No video

De ce își fac romii case mari? - MIRCEA BRAVO

  Рет қаралды 878,387

MIRCEA BRAVO

MIRCEA BRAVO

Күн бұрын

Aici puteți găsi obiectele produse de Traian:
/ brateiu-traditional-ha...
Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Пікірлер: 2 100
@adrianbighiu9507
@adrianbighiu9507 3 жыл бұрын
Eu am umblat in lumea intreaga si spun cu mana pe suflet ca un astfel de om l-as prezenta cu mandrie peste tot ca fiind compatriotul meu.Pentru astfel de oameni am tot respectul.
@sonofgodedy7539
@sonofgodedy7539 3 жыл бұрын
Ai furata din intreaga lume pe unde ai fost???
@simonarimbu5700
@simonarimbu5700 3 жыл бұрын
Eu a-m scoala si nu m-a exprim asa frumos si la obiect ,Dumnezeu sa-i ajute !
@balistikcious
@balistikcious 3 жыл бұрын
@@simonarimbu5700 Observ.
@ancab.p.4363
@ancab.p.4363 3 жыл бұрын
@@simonarimbu5700 ma faci sa rad... se vede ca a-i scoala!
@giorgiafontanblue
@giorgiafontanblue 2 жыл бұрын
@@balistikcious 🤣🤣🤣 nu fi rau
@ieremiatcaciu7865
@ieremiatcaciu7865 3 жыл бұрын
Respect pt omul asta vorbește limba Romană mai bine decât jumătate din populația României Nu contează dacă e Rom Cine muncește are de toate bravo lui
@SergiuBGhilan
@SergiuBGhilan 3 жыл бұрын
@adrian adrian poate a exagerat puțin @Ieremia Tcaciu , dar are si putin dreptate :D
@ioanai50
@ioanai50 3 жыл бұрын
singurul, dar chiar singurul lucru care nu-mi place, este ca nu si-a dat fata mai departe la scoala. Atat. Din pacate, asta spune multe. A facut asta in ciuda faptului ca AVEA posibilitatea, este si el citit si trecut prin scoala. Sunt trista si chiar nu ma asteptam la asta! M-a mirat foarte tare, la sfarsitul discutiei :-((
@Lumina_Intelepciune
@Lumina_Intelepciune 3 жыл бұрын
*LIPSEȘTE VLOGUL LUI MIRCEA BRAVO* *M-AM VACCINAT 😅😅😅*
@catalinstoica983
@catalinstoica983 3 жыл бұрын
Din pacate,ai dreptate :))
@icebulll
@icebulll 3 жыл бұрын
​@adrian adrian statistic vorbind, mai mult de jumatate din populatia Romaniei este agramata. Da, vorbeste mai bine limba romana decat jumatate din populatia Romaniei.
@ruxandrasavu7625
@ruxandrasavu7625 3 жыл бұрын
Parcă mă fascinează omul ăsta. Vorbește corect, nu e bădăran, nu e cocalar, are Creier, multi români nu au așa ceva, sunt muncitori, modești, sunt OAMENI! Mă bucur că am învățat mai multe despre cultura voastră și despre voi. Doamne ajută!
@makemoneyandhelppeople436
@makemoneyandhelppeople436 3 жыл бұрын
@@mihailandrei1100 pai suntem cel mai analfabet popor din Europa 😂. Ca ne credem cei mai deștepți e alta. România nu e doar Cluj, Brașov, Timișoara și București. In sate, comune și orașe mici sunt oameni care încă gândesc ca acum 150 de ani, și din păcate, nu e vina lor.
@mirelacomsa6263
@mirelacomsa6263 3 жыл бұрын
@@mihailandrei1100 daca ai auzit interviul lui până la capăt, iti dai seama ca omul acesta daca avea posibilitatea să studieze, o facea, are 8 clase dar a spus ca a învățat fb la școală! Sa nu credem că dacă e căldarar e analfabet! Are o gândire f bună si înțeleaptă!
@stelianbucur1466
@stelianbucur1466 3 жыл бұрын
@@mihailandrei1100 Da suntem mulți si analfabeti dar mai suntem mulți și cocalari, maneliști, putori si altele..
@Lulu-if4eg
@Lulu-if4eg 3 жыл бұрын
@@makemoneyandhelppeople436 ce dreptate ai, prea multi analfabeți prin sate care nu știu nici măcar care este capitala României, sau pe ce continent trăiesc, unde este Europa, sau ce este Europa, când au fost întrebați de un reporter, au zis: nu știu, n-am fost acolo ‼️👎😩🤦
@launchbreak
@launchbreak 3 жыл бұрын
1 din 10,000 ?
@badeaalexandru2049
@badeaalexandru2049 3 жыл бұрын
Daca toti romii ar avea comportamentul acestui om nimeni nu i-ar mai privi cu ochi rai.Tot respectul!
@michelle0789
@michelle0789 3 жыл бұрын
Sunt majoritatea asa dar din păcate se vad mai mult uscaturile,eu sunt mândră de etnia pe care o am .
@dominiaugusto9936
@dominiaugusto9936 3 жыл бұрын
@@michelle0789 unde în românia?poate doar în românia.. Pentrucă în italia de exemplu în orașele cele mai mari, când se apropie unul de ăla îmbrăcat în rochie și de astea e mai bine să te ții de buzunare. Din păcate există mai multe etnie, oameni aceștia sunt civili și respectabili. Dar pentru comportamentul a majoritatea din ei ăștia din video apar doar ca o boabă de grăunța la moară
@rody9173
@rody9173 3 жыл бұрын
Crezi ca români sunt buni toti?🤣🤣 ce vorbe puteți sã aveți dacã stați sã vã gandiți românia este distrusã din cauza românilor!
@popcornsniper
@popcornsniper 3 жыл бұрын
Problema e rasismul, majoritatea tiganilor sunt chiar ok.
