FLORICA DUMA - ALBUM "Trage mândră la tileagă"

  Рет қаралды 134,091

Darius Ionuț Florea

Darius Ionuț Florea

Жыл бұрын

Se împlinesc aproape 6 ani de la trecerea la cele veșnice a marii cântărețe de muzică populară Florica Duma, și îmi dau seama că bihorenii și, în general, poporul român iubitor de folclor, au purtat-o atunci și o poartă și acum în suflet, și o vor purta mereu în suflet, ceea ce e un lucru extraordinar! Dovada vie a neuitării celei care a fost "Privighetoarea Bihorului", a fost spectacolul omagial organizat în luna ianuarie a acestui an la Oradea! Dumnezeu să-i înalțe sufletul, să o ierte și să o odihnească în pace!
Acest album "Trage mândră la tileagă", ultimul album al Floricăi Duma, este mărturia iubirii pe care ne-a purtat-o nouă, celor care iubim folclorul autentic românesc și bihorean.

Пікірлер: 82
@ramonavadan9785
@ramonavadan9785 Жыл бұрын
Asta este doar o vorbă Dumnezeu să odihnească mortul ,corpul putrezește și sufletul nu se odihnește el așteaptă judecata pt tot ce a făcut pe pământ cât a fost viu ,eu zic așa Dumnezeu să aibă milă și îndurare de toate sufletele plecate la cer și să fim judecați mai blând că suntem tare răi
@EugeniaDumitru-ny5qo
@EugeniaDumitru-ny5qo 2 ай бұрын
IN 9 MAI S- AU IMPLINIT 7 ANI DE CAND FLORICA DUMA NE- A LASAT CU DOR !!!CANTECELE TALE NE BUCURA INIMA SI SUFLETUL !!! LUMINA LINA IN IMPARATIA LUI DUMNEZEU !!!!
@EugeniaDumitru-ny5qo
@EugeniaDumitru-ny5qo 18 күн бұрын
VEI TRAI VESNICA IN INIMILE IUBITORILOR DE FOLCLOR SI NU SANT PUTINI !!!SA- FIE SOMNUL LIN IN IMPARATIA LUI DUMNEZEU !!!!
@user-iz1ss5li9l
@user-iz1ss5li9l 11 күн бұрын
Din copilărie am admirat o ,vocea inconfundabila ❤❤❤😢
@anicaduma106
@anicaduma106 4 ай бұрын
Florica noastră ai fost și vei rămâne unica , Regină a Bihorului vei rămâne mereu in inimile noastre .
@vioricagrosariu9278
@vioricagrosariu9278 Жыл бұрын
FRUMOSOASE ..CINTECELE ...BIHORENIE....FELICITARI ..P.ACAT CAU PLECAT IN LUMEA ..FARA DE DOR..
@badagheorghe6035
@badagheorghe6035 4 ай бұрын
Frumos
@georgetaciobanescu9253
@georgetaciobanescu9253 3 ай бұрын
Dumnezeu sa o odihnească în pace . Plina de viata și vesela . Cântece bihorene frumoase ...
@user-bl2ze7sx4o
@user-bl2ze7sx4o 10 ай бұрын
Dumnezeu s-o odihnească în pace odihna veșnică
@florint50
@florint50 5 ай бұрын
❤❤❤❤
@marinelamarinela7961
@marinelamarinela7961 Жыл бұрын
Dzeu să o odihnească în pace o mare pierdere în muzica populara
@denisflorin-uz6dw
@denisflorin-uz6dw 9 ай бұрын
Dumnezeu sa o odihnească 😢😢😢😢😢😢lipsește mult 😢😢
@vioricakovacs4159
@vioricakovacs4159 8 ай бұрын
Cat eu mai traiesc ....tu nu o s-a mori .esti cea mai fantastica floare a Bihorului
@vioricakovacs4506
@vioricakovacs4506 9 ай бұрын
Cea mai tare Florica din Bihor .
