Nicu Ștefănuță & Mihai Polițeanu. Tutorial: câștigă alegeri ca independent! | Starea Nației 12.06.24

  Рет қаралды 104,078

Starea Natiei Oficial

Starea Natiei Oficial

15 күн бұрын

Azi la Starea Nației: interviu cu independenții.
Mihai Polițeanu, noul primar la Ploieștiului: “Am știut de doi ani și jumătate că vom câștiga!”
Nicu Ștefănuță, proaspăt europarlamentar: “Vine din urmă o generație asumată, mai puțin blazată, supărată, obosită și scârbită”.
___
Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends.
___
Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de câine de pază al democrației, lucrurile trebuie rezolvate tot din interiorul breslei. Astfel de emisiuni, care să sancționeze deopotrivă derapajele politicienilor și ale presei, pot contribui serios la însănătoșirea presei.
Nu dăm verdicte, dar vom prezenta faptele. Iar la cum arată ele, de multe ori nici nu mai e nevoie de verdicte.
___
Presa independentă, fără de care o democrație nu poate supraviețui, are nevoie de sprijinul cetățenilor pentru a fi puternică. Jurnalismul nostru este liber de prejudecăți comerciale și nu este influențat de proprietari de trusturi media, politicieni și nici măcar de acționari.
Cum poți susține această fabrică?👇🏼
Sprijină Starea Nației în fiecare lună: www.stareanatiei.ro/sustine sau donează pe Patreon: www.patreon.com/user?u=92242417.
Deveniți membru abonat și veți putea urmări emisiunea integrală înaintea tuturor, plus multe alte materiale în exclusivitate: bit.ly/YTStareaNatiei
Te așteptăm și în Magazinul Nației: www.stareanatiei.ro/magazin/
~ bit.ly/Starea-Facebook
~ bit.ly/Starea-Instagram
~ bit.ly/Starea-Twitch
~ bit.ly/SN-magazin
~ bit.ly/SN-podcast
~ bit.ly/SN-newsletter
~ / discord
Ne găsești aici pentru sugestii:
~ Contact@StareaNatiei.ro

Пікірлер: 427
@5MinutedeJoaca
@5MinutedeJoaca 13 күн бұрын
Am 18 ani și am votat pentru prima dată, gândindu-mă la viitorul pe care mi-l doresc în această țară. Mulți dintre prietenii mei vor să părăsească România, deoarece nu își văd viitorul aici, în ciuda frumuseții sale. Este trist să vezi oameni inteligenți plecând, iar aparent nimeni să nu le simtă lipsa. Sper ca noi, tinerii, să ne pese și să contribuim la schimbarea țării noastre în bine.
@Ciprian-nc2pk
@Ciprian-nc2pk 13 күн бұрын
Felicitări. Ești un exemplu prin simplul fapt ca ai fost la vot. Indiferent cu cine ai votat. 🎉
@gorecareitidaincapcubila441
@gorecareitidaincapcubila441 13 күн бұрын
Să plece și să se întoarcă doar atunci când i-oi chema eu.
@j.romanorov
@j.romanorov 12 күн бұрын
@@gorecareitidaincapcubila441 Mai multi mici si carduri sociale pt tine.
@ionspinu6705
@ionspinu6705 12 күн бұрын
​@@gorecareitidaincapcubila441 Şi tu eşti şeful tuturor românilor, de trebuie să chemi pe cineva sau cum? Nu mai judeca oamenii care au plecat din ţara, că stiu ei mai bine decât tine de ce au făcut-o şi îşi ştiu probleme şi responsabilitățile...
@paulvalasutean7285
@paulvalasutean7285 12 күн бұрын
Sunt de acord cu tine. Eu din pacate ma resemnez si incerc sa ajut cu votul meu din diaspora. Ma voi intoarce cu cel mai mare drag cand vine momentul.
@ladybugflv
@ladybugflv 13 күн бұрын
Nu credeam, în 16 ani de când votez, că voi putea vota cu un independent care va și câștiga. Mă bucur tare că mi-am schimbat votul în ultimele zile, pusesem ochii de mult pe Nicu Ștefănuță, dar s-a încetățenit această cutumă de a evita independenții, pentru a nu irosi votul. Iată că nu a fost cazul și ceva îmi spune că aparatajul de fraudă nu l-a luat la ochi, independent fiind.
@mannyschindler177
@mannyschindler177 12 күн бұрын
pacat de el ca e socialist
@gabrielturita3594
@gabrielturita3594 13 күн бұрын
Nicu Stefanuță e asa bronzat de la mers in stradă nu de la plajă. Felicitări Nicu! Sunt sigur ca ne vei reprezenta cu brio.
