Sunteți cei mai frumoși, naturali și curați oameni pe care i am văzut ! Ma refer la suflet ! Pare totul desprins din alte vremuri demult apuse ! Dumnezeu să vă binecuvânteze cu multă sănătate și mântuire pe toți ! Dumnezeu să vă binecuvânteze copilași, să crească frumos, sănătos , cu principii de viață curate, sănătoase, sfinte in teamă de Dumnezeu ! Sunteți cu totul și cu totul speciali ! Vă iubim ! Mult succes pe mai departe ! ❤❤❤❤❤
Eu am copilărit la curte, într-un orășel. Am avut oițe, capre, vacute, porc, cal. Făceam focul cu lemne pe care le duceam cu bratul/pe brațe. Distracția nr 1, iarna, era saniusul, pe ulița din spatele casei sau pe dealul de peste drum. În cuptorul de la sobă, numit la noi ler, mama ne cocea mere, dovleac/ludau, semințe de dovleac, malai(o turta delicioasa) , iar de sărbători prăjituri, vreo 5 feluri. Albinita era nelipsita, cu foi coapte pe dosul tăvii. Tati hrănea și adapta animalele și umplea șura cu fân, ajutat de fratele meu. Când casa și pomii erau plini de nea ni se părea ca sunt acoperite cu frișcă sau bezea. Ne plăcea și să dansăm afară când cădeau seara primii fulgi și sa facem carari/poteci prin omăt. La stresini atârnau țurțuri mari iar băieților le plăcea sa-i țintească cu bulgări . Iarna, mama țesea la război: cuverturi, țoluri, presuri, iar eu îmi sprijineam cărțile pe ițe și învățăm pentru olimpiada națională... Erau modești părinții mei, dar mama ne croșeta pulovere, veste, fulare, caciuli, mănuși, etc. De aceea oricând sărut mâinile ce m-au crescut.
@marianatanasa093-su2rc7 ай бұрын
Frumos,,,
@emiliaenache67268 ай бұрын
Iarna mea la bloc,cu ghete rosii in care degeram (nu erau de iarna)dar alunecau pe gheata.Era noapte ,ningea dar era frumos.Eram multi copii ,locuiam in bloc cu 10 etaje.Pe vremea copilariei lui Ceausescu nu erau mofturi sau pretentii, dar era multumirea..jocurile copiilor, o multime!!
@mimiholt27798 ай бұрын
Seara bună, oameni gospodari și familie frumoasă!! La bloc am copilărit, iar cu povestirea ta am retrăit acele momente magice ale iernii, zăpezii sclipitoare - diamant , jocurilor din fața blocului și mânuțele aburinde pe caloriferul camerei noastre , brăduțul natural împodobit cu globuri delicate la atingere , vată, betea argintie, bomboanele de pom tari ca piatra 😅, luminițele ce ne bucurau privirea dar și cântul colindelor în jurul său împreună cu ce doi frați mai mici ... ohh ce amintiri emoționante ! Târgu-Jiu Gorj se întâmpla anii '90. Vă urmăresc mereu cu drag , îmi sunteți un exemplu și vă urez Un An Nou 2024 binecuvântat cu Bucurii, Împliniri, Fericire dar și multă Sănătate, Spor în toate ! 🥳🎉🥂🫂🙋🏼♀️🙏
@mimiholt27798 ай бұрын
De 16 ani am stat și încă stau la țară ( dar în afara țării, am încercat 2 ani în pandemie stând în țară,să ne reîntoarcem dar când sau terminat economiile, ne-am reîntors )! Nu mă mai regăsesc la bloc , închisă între 4 pereți, fără de natură, animale, aer curat și liniște, libertate, siguranța satului ... Te îmbrățișez 😘🤗🙋🏼♀️🙏
@nicoletaiordache22328 ай бұрын
Ierni adevarate cu multa zapada la tara la bunici..anii1968 cand toate lucrurile erau facute de bunici in casa...painea,cozonacul si toate preparatele din porc... mirosul de gutuie din geam si cel al dovleacului si cel de sfecla copt..au rams si acum..in minte dupa atatia ani.....LA MULTI ANI SARBATORI CU BINE!!
