ceaușescu, iar Coposu care a luptat împotriva comunismului si a făcut 17 ani de pușcăriei în teroarea numai ca nu a fost linșat de popor😢😢.......INCREDIBIL așa ceva.....din păcate nu prea sau schimbat prea multe de atunci......tot așa au rămas marea majoritate a oamenilor....noroc cu vestul care practic ne-a tras cu forța spre ei!..Și da...și eu m-am săturat să votez răul cel mai mic!
@sandozpop6017
@sandozpop6017 7 ай бұрын
Si nu se poate face o precizare despre Brucan ca este evreu? Ca il chema in realitate Bruckner? Ca a fost stalinist in aceeasi barca cu Pauker in 1945 si dupa? Doar asa, sa ne conturam realitatea.
@marinlemnaru4287
@marinlemnaru4287 6 ай бұрын
Seniorul politicii românești de după decembrie '89!Un om impecabil !
@sergiutales2774
@sergiutales2774 7 ай бұрын
Marele om politic pe care romanii l-au uitat. L-au uitat pe omul care s-a sacrificat, la propriu, pentru Romania!
@luismartinas2566
@luismartinas2566 4 ай бұрын
Liviu Cornel Babes. Aflati mai multe.15 Noiembrie 1987. Inca traiesx oameníi!
@DIASPORA2024
@DIASPORA2024 7 ай бұрын
Hai ROMĂNIA hai ca se poate....2024 vine cu NOTA de plată. . .
@micinbogdan3222
@micinbogdan3222 7 ай бұрын
Exceptional acest interviu.
@oberstul1941
@oberstul1941 7 ай бұрын
"Speranta nu moare niciodata" ca raspuns la "speranta moare ultima" mi s-a parut superb. Respect! PS: pls fix tiuit audio fundal. 10x
@TravelwithMonicaLazar
@TravelwithMonicaLazar 7 ай бұрын
Minunata emisiune pentru un OM! Rara avis!
@ionutbz1
@ionutbz1 7 ай бұрын
Mulțumim! Avem nevoie să ne cunoaștem istoria. Continuați seria aceasta, este real necesară - mai ales în contextul în care AUR aspiră să reia activitatea extremist-legionară…
@andreiskz2988
@andreiskz2988 7 ай бұрын
Doar gura e de ei
@DIASPORA2024
@DIASPORA2024 7 ай бұрын
​@@andreiskz2988Uniunea Salvați România este singurul partid care poate moderniza România. Oamenii nu mai au nevoie de promisiuni, ci de planuri concrete și funcționale și suntem aici pentru a le pune în practică. Am început Revoluția Bunei Guvernări cu primari USR în cele mai importante orașe din țară dar și în comunități mai mici, o voce mai puternică în Parlament, cu mai mulți deputați și senator hotărâți să lupte pentru o #Romaniefarahotie, şi europarlamentari USR care continuă să apere interesele României la Bruxelles
@gleipnirrr
@gleipnirrr 7 ай бұрын
@@andreiskz2988 cand asta vine de la cineva care nimicul e de el, nu e nu stiu ce insulta
@Lidia.Allison
@Lidia.Allison 7 ай бұрын
​@@andreiskz2988Doar din parte unui pui de securist comunistoid poate să emane atâta otravă 👎🤡 Penibil și jenant 👎
@militantcapitalist4606
@militantcapitalist4606 7 ай бұрын
cocleste hauru?@@gleipnirrr
@ROMEO_ionel
@ROMEO_ionel 7 ай бұрын
Superb acest podcast!MULTUMIM Zaiafet pt lectia oferita!
@sabinarusu9063
@sabinarusu9063 7 ай бұрын
Urmaresc cu mult interes, felicitari!
@feliciadascalu6541
@feliciadascalu6541 7 ай бұрын
Impresionant si emoționant!👏 Mulțumesc, felicitari! Un Om deosebit, de mare valoare și caracter, demn, integru, patriot cu adevărat! O comemorare binemeritată! Odihnă veșnică Seniorului! 🕯🎩 Ne ați rămas în suflet!