@foamyrocks665
@foamyrocks665 12 күн бұрын
Înainte îmi plăcea doar de Ștefănuță, dar după interviul ăsta domnul Polițeanu pare un om foarte bun politic și funcționar public (asta e un primar la finalul zilei). Îi doresc mult succes în Ploiești, să aibă multă energie și nervi ca să se lupte cu consiliul plin de dobitoci de la PSD și PNL.
@user-ho4ku1md3y
@user-ho4ku1md3y 12 күн бұрын
Eu si toata familia mea l am votat pe domnul Politeanu! A fost o surpriza foarte placuta cand am vazut ca a castigat alegerile, dupa atatia ani in care Ploiestiul a fost condus doar de hoti!! Felicitari!!!
@SebiRudi-hn6ok
@SebiRudi-hn6ok 12 күн бұрын
Felicitări
@florinhorhogea9792
@florinhorhogea9792 13 күн бұрын
Ce oameni buni au pierdut USR ul!Felicitari oameni buni.
@zizinnnn
@zizinnnn 13 күн бұрын
se cerne graul de neghina
@Deasvier34
@Deasvier34 12 күн бұрын
Care grau,asta roz,marca lgbt?😂😂😂😂😂​@@zizinnnn
@zizinnnn
@zizinnnn 12 күн бұрын
@@Deasvier34 exact
@CameliaStingaciu
@CameliaStingaciu 13 күн бұрын
Felicitări domnului Politeanu. Sunt o ploieșteancă de 55 ani plecata de 18 ani din țară. De fiecare dată când mă întorc mă minunez cat de urat se face orașul și cat de nedezvoltat este. Mă gândesc să mă întorc la pensie în țară dar Ploieștiul nu era clar pe lista mea, dar acum am o speranță. Evident nu puteam să votez la alegerile locale dar mă bucur pentru alegerea ploieștenilor. Mult succes domnule Politeanu și la mai mare. Aveți grijă de un oraș care are un potențial imens dar care a avut parte numai de primari nepricepuți sau rău intenționați.
@ch33rfulness
@ch33rfulness 13 күн бұрын
Fără supărare, însă n-ați înțeles esențialul. Cam așa suntem majoritatea, celor plecați (eu, numărându-mă printre ei). Am fugit de răspundere civică, n-am pus umărul la treaba, am privit de la distanță, iar acum, când apare brusc unul precum Polițeanu, ne interesează brusc țara și ne regăsim în noi speranțe de revenire. Ideea e să revenim acum, să participăm la reconstrucție, nu la finalul bătăliei (dacă deznodământul e cel dorit). Cum spune dl Polițeanu: are nevoie de societate pentru a reuși să reconstruiască ceva. Așadar, dacă dorim ca “mașinăria” să nu clacheze, trebuie să ne implicăm acum, atât cât aceasta este ușurel urnită din loc, altfel sunt șanse mari să se împotmolească și să n-aveți la ce pensie să reveniți.
@CameliaStingaciu
@CameliaStingaciu 12 күн бұрын
Aveti dreptate. Poate am plecat și ca sa scap, dar acum îi admir și îi invidiez pe cei care au rămas. Ar trebui sa ne implicam, dar cum? Dacă as putea-o face de aici din Olanda, asa face din tot sufletul. Dar să mă întorc în țară acum e aproape imposibil. Am o viață aici, o carieră (de fapt două - a soțului de asemenea), un băiat și o altă grămadă de alte responsabilități. Dar e nevoie de activitate și prin comunitățile de români plecați. Am putea face și asta. Nu legat de Ploiești dar poate de implicarea noastră europeană și de rolul nostru de a ne ajuta țara de departe.
@codrutav7220
@codrutav7220 12 күн бұрын
Domnule Politeanu v-am votat la indemnul unei tinere de 19 ani ,vă felicit pentru cucerirea tineretului !A avut dreptate ,sunteți cine trebuie acolo unde trebuie !!!Sănătate și spor în toate !!!👏👏👏🙏🌈🌻
@marleneciornenschi1917
@marleneciornenschi1917 12 күн бұрын
Felicitări celor doi,Nicu Ștefanuță & Mihai Polițeanu! Copiii mei l-au votat pe Ștefanuță. Ma bucur pentru reusita lui. Sper sa devina mult mai vizibil!
@virginiagrigore7840
@virginiagrigore7840 12 күн бұрын
Felicitări Nicu S., felicitări Mihai P!Va doresc din toată inima succes in tot ce v ati propus! Mulțumesc echipei Starea nației pentru ca ne oferă oportunitatea de a va cunoaste mai bine!L am ales pe Nicușor Stefanuță!
@andreicaruntu8694
@andreicaruntu8694 13 күн бұрын
L-am votat de Nicu Ștefănuță și nu-mi pare rău, mă bucur că a ieșit învingător!
