Memorialul durerii: Emisiunea din 13 iunie 2020

  Рет қаралды 39,167

Centrul Arboroasa

Centrul Arboroasa

4 жыл бұрын

_________________________________
Film documentar despre eroul român Vasile Motrescu, luptător anticomunist bucovinean din satul Vicovu de Jos de pe Valea Sucevei.
Ultimul partizan al Bucovinei, a luptat cu arma în mână în munți, până când a fost descoperit și arestat în 1958.
Țăran sărac, creștin ortodox, apolitic, Vasile Motrescu a dat totul pentru Țară, și-a sacrificat familia și chiar viața.
_________________________________
Demnitatea lui Vasile Motrescu a constat în a decide la fel, de trei ori la rând, în condiții similare, în fața aceleiași dileme, fiind unul dintre personajele cele mai extraordinare din România de după război.
A fost un țăran sărac, nevoit să muncească de mic, cu ambiția de a-și face un rost pe pământ.
La 22 de ani, în 1942, pleacă pe frontul de est recrutat și face 2 ani de război, urmați de 10 ani de haiducie, și este omorât în 1958, la numai 38 de ani.
În 1944, în condițiile în care trupele sovietice ocupaseră Bucovina de Nord, face parte din una dintre unitățile de gherilă conduse de Constantin Cenușă și Vladimir Macoveiciuc.
Nu se știe exact ce a făcut în această perioadă, dar e posibil să fi participat la evacuarea locuitorilor din calea războiului și, împreună cu grupul lui Cenușă, la o ciocnire cu sovieticii care au fost împiedicați vreme de 3 zile să ajungă la Putna, ceea ce a permis armatelor germane și române să se retragă.
După război a avut 3 ani de liniște, s-a însurat, a făcut doi copii și a încercat să-și găsească norocul, inclusiv, dintr-un oportunism naiv, înscriindu-se în Frontul Plugarilor (unde n-a fost bine primit). Nici el, ca și mulți alți haiduci, n-a fost legionar și nici simpatizant.
În 1948 află că urmează să fie arestat (Cenușă fusese deja, dar a reușit să evadeze după ce i-a dat doi pumni în gură jandarmului care-l păzea) și pleacă în munți, unde este asociat grupului „Cenușă/Pătrăuceanu”, fiind urmărit și ducând o viață de haiduc foarte aspră. Nu mai suportă greutățile acestui trai și se predă în 1951 după negocieri cu autoritățile, cerând să fie lăsat liber. În urma lui se predau și Cenușă și Pătrăuceanu. Ultimii doi vor fi condamnați la muncă silnică pe viață, iar Motrescu este racolat de Securitate.
Misiunea lui va fi să anihileze grupul lui Ion Gavrilă zis „Moșu” din Munții Făgăraș. Este trimis în Munții Făgăraș în 1951, alături de încă 3 colaboratori care aveau experiență în misiuni sub acoperire. Cei 3 mai infiltraseră și reușiseră să anihileze mai multe organizații anticomuniste, cel mai mare succes al lor fiind împotriva grupului „Fraților Paragină” din Vrancea. În timpul întâlnirii cu Ion Gavrilă și cu haiducii acestuia, își denunță tovarășii undercover, aceștia fiind împușcați în timp ce încercau să fugă. Motrescu își construiește un alibi și se predă din nou autorităților.
A doua misiune a fost de a fi „informator de celulă” pentru Silvestru Macoveiciuc, fiul lui Vladimir. Îl previne pe acesta asupra activității sale și „ratează” din nou misiunea.
Urmează a treia misiune, aceea de a se infiltra și de a distruge grupul lui Vatamaniuc, de această dată singur, în plus fiind și deconspirat față de localnici ca trădător, într-un scenariu alternativ în care Securitatea miza să fie executat de haiduci. Îi lasă baltă din nou pe securiști și se asociază cu Gavril Vatamaniuc. În 1955, după o ciocnire cu trupele de securitate, scapă împușcând doi soldați și de atunci nu se va mai revedea niciodată cu Gavril. Este condamnat la moarte în contumacie.
despredemnitate.wordpress.com...
arboroasa.org

