Cum îngroapă Viktor Orban democrația în Ungaria

  Рет қаралды 260,669

Zaiafet

Zaiafet

2 жыл бұрын

A venit momentul să vorbim despre Viktor Orban. Îl știți voi, tipul ăla vecin cu noi care a reușit să ducă Ungaria pe noi culmi. Culmile autoritarismului, desigur.
Oamenii ăștia care ghidează lucrurile în Ungaria chiar au reușit să facă ceva fără precedent. Au transformat o democrație cât de cât funcțională, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, într-un regim hibrid, ceva care se zbate între dictatură și democrație. Acum lucrurile seamănă pe alocuri mai mult cu “democrația ghidată” a lui Putin decât cu o democrație liberală clasică, precum în Germania spre exemplu. Dar parcă toată ideea cu Uniunea Europeană e că era un club al democrațiilor, nu? E regula de bază, chestia minimală pe care oricine vrea să intre în UE trebuie să o îndeplinească. Toate statele care au intrat în UE, inclusiv Ungaria și România în anii 2000, trebuiau să fie democrații liberale, unde drepturile omului, statul de drept, separarea puterilor în stat sau libertatea presei erau toate chestii bifate. Pare deci imposibil să existe un stat în cadrul UE, care să nu respecte flagrant tocmai chestiile astea fundamentale, nu? Ei bine, vom vedea că din păcate nu a fost deloc așa. Pas cu pas, instituțiile și regulile democrației liberale din Ungaria au fost distruse, în timp ce Ungaria era membru UE, și chiar primea fonduri de la Bruxelles să se dezvolte. Ba mai mult, Ungaria a ajuns un simbol și un model de succes pentru cei care vor să devină sau sunt dușmanii democrației liberale, din interiorul UE, dar și din exteriorul ei.
Situația războiului la zi: www.veridica.ro/
Canal KZfaq Veridica: / veridicaro
Cartea „Ungaria lui Orban” de Paul Lendvai:
Cărturești bit.ly/3s44EAc 33 lei
Libris bit.ly/3ubzkSx 31 lei
Cartepedia bit.ly/3s2yHrV 33 lei
eBook bit.ly/3ua4wSa 21 lei
00:08:51:16 DORINȚA DE PUTERE ȘI LIPSA DE SCRUPULE
00:21:06:06 VIRAJUL CĂTRE NAȚIONALISM
00:29:06:09 DECONSTRUCȚIA DEMOCRAȚIEI. TRECEREA LA AUTORITARISM
00:41:31:03 ALEGE-MĂ DOAR PE MINE
00:47:46:19 FĂRĂ PRESĂ ȘI FĂRĂ PRESIUNE
00:55:27:08 A FURAT DAR A ȘI FĂCUT
01:05:52:12 ELIBERAREA DE LIBERALISM
01:10:14:15 ORBAN SE IA LA TRÂNTĂ CU UE
01:17:30:12 OPRIȚI-L PE SOROȘ
01:26:07:15 SPERANȚELE SCHIMBĂRII ȘI LIMITELE LOR
Muzică via KZfaq Audio Library
A Hand In The Dark - Underbelly & Ty Mayer
Black Mass - Brian Bolger
Earth Appears - Brian Bolger
Future Glider - Brian Bolger
Nocturnally - Amulets
Reset - VYEN
Time's Up - Loopop
Susține conținutul: / zaiafet
ZaiaShop: www.zaiashop.ro
Instagram: / zaiafet
Facebook: / zaiafet
Mail: horia.sarghi@gmail.com
Aparatură Folosită:
Cameră: bit.ly/2CRMfNB
Obiectiv 1: bit.ly/2XroIwM
Obiectiv 2: bit.ly/2KvvJqM

Пікірлер: 1 400
@edimihai3375
@edimihai3375 2 жыл бұрын
Imi place ca de fiecare data cand apare un nou prezentator pe canal nu tindeti sa schimbati stilul materialului pe care il prezentati . Acele glumtițe foarte bine plasate sunt mereu acolo si se vede ca se depune foarte multa munca . Tot ce astept este ca acest canal sa creasca cat mai mult in audienta .
@KiLLuminati.
@KiLLuminati. 2 жыл бұрын
eu am vazut decat 2 "prezentatori"
@magdaerikakotieschowetz9486
@magdaerikakotieschowetz9486 2 жыл бұрын
@@KiLLuminati. Ez az egész VIDEÒ a paul lendvai (K) megrendelésére készült ! nagyon szomorú dolog,hogy ide jutnak "aljas" emberek ,akiket pénzért meglehetett venni,hogy egy ilyen HAZUG videót csináljanak !....
@KiLLuminati.
@KiLLuminati. 2 жыл бұрын
@@magdaerikakotieschowetz9486 daca tu zici....
@mihaivisan9856
@mihaivisan9856 2 жыл бұрын
@@magdaerikakotieschowetz9486 ce ai baut?
@luigimacsim8353
@luigimacsim8353 2 жыл бұрын
@@magdaerikakotieschowetz9486 daca tot faci acuzatii, sa vedem dovezi
@IosifBursuc
@IosifBursuc 2 жыл бұрын
Democrația din Ungaria mi-ar plăcea să fie și la noi. Democrația la noi a fost înțeleasă greșit,multe partide care trăiesc pe spatele nostru care au vândut țara străinilor. La noi ce au făcut liberalii dacă tot îi ridicați în slăvi????
@Suflet-Hain
@Suflet-Hain 2 жыл бұрын
Vezi că o să vină ceata de deștepți să te facă troll, pro rus, postac și alte minunății
@larabrand5787
@larabrand5787 2 жыл бұрын
Realizez ca media acum e preocupata sa atace orice nationalist folosind cateva apelative de baza principale care sunt folosite poate pana si la nivel violent impotriva partii contrarii: nationalist in sine brusc a devenit un cuvant rau= comunist, pro rus sau putinist. Nationalismul nu inseamna comunism! Inseamna sa iti iubesti tara! Exact ce fac acum ukraineni, mor ptr. patria lor! Nu ptr. Europa. Aia e vrajala liderului sa fie ajutat. Aici vorbesc despre cetatenii de rand.
@threesixnine369six
@threesixnine369six 2 жыл бұрын
Pai alte exemple de democratie nu mai sunt? Numai Ungaria totalitarista a lui Orban? 😂 Ce a facut Orban in Ungaria e exact ce vor coruptii pe care ii urasti tu in Romania. Gargara nationalista paravan la coruptie. Liberalii in Romania nu au reusit sa faca mare lucru. Tot ce a fost dupa 89 a fost o lupta pentru putere fara culoare politica. Doar gargara. Dar liberalismul e cel care a adus revolutii si reforme in Europa (inclusiv Romania) de-a lungul a 300 de ani in plan filosofic, spiritual, politic, financiar, cultural, social, tot. Fara liberalism nu am avea structurile sociale moderne pe care le avem azi. Si nu vorbesc de neo-liberalismul economic, ala e doar o realitate a hypercapitalismului, vorbesc de liberalismul clasic, de inceputul epocii moderne.
@vasilerogojan4520
@vasilerogojan4520 2 жыл бұрын
Ar fi interesant şi un video despre Turcia şi ce situaţie s-a conturat acolo de când cu Erdogan şi versiunea islamică a orbanismului şi putinismului.
@KREATOR-666
@KREATOR-666 2 жыл бұрын
Când o sã plãteascã Soros, o sã fie si despre Turcia!
@vladimirvoinea4970
@vladimirvoinea4970 2 жыл бұрын
Soros plătește și fără să știe...
@dabogabo
@dabogabo 2 жыл бұрын
@@KREATOR-666 Ce-i bobita ? Esti disperat acum ca nu mai vine rubla de la Putin ?
@IaSaVedem
@IaSaVedem 2 жыл бұрын
Cu toate valentele de dictator ale lui Erdogan, a realizat ca e mai bine sa o dea cu vestul. Pentru ca visul rus printre altele ar fi și sa controleze marea neagra cu strâmtoarile aferente.
@xyzxyz-zl1xp
@xyzxyz-zl1xp 2 жыл бұрын
Dacă sunt atât de răi, cum de au fost votați de trei ori, cu două treimi, iar acum tot 2/3 au intenție de vot?
@kadajcristian7567
@kadajcristian7567 2 жыл бұрын
pai unde este democaratia domnule , daca ei il vor pe orban ce este gresit , ca nu ne place noua , eeee tough luck zaiafet , asta cam inseamna democratie .
@robert123ro
@robert123ro 2 жыл бұрын
VIktor Orban tocmai e pe care sa fie ales a 5-a oara. Se zvarcolesc in chinuri propagandistii mizerabili progresisti.
@sarpe6661
@sarpe6661 2 жыл бұрын
Am scris peste 500 de cuvinte pe un text doc numai pt tine, da ma gandesc ca oricum nu intelegi sau doar esti propagandist. Raspunsu pe scurt e propaganda. Raspunsul pe larg il ai de la inceputul clipului pana pe la jumatatea clipului doar despre asta vorbeste.
@kadajcristian7567
@kadajcristian7567 2 жыл бұрын
@@sarpe6661 așa este , când cineva nu vrea să aibă treabă cu comunitatea lgbtqyz este propagandist , eu cred exact invers , unde este democrația , sau ce se vrea sa fiim toti gay sau lesbi' nu domnule nu sunt propagandist sunt un om simplu satul de propaganda lgbtqyz
@sarpe6661
@sarpe6661 2 жыл бұрын
@@kadajcristian7567 Cine a vorbit acl despre "lgbtqyz" arata putin respect totusi. Nu fac parte din comunitatea lor, si nici treaba cu nimeni. Dar daca incep sa fecundez crestinitatea in gura pentru mii se oameni omorati pe neveu pe motiv ca de ce nu si ca aveau par roscat , te superi. Aici se vorbea doar despre de ce au atatea voturi,simplu propaganda si nationalism. Doua chestii pe care oamenii de rand le inghit foarte usor.
