De ce Dormim?

  Рет қаралды 377,986

Zaiafet

Zaiafet

4 жыл бұрын

Fraților, de departe cel mai important lucru pentru sănătatea voastră este somnul. Mai mult decât dieta, mai mult decât exercițiul fizic. Asta este concluzia ultimilor 20 de ani de studii clinice în domeniul somnului, un domeniu care până acum nu a avut foarte multe de oferit. Somnul este, din păcate, și cel mai ignorat lucru din toate programele și directivele de trăit sănătos. În ziua de azi, însă, cercetătorii fac tot posibilul să se revanșeze și să ne ajute să înțelegem cu toții cât de esențial e, de fapt, sa dormi bine. Informațiile din clipul de azi sunt luate din cartea Why We Sleep de Matthew Walker, un vârf de lance în domeniul cercetării științifice a somnului, omul a scris și publicat mai mult de 100 de studii despre somn și o bună parte din lucrurile noi pe care le știm azi despre funcția somnului se datorează acestor studii. Deci, cum ar veni, știe despre ce vorbește. Pentru mine cartea asta a fost destul de șocantă, îmi imaginam că somnul e destul de important și bun, dar nu credeam că e chiar atât de bun. Intra în principiu la categoria ”ar trebui să mănânc legume” - lucruri despre care știi că sunt bune pentru tine dar na, așa e viața, uneori mai chiulești, e greu. Scopul cărții lui Matthew Walker e să facă oamenii să realizeze că somnul nu e ca legumele, e Leguma, un fel de Legumă divină, cel mai potent elixir al sănătății pe care poți să-l livrezi corpului tău, peste orice fel de dovlecel. Așa să fie? Chiar e somnul mai bun decât orice dovlecel? Pentru început, haideți să vedem de ce dormim și mai ales, de ce e important să dormim?
CARTEA: Cărturești: l.profitshare.ro/l/7084974
Libris: l.profitshare.ro/l/7084985
Susține conținutul: / zaiafet
ZAIASHOP: www.zaiashop.ro
INSTAGRAM: / zaiafet
FACEBOOK: / zaiafet
E-MAIL: horia.sarghi@gmail.com

Пікірлер: 509
@zaiafet
@zaiafet 4 жыл бұрын
CARTEA: Cărturești: l.profitshare.ro/l/7084974 Libris: l.profitshare.ro/l/7084985
@serbanteodora3796
@serbanteodora3796 4 жыл бұрын
AM FOST a 866 persoană căreia ia plăcut
@mariusghinea1695
@mariusghinea1695 4 жыл бұрын
nu ai si un cod de reducere?
@zaiafet
@zaiafet 4 жыл бұрын
@@mariusghinea1695 Nu am. Nu e vreo înțelegere cu ei. Mi-a spus un prieten de site-ul ăsta unde îți dau 8% din vânzările trimise către ei . E același preț ca de obicei, doar că 8% îmi revin vine. (în jur de 2-3 lei pe carte). Îmi pare rău că nu am oferte speciale, nu ești obligat să folosești linkul, eu încerc să văd ce iese :D
@PuNcTuLeTzU
@PuNcTuLeTzU 4 жыл бұрын
Iti dai cu speed ,ca sa si faci
@alexftw356
@alexftw356 4 жыл бұрын
@@zaiafet poate se supara baietii de la carturesti. app ce e cu books-express, s-a incheiat parteneriatu' ?
@vasilerogojan4520
@vasilerogojan4520 4 жыл бұрын
2:35 Ce tare e atunci când prezintă clipul Moise și citește citatele Horică și invers.
@daniel36476
@daniel36476 4 жыл бұрын
Eu uitandu-ma la 4 noaptea. “Da da, somn. Mai spune-mi!”
@mihaiuhh
@mihaiuhh 4 жыл бұрын
Hai fugi la somn, nu mai sta!
