Întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul. Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi ! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul. Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti , zice Domnul

care drepturi??????

1.Parabola fiului risipitor aduce în mod clar la lumină iubirea plină de milă a lui Dumnezeu, pentru aceia care s-au înstrăinat de El. Deși ei s-au îndepărtat de Dumnezeu, El nu-i lasă în situația mizeră în care se află fiindca este plin de bunătate și milă duioasă față de toți aceia care sunt expuși ispitirilor unui vrăjmaș iscusit căruia ia îngăduit să-i facă robi după voia lui. Isus spunea ca “Un om avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei a zis tatălui său: ‘Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine.’ Și tatăl le-a împărțit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul și a plecat într-o tară îndepărtată.” Luca 15, 11-13. Fiul acesta mai tânăr considera ca o povară obositoare rânduielile din casa tatălui său. El considera că libertatea îi este restrânsă. Iubirea tatălui său și grija sa pentru el au fost interpretate greșit și el s-a hotărât să urmeze calea dictată de propriile sale porniri. Tânărul nu considera că are vreo obligație față de tatăl său și nu i-a arătat vreo mulțumire; și totuși el a pretins drepturile ce-i reveneau din averea tatălui său, în calitatea sa de fiu. Moștenirea ce i se cuvenea la moartea tatălui său, el dorea s-o primească atunci, imediat. El era înclinat numai spre bucuriile prezente și nu se îngrijea deloc de viitor. Obținând partea sa, el a mers într-o “țară îndepărtată”, departe de căminul tatălui său. Având bani din belșug și libertatea de a face cu ei ceea ce dorea, el se felicita pentru faptul că de acum dorința inimii sale putea fi împlinită. Nu mai era nimeni acum care să zică “nu face cutare lucru, căci aceasta îți va cauza”; sau, “fă cutare lucru, pentru că este bine și drept”. Tovărășiile rele l-au ajutat să se afunde tot mai profund în păcat și astfel el și-a risipit averea, ducând o viață destrăbălată. Sfânta Scriptură ne vorbește despre oameni care “s-au fălit că sunt înțelepți și au înnebunit” (Romani 1, 22); și aceasta este și istoria tânărului din parabolă. Averea pe care a reclamat-o în mod egoist din partea tatălui său a cheltuit-o cu desfrânatele. Comoara puterii tinereții sale a fost risipită. Anii prețioși ai vieții, tăria intelectului, viziunea luminoasă a tinereții, aspirațiile spirituale - toate au fost mistuite de flacăra plăcerilor. O mare foamete s-a abătut peste țara aceea și el a început să ducă lipsă și în situația aceasta s-a lipit de un locuitor al țării, care l-a trimis la câmp să-i păzească porcii. Pentru un iudeu, ocupația aceasta era cea mai josnică și cea mai degradantă. Tânărul care se mândrise cu libertatea sa, acum ajunsese un sclav. El se afla în cea mai rea sclavie - “prins în înseși nelegiuirile lui”. Proverbe 5, 22. Strălucirea lucrurilor amăgitoare care l-au ademenit a dispărut și el simțea acum povara lanțurilor sale. Stând jos pe pământ, în țara aceea pustiită și lovită de foamete, porcii fiind singurii lui tovarăși, el ar fi fost bucuros să se sature cu roșcovele cu care animalele erau hrănite. Dintre toți prietenii de petreceri care roiau în jurul său, și care mâncau și beau pe socoteala lui, în zilele când el era prosper - când avea bani - n-a mai rămas nici unul care să-l ajute. Unde este acum bucuria lui desfrânată? Aducându-și la tăcere conștiința, adormindu-și sensibilitățile, el se considera fericit; dar acum, cu banii cheltuiți, cu foamea nepotolită, cu mândria înfrântă și cu caracterul său moral pipernicit, cu voința sa slabă și care nu mai inspira încredere, cu simțămintele sale nobile aproape moarte, el era cel mai nenorocit dintre muritori. Ce tablou al situației celui păcătos avem aici. Deși înconjurat de binecuvântările iubirii Sale, nu este nimic pe care păcătosul, pornit pe panta îngăduinței de sine și a satisfacerii plăcerilor păcătoase, să dorească mai mult, ca despărțirea de Dumnezeu. Asemenea fiului nerecunoscător, el pretinde lucrurile cele bune ale lui Dumnezeu ca fiind, de drept, ale lui. El le ia, ca și când lucrul acesta ar fi ceva cu totul normal, fără să mulțumească pentru ele și fără să facă în schimb vreun serviciu din dragoste. Ca și Cain, care a ieșit din fața lui Dumnezeu și a plecat să-și caute un cămin, după cum fiul pierdut s-a dus “într-o țară îndepărtată”, tot astfel cei păcătoși caută fericirea în uitarea de Dumnezeu. Romani 1, 28. Oricare ar fi aparențele, viața care are în centrul ei numai preocuparea de sine este o viată irosită. Oricine încearcă să trăiască despărțit de Dumnezeu, își risipește ceea ce are. El își irosește anii cei prețioși, își irosește puterile minții, ale inimii și ale sufletului. Acela care se separă de Dumnezeu, ca să-și slujească sieși, este sclavul lui Mamona. Mintea pe care Dumnezeu a creat-o pentru a sta în compania îngerilor a ajuns așa de degradată, încât să fie în slujba a ceea ce este pământesc și animalic. Acesta este sfârșitul la care duce egoismul slujirii de sine. Dacă ai ales o astfel de viață, să știi atunci că-ți cheltuiești banii pe ceea ce nu este pâine, și munca ta pentru ceea ce nu satură. Vor veni momente când îți vei da seama de starea ta decăzută. Singur, într-o țară îndepărtată, vei simți mizeria ta și în disperare vei striga: “O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte!” Romani 7, 24. CONTINUARE

Se va pecetlui păcatul ?

Pentru discriminare netratate?

V-a plouat Dumnezeu!

Da sora Sodomei dar te va amuțit Dumnezeu ?

Feministele alea bisexuale sau nu, oare cati bani iau din afara?