@George-qy6wu
@George-qy6wu 2 жыл бұрын
Ca om simplu ,pe mine mă interesează ce face politicul pentru comunitatea în care trăiesc.Dacă faci o paralelă între România și Ungaria ,ei sunt în fața noastră cu mult.Luptele pentru dominarea vieții politice și acapararea puterii le vezi peste tot . Important e ce faci după ce o câștigi iar Orban a ales să dezvolte Ungaria și să folosească spre interes propriu toate punctele slabe ale democrației.Faptul că a hotărât să dezvolte infrastructura a atras investitorii mari în industrie.Ungurii nu au vândut compania petrolieră națională (cum am făcut noi),au investit în turism, agricultura,etc.Nationalismul lor e de admirat,pașapoartele date celor de etnie maghiară care locuiesc în altă țară e un semn că țara ta te vrea ca parte activă a societății.Diaspora noastră nu era lăsată să voteze ,dacă vă aduceți aminte ,iar unii politicieni o blamau, că a părăsit România ,,fantastică" de parcă miliardele de euro care se întorc înapoi n-ar conta defel . În schimb noi suntem vai de noi :autostrăzi făcute la suprapreț și la calitate mediocră, realizate cu ani de întârziere,împrumuturi de zeci de miliarde care vor trebui plătite de urmașii urmașilor noștrii,turism făcut în batjocură,politicieni ipocriți și incompetenți dar,, creștini" ,care jură pe Biblie că vor face,, decât"bine României și ajunși pe funcții deturnează banii publici destinați dezvoltării către buzunarele proprii.Ardealul e mai dezvoltat datorită istoriei comune și aproprierii de Ungaria .Avem clădiri monumente istorice extraordinare datorită faptului că am fost parte din imperiul Austro-ungar.Sincer aș fi preferat un tip k Orban ,cu defectele lui , în schimbul unui slowmotion jucător de golf care ne-a educat două mandate de ne-a ieșit pe urechi.Johannis e slab , în afară de fizic și minte înceată ,nu excelează cu nimic.Până și țiganii unguri sunt mai curați și mai cu bun simț decât ai noștrii (culmea e că Budapesta nu se îneacă în fumul gros al cauciucurilor și al deșeurilor arse ilegal).
@MrPisti72
@MrPisti72 2 жыл бұрын
Imi place talentul dvs cu care descrieti situatia.
@lorincmehesz
@lorincmehesz 2 жыл бұрын
GEORGE multumesc pentru replica scrisa in locul meu ai scris:Nu am avut rabdare sa ascult tot !!
@robert123ro
@robert123ro 2 жыл бұрын
Lasa ca al nostru e minunat, pentru ca nu e "nationalist" ca Orban, sa urmareasca interesul tarii sale si al cetatenilor ei. El spune "da" la orice vine de la UE.
@MrPisti72
@MrPisti72 2 жыл бұрын
@@robert123ro Mda,insa acest "da" total nu poate fi platit/sustinut financiar din buzunarul romanului de rand.Ca rezultat o treime din populatie cauta sa se descurce in afara hotarelor
@robert123ro
@robert123ro 2 жыл бұрын
@@MrPisti72 Uite ca se poate, si oricine nu e de acord e discreditat si numit "nationalist extremist si periculos". In timp ce tara e indatorata ca niciodata in istorie.
@adriancatalin1229
@adriancatalin1229 2 жыл бұрын
Mi se pare mie sau Orban, îngropând democrația, a reușit sa asigure funcționarea economiei iar oamenii parca n.au prea înghețat prin case iarna asta...sau ma insel in timp ce dârdâi ?
@iulianmihai9367
@iulianmihai9367 2 жыл бұрын
Asa e ,frate,bine zis ...
@laszloeduard2020
@laszloeduard2020 2 жыл бұрын
Sunt doar o grămadă de minciuni fabricate de agențiile lui Soros. Presa e liberă, Ungaria colaborează cu OLAF, Orbán a câștigat puterea prin alegeri libere pentru că pur și simplu populația îl votează. Politicile lui au adus stabilitate creștere economică record în Europa, sprijinul familiilor, energie ieftină. Doare rău pentru unii.
@zioezio7011
@zioezio7011 2 жыл бұрын
Si nu vor ingheta nici in urmatorii 30 de ani ca ( noi toti ) ceilalti democrati !
@valybuhac305
@valybuhac305 2 жыл бұрын
Bună ziua și o zi frumoasa în continuare și multă sănătate aproape de cei dragi ce vă doriți !
@bogdanmoldovan1177
@bogdanmoldovan1177 2 жыл бұрын
De când așteptam videoul pe tema asta:) Am ce ascultă mâine dimineață în drum spre școală. Câteva idei pentru eventuale clipuri viitoare: războiul din Iugoslavia și situația Kosovo, războiul din Bosnia și Herțegovina și în general disputele de genul asta din Balcani, regiunea Kashmir, și toate situația din Caucaz cu războaiele cecene și tot ce a fost și este pe acolo:) Totodată țin să vă felicit pentru munca extraordinară pe care o faceți aici pe canal, pentru conținutul de calitate pe care îl livrați constant și pentru subiectele tot mai "mature" pe care le abordați și modul în care v-ați dezvoltat și ați crescut o data cu canalul și cu noi, comunitatea. PS: abia așteapt și seria despre comunismul in Romania:)
@alexonita7749
@alexonita7749 2 жыл бұрын
Sustin ideea 👍
@Costelcrl
@Costelcrl 2 жыл бұрын
Fac pariu că nu o să facă niciodată despre Kosovo
@barbonesbarba833
@barbonesbarba833 2 жыл бұрын
Trecutul e trecut prezentul și viitorul ne așteaptă vezi sa nu aluneci pe panta lui Putin sau ești acolo ?
@mihaidohinca3786
@mihaidohinca3786 2 жыл бұрын
Noi suntem micuți în ce ar vrea reporterii și presa să vorbească
@cotorarodica252
@cotorarodica252 2 жыл бұрын
@@barbonesbarba833 Daca nu cunoastem si nu intelegem trecutul riscam sa compromitem prezentul si viitorul.
@mihaiboitasi6022
@mihaiboitasi6022 2 жыл бұрын
inainte de a vorbi despre unguri haideti sa vedem diferentele intre ungaria si romania. au plafonat pretul motorinei si a benzinei la 1,2 eur ,salariu minim este mai mare decat in romania,infrastuctura este clar mult mai buna decat in romania. deci??
@stefan-kl8iy
@stefan-kl8iy 2 жыл бұрын
ASA-I MIHAI,E DIFERENTA MARE INTRE ROMANIA SI UNGARIA ! ...NOI TOT TIGANI AM RAMAS,IN TIMP CE EI AU AJUNS APROAPE CA AUSTRIA ! NU-I NIMIC,DACA NE STRADUIM,AJUNGEM PE LA INDIA,CU BULIBASII NOSTRI !
@Babu17
@Babu17 2 жыл бұрын
Deci uită-te la video și vorbești după.
@szabolacy7940
@szabolacy7940 2 жыл бұрын
noi suntem ok sa fure 300+ . la ei macar fura maxim 30-40 . Deasta vrem noi "democrație" cand de fapt daca te uiți mai bine un pic şi România este condusa de aceleași partide si oameni din 89 . aceiași Mărie dar cu altă pălărie
@balintbarna1000
@balintbarna1000 2 жыл бұрын
Sã numai vorbim de nivelul investitiilor germane din industria auto,sau cã numãrul angajatiilor cu carte de muncã la o populație efectiv prezentã în ungaria (circa 9mil) este de 4,5 mil, cam egalä cu a rumuniei care are o populație aproximativ dublã
@erio.hedrt.
@erio.hedrt. Жыл бұрын
Deci ia pretul ala fugi in Ungaria si baga-l in cur!
@evergreen1326
@evergreen1326 2 жыл бұрын
Mulțumim enorm pentru munca depusă. Pentru toate updaturile și pentru informarea corectă și combaterea de fake news, în legătură, printre altele și cu Ucraina
@stelianvulpoi9897
@stelianvulpoi9897 2 жыл бұрын
👍
@piedonev.4418
@piedonev.4418 2 жыл бұрын
Orban este conducător adevărat 👍👍👍👍👍
@shevi2000
@shevi2000 2 жыл бұрын
e un ipocrit si un manipulator
@piedonev.4418
@piedonev.4418 2 жыл бұрын
@@shevi2000 vorbești aiurea
@piedonev.4418
@piedonev.4418 2 жыл бұрын
@@shevi2000 mai ai și nume de ungur ești o rușine pt maghiari
@shevi2000
@shevi2000 2 жыл бұрын
@@piedonev.4418 nu numai ca am nume de ungur, dar sunt ungur integral. Si mi-e rusine ca un om asemenea lui orban e de-asemenea ungur, dar si conducator. Sper sa realizezi candva ca orban e o ciuma pentru ungaria si pentru libertatea acestuia. Pana ramane tipu' la conducere, cetatenii o sa ramana sub o iluzie amara a democratiei si libertatii, sub un control complex.