@andreizaharia8321
@andreizaharia8321 7 ай бұрын
Ma uit la voi cu mult interes felicitări
@nightfevernight
@nightfevernight 7 ай бұрын
Bravo! Felicitări pentru emisiune! Felicitări pentru lecția de istorie cu Ion Gherasim! ❤
@NorvegiaElenaAvramescu
@NorvegiaElenaAvramescu Ай бұрын
"Corneliu COPOSU a fost o personalitate de prim rang a vieţii noastre politice post-decembriste, a fost un vizionar pe care nu l-a ascultat nimeni, a fost întruchiparea modestiei şi a echilibrului pentru cei care l-au cunoscut, a fost unul dintre puținii eroi ai noștri neadoptați care au îndrăznit să stea drepți în vremuri strâmbe, a fost cel care şi-a pierdut 17 ani din viaţă în închisorile comuniste, a fost cel care s-a luptat şi după Revoluţia din 1989 cu neo-comunismul. A fost batjocorit, scuipat şi umilit tocmai într-o Românie liberă, pentru care luptase şi pe care o visase. «Privit din perspectiva zilei de astăzi,- cum spune profesorul Ioan Stanomir - Corneliu COPOSU pare croit dintr-un aliat nefamiliar. Acela al curajului, demnităţii, onoarei şi patriotismului. În 1990, într-o Românie dominată de ură şi de resentiment, el a întruchipat, alături de un mănunchi de oameni, idealul unei patrii la care am visat, mereu. Nu a fost să fie, iar contemporanii săi au ignorat lecţia pe care le-a predat-o, cu tenacitate şi fără emfază. De abia în clipa despărţirii de Corneliu COPOSU, românii au început să înţeleagă semnficaţia sacrificiului său. După două decenii, memoria sa este acel reper la care mă întorc, spre a respinge resemnarea. Corneliu COPOSU este parte din energia care ne hrăneşte speranţa, oprindu-ne să cădem pradă deznădejdii.» Realitatea dură este o confuzie dezolantă de idealuri frumoase şi realizări stângace, dar întotdeauna vor fi câţiva încăpăţânaţi, eroi, sfinţi şi artişti care, în vieţile şi operele lor, ating bucăţi din Absolut, care ne ajută să suportăm realităţile dezgustătoare. Minunate sunt cuvintele înțelepte ale Seniorului Corneliu COPOSU: «Ce păcat că România nu şi-a înţeles niciodată rostul şi nu şi-a dat seama ce ar fi însemnat reinstaurarea monarhiei. Nu regele Mihai, pe care-l iubesc personal, monarhia în sine! Ne-ar fi ridicat pe o treaptă europeană foarte înaltă de unde nu ne-am mai fi dat jos». Nenorocirea a fost că nu l-a ascultat nimeni. Seniorul Corneliu COPOSU, considerat pe drept cuvânt «Președintele Moral al României» rămâne întruchiparea idealului de libertate și dreptate al poporului, într-o viziune care își găsește izvoarele în marile modele istorice creatoare de stat și de națiune [...]. Nu oricine intră pozitiv în cărțile de istorie.” Mulțumesc! ❤❤❤
@claudiaticudean1423
@claudiaticudean1423 7 ай бұрын
Imi amintesc cu drag de d-na prof. Gherasim. Cuvantul care o caracteriza era demnitate.
