Ce semnifică „Dușmănie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei, ea îți va zdrobi capul iar tu îi vei înțepa călcâiul”? (Facerea 3,15) aștept un răspuns .

Biblia este atât de clară in aceasta direcție …problema unora cum zicea fr Nicolae Moldoveanu este ca ei critica Biblia căutând S-o ,,adapteze” stilului lor de viața și de-aici multe derapaje teologice și erezii de tot felu și nu se lasa ei criticati de biblie lăsând Cuvântul Lui Dumnezeu așa cum este … ei scot și adauga fac dintr-o femeie deosebita prin rolul ei pe pământ ceva ce Biblia condamna … este clar omul întodeauna a căutat idoli si ia făcut din piatra , din lemn ,din aur ,din animale… păcat ca si din oameni sfinți care ar trebuii admirați respectați dar nu divinizati … singurul căruia i sa dat dreptul ca orice genunchi din cer de pe pământ sau de sub pământ sa se plece este Isus Hristos … bravo fr Andrei pentru munca pe care o depui pentru a arată adevarul Biblic 🙏🏻

Multumim pentru video, Andrei. Te rog sa mai faci videouri de genu acesta, cu privire la cultul ortodox. Icoane, cina, sfinti etc

După cum am văzut în comentarii, cred că numele tău e Andrei. Eu sunt născut și crescut în cultul ortodox. Mi se pare foarte politicoasă abordarea acestei teme, și tare mă bucur! Cred că pentru o înțelegere 100% a teologiei ortodoxe, ar trebui să se realizeze o discuție prietenească cu un preot, sau teolog, cineva care a studiat și înțelege mai bine decât mine( un creștin de rând) toate acestea. Ceea ce pot spune este faptul că... până și traducerile Bibliei diferă. Luca 1:42, 49. Parcă ,,ne-am certa” pe ceva diferit. Ne-am contrazice pe afirmația: frunzele aparțin florilor vs copacilor. Naaa... Am participat la olimpiade de religie ortodoxă, am mai citit în domeniu, și, da, într-adevăr, sursele citate sunt ortodoxe, din arhimandriți, episcopi, diverși sfinți ai bisericii, dar... strict teologic, se face o distincție între felul în care se cinstește Maica Lui Iisus și Dumnezeu. În cuvinte simple, ar fi că ea-i mai prejos de Dumnezeu, clar, și alți sfinți- mai prejos decât ea, ca nivel de venerare, și asta cu ,,venerarea” este doar un mod de-a spune ,,respect”/ ,,închinare”. Nu e Maria Dumnezeul nostru, ci din toate citatele de mai sus date de tine... se arată poetic felul în care noi o iubim și-o respectăm pe cea care L-a purtat în pântece pe Fiul Lui Dumnezeu. Am observat și eu o greșeală de abordare care nu se corijează, probabil pentru că nu e atât de ușor de transmis oricărui om de rând, cu carte puțină, și să nu uităm că ortodoxia are mii de ani. De asta s-a și menținut atâta, pentru că a mers pe conservare. Dacă ar fi modificat radical unele aspecte, n-ar mai fi fost ea. Că e bine sau mai puțin bine... subiectiv în funcție de cel pe care-l întrebi. Eu nu mă rog Mariei, dar o respect și-i clar că a fost o ființă aleasă.... și mama mea, de altfel, și a ta, dapăi acea femeie care s-a învrednicit a-L purta pe Însuși Iisus, Domnul nostru, în pântecele ei?! E ca și cum ai citit o carte, în cazul ăsta, Biblia, și ți-e drag un personaj, prin faptele și vorbele sale. Nu s-a păstrat prea mult din ce a zis ea, că... erau destul de patriarhali, și, pare-se, nu se dădea prea multă importanță cuvintelor spuse de o femeie, dar.... supunerea ei față de cuvântul Domnului e demențială. Doamne, fie voia Ta! De-am învăța fiecare lecția asta... și tradiția, Sfânta Tradiție, e doar ce se înțelege din ultimele cuvinte ale Evangheliei lui Ioan.... câte se puteau scrie despre cele întâmplate. Că doar n-a fost doar unul ce-a consemnat ceva. Multe am scris, nu știu cât e de relevant, sau cu cât sens vine spre fiecare dintre cei cei vor citi, dar ceea ce mi se pare dureros e că adesea ne pierdem, noi, drept creștini, în tot felul de contradicții, și nu doar că atacă diversele confesiuni, ci oamenii din ele... și mai știu că dacă Iisus era aici... ar fi vrut ca noi să fim uniți, și dragoste. Fiind ai Lui... trăim iubind în lume, nu-i așa?! Dragostea spusă de Pavel în Corinteni 13... ce nu piere, ce toate le nădăjduiește, suferă, îndelung rabdă, nu caută ale sale.... ale sale. Pace, frații mei iubiți! Hai să trăim iubind, ceva ce am înțeles din ceea ce ai spus mai spus, fapt pentru care am recunoștință, și binecuvântare ție și casei tale, și fiecărui suflețel!

Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea...De ce conform Apostolului trebuie sa facem rugaciuni cereri, mijlociri pentru toata lumea?(1 Timotei 2) Nu este destula mijlocirea lui Hristos si dragostea lui pentru toata lumea, de ce si rugaciunile si mijlocirile noastre?De ce crestinii se roaga unul pentru altul?De ce rugaciunile crestinilor pentru crestini pot fi implinite, iar rugaciunile celor din cer pentru cei de pe pamant nu au nici o sansa?La aceste intrebari si altele asemenea, se poate raspunde fie cu afirmatii adevarate fie cu afimatii rele. Foarte multi isi pot pune asemenea intrebari datorita pseudo-crestinismul rationalist si juridic pe care l-a adus papismul si reformele. De ce nu a mantuit Fiul lui Dumnezeu umanitatea inainte de intrupare?Deoarece mantuirea nu a tinut numai de Dumnezeu ci si de umanitate. Daca nu exista umanizarea lui Dumnezeu, adica daca nu exista umanizarea Fiului care are intreaga fire dumnezeiasca intru Sine, nu exista nici mantuirea, chiar daca Dumnezeu exista cum a existat si pana la intrupare. Fara umanizarea Fiului, puteau exista in continuare maxim oameni uniti cu Dumnezeu temporar, dar niciodata mantuire si izbavire de moartea sufleteasca si unire in chip desavarsit cu Dumnezeu sau impartasire de Harul Lui in chip deplin. De aceea Darul mantuirii se impartaseste prin umanitatea asumata de El. Nu putem vorbi despre Darul mantuirii fara umanitate. Aceasta umanitate a Fiului lui Dumnezeu este luata din Maica Sa. De aceea, momentul zamislirii Fiului lui Dumnezeu in umanitatea ei este inceputul mantuirii oamenilor celor ce se vor unii cu El. Maica Domnului nu este consubstantiala cu Treimea dupa Dumnezeire(fiinta), ci este consubstantiala cu Fiul dupa umanitate si partasa lucrarii si slavei Fiului si desigur Preasfintei Treimi. Fecioara Maria nu a nascut numai umanitatea Cuvantului, atentie mare este o exprimare eretica aceasta. Cel ce S-a nascut din ea nu este o persoana omeneasca deosebita de cea dumnezeiasca, ci Insusi Fiul lui Dumnezeu S-a nascut din ea, dupa firea Sa omeneasca. Atentie, niciodata nu se naste o fire, ci un ipostas(persoana), caci firea nu vine la subzistenta reala decat ca persoana. Apoi in Hristos nu sunt doua persoane, ci o singura persoana si doua firi. Prsoana care se naste din Fecioara Maria este identica cu Persoana Cuvantului dumnezeiesc, Care prin intrupare se face si persoana firii omenesti. Binecuvantarile Noului Legamant si mantuirea vin datorita si umanitatii, caci Dumnezeirea a existat inainte de umanizarea Fiului. Este adevarat ca mantuirea nu este exlusiv datorita umanitatii Fiului, dar este si datorita umanitatii. Chiar daca Dumnezeirea a exista inainte de umanizarea Fiului cum a existat inainte de toti vecii fiind supra existenta, nu exista mantuirea si slava nesfarsita pentru om care exista acum prin umanitate. Chiar daca omul nu cadea si progresa in viata harica, Fiul tot se intrupa, dar nu se mai rastignea. Se intrupa datorita dragostei de a-l aduce pe fiul dupa har cat mai in comuniune si mai asemanator cu Fiul dupa fiinta.Omul cand incepe sa devina mai asemanator cu Dumnezeu?Cand este cuminte si fidel sotie? Cand are copii asultatori?Cand este mai moral? Nu. Ci cand se impartaseste de harul lui Dumnezeu adica de atributele Lui. Cand omul se face partas atributelor lui Dumnezeu se face mai asemenea Lui. Omul se poate face partas atributelor divine in parte inca din viata aceasta. Insa, de belsugul atributelor divine omul se impartaseste in chip deplin incepand din viata viitoare. In slujba privegherii in cintea Adormirii Maicii Domnului care se serbeaza pe 15 August, exista o scurta fraza dintr-un text mai lung care spune aceasta: "Caci slava aceleia, covarseste toata mintea"(Maica Domnului). Orice cuvant poate fi combatut usor de un alt cuvant, dar viata nu o poate combate nimeni. Daca nu credeti in slava Maicii Domnului paziti cu adevarat poruncile lui Dumnezeu si o veti afla negresit.Caci mijlocirea si dragostea si slava Maicii Domnului sunt lucruri empirice. Mantuitorul Hristos a spus iudeilor:Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învățătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine (Ioan 7-17).De aceea, orice om care ajunge la vederea lui Hristos, sau vederea lui Dumnezeu in lumina stie si despre acest adevar, despre preaslavirea Maicii Domnului si despre preaslavirea sfintilor. Cunoasterea despre om, despre lume si despre tot ce il inconjoara se preschimba total, deoarece vederea lui Dumnezeu il dezmargineste si traieste aceasta ca pe o sarbatoare a orizonturilor celor mai largi si mai imense, pentru ca priveste si contempla omul in toate infinitatile si nemarginirile sale.

Ia spuneți-mi, când vă rugați pentu un prieten, nu sunteți mijlocitor între Dumnezeu și cel pentru care vă rugați? Ce vă miră că sfinții și Maica Domnului se roagă pentru noi? Nu zice Scriptura că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului? Deci dacă poate, ce poate, dacă nu să mijlocească? Dacă rugăciunea nu ar fi și mijlocire pentru alții nu ar mai trebui să ne rugăm unul pentru altul ca să nu aibă nevoie frații de rugăciunea noastră ci direct de la Dumnezeu să primească ajutor. Rolul Maicii Domnului de mijlocitor nu e același cu rolul Lui Hristos de Mijlocitor.

Eu am fost în corul bisericii ortodoxe 5 ani și știam pe dinafară "'răspunsurile'' date preotului de către cor, ba încă am fost participant ca muzica de cor să fie dusă la nivel profesional, cu înregistrări în studio de radio, cântări la mănăstirea Nicula sau alte mănăstiri aproape săptămânal etc. ... Însă, spre rușinea mea, nu citisem Sfânta Scriptură... După ce am citit-o (mai mult de dragul de a mă putea contrazice cu fratele meu care era botezat penticostal) lucrurile s-au schimbat radical pentru mine... Menționez că am citit biblia ortodoxă, ediția revizuită de Bartolomeu Anania (în 3 săptămâni de concediu, de dimineată de la ora 08 până noaptea la ora 12). Nici mâncare nu-mi trebuia parcă... Din acel moment, nu am mai putut face ce făceam (dirijorul mă tot chema și insista să revin, deși știa că în mine se produse o schimbare). Unul dintre motive a fost și cel din acest video , dar care nu a fost determinant. Ca să îndulcesc situația, spun pentru cei din cultele neo-protestante, că lucrurile nu stau chiar așa pentru credinciosul de rând ortodox, deci lucrurile sunt puțin duse în extremă de fratele Andrei Croitoru, tocmai pentru că nu a fost în mijlocul problemei niciodată. Determinant pentru mine a fost botezul la vârsta maturității spirituale, la momentul "nașterii din nou" când declari cu toată ființa ta că Domnul Isus este pe tronul vieții tale... De aceea, de aprox. 2 ani am făcut acest pas și-L declar pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor al vieții mele. Domnul să ne ajute pe toți!...

Se adeverește faptul ca cele mai multe erezi ai ocazia sa le auzi chiar de la fețele bisericești, poporul find manipulat cu atâta ușurință datorita lipsei de cunoaștere a Bibliei, dând credit altor surse așa zis revelatoare,ex.tradiția, care nu a fost recunoscuta ca fiind inspirată de nici un conciliu.

În adevăr, ce am eu să judec pe de afară? (1Cor.5:12). De ce ne miram de lucrurile pe care le fac cei necredinciosi ??? (1 Cor. 2:14). "Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte."