@piedonev.4418
@piedonev.4418 2 жыл бұрын
@@shevi2000 ești o rușine pt maghiari
@sebit2874
@sebit2874 2 жыл бұрын
Un subiect pe care-l asteptam de mai multa vreme de la voi, felicitari! Il voi vedea dupa ziua de munca, vinerea am de obicei cam cele mai grele zile de parca tot ce nu am reusit sa finalizam in cursul saptamanii, musai sa fie gata azi. Am tot respectul pentru maghiarii de la noi si din Ungaria si spun asta cunoscandu-i bine. Imi sunt vecini si ne vizitam destul de des. Sunt oameni cu mult bun simt, respectuosi si seriosi. Evident ca anumite subiecte istorice nu le atingem niciodata din respect reciproc. Cei de la noi au o atitudine mai degraba pro Orban, apreciindu-l pentru realizarile economice din Ungaria. Atragerea firmelor germane, infrastructura rutiera si aeriana, revigorarea sporturilor (mai putin fotbalul), negocierea preturilor la gaze, etc. Cei dinspre granita cu Austria insa sunt mai degraba nemultumiti. Au alte termene de comparatie si alte asteptari. Cu un nivel de trai ridicat, libertatile occidentale au devenit prioritare pentru ei. Sincer nu am sesizat ce-i nemultumeste, fiind gazduit ca si oaspete in tranzit, sejururi scurte si dese. Viteza la internet precara si promisiunea cablajelor subterane asteptate de multi ani nu cred ca tin de guvern, mai degraba de autoritatile locale. Asa ca abia astept sa vizualizez postarea voastra pentru a-mi face o idee realista. Mai ales in contextul actual cand atitudinea guvernului Orban fata de UE si Nato imi pare absolut duplicitara. Vehicularea ideii ca Ungaria ar fi Calul Troian plantat de Putin in UE si Nato imi pare prea mult. Cei care o cred, nu au habar de invazia din 1956 cand poporul maghiar si-a castigat un mare respect in lumea democrata si nu numai. Ganduri bune tuturor!
@karolybinda2466
@karolybinda2466 2 жыл бұрын
0⁰0⁰⁰0⁰⁰
@androidalien2266
@androidalien2266 2 жыл бұрын
Când o persoană întreabă ceva în românește îi răspunde cu "amabilitate": "nem to dom".
@fireart7808
@fireart7808 9 ай бұрын
​@@androidalien2266, ești complet pe langa subiect. Oltean sau regățean?🤔
@boandlkramer2539
@boandlkramer2539 2 жыл бұрын
Nu tot ce zboara se mananca! Mi-as dori putin Orban in Germania! Suntem invadati de milioane de paraziti sociali,tot felul de banditi si criminali.De bande si clanuri de oriunde..cartiere unde statul nu mai are control....in loc sa cheltuim banii munciti de cei harnici si cinstiti ptr prosperitatea tarii...platim acesti paraziti.. Orban nu vrea Islamismus,Terorismul si banditismul in Ungaria...am toata intelegerea!! Noi cu surogatul acesta numit democratie ne-am autodistrus.. Nu ne vom mai putea reface!! Mi-as dori putin Orban in Germania ☝️👍☝️
@AnnaMariaAlbu13
@AnnaMariaAlbu13 2 жыл бұрын
Asta pana ajungi sa fii tu refugiatul... Nu crezi ca poate unii nemti se uita la tine ca la un parazit social? Pana la urma chiar daca muncesti, ai luat munca unui neamt cinstit. De ce trebuie sa privim lucrurile doar dintr-o singura perspectiva?
@shevi2000
@shevi2000 2 жыл бұрын
@@AnnaMariaAlbu13 foarte bine spus. Oamenii de genul lui comenteaza si arunca cu ura.. pana se invarte roata si ajung ei sa fie refugiati. Ca atunci ar plange in hohote si ar implora tuturor sa fie ajutat si primit, sa li se dea un job, ceva.
@shevi2000
@shevi2000 2 жыл бұрын
@boandlkramer, frate, daca traiesti si lucrezi in Germania si nu in tara ta natala, scuze dar esti un parazit si tu, CONFORM propriei tale opinii :)
@barnabalint2684
@barnabalint2684 2 жыл бұрын
În acest stat autoritar sí dictatorial,multi cetãteni romani îsi cumpãra proprietãti în estul ungariei,sau aleg sä se trateze în cadrul sistemul sanitar maghiar, si atunci despre ce vorbim,cine te plãteste nu cumva,"Gyuri bá"-?
@zioezio7011
@zioezio7011 2 жыл бұрын
👍👍👍👍👍 era o intrebare retorica ,sau... ? pariez ca nu iti va raspunde !
@minigamit
@minigamit 2 жыл бұрын
Ce a slabit Zaiafet.
@vasilemihai4773
@vasilemihai4773 2 жыл бұрын
Ati ajuns si pe grupurile mari al opoziției din Ungaria vă felicit ✌️cu subtitrarea in maghiară!!!!
@vasilerogojan4520
@vasilerogojan4520 2 жыл бұрын
Ce trist să vezi cum un talent cu atâta potenţial a fost risipit din cauza schimbării convingerilor pentru a rămâne pe placul majorităţii populației.
@bogdan.ivan.
@bogdan.ivan. 2 жыл бұрын
emotional damage
@adrianazaharie5223
@adrianazaharie5223 2 жыл бұрын
Bravo, Geminski!👍 Succes!🙋
@cristinacris9034
@cristinacris9034 2 жыл бұрын
Îmi plac mult temele alese, sunt de actualitate, dar îmi e dor de un video cu temă științifică
@fyfyi6053
@fyfyi6053 Жыл бұрын
Bă ce tot îi aplaudați pe propagandiștii ăștia mă că ăsta nici nu știe cum îl cheamă cu buletinu-n față dacă-mi spune mie că Orban e dictator. Păi uniunea europeană ce e bă mămăligari americanizați bătuți de soartă. Îl face pe ăsta dictator că se opune legilor UE și dorește suveranitate?
@mihaiiuga8508
@mihaiiuga8508 2 жыл бұрын
Interesant cât de mult ne-am sofisticat ca societăți. .... Constituția unei țări ar trebui să fie alcătuită cu mare claritate și acuratețe, reflectând valorile unei țări, stabilind drepturile și responsabilitățile cetățenilor, onorând excelența și condamnând superficialitatea și abuzul. Iar implementarea ei ar trebui să se facă de către persoane integre și competente . Însă, în contextul globalizării, se pierde identitatea națională , lucru care afectează inclusiv sfera juridică, iar oportunismul devine calea de urmat pentru tot mai mulți oameni din toate păturile sociale. Mă întreb ca simplu cetățean, dacă mai există vreo cale de normalizare a societății?! Cred că e foarte dificil de administrat o țară... Cred că e și mai greu de găsit soluții sănătoase pe termen lung. Mai cred că niciun sistem politic nu este absolut, de asta consider că nu se poate vorbi despre lucrurile acestea în termeni exclusiviști, ci doar utilizând un discernământ imparțial, altfel vom fi mereu dezechilibrați în afirmațiile noastre! ..... Sănătate la toată lumea!
@bigotutbigotescu4723
@bigotutbigotescu4723 2 жыл бұрын
Mihai Iuga. Foarte bine spus ca globalizarea ''distruge'' identitati nationale, insa vechii hititi, elamiti, evrei, greci, egipteni, indieni, traci, goti, gali/celti, sarmati, slavi, vikingi, arabi, etiopieni, iliri sau fenicieni au disparut sau acei oameni au ''preluat' voit sau fortat alte culturi. Religia si rivalitatea dintre ''pagani''( paganus-cuvant ce vine de la locuitorii din mediul rural, unde noua religie a ajuns mai tarziu)si crestini, impartiti intre secte gnostice, evrei mesianici, apoi ortodocsi- catolici-protestanti rivali, uneori aliati, cu islamicii suniti, siitii, alaturi de sectele lor: aleviti sau bektashi au creat alte ''identitati''. Cum ungurii pana la Stefan cel Mare al lor, au trecut de la tengrinismul lor la crestinism, inca neimpartit si in mod oficial in cel grec si in cel latin. Acesti unguri puteau foarte bine sa fie ortodocsi, daca anumite personaje istorice ale lor castigau luptele duse pentru religia oficial. Da, de aceea avem civilizatie Occidentala, unde vienezul/barcelonezul/vancouverezul sau altii nu-s ''in stare'' sa taie o gaina, nu stiu sa mulga o vaca sau sa calareasca, dar nici obiceiurile traditionale cum ar fi nuntile traditionale, obiceiurile de felul botezarii copiilor, a inmormantarilor , d-astea. Aici, la prima vedere ar fi diferenta dintre oraseni si cei ,,de la tara''. Sau ca trebuie sa inchizi usa ca te trage curentul, femeia si barbatul au roluri diferite in societate etc. Si, apoi, mai exista ''culturi''. Cultura islamica(dar si altele care nu apar asa de des in fata) araba salafista, diferita de cea islamica central-asiatica/turcica; cultura chineza; cultura caucaziana sau a Polineziei. In aceste culturi, traditiile sunt un pic mai ''vii'' si-s prezente si in Taskhent, Kandahar sau Tuvalu. Aici, obiceiurile Occidentului sunt usor de respins: cum sa iubeasca un barbat alt barbat, fara ca unul dintre ei sa fie pre-adolescent si sa fie supus violului?; cum sa existe femei ministru sau presedinte? cum sa existe doctori barbati ginecologi? etc. Iar in tarile ''de granita'': centrul, estul Europei, Balcanii, Anatolia lumea e impartita. De aceea si credinta lui Putin ca ucrainienii ii vor primi armata cu flori, fete si baieti. Normalizarea societatii? Nu exista, pentru ca nu exista un sistem de valori universal, si nici n-ar trebui, pentru ca suntem animale mai evoluate, ce-i drept, si nu ce vom deveni peste vreo 200 de ani. Din ce ''simt'', nu esti un adept al efectului internationalismului asta cosmopolit. .......Sanatate fizica si psihica-usor prea ignorata.Scuze pentru acest ''eseu'. Asa scriu eu, mult si....prost/bun, depinde de cine-l citeste.
