Șeful meșterului - MIRCEA BRAVO

  Рет қаралды 448,941

MIRCEA BRAVO

MIRCEA BRAVO

2 жыл бұрын

Actori: Mircea Popa, Adrian Cucu și Raluca Eremei
Regizor: Cristi Ilișuan
Imagine: Tudor Păsat
Sunet: Horațiu Limbășan
Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Пікірлер: 212
@iordanramona8832
@iordanramona8832 2 жыл бұрын
Am zis ,am zis ,asa da reclame mi-ar plăcea sa le vad si la TV asa nu mai schimb nici canalu ,frumos ,stilul caracteristic de milioane ,bravooo
@danuvilla
@danuvilla 2 жыл бұрын
Cine se mai uita la tv in ziua de azi?
@larysucadyane14
@larysucadyane14 2 жыл бұрын
Consider ca reclama e prea lunga pentru a fi difuzata la tv si prea scumpa
@ynw.cristi3975
@ynw.cristi3975 2 жыл бұрын
@@larysucadyane14 se referea că în genul ăsta
@jordanbogdan
@jordanbogdan 2 жыл бұрын
@@danuvilla nu mai am tv in camera de la 12 ani ...
@jamesemanuel74
@jamesemanuel74 2 жыл бұрын
Alo aia cu like jos ....asa stiti sa ajutati un roman ...acest mircea bravo este un tanar nemaipomenit la varsta lui ...va uitati la filme americane la telenovele si dati like ....rusine sa va fie . BRAVO MIRCEA
@snkbite
@snkbite 2 жыл бұрын
"Mă suni tu!.." mi se pare foarte cunoscută expresia.
@Cosmin-Gabriela02
@Cosmin-Gabriela02 2 жыл бұрын
Poate e de la, "așteaptă în parcare, te sunăm noi" 🙄😂
@lehelszasz6983
@lehelszasz6983 2 жыл бұрын
Super! Adrian Cucu, mare om, mare caracter! 👍
@ellaella3796
@ellaella3796 2 жыл бұрын
Atât de enervant este acest "meșter " incat eu ii turnam vopseaua în cap. .. bietul Mircea ! Super filmarea
@andreeasimion4138
@andreeasimion4138 2 жыл бұрын
Iuuu,mi a dat mircea inimioara😊😊te pup,mircea!ador ceea ce faci!
@tatianatimiso-o1840
@tatianatimiso-o1840 2 жыл бұрын
Iubesc aceste videoclipuri. Sper sa continui cât mai mult.❤️😍❤️
@alexandravictoriadenisa9850
@alexandravictoriadenisa9850 2 жыл бұрын
Săracu Mircea nu iti merge cu meșterul asta 😅, face ce vrea din tine,,,, sunteți minunati 👏👏
@larysucadyane14
@larysucadyane14 2 жыл бұрын
Ce fata ce om trist are Mircea cand vopseste :))
@luckluck4621
@luckluck4621 2 жыл бұрын
Cred că sunteți cei mai urmăriți comedianți din România! Copiii de 10 ani savurează fiecare clip și râd cu lacrimi ! Sunteți cei mai buni !
@andreeasimion4138
@andreeasimion4138 2 жыл бұрын
Cum ziceti voi ardelenii:ioi,ce fain o fost!cum zicem noi oltenii:bă,ce mi plăcu!!inca mai astept inimioara de la tine,mircea!
@TheOlivix
@TheOlivix 2 жыл бұрын
*Mircea
@andreeasimion4138
@andreeasimion4138 2 жыл бұрын
@@TheOlivix da,da,stiu...dar na...🤦🤦
@TheOlivix
@TheOlivix 2 жыл бұрын
@@andreeasimion4138 😅😅👍
@dusanfabian3611
@dusanfabian3611 2 жыл бұрын
Nu, voi oltenii ziceți: “ Fu tare!” 😏
@andreeasimion4138
@andreeasimion4138 2 жыл бұрын
@@dusanfabian3611 🤣🤣vere,ai dreptate!tu de unde esti?
@asa4229
@asa4229 2 жыл бұрын
Chiar ar merita un Oskar Cucu
@cristianblajan2982
@cristianblajan2982 2 жыл бұрын
excelent ca de obicei, Cucu esti fantastic
@marinanana414
@marinanana414 2 жыл бұрын
Dumnezeu va iubeste!
@adivancea
@adivancea 2 жыл бұрын
Cucu e maagiistraaaal!!😂😂😂
@nc_mamara2230
@nc_mamara2230 2 жыл бұрын
Până la urmă un lucru rămâne CERT de pe urma acestui videoclip . CIUBĂRUL ESTE VOPSIT .
