Fainoșag, secretul secretului. Sanoantipatic colesterol. Dansul guguștiucilor | Ceva Cu Reclame #61

  Рет қаралды 41,091

Starea Natiei Oficial

Starea Natiei Oficial

9 күн бұрын

Au zis băieții din echipa națională că dacă nu vă uitați la emisiunea Ceva Cu Reclame, atunci o să facă doar un egal chinuit cu Țările de Jos.
Asta e. Noi v-am transmis, vedeți voi mai departe cum procedați.
___
Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends.
___
Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de câine de pază al democrației, lucrurile trebuie rezolvate tot din interiorul breslei. Astfel de emisiuni, care să sancționeze deopotrivă derapajele politicienilor și ale presei, pot contribui serios la însănătoșirea presei.
Nu dăm verdicte, dar vom prezenta faptele. Iar la cum arată ele, de multe ori nici nu mai e nevoie de verdicte.
___
Presa independentă, fără de care o democrație nu poate supraviețui, are nevoie de sprijinul cetățenilor pentru a fi puternică. Jurnalismul nostru este liber de prejudecăți comerciale și nu este influențat de proprietari de trusturi media, politicieni și nici măcar de acționari.
Cum poți susține această fabrică?👇🏼
Sprijină Starea Nației în fiecare lună: www.stareanatiei.ro/sustine sau donează pe Patreon: www.patreon.com/user?u=92242417.
Deveniți membru abonat și veți putea urmări emisiunea integrală înaintea tuturor, plus multe alte materiale în exclusivitate: bit.ly/YTStareaNatiei
Te așteptăm și în Magazinul Nației: www.stareanatiei.ro/magazin/
~ bit.ly/Starea-Facebook
~ bit.ly/Starea-Instagram
~ bit.ly/Starea-Twitch
~ bit.ly/SN-magazin
~ bit.ly/SN-podcast
~ bit.ly/SN-newsletter
~ / discord
Ne găsești aici pentru sugestii:
~ Contact@StareaNatiei.ro

Пікірлер: 370
@radumihnea9545
@radumihnea9545 7 күн бұрын
Meritați sa fiți vizualizați pentru ca faceți radiografia societății cum nimeni nu o face mai bine sper sa aveți cât mai multe emisiuni
@MrLestard
@MrLestard 7 күн бұрын
Totul este perfect, apreciez munca depusă de dumneavoastră și echipă.... Dacă puteți să o țineți tot așa!!! 💪🏻❤️
@larissagildarasina7580
@larissagildarasina7580 7 күн бұрын
Mai putine aluzii finute la la chestiuni woke ar conta mai mult.
@ionita742
@ionita742 7 күн бұрын
baga bani
@0311mitza
@0311mitza 6 күн бұрын
​@@larissagildarasina7580 ce s-a intamplat? Ti-a presupus genul de umor si te-ai ofensat?
@larissagildarasina7580
@larissagildarasina7580 6 күн бұрын
@@0311mitza Si pe tine, @mitza, ce te-a suparat? ESTI WOKE? Treba ta....
@0311mitza
@0311mitza 6 күн бұрын
@@larissagildarasina7580 eu cred draga mea că tu confunzi termenii, din ce imi dau eu seama acum. Tocmai, ca nu sunt, si nici nu mi se pare ca domnul Dragoș se ia de cei woke dar nici ca ii pupa in fund.
@silviac-ro2321
@silviac-ro2321 7 күн бұрын
CCR este segmentul meu preferat. Sper să-l difuzați în continuare în fiecare săptămână !
@filicalazar1969
@filicalazar1969 Күн бұрын
Mulțumesc pentru emisiune ! Vacanță frumoasă! Sănătate ție și familiei! Te așteptăm să te întorci la emisiune!.
@anabouleanu3529
@anabouleanu3529 7 күн бұрын
Va mulțumesc din suflet! Tot ce faceti e la superlativ! Va doresc multa putere de munca!
@catalinaroman6532
@catalinaroman6532 7 күн бұрын
Tineti-o tot asa! Cu caterinca invata oamenii cel mai bine, sa fie oameni si catateni. Multumim.
@elenaanghel6770
@elenaanghel6770 7 күн бұрын
Va iubesc si va apreciez ! Eu sincer m-as bucura sa fie zilnic !!!
