Haurențiu și coletul - MIRCEA BRAVO

  Рет қаралды 1,074,390

MIRCEA BRAVO

MIRCEA BRAVO

3 жыл бұрын

Actori: Bogdan Bob Rădulescu, Andrei Vereștiuc, Mircea Popa
Regie: Cristi Ilișuan
Imagine: Tudor Păsat
Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Пікірлер: 579
@Mike-ql4sz
@Mike-ql4sz 3 жыл бұрын
SUPER! BRAVO Bobby, felicitări amândorura pt clip! Chiar ma gandeam când mai faceti un clip cu Haurențiu... Pe bune că reclamele voastre sunt de 1000 x mai faine decât la TV ale unor firme mari de publicitate!
@mirceabravo
@mirceabravo 3 жыл бұрын
Mulțumim mult. Ne bucurăm că îți plac.
@istvantibortoth1406
@istvantibortoth1406 3 жыл бұрын
@@mirceabravo dikh te dilo
@mywrc
@mywrc 3 жыл бұрын
normal ca sunt frumoase ... sunt foarte profi realizate și sunt destul de lungi pentru a capta atenția acțiunii ... dacă se difuza așa ceva pe TV , era posibil sa coste 3-4 sute de mii € pentru durata și audiență 😅 ... Bravo Mircea
@cristianarad6637
@cristianarad6637 3 жыл бұрын
EXCELENT!!!!Ma unge pe inima cand ii vad prestatiile lui Bogdan,un super-talent....Frumoasa casa are,pentru ca esti la el in casa la o adica..:-)))) Hai ca la acest video,ati fost la nivel maxim!Felicitari!
@Sandu632
@Sandu632 3 жыл бұрын
Dacă ar fi și reclamele de la tv toată ziua m-aș uita la reclame.Cred că lumea ar aștepta să vină reclamele nu să vadă emisiuni tv🤣🤣🤣.Bravo👏👏👏
@mihaimariei7144
@mihaimariei7144 3 жыл бұрын
Vai, ce dor îmi era de Haurențiu! Talentat actor!!!
@valiradoi969
@valiradoi969 3 жыл бұрын
Super clip
@clarimicu977
@clarimicu977 3 жыл бұрын
Şi când te gândesti ca nu sunt actori...
@mihaimariei7144
@mihaimariei7144 3 жыл бұрын
@@clarimicu977 Ă, ba da? Cel puțin Bogdan Bob Rădulescu este.
@dumitrubianca9388
@dumitrubianca9388 3 жыл бұрын
Haurentiu..minunat!
@olachus
@olachus 3 жыл бұрын
Inca o reclama superba a la Mircea Bravo & Company. Am ras de m-am prapadit. Succes si bravo tuturor celor din echipa, mai ales Mircea, Bogdan si Andrei.
@MarioINDS
@MarioINDS 3 жыл бұрын
"Niciodata nu întrebi o fata cati ani are, atunci nici pe Haurentiu sa nu l întrebi cum a întrat în casa, nu I frumos" 😂
@raulalin2370
@raulalin2370 3 жыл бұрын
De Black Friday a costar 18 milioane dar normal costa 10 mil. Buna asta 👍😅
@alexsiclovan7304
@alexsiclovan7304 Жыл бұрын
😂😂😂
@bulldogu86
@bulldogu86 3 жыл бұрын
La asa reclame as sta și 20 de minute la TV și KZfaq fără sa ma enervez
@mirelastirbu2336
@mirelastirbu2336 3 жыл бұрын
Haurențiu e omul potrivit la locul potrivit 😂😂😂 Mi-a fost dor de voi dragilor❤ Naşul la mânzu' 😂😂😂
@paulgtv1386
@paulgtv1386 3 жыл бұрын
Idolul meu Haurentiu , de ceva timp m-am inventat fiul lui și fac și eu video , apropo eu sunt Haurel și te Invit și pe canalul meu dacă dorești . Va salut cu respect
@emmahart1463
@emmahart1463 3 жыл бұрын
Very funny😁I love Haurențiu!
@felixchersan72
@felixchersan72 3 жыл бұрын
“Frigiderul e gol de suna ca la polul nord, numa’ frig” 😂
@petronelasandu4356
@petronelasandu4356 3 жыл бұрын
🤣🤣😂😂
@razvanm8492
@razvanm8492 3 жыл бұрын
Mai rar sa te uiti cu drag la o reclama, sa nu dai skip sau sa schimbi postul. Felicitari!
