La răscruci de drumuri ne-nțelese,
Un strigăt, din afară neauzit,
Din al inimii tainc adânc
Se înalță spre necuprins infinit.
Doamne, Te mai gândești Tu la mine?
Îmi mai auzi din ceruri strigarea?
Îmi mai știi plânsul, îmi mai vezi zâmbetul?
Îmi mai cunoști, Tu, Doamne cărarea?
Căci am ales deseori drumul meu,
Cel mai neted și ușor l-am dorit
Dar el doar mi-a pustiit inima,
Când n-am ales drumul Tău, m-am rătăcit.
Îmi mai cunoști inima-n profunzime?
Mai vrei să îmi conduci pașii mei,
Pe cărarea bună pentru suflet
Chiar dacă ar fi greu pentru ei?
Și Domnul îmi răspunde: Da!
Nainte să te naști te cunoșteam
Apoi, de-atâtea ori, adu-ți aminte,
Nainte să mă chemi, îți răspundeam.
Ai simțit vreo dragoste mai mare,
Să te ia pe aripi înspre cer?
Ți-a fost cineva mai aproape
Să-ți dezlege al vieții mister?
Ți-a înțeles cineva mai bine
Întrebările și trăirile?
Durerea ascunsă în adâncul tău,
Fericirea ta, dezamăgirile?
Am fost cu tine-n valea-ntunecată...
Disperarea te-a împiedicat să mai crezi,
Deznădejdea ți-a-nchis ochii inimii
Să te știi singură, să nu mă vezi.
Din Dragoste, ți-am ieșit înainte,
Am luminat întunericul tău,
Când ai gândit că e mult pre adânc,
Chiar și pentru Mine, negrul hău.
Te-am scos din el cu braț puternic
Despre-nălțimi mărețe ți-am vorbit,
Urcând-apoi prin soare, prin furtună,
Prezența-Mi, tot mai mult ți-ai dorit.
Și de pe munte, uitându-te-napoi
Să-ți vezi urma pașilor în vale,
Ai surâs lăcrimînd, căci urme sfinte,
Le înconjurau pe ale tale.
Dar așa repede te-a înfășurat,
Cu valul ei rece, uitarea.
Nemaiștiind că Eu -Domnu-ți cunosc,
Inima, visurile... cărarea.
Arată-mi Calea pe care să merg,
Deschide-mi ochii, să Te văd pe ea!
Și dacă va trece prin pustiu,
Tu, umple-mi de izvoare inima!
Mulțumești Doamne, că mă iubești,
Că-mi găsești în inimă valoarea.
Că îmi știi plânsul, că-mi vezi zâmbetul,
Mulțumesc că îmi cunoști cărarea!
Text poezie: Dana Petruț
Interpretare: Anamaria-Ioana Vesa
Înregistrare audio: Iosif Onofrei
Mixaj&Instrumental: Ludovic Arman