@floricacaldaras7993
@floricacaldaras7993 3 жыл бұрын
iti dau dreptate
@FoldvarIIoan
@FoldvarIIoan 3 жыл бұрын
Asta e genul de rom care merita respectat , care are principii , care isi cunoaste cultura si care vorbeste corect ... aici e diferenta ... sunt destule specimene cu manele in blana si cu seminte in gura pe bancile din parc ( ce i drept si multi români au ajuns asa)
@Stumbleboy9
@Stumbleboy9 3 жыл бұрын
daca toti romanii ar vorbi si gandi ca traian am fii la inaltime in lume.
@mariafrangulea7336
@mariafrangulea7336 3 жыл бұрын
Un super rom merita cunoscut caun mare om gindeste foarte inteligent o inteligenta nativa felicitări
@AdrianMarginean
@AdrianMarginean 3 жыл бұрын
Nu există pădure fără uscături...
@corinalilianafrunza9590
@corinalilianafrunza9590 2 жыл бұрын
Asta e genul de OM....
@marcelurs
@marcelurs 3 жыл бұрын
Domnule Traian, dacă citești comentariile, ai tot respectul nostru. Salutari din State, de pe Coasta de vest. Am văzut primul video unde ti-ai prezentat business-ul, sunteți un artist. Ne-ati explicat bine cultura romă într-un limbaj decent și frumos. Respect
@carbellawest5358
@carbellawest5358 3 жыл бұрын
Incredibil om! Educat, manierat, atrăgător! Seamănă cu Tarkan. Mult noroc domnule! Mulțumesc Mircea că l-ai introdus lumii pe domnul !
@ionutivanov1652
@ionutivanov1652 Жыл бұрын
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
@filoelada
@filoelada 3 жыл бұрын
Dacă cu opt clase gândește și vorbește cum îl auzim, gândiți-vă unde ar fi ajuns dacă urma liceul și facultatea!
@danielkhhh
@danielkhhh 3 жыл бұрын
Nicicum, liceul și facultatea nu te învață sa gândești ci să tocești anumite informații pentru a fi apt să treci anumite examene. Nu te pregătește pentru viața reală. Nu zic ca nu înveți lucruri fascinante sau informații din facultate dar nu înveți sa gândești, clar. Cel puțin nu la noi, afară e altceva.
@cosmincsm6927
@cosmincsm6927 3 жыл бұрын
Ce minte ai și tu sunt oameni cu școala putini dar mult mai Deștepții in viata de zi cu zi oameni de la multă carte inebunesc deci crede ma in viata sunt oameni și oameni nu contează neaparat școala
@dariusflorin430
@dariusflorin430 3 жыл бұрын
Exact acolo unde sunt si cei cu 2-3 facultati 😁 pe la minimarketuri , pe la supermarketuri , pe șantiere afara , etc etc si pe 2-3 mii d lei ( cu tot cu facultati ) 😁
@mushiuletgigi5705
@mushiuletgigi5705 3 жыл бұрын
@@danielkhhh Era președinte de țară !🤪😉🤔
@ghinitastangacianu6017
@ghinitastangacianu6017 3 жыл бұрын
Pacat ca nu l au lasat parintii sa mearga mai departe cu scoala!!Este bine ca el este multumit cu ceea ce viata i a oferit !!Asta comteaza cel mai mult ,sa fie el fericit!!
@cecilianapar8259
@cecilianapar8259 3 жыл бұрын
Felicitări pentru INVITAT!!! FOARTE EDUCAT, CU UN VOCABULAR DEOSEBIT! Sunt politicieni, demnitari cu studii înalte care nu au exprimarea Domnului Invitat! Bravo!!!!
@ellaella3796
@ellaella3796 3 жыл бұрын
Eu te felicit Mircea , nu stiu cum faci ..Dar găsești mereu lucruri , locuri si oamenii interesanți . În cazul de față Traian este un om care merită respect și prețuire. Un exemplu pozitiv pentru societate, și da are darul de a vorbi l-ai cam asculta ...
@alexandrugabriela8052
@alexandrugabriela8052 3 жыл бұрын
Aveam treabă, dar am ascultat până la final. M-am îndrăgostit , mi-am revenit, m-am înduioșat, am învățat, m-am îndrăgostit iar și iata-ma aici, la finalul clipului sperand sa îl revăd pe domnul frumos . Extraordinar cum a reușit , el, invitatul, sa te onoreze și să te ridice pe tine, Mircea , Intr un mod simplu și frumos . Mi-a creat impresia că el nu este important din punctul lui de vedere (modestie) și de cate ori a avut ocazia, te-a omenit și te-a făcut să te simți bine. Cred că am înțeles greșit până acum totul , credeam că rromii sunt în competiția asta între ei călcand unii pe alții, când, de fapt omul acesta ne arată spiritul adevărat și că pentru el, omul de langa este mult mai important. Nici nu se zic felicitări, ci , mulțumesc că existati și schimbați prejudecățile ❤️ sunteti motivul fericirii și dragostei mele de azi.
@roxanaioana3298
@roxanaioana3298 3 жыл бұрын
Buna.Din ce zona este dl Traian.Aproape deMedias?
@roxanaioana3298
@roxanaioana3298 3 жыл бұрын
Da am.auzit..e din Bratei!!S a auzit ca acolo is oameni caldarari f de treaba.si harnici..Bravo lor!!
@danieldemeter5411
@danieldemeter5411 3 жыл бұрын
Ce frumos ti-ai așezat aprecierea si admiratia despre aceasta persoana ! Se vede k este o persoana perspicace cu 8 clase insa uimirea mea și mai mare este cum ti-ai atribuit cuvintele. .. RESPECT Gabriela!
@cosmin1518
@cosmin1518 3 жыл бұрын
L-aș asculta pe omul ăsta toată ziua, asa calm si frumos vorbeste
@Cristian-ej9nk
@Cristian-ej9nk 3 жыл бұрын
exact ce mi a spus tata: oameni sunt de 2 feluri cu bun simt si fara! indiferent de rasa sau culoare!
@florinamf6095
@florinamf6095 3 жыл бұрын
Mare dreptate!
@orbanaron9794
@orbanaron9794 3 жыл бұрын
mare adevar!
@chrisbean
@chrisbean 3 ай бұрын
Asa și este 👌
@0nori90
@0nori90 3 жыл бұрын
Un rrom educat, știe să vorbească, nu e îngâmfat, extrem de respectos. FELICITĂRI!