@mihaiiuga8508
@mihaiiuga8508 2 жыл бұрын
@@bigotutbigotescu4723 Universaliile există, chiar dacă nu toți le cunosc/acceptă/împărtășesc. Iar legat de "eseul" dvs aș avea un singur comentariu: Nu realitatea modifică și interpretează/reinterpretează universaliile ci invers, adică realitatea ființează corect/autentic doar prin respectarea universaliilor și doar universaliile interpretează corect realitatea. Multă sănătate!
@androidalien2266
@androidalien2266 2 жыл бұрын
Mihai, nu cumva te-a dat afara din televiziune? (adevărul, supără).
@mihaiiuga8508
@mihaiiuga8508 2 жыл бұрын
@@androidalien2266 Salut. Nu.... (Adevărul supără pentru că, odată cunoscut, cere schimbare! Rezistenta la schimbare înțeleg că e "apanajul" naturii umane, care nu se schimbă niciodată. Așa că m-am obișnuit să fiu "dat afară", chiar și de către cei mai apropiați sufletului meu. Chiar și eu sunt uneori în conflict direct cu mine însumi, din cauza adevărului. Deci aș fi îngăduitor cu semenii mei, însă fără a face concesii cu privire la adevăr. O zi bună!
@veniaminchira7740
@veniaminchira7740 2 жыл бұрын
Foarte bine punctat, domnule Iuga.
@andreaserban4459
@andreaserban4459 2 жыл бұрын
Orban e cel mai tare presedinte respect 👍 Orban 👍👍
@andreaserban4459
@andreaserban4459 2 жыл бұрын
@@danielacureaalix6672 Al ungariei despre el era stiria 🤦🤔
@adsense5091
@adsense5091 2 жыл бұрын
Am si eu o intrebare, chiar o rugaminte, daca sunteti profesionisti si neaserviti politic, privitor la acest subiect aratati si lucrurile pozitive facute de regimul Orban. In proncipiu sub o forma de comparatie cu patria noastra in ceea ce privesc preturile, increderea populatiei in institutii, gradul de civilizatie si cultura etc
@adsense5091
@adsense5091 2 жыл бұрын
Asta ca sa ne aratati ca nu au fost finantate filmarile de grupuri de interese
@victorszabo594
@victorszabo594 2 жыл бұрын
Sunt curios dacă data viitoare vor vorbi și despre Polonia, într-o asemeanea măsură cum au făcut-o despre Ungaria. Cert este că ideile au fost concepute clar spre un anumit public, fără dar și poate. Tot la fel de interesant este că populația ungariei este în majoritate 'într-un sunet' cu Viktor Orbán.
@fid29801
@fid29801 2 жыл бұрын
Gata cu materialele de genul asta. E rețetar dyi de cum sa îți faci jocul politic dacă ești un ticălos fără scrupule. Știam câteva detalii, mai ales o parte din urmările deciziilor, dar e incredibil de detaliat acest material. Jos pălăria.
@danielaelisabeta7508
@danielaelisabeta7508 2 жыл бұрын
Cu un ticălos bolşevic la cârma Ungariei , trebuie să fim cu ochii pe T ransil
@iulianabuda9454
@iulianabuda9454 2 жыл бұрын
Io sunt româncă dar mai bine l-ați lasă pe Orban în pace și ați vedea de hanisul și harahatul vostru. Fiecare vorbiți orice doar să vă aflați în treaba. Orban merită aplauze pt ce o făcut pt țara lui. Nu se poate spune despre noi același lucru.
@veniaminchira7740
@veniaminchira7740 2 жыл бұрын
Adevărat!
@danutsandu4264
@danutsandu4264 2 жыл бұрын
Faci un episod despre politica din ROMÂNIA👍😊😱
@KREATOR-666
@KREATOR-666 2 жыл бұрын
Acest material e fãcut cu dedicatie! Vin alegeri in Ungaria 😜
@christianpresents6162
@christianpresents6162 2 жыл бұрын
Acest episod este făcut pentru comandă, Lendvai Ildikó vin alegerile în Ungaria,ea este cine a plătit pentru acest video,😂😂😂 proști au uitat de Iliescu,Miron Cozma, Dragnea, și ce a zis Iohannis, că Putin a intrat în Ucraina ilegal, atât înțelege săracul,auzi ilegal!😂
@C.D.2342
@C.D.2342 2 жыл бұрын
@@christianpresents6162 🤣🤣🤣...se scrie Johanis dar se citeste "caca gros"...
@christianpresents6162
@christianpresents6162 2 жыл бұрын
@@C.D.2342 da da, mă doare în paișpe de Orbán Viktor, și de Ungaria, avem noi ale noastre,cu tot că sunt maghiar.
@ioncv5295
@ioncv5295 2 жыл бұрын
​@grbsgekqnT ebejskndg ggfggffg se scrie "​ grbsgekqnT ebejskndg ggfggffg" si se citeste romanache prost
@XYZ-on5pg
@XYZ-on5pg 2 жыл бұрын
Când treceți prin Ungaria uitați-vă atent dacă găsiți ceva ..., ori ce ...la voia întâmplării sau în dezordine , faceți comparație cu România spre exemplu , ce contează este rezultatul, puteați menționa câteva cifre macroeconomice, date ale șomajului, masuri de sprijinire ale familiilor cu copii, tendințe ale natalității , performanța sistemului de învățământ și toate bineînțeles în comparație cu România cu care Bruxelles este prieten.
@stayhumble1234
@stayhumble1234 2 жыл бұрын
Domnul Romeo va felicit ca vedeți astfel lucrurile, asta înseamnă sa te documentezi, sa te informezi nu doar sa inghiti tot ce zboară 👏Bravo
@mirality2464
@mirality2464 2 жыл бұрын
Legat de cum arată Ungaria. Asta era și înainte de Orban. Cu cât înaintezi spre vest cu atât cerește gradul de civilizație. E o diferență și în Ungaria între orașele din vest și est. La fel în România. Adevărat cu măsurile populare legate de familie, pensionari, sport dar mai puțin învățământ. Dar în același timp a paralizat justiția, presa liberă, opoziția politică .. Au ajuns extremiști de dreapta să facă alianță cu comuniștii împotriva lui.
@dyawr
@dyawr 2 жыл бұрын
@@mirality2464 Exact... avantajul de dezvoltare al Ungariei tine mult de structura culturala a Europei centrale si de vest, din care Ungaria face parte (mai periferic asa) & care influenteaza mentalitatea si comportamentul societatii intr-un fel specific... si asta de secole incoace, nu de azi de ieri. Nu este corect sa atribuim avantajele acestea rezultate dintr-o pozitionare geopolitica mai favorabila, dictatorului Orban... si sincer, nici noi sa ne simtim mereu inferiori pt ca suntem inapoia Ungariei (sau a Europei de vest). Uitandu-ma la estimarile economice (reflectate inevitabil si in gradul de dezvoltare..) din perioada interbelica, am constatat ca lucrurile s-au asezat si *atunci* cam la fel cum sunt si *acum.* Europa central-vestica era cea mai puternica, impreuna cu tarile nordice. Apoi urma partea mai central-estica (din care facea parte si Ungaria), si la urma Europa de est si de sud-est... asa ca, lucrurile se duc in aceeasi tendinta istorica pana la urma & este foarte greu sa spargi o asemenea bariera culturala. (sa speram ca nu imposibil..)
@nkem-2194
@nkem-2194 8 ай бұрын
Am fost domnule prin Ungaria saptamana trecuta, drumurile nationale sunt groaznice, mult mai dezastruoase decat in Romania. 😊
@cristisandu5189
@cristisandu5189 2 жыл бұрын
Întrebarea mea - eu ungurul Cristi cum trăiesc în Ungaria, care e nivelul meu de confort material și psihic......e mai bun decât în România ?....atunci e clar că e mai bine în Ungaria și atunci politicile economico sociale sunt cere te.....greșesc ?
@dyawr
@dyawr 2 жыл бұрын
Gresesti. 😂🤦‍♀️
@0lifetrue0
@0lifetrue0 2 жыл бұрын
Woooo!! A făcut Zaiafet video despre Orban!!!
@zioezio7011
@zioezio7011 2 жыл бұрын
Mda . Fugiti !
@rolikoteles
@rolikoteles 2 жыл бұрын
Un mare respect pentru munca depusă! Detaliile și punctualitatea mă uimesc. In Ungaria, oamenii și organizații care încearcă să educă oamenii în această temă, cum o faceți voi, nu prea au șanse mari din cauza sistemului. Eu personal cred că muți maghiari va urmăresc și poate vad situația puțin mai clar, sau dintr-un alt unghi. Daca citiți acest comentariu va propun sa faci și un episod cu demontarea superstițiilor, etichetărilor sau ura între cele două etnii.🙂
@horvatholga352
@horvatholga352 2 жыл бұрын
Téged sem fognak elrabolni az agyadért...!!!
@HouseMixTech
@HouseMixTech 2 жыл бұрын
Tudtam, hogy magyarországon minőségi emberek vannak Még hazánkban sincs jobb a helyzet, de a korrupció minden idők legmagasabb szintjén van. Gratulálunk a magyar testvéreknek!
@rolikoteles
@rolikoteles 2 жыл бұрын
@@horvatholga352 fejtsd ki bővebben!🤗
@desus8505
@desus8505 2 жыл бұрын
De ce ai merge Roli intr-un subiect atat de aiurea?. Aici canalul ne documenteaza cu tot ce se intampla "marsav"(sa zic asa) peste tot in lume, inclusiv la noi in tara. Eu zic, ca ar fi mai bine un episod despre bun simt, despre cum sa inveti- sa pierzi , despre munca in echipa.