@ralucalenutaapostol78198 ай бұрын
Ce frumos ai povestit de iernile din copilărie...asa cu tine mi am amintit si eu ...am locuit la oras dar vacantele de vara le petreceam in Bucovina...dar am amintiri superbe despre iernile din copilarie...aveam in spatele blocului un deal si padure si toata ziua eram la sanie cu sora mea si cu copiii din blocurile de pe langa noi..intram in casa inghetate ...ne uscam la aragaz ,ne schimbam de haine si iar fugeam afara pana seara tarziu ...iar vacantele de vara ...erau superbe la bunica ...am cele mai frumoase amintiri acolo
@silvianicoletahagiu67208 ай бұрын
Sunt nascuta la oras ,traiesc la oras si nu pot uita iernile copilariei cu bucuriile si jocurile ei .😊
@stellaniculae56418 ай бұрын
Sinteti minunati, Va urmarim cu mare drag ! Sanatate multa , An Nou Binecuvintatat va dorim Am copilarit pina la varsta de 15 ani intr-o comuna din Judetul Caras-Severin a fost o copilarie de vis , Mai apoi ne am stabilit in Statele Unite
@user-qi8yl4mg4t8 ай бұрын
Dumnezeu sa va binecuvinteze!❤
@fodordumitru98258 ай бұрын
Ce frumos ai vorbit,bravo oameni frumoși❤❤❤❤❤❤
@marinelagrigoras43238 ай бұрын
Buna ! Am locuit la tara,imi aduc aminte de iernile cu zapada multa, multa, multa cand trebuia sa o dam la oparte sa putem iesi din curte,mama cocea seminte de dovleac la plita si mancam,cocea cozonaci la cuptor si multe alte amintirii frumoase mergeam la derdelus,om de zapada ,bulgareala cu zapada,taiere porcului,carnati ,carne la garnita ,ce amintiri.sunt plecata din 2002 din tara sper intr-o zi sa ne intoarcem cu totu in Romania sa locuim la tara. Timp frumos dragilor si multa ,multa sanatate.
@catalinaburuiana16988 ай бұрын
Bună! Ai povestit așa frumos despre copilăria ta. Ai o familie foarte frumoasă! Sărbători fericite!
@dinicamaricica28978 ай бұрын
Până la 7 ani,am copilărit în satul Vizureni jud.Vaslui,apoi 4 ani în satul Coroiesti ,com Bogdanita jud Vaslui.După clasa a 4 a,am mers la mama în Bârlad jud.Vaslui,am avut locuința chiar aproape de ferma de păsări și animale,o copilărie adevărată și unică cred.❤
@user-tp4nv7gn7o7 ай бұрын
Frumos totul numai bine
@user-xm9ig1ue1h7 ай бұрын
❤❤❤❤
@angelicacroitoru49468 ай бұрын
Fie ca toate eforturile voastre sa fie rasplatite inzecit!
@lucianbaroiuluckyhorse-end48108 ай бұрын
Doar multe inimioare pentru voi!!!❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️ Infinit de inimioare!!!🥰
@SANDA.M267 ай бұрын
Am crescut la țară zona Brașov. Este un peisaj de poveste. De multe ori nici nu mai intrăm în casă să bem apa de frică că o să mă oprească mama în casă 😂😂😂mâncam zapada 😂😂😂😂 ❤❤❤
@nicoletaionescu16918 ай бұрын
Bună Alexandra, eu am o virsta..dar mi-am amintit cu drag de vacantele petrecute la bunici in oltenia.Iti multumesc!Și va îmbrățișez cu drag!❤
@danielcovaci69008 ай бұрын
Frumos .Domnul sa va binecuvinteze amin
@dorinagavrilut51348 ай бұрын
Eu am copilărit la țară în județul Bihor ,când vă urmăresc îmi amintesc de copilăria mea , părinții mei au și acum animale.❤
@floarea2098 ай бұрын
Sunteți minunați va urmăresc cu mult drag ,❤❤❤❤mi-ai adus aminte de copilărie era foarte frumos cu zăpada multă cu schiuri,săniuța pe gheata pe răul înghețat ne bucurăm de iernile minunate uitam de frig era hainele uneori înghețate și nu ne lăsam așa ușor de alunecus sunt crescută la Bistrița la sat va doresc multă sănătate va îmbrățișez 😘😘❤❤❤❤
@popagabriela1578 ай бұрын
Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!