@iosuanca542
@iosuanca542 4 жыл бұрын
Idem
@romeogavan9494
@romeogavan9494 4 жыл бұрын
Și eu la 5 :)))
@zhangandrei2820
@zhangandrei2820 4 жыл бұрын
Eu plecând la munca ,la ora 5:30
@corinadarie6658
@corinadarie6658 4 жыл бұрын
Oops:)))
@mihneamarchidan4937
@mihneamarchidan4937 4 жыл бұрын
Când obosim adormim Când adormin ne odihnim, Când ne odihnim Mai mult trãim. Deci, hai sã dormim mai mult Şi sã trãim pe veci.
@DragosRTR
@DragosRTR 4 жыл бұрын
Salut Horia, salut Moise, salut Flavia și urări de binevoie și noroc intregii echipei. Va urmăresc indeaproape de cel puțin doi ani. Sunteți foarte bine documentați și va recomand tuturor.(un anonim)
@nicolalexandru
@nicolalexandru 4 жыл бұрын
"un aninom" ... 5 rânduri mai sus: "Dragoș Rotaru"
@DragosRTR
@DragosRTR 4 жыл бұрын
@@nicolalexandru :))
@livialivia
@livialivia 2 жыл бұрын
Stimate domn, MULTUMESC CĂ M-AȚI TREZIT! Toate lucrurile acestea și alte sfaturi despre ar trebui să se constituie într-un curs la școală primară. NOI, PĂMÂNTENII NU ȘTIM SĂ TRĂIM! MULȚUMESC DE UN MILION DE ORI PENTRU ACEST VIDEO ȘI CARTEA RECOMANDATĂ! Somn bun!
@mihai1339
@mihai1339 4 жыл бұрын
Când ai zis "Apasati toate butoanele" trebuia sa apara o poza cu panoul de control de la Cernobîl
@costelc4077
@costelc4077 4 жыл бұрын
Chivu Mihai mi se pare corect
@mariaemiliaalexandrescu8190
@mariaemiliaalexandrescu8190 2 жыл бұрын
XD adevărat, am văzut clipul de multe ori, dar abia acum mi-am dat seama
@andreicalinscoarta
@andreicalinscoarta 4 жыл бұрын
Asta este super adevarat. Cazul meu, pe care il voi tine minte multa vreme este acela in care, timp de aproape o saptamana am dormit sub 4 ore pe zi, timp de o saptamana. Adaugat cu munca de peste zi si dorinta de a obtine mai multi bani, si de a obtine mai mult respect, am realizat un episod maniacal, pe care il regret. Mult respect pentru clipuri, atat tie, cat si lui Horia!
@harnageaa
@harnageaa 4 жыл бұрын
Moise sa știi că te IUBESC ai un stil aparte.Diferit,dar la fel de bun ca a lui Horia
@gabyliviu4724
@gabyliviu4724 4 жыл бұрын
Guess who's that. Nu credeam că te pot găsi aici
@artofcuc
@artofcuc 4 жыл бұрын
Aduce putin a Levi Elekes. Ma refer la stilul de a vorbi. 👍🏽
@octavianmarin5448
@octavianmarin5448 4 жыл бұрын
Interesant subiectul, sa faci un clip și despre "Cât frig putem suporta" daca e.
@Polarbearatack
@Polarbearatack 4 жыл бұрын
Lol, roblox nugger
@Polarbearatack
@Polarbearatack 4 жыл бұрын
@@motherearthexe5165 Meet me on Rocitisens bruh, well have a lil talk
@ionionel7414
@ionionel7414 4 жыл бұрын
@@motherearthexe5165 si care nu au apa
@nonamed56
@nonamed56 3 жыл бұрын
Din pacate nu e
@rampage_roar8056
@rampage_roar8056 3 жыл бұрын
@@ionionel7414 au palinca numit anti gel
@AdrianaRebenciuc
@AdrianaRebenciuc 3 жыл бұрын
Urmaresc aceste clipuri de ceva vreme, sunt teme bune, interesante, etc si jur ca nu inteleg de ce ar da cineva dislike? De ce?! Adica nubse intelege textul sau......sau e refuzul de a acumula cunoștințe....de ce dati dislike?! Felicitari realizatorilor!
@ascultmuzica2536
@ascultmuzica2536 4 жыл бұрын
Multumesc mult! calitatea videoclipurilor/subiectelor a crescut extraordinar de mult in ultimul an! Felicitari!