@horaluci9488
@horaluci9488 7 күн бұрын
Vacanta liniștită !! ❤
@ciprianconstantin1628
@ciprianconstantin1628 4 күн бұрын
Vă urmăresc aproape toate producțiile de câțiva ani și vă mulțumesc pentru că faceți parte din procesul meu de educare și dezvoltare. Și acum sloganul: casa pariurilor, singura casă care îți rămâne după ce joci.
@paulinabuculei6284
@paulinabuculei6284 3 күн бұрын
Va felicit! Imi plac toate emisiunile dv. Va urmaresc cu interes!
@costelcampanu8484
@costelcampanu8484 4 күн бұрын
Buna dimineața "Starea Nației ",va respectam și va mulțumim pentru tot. Va dorim vacanta frumoasa și liniștită. Multa sănătate!
@MrGabyGaming
@MrGabyGaming 7 күн бұрын
La toate canalele sunt surprins, eu unul canalele pe care la urmaresc zilnic le dau like imediat ce deschid videoclipul/live-ul. Inteleg ca nu toata lumea face lafel dar pt mine aceste mesaje gen dati un like sunt satul de ele din moment ce dau inainte sa se spuna.
@bogdanturcanu6548
@bogdanturcanu6548 4 күн бұрын
Felicitări pentru tot ce realizati!🍀🎉🧠 Va multumesc!
@user-sq3rc5ls9r
@user-sq3rc5ls9r 5 күн бұрын
2012 - 2024 sunt de fapt 12 ani ci nu 20 . Multumesc pentru aceste emisiuni interesante !
@zoper9
@zoper9 7 күн бұрын
mulțumim, Dragoș!
@gabrielledorr546
@gabrielledorr546 Күн бұрын
Felicitări pentru emisiune!
@emaemma2643
@emaemma2643 6 күн бұрын
Una pe săptămână e perfect!
@danitcu7406
@danitcu7406 6 күн бұрын
Fă această treaba în continuare,noi,familia, datorita ție am renunțat de 1 an la tot ce înseamnă mezeluri,sucuri de orice fel și alte mizerii ce mai consumam. Fetița noastră de 4 ani îmi spune câteodată, ,,hai sa ne uităm la nenea care prezintă mizerii,, 😂. Multă sănătate.
@mariacostache2189
@mariacostache2189 7 күн бұрын
Felicitări pentru toate emisiunile! Vacanță plăcută!
@robertgabrielzaharie5405
@robertgabrielzaharie5405 7 күн бұрын
Casa pariurilor, locul unde iti pierzi prima si ultima casa
@danvasii9884
@danvasii9884 7 күн бұрын
Dom Dragoș, dați-mi, domle, voie să vă contraspun! Drumarii, domnu Dragoș, drumarii face sens. Prima dată un sens, pe urmă celălat sens, și în cele din urmă ei face sensul giratoriu! Ni-no, ni-no!
@victorstroe821
@victorstroe821 5 күн бұрын
Mulțumim!
@doinateodosescu7560
@doinateodosescu7560 6 күн бұрын
Pentru mine, sunt, pe lângă știrile de la Recorder, singurele postări care contează! Vă urmăresc cu plăcere și inters ! Vacanță plăcută și aștept să reveniți cu forțele noi !
@victoriailinca1968
@victoriailinca1968 7 күн бұрын
Mulțumesc pentru tot ❤
@lilianal6127
@lilianal6127 6 күн бұрын
Toate emisiunile voastre sunt foarte bune!
@veradan2026
@veradan2026 6 күн бұрын
Servus Drăgoșelu,tineti-o tot așa e uauuuuuu..... yupiiiiii mulțumesc......☺️
@iulialazar4284
@iulialazar4284 7 күн бұрын
Felicitări pentru emisiuni!! Vacanta frumoasa și liniștită!!!❤❤😘😘
@adrianpascaru3411
@adrianpascaru3411 6 күн бұрын
Super!
@mihaelapetre7605
@mihaelapetre7605 7 күн бұрын
Mulțumim! Vă pupăm pe toți! O să ne fie dor! Vacanță plăcută!
@monicaoprescu8675
@monicaoprescu8675 7 күн бұрын
Eu as vrea emisiune in fiecare zi. Va rog continuati. Aici in Pitesti cind mentionez Dragos Patraru cu Starea Natiei nu va stie nimeni. Nu inteleg...Educatia....
@claudiaandronache7535
@claudiaandronache7535 7 күн бұрын
Continuați! Fără voi în fiecare zi, suntem mai săraci!