@Antique7724
@Antique7724 2 жыл бұрын
Bine jucat, bravo amândurora. Cucu reușeste să devină mega enervant :))))
@luisbai8499
@luisbai8499 2 жыл бұрын
Respect
@andreimitu7707
@andreimitu7707 2 жыл бұрын
Brusc îmi plac reclamele, frumos, Bravo))))
@StroilaSibiu
@StroilaSibiu 2 жыл бұрын
Cel mai tareee , #MirceaBravo eeee🔝😹😹❗❗❗
@80volwerine
@80volwerine 2 жыл бұрын
😄😄🤣 Ce îl mai fraierește Cucu pe Mirciulică tot timpul. Bravo băieți, tot așa înainte.
@GratarulDragomirBucuresti
@GratarulDragomirBucuresti 2 жыл бұрын
Foarte tare, felicitari!
@ramaiana60
@ramaiana60 2 жыл бұрын
Super fain ca de obicei👍
@mihneastrat
@mihneastrat 2 жыл бұрын
Ești tare. Bravo
@marinac8552
@marinac8552 2 жыл бұрын
Dumnezeu nu e om! TINETI MINTE! NU INJURATI!
@mihaelaartacademy
@mihaelaartacademy 2 жыл бұрын
Mereu la înălțime 😊😊😊 Bravo!
@andreeamuntean8008
@andreeamuntean8008 2 жыл бұрын
Ce mult mia placut Va ador mult😘🥰😉
@cipricipri4258
@cipricipri4258 2 жыл бұрын
Sunteti cei mai funny.....abia ast Filmul
@ioanneagos4080
@ioanneagos4080 2 жыл бұрын
Prea tare:))
@judokazuzu
@judokazuzu 2 жыл бұрын
Super tare! 🥰👍👍
@alexandramatei7957
@alexandramatei7957 2 жыл бұрын
Va ador 😘
@Defteros
@Defteros 2 жыл бұрын
offffffffffffff, best of best
@vladlucaci2978
@vladlucaci2978 2 жыл бұрын
Foarte tare clipul respect tuturor
@noras.9774
@noras.9774 8 ай бұрын
Ce mai, Mircea&comp nu numai ca ma uit la reclame, dar imi si plac!😂 Ar trebui firmele sa ii plateasca in aur pt ingeniozitate!
@sebastianmihali2915
@sebastianmihali2915 2 жыл бұрын
Super
@ianisgavrila4108
@ianisgavrila4108 2 жыл бұрын
Felicitări pentru 1 milion de abonați
@sasababara1944
@sasababara1944 2 жыл бұрын
respect
@jocurisianimati620
@jocurisianimati620 2 жыл бұрын
Forță
@All3xx.
@All3xx. 2 жыл бұрын
Morrr 🤣 ,,pai daca eu vin la tine nu ma servesti"- ,,ba da" - ,,no vezi asa si aici "🤣🤣🤣🤣🤣
@andreimoiceanu1512
@andreimoiceanu1512 2 жыл бұрын
Tare
@vladmihai306
@vladmihai306 2 жыл бұрын
Cam asa-i, fiecare vrea sa fie sef
@UzzaAhio
@UzzaAhio 2 жыл бұрын
Raluca Eremei superb!
@radugroza4881
@radugroza4881 2 жыл бұрын
FRUMOS.
@Spit0
@Spit0 2 жыл бұрын
Respect✌️
@motognamarius5358
@motognamarius5358 2 жыл бұрын
cel mai tare video,am ras tot videoul🤣🤣🤣🤣🤣🤣
@truckerlife_
@truckerlife_ 2 жыл бұрын
Talent la nivel inalt
@DanDan-sg1qd
@DanDan-sg1qd 2 жыл бұрын
😊👍👏
@kingdarius3533
@kingdarius3533 2 жыл бұрын
Respect auzi tu echipa serioasa🤣
@valentinprisecariu5069
@valentinprisecariu5069 2 жыл бұрын
1:06 cand afli ca si seful mesterului are un sef :D
@cristiii2094
@cristiii2094 2 жыл бұрын
respect deplin
@ovidiuapintiliesei4526
@ovidiuapintiliesei4526 2 жыл бұрын
la mine in oras i se mai spunea Valerică genului de om jucat de Mircea:))
@mariusmrsgabriell2467
@mariusmrsgabriell2467 2 жыл бұрын
E jale cu unghișoru😏♥️♥️
@lauramarcu5177
@lauramarcu5177 9 ай бұрын
CHIAR ASA 😂😂😂😂😂😂😂😂😂......VAI ASA O FEMEIE IN CASA SA URLE 😱😱😱.......DOAMNE FERESTE ...... ASTA E RAU CIND ESTI BUN TE IAU DE NEBUN ....TOATA LUMEA SE APROFITA DE TINE .....BRAVO MIRCEA ....😂😂😂😂😂👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏
@dumitrudinu7983
@dumitrudinu7983 2 жыл бұрын
No Mirciulica ce vecin fain ai ,pentru ca tu cu el ne mei scoate.ti di ale noastre, asa mai zimbim si noi maa ...Multumim Vecinu lui Mirciulica ,dar si tie Omule si te si pupam cu drag
@anabora2613
@anabora2613 2 жыл бұрын
56ryfkggov și nu g ykyf gkgyyfv
@transilvania5811
@transilvania5811 2 жыл бұрын
👍👍👍
@cristianpricop8204
@cristianpricop8204 2 жыл бұрын
Mircea si mesteru😂
@sisisisi9443
@sisisisi9443 2 жыл бұрын
❤️
@smartgamechanger4408
@smartgamechanger4408 2 жыл бұрын
Cucu e BESTIAL...🤣🤣🤣
@andreiniculescu4888
@andreiniculescu4888 2 жыл бұрын
Cand l-am vazut pe marele patron in picioare dand ordine la vopsit, m-a bufnit rasul :)). Super tare
@TysyTube
@TysyTube 2 жыл бұрын
🤣🤣🤣✌🏻
@clipuridinromania1760
@clipuridinromania1760 2 жыл бұрын
Primu😂😂😂
@bogdanobogeanu5758
@bogdanobogeanu5758 2 жыл бұрын
Cum e Cucu mester nu e nimeni 😂😊❤👍
@milumoi
@milumoi 2 жыл бұрын
Imi place de Mircea ca nu zice niciodată NU la treburi din astea ;))
@Evelyninkov
@Evelyninkov 2 жыл бұрын
Ce calitate buna e clipul!
@eduard67
@eduard67 2 жыл бұрын
Ești cel mai tare din România Respect
@HappyVids
@HappyVids 2 жыл бұрын
Cucu joaca asa fain. Chiar zici ca e mester. 🤣
@Spit0
@Spit0 2 жыл бұрын
Eu sunt fanul tău
@G.Romulus
@G.Romulus 2 жыл бұрын
Omu potrivit pentru reclame faine
@mahakia
@mahakia 2 жыл бұрын
Mesterul care isi merita banii fara sa lucra ceva 😁👍
@ionelayoniella4925
@ionelayoniella4925 2 жыл бұрын
😂😂😂
@filipg330
@filipg330 2 жыл бұрын
Replicile-s de Oscar!
@lori25hu
@lori25hu 2 жыл бұрын
Who the BOSS ? Mars in pestera 😂
@hooliganvideo9677
@hooliganvideo9677 2 жыл бұрын
Bravo! Seama leit cu Mesterul Manole :D
@ghitablaga3174
@ghitablaga3174 2 жыл бұрын
Super 👌 🤣🤣🤣
@stasikstasik5630
@stasikstasik5630 2 жыл бұрын
Așa și așa
@violetaardeleanu1733
@violetaardeleanu1733 2 жыл бұрын
🌹🌹🌹🌹♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️🌹
@pcalpar5338
@pcalpar5338 2 жыл бұрын
🤣 Tare
@matheokenzo4278
@matheokenzo4278 2 жыл бұрын
Primu
@davidcheve5171
@davidcheve5171 2 жыл бұрын
Super video!
@mirceabravo
@mirceabravo 2 жыл бұрын
Mulțumim
@davidcheve5171
@davidcheve5171 2 жыл бұрын
@@mirceabravo cupla
@gisela3256
@gisela3256 2 жыл бұрын
@@mirceabravo Si doamna daca nu e trecuta la actori, a fost atunci figuranta?
@nc_mamara2230
@nc_mamara2230 2 жыл бұрын
@@gisela3256 D-na este proprietara reala a ciubarului . A jucat si ea un rol, ca rasplata pentru ca le-a permis sa intre in curtea ei si le-a pus ciubarul la dispozitie pentru filmare .
@meseriasibucuresti3143
@meseriasibucuresti3143 2 жыл бұрын
Numai reclame😗😗😗😗
@MTAbanknote
@MTAbanknote 2 жыл бұрын
👍
@boby_0172
@boby_0172 2 жыл бұрын
Oscarr sa vinaaa plataaaaa🤑
@bmwcarclubromania
@bmwcarclubromania 2 жыл бұрын
😂😂😂😂😂😂😂😂🔝🔝🔝🔥🔥🔥🔥
@movieok2241
@movieok2241 2 жыл бұрын
Spune-ne și noua cam în ce lună scoti filmul ala?💯
@mirceabravo
@mirceabravo 2 жыл бұрын
Am dat mai multe explicații pe Instagram.