@europetravelinspiration1
@europetravelinspiration1 4 жыл бұрын
Cel mai tare clip pe care l-am vazut in ultimul timp. Felicitari pentru subiectul ales!
@comedyman112
@comedyman112 4 жыл бұрын
am lucrat tura de noapte 21-06 pentru 3 ani, ca sofer de duba. va spun ca am avut nenumarate momente de micro somn, cu toate ca eram in toiul iernii, ma dadeam cu apa pe fata, dadeam muzica tare, cantam si eu, deschideam geamul in mers, muream de frig...si tot adormeam. nu e de joaca. eu tind sa cred ca am avut noroc pentru ca nu am avut niciun eveniment rutier.
@mihaiandreipetrea9876
@mihaiandreipetrea9876 4 жыл бұрын
E ora 01:36. Hai că mă bag la somn și mă uit mâine . Like dacă vizionezi clipul la o oră târzie .
@OK-sf4vk
@OK-sf4vk 4 жыл бұрын
oameni buni, sunteti prea tari. eu personal va multumesc din suflet pentru lucrul pe care il faceti.
@alexandruzorilon
@alexandruzorilon 3 жыл бұрын
Minunat subiectul și prezentare, felicitări Moise!
@mariabalanici9437
@mariabalanici9437 2 жыл бұрын
Vă mulțumesc mult, dorm și la prânz. Dumnezeu să vă binecuvânteze! 👍🍀😘
@NO-xf5xg
@NO-xf5xg 4 жыл бұрын
Maine incerc sa dorm, dupa ce termin videoul de vizionat ma culc, mulțumesc pentru munca depusa
@Ciumpalacu
@Ciumpalacu 4 жыл бұрын
mulțumesc pentru ca postați
@nicolaebuga5428
@nicolaebuga5428 4 жыл бұрын
Ma bag la somn atunci! Multumesc de video, a fost un bun reminder pentru a dormi la timp!
@florinivanov9130
@florinivanov9130 4 жыл бұрын
Ca sa fiu explicit imi place asa mult acest gen de conținut incat cand ma uit nu mai folosesc youtube vanced ci pe cel normal ca sa pot sa susțin genul acesta de continut keep up the good work
@DozaCuDeToate
@DozaCuDeToate 4 жыл бұрын
Foarte interesant acest clip... Eu am trait multe experiente cu somnul si stiu ce inseamna... E foarte important sa dormi la timp si sa te odihnesti cand trebuie
@anghelienciu1234
@anghelienciu1234 4 жыл бұрын
Extrem de informați sunteți!
@Metalstein14
@Metalstein14 4 жыл бұрын
Asta chiar a fost unul din cele mai interesante episoade. Mind blow facts. keep up the good work
@deiniall2951
@deiniall2951 4 жыл бұрын
80% din persoanele care au vazut clipul după încheierea lui s-au pus să doarmă :))
@nicolaemihai8871
@nicolaemihai8871 2 жыл бұрын
Ar fi interesant, dar ma indoiesc
@dragomirmoisa1875
@dragomirmoisa1875 2 жыл бұрын
😅😅🙊
@rusu6465
@rusu6465 2 жыл бұрын
Eu n-am apucat sa-l vad pana la capat, am adormit pe la jumate.
@vasilerogojan4520
@vasilerogojan4520 4 жыл бұрын
9:10 Cel mai bine spus.
@cristopher-andreinitu5758
@cristopher-andreinitu5758 4 жыл бұрын
Baiatul de la final a Dus outro-ul la alt nivel
@stefanamanole2341
@stefanamanole2341 4 жыл бұрын
Mulțumesc. Foarte bună prezentare! FELICITĂRI!
@carusovlaicu4299
@carusovlaicu4299 4 жыл бұрын
Multumesc pentru ajutor 🤗🤗🤗
@Tic333
@Tic333 4 жыл бұрын
Interesante informatiile, simpatic foc " fanul" de la sfarsit!!!
@vladandrey1456
@vladandrey1456 4 жыл бұрын
Foarte interesant subiectul!! Mai vrem.