@OficialDin89
@OficialDin89 3 жыл бұрын
Vrăjeală
@0nori90
@0nori90 3 жыл бұрын
@@OficialDin89... din punctul tău de vedere, e vrăjală ... Se exprimă cu mult mai bine decit mulți conaționali.
@n.claudiu1753
@n.claudiu1753 3 жыл бұрын
Asta am incercat sa explic mai tot timpul cand am vazut alte clipuri cu instigare la ura si rasism fabricate de rasisti, nu toti rromi sunt la fel, dar na... am observat ca, conteaza primul coment , daca e pozitiv se continua cu com-uri pozitive, daca e negativ se continua cu com-uri negative, ( instgari adica, pozitive sau negative).
@vladtheimpalerjohn2210
@vladtheimpalerjohn2210 3 жыл бұрын
🤮
@rupagabriel8993
@rupagabriel8993 2 жыл бұрын
e de la mine din comuna
@ramonaalesia6155
@ramonaalesia6155 3 жыл бұрын
Un rom cu multă educație ,comportament, calm ,un limbaj foarte frumos, gramatica limbii române excelenta. Jos pălăria, domnul Traian. Un exemplu pentru mulți români. Bravo.
@esso1125
@esso1125 3 жыл бұрын
"Le chapeau", " Jos cu palaria" Tot respectul! Un om care munceste, educat, vorbeste foarte bine si e mandru de comunitatea lui pe care ne face "celolarti" sa o intelegem, cu traditiile, obiceiurile, care ar putea sa ne para ciudate. Multumim!
@paulmerce1056
@paulmerce1056 3 жыл бұрын
Chapeau bas
@tereclaura1854
@tereclaura1854 3 жыл бұрын
Mircea, unde l-ai gadit pe omul acesta minunat? E o adevarata placere sa il asculti, m-a surprins intr-un mod neasteptat de placut! 👏
@ionutivanov1652
@ionutivanov1652 Жыл бұрын
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
@dk7733
@dk7733 3 жыл бұрын
Cu omul ăsta ceva nu-i în ordine ! Are un caracter prea frumos îi ceva special în el !!!
@monikacuc7019
@monikacuc7019 3 жыл бұрын
Mă nene am observat că aia cu pălărie au altă educație față de ceilalți.. Care nu suporta romanii nu știu ce sau cine sunt.. Nu își cunosc istoria și se supără dacă le zici țigan.. Nu se considera nici cetățeni romani și nu respecta legea da dracu știe ca orice le spui nu e bine 🤣ei fără să facă circ în drum nu pot merge pe stradă 🤣
@P.B.P94
@P.B.P94 3 жыл бұрын
E Dumnezeu în el
@fairydoll3966
@fairydoll3966 3 жыл бұрын
@@P.B.P94 probabil este pastor pentecostal sau evanghelist în comunitatea rom.. asa îmi da părerea omul asta după cum vorbește. Nu toți vb asa corect gramatical însă el stăpânește un limbaj complex și apoi se vede ca are o anumita cultura, încearcă sa se emancipeze cât mai mult. Cu siguranță este un om credincios pt ca prin vorba lui transmite liniște.
@wisesmart5014
@wisesmart5014 3 жыл бұрын
Stie prea multe;))
@monikacuc7019
@monikacuc7019 3 жыл бұрын
@MrTrolescu ttv am cunoscut țigani muncitori și cuviincios.. Chiar ortodocși mai ortodocsi decât mine🤣colegi de serviciu
@georgetaflorea3889
@georgetaflorea3889 3 жыл бұрын
Se vede ca ai invatat cel mai bine la scoala ...un copil destept ,destept ramane toata viata !Si mai cred ca acest om citeste foarte mult si totodata are buna memorie !Este un om a lui Dumnezeu si asta nu conteaza din ce comunitate vine !
@marianamiloi6789
@marianamiloi6789 3 жыл бұрын
Super educat omul, primul rom care vorbește limba romană mai bine ca un roman, super tare respect 👏👏👏
@popcornsniper
@popcornsniper 3 жыл бұрын
Cunosc tigani de zece ori mai destepti ca tine. Asa ca taci.
@chrissyy8810
@chrissyy8810 3 жыл бұрын
da, domnul e educat..dar te asigur ca nu e singurul rrom asa
@Valex10
@Valex10 3 жыл бұрын
asa frumos vorbeste omul asta, ca nu mi-am dat seama cand au trecut 20 de minute...
@nae36nae
@nae36nae 3 жыл бұрын
Exact asta mi s-a intamplat si mie. Ma intreb cati romani "neaosi", sub 30-35 de ani, sa zicem, pot spune atat de natural, cursiv si...parca un pic poetic..."asta sunt..., cu stangaciile mele.." . Greseli simple, pleonasme, si altele gasite imediat de hateri, palesc..., omul are 8 clase. Toata stima, domnule caldarar!
@ClassicCaffe
@ClassicCaffe 3 жыл бұрын
Adevăr grăiești !
@alexborza1020
@alexborza1020 3 жыл бұрын
Stimã si Respect. La noi in casă ne-o zis ca orice om indiferent de culoare sau naționalitate trebuie respectat. Sper sa vadă cât mai multă lume postarea lui Mircea sa se mai schimbe mentalitatea in legatura cu romii. Respect domnule Traian.
@simonahiceag132
@simonahiceag132 3 жыл бұрын
Incredibil acest om , vorbește extrem de frumos , corect , calm 🤝🤝jos pălăria Respect maxim 🤝👍sănătate multă vă doresc D-le Traian 🤝și a întregii famili 🙏Fiți binecuvântați 🙏🕊
@adaada6361
@adaada6361 3 жыл бұрын
Acum doua saptamani am trecut prin localitatea lui si am trecut si eu cu familia mea pe la el. Noi suntem din Suceava. Ne-a primit cu drag, sotia lui ne-a facut cafea, ne-a omenit, am povestit, tot ceea ce a spus aici, ne-a spus si noua. Sunt oameni minunati, deschisi la minte, am stat de vorba cu dumnealor la fel cum as fi facut cu niste vechi si buni prieteni. Mi-a fost drag de ei. 🌷🤗
@AnaMaria888
@AnaMaria888 3 жыл бұрын
Fain e omul acesta, si frumos ca un actor. Sunt curioasa cum a invatat sa vorbeasca asa frumos,odata ce a facut scoala doar pana la 14 ani? Felicitari ca s-a autoeducat si are un vocabular asa bogat.🥰👍
@mirceabravo
@mirceabravo 3 жыл бұрын
Eu cred că ține mult de faptul că e autentic. Oamenii autentici sunt de obicei plăcuți.
