No video

Inscripționarea bornelor de pe Via Transilvanica: voluntarii și poveștile lor

  Рет қаралды 553

PressOne

PressOne

Күн бұрын

Florin Anghelescu vine dintr-o familie de fermieri de lângă Brăila. La doar 15 ani a părăsit școala și satul natal. A plecat în Franța, unde a lucrat în agricultură vreme de mai mulți ani iar în ultima perioadă pentru
o familie de spanioli. Aceștia l-au îndrăgit atât de mult, încât l-au invitat să preia toată afacerea.
Dar mintea lui tocmai începuse să se deschidă spre lume și avea alte planuri. Voia să cunoască oameni, să-și descopere mentorii potriviți, implicându-se ca voluntar în diverse organizații. Poate mai mult decât
orice, căuta o cale cât mai directă de cunoaștere de sine.
Azi, Florin este unul dintre voluntarii de bază ai organizației Tășulasa Social, deși lucrează aici doar sezonier. Aproape că a ridicat pasiunea pentru voluntariat la rang de profesie. Pentru el lucrurile sunt aparent foarte simple. Vrea să fie de folos acolo unde este cea mai mare nevoie de el. Este fericit când oamenii dobândesc încredere în el. Adoră provocările mari. În plus, știe să facă aproape de toate.
Misiunea lui principală, cea care a devenit un soi de cruciadă personală, este să inventarieze, să numeroteze și să sape în andezit prin sablare absolut toate pietrele de hotar întinse pe cei 1400 de kilometri ai Via Transilvanica. Nu contează că povestea i-ar putea lua trei sau patru ani. Are suficientă
motivație să o ducă la capăt.
Florin lucrează cu un ansamblu foarte complex de mașinării, iar dificultățile întâmpinate nu fac decât să-i producă o imensă satisfacție. Pe deasupra, dorește să prezinte Via prietenilor săi întâlniți în diverse organizații non-guvernamentale. Așa că, periodic, aceștia îl însoțesc în teren.
Am umblat alături de el și de Ana Deak încercând să pricepem detalii despre munca lor și mai ales, să înțelegem cum se raportează ei la lume și viață. Pe deasupra, am urmărit obsesiv răspunsul la o întrebare cheie: "De ce cultura voluntariatului este azi importantă pentru cei tineri?"
Un film de Voicu Bojan.
Imagine: Szilard Szerestely
Montaj: Ioachim

Пікірлер: 2
@maramacovei9095
@maramacovei9095 10 ай бұрын
Felicitări pentru efortul depus și pentru iubirea față de acest proiect! Vă respect!
@johnnymates
@johnnymates 10 ай бұрын
Oameni faini😊
Cu Alex Dima pe Via Transilvanica: Episodul 2
28:26
Via Transilvanica Official
Рет қаралды 230 М.
Cu ce echipament am făcut traseul Via Transilvanica integral?
7:47
Razvan Sprivac
Рет қаралды 4,5 М.
Little brothers couldn't stay calm when they noticed a bin lorry #shorts
00:32
Fabiosa Best Lifehacks
Рет қаралды 20 МЛН
艾莎撒娇得到王子的原谅#艾莎
00:24
在逃的公主
Рет қаралды 52 МЛН
Zombie Boy Saved My Life 💚
00:29
Alan Chikin Chow
Рет қаралды 20 МЛН
Ucraina: separați de război
21:31
PressOne
Рет қаралды 1,2 М.
Omul drumului
10:10
PressOne
Рет қаралды 843
Making of Via Transilvanica 2020
13:00
Tasuleasa Social
Рет қаралды 47 М.
Via Transilvanica - Drumul care unește
4:58
Banca Transilvania
Рет қаралды 4,7 М.
Via Transilvanica: Drumul care unește nu se oprește
5:29
Crama Liliac, vin cu tradiție din Transilvania
18:40
Lumea Satului TV
Рет қаралды 1,7 М.
DOI HULUBAȘI  - EP 1 - SATUL POHREBEA
35:52
nata albot
Рет қаралды 66 М.