Fr. Andrei sa stii ca nici eu nu intelegeam ca este idolatrie venerarea mamei Domnului Iisus pana nu am fost nascut din nou. Este dureros sa vedem atatea aberatii extrabiblice 😔Sa ne rugam ca Dumnezeu sa lucreze in dreptul acelora care vor sa cunoasca adevarul. Domnul sa te binecuvanteze!

Roluri Divine ? Păi nu Duhul Sfânt, Fiul și Tatăl au dat mărturie când au ales-O?

Bravo frate andrei,Domnul sa te binecuvânteze...acesta este adevărul

O sa citez acum pe scurt si din capitolul despre cultul sfintilor Sectarul: Pentru care pricină voi, ortodocşii, vă închinaţi la îngeri şi la sfinţi şi îi puneţi pe ei mijlocitori către Dumnezeu pentru mântuirea voastră? Căci nu există decât un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Iisus Hristos. Apostolul ne învaţă clar în această privinţă: Unul este Dumnezeu, Unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus (I Tim. 2, 5). Deci nici îngerii, nici sfinţii, nimeni în afară de Hristos nu poate mijloci de la Dumnezeu mântuirea noastră. Preotul: Ascultă, omule, noi nu ne închinăm la sfinţi şi la îngeri ca şi lui Dumnezeu. Inchinarea pe care o aducem noi sfinţilor şi îngerilor este numai o cinstire (venerare), iar lui Dumnezeu ne închinăm şi îi slujim cu desăvârşită închinare, care se mai numeşte şi „latrie" sau „adorare". Noi venerăm pe sfinţii lui Dumnezeu pentru că ei sunt prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu, după cum este scris: Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc (Ioan 15, 14). Iar despre Avraam citim de asemenea: Şi a crezut Avraam lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate şi a fost numit prieten al lui Dumnezeu (Iacov 2, 23). Şi marele Apostol Pavel scrie efesenilor: Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu (Efes. 2, 19). Aşadar, ca pe nişte prieteni ai lui Dumnezeu şi casnici ai Lui îi cinstim (venerăm) pe sfinţi. Incă mai ştim că sfinţii sunt proslăviţi de Dumnezeu în ceruri (Luca 20, 36); sfinţii vor judeca lumea (I Cor. 6, 2; Matei 19, 28; Evrei 12, 22-23); sfinţii, încă pe pământ fiind, aveau darul proorociei (III Regi 14, 1-17), vezi şi proorocia lui Elisei asupra lui Ghiezi (IV Regi 5, 25-27). Sfinţii, încă în viaţa aceasta fiind, se rugau lui Dumnezeu pentru oameni. Astfel, Avraam s-a rugat pentru Abimelec (Fac. 20, 7), Moise s-a rugat lui Dumnezeu pentru popor ş.a. Sectarul: Dar cum pot sfinţii şi îngerii să fie mijlocitori la Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor, de vreme ce noi trebuie să aşteptăm mântuirea numai de la Hristos, Mântuitorul şi Mijlocitorul mântuirii noastre, după cum este scris: Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi (Fapte 4, 12)? Aşadar nu este nevoie să ne adresăm sfinţilor, când vrem să dobândim mântuirea. Preotul: Dimpotrivă, acest lucru este prea de nevoie, căci sfinţii lui Dumnezeu au posibilitatea, în cer, de a mijloci la Dumnezeu pentru oameni şi de a contribui la mântuirea acestora. Aceasta se arată luminat din cuvântul Apocalipsei, care zice: Şi când (Mielul) a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor (Apoc. 5, 8). Aşadar rugăciunile sfinţilor sunt duse la Dumnezeu, iar sfinţii nu se roagă numai pentru ei, ci şi pentru oameni, după cum am arătat mai sus că s-a rugat Avraam pentru Abimelec, Moise pentru popor şi după cum se ruga marele Apostol Pavel pentru creştinii din Filipi, către care scrie: Mulţumesc Dumnezeului meu, ori de câte ori îmi amintesc de voi, căci totdeauna, în toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toţi, cu bucurie (Filip. 1, 3-4). Şi iarăşi: Mulţumim lui Dumnezeu totdeauna pentru voi toţi şi vă pomenim în rugăciunile noastre, aducându-ne aminte neîncetat, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrul credinţei voastre... (I Tes. 1, 2-3). Şi iarăşi: Pentru aceasta, ne şi rugăm pururea pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea Sa... (II Tes. 1, 11). Şi iarăşi: Nu încetez a mulţumi pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele, ca Dumnezeu... să vă dea vouă duhul înţelepciunii... (Efes. 1, 16-17). Şi iarăşi: Aceasta şi cerem în rugăciunea noastră: desăvârşirea voastră (II Cor. 13, 9). Iar lui Timotei îi scrie: Mulţumesc lui Dumnezeu, Căruia Ii slujesc din strămoşi, cu cuget curat, că te pomenesc neîncetat, zi şi noapte, în rugăciunile mele (II Tim. 1,3). De asemenea, în Vechiul Testament este scris: ...iar robul Meu, Iov, să se roage pentru voi; din dragoste pentru el, voi fi îngăduitor, ca să nu Mă port cu voi după nebunia voastră, întrucât n-aţi vorbit despre Mine aşa de drept cum a vorbit robul Meu, Iov (Iov 42, 8). Deci iată, din cele de până aici se vede clar că sfinţii au posibilitatea să mijlocească la Dumnezeu cele spre mântuirea noastră, precum şi faptul că ei şi în viaţă, cât şi după moarte, se roagă în cer pentru cei de pe pământ, mijlocind pentru ei cele spre folos, după cele scrise în Sfânta Scriptură: Acesta este iubitorul de fraţi, proorocul lui Dumnezeu, Ieremia, care mult se roagă pentru popor şi pentru sfânta cetate (II Mac. 15, 14). Şi Daniel prin vedenie se ruga lui Dumnezeu (Dan. 10, 11-21). De asemenea, Dumnezeu trimite pe îngerii Săi în ajutorul celor ce se roagă Lui (Fac. 24, 7). Dumnezeu trimite pe îngerul Său la Daniel şi îl scapă din gura leilor (Dan. 6, 23). Şi marele Apostol Pavel arată că îngerii sunt slujitorii lui Dumnezeu, pe care El îi trimite spre ajutorul celor ce vor să moştenească mântuirea (Evrei 1, 14). Cine primeşte pe sfinţi, primeşte pe Hristos (Matei 10, 40-41). Aşadar, din mărturiile scripturistice de mai sus ţi-am arătat că sfinţii şi îngerii pot să mijlocească la Dumnezeu pentru noi, oamenii, prin rugăciunile lor, ca nişte prieteni ai lui Dumnezeu (Ioan 15, 14), ca nişte iubiţi ai lui Dumnezeu (Dan. 10, 19) şi ca nişte casnici ai lui Dumnezeu (Efes. 2, 19).