@Skama1975
@Skama1975 3 жыл бұрын
Omul are har și inteligența nativa (de la Dumnezeu), e clar, iar harul depinde prea puțin de educație dar poate fi și aruncat la gunoi.
@mariusdiordica6910
@mariusdiordica6910 3 жыл бұрын
Da...Partea cu "majoritatea romilor sunt crestini" a fost tareeee.
@marianaciulpan1224
@marianaciulpan1224 3 жыл бұрын
Chiar dacă a studiat doar pina la 14 ani ,nu s-a limitat doar la atit pe parcursul vieții a citit și studiat și astfel si-a îmbogățit vocabularul și cunoștințele și mai ales a fost o persoana serioasa care a știut ce vrea
@radur6379
@radur6379 3 жыл бұрын
Long life learning skills, adica abilitati de invatare pe toata durata vietii. Probabil ca omul citeste carti, asimiland noi termeni din lecturi.
@biancabya5638
@biancabya5638 3 жыл бұрын
Omul ăsta vorbește mai corect limba română decât doamna Dăncilă. 👏
@florin_opr4640
@florin_opr4640 3 жыл бұрын
Nu e bună comparația, decât Dăncilă vorbește mai bine și un copil de clasa a 3-a.
@doru155
@doru155 3 жыл бұрын
Dancila vorbește limba română?? :o
@U.S.Cristina
@U.S.Cristina 3 жыл бұрын
Cine e Dancila?!
@ivanmustea3662
@ivanmustea3662 3 жыл бұрын
Ascunde-ti prostiea ! Te face de rusine .
@amotacarmen358
@amotacarmen358 3 жыл бұрын
Adevarat! chiar mai elevat! decat dansa!
@florinmarginean338
@florinmarginean338 3 жыл бұрын
L am ascultat pe omu asta cu placere. Mi s a părut sincer. într o oarecare măsură modest și ospitalier. Eu zic ca indiferent de etnie, rasa, virsta s au alte diferențe toți putem sa învățăm unii de la altii sa ne îmbunătățim viata noua și celor din jur.
@gheorghero7106
@gheorghero7106 3 жыл бұрын
Am vizionat cu placere acest material. Traian mi-a întrat la suflet. Îl respect pentru sinceritate, pentru atitudine, pentru felul în care își respectă tradițiile și strămoșii. Sunt mândru cu un astfel de compatriot. Mi-ar plăcea să îl întâlnesc. Traian, dacă citești acest comentariu, te salut de la Buzău. Mi-ar plăcea să învăț meseria ta. Eu iubesc toate meșteșugurile, unele dintre ele le și practic la nivel de hobby.
@adrianeu9132
@adrianeu9132 3 жыл бұрын
Am inceput să urmăresc filmarea cu gândul că după două, trei minute închid clipul, dar am fost fascinat de modul în care povestește până la sfârșit.
@mihaimihai8243
@mihaimihai8243 3 жыл бұрын
Exact asa am pățit și eu :)))
@alexandradragan5352
@alexandradragan5352 3 жыл бұрын
Idem
@corinavutton1018
@corinavutton1018 2 жыл бұрын
Eu la fel ☺nu ma asteptam
@iuliaraluca2212
@iuliaraluca2212 3 жыл бұрын
Cu 8 clase dar cu CLASA de OM mai presus de orice!!!MARE Respect... si sper din suflet sa isi implineasca toate dorintele!🙏🙏🙏
@besttube1007
@besttube1007 3 жыл бұрын
AM văzut la recomandarea KZfaq acest videoclip în prima faza nu am vrut să mă uit. ȘI totuși lam văzut pe Mircea si am rămas fără cuvinte pentru acest Domn foarte buna ideea Sper ca multi dintre noi să ne întâlnim altfel de oamenii care au un bun simți și un dialog admirabil .pace" Say No to racism "✌
@Fertigan-Adrian
@Fertigan-Adrian 3 жыл бұрын
Cum se zice pe la noi la Maramureș " foarte fain omul și familia lui". Tot respectul pentru videoul făcut, dar și faptul că ai reușit să prezinți și partea adevărată și frumoasă a lor. Tot respectul 🙏
@raduganta4585
@raduganta4585 3 жыл бұрын
Acest om este de tot respectul....aveți toată stima mea
@mariabzovi1471
@mariabzovi1471 3 жыл бұрын
Bine că au bani şi sînt sănătoşi şi pot lucra,lucru costează foarte scump....
@marcusbeckert6650
@marcusbeckert6650 3 жыл бұрын
Bravo, Mircea! Acestea sunt adevărate lecții. La cât mai multe astfel de vloguri! Iar domnului Traian, multă sănătate și împliniri!
@TheDjkoki
@TheDjkoki 2 жыл бұрын
TOT RESPECTUL MEU PENTRU ACEST OM! INTELIGENT,EDUCAT ,MUNCITOR SI CU FRICA DE DUMNEZEU.JOS PALARIA!
@lucianstanciu9864
@lucianstanciu9864 3 жыл бұрын
Romi ca si dumnealui ma fac sa imi schimb impresia despre aceasta comunitate, acest domn vorbeste foarte bine limba romana, iar asta conteaza mult de tot, cinste lui si mestesugariilor ca si dumnealui !