@B3Fr3esh
@B3Fr3esh 3 жыл бұрын
"D-am cotat in frigider ii gol de suna ca la Polu' Nord, numa' frig si niste paiangăn inghetati acolo, da pune-le o foca sa le tina companie!" 😂😂👌
@catalinoctaviantaut8760
@catalinoctaviantaut8760 3 жыл бұрын
😂😂😂😂
@carinapuscas6778
@carinapuscas6778 3 жыл бұрын
Haurentiu ii tare rau.. am ras cu lacrimi...🤣🤣
@anghelbejan1377
@anghelbejan1377 3 жыл бұрын
Mi s-a parut tare ca l-am vazut pe Andrei.....sa mai apară!
@gavriltunsu3859
@gavriltunsu3859 3 жыл бұрын
Haurentiu..cel mai talentat...din echipa actorilor lui Mircea...!!!!!
@alexgurge9066
@alexgurge9066 3 жыл бұрын
Fă episoade speciale de sărbători cu Haurențiu👍👍👍.
@dudasattila9811
@dudasattila9811 2 жыл бұрын
😃🙂😃😃😃❤❤❤❤❤❤❤
@sandapaval3685
@sandapaval3685 3 жыл бұрын
Ce nu poate sa-ti placa omule care dai dislike? Sunt românii noștri frumosi.
@jwoejesplasj7729
@jwoejesplasj7729 3 жыл бұрын
In cazul de fata este roman dar in rest ei nu sant romani.
@monikasarahoiu7112
@monikasarahoiu7112 3 жыл бұрын
Suuuper tare batava ca sunteți geniali🌲🌲🌲🌲💖💖💖💖💖🤗🤗🤗🤗
@campeanflorin8368
@campeanflorin8368 3 жыл бұрын
Un vecin adevarat ai... Multi s-ar dori Mircea... bravo voua!!!
@arb6191
@arb6191 3 жыл бұрын
Noi radem, Mircea face bani, toată lumea fericita :))
@violetab8236
@violetab8236 9 ай бұрын
Foarte buni sinteti foarte foarte talentați succes și respect
@francofery5721
@francofery5721 2 жыл бұрын
SUNTEȚI SUPERI TARI.!🖐🖐👍🤝👍
@florinatitei593
@florinatitei593 3 жыл бұрын
Doamneee ce buni sunteti ,ne era dor de Haurentiu!!!Mas uita non-stop la voi ❤🤣🤣🤣🤣🤣
@florinrotari1970
@florinrotari1970 3 жыл бұрын
Super fain. . . ! Nota 10+, pentru MIRCEA și HAURENȚIU. . . ! trăiască naşu și fina mânza. . 😄😄😄😃😃😂😂😃😂😁😅😅😅😄😄😃
@robertavramut1129
@robertavramut1129 3 жыл бұрын
Deci n-are rost . Cei mai buni. P.S. Haurentiu te asteptam de 1 decembrie ,cu sorcova si plugusorul,sa nu uiti că nu primesti cadou.
@laurabocancea9677
@laurabocancea9677 3 жыл бұрын
Haurentiu ești cel mai tare sa ști. 🤗👍🤗🤗👍👍👍💪💪💪
@voicaliliana6547
@voicaliliana6547 3 жыл бұрын
Foarte talentat Haurentiu!!!!! Felicitari !!!!!!!!!
@gheorgheamza
@gheorgheamza 3 жыл бұрын
S a va dee Dumnezeu sanatate la toata echipa care ati lucrat plus lui buni
@laurabocancea9677
@laurabocancea9677 3 жыл бұрын
Asa dacă ar da reclame la tv, cu Mircea și cu Haurentiu , sincer as sta cu mare placere sa ma uit.
@rebecarstera3869
@rebecarstera3869 3 жыл бұрын
După reclama asta, îmi vine și mie să cumpăr o sticlă :))
@lilianapirvu6994
@lilianapirvu6994 3 жыл бұрын
M ati facut sa rad cu lacrimi !😂😂😂😂multumesc sa fiti fericiti !
@dannyNDS2010
@dannyNDS2010 3 жыл бұрын
Singurele reclame pe care merită să le vezi . 👌👏💯
@renatarene2924
@renatarene2924 3 жыл бұрын
Efectiv fainosag👏👏👍👍impreuna faceti o echipa buna !!!talentati faini
@eugenfilimon2176
@eugenfilimon2176 3 жыл бұрын
Sa trăiască Haurentiu! Si tu Mirciulică . 👍👍👍
@catineanucodrin7881
@catineanucodrin7881 3 жыл бұрын
Haurentiu stima și respect!!