@durosstrauleanu6348
@durosstrauleanu6348 7 ай бұрын
da-i mintea romanului cea de pe urma ! chiar mintea populara a sesizat asta De multe ori am ratat oportunitati de a ne fi bine si asta ca pricepem greu ce se intimpla Trebuie sa o patim ca sa o cotim Unde ar fi fost romania acum daca nu-i goneam pe aia care nu au mincat salam cu soia dar stiau cum trebuie sa functioneze un stat democratic
@feliciadascalu6541
@feliciadascalu6541 7 ай бұрын
👍bun comentariul dvs 👏
@rodicavasile7074
@rodicavasile7074 7 ай бұрын
"Dacă s-ar inventa un Nobel al ratărilor, romanii l-ar monopoliza pe 100 de ani"-Andrei Pleșu
@vladdumitrica849
@vladdumitrica849 7 ай бұрын
In situatia actuala, tot ce se discuta in primarii are prea putina legătură cu dorintele sau nevoile cetatenilor. Se vede asta din modul cum se poarta discutiile in consiliile primariilor, unii ii sfideaza pe altii si implicit pe noi, nu raspund la intrebarile colegilor decit in batjocura. S-ar putea remedia foarte simplu acest fapt daca, pe principiul curtilor cu jurati (juratii sint cetateni alesi aleator) ce dau verdicte in domeniul judiciar, se va proceda la fel și cu primăriile. Se elimina astfel orice incercare de coruptie a autoritatilor iar clasa politica (primarul, consilierii) nu își mai poate impune "prioritatile" (panselute, borduri, asfaltari cu garantie o luna, terenuri de sport în panta....). Oricum, democratie nu inseamna sa ia altii decizii pentru tine fără sa iti ceara consimtamintul. Rolul partidelor politice este de a veni cu solutii dar noi trebuie sa fim cei ce aleg ce soluție se pune în practica.
@maneaalex-paul6944
@maneaalex-paul6944 7 ай бұрын
Multumesc frumos pt ca invitati genul acesta de oameni , sper sa revina la Dvs.
@luismartinas2566
@luismartinas2566 4 ай бұрын
Respect!
@CChriss255
@CChriss255 7 ай бұрын
Doar la mine se aude un bâzâit pe fundal? Mulțumim oricum
@marcelafischer4574
@marcelafischer4574 7 ай бұрын
Și eu aud zgomot pe fundal.
@applesauce974
@applesauce974 7 ай бұрын
Si eu aud acelasi bazait in fundal!
@sandozpop6017
@sandozpop6017 7 ай бұрын
Eu aud o nimfa cantand la lira ...
@andreichircu9195
@andreichircu9195 7 ай бұрын
Fabulos! Multumesc!
@gobebe
@gobebe 7 ай бұрын
54:38 Oare acel cuțit era ținut de cei care în '77 l-au "înghesuit" pe Ceaușescu în Valea Jiului?...Fac doar o paralelă, dacă mă înțelegeți. 56:22 Și uite așa au trecut 25 de ani pînă la condamnarea lui Vișinescu,timp în care acest personaj a trăit liniștit , a "păpat pensia ca un om obișnuit 🥴
@type3666
@type3666 7 ай бұрын
12:15 Legat de Iuliu Maniu , (nu vreau sa ma laud) eu stau langa satul sau natal si anume Badacin :)) . Eu fiind din Simleu Silvaniei .
@catalinmocanu1912
@catalinmocanu1912 7 ай бұрын
Cred ca s-a intors in mormant, Seniorul Coposu, dupa combinatia papagalului Pavelescu.
@andrei_ianis0099
@andrei_ianis0099 7 ай бұрын
Tipic romanesc...nu am stiut sa l apreciem pe acest mare om si roman...Corneliu Coposu!!!
@AlinJ.
@AlinJ. 7 ай бұрын
Superb subiect. Superb invitat. Am ajuns mult prea devreme in aeroport si m-ati ajutat sa treaca timpul foarte repede. Va mulțumesc si mi-as dori sa il mai aveti invitat pe domnul Gherasim. L-as asculta zile intregi.
@danutopris
@danutopris 7 ай бұрын
Ați ales cel mai potrivit titlu pentru acest clip. România ar fi fost la un alt nivel astăzi, dacă părinții noștri ar fi ales varianta dreaptă și corectă la conducerea țării. Vă felicit ca ați invitat un domn atât de valoros pentru țară. Păcat că nu avem asemenea oameni de valoare în Guvern.