@veaceslavborodin7613
@veaceslavborodin7613 3 жыл бұрын
🤣🤣🤣🤣🤣doar unul la vreo mie e așa,în cel mai bun caz
@paulamaricica3588
@paulamaricica3588 3 жыл бұрын
În sfîrsit vãd si eu un rom modest fãrã aur simplu bravo sã vã de-a Dumnezeu Sãnãtate omul ãsta meritã sã fie presedintele romilor
@Alex-tu1gj
@Alex-tu1gj 3 жыл бұрын
E doar un tigan diplomat.Insa tu nu te gandesti ca trebuie sa ai o capacitate de combinat siderurgic ca sa iti permiti o asemenea casa?Face ce fac si ceilalti din rasa lui
@paulamaricica3588
@paulamaricica3588 3 жыл бұрын
Poate ai dreptate dar prima inmpresie nu-ti spune asta si ei sînt si multi si se ajutã unuĺ cu altul
@traiancaldarar4295
@traiancaldarar4295 3 жыл бұрын
Alex astea sunt acuzații nefondate și neadevărate ce spui, nu am un combinat siderurgic cum zici tu ,dar am o meserie buna și ca ceilalți sa fac ce? Asta înseamnă nesimțire și răutate și invidie , din cauza ca poate tu nu poți avea asa ceva Și dacă au avea eu m-aș bucura de tine nu te-aș judeca Este rușinos ce vorbesti
@paulamaricica3588
@paulamaricica3588 3 жыл бұрын
@@traiancaldarar4295 Eu vã cred si vã admir jos pãlãria.
@Alex-tu1gj
@Alex-tu1gj 3 жыл бұрын
@@traiancaldarar4295 Nu am zis ca aveti un combinat siderurgic am zis ca ar fi trebuit sa munciti la fel de mult adica la foc automat ca sa obtineti banii pentru casa.Ceea ce e imposibil deoarece munca dvs e una manuala si necesita destul timp pentru fiecare piesa la care se lucreaza.Drept urmare nu ai cum sa strangi atatia bani daca tu toata ziua stai si lucrezi atent metalul
@olachus
@olachus 3 жыл бұрын
Toata stima pentru caldararii din Brateiu! Mie, personal, desi nu sunt de etnie, imi place traditia lor: foarte asemanatoare cu cea a evreilor de odinioara. Imi place acest Traian pentru ca are totusi mintea deschisa si spre lucruri diferite, spre schimbare. Multi romani nu stiu sa vorbeasca asa frumos si corect ca el, desi pretind ca au ceva studii in plus. Jos palaria!
@lidiabenea6828
@lidiabenea6828 2 жыл бұрын
Sunteti un om deosebit va urmarim din Australia aveti o intelepciune deosebita de la Dumnezeu El sa va dea viata vesnica cred ca si facultatea ati putea termina cu o vorbire atit de frumoasa Domnul sa va binecuvinteze familia
@CiprianCiuca
@CiprianCiuca 3 жыл бұрын
Felicitări, pentru reportaj și pentru acest om minunat, care este foarte frumos educat și indiferent din ce etnie face parte, ma uimit cu vocabularul și concepția lui despre viață. Felicitări !
@vasikiraly1809
@vasikiraly1809 3 жыл бұрын
Domnul Traian respect pentru caracterul frumos de ROM nu pot decat sa va apreciez pentru ce sunteti
@87viorel
@87viorel 3 жыл бұрын
Ba, ce om fain. Tot respectul. E pt prima data cand te ridica invitatul si nu tu pe el, pe plan calitativ. Multumiri intregii echipe pt tot ce faceti. 🙏🏻🙏🏻🙏🏻🤗🤗🤗
@cristina401969
@cristina401969 3 жыл бұрын
Mi se pare extraordinar cum vorbeste acest om. Se pare ca sunt o familie educată. Imi pare bine sa vad asa ceva. Si vorbeste frumos, are dicție bună si stie ceea ce vorbeste. Bravo! Asa da!
@AdrianMarginean
@AdrianMarginean 3 жыл бұрын
Respect Domnul Traian! Încet încet se schimbă și mentalitatea românilor. Am mulți prieteni romi care sunt de departe peste foarte mulți români (mentalitate, respect, altruism, hărnicie...).
@johncruise8818
@johncruise8818 3 жыл бұрын
Respect 👏 👏 👏 o persoana care a facut doar 8 clase, dar prin munca, determinare si ambitie a reusit, bravo! 👏👏👏Plus ca sunt o comunitate cu frica de Dumnezeu!
@istvantibortoth1406
@istvantibortoth1406 3 жыл бұрын
aoleoo science fiction
@Alex-tu1gj
@Alex-tu1gj 3 жыл бұрын
Prietene,trebuie sa muncesti mai mult decat un combinat siderurgic pentru a face ditamai casa.Faza asta cu metalul e doar o acoperire restul sunt activitati ca la si ceilalti
@muchi1465
@muchi1465 3 жыл бұрын
Fricăăăă, educație cu fricăăă
@muchi1465
@muchi1465 3 жыл бұрын
Aia nu-i treabă.
@danielacindea8095
@danielacindea8095 3 жыл бұрын
ce frumos vorbesc astia unul de altul.. Doamne ajuta sa fie in toate familiile așa 🙏
@stelasimon5486
@stelasimon5486 3 жыл бұрын
Așa caracter deosebit nu am văzut un om minunat și soția lui la fel nu am văzut așa ceva m-am uitat cu drag la el are o voce caldă, doamne ce frumos vorbește felicitări om drag pt educația ta!!
@e36lover99
@e36lover99 3 жыл бұрын
Am vazut materialul complet de 2 ori si acum e a 3 a oara , e un om pe care il ascult cu drag ...Extraordinar .Felicitari pentru toata munca depusa si pentru ca incercati sa duceti traditia mai departe
@alexmadalin6518
@alexmadalin6518 3 жыл бұрын
Il voi caracteriza prin doua cuvinte pe domnul Traian :"suflet frumos"! Ce om pozitiv! Bv Mircea!
@alexandruveres4401
@alexandruveres4401 3 жыл бұрын
Unu-i Decebal cel harnic , Iar celalalt Traian cel drept. Toata stima si respectul pentru astfel de oameni. BRAVO 👏
@laurahasna1608
@laurahasna1608 3 жыл бұрын
Ce frumos vorbeste acest om... Wow ce civilizat 😍😍😍Si doamna lui la fel
@oanaandreeacercel7986
@oanaandreeacercel7986 3 жыл бұрын
Primul rrom pe care il gasesc un om simpatic, destept, modest, cu glas si oratorie de preot, adica cand vorbește iti intra la inima! Vreau reality show cu ei!!