@carusovlaicu4299
@carusovlaicu4299 4 жыл бұрын
Felicitări pentru videoclip! 🤗🤗🤗🤗
@vladutcocianga
@vladutcocianga 4 жыл бұрын
Abia aștept următorul clip 👍
@FacemChestiiPrinSUA
@FacemChestiiPrinSUA 4 жыл бұрын
Mulțumesc Moise.
@mariarapan2740
@mariarapan2740 2 жыл бұрын
Mulțumim pentru sfaturi
@BBArtStudio
@BBArtStudio 4 жыл бұрын
Informații foarte importante ! Fain video
@fane06
@fane06 4 жыл бұрын
Videoclipul perfect de văzut la 5 jumătate dimineața...
@julianclittmann
@julianclittmann 2 жыл бұрын
Excelenta analiza! Ar trebui sa aiba urmari.
@BitchDeath
@BitchDeath 4 жыл бұрын
Fascinant, mulțumim Moise:) și ție horică:)
@gabrielconstantinpopescu9791
@gabrielconstantinpopescu9791 3 жыл бұрын
Felicitări pentru acest videoclip splendid!
@basteamihai
@basteamihai 4 жыл бұрын
Foarte bună sursă de informare !
@xbanqeerx3832
@xbanqeerx3832 4 жыл бұрын
Ma uit la 1 noaptea la clip,gandindu-ma ca vreau sa-mi schimb ora de somn la 22 si pare a fi imposibil.
@denisajosan9636
@denisajosan9636 4 жыл бұрын
Și eu 2:37 😂😢😣
@vioricabuta3783
@vioricabuta3783 3 жыл бұрын
Păi cred că ai nevoie de efort fizic moderat pe timpul zilei .....nu doar efort intelectual.....
@roxid7997
@roxid7997 4 жыл бұрын
Foarte interesant clipul!
@eaglemexhicoault1677
@eaglemexhicoault1677 4 жыл бұрын
video excelent👍😎👍 salut din Mexic🇲🇽👏👏👏
@chris.cloudroom
@chris.cloudroom 4 жыл бұрын
Cum am terminat clipul mi am comandat cartea de la bookster! Vine în 2 săptămâni, dar abia aștept să o citesc! Mulțumesc pentru recomandare!
@cris14146
@cris14146 4 жыл бұрын
Foarte frumos si bine elaborat!Bravo Moise
@albertpietrosanu2667
@albertpietrosanu2667 4 жыл бұрын
super clip!
@petrufanea1719
@petrufanea1719 4 жыл бұрын
super tare clip!
@Roshketz
@Roshketz 4 жыл бұрын
Yeees! Tocmai mi-am descarcat cartea pe Audible, ia să ascultăm 🥰
@TheOare
@TheOare 4 жыл бұрын
Mersi de video, mă duc să mă culc.
@piciu3
@piciu3 4 жыл бұрын
Toata stima pt clipurile voastre . cand vezi cate o floare printre atatea gunoaie ce au inundat youtube , senzatia e pricelees . Succes in continuare , keep up the good work.
