No video

LIVIU VASILICA SI SILVIA MAGUREANU TEZAUR FOLCLORIC (Fir-ai tu sa fii de murg)

  Рет қаралды 6,338

Silvia Magureanu

Silvia Magureanu

Күн бұрын

Astăzi am avut parte de o surpriză minunată! Totul a început cu un mesaj din partea doamnei Maria Niculeț, care mă întreba dacă nu cumva eu sunt fetița în rochiță roșie ce a cântat alături de regretatul Liviu Vasilică. După confirmarea mea, a urmat surpriza vieții: video-ul de la spectacolul respectiv!
Câte amintiri, câte trăiri...
Ca un scurt rezumat, eu, Silvia Măgureanu, eram spectator la spectacolul susținut de Liviu Vasilică la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești. După cum se aude și din video, l-am acuzat pe Liviu Vasilică că mi-a furat cântecul, deoarece eu îl cântam de când mă știam. Așadar, dânsul m-a întrebat, în cazul acesta, dacă am curaj să mergem pe scenă să spunem și celorlalți și să cântăm împreună cântecul.
Totul a fost spontan, fără repetiții, fără nimic aranjat sau regizat dinainte.
Mă bucur să am ocazia să mă revăd pe mine de atunci, cu ochii de acum. Aș putea să fiu critică și să înșir greșelile comise, dar prefer să văd curajul pe care l-am avut la acea vârstă. Ce vârstă? Greu de spus, 8, 9 ani? Știrbă eram clar...
Mă bucur să am ocazia să-l revăd pe Liviu Vasilică și să-mi reamintesc toate interacțiunile și spectacolele frumoase avute cu acesta. Îmi este tare dor de dânsul!
Mă bucur să am ocazia să cunosc oameni minunați precum doamna Maria Niculeț, căreia îi mulțumesc enorm pentru minunata surpriză, ce mi-a oferit șansa să retrăiesc clipe minunate și cumva uitate.
Mă bucur că am ocazia să împărtășesc cu voi o fărâmă din amintirea mea!
Cu recunoștință și fericire,
Silvia Măgureanu

Пікірлер: 2
@IuliannkYolbllnmmmCotoiL-dg8cv
@IuliannkYolbllnmmmCotoiL-dg8cv Ай бұрын
Ghhjfjdytj
Dora Debreczeni! La doar 8 ani, i-a fermecat pe jurați | Românii Au Talent S14
17:30
Schoolboy Runaway в реальной жизни🤣@onLI_gAmeS
00:31
МишАня
Рет қаралды 2,9 МЛН
Нашли чужие сети в озере..💁🏼‍♀️🕸️🎣
00:34
Connoisseur BLIND420
Рет қаралды 3,6 МЛН
الذرة أنقذت حياتي🌽😱
00:27
Cool Tool SHORTS Arabic
Рет қаралды 15 МЛН
Кадр сыртындағы қызықтар | Келінжан
00:16
Silvia Magureanu - Constantine, Constantine
2:52
Silvia Magureanu
Рет қаралды 1,7 М.
Cele mai tari momente cu Radu Pietreanu la iUmor 😎
35:31
iUmor
Рет қаралды 4,2 МЛН
Pînă la lacrimi - moment emoțional - Anatol Melnic și Lăutarii
6:59
Steliana Sima - Cele mai iubite cantece NOU 2024
52:10
Steliana Sima Official
Рет қаралды 249 М.
Sofia Vicoveanca - Chisinau - 1988 - partea 1
14:52
neculaiMD neculaiMD
Рет қаралды 777 М.
SUPER Colaj Liviu Vasilica
20:04
ionut Marian
Рет қаралды 8 МЛН
Schoolboy Runaway в реальной жизни🤣@onLI_gAmeS
00:31
МишАня
Рет қаралды 2,9 МЛН