Noi doi si toamna - Danotte

  Рет қаралды 1,341

Danotte

Danotte

8 ай бұрын

Melodie: Noi doi și tomana
Album: Îngerii nu mor
Versurile: Alexandra Mihalache
Muzica: Danotte
Aranjament orchestral: Cristian Iordan
1.Nu sunt amurguri care să transpună
Cât de profundă-i toamna pentru noi
Şi ploile încep să se supună
Acestui anotimp trăit în doi.
2.Nu sunt cuvinte care să descrie
Unicitatea toamnei ca mister,
Avem nevoie de o nostalgie
În care nu e loc de efemer.
R: Ce ploaie, ce mister, ce pasiune,
Şi poezia s-a dezlănţuit,
Căci toamna pentru noi e-o rugăciune
În care totul e desăvârşit.
3.Nu sunt furtuni ce pot să ne despartă,
Deşi e numai toamnă pe pământ,
Aceasta e cea mai frumoasă artă
Şi noi avem prin ea un legământ.
4.Nu sunt nici versuri care să exprime
Cât de intens e dorul condamnat
Şi de atâta foc şi profunzime
În ochii noştri iar s-a întomnat.
R: Ce ploaie, ce mister, ce pasiune,
Şi poezia s-a dezlănţuit,
Căci toamna pentru noi e-o rugăciune
În care totul e desăvârşit.
Copyright Disclaimer: Copyright Disclaimer under Section 107 of the copyright act 1967, allowance is made for fair use for purposes such as criticism, comment, news reporting, scholarship and research. Fair use is a use permitted copyright statute that might otherwise be infringing. Non-profit, educational or personal use tips the balance in favor of fair use.

Пікірлер: 13
@user-tf4sb5yp2w
@user-tf4sb5yp2w 8 ай бұрын
Îmi place muzica, interpretarea și vocea superbă. Superbe si divine versuri în această melodie. Bine punctat. Dumnezeu să vă binecuvinteze în tot ce faceti cu drag. O toamna fericită vă doresc.
@mariacornea2261
@mariacornea2261 8 ай бұрын
Frumos cintec cu Toamna. I. Felicitării.
@floryb890
@floryb890 8 ай бұрын
Superb!! Felicitări! La cat mai multe!
@user-tf4sb5yp2w
@user-tf4sb5yp2w 8 ай бұрын
Superb și romantic montaj. Felicitări!
@pomirleanucorina
@pomirleanucorina 8 ай бұрын
😍🤗
@user-fr5nr9of2e
@user-fr5nr9of2e 8 ай бұрын
Superbă melodia!
@Danotte
@Danotte 8 ай бұрын
Mulțumesc!
@user-tf4sb5yp2w
@user-tf4sb5yp2w 8 ай бұрын
Divin cântec.
@danielaalmasan4303
@danielaalmasan4303 8 ай бұрын
@vicentiustan8673
@vicentiustan8673 8 ай бұрын
Bravo Daniel , mi-a placut. Mergi inainte !
@Danotte
@Danotte 8 ай бұрын
Vă mulțumesc!
@danacerbu3200
@danacerbu3200 8 ай бұрын
I❤Danotte❤
@Danotte
@Danotte 8 ай бұрын
Mulțumesc Dana!
Danotte - Comoara muntilor
4:56
Danotte
Рет қаралды 24 М.
Mai ramai! - Danotte
5:51
Danotte
Рет қаралды 996
Sigma Kid Hair #funny #sigma #comedy
00:33
CRAZY GREAPA
Рет қаралды 34 МЛН
ВОДА В СОЛО
00:20
⚡️КАН АНДРЕЙ⚡️
Рет қаралды 28 МЛН
- А что в креме? - Это кАкАооо! #КондитерДети
00:24
Телеканал ПЯТНИЦА
Рет қаралды 7 МЛН
Tata m-a dat în judecată pentru 10 milioane de euro. Povestea șocantă a relației cu părinții mei
34:48
Paula Hriscu și Marius Ciprian Pop - Oare știi tu?
4:39
Paula Hriscu
Рет қаралды 1 МЛН
Îngerii nu mor - Danotte
3:20
Danotte
Рет қаралды 1,1 М.
Maria Lataretu - De mic ramasei sarac
3:49
Vesnic
Рет қаралды 45 М.
Ion Hagiu-Caciula
3:59
liana013liana
Рет қаралды 743 М.
Mirela Atudorei ☼ Cântec cu descântec
2:35
Candide47bis
Рет қаралды 56 М.
5 pasi simpli pentru a opri cifoza (STOP FORWARD head POSTURE)
8:06
Conea Radu - Fitway Club
Рет қаралды 116 М.
Daniel Hîrtie - Să n-am nimic din tot ce vreau
6:02
Daniel Hîrtie Official
Рет қаралды 2,3 М.
Comoara muntilor (varianta folk)
5:30
Danotte
Рет қаралды 2,9 М.
akimmmich (feat. Turar) - UMYTTYŃ BA?| official lyric video
2:54
akimmmich
Рет қаралды 4,1 МЛН
Doston Ergashev - Kambag'alga (Official Music Video)
5:32
Doston Ergashev
Рет қаралды 5 МЛН
Munisa Rizayeva - Aka makasi (Official Music Video)
6:18
Munisa Rizayeva
Рет қаралды 9 МЛН