@adoriancovaciu8409
@adoriancovaciu8409 3 жыл бұрын
Ma bucur ca am avut posibilitatea sa vad un om atit de educat și de modest. Sincer merita tot respectul pentru modul în care gindeste și se exprima. E de admirat faptul ca nu ii e rușine de etnia lui și își păstrează tradițiile dar în același timp e deschis la tot ce înseamnă progres și civilizatie
@AlexandruTurcan
@AlexandruTurcan 3 жыл бұрын
Sincer... Nu vreau să se înțeleagă greșit si nu cred ca sunt singurul care o gândește, dar tare mult mi-ar place să mai faci clipuri de genul ăsta. Cu rromi, tradiții, meșteșuguri etc. Foarte frumos !!
@manuelabuculeistefan6541
@manuelabuculeistefan6541 3 жыл бұрын
Vorba aia: “nu îmi spune ce educație ai, spune-mi pe unde ai umblat”, se aplica și in cazul acestui om deosebit. Este un om umblat prin lume. Cum faci Mircea sa ii găsești? Sau ei te găsesc pe tine?
@mariob8114
@mariob8114 3 жыл бұрын
Bravo Mircea, respect pentru acești Romi Căldărari muncitori.... Am cunoscut și am prieteni din neamul caldararilor, sunt mai OAMENI decât mulți români care se consideră deasupra lor. Acest OM, vorbește și gândește extraordinar. Respectele mele.
@strugarmirela5926
@strugarmirela5926 3 жыл бұрын
Deosebit omul, m-a lăsat mască.🙃 Ar fi fost frumos să faci o versiune a clipului cu subtitrarea în engleză, pentru sparge stereotipurile și în alte țări. Ne mândrim cu astfel de oameni! Felicitări, Mircea!
@TheElena39
@TheElena39 3 жыл бұрын
Bravo d-le Traian! Suntem cu toții impresionați de modul in care va exprimați in limba romană. Sunteți un rrom extrem de deosebit față de cei mai mulți din comunitatea d-stră. Cred ca are legătura cu religia d-stra și cu un IQ ridicat. Ce bine ar fi sa fie toți la fel! Sunteti cel mai potrivit ptr a fi liderul rromilor din România. Mult respect! Bravo!
@Rasky05
@Rasky05 3 жыл бұрын
Bai frate ce om si ce mentalitate...De vocabular nu mai zic...ca nu avem romani sa stie sa vorbeasca asa....Cinste tie omule si cinste familiei! Delo bahtalo!:)
@vanesavasile8871
@vanesavasile8871 3 жыл бұрын
AVEL O BAHTALO ! SE PRONUȚĂ CORECT
@Rasky05
@Rasky05 3 жыл бұрын
@@vanesavasile8871 mă rog, sunt mai incult decât domnul, sănătate noroc bun și respect vroiam să-i transmit...vă rog mult să mă scuzați! Ai prins ideea...
@TaniaTania-d3n
@TaniaTania-d3n 3 жыл бұрын
@@Rasky05 după cum scrii...cam asta reiese 😂😂😂😂
@proiectinafararetelei-offg4676
@proiectinafararetelei-offg4676 3 жыл бұрын
Am fost foarte impresionata. Am pus si o comanda la Dl. Traian, s-a comportat impecabil, profesionist! Indrazniti sa comandati, merita sa avem asa ceva in casa!
@danakovacs9788
@danakovacs9788 3 жыл бұрын
Extraordinar acest domn. 👏👏👏👏L-am ascultat cu mare drag.A fost prea scurt clipul. Asa oameni îs foarte rari.Nu contează etnia ci omenia. Bravo Mircea👏👏👏👏
@AA-tm4fg
@AA-tm4fg 3 жыл бұрын
Eu sper sa vada comentariile, domnul Traian, numai de bine sunt, sanatate!
@mirceabravo
@mirceabravo 3 жыл бұрын
Mi-a spus că le citește pe toate.
@marypetra8479
@marypetra8479 3 жыл бұрын
Tot respectul!!!Un om care a realizat în viața nu a așteptat de la alții.Multa sănătate lui și familiei!
@mariamihaeladeceanu6770
@mariamihaeladeceanu6770 2 жыл бұрын
Doamne, ce surpriză plăcută! Un om extraordinar! Tot respectul! Felicitări pentru inițiativa de face cunoscut un astfel de om/comunitate!
@obouaru
@obouaru 3 жыл бұрын
Am fost foarte surprins de discursul si dictia acestui om. Mult mai bune decat a majoritatii celor ce apar zilnic pe sticla. RESPECT domnule Traian. Ma inclin.
@MadG1
@MadG1 3 жыл бұрын
Incredibil cât de inteligent și cât de educat este, cu doar 8 clase, cum exprima este extraordinar! #RESPECT
@gabrielpavel8105
@gabrielpavel8105 3 жыл бұрын
Genial , omul 👏👏👏
@danielmanciu5626
@danielmanciu5626 3 жыл бұрын
Omul ăsta TRAIAN imi emană o pozitivitate de neimaginat...se vede în ochii lui bunătatea și respectul pentru oameni 🖤
@ninatudosa84
@ninatudosa84 3 жыл бұрын
Ce OM frumos, senin, modest și plin de viață! O încântare să îl ascult cum povestește. Tot respectul pentru corectitudinea gramaticală și pentru coerența în gândire și-n grai.
@lidiapascu5664
@lidiapascu5664 3 жыл бұрын
Felicitări pentru prezentatrea unui om plăcut,vorbitor bun și foarte simpatic!Am crescut,stând în bancă la școală și mergând în familia lor,trăind alături de rromi ca de altfel și de alte etnii,prețuind și respectând OAMENII,nenumindu-i la supărare,după apartenența la etnie!Acești oameni,TREBUIE prin exemplul propriu,să încerce să ajute copiii comunității prin părinții lor,să meargă la școală cât de sus pot,ca apoi să se întoarcă în comunitate,pentru a-i ajuta și reprezenta în toate aspectele vieții lor!🍀❤
@danielcormos7496
@danielcormos7496 3 жыл бұрын
evident ca Traian e un om minunat! ar fi o onoare pentru oricine sa fie prieten cu Traian pentru ca are foarte mult bun simt, bunatate si blandete!