4:28 Respectă Drepturile omului la libera alegere la cult și la practica.

E de mare ajutor clipul acesta, deoarece multe persoane din biserica ortodoxă ne întreabă care sunt diferențele între ei și protestanții evanghelici, și adevărul e că nu prea știm, fiindcă am avut privilegiul de a cunoaște adevărul și am crescut cu el și cu "sola scriptura" din pruncie...

E un cult super blasfemiator din pacate 😢😢

Stimate domn, sunt subiecte de care nu ar trebui sa va legati. Legati-va de protestantii dvs. Asa cum este credinta ortodoxa, a dat pentru neamul asta romanesc calugari cum a fost si Arsenie Boca. Inca nu am vazut in cultul protestantilor oameni care sa fi dobandit asemenea puteri spirituale.

Mă bucur frate Andrei că dezbați această sensibilă problemă: Maica Domnului are locul ei în cer ,ca sfăntă ,dar nu MIJLOCITOARE!DOMNUL ISUS HRISTOS A MURIT ÎN LOCUL NOSTRU ȘI PRIN SĂNGELE SĂU SUNTEM SPĂLAȚI ȘI CURĂȚIȚI DE ORICE VINĂ ȘI PĂCAT,GLORIFICAT ȘI PREAMĂRIT SĂ FIE EL! Tot așa mai sunt subiecte sensibile (lucrurile jertfite idolilor(pomenile),rugăciunile pentru cei morți, etc.ÎN TOATE FIE LĂUDĂM, TATĂL, FIUL ȘI DUHUL SFĂNT!AMIN!

În realitate noi trebuie să ne închinăm numai la Dumnezeu Tatăl și Domnului Isus Hristos, nu altcuiva, nici sfinților, destul de rău că nu sunt toate religiile cu credința adevărată în Dumnezeu, în adevăr.

Într-adevăr dacă stăm să luăm în calcul în Biserica Ortodoxă sunt foarte mulți care înjură și caracterul lor este departe de cum ar trebui să fie. M-am născut în familie ortodoxă, însă omul acesta are dreptate. Marea majoritate a ortodoxilor nu au deschis Biblia dar vin să comenteze fără sens.

3. Temeiul hristologic al cinstirii sfintilor Cultul sfintilor se intemeiaza pe Persoana si opera lui Hristos, cu con ditia ca invatatura despre Hristos sa fie cea dreapta. Caci pentru cinstirea sfintilor este de o importanta capitala faptul ca Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat, ca a asumat firea umana si a unit-o pentru vesnicie cu firea Sa di vina si ca din aceasta unire a rezultat indumnezeirea naturii umane in Iisus Hristos. "Hristologia ortodoxa este intemeiata pe coborarea lui Dumnezeu catre om, pentru ca omul sa se inalte catre Dumnezeu, adica Dumnezeu S-a facut om, pentru ca omul sa se indumnezeiasca". Lucrarea lui Hristos pentru noi este o recapitulare a noastra, adica Hris tos ne-a cuprins tainic in tot ce a facut. Jertfindu-Se si indumnezeindu-Si firea umana, intr-un chip virtual noi toti am fost adusi jertfa si indum nezeiti. De aceea a inviat si firea noastra, iar sederea Lui in fata Tatalui o impartasim prin El si noi. Iar puterea cu care a inzestrat El firea umana si pozitia pe care i-a castigat-o se comunica oricarui om din toate timpurile. Legatura dintre Rascumpararea in Hristos si cinstirea sfintilor consta in faptul ca Hristos a redeschis calea spre sfintenie sau desavarsire, inaltand firea umana si umpland-o de har in mod obiectiv. Ca urmare, asa cum mantuirea inseamna urmarea lui Hristos si viata lui Hristos, dobandirea sfinteniei si indumnezeirea nu sunt posibile decat in Hristos, Care lucreaza prin Duhul Sfant. Aceasta legatura dintre Hristos si sfintii Sai este explicata pe larg de Sfantul Simeon Noul Teolog, pornind de la o comparatie dintre nasterea trupeasca a lui Dumnezeu Cuvantul din Fecioara Maria si nasterea duhov¬niceasca a Lui din cei ce se unesc cu Dumnezeu-Cuvantul. "Dar aceea a fost mama a Lui in chip propriu, ca una ce L-a nascut,... pe Acesta in chip de negrait si fara de barbat, trupeste. Iar sfintii toti il au ca unii ce L-au zamislit pe El dupa har si dupa dar. Din Maica Lui preacurata a imprumu tat trupul Sau preacurat, daruindu-i in schimb dumnezeirea - schimb mi nunat si nou! Din sfinti nu ia trup, ci le impartaseste lor trupul Sau indum nezeit... Fiul lui Dumnezeu si al neprihanitei Fecioare impartaseste sfinti lor, cum s-a spus, din firea si fiinta Tatalui celui impreuna - vesnic, harul Sau dumnezeiesc, precum zice Proorocul: "Si in zilele de pe urma, voi varsa din Duhul Meu peste tot trupul" (Fapte 2,16), se intelege, cel credin cios; iar din firea si fiinta celei ce L-a nascut pe El in chip propriu si cu ade varat, trupul pe care l-a luat din ea". Unirea aceasta cu Hristos la care ajung sfintii ne indreptateste sa afir mam ca "cinstea si lauda lor e nedespartita de lauda adusa lui Hristos..., stralucirea lor nu e decat stralucirea lui Hristos..., caci El e cauza prima si principala a stralucirii lor". Astfel, in Hristos gasim motivatia si temeiul cinstirii sfintilor, fiindca acestia sunt marturiile de necontestat privind efi cienta lucrarii Sale asupra firii omenesti. "Hristos apare cu atat mai stralu citor si mai vrednic de preamarire, cu cat lucrarea Lui isi arata mai mult rodirea in firea omeneasca. Izolat, Hristos nu Si-ar arata slava Lui nici in iubirea de oameni, nici in rodirea iubirii si lucrarii Sale mantuitoare si indumnezeitoare". Sfintii traiesc in veci in Hristos, dar ca persoane con stiente si nu numai in amintirea celor de pe pamant, asa ca se cuvine sa fie cinstiti si dupa moarte, caci prin aceasta este slavit insusi Hristos, din a Carui putere ei s-au ridicat pe culmile omenescului atins in Hristos. Unirea cu Hristos, asa cum o vad Sfintii Parinti, nu inseamna niciodata o anulare a persoanei umane in infinitul divin; dimpotriva, ea reprezinta im¬plinirea destinului sau, in mod liber si personal. De aici si insistenta auto rilor mistici bizantini, asupra necesitatii unei intalniri personale cu Hristos, a carei consecinta este indumnezeirea totala a omului", precum si posi¬bilitatea comuniunii personale cu cei de pe pamant.