@levinsky5065
@levinsky5065 4 жыл бұрын
Sunt adolescent (16ani) eu dorm in medie 6 ore pe noapte (inclusiv sambata duminica) si dupa parerea mea functionez la un nivel optim , dorm cam 5-6 ore pe noapte din cauza programului meu super incarcat (mate-info intensiv) ,circa 6 ore de teme si invatat pe zi avand in vedere ca am un randament foarte bun cand vine vorba de invatat eu fiind clasa a 10 a , fac asta de cam un an jumate si cateva efecte secundare au inceput sa apara precum: uit foarte usor numele persoanelor noi pe care le intalnesc , date (zile de nastere sarbatori anumite evenimente etc) si am facut un test si eu ma pot concentra (100%) timp de maxim 10-15 minute , orice stimul exterior (notificari pe telefon, sunetul scos de frigider , masina de spalat , vecinu care o bate pe vecina , bormasina lu' vecinu etc) ma distrag complet si imi este greu sa revin la concentrarea pe care o aveam inainte de a fi "deranja" astea sunt 3 efecte secundare observate de mine pe parcursul a cam 6 luni ca , cam de atunci am inceput sa fiu ingrijorat de faptul ca dorm super putin... Thx for reading , scuzati greselile gramaticale :* Ps: Este foarte greu sa observi aceste schimbari , am prieteni ce au devinit foarte irascibili , enervadu-se extrem de usor din nimicuri.Iar cand ii intreb cum de au ajuns asa , din nou , imi raspund cu indiferenta pe un ton putin raspicat... ca si cum ii irita faptul ca imi pasa sau faptul ca ma iau de programul lor ... in fine nu sunt aici sa ma plang :))) Idea e ca somnul e extrem de important si neglijarea acestuia iti va aduce schimbari drastice dar treptate in comportament si totodata in randamentul creierului tau (randament=eficienta) asa mai bine baga-ti picioru in media aia la muzica , religie etc ca nu tre' sa ai 10 pe linie plus ca la faculta' tie-ti trebe' BACU' si nu o panarama de medie... As mai scrie vreo 2000 de cuvinte aici poate-mi da tata zaiafet un 10 (inimioara)dar tre sa ma intorc la teza mea la bio ptr ca nu vreau sa mi neglijez somnul asa ca ma voi apuca sa invat din timp ;) lol ,ms daca ai citit pana aci' ... somnu usor frate/soro si bafta la tot!!!
@RaulMititelu
@RaulMititelu 4 жыл бұрын
Bine zis :)
@hellolowiqpeople9341
@hellolowiqpeople9341 4 жыл бұрын
Get a life , esti rupt copile , sincer esti rupt , fereasca dumnezeu auzi la el 6 ore pe zii face teme , usor cumetre
@valentinprecup5450
@valentinprecup5450 4 жыл бұрын
Eu am ajuns la 40 de ani cu un somn de maxim 6 ore pe noapte și alea dormite "cu un ochi deschis" Pot sa zic că e GROAZNIC. Am zile in care vegetez că o plantă și nu pot gândi nimic. Deci somn = sănătate, nesomn = distrugere
@Victor_Marius
@Victor_Marius 3 жыл бұрын
si se mai vrea sa fii si olimpic...
@cris14146
@cris14146 4 жыл бұрын
Imi place noul prezentator ...e si prietenul meu virtual!🤗
@sarivanul
@sarivanul 4 жыл бұрын
Din când in când revin pe episoadele astea, conținut foarte bun
@antoniadobirta9819
@antoniadobirta9819 4 жыл бұрын
O sa ascult videoclipul asta in timp ce dorm
@strejaanton6876
@strejaanton6876 4 жыл бұрын
la minutul 2:44, Horica citeste ''modeleaza'' in loc de ''modereaza'' in citat, dar imi place foarte mult tonul intregului citat si tot cea ce faceti. Bravo, felicitari!!
@RobertPeter619
@RobertPeter619 4 жыл бұрын
Superba dictie.
@dumitrusunica3878
@dumitrusunica3878 3 жыл бұрын
Extraordinar!
@the_kotes
@the_kotes 3 жыл бұрын
12:20 Am suferit de micro somn la 130 la ora pe autostrada. M-am trezit în momentul în care era cât pe ce să lovesc parapetul de pe margine... bun video!!
@ionescu3096
@ionescu3096 4 жыл бұрын
Foarte tare clipul, chiar m-a facut sa ma gandesc la toate noptile nedormite si o sa fac ceva in aceasta privinta. Insa am vazut formatul cu acest cocktail dintre Moise si Horia, este interesant insa nu cred ca este cel mai placut. Asta pentru ca amandoi aveti doua stiluri diferite de prezentare (ambele bune dupa parerea mea) insa nu se pupa una cu alta.
@terpeelian1675
@terpeelian1675 3 жыл бұрын
genial ...mersi
@vladus..
@vladus.. 4 жыл бұрын
Foarte tare!