@cucuveauazburatoare
@cucuveauazburatoare 2 жыл бұрын
Da o fuga pana la Cluj sa vezi cum sta treaba.. stai de vba cu localnici din vremea lui funar si apoi cu cei de azi.. ca sa iti dai seama cat de usor se poate rezolva o problema etnica.. (nu e perfecta dar e foarte functionala) Cat despre proiectul "zaiafet" din moment ce o parte din finantarea acestui proiect vine din bani publici.. ( colaborarea cu TVR) Sigur ceea ce fac fac cum trebuie.. cat despre mine, sa-mi fie rusine pt bani ce nu i-am platit pt atati ani de continut de calitate gratuit.. acum e prea tarziu.. ravna curveasca cu statul s-a infaptuit !
@concertosunpalatableopinio2905
@concertosunpalatableopinio2905 2 жыл бұрын
when he sais "ei bine, nu e deloc asa" you know shit is about to get real
@porcudracului
@porcudracului 2 жыл бұрын
Pa dracu. Numa povesti
@odetteclara7166
@odetteclara7166 2 жыл бұрын
Documentat din ziarul stâng.
@ericsandu9400
@ericsandu9400 2 жыл бұрын
E bine să vezi că în România mai supraviețuiesc şi oameni pur şi simpu deştepți. Vă doresc mega succes ( şi lui Horică) !!!
@valeriuoancea1988
@valeriuoancea1988 2 жыл бұрын
Bravo ! Nota 10 ! Pe când o așa analiza cu "rezultatele" lui Klaus al nostru ?!!
@KREATOR-666
@KREATOR-666 2 жыл бұрын
Pãi nu te-ai prins? Când plãteste Soros 😜
@GolfAlh
@GolfAlh 2 жыл бұрын
Pai ce să zică de Ficus? Că a urmărit cu atenție și îngrijorare PSD, până sa culcat in pat cu ei!
@zioezio7011
@zioezio7011 2 жыл бұрын
Nu e voie !
@iontocu8489
@iontocu8489 2 жыл бұрын
As fi vrut să-mi vorbești despre Napoleon vreo 10 ore așa , ai pus limbricul asta in prim plan
@stefandinu6389
@stefandinu6389 2 жыл бұрын
Motivul pentru care a facut-o este ca oricand se poate intampla si la noi asa ceva,sau ti se par romanii mai intregi la cap?
@iontocu8489
@iontocu8489 2 жыл бұрын
@@stefandinu6389 chiar acum am terminat mini documentarul despre limbric. Și sunt profund impresionat de victoras , seamănă un pic cu Bombonel aka A. Nastase. Totuși Victoras a fost mai rezistent și mai canalie
@ienutapirvu48
@ienutapirvu48 2 жыл бұрын
@@iontocu8489 Sa sperăm că o pățește la fel ca Bombonel
@leonardlaszlo8834
@leonardlaszlo8834 2 жыл бұрын
Fidesz se citeste Fides in limba maghiara.
@IaSaVedem
@IaSaVedem 2 жыл бұрын
Ce?
@annaandrea8320
@annaandrea8320 2 жыл бұрын
Nem számít.
@mihailtoma1670
@mihailtoma1670 2 жыл бұрын
Un video despre propaganda americana ar fi de văzut.....
@Zec1940
@Zec1940 2 жыл бұрын
Probabil nu vor face pentru că după cum se vede din videoclipurile lor au o orientare liberală și pro-europeană, uneori chiar progresistă. Totuși, apreciez în continuare informațiile pe care le oferă.
@blajflorin3412
@blajflorin3412 2 жыл бұрын
Trebuie explicate aceste lucruri simple !
@Frujeliu
@Frujeliu 2 жыл бұрын
Foarte interesant clip. Ar merge bine unul similar despre “caracatița” românească, dar cred ca e mult mai greu de deslușit.
@stefan-kl8iy
@stefan-kl8iy 2 жыл бұрын
DACA S-AR FILMA IN ALB SI NEGRU,AR FI MULT MAI USOR DE DESLUSIT ! NU ?
@FriendlyCroock
@FriendlyCroock Жыл бұрын
America este inamicul prietene. Lasa Ungaria. Romanu' nu se impaca cu unguru' dar Ungaria nu reprezinta un pericol pentru omenire.
@FriendlyCroock
@FriendlyCroock Жыл бұрын
- Ungaria nu invadeaza tari
@FriendlyCroock
@FriendlyCroock Жыл бұрын
- nu bombardeaza civili
@FriendlyCroock
@FriendlyCroock Жыл бұрын
- nu schimba liderii alesi democratic prin alte tari, etc.
@lbarkasz
@lbarkasz 2 жыл бұрын
*grabs popcorn*
@FlorinAugustin
@FlorinAugustin 2 жыл бұрын
Eu am intrat pentru Ș. Dar am făcut pauză să bag de un popcorn.
@georgeionita7307
@georgeionita7307 2 жыл бұрын
Vă amintiți vizitele lui Orban in Romania ? atunci nu am avut o traducere a discursului lui Orban in Covasna . A fost o reacție a presedintelui Iohanis : rușine UDMR .
@auraleca6001
@auraleca6001 2 жыл бұрын
Trebuie sa avem relații bune cu vecinii, de respect reciproc și win-win. Unitate.
@adiadi5832
@adiadi5832 2 жыл бұрын
despre democratia din canada nici o vorba?despre conturi inchise si alte maruntisuri?
@tlNCG
@tlNCG 2 жыл бұрын
canada a inchis cateva conturi de instigatori care speriau si puneau saracii/imigrantii sa se revolte si sa profite de democratie. diferenta e ca tarile astea ca ungaria inchid toata presa ostila, nu cativa oameni, iar asta in situatia de pace, nu cand iti organizeaza sabotorii blocaj pe autostrada care sa impiedice aprovizionarea si sa destabilizeze statul (ceea ce se considera cam terorism) vezi ca in cartile lui dugin (ideologul rusilor dupa care se ia putin si scoala de spionaj/fake news rusa) se spun exact temele si punctele slabe ale democratiilor si cum sa se profite de ele. in ultimii ani au tot facut atacuri. blm/protestele covid / etc. toate astea sunt actiuni ruse si daca nu ma crezi te invit sa citesti dugin. ei profita ca la ei nu se poata sa faci actiuni de genul asta, pt ca esti imediat arestat si torturat, pana sa apuci sa le faci, asa ca fac ei in alte tari si apoi urla: ha, vedeti ca nu merge democratia ? haa, vedeti ca noi stim mai bine si suntem detinatorii adevarului? Dugin are vreo 10 carti scrise despre expansiunea Rusiei si slabirea vestului prin a folosi spioni si provoca miscari sociale. Uk tot ei au scos-o din UE. e punct in cartea lui dugin scrisa in 1999 - sa foloseasca un conflict etnic ca sa scoata uk din ue si sa slabeasca UE. au folosit migrantii (o parte din ei fiind din siria si fiind direct raspunzatori rusii, care i-au si pus sa mearga in europa). dupa ce migrantii au venit in europa, au facut in UE islamofobie si anti europenism si au scos uk din UE. tot englezoiu a ajuns sa urle ca e smecher si nu merita romanii si polonezii sa vina pe tara lui. fix schema asta cu dacii liberi si mandri, care merge pt orice popor.
@lajosbarabas680
@lajosbarabas680 2 жыл бұрын
Lasă că hoții și lingăii, securiștii de la noi îs mai buni😂😂😂
@ateoram
@ateoram 2 жыл бұрын
Propagandă globalistă! Nu trebuie băgat în seamă...
@mihaivale7170
@mihaivale7170 2 жыл бұрын
Foarte bun video! Tot respectul! Voi ceilalti, va rog, intrati pe video-uri rusesti si scrieti (folositi google translate) comentarii cu informatii legate de ce se intampla in afara rusiei. Rusii de rand trebuie sa afle. Cautati video-uri pe youtube facute de rusi scrise in rusa, despre orice (nu cnteaza subiectul), care sa aiba cat mai multe vizualizari si comentarii. Postati informatiile in rusa si linkuri catre site-uri straine cu stiri, ca si comentariu la video dar si ca raspuns la comentariile cu cele mai multe reactii, sa le apara cat mai multora la clopotel acolo. Poate nu o sa creada oamenii din prima, dar macar isi pun intrebari. Nu postati prea multe la acelasi video sau acelasi comentariu mereu cu copy-paste, ca la un moment dat va blocheaza algoritmii KZfaq. Cel mai tare ii misca informatiile despre copii militari trimisi sa lupte in Ukraina fara sa stie de ce si contra cui (na... sunt copiii lor) si video-uri cu soldati prizonieri care isi suna parintii din rusia. Poate asa se aprinde o scanteie de revolutie (ca la noi in comunism, cu Europa Libera). In razboiul asta suntem cu totii, nebunul ala cu ai lui trebuie infundati si tre sa folosim orice mijloace posibile si CORECTE. Eu fac asta. Canalele oficiale de tv, radio si mare parte din social-media sunt blocate. KZfaq inca mai merge. Informatiile trebuie sa ajunga la rusii de rand.
@horvatholga352
@horvatholga352 2 жыл бұрын
Mihai "draga"...Cred ca n-ai trecut de majorat.. si te crezi desteptul satului.iar pe "rusii de rand" niste idioti..Indicatiile tale "sralucite" chiar ca sant de un "folos real"...
@mariusmalene635
@mariusmalene635 2 жыл бұрын
Foarte precis . Bravo !
@danutsandu4264
@danutsandu4264 2 жыл бұрын
Când va apărea episodul despre Iugoslavia👍😊😱
@octavianghergut3974
@octavianghergut3974 2 жыл бұрын
Și eu îl aștept 😉
@Costelcrl
@Costelcrl 2 жыл бұрын
Niciodată!Fac pariu!Nu ai propaganda?
@bogdan.ivan.