Ai putea face un video sau o serie de videoruri explicand diferentele privind doctrina mantuirii de ex...nu poti explica asa pe text niste citate E ca si cum as lua acum versete din Scriptura de genul :"pe vrajitoare sa nu o lasi sa traiasca" si sa vorbesc doar pe text...ba fratilor scrie alb pe negru P.E. V.R.A.J.I.T.O.A.R.E......etc Atinge si doctrinele teologice, nu iti expune doar parerile pline de subiectivism pe niste texte. Trebuia sa incepi sa spui ca ortodocsii nu vad mantuirea ca un proces jurdic de absolvirea ..ci ca un proces de indumnezeire... Ortodocsii zic ca Hristos oricum se intrupa chiar de nu cadea Adam...deci ei nu vad intruparea ca o satisfactiei maniei divine ...ci ca un proces de vindecare/indumnezeire... In doctrina ortodoxa omul se indumnezeiesti prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu si devine dumnezeu prin participare...primeste calitatile divine dar nu identitatea de fiinta.. Asta explica atributele divine Maicii Domnului la care faci tu referire...orice le va avea ...va avea atribute divine prin participarea, nu prin identitatea de fiinta cu Sfanta Treime....

Lucrarea inchinarii e simplă. Te închini și cinstești pe Cel care a murit pe crucea suferinței de pe Golgota, ca să te răscumpere din păcat. Fiecare se închină la cine are încredere. Eu mă închin lui Hristos, căci doar El a suferit crucea pentru mine. Faceți totul după Biblie, altfel, degeaba ați crezut, si degeaba ați făcut diferite lucruri. În finalul zilelor se va vedea cine a fost anatema și de ce. Simplu și fără riscuri!! Cu Dumnezeu nu ne putem juca, ca să ne permitem riscuri. Eu mă voi inchina doar lui Dumnezeu Tatăl, în Hristos și prin Duhul Sfânt. Amin!

Nu stiu cine-i tipul asta sau ce-l recomanda sa-l asculte cineva dar mai bine facea un review la ultimul Iphone.

Super, ne bucuram ca te ai tinut de promisiune, fii binecuvântat! Cand poti sa faci un studiu si despre viata de dincolo de moarte (adventiștii spun ca nu exista iad ca foc vesnic)