@mireiy
@mireiy 13 күн бұрын
Mult succes invitaților! Mai mulți oameni ca ei în politică
@rusuioana2493
@rusuioana2493 12 күн бұрын
Ma bucur ca am avut onoarea sa ii votez pe amandoi ☺️ - O ploiesteanca de 21 de ani care a votat a doua oara
@elenamovila1271
@elenamovila1271 9 күн бұрын
La 21 ani, două runde de vot?!
@rusuioana2493
@rusuioana2493 9 күн бұрын
@@elenamovila1271 Yep, am facut 18 in octombrie 2020 si alegerile parlamentare au avut loc in decembrie 2020
@Ionut_802
@Ionut_802 12 күн бұрын
Trei oameni sinceri, profesioniști care discută și nu fac circ la un interviu cu teme politice.
@motocros2010
@motocros2010 12 күн бұрын
Oamenii astia minunati ma gandesc ca cunosc in toata tara oameni capabili ca ei. Mi-as dori unul ca ei in Pitesti, sa vina ca independent, un om implicat care sa creeze o comunitate un jurul lui , cu oameni la fel de responsabili si voluntari, care sa vina cu solutii la problemele urbei. Nu vad acest lucru imposibil, poate asa vom scapa de "ciuma rosie" care ne macina de la Revolutie incoace. Si da, pentru europarlamentare Stefanuta a avut votul meu . ✌
@Sebulbu
@Sebulbu 13 күн бұрын
Felicitări invitațiilor, foarte utilă discuția. Spor să aveți și să faceți cat mai multe lucruri bune, la Ploiești și la Bruxelles.
@mihaelailie1583
@mihaelailie1583 13 күн бұрын
O noua generație de politicieni...bravo...
@graidenlol
@graidenlol 13 күн бұрын
Felicitări Nicu și Mihai!
@SorinSoCe
@SorinSoCe 13 күн бұрын
Respect Nicu Stefanuta!!
@cristianrosu1002
@cristianrosu1002 13 күн бұрын
Felicitari pentru aceasta discutie cu doi oameni decenti, autentici, integri. A fost o placere sa ii ascult. Bravo !
@cerinstelatdevara
@cerinstelatdevara 13 күн бұрын
Felicitari Nicu Stefanuta si Mihai Politeanu! Ma bucur mult pentru succesul vostru!
@liviab7940
@liviab7940 13 күн бұрын
Bravo, domnilor!! Ne bucurăm mult pt izbânda voastră! Succes!!
@mihaelalena6838
@mihaelalena6838 13 күн бұрын
Pot sa confirm cele spuse de dl. Stefanuta, deoarece am fost abordata de dansul si echipa lui în Dr. Tr. Severin in campania de strangere de semnaturi. Munca dvs a fost rasplatita! Felicitari pt victorie si spor la treaba!
@Theodor-Eugen
@Theodor-Eugen 12 күн бұрын
Păcat de rezultatele din Severin, Nu l-am susținut pe Ștefănuță, dar mă bucur că lista de opțiuni de vot se mărește.
@bogdanmatei4336
@bogdanmatei4336 12 күн бұрын
La cât mai multe mandate domnule Polițeanu, sunt onorat și mândru sa fac parte din echipa Mișcarea Noi, Ploieștenii, sper ca acesta sa rămână principalul partid al Ploiestiului și Prahovei in care toți cetățenii sa își pună încrederea și care sa muncească in sluja cetățenilor. Ploieștiul și ploieștenii merita mai mult Noi, ploieștenii vom realiza tot ce alții au crezut ca e imposibil.
@corinageorgescuuwu
@corinageorgescuuwu 13 күн бұрын
Mă bucur că sunt Ploieșteancă atunci când văd discuții de acest fel
@marianajugravu3095
@marianajugravu3095 13 күн бұрын
Felicitări! Ce bine ar fi să ia exemplu și alții,că numai așa se va mișca țara asta!
@Astristul
@Astristul 12 күн бұрын
V-am votat, domnule Polițeanu! Sper să implementați tot ce v-ați propus să faceți în Ploieşti! ✌️
@user-uh4xc1of1d
@user-uh4xc1of1d 7 күн бұрын
Cu o haita veche de hoti, chiar daca nu reuseste sa faca ce si a propus sa nu incepem sa tragem cu mitraliera in ei.incet incet, cu noi votantii, sa II sustinem mereu, indiferent de rezultate si asa scapam de nemernicii care ne au distrus.
@Marius-MihaiFerache
@Marius-MihaiFerache 13 күн бұрын
Asteptam acest interviu! Imi doresc oameni ca ei mai departe!
@mlx917
@mlx917 13 күн бұрын
M-am bucurat sa vad acesti invitati la SN, felicitari pentru materialul realizat! Aceasta este dovada ca se poate si la noi si cu pasi mici ne indreptam spre un trend pozitiv!