@luciagaspar7667
@luciagaspar7667 21 сағат бұрын
Vă așteptăm cu mare drag să vă întoarceți din vacanța bine 👌 meritată ❤😂👍👍👍💔Vacanță plăcută întregi echipe!!!!!😍🥰❤
@noemia1048
@noemia1048 6 күн бұрын
Dacă se poate, nu schimbați nimic. Este perfect așa. Vă mulțumesc din suflet ❤
@georgechircu7778
@georgechircu7778 7 күн бұрын
Noua reclamă la ApaNova, că ei sunt fierți pe monștri.
@Cristina-rg9ny
@Cristina-rg9ny 5 күн бұрын
Îmi place că spuneți adevărul, aceasta este demnitatea umană...👍
@PaulPaulMarian-pn5lb
@PaulPaulMarian-pn5lb 4 күн бұрын
Apreciem ceea ce faceti in fabricuta voastra
@romeoprian9882
@romeoprian9882 Күн бұрын
Bravo Dragoș !!
@alexedaniel8871
@alexedaniel8871 7 күн бұрын
Felicitari pentru emisiune Dragoș !!! Și concediu plăcut.
@lucahot75
@lucahot75 7 күн бұрын
nu e mult, dar pt youtube dureaza cam mult, deoarece oamenii prefera videoclipuri mai scurte si mai dese, decat odata pe saptamana un clip de juma' de ora. EXCEPTIE FACAND STAREA NATIEI CLASICA, CEA CARE V-A CONSACRAT!!( Pe aceea o poti face mai lunga)😊
@lilicagarneata3283
@lilicagarneata3283 7 күн бұрын
Totul este perfect .Se vede cât de mult munciți .Felicitări ❤
@eu8306
@eu8306 7 күн бұрын
Șoșo consumand responsabil o data pe lună fast food - reclama cu rol de educare :))
@user-ld4yu7dr8i
@user-ld4yu7dr8i 7 күн бұрын
Salut Dragoș eu te urmăresc tate emisiunile tale și îmi place Dumnezău sati de-a sănătate succes ❤❤❤❤
@serban153
@serban153 3 күн бұрын
Felicitari !!!
@laviniasnow4494
@laviniasnow4494 5 күн бұрын
În sfârșit ne întoarcem la băcănii și aprozare! Dar-ar Domnul să se aleagă praful și pulberea de super și hiper marketuri… măcar de cele din orașe.
@LilianaEnache-hu2bh
@LilianaEnache-hu2bh Күн бұрын
Felicitari!❤
@marianstroe5517
@marianstroe5517 3 күн бұрын
Superbe lovituri :)
@freshnymphosblood
@freshnymphosblood 6 күн бұрын
Vacanta linistita!
@LinaBuza
@LinaBuza 6 күн бұрын
Fortza Starea Starilor" și la mai multe !👏👏👏
@danvasii9884
@danvasii9884 7 күн бұрын
Haida, măi algoritmule, mișcă odată! Uite cum se încoardă Dragoș, îl lași să o facă degeaba?
@LenutaIosob-vx7pk
@LenutaIosob-vx7pk 7 күн бұрын
Tineti-o tot așa ❤
@dcradu65
@dcradu65 7 күн бұрын
CCR este o emisiune foarte bună. Felicitări! Vă sugerez să o continuați. De asemenea poate generați o petiție online, sau alt mecanism pentru a fi verificate şi eliminate toate reclamele mincioase. Mă uit foarte rar la tv, dar cred reclamele mincinoase, înşeală foarte multă lume care nu se informează.
@catalina366
@catalina366 7 күн бұрын
Buna dimineata 🤗 duminica frumoasa
@sasha.md89
@sasha.md89 5 күн бұрын
Totul este perfect!!! Keep going 💪
@JulyL4444
@JulyL4444 7 күн бұрын
Mulțumim! Vacanță frumoasă!
@mihai1792
@mihai1792 7 күн бұрын
Salam cristim mananci azi si maine te vede hristos
@RoxanaEne-kl1fv
@RoxanaEne-kl1fv 7 күн бұрын
O fi amuzant, dar produsele Cristim sun singurele mâncabile. Măcar par să fi păstrat vechile reţete.
