De ce a ales Dimitrie Muscă încărcătoarele Kramer?

  Рет қаралды 8,117

Ferma

Ferma

Ай бұрын

Cunoscut pentru profesionalismul său şi de multe ori pentru rigurozitatea cu care planifică fiecare ban cheltuit în fermele sale din judeţul Arad, Dimitrie Muscă e genul de manager-fermier care atunci când a luat o decizie, aceasta este foarte bine argumentată. Ne-am convins de asta încă o dată, după ce tocmai am aflat de achiziţia celor trei încărcătoare telescopice ale producătorului german Kramer prin intermediul importatorului oficial unic MUNAX, iar acum ne-a explicat care sunt motivele pentru care a făcut această alegere importantă.
Iniţial, spune fermierul, a cumpărat două astfel de echipamente pentru ferma din Curtici iar ulterior, după ce a văzut cât de fiabile şi robuste sunt acestea, şi-a mai luat unul şi pe ferma din Olari. „Aveam deja vreo şapte, dacă nu chiar opt, încărcătoare cu care ne desfăşuram activitatea de zi cu zi, însă am ajuns la concluzia că ne trebuie altceva. Am optat pentru Kramer în primul rând pentru că e tehnologie germană. Aceste încărcătoare pe care le-am achiziţionat sunt mai puternice, mai solide, mai ţepene”, a constatat arădeanul.
A optat pentru modelul de vârf KT559, unul dintre cele mai performante astfel de echipamente existente la ora actuală pe piaţă. Având o putere de 156 CP, aceste telehandlere pot ridica până la 5,5 tone la înălţimea de 9 metri. Au un randament foarte bun de lucru şi sunt extrem de utile, atât în fermele de cultura mare, cât şi în cele de creşterea animalelor.
🚀Abonează-te la canal ►►bit.ly/3b2tp7M
FACEBOOK ►► / revistaferma
INSTAGRAM►► / revistaferma
SITE►► www.revista-ferma.ro/

Пікірлер: 3
@user-nv6hu3oh2n
@user-nv6hu3oh2n 8 күн бұрын
Respect
@AlinAlin-ll4sj
@AlinAlin-ll4sj 27 күн бұрын
Buna ziua ,care aveti utilaje kramer cu cine faceti mentenanta si reparatile ???? Eu am un kramer allrad 680 si nu mai merge pe broasca
@alfmaxigor7056
@alfmaxigor7056 28 күн бұрын
Salutare stimate domn operatorul din imagine este necunoscător nu se telescopează brațul direct în grămadă se încarcă cupa și se telescopează unde nu este terenul amenajat se calează apoi se telescopează am lucrat și am la acest moment un jcb 540/17 loadall vă pot oferi contracost inițiere pentru personalul dvs de mai bine de 17 ani dețin acest utilaj dețin și cunoștințe electrice și mecanică și hidrauluică !
O poveste de succes
16:24
Agro TV
Рет қаралды 188 М.
One moment can change your life ✨🔄
00:32
A4
Рет қаралды 31 МЛН
LOVE LETTER - POPPY PLAYTIME CHAPTER 3 | GH'S ANIMATION
00:15
Зачем он туда залез?
00:25
Vlad Samokatchik
Рет қаралды 3 МЛН
Mai merită să cumperi FENDT?
8:58
A G R U M
Рет қаралды 51 М.
Tehnologie = producție și calitate
24:15
Romania Agricola TV
Рет қаралды 27 М.
După 7 ani, rup tăcerea! De ce am refuzat cea mai ABUZIVĂ AGENȚIE de IMPRESARIAT din ROMÂNIA? 🇵🇪
20:01
Ferma familiei Boariu - o altfel de strategie în achiziția de utilaje
14:07
Le geste réconfortant d'un motard lui vaut un cadeau inestimable #shorts
0:22
Les meilleures astuces de Fabiosa
Рет қаралды 2,9 МЛН
Skyfall mit dem Auto 💨💥 #crash #pov
0:26
tomhansenmedia
Рет қаралды 15 МЛН
РЕЗКА РЕЗИНЫ ДЛЯ ШИН
0:40
MakkClips
Рет қаралды 5 МЛН
Вот так портим новый асфальт.
0:11
Спецрепортаж. KG
Рет қаралды 361 М.