Cele mai vechi scrieri evreiesti pe care le avem contin ilustratii. Printre acestea sunt imagini cu scene biblice, asemanatoare cu cele gasite la sinagoga din Dura Europos (si cu cele din biserica aflata alaturi de aceasta sinagoga) care a fost îngropata în secolul al treilea, când persienii au distrus orasul (vezi "Escavatiile de la Dura-Europos conduse de Universitatea Yale si de Academia Franceza de Inscriptii si Litere", Raportul Final VII, Partea I-a, Sinagoga, de Karl H. Kraeling). Este demn de remarcat ca cele mai timpurii icoane din catacombe erau în majoritate scene din Vechiul Testament si icoane ale lui Hristos. Predominanta scenelor din Vechiul Testament arata ca aceasta nu era o practica pagâna introdusa de anumiti convertiti, ci una evreiasca, adoptata de crestini. Pentru a vedea imaginile gasite în sinagoga din Dura-Europos, urmeaza aceste legaturi: Cea mai importantă formă de cinstire a sfinţilor, care este în legătură cu toate celelalte forme de cinstire, este imitarea lor în relaţia lor cu Dumnezeu. Paul a scris pe larg despre importanţa imitării spirituale. El a afirmat: "Deci, vă rog, să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Cristos. Pentru aceasta am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte căile mele cele în Hristos Isus, cum învăţ eu pretutindeni în toată Biserica" (1Corinteni 4,16-17). Mai târziu el le-a spus aceloraşi oameni: "Fiţi următori a mei precum şi eu sunt al lui Cristos. Fraţilor, vă laud că în toate vă aduceţi aminte de mine, şi ţineţi predaniile cum vi le-am dat" (1Corinteni 11,1-2). În Epistola către Evrei de asemenea a subliniat importanţa imitării adevăraţilor conducători spirituali. "Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă Cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa!" (Evrei 13,7).Unul dintre cele mai importante pasaje despre imitare se găseşte în Epistola către Evrei. Capitolul 11 al acestei cărţi prezintă numeroase exemple de sfinţi din Vechiul Testament pentru a-i imita. Se încheie cu faimosul îndemn: "De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte" (12,1), - cursa pe care sfinţii au alergat-o deja înaintea noastră. Oare acest lucru este un semn ca numai ingerilor le putem face icoane? In nici un caz! Trebuie sa ne aducem aminte ca pe vremea lui Moise inca nu venise Mesia.Aflati sub robia satanei ,de care Adam si Eva alesesera a asculta,toti se duceau in Iad (Seol) atat cei drepti cat si cei nedrepti(Luca 16:26).De aceea nu existau in ceruri sfinti care sa poata fi zugraviti in icoanele din Cortul Sfant,pe care apareau doar Ingerii! Odata cu Jertfa lui Hristos,cu coborarea Sa la Iad si eliberarea sufletelor care Il asteptau acolo,(1Petru 3:18-20),Raiul cuprinde si pe sfinti alaturi de ingeri,astfel incat ,in mod firesc,si unora si altora le facem icoane,dupa porunca lui Dumnezeu.Asadar prin Jertfa si Invierea lui Hristos Iisus,sau deschis cerurile iar sfintii care asteptau venirea Sa din veac(1Cor.15:20;Evrei 6:18-20;..) se afla acum in Rai ca prieteni ai lui Dumnezeu (Luca16:22;23:24;Filipeni 1,23;1Petru3:18-20,etc.).Ridicarea la Rai a dreptilor ,inceput al Bisericii ceresti,implinirea cuvantului ce zice Dumnezeu a stat in adunarea dumnezeilor (Psalmul 81:1) deschide si posibilitatea realizarii de icoane ale sfintilor ,alaturi de vechile icoane ale ingerilor. Încă de pe vremea apostolilor, Biserica a condamnat în mod consecvent păcatul idolatriei. Vechii Părinţi ai Bisericii avertizau asupra acestui păcat, iar Conciliile Ecumenice s-au confruntat şi ele cu această problemă. Al doilea Conciliu de la Niceea (787), în care s-a discutat în mod deschis problema folosirii religioase a imaginilor şi icoanelor, spune: "Cel ce ne-a mântuit pe noi de întunericul idolatriei, Hristos Dumnezeul nostru, când şi-a luat mireasă Biserica... a promis că o va apăra, şi i-a asigurat pe discipoli zicand: 'Eu sunt cu voi până la sfârşitul zilelor'... Unii nu au apreciat cum se cuvine această ofertă nepreţuită; fiind orbiţi, derutaţi de duşmanii trădători, ei au abandonat dreapta linie a motivaţiei... şi nu au mai fost capabili să discearnă sacrul de profan, afirmând că icoanele Domnului Nostru şi ale sfinţilor nu sunt diferite de imaginile din lemn ale idolilor satanici." Atunci când discutam despre icoane este important sa avem în vedere ca doua chestiuni separate sunt adesea confundate: 1. Ne este permis sa facem sau sa posedam icoane? 2. Ne este permis sa le veneram? Din Vechiul Testament este clar ca raspunsul la amândoua este Da. Protestantii se opun venerarii icoanelor, dar de obicei nu se opun oricaror imagini, altfel nu ar avea carti ilustrate, televizoare sau tablouri. În afara de grupul Amish, cu greu poti gasi un alt grup protestant care sa se opuna în mod consecvent tuturor imaginilor. Protestantii se opun de obicei venerarii imaginilor, dar este interesant ca, daca ar fi consecventi, argumentele si dovezile aduse de ei se potrivesc oricaror imagini. Iconoclastii, adesea citati de protestanti, aveau de fapt o ideologie opusa acestora. Pe de o parte, iconoclastii au anatemizat pe toti cei care “îndraznesc sa înfatiseze… cu materiale si culori…” pe Hristos sau pe Sfinti - protestantii cad în aceasta categorie. Pe de alta parte, ei au mai anatemizat si pe cei care “nu marturisesc pe pururea fecioara Maria ca adevarata Nascatoare de Dumnezeu, mai presus de orice creatura vazuta sau nevazuta, si nu cauta, printr-o credinta sincera, cererile ei adresate lui Dumnezeu pe care L-a purtat…”. Ei au anatemizat si pe “oricine care neaga folosul pomenirii Sfintilor” (NPNF2, Vol. 14, p. 545f). De fapt, protestantii s-ar afla mult mai mult sub anatema iconoclastilor decât ortodocsii. Protestantii aproba faptul ca iconoclastii se opuneau venerarii icoanelor, dar venerarea în sine nu era o problema pentru iconoclasti. Ei se împotriveau venerarii icoanelor pentru ca se împortiveau icoanelor. Ei nu se opuneau venerarii altor obiecte sfinte - de fapt venerau Crucea fara nici un fel de rezerve (Jaroslav Pelikan, Spiritul crestinismului rasaritean (600, 1700), Chicago: University of Chicago Press, 1974, p.110). Protestantii mai citeaza anumiti parinti ai bisericii ca sa-si sustina pozitia. Cele mai multe dintre aceste citate nu fac decât sa respinga idolatria, si nu au nimic de-a face cu icoanele. În putinele cazuri în care sensul ar parea sa fie acesta (unele scrieri continând adaugiri facute chiar de iconoclasti), o interpretare consecventa ar cere respingerea oricaror imagini (nu numai a icoanelor din biserica). Nici unul dintre aceste texte nu atinge subiectul venerarii. Pentru a pune aceasta întrebare într-o perspectiva corecta, sa încercam mai întâi sa raspundem la câteva întrebari: Facea chivotul legamantului minuni (vezi Iosua 3:15, 1 Samuel 4:6, 2 Samuel 11-12)? Vindeca sarpele de arama pe cei muscati de serpi (Numeri 21:9)? Au înviat oasele profetului Elisei pe un om (2 Imparati 13:21)? A vindecat umbra lui Petru pe bolnavi (Fapte 5:15)? Au vindecat hainele lui Pavel pe cei bolnavi si au scos draci (Fapte 19:12)? Raspunsul la aceste întrebari este da, într-un anumit fel. Totusi, ca sa fim mai corecti, Dumnezeu a fost Cel care a ales sa faca minuni prin aceste obiecte. În cazul chivotului si a sarpelui de arama, avem de-a face cu imagini prin care s-au facut minuni. Dumnezeu a facut minuni prin ramasitele profetului Elisei, prin umbra unui sfant si prin lucruri care au fost doar atinse de un sfant. De ce? Pentru ca Dumnezeu cinsteste pe cei ce Il cinstesc. (1 Samuel 2:30), Îsi gaseste placerea în a face minuni prin sfintii Lui, chiar si pe aceste cai indirecte. Faptul ca Dumnezeu poate sfinti lucruri materiale nu trebuie sa surprinda pe cei ce cunosc Scriptura. De exemplu, nu numai altarul templului era sfant, ci tot ce îl atingea (Exod 29:37). A respinge adevarul ca Dumnezeu lucreaza prin lucruri materiale înseamna a cadea în Gnosticism. Prin urmare, da, într-un sens larg icoanele pot face minuni, deoarece El cinsteste pe cei ce-L cinstesc.Dumitru Cornilescu, fost diacon ortodox, devenit pastor protestant,a realizat o traducere a Bibliei fortata in multe locuri. Astfel, textul "rusinati cei care se inchina chipurilor cioplite" va deveni in traducerea Cornilescu "rusinati cei care se inchina... icoanei!"(Psalmul 97:7BC/96:7BOR).In acelasi mod abuziv si fara nici o dovada s-a inlocuit si in Isaia 21:9;Romani 1:23 iar in Apocalipsa, "chipul fiarei" devine pentru Cornilescu "icoana fiarei"(Apocalipsa 13:14-15). Icoana este un termen care apare mult mai tarziu. In textul original (grecesc, masoretic, manuscrisele de la Marea Moarta) nu apare. La Cornilescu insa apare! Crestinii se roaga în prezenta icoanelor (asa cum evreii se rugau în prezenta icoanelor Templului), dar nu la icoane.