@bogdan.ivan. 2 жыл бұрын
Repet: istoria e facuta de unii dupa propria-i ureche,aicei oameni nu vor sa mai cunoasca adevarata istorie si incearca sa ne umfle cu tot felu de subiecte propagandiste si sa ne innece in cultura lor murdara(vezi aici wowkee,lgbtqaz,gaysm s.a), rugati-va la Creator si Univers. Sanatate.
@roll8ox
@roll8ox 2 жыл бұрын
Dens, relevant și foarte bine structurat. Apreciez și că nu e tăiat degeaba atunci când vreo pronunțare provoacă dificultăți. Merci mult!
@gabygoicea276
@gabygoicea276 2 жыл бұрын
Așa am putea poveștii despre influența PiS in Polonia sau "semi -dictatura" lui Boiko Borisov în Bulgaria.
@VolDeMort.
@VolDeMort. 2 жыл бұрын
Interesant subiect, dar eu tot vreau sa aflu ce făceau otomanii seara în sec 18 ....😂😂
@eugennecula4305
@eugennecula4305 2 жыл бұрын
Vreau o analiză în România despre PSD-IȘTI . Ar fi interesant pentru tinerii care se pișă pe el de vot. Nu credeți ?
@schneiderslife7461
@schneiderslife7461 2 жыл бұрын
Video-ul merita o subitrare in maghiara si viralizat. Multumim si spor in contiuare!
@robertburjan4132
@robertburjan4132 2 жыл бұрын
ce rost are in afara sa vada si ei ce abereaza acest biped? 😂
@dyawr
@dyawr 2 жыл бұрын
Chiar *are* subtitrare in maghiara, am vazut!👍
@akril4995
@akril4995 2 жыл бұрын
Zaiafet,analiza ta e foarte buna,.Este nevoie ca Si romanii sa arate in felul lor ca nu Au ochii inchisi.Ca stiu cum Stau lucrurile.....
@mariusgheorghe512
@mariusgheorghe512 2 жыл бұрын
Maestre, m-ai convins! Alexandru, Atilla, Napoleon și acum Victor-Cezar, ăsta?! Chiar e la "cestiune"! Bravos?!
@blablabla4383
@blablabla4383 2 жыл бұрын
Ce?
@mariusgheorghe512
@mariusgheorghe512 2 жыл бұрын
@@blablabla4383 Am scris "maestre"-substantivul, nu pronumele personal! Dacă vă numiți Maestre, nu dvs. m-am adresat, că nu vă cunosc! Sănătate, vă salut!
@alinadianapavel2394
@alinadianapavel2394 2 жыл бұрын
Chiar nu se intelege ce vrea comentariu, partile frazei isi dau cu stangul in dreptul. Deci, zic si eu, ce?!
@mariusgheorghe512
@mariusgheorghe512 2 жыл бұрын
@@alinadianapavel2394 D-nă,ingenuitatea este sublimă,dacă nu este perseverentă!Nu este opțional,ci nativ.
@Dunnoanickname
@Dunnoanickname 2 жыл бұрын
Boss,aberezi.
@iamhatefield
@iamhatefield 2 жыл бұрын
E amuzant cum democratia vine la pachet si cu mijloacele de a-si crea singura un obstesc sfarsit.
@Popa_Mihai
@Popa_Mihai 2 жыл бұрын
Super tare!Poti sa faci despre de ce nu se intampla si in Romania la fel.Ce ne fereste pe noi
@StefunSoare
@StefunSoare 2 жыл бұрын
Wow! ...
@lbarkasz
@lbarkasz 2 жыл бұрын
o mica sugestie, daa tot ati depus atat efort in acest material, pe mine, vorbitor de lb maghiara, ma deranjeaza mult ca FIDESZ e pronuntat gresit, mai ales ca e mentionat de foarte multe ori, sz=s, s=ș , poate ca in viitor chestii similare se pot evita, probabil nu inseamna mult si nici nu reduce cu nimic valoarea acestui material, dar I couldn't let it slide :) felicitari
@DerDop
@DerDop 2 жыл бұрын
Ăștia făceau mișto de noi că am schimbat tabăra, dar Orban e....
@shevi2000
@shevi2000 2 жыл бұрын
e mai rau ca noi, mult mai rau, din pacate
@Salamon_Zsolt
@Salamon_Zsolt 2 жыл бұрын
Sunt multe lucruri nespuse aici. Pare un clip care arata doar o parte din tot ce se intampla in Ungaria. Probabil acest clip a fost sponzoriat de cei care sunt anti Orban. Sincer eu traiesc in Romania si sunt maghiar. Nici odata nu am votat pe nimeni(nu traiesc acolo nu am eu treaba cu alegerile de acolo). Dar daca ai vedea care sunt rivalii lui Orban, sunt convins ca si tu ai vota cu el.
@zolibalint1387
@zolibalint1387 2 жыл бұрын
Si eu traiesc in Romania si sunt tot maghiar,dar cred ca zice foarte bine doar ca se pronunta Fides nu Fideș .
@mirality2464
@mirality2464 2 жыл бұрын
Szia Zolt! Nu cred că e un clip sponsorizat. Argumente: 1. Toate partidele politice din HU sunt unite împotriva FIDESZ. De la comuniști la extrema dreaptă și au ales un primar conservator drept lider. La fel cum au făcut la alegerile locale în Budapesta unde au câștigat primăria. 2. Majoritatea politicienilor din EU (cu excepția Poloniei și a partidelor suveranitate) gândesc la fel despre Orban. FIDESZ a fost exclus din PPE. UDNMR nu :) Inclusiv președintele american Biden a spus despre Putin că este un autocrat. 3. Am prieteni în Ungaria, români și unguri care mi-au povestit despre Orban și de ce-l votează chiar dacă nu-l simpatizează sau sunt de acord cu tot ce face. Eu personal nu sunt nici pro nici contra. Aș vrea ca Ungaria să fie la fel de prietenă cu România cum este cu Polonia și în special să fie anti Putin și anti Rusia.
@robert123ro
@robert123ro 2 жыл бұрын
@@mirality2464 Toti sunt împotriva lui pentru ca Orban urmărește interesele cetățenilor Ungariei, nu agenda UE si "drepturile LBGT". Faptul ca Orban a interzis propaganda lgbt în scoli si sprijină familia si natalitatea, cat si faptul ca nu accepta absolut orice ordin dau birocrații de la Bruxelles, il face un "extremist ticălos", care trebuie discreditat si eliminat.
@AquaTofana.
@AquaTofana. 2 жыл бұрын
Super informativ si Imi place ca nu ati facut cut la partile in care se incurca putin. 🔥
@corneliuscalin8113
@corneliuscalin8113 2 жыл бұрын
Așa este bro...d-aia Ungaria este cu 100 de ani înaintea noastră....pachetele de măsuri luate de Orban & co au fost benefice pt popor...nu știu de unde ti-ai luat informațiile, dar te sfătuiesc să te duci puțin asa prin H...
@zioezio7011
@zioezio7011 2 жыл бұрын
De la Bruxelles...
@mihailagabrela8060
@mihailagabrela8060 2 жыл бұрын
Buna.Reusiti sa faceti un macar rezumat Canada?Lidera nu este moarta cum se anuntase,a aparut in tribunal?
@barnabalint2684
@barnabalint2684 2 жыл бұрын
Acum cu criza din U(kk)kraina,Ungaria de demonstrát kkilor de lá UE,deosebirea dintre migranti sí refugiati sí modul în care trateazã probléma.în schimb ambasada ucrainei din Budapesta a ales sä multumeascã în"mód original" ajutorul umanitar"afirmând CA Ungaria va avea liniste stratégicã numai în mormânt.
@bogdanc105
@bogdanc105 8 ай бұрын
Vad foarte multe asemănări în acest clip cu evenimente care se întâmplă în 2023 în România... 😢
@alex990ism
@alex990ism 7 ай бұрын
din pacate
@Daniel_Lav
@Daniel_Lav 2 жыл бұрын
George Simion: taking notes
@C.D.2342
@C.D.2342 2 жыл бұрын
Nu am auzit o singura realizare a lui Soros...deci?
@SuburbanPhilosophy
@SuburbanPhilosophy 2 жыл бұрын
Am lcrat cu cativa maghiar in UK. Cam 20 eram Undeva la cca 50 mile sud de Birmingham. iar ei trebuiau sa voteze in Manchester sau Londra. minim 4 ore dus intors cu masina. In plus, multi spuneau ca ei sunt de peste 10 ani de zile in UK. Nu ii mai leaga nimic de Ungaria.
@Anonimul921
@Anonimul921 2 жыл бұрын
👍👏
@andreiivanescu-gliga6039
@andreiivanescu-gliga6039 2 жыл бұрын
Fain, bravo!!
@__SickBoy__
@__SickBoy__ 2 жыл бұрын
Excelent. P.S. Eu am dubla cetatenie, si stiu foarte bine ce-i poate pielea, si ce-a facut cu Ungaria.
@vasilepodasca2779
@vasilepodasca2779 2 жыл бұрын
O singura intrebare. Daca e atat de "detasat" de valorile democratiei implicit de principiile fundamentale care stau la baza Uniunii Europene de ce nu-l dau astia afara ?