Пікірлер: 44
@mihaelaanghel446
@mihaelaanghel446 3 жыл бұрын
Pacat....ca se vorbeste foarte putin de acesti oameni minunati, puternici, cu coloana vertebrala! Ar trebuie sa se impuna in Cartea de Istorie, la Capitolul...." Pietrele Comunismului!
@ROMANABSOLUT
@ROMANABSOLUT 3 жыл бұрын
@Mihaela Anghel - NU se vorbește deloc pentru că România este condusă TOT de comuniști șu culmea !, cu acordul a 99,37 % dintre români.
@marianbaclesanu7055
@marianbaclesanu7055 3 жыл бұрын
o istorie care ar trebui predată in scoli, si tot despre acestă ISTORIE DRAMATICĂ A ROMÂNIEI MARI REGALE DISTRUSE DE COMUNISTI, ADICĂ ULTIMII 77 DE ANI, ar trebui să fie subiectul principal , si pt. seminarii si conferințe universitare si academice!!!!!!...
@viorelpopescu4990
@viorelpopescu4990 2 жыл бұрын
@@marianbaclesanu7055 Cit de rau si prost judecati lucrurile Lucrurile nu stau chiar asa cum le prezinta ,, eroii" Iar acesti ,, luptatori " anticomunisti nu va spus cum au omorit cu singe rece tineri copii de 18 - 19 ani abea incorporati care nici nu stiau bine sa tina o arma in mina si ca unii putea fi copiii, fratii s-au nepotii lor Eu nu spun ca nu sa exagerat, ba da sa exagerat extrem de mult pe aceasta tema si am ascultat doar partea ,, rasculatilor" Ori voi credeti ca pedepsele alea groaznice s-au dat moca? Eu zic ca nu, si unde pui ca printre copiii aia ,, comunistii "cum le zic ei se afla un copil s-au frate al tau imediat ai spune ca pedeapsa a fost prea blinda Asa ca ciocu mic si sa le fie rusine ca au savirsit moarte de om nevinovat Da daca se luptau doar cu ofiterii nu spunea nimeni nimic, dar cind tu i-i impusti la gramada pe toti s-au arunci grenada intre ei si i-i faci tocanita de pus in fasole si nu poti gasi un corp intreg din 7 persoane toti sint facuti bucati Cum vi se pare? Eu am inteles supararea unora si a altora , si ca treaba sa fie completa chiar e adevarat ce se spune despre ei? Erau asa de buni de pus la rama? Ha, ha, dati-mi voie sa ma indoesc dar daca compar cu ce vad astazi sincer nu vreau sa jucnesc dar nu cred ca erau tocmai niste porsoane cit de cit corecte , asa ca judecati cu mintea limpede si fara partinire Ce nu au spus si evident nu recunosc este ca au ucis o companie (90) de tineri racani in mai putin de 20 de minute iar ceilalti nu sa mai aflat de toti ca nici comunistilor nu le comvenea sa recunoasca ca au avut si esecuri in luptele lor de ai prinde soldate cu sa fiu blind sute de morti ca au fos mult mai multi in toata tara, cete din astea care asteptau sa vina ,, americanii"
@muresannicolae811
@muresannicolae811 2 жыл бұрын
Vă rog să înțelegeți! Mai bine să fie scriși in cartea vieții veșnice la Dumnezeu,. iar viperele le va judeca Hristos.
@Tripuri247
@Tripuri247 2 жыл бұрын
​@@viorelpopescu4990 Venind din partea unuia care a reușit să ucidă limba română într-un întreg pasaj aș putea spune că sunteți irelevant. Ați înșirat câteva afirmații, dar rogu-vă, o bibliografie este posibilă sau vorbiți angrenat de propriile frustrări? Nu de altceva, dar aruncați informații gratuite când nimeni nu vi le-a cerut. Nu încercați să justificați pedepsele, atâta vreme cât familii întregi au fost rase de pe fața pământului, neamuri întregi ale căror nume au rămas doar în catastife, mame, neveste și surori bătute și umilite în anchete și închisori doar pentru că nu și-au vândut fiii, părinți și frați pierduți pentru totdeauna în măcinătoarea stalinistă. Drama lor și a noastră deopotrivă cântărește mai mult