@gabrielmarian698
@gabrielmarian698 6 ай бұрын
Chema Iliescu minerii iar😅
@phobiazzzero4935
@phobiazzzero4935 7 ай бұрын
Perfect timing !
@2nasoare845
@2nasoare845 7 ай бұрын
De langa Zalav e si tata ! L-am cunoscut pe Calin Nemes ,i-am vazut tristetea de dupa '90...L-am cunoscut pe dl. Tepelea...stiu ce am pierdut...Vreau sa adaug ca -''ETERNITATEA NU NE APARTINE!'' Frumoasa intalnire !
@hava_r_na
@hava_r_na 7 ай бұрын
Multumim!
@flaviunan337
@flaviunan337 6 ай бұрын
Bun, foarte bun. Faceti ceva si cu sunetul, calitatea poate fi mai buna 👍
@spassviola
@spassviola 7 ай бұрын
România pe care am fi meritat-o? Avem exact România pe care o merităm. Noi tot avem impresia că politicienii sunt o altă specie, vin de pe altă planetă, nu tot dintre noi, vin și fac toate relele și noi, săracii, suferim. Fals. Ei tot dintre noi provin și oglindesc năravurile noastre. În 1990, majoritatea l-au votat pe Iliescu. Asta spune tot. Degeaba ne lamentăm acum.
@sandozpop6017
@sandozpop6017 7 ай бұрын
hehe, si nici pe asta nu o meritam - in realitate generatiile scunde de astazi nu merita un stat si nici identitate.
@1907robi
@1907robi 7 ай бұрын
Vă iubesc, însă pe cât de magistral dialogul pe atât de mare strădania mea de a ignora țiuitul ăla extrem de enervant... Nu păreți genul care sa nu știe de software-uri de curățare a sunetului in cazuri din astea... La cât de important e interlocutorul, merita sa dați jos clipul și sa îl repuneți corectat audio, chiar cu prețul pierderii interacțiunii de până acum.
@dumitrubalmez2671
@dumitrubalmez2671 7 ай бұрын
Multumesc !
@horacio1st
@horacio1st 7 ай бұрын
formidabil episod
@MTAbanknote
@MTAbanknote 7 ай бұрын
❤👍👍👍👍
@gutue
@gutue 6 ай бұрын
Vă rog, mai chemați-l pe acest domn să ne lumineze. Sunt ferm convins că sunt mult mai multe de discutat și de aflat, desigur. Mulțumim.
@CliCk1380
@CliCk1380 7 ай бұрын
Wow!
@danmariuszurbau8955
@danmariuszurbau8955 7 ай бұрын
Parca tema podcastului era Seniorul , nu de stima, bunicul Ilie Lazăr ?! Ilie Lazar, sigur merită o emisiune speciala !
@costicaionescu4850
@costicaionescu4850 7 ай бұрын
????!!!???
@bogdanneagu5413
@bogdanneagu5413 7 ай бұрын
Ce ați făcut cu sunetul că mă omoara
@SkyNet-82
@SkyNet-82 7 ай бұрын
✌️
@mihaitafilip5199
@mihaitafilip5199 7 ай бұрын
Felicitări interlocutorului pt k l a lăsat sa vorbească fără întreruperi
@adrianazaharie5223
@adrianazaharie5223 7 ай бұрын
@lucianchirita7852
@lucianchirita7852 7 ай бұрын
👏
@vlladinhou6485
@vlladinhou6485 7 ай бұрын
A bazait ceva in microfon pe tot video-ul, nu mi dau seama ce dar sunt sigur ca va dati voi seama daca observati. In rest, super video.
@emanuelm1994
@emanuelm1994 7 ай бұрын
Like.
@TheSpeedsters86
@TheSpeedsters86 7 ай бұрын
Extraordinar invitatul!
@Nicholas17
@Nicholas17 7 ай бұрын
Ce forță interioară trebuie sa ai
@user-zc2wo6sw9d
@user-zc2wo6sw9d 7 ай бұрын
Minunat episod, dar va rog mult faceți ceva cu calitatea sunetului băieți!!
