Distincţie pentru arhimandritul Nicodim Gheorghiţă la hramul Parohiei Urşiţa-Mironeasa

  Рет қаралды 621

Manastirea Hadambu

Manastirea Hadambu

Ай бұрын

În Biserica „Soborul Tuturor Sfinţilor” din Parohia Urşiţa-Mironeasa, Protopopiatul 3 Iaşi, judeţul Iaşi, au început sâmbătă, 29 iunie 2024, sfintele slujbe dedicate hramului sfântului locaş. Credincioşii de toate vârstele au participat la slujba Vecerniei unită cu Litia. Într-o atmosferă duhovnicească de sărbătoare, părintele stareţ Nicodim Gheorghiţă a oficiat slujba Vecerniei, împreună cu un sobor de preoţi. Cu acest prilej, s-au înălţat rugăciuni de mulţumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra ctitorilor.
Predica sărbătorii a fost ţinută de către părintele Florin Buțincu de la Parohia Brustureț-Mironeasa, judeţul Iaşi.
Un cuvânt de încurajare şi de apreciere a adresat arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, care a susţinut lucrările de construcţie ale ansamblului parohial din Urşiţa.
Părintele paroh Emanuel Apetrei i-a oferit părintelui stareţ Nicodim o diplomă de recunoştinţă pentru implicarea în Proiectul „Pâinea noastră cea de toate zilele” derulat de mai bine de doi ani în Parohia Urşiţa.
Parohia Urșița a fost înființată pe 8 februarie 2010, având ca loc de slujire vechea biserică din lemn ridicată în anul 1985, cu hramul Izvorul Tămăduirii.
Piatra de temelie pentru noua biserică, închinată Soborului Tuturor Sfinţilor, a fost pusă în anul 2007. În prezent se lucrează la pictura sfântului locaş.

Пікірлер
Predică la Schimbarea la Față - arhimandritul Nicodim Gheorghiță
22:21
Mama vs Son vs Daddy 😭🤣
00:13
DADDYSON SHOW
Рет қаралды 52 МЛН
这是王子儿子吗
00:27
落魄的王子
Рет қаралды 20 МЛН
Pool Bed Prank By My Grandpa 😂 #funny
00:47
SKITS
Рет қаралды 7 МЛН
Calistrat  Chifan a vrut să renunțe la călugărie
9:12
Schimonahul Serafim Bozariu - In Memoriam
13:43
Manastirea Hadambu
Рет қаралды 47 М.
Mănăstirea Hadâmbu
16:11
Sebi Tican
Рет қаралды 4 М.
Cum se face corect pomenirea celor adormiți? - Parintele Calistrat
28:35
Părintele Calistrat
Рет қаралды 37 М.
Cuviosul Gherontie în vizită la Parintele Iustin Pârvu
6:25
DREAPTA SOCOTEALA
Рет қаралды 33 М.
Marturia monahului care i-a inchis ochii Sfantului Ioan Iacob Hozevitul
13:21
Cristian - Crestin Ortodox
Рет қаралды 42 М.
Toate acestea sunt să te sfințească! - Sfântul Porfirie Kavsokalivitul
9:31
Natural Nascut Ortodox
Рет қаралды 3,9 М.
Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă - pricesne către Maica Domnului
11:19
Manastirea Hadambu
Рет қаралды 20 М.
Mama vs Son vs Daddy 😭🤣
00:13
DADDYSON SHOW
Рет қаралды 52 МЛН