@florinrafael7628
@florinrafael7628 3 жыл бұрын
Super omul. Îl ascult cu multă plăcere. Ce frumos ar fi dacă am fi toți așa
@samsongeorge2165
@samsongeorge2165 3 жыл бұрын
Ce om fain e.Daca-l vezi de la distanta sigur il judeci pentru ca asa suntem noi,superficiali,insa cred ca este un om foarte bun si minunat! Sa te ajute Dumnezeu!
@marilenaneacsu630
@marilenaneacsu630 3 жыл бұрын
Jos pălăria respect pentru acest Om rar asa ceva. Bunul Dumnezeu să-l Binecuvinteze pe el si pe familia lui.👼👼👼
@Skama1975
@Skama1975 3 жыл бұрын
Mai rar oameni ca Mircea care au abilitatea sa stea de vorbă cu oameni din toate păturile societății!
@marianaciulpan1224
@marianaciulpan1224 3 жыл бұрын
Acest Om se vede ca este umblat prin lume și a avut de a face cu persoane culte ,și în ciuda celor ce nu cred unii și el are studii ,altfel nu se explica modul corect de a vorbii și nu numai ,dialogul inteligent și coerent pe care-l poarta ,am înțeles că face parte din comunitate de căldărari, tot timpul aceștia au fost deosebiți fata de țigani,au fost respectați și respectuoși, sunt doua nații diverse ,ultimi sunt hoți proxeneți, mafioți, manelisti ,nu amestecați țiganii cu romii chiar dacă unii spun ca este același lucru ,țiganii țin sa fie chemați romi pt ca le este rușine cu ceea ce sunt
@pantelimonnasui724
@pantelimonnasui724 3 жыл бұрын
Multumim Mircea ca ai acceptat sa cobrori la un nivel unde sa descoperim ca mai exista un OM Autentic.Sa_l feliciti pe Traian. 👏👏👏
@mioaragurgu7868
@mioaragurgu7868 3 жыл бұрын
Ma uimeste omul asta..ce frumos vorbeste 🙏Ce studii oare are?Domnul meu esti fantastic de frumos educat si fascinant
@DanielGlavan
@DanielGlavan 3 жыл бұрын
Sunt impresionat cât de cult și înțelept vorbește omul acesta! Jos pălăria!!!👏
@monicamonica7303
@monicamonica7303 3 жыл бұрын
Am dat un 👍 din suflet!! Multumesc Mircea Bravo pentru videoclip, este o placere sa-l ascult pe acest om!!👏👏❤
@mirceabravo
@mirceabravo 3 жыл бұрын
Cu mare drag. Mă bucur că ți-a plăcut
@nedeleavladut3395
@nedeleavladut3395 3 жыл бұрын
Ce mi place de omu asta, stilul cum vorbește :)) mai fa videouri cu el ca i super omul ☺️ tot respectul pentru amândoi 💪
@stelianbucur1466
@stelianbucur1466 3 жыл бұрын
Respect Traiane, poți fi un exemplu atât pt comunitatea ta cât și pt romani, felicitări și când mai trec prin Brateiu ma opresc să-ți mai admir odată casa (palatul). Hristos a înviat!
@emiliananghel5984
@emiliananghel5984 3 жыл бұрын
Foarte frumos din partea domnului Traian, vorbă, gandire ,cinste și omenie.Sanatate multă.
@marianabolba8014
@marianabolba8014 3 жыл бұрын
Bravo Domnul Traian: harnic, muncitor, destept, familist. Toate cele bune si in continuare.
@ionuttobesec6433
@ionuttobesec6433 3 жыл бұрын
Abeaa am așteptat duminica sa il mai pot auzi pe acest om. Sper sa mai faci videoclipuri cu el
@mirceabravo
@mirceabravo 3 жыл бұрын
Sper să-l conving să-și înceapă un canal se KZfaq
@mihaelam71
@mihaelam71 3 жыл бұрын
@@mirceabravo Buna idee!!! 👏👏👏
@TaniaTania-d3n
@TaniaTania-d3n 3 жыл бұрын
@@mirceabravo Sper să -l întrebi de unde are atâția bani .Sper sa fie sincer .Eu cred că din cerșit ,furat,spart bancomate prin străinătate .
@chideantify
@chideantify 3 жыл бұрын
@Satul romanesc eu zic sa te duci la dracu ce zici e ok 🤣
@helmutmichael3361
@helmutmichael3361 3 жыл бұрын
@@TaniaTania-d3n spune sincer ... Ești prost sau te prefaci ?
@simonabutoi3519
@simonabutoi3519 3 жыл бұрын
Doamne, ce mult mi-a placut sa ascult acest om! Felicitări omule , esti fenomenal , vb foarte frumos, un caracter minunat!👍👏👏👏🤗
@gheorghetalea7140
@gheorghetalea7140 3 жыл бұрын
Bravo tie Domnule Traian.Acesta este cu adevarat un domn si in plus vorbeste corect gramatical ,cursiv..Tot respectul pentru asa oameni.
@2nasoare845
@2nasoare845 3 жыл бұрын
Briliant ! Un om destept = un om destept! Acest domn trebuie sa fie reprezentatul romilor! Adorabil !
@florisdinu3929
@florisdinu3929 3 жыл бұрын
Vorbeste mai elevat si corect decat multi romani, bravo!!
@doinaneagu6828
@doinaneagu6828 3 жыл бұрын
nici nu stiu cum sa ma exprim!CE OM!Doamne l as asculta non stop,ce inteligent !Tot respectul pt.un asemenea compatriot.Alo politicienii de azi ,sinteti zero pe linga omul asta! Felicitari Mircea pt acest clip.