@ecaterinabivolaru6355
@ecaterinabivolaru6355 3 күн бұрын
Hai mai în față! 🤣👍
@cristiannartea7422
@cristiannartea7422 6 күн бұрын
Bravo succes in continuare 🎉
@axelgaming399
@axelgaming399 7 күн бұрын
Nu știam ca nea Dragoș e un mic pui de gamer ✌️😁 🎮🕹🔊
@mariasimion4573
@mariasimion4573 6 күн бұрын
Bravo Dragos
@florentina63
@florentina63 6 күн бұрын
Tot înainte cu CCR! Îmi place mult!
@CarterClarkCooper
@CarterClarkCooper 7 күн бұрын
Înțeleg că mișcările din picioare sunt relevante dacă vorbim despre o luptă corp la corp, îți permit să fi greu de lovit și să îți plasezi rapid greutatea într-o lovitură.
@ClaudiaMihaela
@ClaudiaMihaela 7 күн бұрын
Ne place. Mulțumim! ❤
@LucianGrosu
@LucianGrosu 6 күн бұрын
Mulțumim frumos pentru tot ce faceți !
@edyed6470
@edyed6470 7 күн бұрын
Un Mare Like .
@luciagaspar7667
@luciagaspar7667 7 күн бұрын
Super tare 😂❤Vacanță plăcută!!!!🥰😍👍🖐
@tdbtme
@tdbtme 7 күн бұрын
Ms!
@anduboboc9672
@anduboboc9672 7 күн бұрын
Basta să o mai avem și noi😢❤
@raimundapostu148
@raimundapostu148 7 күн бұрын
Bun😊
@erickdimofte3424
@erickdimofte3424 7 күн бұрын
Felicitări pentru toate producțiile. Nu trebuie reduse din contra mărite. Eu i as dori sa vad mai multe de starea nației.👍👍👍🙂🙂🙂
@PquMnn
@PquMnn 7 күн бұрын
Vacanță plăcută!
@smcmarius
@smcmarius 7 күн бұрын
Emisiunile Starea Sănătății, CCR și Starea Sănătății sunt foarte folositoare. Dacă vă rog faceți mai multe.
@iuliangheorghe6968
@iuliangheorghe6968 7 күн бұрын
Deja vă așteptăm să reveniți! Vacanță plăcută!
@alv3342
@alv3342 7 күн бұрын
Dupa ce am dat click pe like imediat s-a schimbat la 2k.😁
@hmaria8998
@hmaria8998 7 күн бұрын
Bravoooo 👍
@dumitruion-bd8lx
@dumitruion-bd8lx 7 күн бұрын
Like-felicitări, pentru munca și perseverența echipei!
@laviniastoian6755
@laviniastoian6755 4 күн бұрын
Ne placeeee!
@pazvantechior5686
@pazvantechior5686 7 күн бұрын
Reclama la păcănele: Superbet! Mai și pierzi, mai și nu câștigi! :))))
@StefanFlorinDaniel
@StefanFlorinDaniel 7 күн бұрын
Este totul perfect asa.
@Radu.F
@Radu.F 5 күн бұрын
Stiam reclama la fasole, am lucrat in domeniu, dar a fost fain sa o revad. Emisiunea imi place, daca voi o puteti produce saptamanal, eu ma bucur, daca nu, inteleg cum e si tot ma bucur si la 2 saptamani. Doar sa nu dispara, ca e pacat. Succes in continuare!
@ionitacatalinionut5324
@ionitacatalinionut5324 7 күн бұрын
alea de marti joi si duminica in fiecare zi.
@georgianasofroniuc9907
@georgianasofroniuc9907 6 күн бұрын
Reclama la guma parca era, parca imi amintesc de ea❤
@nelumargescu5970
@nelumargescu5970 7 күн бұрын
Cred ca nu există o altă emisiune mai super si realistă pe sticla româneasca !
@ciresvlad3758
@ciresvlad3758 7 күн бұрын
Felicitări pentru tot ce realizați!
@ghitapaliu6035
@ghitapaliu6035 7 күн бұрын
Toți sunteți o echipă tare.Sanatate
@andreeas5593
@andreeas5593 7 күн бұрын
Apreciez mult munca. Vizionez 90% din ce postati
@Aesthetic11325
@Aesthetic11325 Күн бұрын
❤❤❤❤❤
@AGC2021
@AGC2021 Күн бұрын
3 reclame la case de pariuri și cazinouri încă din start, înainte de a incepe clipul 😂
@serbangabriel4216
@serbangabriel4216 5 күн бұрын
Dragos, face sens este deja ceva lite, ceva ce deja parca nu te mai enerveaza si zgarie la ureche. Stai sa vezi cand spune un profesor universitar care are impresia ca este si destept: “Nu mi-ati platit atentie”
@andreicalinscoarta
@andreicalinscoarta 6 күн бұрын
Abia astept sa mancam la Electric Castle❤❤❤
@ioncristianluta-ev1ve
@ioncristianluta-ev1ve 7 күн бұрын
Bună dimineața
@eu8306
@eu8306 7 күн бұрын
Meserie !!