@MT-yq8zf
@MT-yq8zf 5 ай бұрын
Foarte bun clipul. Păcat ca nu aveti o sonorizare mai bună
@tonidascalescu5040
@tonidascalescu5040 7 ай бұрын
Toata admiratia mea! Este una dintre persoanele care pot ajuta la reconstruirea identitatii romanest bazate pe adevar politic si nu pe minciuna bolsevica. @Zaiafet de ce e asa de prost sunetul? de parca ascult Europa Libera bruiata!
@ddnjollyy
@ddnjollyy 7 ай бұрын
Wow
@boghy2915
@boghy2915 7 ай бұрын
Buna ziua ! O să faceți un video despre conflictul din Orient ?
@raimundapostu148
@raimundapostu148 7 ай бұрын
😊😊
@gioni8989
@gioni8989 7 ай бұрын
Apropo de Susmani: ei au murit probabil asfixiati ca nu au vrut sa se predea, in schimb ei l-au chinuit vreo cateva saptamani pe bunicu lui Boc si se zice ca l-au fript ca pe un pui la rotisor.
@marcelafischer4574
@marcelafischer4574 7 ай бұрын
Trist.
@Sever.31
@Sever.31 7 ай бұрын
Super bun episod, dar ce e cu sunetul? Ce e acel sunet pe fundal ?
@raimundapostu148
@raimundapostu148 7 ай бұрын
😊
@bdgeorge
@bdgeorge 7 ай бұрын
am avut o sansa in 90 ne-am batut joc de ea si platim si azi ..Ratiu Coposu au fost niste oameni drepti patrioti si noi i-am umilit
@vasileoprescu6109
@vasileoprescu6109 7 ай бұрын
Nu incurca marfa cu ambalajul!!! Rațiu a fost un mare patriot român, copos un ticălos trădător care ne-a pricopsit cu comunismul, alaturi de alti ticăloși, scursuri umane!!!
@mixingglory5044
@mixingglory5044 7 ай бұрын
Respect domnului Corneliu Coposu. ❤️
@razvanciobotaru3089
@razvanciobotaru3089 7 ай бұрын
Poti face un video despre Russian Volunteer Corps (RVC) si Freedom of Russia Legion (FRL).
@vladdumitrica849
@vladdumitrica849 7 ай бұрын
Situatia partidelor și sindicatelor din România este situația oricarei structuri puternic centralizate. Robert Michels a scris, pe la 1911, o carte ("Political Parties") în care a analizat cum orice structura centralizata se transforma în mafie și a numit aceasta tendința "regula de fier a oligarhiei". Pentru descentralizarea lor ar trebui ca prin legea de organizare sa se specifice ca deciziile trebuie luate cu aprobarea majorității membrilor, conducerea acestora avind doar rolul de a veni cu propuneri pentru rezolvarea diverselor probleme:
@gicacontra-
@gicacontra- 6 ай бұрын
"Multumim" Securitatii! "Multumim" Justitiei! Aceeasi Securitate, aceesi Justitie si in 2023.... Dreptate nu se va face!
@theodorsechesan593
@theodorsechesan593 7 ай бұрын
Din pacate, azi inca e foarte usor manipulabila populatia...
@motri5935
@motri5935 7 ай бұрын
Vai, dar nu pot asculta... 😂😂
@Nicholas17
@Nicholas17 7 ай бұрын
Doar gândiți va cum e sa nu vb cu nimeni timp de 8 ani. La închisoarea Râmnicu Sarat
@MMerlyn91
@MMerlyn91 7 ай бұрын
E trombon aia cu "nu a vorbit cu nimeni".