@gab0neb849
@gab0neb849 3 жыл бұрын
Îmi plec capul și îi dăruiesc mult respect acestui om ! Felicitări pentru reportaj ! 🤗
@dorasuciu8718
@dorasuciu8718 3 жыл бұрын
Aș putea să-l ascult pe d-l Traian la nesfârșit! Este un om educat și înțelept are o voce plăcută și calmă!
@anamariadudas4103
@anamariadudas4103 3 жыл бұрын
Bravo lui Mircea ca a avut curaj sa introducă un asa om în clipurile lui, se vede ca nu l interesa comentariile răutăcioase. 2 oameni care merita respectați în mod egal.
@alexandradragan5352
@alexandradragan5352 3 жыл бұрын
Ce inseamna” asa un om”?? E criminal in serie, sau??
@gabikynigou2523
@gabikynigou2523 3 жыл бұрын
Sincer este singurul rrom care chiar mi-a făcut plăcere sa-l ascult!
@deejaymaruta
@deejaymaruta 3 жыл бұрын
Un om foarte bine educat , vorbește corect și frumos . Sunt sigur ca și copiii lui au si ei o educație aleasa ! Respect pentru astfel de oameni ! 👌🙏🙏
@floryflorons5413
@floryflorons5413 3 жыл бұрын
E un om fain..vorbește foarte frumos!!👍👍👍
@scratchedbycats
@scratchedbycats 3 жыл бұрын
Tot respectul pentru acest om minunat, ce nu pot însă sa trec cu vederea, e ca are exact aceleași probleme ca majoritatea oamenilor ce locuiesc in mediul rural, anume, acces la apa potabilă, apa curentă, canalizare, infrastructura, drumuri, acces la sănătate, educație, am întales partea cu tradiția si nust ce, dar oricum in Brateiu (repet ca in 99% din localitățile rurale) nu există ceva mai sus de 8 clase, un liceu tehnologic, ma rog metalurgic, care sa aibă ceva școli profesionale bazate, sau înrudite cu meșteșuguri tradiționale locale, ar crea profesioniști, nu doar meșteșugari, de exemplu tinichigii auto, strungari, frezori, fier betoniști, etc, am văzut ce sunt capabili sa facă doar cu un ciocan, cum ar fi să aibă ocazia să învețe să lucreze si cu alte unelte, mai moderne, să facă lucruri utile si in alte domenii, da e frumos si ibricul si cazanul, dar oare nepoți lui Traian, vor mai putea să-și permită existența din asta?! Si in plus marele nenoroc al tuturor e ca suntem conduși de oameni cărora nu le pasă, de indivizi, ce ne vad ca numere, mase de manevrat, asta in cazul fericit, căci de cele mai multe ori, situațiile sunt păstrate așa, intenționat, oamenilor săraci, bolnavi, cu lipsuri vei avea mereu ce sa le primiți. Și Traian, om harnic, educat si cu frică de Dumnezeu este cumva consumat, adică se vede că a muncit mult, mereu, e simpatic si carismatic, dar uitându-te la el, nu prea îți vine sa crezi ca are doar 40 de ani, intre el si Mircea e diferența doar de 5 ani, pare totuși o viață...
@Klllkjjj
@Klllkjjj 3 жыл бұрын
Acest om ar trebui să fie în parlament și să reprezinte rromi să fie președintele rromilor și să se lupte pentru ei. Respect Mircea pentru acest reportaj și respect maxim domnului. Educat curat și soția lui și are vorbele la el.
@BicuB8
@BicuB8 3 жыл бұрын
Toată Stima și Respectu' Meu pentru tine și acest om care a vorbit foarte frumos...M a făcut să îl privesc și să îl ascult cu drag
@dragosalexpop
@dragosalexpop 3 жыл бұрын
Nu poti sa nu remarci de cate ori spune comunitate. Poate asta ne lipseste noua. Poate de asta noi suntem cum suntem si am ajuns asa. Nu ne mai respectam si ajutam aproapele. Un alt exemplu e mediul rural, unde si acolo oamenii sunt saritori si se ajuta unii pe altii. Sau intr-o comunitate de maghiari prin secuime, la fel, saritori si preocupati de imaginea de ansamblu.
@gavriltunsu3859
@gavriltunsu3859 3 жыл бұрын
Ce dictie, ce cultura, ce placere sa asculti omul asta...Traian poti concura cu Plesu...la cultura generala..felicitari..omule....!!!!!
@adriansuciu1946
@adriansuciu1946 3 жыл бұрын
A fost o placere sa-l ascult pe omul asta , ma impresionat , sunt multi care ar trebuii sa vada clipul asta
@florinmagurean2734
@florinmagurean2734 3 жыл бұрын
Foarte elegant vorbeste omul. Un mare like. Salutari Mircea
Cum au trecut romii de la corturi la castele
24:46
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 284 М.
Mandri ca sunt TIGANI! Ne-au primit in casele lor si au DISTRUS toate PRECONCEPTIILE
1:35:28
Meet the one boy from the Ronaldo edit in India
00:30
Younes Zarou
Рет қаралды 17 МЛН
Schoolboy Runaway в реальной жизни🤣@onLI_gAmeS
00:31
МишАня
Рет қаралды 3,3 МЛН
O scurta istorie a tiganilor
23:51
Totul Despre Tot Oficial
Рет қаралды 1,3 МЛН
Invitati Charismatici - Florian Chiva: “Am primit pachet”
52:03
Cimpoiasu si Hartac
Рет қаралды 158 М.
Baronul Țiganilor
29:51
Constantin G
Рет қаралды 34 М.
Cum sărbătoresc romii Paștele?
19:13
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 303 М.
Palatul lui Tarzan din Buzescu ( Gipsy luxury palace )
6:50
George Mihai Kanal D
Рет қаралды 978 М.
De vorbă cu cel mai fericit om pe care l-am cunoscut
29:25
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 289 М.
Cum arată o casă de două milioane de euro în Cluj - MIRCEA BRAVO
21:16
De ce sașii nu întârzie niciodată - MIRCEA BRAVO
15:26
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 297 М.
Ce am găsit în cel mai periculos cartier din Craiova - MIRCEA BRAVO
18:03