@katikiss1450
@katikiss1450 2 жыл бұрын
Pentru ca este doar o propaganda de catre ceei de la opozitie (liberala ,eropeista ,multi nazionala ,care vrea sa devenim asa precum Italia ,Germania cu moschee si parcuri pline de pusheri magrebini ! ).Adevarul trist este ca cele 4 tari din Visegrad 4 ( Ungaria,Polonia ,Slovacia si Rep.Cecoslovaca nu vor emigrantii , invasori de nici un fel si problema Ue este si ca in condtitutia Ungariei si etc este introdus un capitol in care este descris ca : familia este compusa din mama ,tata si copii, nu accepta nici un fel de gender mariaj si nici doi tati cu un copil adoptat ! Aceste 4 tari sunt cele mai rebele in acest sens ! Bruxelienii ," padronii "si colonizatorii Europei nu prea tolereaza asemenea legi ! Insa este foarte interesant ca Ungaria are foarte multe fabrici ,uzine straine , de ani buni de zile ministerul de externe Peter Szijjarto a facut multe investitii in tara cu strainii .. Este nr 1 pe care il avem,vorbeste 4 limbi straine .. Acuma suntem in campania electorala , toata lumea da si scuipa in Orban , doarece avem niste papagali fara arta ,si preparatie , si cam niste " regizori " ar vrea sa castige ei , opizitia de 3 lei si 5 bani ,habar nu au de nimic si vai de noi daca cumva vor ajunge la putere ! Sunt ceei care vor sa intre in tara sute de migranti ,doar sa faca pe placul Bruxelitilor si sunt dispusi sa schimbe tot ceea ce este inca bine ,inclusiv sa faca propaganda in scolile elementare de catre mostrii de Drag Queen si toate genderismele lumii ! Sunt tari unde Orban este foarte respectat si admirat ! Ce pacat ca despre guvernul italian nu fabuleaza nimeni , ar fi multe de stiut , acolo de ani de zile poporul nu a fost la alegeri ! Daca totusi vorbim despre autoritate ,si autoritarism .. mergeti sa vedeti Italia ..Unde s-a nascuti coruptia si indagati un pic cine sunt aceei politici care castiga cel mai mult ! In schimb si romanii cu dubla cetatenie poate sa voteze , cind este cazul ! Ardelenii maghiari voteaza putin,cele mai multe cetateni cu dubla cetatenie sunt izraeliti care nici nu vorbesc limba maghiara ,dar au mostenit cetatenia maghiara doa ptr.ca au avut o bunica ,strabunica etc.. Acolo in departare se va decide soarta tarii ! Sa nu cumva credeti ca voturile nu sunt manipulate ! Asa a fost si in Usa ..tarisoarele noastre sunt de jucat pe degete ! Asa ca Pace si bine tuturor !!
@phoenixalin92
@phoenixalin92 2 жыл бұрын
A spus in video de la inceput pana la sfarsit. Pentru ca UE nu s-a gandit cand a facut uniunea ca cineva cu democratie si-ar dori sa se intoarca la autocratie si totalitarism si nu au creat mecanisme de coercitie asupra acestor state. Din cauza asta nici Romania sau Polonia nu au patit nimic cand au existat tentative de subordonare a justitiei. UE a presuspus a priori la formare ca statele isi vor pastra si vor milita pentru democratie si avand acest lucru nu va permite nici o societate sa transforme democratia in altceva. S-a inselat... toate tarile est europene au efectul Stockholm si inca ne luptam sa intelegem ce e democratia, care sunt beneficiile ei si de ce sa le pastram.
@vasilepodasca2779
@vasilepodasca2779 2 жыл бұрын
@@phoenixalin92 Petre Tutea spunea despre democratie: Democratia este singurul sistem compatibil cu libertatea si demnitatea umana,dar are un viciu incurabil,n-are criterii de selectiune a valorilor.Deci democratia e sistemul social in care face fiecare ce vrea si-n care numarul inlocuieste calitatea.Triumful cantitatii impotriva calitatii.Nu pot sa raman indiferent la incapacitatea democratiei de a asigura selectiunea naturala a valorilor.Democratii gandesc corpul social aritmetizat: numara capetele toate si unde e majoritate ,hai la putere.Sufragiul turmei ! Asta e parerea mea despre democratie. Prin insasi ordinea ei ideologica,democratia il obliga pe idiot sa stea alaturi de geniu si sa-i poata zice " ce mai faci frate ? " Partea proasta e ca oamenii de exceptie pot ajunge captivi in cirezile democratiei.Ce decide masa are un caracter absolut ,deoarece prin masa se exprima specia.In democratie numai intamplarea naste un mare sef. Eu,cat as fi de aristocrat in gandire ,politic trebuie sa fiu democrat.Masa e absoluta;fiecare prost prost luat in parte e doar un prost si atat.Dar toti prostii astia luati impreuna sunt un principiu istoric.
@phoenixalin92
@phoenixalin92 2 жыл бұрын
@@vasilepodasca2779 Si totusi atat majoritatea cat si aristocratia/elitele au nevoie de un mediu democratic pentru a se explima si manifesta. Argumentul tau e de nuanta. Eu vorbeam de principii fundamentale: totalitarism/autocratie vs libertate/democratie si implicit separarea puterilor in stat.
@vasilepodasca2779
@vasilepodasca2779 2 жыл бұрын
@@phoenixalin92 Sunt perfect de acord ca " atat majoritatea cat si aristocratia/elitele au nevoie de un mediu democratic pentru a se explima si manifesta " si ca " inca ne luptam sa intelegem ce e democratia, care sunt beneficiile ei si de ce sa le pastram." Au trecut deja 32 de ani si inca ne mai luptam. Ma intreb cata vreme va mai trebui sa treaca ca sa devenim democrati cu adevarat...asta presupunand ca vom vrea (si vom putea) sa devenim vreodata o tara cu adevarat democratica. Pe de alta parte ca sa vedem cat de subtire ar fi perceptia referitoare la democratie versus dictatura in Romania as propune un exercitiu de imaginatie. Sa presupunem ca alegem un presedinte pe cale democratica si tot pe cale democratica se numeste un prim-ministru. Amandoi constientizeaza faptul ca datoria externa a Romaniei este prea mare ( lucru perfect adevarat) si decid ca ea trebuie redusa pentru a se evita chiar si indatorarea copiilor si a nepotilor nostri. Masurile care ar trebui luate ar presupune ,printre altele,restrangerea consumului excesiv de produse din import precum si unele ajustari ale veniturilor,de pilda de genul impunerii impozitului progresiv pe venituri. Desi normale si logice te intreb in cat timp crezi ca vor incepe unii sa strige ca avem de a face cu niste dictatori si ca Romania s-a transformat intr-o dictatura ?Ca fapt divers este demonstrat sociologic si istoric ca transformari majore intr-un mediu social se pot produce pe doua cai 1) printr-un proces de educare si constientizare a populatiei despre avantajele unui anumit mod de organizare sociala si 2) prin implementarea unor masuri cu impact imediat pentru atingerea acelui mod de organizare dorit. Prima cale presupune dezavantajul unui timp indelungat pentru atingerea masei critice care sa asigure bascularea majoritatii populatiei in directia dorita in timp cea de a doua cale presupune rezultate mai rapide dar cu dezavantajul unei rezistente sociale pasive care ar putea crea si ideea impunerii pe cale dictatoriala a unor solutii.
@valeriuoancea1988
@valeriuoancea1988 2 жыл бұрын
Citind titlul am crezut ca e vorba.de " ungurul" nostru cel "dedat" la pahar ! Oricum felicitări pentru analiză ! Nota 10 !
@adriantoma9001
@adriantoma9001 2 жыл бұрын
Te rog , dar te rog ! Nu mai pune pe altcineva sa prezinte . Ai ajuns cu acest canal de youtube la un nivel foarte frumos, si se datoreaza persoanei tale .
@fejerjanos7966
@fejerjanos7966 2 жыл бұрын
Cred ca ar fi o idee geniala sa ii faceti subtitrare in limba maghiara! Asteptam de ceva vreme. Va multumesc.
@irinaciurtin574
@irinaciurtin574 2 жыл бұрын
Nici jumate nu ar fi tradus correct.mai au multe de invatat
@cafta
@cafta Жыл бұрын
@@irinaciurtin574 poate sa o facă oricine are răbdare! Chiar și domnul cu commentul de mai sus doar ca e munca multa
@Shmenuel
@Shmenuel 2 жыл бұрын
👍👍👍
@schiopughiorghe7640
@schiopughiorghe7640 5 ай бұрын
Un om care stie ce vrea pentru tara lui
@constantinartenie314
@constantinartenie314 2 жыл бұрын
Nu ar fi mult mai indicat ,sa intrebam cei 10 milione de Maghiari care o duc mult mai bine decat Romanii ,au o infrastructura mult mai buna decat multe tari ,nu sunt plecati departe de familii , nu sunt sclavii Europei
@eddiemitza2544
@eddiemitza2544 2 жыл бұрын
Frate, asta e un fel de mini-Putin.
@RobertRG11
@RobertRG11 2 жыл бұрын
Am urmărit clipul acum 2 zile... Ti-am dat dreptate, foarte complex!.. Dar 😅.. Pe toți ungurii cu care m-am intalnit zilele astea, si i-am intrebat de subiect. Mi-au raspuns ca Orban e cel mai bun politician al lor. A crescut țara economic, au putere de decizie, sunt vazuti bine internațional, etc.. Deci ca si concluzie lumea e foarte mulțumită cu Orban . Si 99% au spus ca ei nu vor pe alcineva.. Ce-a ce pare foarte ciudat 😅✌🏻
@GianniJohn
@GianniJohn 2 жыл бұрын
Deci în concluzie, nu contează ce faci, cum faci. Important e să mulțumești oameni
@swinfeflue
@swinfeflue 2 жыл бұрын
Si eu tot pe Orban il votez in Aprilie 😗
@sawyer303
@sawyer303 2 жыл бұрын
@@swinfeflue Asta micu zice de orban din ungaria, nu de al nostru ludovic sau.. La noi in tara nu ai ce vota, dar totusi votam un pleb de fiecare data. Peace be with you me people!