@Robertnicwlae
@Robertnicwlae 6 ай бұрын
​@@MMerlyn91 doar cu securiști muisti
@sandozpop6017
@sandozpop6017 7 ай бұрын
Mie mi se pare ca Dl. Coposu a reprezentat in perioada post-1990, singura personalitate politica verticala, onorabila, sincera din Romania. Tocmai aceste virtuti (singulare in peisaj), i-au adus oribila blamare a stangii / FSN / PSD / Iliescu / Roman / evreimii din tara ori de aiurea. Dl. Coposu exprima vechea scoala a politicii conservatoare (dreapta) care miza pe demnitate personala, pe familie, pe valentele traditionale ale satului ”curat” si ale spiritului nealterat de jigodismul si decadenta socialista. In continuarea proto-marxismului violent m.m.s.m.p. pierdut, a aparut marxismul cultural reprezentat de liberali (dar si de fosti comunisti) care au schimbat tehnica revolutionar-anarhista cu manipularea si viclenia cenzurii in media si social. Adevarat ca acum iti trebuie ratiune pentru a reusi sa discerni ce este real si ce este minciuna.
@applesauce974
@applesauce974 7 ай бұрын
Ar mai exista vreun membru al familiei lui Corneliu Coposu, care să ne vorbească despre acesta, eventual și despre Ilie Lazăr...?
@catalindeluxus8545
@catalindeluxus8545 7 ай бұрын
Este foarte interesant, dar după 16 minute a trebuit să întrerup pentru că efectiv mă dor urechile. Este un zgomot de fundal
@carlina22
@carlina22 5 ай бұрын
Nu știu ce fel de microfon a fost folosit, dar produce foarte mult țiuit. Materialul de aur, dar deranjează acest zgomot enorm de mult.
@lucianmuntean5534
@lucianmuntean5534 7 ай бұрын
Ce mai fantezie... bunicul cu picior în cangrena care se vindeca miraculos și se întoarce pe front... Hai sa fim mai critici în gândire, pute a naționalism
@luismartinas2566
@luismartinas2566 3 ай бұрын
IL iubesc pe acest om. Dar Biserica Greco Catholica e o greseala Majora. In rest .Tot respectul. Si dragoste multa PT Corneliu Coposu.
@AugustinMihaila
@AugustinMihaila 7 ай бұрын
Aceste microfoane.... Felicitări pentru interviu!
@alinnechitacj
@alinnechitacj 7 ай бұрын
Sonorul … ce e cu sonorul ?
@rodicahitulescu452
@rodicahitulescu452 7 ай бұрын
Felicitari! Era asa de usor ca populatia sa fie manipulata in anii '90. Am vazut in jurul meu oameni educati si inteligenti care s-au lasat prinsi in capcana familiarului (Iliescu era tovarasul de la partid pe care il regaseai peste tot inainte de 1989).
@mihaialexandrutirziu6703
@mihaialexandrutirziu6703 7 ай бұрын
+
Sonderkommando: singurele amintiri rămase
1:06:03
Zaiafet
Рет қаралды 167 М.
Colectivizarea în România: drama familiilor noastre
1:01:05
Zaiafet
Рет қаралды 461 М.
THEY made a RAINBOW M&M 🤩😳 LeoNata family #shorts
00:49
LeoNata Family
Рет қаралды 4,8 МЛН
Did you believe it was real? #tiktok
00:25
Анастасия Тарасова
Рет қаралды 15 МЛН
Khó thế mà cũng làm được || How did the police do that? #shorts
01:00
Wait for the last one! 👀
00:28
Josh Horton
Рет қаралды 124 МЛН
Memorialul Durerii - Corneliu Coposu, un destin
45:02
TVR
Рет қаралды 187 М.
Insider Politic cu Sebastian Zachmann - 18 mai
1:31:17
PrimaTV Romania
Рет қаралды 2,4 М.
Fanarioții - primul pas spre crearea României
1:34:14
Zaiafet
Рет қаралды 64 М.
O scurtă istorie a romilor
1:59:56
Zaiafet
Рет қаралды 38 М.
THEY made a RAINBOW M&M 🤩😳 LeoNata family #shorts
00:49
LeoNata Family
Рет қаралды 4,8 МЛН