@florinm2052
@florinm2052 13 күн бұрын
Tot respectul pentru acesti domni. Bravo si mult succes. Insa, problema este in alta parte. Ca sa va dau un exemplu, copilul meu de 5 ani, a venit de la gradinita si mi-a spus ca nu pot sa-l oblig sa faca ceva ce nu vrea el. Wow. Mi s-au activat instant "invataturile stramosesti"... eu te-am facut..., eu te.. bla bla bla. Ca sa realizez, in cateva secunde de iluminare, ca de fapt copilul are dreptate. Ca nu poti sa-i impui sa faca ceva, fara sa argumentezi, fara sa-i demonstrezi ca trebuie sa faca acel lucru. De precizat ca copilul a facut si face scoala in Germania. Si acum ajung la problema. Educatia din Romania este si a fost un jeg, acum si in vremea comunismului. Pe langa faptul ca iti stergea creierul, te forta sa nu mai ai personalitate, sa minti, sa devii obedient, pe vremea comunismului daca tata era inginer, director, ceva pe la partid luai automat premiul I. Daca tata era sofer...daca tata nu era membru de partid, la Liceul George Bacovia din Bacau, unul din cele mai bune din tara, profesorul de economie politica iti spunea ca nu o sa intri in bacalaureat. Din fericire, dupa o luna a venit revolutia...Acelasi jeg, exista si astazi, numai ca in alta forma...jegul banilor. Elitele romanesti sunt reprezentate in ziua de azi de afaceristi dubiosi, de politicieni cu averi dubioase, sau de manelisti. Copiii lor fac legea in scolile din Romania. Va urez succes cu noua generatie. Spuneti Dvs. ca sunt disperati sa invinga sistemul si sa ramana in tara??? Ma indoiesc, in primul rand ca or sa aiba succes, in al doilea rand ca or sa aiba rabdare sa se lupte cu sistemul. Am avut rabdare 23 de ani. Am muncit si 16 ore pe zi ca sa imi demonstrez mie si altora ca pot sa fac ceva si sa mut o bucatica de munte...Degeaba. Nu s-a miscat nimic. Dimpotriva am avut parte de frane din partea autoritatilor. Din fericire am descoperit ca se poate sa-ti traiesti viata, sa muncesti, sa-ti educi copilul...Dar nu in Romania.
@IonSirbu-pl4bk
@IonSirbu-pl4bk 12 күн бұрын
RESPECT pentru acești doi politicieni, pentru gândirea și simțirea lor în privința omului de rînd și în general al cetățenilor, mai ales din România...Le doresc SUCCES în ceea ce și=au propus!❤
@PetricaMarianAlexa-be1mg
@PetricaMarianAlexa-be1mg 13 күн бұрын
Sperăm să dați exemplu întregii Românii !!☝️👍.. Felicitări și spor la treaba 😇
@ericaclaudiaciulean1327
@ericaclaudiaciulean1327 12 күн бұрын
Felicitări cu salutări din Deva! În sfârșit am maximă satisfacție pentru faptul că mai există tineri curați! Votul meu a fost pentru independenți și tineri!
@24Sory
@24Sory 12 күн бұрын
Domnul ștefănuță este singurul pe care am pus ștampila la aceste alegeri
@mihpancuresca6897
@mihpancuresca6897 13 күн бұрын
Alegătorilor le lipseşte informația electorală şi în egală măsură instrucțiunea electorală. Acestea se dobândesc prin studiu individual, la care contribuie presa liberă. Bravo, Starea...( cu toate canalele)🎉
@cinamonroll2701
@cinamonroll2701 12 күн бұрын
Prima data cand votez de cand locuiesc in strainatate. N-am putut sa votez decat pentru alegerile europarlamentare. Daca nu era Nicu Stefanuta pe lista (si hai sa zicem si Vlad Gheorghe) nu m-as fi dus. Daca omul asta isi face partid, maine ma inscriu. Mult succes in toate!
@Mojojojo28
@Mojojojo28 13 күн бұрын
Unde putem semna pentru această inițiativa? Alegeri în 2 tururi?
@danielbude7255
@danielbude7255 12 күн бұрын
Le au cam scos baietii care erau in dezavantaj cu alegerile in 2 ture
@raresmalion6829
@raresmalion6829 12 күн бұрын
Declic are o initiativa
@e1123581321345589144
@e1123581321345589144 12 күн бұрын
@@raresmalion6829 în ce sens? e ceva mai mult decât o petiție online, care până la urmă, poate fi foarte ușor ignorată?