Făcea chivotul legământului minuni (vezi Iosua 3:15, 1 Samuel 4:6, 2 Samuel 11-12)? Vindeca sarpele de arama pe cei muscati de serpi (Numeri 21:9)? Au înviat oasele profetului Elisei pe un om (2 Imparati 13:21)? A vindecat umbra lui Petru pe bolnavi (Fapte 5:15)? Au vindecat hainele lui Pavel pe cei bolnavi si au scos draci (Fapte 19:12)? Răspunsul la aceste întrebări este DA, într-un anumit fel. Totusi, ca sa fim mai corecti, Dumnezeu a fost Cel care a ales sa faca minuni prin aceste obiecte. În cazul chivotului si a sarpelui de arama, avem de-a face cu imagini prin care s-au făcut minuni. Dumnezeu a făcut minuni prin ramasitele profetului Elisei, prin umbra unui sfânt si prin lucruri care au fost doar atinse de un sfânt. De ce? Pentru ca Dumnezeu cinsteste pe cei ce Il cinstesc (1 Samuel 2:30), Îsi gaseste placerea în a face minuni prin sfintii Lui, chiar si pe aceste cai indirecte. Faptul ca Dumnezeu poate sfinti lucruri materiale nu trebuie sa surprindă pe cei ce cunosc Scriptura. De exemplu, nu numai altarul templului era sfant, ci tot ce îl atingea (Exod 29:37). A respinge adevărul ca Dumnezeu lucrează prin lucruri materiale înseamnă a cădea în Gnosticism.Prin urmare, da, într-un sens larg icoanele pot face minuni, deoarece El cinsteste pe cei ce-L cinstesc. Icoanele si alte simboluri crestine au însotit Biserica înca dintru începuturile ei. Chiar la nord de Dunare au existat asemenea manifestari ale crestinismului. La Barbosi, lânga Galati, si în alte puncte din sudul Moldovei s-au gasit felurite cruci si cruciulite din epoca apostolica si imediat urmatoare (secolele I-III). De asemenea, au fost gasite asemenea cruciulite si în Muntenia si Oltenia. Mai mult, s-au gasit si tipare pentru cruciulite, ceea ce arata cât de mare era cererea de asemenea obiecte sfinte. Pe lânga ele, mai exista si o serie de icoane primitive, incizate în piatra, cunoscute sub numele de geme, de asemenea din primele secole crestine. Si multe asemenea semne ale cinstirii icoanelor în primele secole crestine se gasesc în toate locurile vechilor biserici crestine. Sf. Irineu, in sec II, spune ca crestini au chipuri ale lui Hristos zugravite (Contra ereziilor, cartea I, c25) Sf. Epifanie (sec II) ne vorbeste despre chipuri zugravite (Erezii 27,n6) Tertulian(+220) marturiseste ca Sfintul Chip al Mintuitorului se gaseste pe potirele bisericesti in chipul pastorului bun(Despre pudictate c7 si 10). Sf. Clement Alexandrinul(150-217) ne spune ca in timpul sau se gaseau in bisericile crestine icoana mintuitorului, icoanele patriarhilor, prorocilor si ingerilor: „oprindu-si privirea asupra chipurilor luxoase, stralucitoare, crestinul isi indreapta mintea la multi patriarhi, proroci si nenumarati ingeri care au atins perfectiunea mai inainte de dinsul; isi indreapta crestinul mintea si la Insusi Domnul tuturor, Care ne invata ca si noi putem, avea viata conforma cu viata acestor exemple” (Pedagogul,cartea a II-a,c4) Sf. Metodie al Patarelor: „icoanele ingerilor lui Dumnezeu,incepatoriilor si puterilor, le facem in cinstea si slava Lui” (Despre imagini) Eusebiu (260-340), marturiseste ca crestinii, inca din primele timpuri, impinsi de sentimentul cinstirii, au staruit sa aiba si au avut chipurile Apostolilor si Domnului nostru Iisus (Istoria Bisericeasca,cartea a 7-a). Sfintii Parinti capadocieni, Paulin de Nola si Fericitul Augustin vorbesc de folosirea sfintelor icoane în vremea lor si arata ca ,,aceasta practica …a fost conforma cu porunca Bisericii Vechi”. P. Lebedev, op. cit., p. 169 apud arhid. Prof Ioasaf Ganea, art. cit., p. 92 Sfântul Vasile cel mare face mentiune despre ele, spunând ca ,,ele si-au luat începutul de la traditia apostolica”si se aflau în mare cinste în toate bisericile, atât în cele din Rasarit cât si în cele din Apus. Astfel în Capadocia se gaseau multe icoane crestine, cu precadere a Maicii Domnului si a sfintei Macrina, în fata careia sfântului Vasile ,,îi placea sa se închine”. Basilius, Epist. 340 ad Iulianum Apostatum, Migne, P. G., t. XXXII, 1100 apud dr. Mitrofanovici, Liturgica, Cernauti, 1929, p. 275 În Antiohia, cetate apostolica în care a predicat cu mult zel Sfântul Ioan Gura de Aur, acesta avea în permanenta pe sfânta masa icoana sfântului Apostol Pavel pe care-l venera si cu care cauta sa se identifice în predicarea cuvântului lui Dumnezeu. În Palestina si în special în Ierusalim era cinstita cu mult respect icoana Sfântului Arhidiacon Stefan. Din viata sfântului mare mucenic Dimitrie aflam ca parintii lui aveau doua icoane ferecate cu aur si cu pietre scumpe: una a Mântuitorului si alta a Maicii Domnului, la care zilnic se rugau, ca si odrasla lor scumpa dobândita prin rugaciune. Dupa gândirea protestanta, crestinii din primele secole trebuie sa ne fie pilda. Totusi, dupa cum se vede, ei aveau icoane, acele obiecte de cult pe care protestantii le considera idoli. Oare cine are dreptate: crestinii din primele secole, sau protestantii de astazi? Atunci când discutam despre icoane este important sa avem în vedere ca doua chestiuni separate sunt adesea confundate: 1. Ne este permis sa facem sau sa posedam icoane? 2. Ne este permis sa le veneram? Din Vechiul Testament este clar ca răspunsul la amândouă este DA. Protestantii se opun venerării icoanelor, dar de obicei nu se opun oricăror imagini, altfel nu ar avea carti ilustrate, televizoare sau tablouri. În afara de grupul Amish, cu greu poti găsi un alt grup protestant care sa se opună în mod consecvent tuturor imaginilor. Protestantii se opun de obicei venerării imaginilor, dar este interesant ca, daca ar fi consecventi, argumentele si dovezile aduse de ei se potrivesc oricăror imagini. Iconoclastii, adesea citati de protestanti, aveau de fapt o ideologie opusa acestora. Pe de o parte, iconoclastii au anatemizat pe toti cei care „îndrăznesc sa înfatiseze… cu materiale si culori…” pe Hristos sau pe Sfinti - protestantii cad în aceasta categorie. Pe de alta parte, ei au mai anatemizat si pe cei care “nu mărturisesc pe pururea fecioara Maria ca adevărata Născătoare de Dumnezeu, mai presus de orice creatura văzută sau nevăzută, si nu caută, printr-o credinta sincera, cererile ei adresate lui Dumnezeu pe care L-a purtat…”. Ei au anatemizat si pe “oricine care neaga folosul pomenirii Sfintilor” (NPNF2, Vol. 14, p. 545f). De fapt, protestantii s-ar afla mult mai mult sub anatema iconoclastilor decât ortodocsii. Protestantii aproba faptul ca iconoclastii se opuneau venerării icoanelor, dar venerarea în sine nu era o problema pentru iconoclasti. Ei se împotriveau venerării icoanelor pentru ca se împotriveau icoanelor. Ei nu se opuneau venerării altor obiecte sfinte - de fapt venerau Crucea fără nici un fel de rezerve (Jaroslav Pelikan, Spiritul crestinismului rasaritean (600, 1700), Chicago: University of Chicago Press, 1974, p.110).