@andrei-cosmindumitru1541
@andrei-cosmindumitru1541 Жыл бұрын
Ce tare este video-ul acesta.😁✌👍👍
@thirteen7349
@thirteen7349 4 жыл бұрын
Aseară n-am dormit bine si nu m am putut concentra foarte mult la ce ai zis ,desi te admir foarte mult. Mi-ai tras un semnal de alarmă. Tre' sa ma pun la somn. Ps: am aflat lucruri noi de care nu stiam si-ti multumesc pt asta. Ma duc pe Patreon sa vad cum sta treaba.
@andreeabenche3439
@andreeabenche3439 4 жыл бұрын
Eu fără minim 8 ore de somn pur și simplu nu funcționez . Ma bucur ca exista studii in acest sens . Abia aștept continuarea !
@1danitus
@1danitus 4 жыл бұрын
Te rog sa continui
@ClubuldeEnglezaYouTube
@ClubuldeEnglezaYouTube 3 жыл бұрын
Se pare ca somnul ne ocupa in jur de 26 de ani din viata, dar partea cea mai neplacuta este ca pierdem alti 7 ani incercand sa adormim. Avem nevoie de 7-8 ore de somn pe noapte, nici mai mult nici mai putin.
@zarathustratheskeptic9695
@zarathustratheskeptic9695 4 жыл бұрын
Noapte buna! :))
@drsnow7464
@drsnow7464 4 жыл бұрын
Moise.. îmi place personajul tau! Sper sa apari mai des
@prodaneduard407
@prodaneduard407 4 жыл бұрын
Salut! Apreciez tot ce faci tu și echipa ta, te urmăresc chiar de la bun început și aș dori dacă poți să-mi faci niște recomandări de cărți pentru dezvoltare personală, din ce ai citit tu până acum și ce te-a ajutat cel mai mult. PS: Probabil ai mai făcut asta până acum,dar din păcate timpul meu nu-mi oferă posibilitatea de a căuta prin canalul tău de youtube. Mulțumesc anticipat!..
@vieriumugurel5456
@vieriumugurel5456 4 жыл бұрын
Horica ,,iti modereaza pofta de mancare "nu (modeleaza) Informatii utile bine prezentate Intro-ul mult prea tare fata de vocea care prezinta clipul Succes 🖐
@BitchDeath
@BitchDeath 4 жыл бұрын
In continuare un clip despre vise, tot cu Moise:)
@adriancojocariu2062
@adriancojocariu2062 4 жыл бұрын
Uitandu-ma la 4 dimineata, nice.
@aiszagsvsg
@aiszagsvsg 4 жыл бұрын
Primul anul de facultate de chineză - ordinul meu este să dorm 4-6 ore și o dată pe săptămână mai mult. Weekend astă nu e posibil, pentru că lucrez la McDonald's. Dar, oficial mi-e bine, sunt sănătoasă, am prieteni, zâmbetul și credința sunt cheile succesului 🌹🌹🌹
@IsaakSchimdt
@IsaakSchimdt 4 жыл бұрын
Moise si Zaiafet, faceti o echipa foarte buna. Sorb fiecare informatie din clipurile voastre. Multumesc!
@HollowCM
@HollowCM 4 жыл бұрын
Fac*
@IsaakSchimdt
@IsaakSchimdt 4 жыл бұрын
@@HollowCM defapt am vrut sa scriu "faceti", mersi :)
@gheorghevlad662
@gheorghevlad662 4 жыл бұрын
Ma uit la Zaiafet in timp ce incerc sa adorm.. si nu reusesc 😂😂
@milckacow1230
@milckacow1230 4 жыл бұрын
Eu sunt unic. Dorm dupa amiaza de cand vin de la scoala pana seara. Apoi imi desfasor activitatile pana dimineata :))
@aslhelper892
@aslhelper892 4 жыл бұрын
N as zice unic
@dameanlaura7
@dameanlaura7 4 жыл бұрын
Mă regăsesc 😂
@doru896
@doru896 2 жыл бұрын
După 2 ani de lucru în schimbul de noapte am ajuns să am probleme grave de anxietate și insomnie cronică ...nu întru in detaliu dar somnul este foarte important 🙂
@andra-mihaela
@andra-mihaela 4 жыл бұрын
fa un videoclip despre efectul mandela e foarte interesant
@willo1328
@willo1328 3 жыл бұрын
cel mai bine e sa dormiti atat cat aveti nevoie ca sa nu fiti obositi ziua, fie ca sunt 6 ore sau 10 ore, numarul de ore difera in functie de varsta, conditie fizica etc. cei care sunt sanatosi in mod normal nu au nevoie de mai mult de 8 ore de dormit.