@dianag.7206
@dianag.7206 12 күн бұрын
@e112358..., orice petiție poate fi ignorată pt că e necesara voința politică (a parlamentarilor) pt a modifica/iniția etc o lege ceruta de cetățeni (mai puțin în domeniul financiar). Altfel spus, poate fi nevoie și de o "presiune civica" pt "implementare". Pe scurt: o petiție online poate avea sau nu fix aceeași șansă ca oricare alta.
@timeak22
@timeak22 12 күн бұрын
Nicu Stefanuta, un om care ma reprezinta, pacat ca nu am putut sa ii acord votul meu, eu votand pt. Austria. Am iesit din USR din aceleasi motive ca si el, in 2021.
@IonelC.
@IonelC. 13 күн бұрын
Foarte bine ca romanii incep sa voteze independenti. Nu ar trebui sa mai acceptam votul pe liste, ci doar votul direct.
@dariuschiorean5709
@dariuschiorean5709 13 күн бұрын
Trebuie susținuți financiar, nu au bani de la banca,sa trăiască băncile .Ploieștiului a ales bine
@isa-ps6xc
@isa-ps6xc 13 күн бұрын
Stefanuta ăsta e userist vopsit și indemna lumea la vaccinare, fiind de acord cu certificatul verde
@stefanrusanu6382
@stefanrusanu6382 13 күн бұрын
​@@isa-ps6xc si promovează si p0p0n@r!smul 🤕
@eduardlatcan
@eduardlatcan 12 күн бұрын
Mult succes Nicu! Asteptam partidul.
@robertcristian274
@robertcristian274 12 күн бұрын
Votat Stefănuţă! Eu, soția și socrii mei. Felicitări 👍
@Marius-MihaiFerache
@Marius-MihaiFerache 13 күн бұрын
Oameni de exceptie! Superb! Nu ai cu ce sa-i contesti! Speram sa faca fata si sa se vada rezultate! Cea mai buna varianta este transparenta, daca incearca sa faca ceva si li se pun piedici, cel mai bine ar fi sa expuna totul, lumea stie ce fel de oameni sunt! Superb interviu!
@gheorghelaurianmugurel9208
@gheorghelaurianmugurel9208 13 күн бұрын
Orașul Ploiești este unul dintre cele mai importante orașe din țară. Este a doua capitală a României, prin oamenii, istoria lui și fluxul de energie pe care îl dă Bucureștiu-lui. Aveți grijă de el, oameni buni.
@seabiscuit726142
@seabiscuit726142 13 күн бұрын
Ploieștiul, a doua capitala a României...lol!
@allalala6713
@allalala6713 13 күн бұрын
Felicitări amândurora, pentru Ștefănuță am votat !❤❤❤
@danieladraghici5646
@danieladraghici5646 13 күн бұрын
Felicitari tuturor pentru realism, curaj, tenacitate si mult succes in misiunile voastre aproape imposibile!
@user-dc2vl2ng7d
@user-dc2vl2ng7d 7 күн бұрын
Am fost loctiitor la o sectie de votare din Bucuresti! Si bucurestenii au votat cu dl Nicolae Stefanuta! Felicitari si succes!
@ecaterinabivolaru6355
@ecaterinabivolaru6355 12 күн бұрын
Am aflat de domnul Stefanuta d Ela fiica mea de... 18 ani! Am dat o căutare pe google, mi a plăcut ce am aflat în 2 minute și am recomandat și altora sa îl voteze. Așa, din vot.... A obținut... Măcar 10 de la familia mea. Felicitări și succes! Acum... Aveți treabă, la treabă!
@ecaterinabivolaru6355
@ecaterinabivolaru6355 12 күн бұрын
PS. Nu suntem din Ploiești.
@alexandruoboroc5091
@alexandruoboroc5091 12 күн бұрын
Eu tot nu sunt din Ploiesti da nici nu am nimic in Romania, dar lam votat pe Stefanuta ca asa oameni ca el trebuie promovati.
@ancaroman2691
@ancaroman2691 13 күн бұрын
L-am votat pe Nicu Ștefănuță. Majoritatea tinerilor pe care îi știu au votat cu el.
@dariuschiorean5709
@dariuschiorean5709 13 күн бұрын
Este un tânăr care sper sa tina cont și de părerile celor în vârstă cu experienta nu neapărat politica
@filosofuldecanapea2098
@filosofuldecanapea2098 13 күн бұрын
Și eu și prietena tot pe Nicu l-am votat.
@countlessss
@countlessss 13 күн бұрын
La fel și la mine, am reușit sa mi conving și părinții
@johnsnow9899
@johnsnow9899 13 күн бұрын
"Fac parte din LGBTI intergroup în cadrul Parlamentului European fiindcă pentru mine drepturile fundamentale ale omului nu ar trebui să fie discutabile." Tot ce vreau este sa nu imi bage pe gat tot felul de parade de genul.