@adriandaniel9708 ай бұрын
Buna seara oameni frumosi🤗 Eu am copilarit la sat si era zapada iarna exact cum spuneai dupa care am mers la facultate la oras si dupa acea am lucrat 7 ani in spital... de acum 4 ani m am mutat definitiv la sat, si ma simnt minunat. Un an nou plin de bucurii si multa sanatate🤗🤗😍
@emilpriscu89348 ай бұрын
Sarbatori cu bine
@marcelagoldan24898 ай бұрын
Frumos și eu am copilarit la tara
@scrobileana62898 ай бұрын
Vă îmbrățișez cu iubire și lumină divină,! ❤🎉❤
@alexandradobre11017 ай бұрын
Pana la 15 ani am copilarit in com. Tîrgușor, jud. Constanta. Iernile erau de basm, din pacate, acum zapada nu isi mai face aparitia atat de mult pe cat as vrea. De la varsta de 16 ani am plecat in Constanta la liceu, insa tot mai frumos e la tara, cu bune si cu mai putin bune.
@domnicasz4687 ай бұрын
Eu am copilarit la tara Sat Sangeorgiu de Campie jugMures doamne ce zapezi aveam iarna era iarna ln ani aceia anul cinzeci si sase ne jucam multe ore din zi construiam case calcand zapada facand camere mai multe bucatarie normal noi prin joaca faceam planul casei ln acei ani da erau zapezi mari nu gluma cand lngheta ne puneam ghiozdanele sa conoare singure si noi dupa ele frumoasa copilarie si nu simteam frigul❤🎉❤
@domnicasz4687 ай бұрын
SA AVETI PARTE DE BINECUVANTARI sanatate si bucurii spor ln toate ❤🎉❤
@constantapopescu96268 ай бұрын
Multa sanatate! La multi ani! ❤
@liliconstantin72598 ай бұрын
Multă sănătate și bucurii!Pace și fericire vă doresc Vă îmbrățișez cu mare drag oameni minunați
@dorinaviorica93118 ай бұрын
Sunteti o familie minunata
@iliecezargheorghiu14528 ай бұрын
Sunteți minunați
@basileiosBbb17 ай бұрын
Felicitări din suflet!🎉🎉🎉
@carmenpozderie84568 ай бұрын
In Suceava in jurul blocului cu un deal in apropiere unde ne dadeam cu sania aia de metal si pe langa bloc cu ghetus fara sa ne gandim la cei in varsta care puteau aluneca😊
@stasiandme4 ай бұрын
Cu cat de mult va privesc, cu atât de mult i-mi dau seama cat de suficientă sunt.
@dorinaviorica93118 ай бұрын
Pina la 6 ani am copilarit in satul Damis comnuna Bratca jud Bihor.imi aduc cu drag aminte cum facea bunica gogosi ,uar eu eram in pat inconjurata de perinile din pene de gisca ale bunici eram tratata ca o printesa😊
@sorinaanghel90268 ай бұрын
Legat de dusul lemnelor în casa pentru foc, va recomand sa ascultati piesa Trei sferturi de cer. O sa va meargă la inima, garantat.
@MirMar-vy3sc7 ай бұрын
Eu sunt din Cluj- Napoca și am copilărit așa .Am avut tihna .
@user-lb6on1vq4y8 ай бұрын
❤❤❤❤❤❤
@nicoletapopescu19558 ай бұрын
Eu sânt născută crescuta la oraș tot așa am avut o copilărie cu mulți copii in jurul blocului cazemate iarna bătăi cu bulgari săniuș pe dealuri mă ducea și la bunici la tara dar acolo mă simțeam cel mai BN stau la sat acum dar satul bunicilor mă atrage tot mai mult acum
@Papykitchen8 ай бұрын
Ce bine arata costita . Si mansarda arata superb . felicitari . peisajul hivernal il ador.
@farcasdiana90998 ай бұрын
Sarbatori fericite dragilor.noul an sa fie exact asa cum va doriti.😊
@anaionescu47758 ай бұрын
@alexandra ce ai pus ca pardoseala in bucatarie, te rog? e gresie sau parchet? arata fff bine, trebuie sa imi pun si eu intr-o bucatarie la tara
@ameliamandica28938 ай бұрын
La sat am copilarit..si locuiesc la sat..dar copilaria mea a fost anii 65, 70,spre 80..cand nu aveam brad si aveam rigojina pe jos..apoi am avut cate un bradut..nu ne a fost usor noi fiind 5 copiii acasa..dar din copilarie.si pana la varsta asta ..mi am dorit si inca imi doresc sa fi stat la oras la bloc..nu as fi dat confortul de la oras pt tara pt nimic in lume...nu stau la oras ca nu l pot convinge pe sot!! In timp ne am facut tot confortul ca la bloc..dar eu tot la oras mi as dori sa locuiesc!!!!