@__SickBoy__
@__SickBoy__ 2 жыл бұрын
Tara NU a crescut economic(imediat ii depasim, candva erau cu 10 ani in fata noastra), si nu, NU sunt bine vazuti international. Nici vorba. Erau, nu mai sunt.
@swinfeflue
@swinfeflue 2 жыл бұрын
@@sawyer303 Eu vorbesc de Viktor Orban boss. Sunt maghiar
@anadagau3335
@anadagau3335 2 жыл бұрын
Felicitari!
@laszlopeter859
@laszlopeter859 2 жыл бұрын
Mi-ar placea sa vad un material asemanator (daca aveti atata curaj) facut despre J. Biden si felul in care a castigat alegerile.
@ShadowCatRO
@ShadowCatRO 2 жыл бұрын
Bravoooo, ați pus punctul pe "i"! 👍
@odetteclara7166
@odetteclara7166 2 жыл бұрын
Nu are curaj
@odetteclara7166
@odetteclara7166 2 жыл бұрын
Laszlo Peter- nu are curaj
@zioezio7011
@zioezio7011 2 жыл бұрын
Nu-l plateste nimeni pentru asta !
@BizMotor
@BizMotor 2 жыл бұрын
Abia aștept un material la fel de bun despre conducerea noastră politică la vârf, de ex Băsescu și Ciolannis +PSD, pnl, iar și UDMR împotriva românilor timp de 2 ani de plandemuie
@robert123ro
@robert123ro 2 жыл бұрын
Conducerea noastra e excelenta, nu e nationalista, nu urmareste interesul national, al tarii sau al cetatenilor, respecta ordinele date de UE, care ne vrea binele si plateste presa sa scrie numai de bine.
@Antimanele104
@Antimanele104 2 жыл бұрын
Eh... mai greu acum in Ungaria sa se ajunga la regim autoritar... avand in vedere ca Ungaria este sub umbrela NATO si s-ar putea sa isi ia o palma de la SUA daca va carai prea mult. Plus ca... de bine, de rau... democratia tot este prezenta acolo.
@IaSaVedem
@IaSaVedem Жыл бұрын
o democratie de suprafata. Singurul lucru care o face importanta este pozitia pe harta fata de europa. Daca era in locul ucrainiei zbura de mult probabil.
@sabinas4407
@sabinas4407 2 жыл бұрын
Multumim!!
@liviuradu1790
@liviuradu1790 2 жыл бұрын
Profesionist. Adevarat! Trist.
@zaiafet
@zaiafet 2 жыл бұрын
Situația războiului la zi: www.veridica.ro/ Canal KZfaq Veridica: kzfaq.info
@chicken7576
@chicken7576 2 жыл бұрын
Imi place cum ai păstrat unele greșeli
@neludiun702
@neludiun702 2 жыл бұрын
Excelent.
@patrudoizero
@patrudoizero 2 жыл бұрын
Imi pare rău pentru logo-ul vostru.
@razvun
@razvun 2 жыл бұрын
Bă ce ciudă mi-e că am terminat programul - bus driver. Scriu acum, după doar 10-15 min de ascultat. Da cam repede - ascult mîine restul. Ce vreau să zic?! Dacă tot se știe ce face ăsta, Orban bacsi, și cît îi de dictator....dc nu se iau masuri de către "Europa"? Întreb numa
@ferdinand8994
@ferdinand8994 2 жыл бұрын
Pentru că Europa e doar un trade union și statele membre sunt *suverane* , și până la urmă dacă horia zice "se știe" totuși nu există dovezi în legătură cu chestiile astea deci ia-o cu un gram de sare.
@icndrz2155
@icndrz2155 2 жыл бұрын
pentru ca lumea il sustine, ungaria moderna a fost construita de ei.
@shevi2000
@shevi2000 2 жыл бұрын
ca o completare pentru restul reply-urilor, Europa nu are dovezi concrete pentru a trage la raspundere pe orban (chiar daca stie despre prostiile pe care le face orban), fiindca el face toate lucrurile intr-un mod foarte subtil, ca sa ramana el protejat, din pacate..
@zb1065
@zb1065 2 жыл бұрын
@@shevi2000 Mda... E un balaur acolo undeva în fundul peșterii, toată lumea vorbește de el, doar că... nu l-a văzut nimeni... Dar e acolo! Parol! 😁
@szaboistvan044
@szaboistvan044 2 жыл бұрын
Asa de destepti oameni sant in tara asta.... Atit timp ne ocupam de altii ca nu avem timp de TARA NOASTRA ROMANIA
@ioncv5295
@ioncv5295 2 жыл бұрын
asta e, romanachele inotdeauna l-a durut de paiu altora, nu de barna din ochiu lor (maro) 😂😂, noi stim la de toate dar suntem sclavii tuturor
@vasilerogojan4520
@vasilerogojan4520 2 жыл бұрын
Doar ca idee, ce mesar a fost transmis după refuzul de a fi primiţi cei de la Haur la întâlnirea partidelor extremiste înafară că nici aceia nu se asociază cu versiunea lor mult mai idioată de la noi.
@n3clar
@n3clar 2 жыл бұрын
👌
@BiancaPopa
@BiancaPopa 2 жыл бұрын
Fortza Geminski!!! 💪
@vladciobanu7480
@vladciobanu7480 2 жыл бұрын
Felicitari petru primul clip! Foarte interesant si cuprinzator. Succes!
@hanneloreknoepper6798
@hanneloreknoepper6798 2 жыл бұрын
Da asa e 👍
@raducristianlascar4152
@raducristianlascar4152 2 жыл бұрын
Foarte bun comentariu !
@AA-bl6sg
@AA-bl6sg 2 жыл бұрын
As a Hungarian who watches on daily basis objective news coverage about Hungary for ca. 15 years already I have to say this is a very accurate and factual video, even to my big surprise how accurate it is. Congratulations to this team of journalists, a truly massive work! All democracies should learn from what Orbán did with Hungary, how to recognize populist demagogues and never ever vote for them
@robiredford6062
@robiredford6062 2 жыл бұрын
Hunor Magorfia Te nem Hunor Magorfia vagy, hanem feri seggéből kipattant hazaárúló. Bukni fogtok vasárnap.
@ateoram
@ateoram 2 жыл бұрын
Come to live in Romania or Bulgaria instead... If Hungary is not better enough 😉
@amosardelean6488
@amosardelean6488 2 жыл бұрын
I never thought that an idoiot like you can go to so high level
@tibornogradi3432
@tibornogradi3432 2 жыл бұрын
Még ha igazad is lenne, akkor is ízléstelen "savazni" a "külföld" előtt hazád kormányát. Egyenlőre még nincs nálunk "diktatúra". Már bocsánat. Chiar dacă ai dreptate, tot este fără gust să „acizi” guvernul țării tale în fața „străinului”. Nu avem încă o „dictatură”. Imi pare rau.
@dyawr
@dyawr 2 жыл бұрын
*Wow,* I didn't even realize the video had Hungarian subtitles! So cool, I was about to ask you how you understood the language. 🤭 But thank you for confirming this is a balanced report & not a biased one - u know, like an opinion piece.👍
@cataviorel1061
@cataviorel1061 2 жыл бұрын
Coincidenta sau nu, Ungaria e mai sigura decat orice tara occidentala. Politicile progresiste ale vestului incep sa-si arate coltii. Realizez ca asta e propaganda occidentala, ce nu face altceva decat sa demonizeze si sa ridiculizeze orice e diferit si nu corespunde ideologiei pe care ei o impun. Dar presupun ca e destul de dificil sa faci o analiza obiectiva.
@bigotutbigotescu4723
@bigotutbigotescu4723 2 жыл бұрын
Cata Viorel. Atat timp cat nu lasi loc unei opozitiei, nu prea e in regula. Ai inteles din acest video ca e o persoana pozitiva Victor?
@akril4995
@akril4995 2 жыл бұрын
Hallo Viorel,ca il admiri chiar pe acest orban....gasesc ciudat Si Ma Pune pe ganduri cine esti tu...Pe langa toate adevarurile lui Zafaet....orban...e la pomana inainte la razboi inapoi...
@emanuelpop5263
@emanuelpop5263 2 жыл бұрын
Bravo!
@darian1892
@darian1892 2 жыл бұрын
🔝🔝🔝🔝🔝
Cum a furat Putin alegerile
40:16
Zaiafet
Рет қаралды 268 М.
Как быстро замутить ЭлектроСамокат
00:59
ЖЕЛЕЗНЫЙ КОРОЛЬ
Рет қаралды 6 МЛН
Glow Stick Secret 😱 #shorts
00:37
Mr DegrEE
Рет қаралды 144 МЛН
Pray For Palestine 😢🇵🇸|
00:23
Ak Ultra
Рет қаралды 24 МЛН
Follow @karina-kola please 🙏🥺
00:21
Andrey Grechka
Рет қаралды 26 МЛН
Originea Basmelor
40:15
Zaiafet
Рет қаралды 312 М.
Anii "90: Ce vedeau românii la televizor
54:48
Zaiafet
Рет қаралды 328 М.
Când o femeie conducea Israelul la război
1:05:22
Zaiafet
Рет қаралды 205 М.
Ce s-a intamplat DE FAPT la Cernobîl?
33:33
Zaiafet
Рет қаралды 1 МЛН
10 lucruri banale INTERZISE de guverne
11:30
Zaiafet
Рет қаралды 389 М.
China vs. Internet
25:41
Zaiafet
Рет қаралды 407 М.
Cum s-a îmbogățit Coreea de Sud
1:08:51
Zaiafet
Рет қаралды 255 М.
Rudolf Hoess. Comandant la Auschwitz
1:15:54
Zaiafet
Рет қаралды 397 М.
Как быстро замутить ЭлектроСамокат
00:59
ЖЕЛЕЗНЫЙ КОРОЛЬ
Рет қаралды 6 МЛН