@evelina-rahelapopescu4480
@evelina-rahelapopescu4480 13 күн бұрын
​​@@johnsnow9899, aceeași problemă am si eu.... Drepturile minorităților, ok.... Dar am uneori impresia inconfortabilă că in goana după drepturile minorităților, uităm de drepturile majorităților. 🙈
@deear1085
@deear1085 12 күн бұрын
Felicitari invitatiilor! Felicitari echipei Starea natiei ca i-ati invitat pe acestia, sunt un exemplu demn de urmat si trebuie sa ii sustinem si sa mai cautam oameni ca ei ! ❤
@Low_44us
@Low_44us 13 күн бұрын
Am votat Nicu Ștefănuță și Nicușor Dan. Și sunt mândru de asta !
@elenamovila1271
@elenamovila1271 9 күн бұрын
Eu nu am știut de Nicu Ștefănuță și îmi pare rău.
@carolares
@carolares 12 күн бұрын
Fac 35 de ani in Iulie, si duminica 9 iunie a fost primul vot(si am votat mereu) pe care nu l-am dat cu scarba si nu a fost doar impotriva cuiva - de fiecare data a trebuit sa votez impotriva, sa mentin o balanta, sa promovez raul ce mai mic. Uitati-va ce diferenta de comportament si nivel de munca/dedicatie intre oamenii astia si un parvenit ca Burduja sau Piedone, e ca de la cer la pamant! In sfarsit am stiut ca votez pentru niste lucruri pe care tinerii si le doresc; un lucru foarte important pe care nu-l realizeaza actuala clasa politica de pe intreg globul, e ca in viitorul nu foarte indepartat, aceste politici toxice si nesustenabile de la economie pana la politici sociale risca viitorul tuturor de pe aceasta planeta, iar tinerii simt pe pielea lor acest lucru. Avem nevoie de oameni ca Nicu si Mihai, oameni care sunt PENTRU schimbari necesare TUTUROR, iar acestea sa fie de actualitate si cu impact direct in bunastarea si viitorul oamenilor! Nationalismul/izolationalismul si profiturile/interesele corporatiilor nu vor opri schimbarea climatica sau vor putea echilibra inegalitatile economico-sociale! Inca o data bravo tuturor, de la cei care au votat, pana la cei ce au stat in strada cu lunile ca sa se lupte pentru valori cu adevarat importante, juste si morale pentru noi toti!
@Anonimul921
@Anonimul921 12 күн бұрын
Pe Stefanuta l am votat,pentru el m am dus la vot. Sper sa faca treaba...👍👏👏👏
@mariustudorache5978
@mariustudorache5978 13 күн бұрын
Felicitările mele pentru emisiune! Faceți o treabă foarte bună!👏👏👏👏
@florinm2052
@florinm2052 13 күн бұрын
Revin cu "Educatie". Cel mai important lucru intr-o tara. Vezi Olanda, cu cateva sute de ani inaintea Romaniei.
@elenatudorache366
@elenatudorache366 12 күн бұрын
Mulțumesc pentru tot tot ce faceți 🌷 respect
@AdyVenom
@AdyVenom 13 күн бұрын
mi s a parut cam apatic Patraru..pe Bogdanel l am votat pt ca el a zis ca e un om ok..foarte bun interviu multumesc
@alexevo8016
@alexevo8016 12 күн бұрын
Îmi place mult Mihai Polițeanu, pare că știe ce spune și ce face! Încep să vin oameni care cunosc administrație în orașele mari și de ăștia avem nevoie, precum el, Nicușor și alții.
@daniels8432
@daniels8432 12 күн бұрын
Felicitări domnule Nicu Stefănută pentru eforturile depuse! Mă bucur ca te-am votat si ca ai câștigat, abia aștept sa vad ce vei face in viitor.
@enachecristian3042
@enachecristian3042 13 күн бұрын
Bravo trezire. Da vedeți de acum castane. Vedeți că nu sunteți singuri. Dragoș acum ai lideri. 💪
@_cipriangg_
@_cipriangg_ 13 күн бұрын
Super!! ❤ Wow! La numarul de semnaturi necesare pt a candida suntem pe locul 2 dupa Rusia!? Wow!
@cocazibilianu7633
@cocazibilianu7633 13 күн бұрын
Felicitări, domnilor! Vă doresc energie, sănătate din belsug si spor in toate proiectele pe care le veți începe !
@patriciavlad7842
@patriciavlad7842 13 күн бұрын
Felicitari oameni frumosi pentru reusite!🙏☀️
@negivetbari3564
@negivetbari3564 13 күн бұрын
Bravo DRAGOȘ, felicitări invitaților!🙏
@luciagaspar7667
@luciagaspar7667 12 күн бұрын
Felicitări și Bravo Dragoș pentru emisiune ❤❣️❤️👍Felicitări invitaților 🙏🥰😍👍
@MikeBaross
@MikeBaross 13 күн бұрын
Felicitari invitatilor tai Dragos! Respect pentru ei. Eu am votat tot un independent, pe Vlad Gheorghe dar din pacate nu a trecut pragul.