@sorinaserban1702
@sorinaserban1702 6 күн бұрын
Este un tanar sef de promotie si la liceu si recent si la facultate (Informatica), din Bistrita. A fost invitat intr-un studiou tv, post local si intervievat de un alt post de stiri dat in direct si zicea "Nu face sens" plus ca facea dezacorduri si formulari gresite.
@gabianghel
@gabianghel 7 күн бұрын
❤❤❤
@sergiuscorbureanu7323
@sergiuscorbureanu7323 4 күн бұрын
Cea mai buna optiune este sa alternati ccr cu protestul etapei. Ar aduna mult mai multe vizualizari
@rodicahitulescu452
@rodicahitulescu452 7 күн бұрын
Ai dreptate cu "like"-ul ...mereu uit
@mihaeladonisa1837
@mihaeladonisa1837 6 күн бұрын
💯💯💯
@ionutdumitru8652
@ionutdumitru8652 7 күн бұрын
Da. Repetați. Mulțumesc pt ca existati
@bogdanobogeanu5758
@bogdanobogeanu5758 22 сағат бұрын
Una pe saptamana e ok ❤😊
@laurentiuciuca5922
@laurentiuciuca5922 7 күн бұрын
Este PERFECT 1 ediție/săptămână. 🎊✨️
@Uni955
@Uni955 7 күн бұрын
Ca sugestii de reclame am: -Toto Gaming -888 Casino -Head & Shoulder cu Adi și Ade sau aia cu tipul cu "I didn't know you have dandruff" -SupraMax Articulații -Cooler -Vanish cu "Mașina De Pete"
@marianceoboata2805
@marianceoboata2805 7 күн бұрын
Sănătate multă, urmăresc fiecare produs Starea Nației așa că eu mă bucur la cât mai multe . Așa ca sugestie, a-ți putea face un Crossover cu Andi Moisescu pe tema cu reclamele , la acest format Și dacă se poate o rubrică cu Andrei Pogăceaș de la Historya , pe diferite subiecte De exemplu un episod / sau depinde de subiect cât este nevoie : despre tradițiile / obiceiurile din România , despre Domnitori , despre personalitățile din România etc ... subiecte cred că ar fi multe Și ar fi interesant ceva , și despre filme / seriale ( o altă rubrică ) Deși nu cred că este posibil să luați ceva în calcul din ce am zis eu mai sus Oricum sănătate și mult spor în toate familiei Starea Nației ❤
@dianamindrican2771
@dianamindrican2771 7 күн бұрын
👏🏻👏🏻👏🏻
That's how money comes into our family
00:14
Mamasoboliha
Рет қаралды 7 МЛН
Always be more smart #shorts
00:32
Jin and Hattie
Рет қаралды 46 МЛН
Pericolele majore ale statului jos | Starea Sănătății
41:56
Starea Sănătății
Рет қаралды 48 М.
Cristian Tudor Popescu: În fiecare generație se găsește o persoană justificată în fața lui Dumnezeu
40:07
Verbs describe us #culturacastildeviata #artgoeson
Рет қаралды 12 М.
TÂLC TALK  CU DRAGOȘ PĂTRARU. INVITAT VALERIU NICOLAE
1:02:04
PrimaTV Romania
Рет қаралды 17 М.
De ce muncesc românii? Vocea Nației #237
27:03
Starea Natiei Oficial
Рет қаралды 31 М.
Парковка ТАКСИ от клоуна!
0:22
Клаунхаус Kids
Рет қаралды 4,6 МЛН
i respect girl #respectshorts #respect
0:32
Movie Copy
Рет қаралды 20 МЛН
#Kritikachannel#Shorts video 🙏🙏🙏
1:00
Kritika Channel
Рет қаралды 57 МЛН
Magician turns his Hair into Animal 😳
0:37
Xavier Mortimer
Рет қаралды 22 МЛН
Ахахах 👅
0:44
Dragon Нургелды 🐉
Рет қаралды 1,3 МЛН