@costel3054
@costel3054 3 жыл бұрын
Reclama,reclama dar sunteți extraordinari.Felicitari la toată echipa.In clip ii vedem pe Haurentiu și Mircea care interpretează bestial dar cine scrie scenariul este la fel de talentat.Stima
@carolmarian7981
@carolmarian7981 3 жыл бұрын
Pfoaiaiaiaiai ce clip!!! Toarna Haurentiu la poante cum isi toarna Zarea in pahar. S-a umplut paharul cu glume in acest clip.Super scenariu si un talent imens. Bravo!
@danaivanus8815
@danaivanus8815 3 жыл бұрын
Sunteti minunati, sper ca pe curand
@mariamirabela107
@mariamirabela107 3 жыл бұрын
👌🏻 👍 Foarte, foarte buni. Țineți-o tot așa. 👍👍👍 Sincere felicitări, bravo
@mariamaaasffsirbudey5288
@mariamaaasffsirbudey5288 3 жыл бұрын
Nasu la manz .. mor de ras 🤣🤣🤣🤣 Haurentio esi tare misto 🤣👍
@hooliganvideo9677
@hooliganvideo9677 3 жыл бұрын
O fatat iapa 😂😂😂 demult nu am auzit vorba asta.
@eliadsavel8015
@eliadsavel8015 3 жыл бұрын
dar poate fata calu ?
@WTF-Rumenia
@WTF-Rumenia 3 жыл бұрын
sa traiasca Manzul :))
@EuSuntFlo
@EuSuntFlo 3 жыл бұрын
😂 😂😂
@dumitrugrosu8198
@dumitrugrosu8198 3 жыл бұрын
@@WTF-Rumenia Și nașul! 🙂
@venividivici208
@venividivici208 3 жыл бұрын
Cica l-o bagat nas la ..manz :))) Haurentiu nu-i normal! :))))
@davandra09
@davandra09 3 жыл бұрын
Foarte frumos!!Dacă ar fi reclame din acestea la tv, m-aș uita doar la reclame... Felicitări pentru acest clip și mă bucur că a apărut și Andrei.Bafta!
@grinpisu
@grinpisu 3 жыл бұрын
Superb din nou, felicitari intregii echipe! Si Andrei este perfect in rolul de curier sictirit :)
@anneliesedeutsch403
@anneliesedeutsch403 3 жыл бұрын
Felicitari si bravo, la amindoi! Doi barbati superbisimi!❤️❤️
@MsAlexSandru
@MsAlexSandru 3 жыл бұрын
Frumos, faceți mult mai multe astfel de cu Haurentiusi, sunteți cel mai buni
@eminemzeus922
@eminemzeus922 3 жыл бұрын
Că în frigider sună a Gol ca la polu nord și niște Paiangăni .pe acolo .morrr baaa Haurenţiu the best actorr😂😂😂❤
@antaros6222
@antaros6222 3 жыл бұрын
videoclipurile cu Haurentiu si bunica sunt cele mai tari ! hai un video cu amandoi !
@hajaadryan1699
@hajaadryan1699 3 жыл бұрын
Super fain bravo !!! ;))
@shadyhashim
@shadyhashim 3 жыл бұрын
Super tare, mooor, e bestial Haurențiu
@johncruise8818
@johncruise8818 3 жыл бұрын
Unul dintre cele mai tari episoade ever 👏👏👏 Haurentiu este incredibil, he's simply the best 😊❤️
@dianaleorintiu-buie5861
@dianaleorintiu-buie5861 3 жыл бұрын
Cel mai tare!
@eminemzeus922
@eminemzeus922 3 жыл бұрын
Tot Respectul mircea ..Sunteți cei mai tarii mai ales .Haurenţiu 😂😂😂💚💚💚
@iulianauyhelyi901
@iulianauyhelyi901 3 ай бұрын
Sunteți forte buni va urez așa mai departe cu voi mai îmi încălzesc sufletul de cînd am plecat în Italia .Sunteți exceptionali
@mniezo
@mniezo 3 жыл бұрын
nu am mai ras asa cu pofta la un video de al vostru de mult timp. Felicitari
@caterinavarnali3411
@caterinavarnali3411 3 жыл бұрын
Suuuuuupeeeeeer clip, talent nativ, Mircea :felicitări!!!!!!!