@armandharaidun7637
@armandharaidun7637 2 жыл бұрын
Și eu vreau sa știu. O sa caut pe Instagram
@calinbogdanel8100
@calinbogdanel8100 2 жыл бұрын
La anu prin marie aprile mai...
@s.carmen
@s.carmen 2 жыл бұрын
In iarna, a zis pe insta
@hajudiga5604
@hajudiga5604 2 жыл бұрын
Oare la țigări sau bere a fost reclama?
@andrecr_
@andrecr_ 2 жыл бұрын
EPISOADELE CU DOMNU MESTER ,NUMERO 1
@gheorgheastefanoaie5713
@gheorgheastefanoaie5713 2 жыл бұрын
Mircea salut îmi place cum ești
@lucaionutdumitrascu6432
@lucaionutdumitrascu6432 2 жыл бұрын
Doamne
@Adivlog1982
@Adivlog1982 2 жыл бұрын
Eram sigur ca Nevasta este sefa mesterului 😂👍
@victorvladascau1950
@victorvladascau1950 2 жыл бұрын
Oskar vopsesti,sluga te numești! Fi mai dur ma Mirciulica! 🙄! Respect!😁👍
@gabrielpetra844
@gabrielpetra844 2 жыл бұрын
Te o tomnit badea Cucu Mirciulica ! Tare !
@giorgiananedelcu2915
@giorgiananedelcu2915 2 жыл бұрын
😅😅😅👍👍👍
@mariai8080
@mariai8080 2 жыл бұрын
Cine suporta un asemenea meșter chiar și pt o masina de tuns iarba?!!! 😂😂😂
@simonapuf6694
@simonapuf6694 2 жыл бұрын
Am și eu un meșter acasă și uneori reacționez și eu ca doamna din filmare 😀. Superb. Bravo.
@roberthorga3092
@roberthorga3092 2 жыл бұрын
stau si ma intreb: cum sa dai dislike la un asa clip? vad ca sunt 129 persoane care au dat....
@lukacsattila9868
@lukacsattila9868 2 жыл бұрын
Dacã îti tund eu iarba,îmi dai o bere?😃
@dtmatizu
@dtmatizu 2 жыл бұрын
Foarte fain! Dar unchiesu când mai apare? Ioi, că-i personajul meu preferat 😊
@arpiarpad2417
@arpiarpad2417 2 жыл бұрын
🤣🤣🤣🤣🤣👍👍👍👍
@pampasada1552
@pampasada1552 2 жыл бұрын
Nici chiar asa.
@Love4tomatoes
@Love4tomatoes 2 жыл бұрын
Cine poate poate!!! 😅😅😅
@slvrttzx
@slvrttzx 2 жыл бұрын
E bună
@marianapop1292
@marianapop1292 2 жыл бұрын
😄😄🙉
Când vrei să îți faci casă - MIRCEA BRAVO
4:01
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 717 М.
Școala de meșteri - MIRCEA BRAVO
5:49
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 777 М.
Did you believe it was real? #tiktok
00:25
Анастасия Тарасова
Рет қаралды 54 МЛН
3M❤️ #thankyou #shorts
00:16
ウエスP -Mr Uekusa- Wes-P
Рет қаралды 15 МЛН
路飞被小孩吓到了#海贼王#路飞
00:41
路飞与唐舞桐
Рет қаралды 68 МЛН
Vacanța mare fără testare
7:16
Războiul de 100 de ani
Рет қаралды 259 М.
Acasă la uncheșu' Cucu - MIRCEA BRAVO
18:45
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 878 М.
Când mergi cu mașina la ITP
4:04
Nicu Bendea
Рет қаралды 91 М.
Când îți faci de lucru cu neamurile - MIRCEA BRAVO
2:57
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 438 М.
Tu știi un meșter bun?
3:31
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 395 М.
Când taximetristul nu are să-ți dea rest
3:48
Haurentiu
Рет қаралды 1,2 МЛН
Unchiul ăla care le știe pe toate - MIRCEA BRAVO
4:18
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 807 М.
MECANICUL
3:10
Ionut Rusu
Рет қаралды 2,3 МЛН
Când îți schimbi cauciucurile - MIRCEA BRAVO
3:02
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 906 М.
Cum se relaxează Haurențiu
3:53
Haurentiu
Рет қаралды 835 М.
ПОХОДУ ОН БУДЕТ СИДЕТЬ ДОМА ДО СТАРОСТИ
0:18
لما بنتك تأخد بضاعة من محلك بدون ماتاخد اذنك
1:00
طارق الحلبي tarik alhalapi
Рет қаралды 15 МЛН
Spider-Man funny video 😂😂😂 Part723 #funny #tiktok #sigma
0:34
Ай ай 🤣
0:27
Dragon Нургелды 🐉
Рет қаралды 1,3 МЛН