decât victimele din rândul securității care știau la ce se înhamă și mulți au făcut-o benevol din varii motive. Războiul din munți ar fi trebuit să aibă loc doar acolo, nu să coboare-n satele unde partizanii își aveau familile. Așa s-a dovedit cât de laș și plin de puroi este sistemul și cum cei din munți nu au avut nici o șansă în fața lui. Memorialul Durerii a fost construit pe arhivele din beciurile putregăite ale securității căreia pare-mi-se îi căutați scuze pentru ororiile comise și din mărturiile celor puțini rămași în viață. ''Comuniștii sunt patrioți fără patrie. În care veac s-a învrednicit Țara Românească să aibă o armată așa de numeroasă de călăi și de trântori? Eroi în România nu mai există. A trebuit să îi aducă din Rusia. Comuniștii cinstesc memoriile patrioților morți, iar la cei vii le scot ochii. Cum știu porcii să modifice istoria pe socoteala lor '' - Vasile Motrescu (Jurnalul unui partizan).
@petrusidea8512
@petrusidea8512 3 жыл бұрын
Adevaratii patrioti,eroi ai neamului ROMANESC!!
@marianbaclesanu7055
@marianbaclesanu7055 3 жыл бұрын
corect asa este!!!!!!...
@ionolaru2755
@ionolaru2755 Жыл бұрын
Romania, Patria Romanilor, are multi tradatori de Neam si Patrie Comunistii au fost si au ramas niste ticalosi, in frunte ce Ion Iliescu.
@ionolaru2755
@ionolaru2755 Жыл бұрын
L-am cunoscut pe Viorel Macoveiciuc, am lucrat impreuna la Romtelecom Radauti Era de la Voitinel.
@crimistan-qe6bq
@crimistan-qe6bq Ай бұрын
Ce noroc ai avut
@gabornicu314
@gabornicu314 2 жыл бұрын
Mare este puterea Satanei dar și mai mare este puterea lui Dumnezeu
@gabornicu314
@gabornicu314 2 жыл бұрын
Mare păcat că nu a avut loc un proces al comuniștilor.o mînă se spală pe alta mda
@gabornicu314
@gabornicu314 2 жыл бұрын
Numai Dumnezeu îi mai judecă pe criminalii ăștia
@georgefarcas705
@georgefarcas705 2 жыл бұрын
ATUNCI SI ACUM TOT. APOAPE. LA FEL. DAR ACUM IE. MAI MODERNIZAT. DE STATUL ROMAN
@gabornicu314
@gabornicu314 2 жыл бұрын
Dumnezeu nu doarme niciodată
@mihaiganea2100
@mihaiganea2100 2 жыл бұрын
nu doarme ?.....dar cu instalarea comunismului dupa razboi, a dormit bine de tot.
@mihaiganea2100
@mihaiganea2100 Жыл бұрын
@@gigighiba Petrache Lupu de care vorbesti, era un om cu dezabilitati mintale. Daca nu stii nu mai vorbii toate tampeniile.
@gabornicu314
@gabornicu314 2 жыл бұрын
Șobolanul ășta Nicolski trebuia judecat și condamnat la ani grei de închisoare ăsta este capul răutăților
@ionolaru2755
@ionolaru2755 Жыл бұрын
Nicolski era jidan din Basarabia.
@danielaasandei3824
@danielaasandei3824 2 жыл бұрын
Ași vrea sa spun multe dar u m-ar auzi nimeni.In timpuri comuniste multă dar multă aproape toți injurU comuniști și pe Ceaușescu dar acum mulți îl regreta(decembrie?)
@mihaiganea2100
@mihaiganea2100 2 жыл бұрын
pai il regreta , ca cei care au venit dupa sunt mai tampiti decat tampitii de comunisti.
@ancaspring928
@ancaspring928 2 жыл бұрын
Pe Ceaușescu il regreta doar cei redusi intelectual, nimeni altcineva
@ioanaopiatra3220
@ioanaopiatra3220 9 ай бұрын
Vocea asta a lui hossu longin e oribila.
Василиса наняла личного массажиста 😂 #shorts
00:22
Денис Кукояка
Рет қаралды 10 МЛН
Көктемге хат
3:08
Release - Topic
Рет қаралды 228 М.
Jakone, Kiliana - Асфальт (Mood Video)
2:51
GOLDEN SOUND
Рет қаралды 2,3 МЛН
QANAY - Шынарым (Official Mood Video)
2:11
Qanay
Рет қаралды 423 М.
Ozoda - JAVOHIR ( Official Music Video )
6:37
Ozoda
Рет қаралды 9 МЛН
Zattybek & ESKARA ЖАҢА ХИТ 2024
2:03
Ескара Бейбітов
Рет қаралды 121 М.