@csabaraduly445
@csabaraduly445 3 жыл бұрын
Izolatie, bagă o ratotā din 10 ouă😅😅😅..
@marianadragoi5517
@marianadragoi5517 3 жыл бұрын
Haurentiu e un super actor .Bravo
@cosminbystreangolf4bistrean
@cosminbystreangolf4bistrean 3 жыл бұрын
Chiar ne era dor de Haurențiu🤗
@monicasandulache3402
@monicasandulache3402 3 жыл бұрын
Misto frate
@mirceabravo
@mirceabravo 3 жыл бұрын
Mersi, soro
@alexanderberggg
@alexanderberggg 3 жыл бұрын
Il mai vrem pe Haurentiu mai des 😇😇
@balint842
@balint842 3 жыл бұрын
Bravo Mircea!!Felicitari!Sper sa te intalnesc odata
@lidiacatinas8238
@lidiacatinas8238 3 жыл бұрын
Du-te prin Gheorgheni, zona de case că îl întâlnești. Eu l-am văzut de zeci de ori pt că am umblări prin zona aia mereu.
@catalina1730
@catalina1730 3 жыл бұрын
10 milioane in magazin, de blackfriday 18 milioane 😂😂😂
@simonaelisa9289
@simonaelisa9289 3 жыл бұрын
E demențial "Haurențiu"!👏👏👏
@ovidiutimis6232
@ovidiutimis6232 3 жыл бұрын
Superbi bravo!!!!
@MrAndreiAst
@MrAndreiAst 3 жыл бұрын
Fain!!! Bravo,Mirciulica si Haurentiu.. :D
@vicentiusescu4348
@vicentiusescu4348 2 жыл бұрын
Bună da un actor adevărat mândria Clujului!
@liviabarbu9922
@liviabarbu9922 3 жыл бұрын
Excepțional! E atât de talentat haurentiu!
@nicumiculai7017
@nicumiculai7017 3 жыл бұрын
Să te vedem cu treningul de 10 mil. de la Haurentiu!😁
@zinabold967
@zinabold967 3 жыл бұрын
Super faza cu treningul! M-ai dai inca o sticlă și rămâne 150 . Deci! URSUL PACALIT DE VULPE😂😂😂😂😂😂❤❤❤❤❤❤
@vadeancristian884
@vadeancristian884 3 жыл бұрын
Super! Felicitari!!!
@diaconucornelia1274
@diaconucornelia1274 3 жыл бұрын
Bravo! Sunteți minunați! 👏
@ralucadudescu
@ralucadudescu 3 жыл бұрын
Foarte amuzant! Pt toata lumea, mai putin... pentru Mircea!
@szerenkepilbak824
@szerenkepilbak824 3 жыл бұрын
Hai nasule🤣🤣🤣eu mor de râs 😘😘😘
@torpilo
@torpilo 3 жыл бұрын
Cat timp il bagati pe Haurentiu, puteti sa faceti reclame si la tampoane...
@savapunct
@savapunct 3 жыл бұрын
Prea caterinca acest personaj 🥰🥰🤣🤣🤣 Frumoasa treaba
@marianabalan8054
@marianabalan8054 3 жыл бұрын
Vă felicit din suflet.Succes maxim vă doresc 🍀🤗❤️
@pintilieadelina4673
@pintilieadelina4673 3 жыл бұрын
Super tare și amuzant!!
@mesesanalin
@mesesanalin 3 жыл бұрын
Când mergi acasă la Haurentiu ??🥺🥺🥺❤
@mirceabravo
@mirceabravo 3 жыл бұрын
Când îmi fac curaj
@mesesanalin
@mesesanalin 3 жыл бұрын
@@mirceabravo 😅😅❤
@bogdanionel4100
@bogdanionel4100 3 жыл бұрын
Acasă la el e filmat ! La BoB ..
@streetridersss8360
@streetridersss8360 3 жыл бұрын
*Palat
@eugenmoldovan729
@eugenmoldovan729 3 жыл бұрын
Poi aici e in casa la haurentiu asta e casa lui ...
@florinsirbut5097
@florinsirbut5097 3 жыл бұрын
Magnifici, mergeți la esență.