@peterd8179
@peterd8179 4 жыл бұрын
Va iubesc
@mihaimita6272
@mihaimita6272 2 жыл бұрын
Bv frate.., deci sa inteleg si stiam, gen ,oamenii nu munceste ce si cand ii place,nici nnu mananca cand trebuie sau ii-e foame ... DEci -in solutie/concluzie ,multumita "tehnologiiii , "',asteia,foarte avansata , ...,tot nu folosim cunostiinta si consecinta minima...eco ,minus poluare,etc...blabla...DECI ,PUTEM TOTI POSITIV SI SANATOSI ,LIBERI ,ETC :) . Respect pt efort man! ^^
@g.c.alecsandru9313
@g.c.alecsandru9313 4 жыл бұрын
Chinezii au o ora de somn la munca. Se oprește tot și pun toți capul pe masa de lucru și dorm. Fratele meu a fost în China, delegat Pirelli și asta a fost primul lucru pe care mi l-a spus când a venit acasă...
@dennka201
@dennka201 4 жыл бұрын
Eu dorm 4-5 ore pe zi de vreo 6 ani. Adevarul e ca simt oboseala la volan mai ales noaptea. Clar trebuie sa mi reorganizez viata
@siegmundheine4282
@siegmundheine4282 2 жыл бұрын
Da, pînă nu e prea tîrziu!
@g.c.alecsandru9313
@g.c.alecsandru9313 4 жыл бұрын
Toppp, eu dorm o noapte pe săptămâna, in restul zilelor dorm de la 11-11:30 a.m. Pana seara la 19-20:00... Dar și iarba are treaba ei 😂 Somnul e influențat și de dieta, stil de viață, de celelalte organe...sunt multe altele care influențează calitatea și cantitatea somnului...
@notdiziz512
@notdiziz512 4 жыл бұрын
Era amuzant ca cineva sa adoarmă uitandu se la clip
@vijutucamatarutu8977
@vijutucamatarutu8977 4 жыл бұрын
super
@banicuta
@banicuta 4 жыл бұрын
Foarte adevarat! Am testat pe mine lipsa de somn. Am avut vreo luna in care nu am reusit sa dorm mai mult de 2 maxim 5 ore pe noapte si apoi organismul meu a luat-o razna. Mi s-a dereglat menstruatia, am facut o mica depresie, mi-au aparut ganglioni pe gat, m-am ingrasat si am inceput sa fac atacuri de panica.
@Alexandru_Narcis_Popescu
@Alexandru_Narcis_Popescu Жыл бұрын
Problema e ca somnul nu vine la cheremul nostru. Vine sau nu… deși e atât de vital, nu e ca Tăcutul din gura, am tăcut, am adormit, nu am un comutator de somn ca acela al tăcutului!
@rampage_roar8056
@rampage_roar8056 3 жыл бұрын
din lipsa de somn am avut mereu senzatia ca ti-am dat subscribed, vai de capul meu
@salajandorian8394
@salajandorian8394 4 жыл бұрын
Ar fi interesant dacă ai face un videoclip despre cum era tratată Prostituția și drogurile in România pe vremea comunismului
@eyozlut5267
@eyozlut5267 4 жыл бұрын
Pentru ca pot 👌👌👌
@inn0123go
@inn0123go 4 жыл бұрын
culmea e ca eu de vreo cateva luni adorm cu un clip Zaiafet pe lattop . Nu stiu daca e compliment sau nu ....
@vasilerogojan4520
@vasilerogojan4520 4 жыл бұрын
0:49 Cea mai tare imagine din clip.
@stefania-eleni1347
@stefania-eleni1347 2 жыл бұрын
11 ani de dormit 6 ore, uneori mai puțin, ca să-mi dau în sfârșit seama de ce nu ating un anume dorit randament. Și încă 9 ani de încercări de a-mi schimba obiceiul spre 8 ore. Tare greu de convins organismul.