@angelabogdan3953
@angelabogdan3953 7 ай бұрын
A fost si va ramane și florica duma Florea bihorului sianostra anveci amin ptr cantecele adevarate si bine cuvntate pt toti care o iubeste acum și tottimpului amin ⭐🌻♥️♥️🪻😜
@vasilevancea102
@vasilevancea102 6 ай бұрын
Veti ramâne veșnic in sufletul bihorenilor .
@user-yj7bh8dx6l
@user-yj7bh8dx6l 6 ай бұрын
Mare voce originalitatea ei este unica păcat ca oamenica ea îi ea Dzeu ar trebui lăsați sa înveselească lumea 😢😢😢😢
@vioricamaftei844
@vioricamaftei844 3 ай бұрын
Dumnezeu să o odihnească în pace 😢
@luminitapopa8186
@luminitapopa8186 2 ай бұрын
Dumnezeu so odihnească în pace!
@domnicacopos812
@domnicacopos812 Жыл бұрын
Inegalabila, Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace!
@viorel6751
@viorel6751 3 ай бұрын
A fost o femeie foarte frumoasa cu o voce și un repertoriu fabulos!
@angelabogdan3953
@angelabogdan3953 3 ай бұрын
Doamne Dumnezeule mare lumineze sufletele celor plecați în ceruri lumina veșnică în împărăția cerurilor veșnic amin 💫 stele cerului sfânt 😢ne lumineze sufletele noastre prin cAntecele lor 💐 veșnic amin doamne ajuta pt toții ⭐❤❤❤
@elenaenica7168
@elenaenica7168 Жыл бұрын
Vei ramane veșnic o vie amintire în SUFLETUL și INAMA ROMANULUI!!❤❤❤ODIHNĂ VEȘNICĂ!!❤😥❤😇😇😇
@vioricakovacs4159
@vioricakovacs4159 8 ай бұрын
Am mai spus-o .Cea mai tare Florica din Bihor .
@user-cf4zx2sg7o
@user-cf4zx2sg7o 28 күн бұрын
Dumnezeu sa o odihnească în Raiul cu toți Sfinții și Maica Domnului
@IleanaTutunel-co2fu
@IleanaTutunel-co2fu 8 ай бұрын
Sunt olteanca dar o ascult cu mare drag și multă plăcere .......Neagoe Craiova
@vasileianos7023
@vasileianos7023 5 ай бұрын
Dumnezeu să pună în drepților 😂 Vasile și Jenuta.
@vasileianos7023
@vasileianos7023 9 ай бұрын
❤❤❤❤❤❤❤❤❤ Super Felicitări Vasile și Jenuta.
@luciatimofte5831
@luciatimofte5831 Жыл бұрын
Odihnă veșnică.Nu te vom uita nici o dată.😂Vei rămâne veșnic în amintirea tuturor Românilor.😢😢
@ioanionas2573
@ioanionas2573 Жыл бұрын
ULUITOR! A fost un megastar. Dumnezeu sa o odihnească. Mare păcat că nu mai trăiești.
@user-wh4ze7dr9t
@user-wh4ze7dr9t Жыл бұрын
Dumneavoastră odihnească
@silviatoderas8129
@silviatoderas8129 6 ай бұрын
DZ SĂ O Odihnească în pace Amin!!! Felicitări pentru melodiile frumoase și vocea de aur!!! Nimeni nu o să mai cânte și să ne incinte Cu așa voce și cintece !!!!Nu Te vom uita niciodată vom trăi cu melodiile tale Frumoase!!!😂😂😂😂😂😂😂😂😂
@mimianghelescu9389
@mimianghelescu9389 Жыл бұрын
A plecat prea devreme dintre noi! Un repertoriu original! Dumnezeu sa te odihneasca in pace!😢😢😢😢
@precuptuhut7958
@precuptuhut7958 Жыл бұрын
Avem multe amintiri de la Florica Duma, lumea era mai colorata cu ea. Odihna veșnică.
@dariusflorea7279
@dariusflorea7279 Жыл бұрын
Exact, Dumnezeu să o odihnească în Împărăția Sa cerească!