@marleneciornenschi1917
@marleneciornenschi1917 12 күн бұрын
Vlad Gheorghe am votat și eu. Păcat ca nu a trecut pragul!
@wasyskanal5022
@wasyskanal5022 13 күн бұрын
Felicitări pentru tot, și succes la toți trei!👍🏻
@nananana5115
@nananana5115 12 күн бұрын
Felicitari... Un diálog útil benefic.. ... Copii astia sunt inteligenti doamne ajuta... Felicitari inca o data ptr orasul ploiesti.
@mihpancuresca6897
@mihpancuresca6897 13 күн бұрын
Paradoxul mileniului informaticii: succesul propagandei om la om.🎉
@evelina-rahelapopescu4480
@evelina-rahelapopescu4480 13 күн бұрын
Vaaai! Mă uit pe mute, ca dorm copiii... Fara sens, știu, 🙂🙂 dar eram prea nerăbdătoare. După fețele participanților, pare o discuție foarte relaxată și totuși bine punctată și argumentată! Abia aștept să pot sa va si ascult! Mulțumim, echipa, pt toate materialele de calitate! 🤗👍
@dorinapopescu120
@dorinapopescu120 10 күн бұрын
Cumpărați-vă căști!
@MariaSerb-mb9qq
@MariaSerb-mb9qq 12 күн бұрын
Noi, la Câmpulung am ales omul. Să sperăm că am votat bine.😮🎉❤
@mihpancuresca6897
@mihpancuresca6897 13 күн бұрын
Foarte bine că îi faceți cunoscuți pe cei doi.🎉
@bucax3
@bucax3 13 күн бұрын
Tot respectu 👏🏻👏🏻👏🏻
@dcradu65
@dcradu65 12 күн бұрын
Cred că este bine să le aduceți aminte celor doi invitați că au fost oameni care nu împărtăşesc întru-totul direcţiile lor, dar totuşi i-au votat, din dorinţa de a arăta că susțin un independent care are curaj să candideze şi să lupte cu candidații partidelor, care au alte resurse. L-am votat pe dl. Ştefănuţă şi sper ca să îşi facă treaba, cu simț de răspundere, cu gândul la România, aşa cum declară şi în acest interviu.
@ROMEO_ionel
@ROMEO_ionel 10 күн бұрын
Superb,Mulțumesc
@bogdangr4801
@bogdangr4801 10 күн бұрын
Felicitari! Nicu, te-a votat si soacra-mea care implineste 70 de ani, nu doar tinerii 😊.
@florinm2052
@florinm2052 13 күн бұрын
Astia care candideaza in parlamentul european ar trebui prin lege sa fie alesi doar daca stiu, si asta cu certificari, engleza, franceza, germana.
@dianag.7206
@dianag.7206 12 күн бұрын
In parlamentul european, la comisie etc. nu e necesar să știe limbi de circulație internațională; limbile care se vorbesc în statele membre UE sunt "oficiale", și exista traducători. Sigur, ar fi bine să știe și limbi străine, dar nu e o condiție. Toți "cetățenii europeni" se pot adresa către instituțiile UE în limba maternă și vor primi răspuns în acea limbă.
@georgianastefania5800
@georgianastefania5800 13 күн бұрын
Faptul ca l-am vazut pe Stefanuta in acel interviu cu Sosoaca si Vlad Gheorghe m-a facut sa il aleg! Se vede dorinta, implicarea si abilitatile acestuia.
@e1123581321345589144
@e1123581321345589144 12 күн бұрын
Un interviu foarte fain. Felicitări celor doi și mult spor în continuare! Și da, ar trebui într-adevăr să reluăm inițiativa oameni noi, și să adunăm mai multe. Deși nici aici nu am foarte mari speranțe. Fără penali a trecut de CCR și a rămâne în continuare blocată în parlament. Oamenii ăștia au prea multe pârghii să ne frece. Avem nevoie de mai multe sisteme de democrație directă.
@irim1220
@irim1220 12 күн бұрын
Superb dialogul, chiar m-a impresionat. Mult succes ambilor castigatori!✌
@luciagaspar7667
@luciagaspar7667 12 күн бұрын
Sănătate și spor în toate, invitațiilor dumneavoastră și echipei Starea Nației 🙏❤️💐💐💐👍👍👍
@GabrielGrigore-un3np
@GabrielGrigore-un3np 11 күн бұрын
Felicitari domnilor pentru rezultatele excelente de la alegeri !