@danielbora2167
@danielbora2167 3 жыл бұрын
Foarte amuzant momentul ! The best
@spittfiree
@spittfiree 3 жыл бұрын
Nu sunteti normali, mi s-a facut rau de ras :))
@florinarsenoaia8089
@florinarsenoaia8089 3 жыл бұрын
Dn.ul Haurentiu mi a facut pofta...am desfacut si eu sticla din bar😀.ramai dator cu o sticla si la mine😀
@elenaburcea1774
@elenaburcea1774 3 жыл бұрын
Sunteți super amuzanți,mă uit la voi zilnic.
@gabibornac332
@gabibornac332 3 жыл бұрын
Norocosi! Si lemene in soba si palinka ! Great kultur! Keep walking gentlemans!
@margaretarusu263
@margaretarusu263 3 жыл бұрын
Doamneeeee,nu mai pot,rîd cu lacrimi
@lucianlucaci6701
@lucianlucaci6701 3 жыл бұрын
Keep up the good work !!!💪💪💪
@MargaretaPopovici
@MargaretaPopovici 3 жыл бұрын
Super tare!!!♥️❤
@solomiabonescu1818
@solomiabonescu1818 3 жыл бұрын
Super amindoi!!!
@mariusradu1993
@mariusradu1993 3 жыл бұрын
ba ,deci foarte tare. bravo
@cosminagoia7956
@cosminagoia7956 3 жыл бұрын
Foarte tare!sunteti minunati 🤣🤣🤣😘😘😘
@dorinagroza5727
@dorinagroza5727 3 жыл бұрын
Sunteti super buni Felicitari.
@mihamiha3145
@mihamiha3145 3 жыл бұрын
Sunteti bestiali Fiecare episod este foarte foarte fain Succes in tot ce faceti
@doctordemon5076
@doctordemon5076 3 жыл бұрын
Bravo Haurentiule! :)
@danutadragan1587
@danutadragan1587 3 жыл бұрын
MOR😂😂😂😂❤
@sinsemilia70
@sinsemilia70 3 жыл бұрын
ge😂niii😂aaaallll😂😂😂👍🏻👍🏻👍🏻👍🏻 cele mai misto spoturi publicitare ever! goood work, man! keep walking - so to speak 😄👍🏻
@activitatipentrucopii6809
@activitatipentrucopii6809 3 жыл бұрын
Foarte fain clipul! 👍👏bun actor Haurențiu ! Cuierul! 🤣 șticla 🤣 a fatat iapa🤣
@jessy5571
@jessy5571 3 жыл бұрын
Nebunuleeee !!!!! Felicităriiii !!!!!
@sandapaval3685
@sandapaval3685 3 жыл бұрын
Sunteti cei mai buni. Va pup!
@paparudaruda656
@paparudaruda656 3 жыл бұрын
Daca nu faci un video cu Haurentiu despre traditii romanesti de sarbatori, o sceneta, ceva...trec sarbatorile degeaba! Sunteti oameni faini! 😎
@flaviut
@flaviut 3 жыл бұрын
BAAAAAAAAAAAAAAAA sunteti cei mai tari auzi ca: " Sa-ti traiasca manzu'! " :)))))))))))
Haurențiu și bicicleta - MIRCEA BRAVO
4:30
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 1,4 МЛН
New model rc bird unboxing and testing
00:10
Ruhul Shorts
Рет қаралды 24 МЛН
Double Stacked Pizza @Lionfield @ChefRush
00:33
albert_cancook
Рет қаралды 79 МЛН
Când îți iei mobilă nouă - MIRCEA BRAVO
4:50
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 1 МЛН
Iancsi și Nelutu - Bormașina
7:57
Războiul de 100 de ani
Рет қаралды 426 М.
Haurențiu la fier vechi
6:59
Haurentiu
Рет қаралды 1,6 МЛН
Haurențiu își caută casă - MIRCEA BRAVO
4:25
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 1,3 МЛН
Acasă la Bob Rădulescu - MIRCEA BRAVO
14:58
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 703 М.
Habecedar - Mărțișor și groază
4:24
Epic Show
Рет қаралды 1 МЛН
Când mă pune bunica la treabă
4:46
MIRCEA BRAVO
Рет қаралды 1,1 МЛН
two poor dogs #trending #funny #viral #dog
0:23
Békeo
Рет қаралды 3,7 МЛН
Pov Anxiety made an unfortunate  prank | Inside Out 2
0:23
MiNiKa YT
Рет қаралды 20 МЛН
Harley Quinn protects bullied children #clown #angel
0:47
超人夫妇
Рет қаралды 4,5 МЛН