@vioricajurjviorica.3364
@vioricajurjviorica.3364 Жыл бұрын
ODIHNA VESNICA SI REGRETE MULTE AI FOST O STEA MARE ,CARE NEA LUMINAT SUFLETELE PACAT PACAT .❤❤❤❤❤
@user-vc1bq3uv1f
@user-vc1bq3uv1f Жыл бұрын
Odihnă veșnică 😭😭😭
@valentinam294
@valentinam294 9 ай бұрын
Valorile nu sunt uitate! Dumnezeu să o odihnească în pace si liniște !
@precuptuhut7958
@precuptuhut7958 2 ай бұрын
Mai saraca lumea fără Petrică Moise, fie odihnit.
@viovio9546
@viovio9546 6 ай бұрын
Pace eternă sufletului tău,Florica Duma!!!!Regrete și dor nestins!!!👏👏👏😇😇😇🥺🥺🥺🙏🙏🙏
@user-rm9jx9rh2c
@user-rm9jx9rh2c Жыл бұрын
😅❤❤❤ești tare tot respectul meu
@lucretianelega7791
@lucretianelega7791 6 ай бұрын
O bucurie ❤ atâta timp cât ascultăm aceste voci speciale sunt aici printre noi ❤
@kirakira1167
@kirakira1167 Жыл бұрын
O ascultam mereu înainte.. O ascult și acum cu mare plăcere.. E de neuitat
@ionandronic5703
@ionandronic5703 5 ай бұрын
O voce superba de neuitat care cu a ei creative a patruns adinc in sufletul meu si cred ca la toti care i-au conoscut cintecul. Pacat ca nu mai este printre noi.Dumnezeu s'o primeasca in imparatia sa!!!
@livia-simonafitero2742
@livia-simonafitero2742 2 ай бұрын
🙏🙏🙏🙏❤️❤️❤️
@valeriabanici18
@valeriabanici18 4 ай бұрын
❤❤❤ foarte frumos
@user-wf9wk4lw5k
@user-wf9wk4lw5k 4 ай бұрын
❤❤❤
@florint50
@florint50 5 ай бұрын
❤❤❤😮😮😮😮😮😮
@milicaolariu328
@milicaolariu328 Жыл бұрын
Multumim frumos pentru postare
@dariusflorea7279
@dariusflorea7279 Жыл бұрын
Cu drag, să-i fie spre veșnică pomenire!
@VioricaBut-Gota
@VioricaBut-Gota 2 ай бұрын
@dumitrugrama5382
@dumitrugrama5382 Жыл бұрын
Bunul Dumnezeu să o odihnească în pace.
@marianaanton5690
@marianaanton5690 Жыл бұрын
Dumnezeu so odihneasca in pace
@leondobre7498
@leondobre7498 Жыл бұрын
De ce a murit 😢😢❤❤???.
@dariusflorea7279
@dariusflorea7279 Жыл бұрын
​@@leondobre7498 Din cauza unei boli necruțătoare, dar cel mai important răspuns este: așa a voit Domnul!
@dariusflorea7279
@dariusflorea7279 Жыл бұрын
Dumnezeu să o odihnească în pace!
@arpadnagy8146
@arpadnagy8146 Жыл бұрын
🌹
@IoanFlorianBrindusan-xj8tf
@IoanFlorianBrindusan-xj8tf Жыл бұрын
Dumnezeu să te odihnească în pace
@ciocanvasile7869
@ciocanvasile7869 Жыл бұрын
❤🕯️
@MaricicaBota-fp8qd
@MaricicaBota-fp8qd 7 ай бұрын
O voce de neuitat ,păcat
@mutenpoli7069
@mutenpoli7069 Жыл бұрын
Dumnezeu sa-ti dea sanatate !!! Nici nu stii ce bucurie mi-ai facut cu aceasta postare si de cand asteptam ultimul album integral al legendei, Florica Duma !!! Din inima, iti multumesc !!!
@dariusflorea7279
@dariusflorea7279 Жыл бұрын
Cu drag! Și eu l-am găsit pe facebook și l-am postat aici! Să-i fie spre pomenire Privighetoarei Bihorului, Florica Duma!
@mutenpoli7069
@mutenpoli7069 Жыл бұрын
@@dariusflorea7279 A fost si va ramane artista mea preferata !!! Sa nu o uitam niciodata si sa o pomenim mereu ! Ne-a lasat comorile ei noua, cantecele, suntem foarte norocosi !