@stefaniosub1851
@stefaniosub1851 12 күн бұрын
Ma bucur ca votul meu chiar a contat, personal nu am avut fizic cum sa ajung la urna, dar am avut mare grija ca toti cunoscuți mei sa voteze poziția 15, îi urez succes și domnului Politeanu, va avea mare nevoie și de noroc dacă ce zice domnul Dragos cu CJ luat de HAUR Cu PNL-PSD, cred ca tocmai ce s-a creat un precedent pentru următoarele alegeri!
@rolandcristian1873
@rolandcristian1873 13 күн бұрын
va salut,multumesc .Santeti concludenti,super.
@ionspinu6705
@ionspinu6705 12 күн бұрын
Am impresia că oamenii ăştia doi sunt mai inteligentți decât jumătate din psd, pnl, aur şi ce dobitoci mai sunt pe acolo...
@LeviElekes
@LeviElekes 12 күн бұрын
🔥🔥
@24Sory
@24Sory 12 күн бұрын
Pe domnul ștefănuță îl cunoșteam doar Din vedere l am auzit vorbind în cele trei limbi la Euronews și m a convins merită să fie europarlamentar
@mihpancuresca6897
@mihpancuresca6897 13 күн бұрын
Mă bucur că domnul Ştefănuță nu a avut nevoie şi de votul meu, pe care nu i l-am dat pentru că nu-l cunoşteam.
@alexgata4056
@alexgata4056 13 күн бұрын
Eu am auzit cu o zi inainte de alegeri de el de la un prieten ce mi-a trimis un Tik-Tok cu el, dar l-am votat pe Vlad Gheorghe.
@danielc.5681
@danielc.5681 12 күн бұрын
Sper sa poartă sa faca lucruri bune pentru Ploiesti 😊. Succes 😊
@anduboboc9672
@anduboboc9672 13 күн бұрын
M am gândit❤
@andreit6548
@andreit6548 11 күн бұрын
felicitari celor doi! 🎉
@megamondocane
@megamondocane 11 күн бұрын
FELICITĂRI pentru Mihai Polițeanu și Nicu Ștefănuță și, în egală măsură pentru gazdă Dragoș Pătraru! O idee: Oare n=ar fi bine ca cei doi noi aleși să colaboreze cu Nicușor Dan și alți edili re/aleși pe merite reale? S-ar putea forma un grup de lucru la nivel național care să pună presiune pe târlă de politruci numită pompos clasa politică românească actuală.Din București cu simpatie, un pensionar.
@iuliaanagnoste8250
@iuliaanagnoste8250 12 күн бұрын
Felicitări oameni frumosi și harnici!❤ ❤❤❤❤❤❤❤
@irIn-cn8eb
@irIn-cn8eb 10 күн бұрын
Multumesc ca l ai recomandat pe Stefanuta in una din emisiuni. Si asa habar nu aveam pe cine sa pun votul la europarlamenare.
@doinabirloi1475
@doinabirloi1475 13 күн бұрын
Felicitări
@EmilCalota-sj5th
@EmilCalota-sj5th 12 күн бұрын
Felicitări, Dragoș , ție și invitatilor tăi! Începe sa se lege... Succes în continuare!
@alexandruardelianu3063
@alexandruardelianu3063 9 күн бұрын
Cu acesti 2 politicieni, incepe sa se reaprinda luminita pt Romania
@shaharazada1
@shaharazada1 13 күн бұрын
Bravo baieti! Voi si echipele voastre!
@Dan-uz1ok
@Dan-uz1ok 12 күн бұрын
Și eu lam votat , și ma bucur 😊
@ioansava7708
@ioansava7708 12 күн бұрын
În sfârșit cineva din Sibiu cu caracter bravo. ❤și celuilalt invitat
@daviddavina9459
@daviddavina9459 13 күн бұрын
Ei bine sistemul nu se teme de saracul caruia ii este foame. Se teme de cel ce stie sa gandeasca🤔
@gianinarizea8528
@gianinarizea8528 12 күн бұрын
Există speranță!👏👏
Euro 2024: Mergem pe blat sau ne luăm bilet? SN LIVE 24 iunie 2024
1:01:39
Starea Natiei Oficial
Рет қаралды 36 М.
O afacere stufoasă, reportaj realizat de echipa România, te iubesc!
43:06
ROMANIA, TE IUBESC!
Рет қаралды 278 М.
Жайдарман | Туған күн 2024 | Алматы
2:22:55
Jaidarman OFFICIAL / JCI
Рет қаралды 680 М.
Разница в уровнях🔥
0:26
FERMACHI
Рет қаралды 16 МЛН
I Have Ducks Stuck In My Ears😰🐤👂
0:17
Giggle Jiggle
Рет қаралды 11 МЛН