@mariusmusteata6754
@mariusmusteata6754 3 жыл бұрын
Atunci.. noapte buna tuturor!
@mariusghinea1695
@mariusghinea1695 4 жыл бұрын
daca nu dorm cel putin 9 ore nu ma simt recuperat,fresh,odihnit, chit ca am un stil de viata extrem de activ dar totusi.... nu stiu cine spunea ca in domeniul fitness cel mai bun supliment pe care il poti lua este inca 2 ore de somn pe zi, am extrapolat putin dar si cand este vorba de perioade stresante, sau examene tot la un somn odihnitor ar trebui sa ne orientam atentia
@Missramy100
@Missramy100 4 жыл бұрын
Si eu am nevoie de 9 ore chiar 10 sa fiu cu adevarat odihnita, dar nu prea sunt inteleasa din caza asta, mai ales in tabere/la conferinte etc. Oamenii sunt diferiti.. odata ce intelegm asta ne putem accepta unii pe altii mult mai usor.
@victorneculai1851
@victorneculai1851 4 жыл бұрын
Este plăcut când mai vorbiți și depsre Republica Moldova , faceți o mică legătură dintre aceste 2 țări surori . Si plus la asta ca vă Creați o imagine buna . P.S: Ar fi și mai bine dacă ați face in video despre unire .
@alinr9710
@alinr9710 2 жыл бұрын
Sfat /părere personală (Minutul 1:30 . ) la acest minut ai pus introducerea . Sunetul introducerii este mai puternic decât vocea naratorului . Când Asculți la căști și ești prins in subiect… diferența asta de sunet îți provoacă o ușoară sperietura .. este puțin deranjanta … si îți pierzi vibe-ul :))dar in rest faceți o treaba super ,bv . Ascult mereu videoclipurile voastre . Și adorm cu ele . Dar când băgați introducerea îmi sare somnul . :))bafta multă !
@little_n7891
@little_n7891 4 жыл бұрын
6 ore de somn timp de 10 zile te fac sa functionezi de parca ai 2 3 beri la bord. Am avut un contract timp de 6 luni in care aveam doar 6 ore de somn pe zi si din aia 6 trebuia sa si mananci faci duș etc. practic dormeam 4-5 .Daca contractul ala pentru mine a fost destul de greu dupa vreo 2 ani am avut alt contract de 4 luni in care cel mai lung somn l.am avut de 4 ore si 11 minute...asta in 24 de ore.
Ce Se Întâmplă Cu Tine Noaptea
17:56
Zaiafet
Рет қаралды 209 М.
Originea Basmelor
40:15
Zaiafet
Рет қаралды 310 М.
M3GAN’s ARMY got my finger! 😱🦾 #shorts
00:10
Adam B
Рет қаралды 18 МЛН
АВДА КЕДАВРАААААА😂
00:11
Romanov BY
Рет қаралды 5 МЛН
SMART GADGET FOR COOL PARENTS ☔️
00:30
123 GO! HOUSE
Рет қаралды 20 МЛН
Which one will take more 😉
00:27
Polar
Рет қаралды 21 МЛН
Celelalte vaccinuri
35:16
Zaiafet
Рет қаралды 225 М.
Demența Digitală
45:44
Zaiafet
Рет қаралды 683 М.
BASIC rules for SLEEP
17:14
Doctor Mihail
Рет қаралды 112 М.
Umilința pe Internet
29:31
Zaiafet
Рет қаралды 150 М.
O scurtă istorie a infinitului
39:28
Zaiafet
Рет қаралды 340 М.
NESTLE DEȚINE TOATĂ MÂNCAREA DIN LUME, oarecum
17:26
Atentie, Cad Mere!
Рет қаралды 241 М.
Dictatura Viitorului
20:21
Zaiafet
Рет қаралды 424 М.
Misterul fizicii cuantice
1:11:51
Cătălin Moise
Рет қаралды 787 М.
M3GAN’s ARMY got my finger! 😱🦾 #shorts
00:10
Adam B
Рет қаралды 18 МЛН