@dariusflorea7279
@dariusflorea7279 Жыл бұрын
@@mutenpoli7069 Exact, moștenirea lăsată de Florica Duma va rămâne mereu în sufletele românilor și în special bihorenilor!
@leondobre7498
@leondobre7498 Жыл бұрын
❤❤❤❤❤
@gheorghinapele3282
@gheorghinapele3282 Жыл бұрын
😢
@vasilicagrecu4027
@vasilicagrecu4027 Жыл бұрын
Dumnezeu sa o odihnească în pace acolo unde nu este durere și jale.A plecat din lumea cu dor în ce-a fără dor.Amin.🙏🕯️⛪🌹🌺💐❤️💛💙💐🌺🙏🙏🙏🌹
@ileanaspiller4738
@ileanaspiller4738 7 ай бұрын
Adevarat, o voce Dumnezeiasca! O ascult neincetat
@iustinavandici4493
@iustinavandici4493 Жыл бұрын
nu.am.sao.uit.nici.odata.odichavesnica
@ileanaspiller4738
@ileanaspiller4738 7 ай бұрын
Da....minunata, voce de aur si versuri adevarate!😢
@iulianvlascu6536
@iulianvlascu6536 Жыл бұрын
Am iubit și voi iubi aceasata mare interpreta a Bihorului pentru strigături din cântecele sale care îmi vor rămâne în suflet mereu. Dumnezeu să vă odihnească în pace!
@dariusflorea7279
@dariusflorea7279 Жыл бұрын
Să o odihnească Dumnezeu și să o ierte!
@fanicastefano
@fanicastefano Жыл бұрын
Sss
@fanicastefano
@fanicastefano Жыл бұрын
Sss
@fanicastefano
@fanicastefano Жыл бұрын
Sss Ssssessss
@gorbaciovmihaiboroeanu4312
@gorbaciovmihaiboroeanu4312 4 ай бұрын
Lm
@VioricaBut-Gota
@VioricaBut-Gota 2 ай бұрын
Frumos
@denisacovaci8229
@denisacovaci8229 Жыл бұрын
❤❤❤
@marianamironiuc
@marianamironiuc 3 ай бұрын
@VioricaBut-Gota
@VioricaBut-Gota 2 ай бұрын
Frumods
@VioricaBut-Gota
@VioricaBut-Gota 2 ай бұрын
Frumos
Florica Duma - Trage mandro la tileaga
43:59
Petrecere Romaneasca
Рет қаралды 798 М.
Дарю Самокат Скейтеру !
00:42
Vlad Samokatchik
Рет қаралды 8 МЛН
Llegó al techo 😱
00:37
Juan De Dios Pantoja
Рет қаралды 52 МЛН
39kgのガリガリが踊る絵文字ダンス/39kg boney emoji dance#dance #ダンス #にんげんっていいな
00:16
💀Skeleton Ninja🥷【にんげんっていいなチャンネル】
Рет қаралды 8 МЛН
RAOUL - BALKANIC album integral
2:09:20
RAOUL
Рет қаралды 844 М.
Florica Duma-Stau cu prietenii la masă nou 2024(album 2016)
3:33
Ferche Ciprian
Рет қаралды 11 М.
Mioara Velicu și Maria Costin Murgoci, muzică populară de petrecere și joc 💥
1:26:11
Florica Duma - Plangeti ochi si lacrimati
4:53
Muzica populara din Bihor
Рет қаралды 78 М.
Lică Sămădău Album - FLORICA DUMA
53:56
Folclor romanesc si muzica buna
Рет қаралды 39 М.
Florica Duma  - ” Câtă dragoste -i în lume”
28:47
George Tudor
Рет қаралды 28 М.
Claudia Voletnir si Bujorel Tulea - "De tii barbatu betic" album intreg
57:42
Florica Duma si grupul vocal Lica Samadau - Pune Ana cheia-n cui
43:11
MusicMondoRomania
Рет қаралды 279 М.
Дарю Самокат Скейтеру !
00:42
Vlad Samokatchik
Рет қаралды 8 МЛН