Andrei apreciem efortul tau.

Super bun video. Absolut insane :))))))))))). Hot potato, good one.

Slujirea lu Maria si sfinti si preoti a venti dintr-o religie babiloniana

19:19 Păi ce? Tu cu rugăciunile tale poți dar Maica Domnului nu?

Sfânta Evanghelie după Luca, cap 1 28. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. 29. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? 30. Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. 31. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. 48. Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. 49. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui.

Bun si facem daca sunt ortodoxa?

11.Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată.12.Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău,13.Că a poftit Împăratul frumuseţea ta, că El este Domnul tău. Psalmi 44 Daca nu pricepeti neoprotestantilor ca despre maretia Maicii Domnului se vorbeste, degeaba tot deschideti biblia si cititi, ca nu pricepeti nimic.

27:12 Privilegiu? E puțin spui? Nici noi nu putem neavând lucrarea lui Iisus! Iar tu nu vei putea să fii Nascatoare de Dumnezeu, nici eu ca femeie! Așa ca nu este suficientă credința mea de aia am nevoie, nu toți suntem avansați sa nu respectăm porunca a 5 a “Cine mă iubește pe Mine respectă poruncile “ Păi facem ce spune Dumnezeu și ce Iisus a predicat și înfăptuit. Ca pe părinții mei dar nu și pe Maica Domnului? Ca suntem fii prin Har deci …

Fratele meu, NU mai expune marturii mincinoase. NIMENI din ortodoxie nu a enuntat ca Maica Domnului ii ia locul lui Iisus, ca mijlocitor intre oameni si Dumnezeu!!! Asta e ceea ce voi deduceti din anumite marturii ale unor ortodocsi. Crezul ortodox, in esenta, e acelasi, iar TOTI sfintii, dintre care cei mai mari sunt Maica Domnului si sf. Ioan Botezatorul(ce spune Iisus despre el?), nu sunt altceva decat oameni ca noi toti, DAR care au ascultat si implinit cuvantul Domnului pana la sfarsit. De aceea ii cinstim, ca pe niste prieteni ai lui Dumnezeu, care au dobandit o experienta mare si pot sa ajute cu rugaciunile lor si pe altii...ca noi si de ce nu si pe cei adormiti. Ca asta e Iubirea, la care suntem chemati.

modul acesta de generalizare si reductionism nu cred ca este metoda cea mai sincera si onesta in abordarea acestor subiecte. ai pretentia ca poti explica o docrina de genul asta intr-un video de 30 de minute. nu ai mentionat nimic despre doctrina ortodoxa despre indumnezeirea omului, ...doar doctrina respectiva ar necesita o explicatie de cateva zile...si asta iti explica problema pusa de tine cu referire la atributele dumnezeiesti ale Maicii Domnului ...in ortodoxie soteriologia este diferita fundamental fata de ramurile crestine occidentale. mantuirea e vazuta ca o vindecare si indumnezeire , nu ca un proces juridic Trebuia sa incepi cu soteriologia in primul rand..........nu sa faci o prezentare de doi lei, extrem de generala si cam lipsita de onestitate, explincand o doctrina de genul asta in 30 de minute Nu ai zis absolut nimic despre doctrina palamita a energiilor necreate si doctrina theosis din ortodoxie care defapt sunt fundamentul discutiei acesteia. ai prezentat in 20 minute niste citate random si le-ai explicat dupa capul tau folosind niste argumente de copii fara sa atingi absolut deloc doctrinele teologice esentiale ale ortodoxiei pe subiectul asta...cu toate ca te crezi teolog e pur si simplu o abordare de copil mic, explici exlusiv ad literam niste texte, fara macar sa atingi doctrinele soteriologice esentiale din ortodoxie....ai luat niste texte si ti-ai dat parerea doar pe text...cam asta ai facut in primul rand un subiect ca asta ar necesita cateva saptamani de explicatii......

Mie imi vine sa rad cand aud ce comentariu ai la cele scrise de parintele Dumitru Staniloae... Cred ca ti-ar lua cateva "vloguri" numai sa vorbesti despre titlurile cartilor scrise de el , sau despre traducerile facute ... Cum ma sa te prezintj in fata Domnului si sa-i spui " Doamne , eu te iubesc , dar despre mama ta nu am o parere prea buna "... Pavel a "uitat " sa spuna multe , la fel cum si cei patru Evanghelisti au "uitat "sa spuna ca Domnul ar fi spus ca "mai fericit este a da decat a lua "... Lasati aroganta deoparte si nu fiti hulitori! Crestinii cinsteau si lanturile Sfantului Apostol Pavel, iar voi aveti alergie la cinstirea Maicii Domnului ?

Vei da socoteala acestor lucruri

Pentru a intelege mai bine versetul adus de protestanti, sa ne uitam la Deuteronom 4,16-19: Sa nu gresiti dar si sa nu va faceti chipuri cioplite, sau închipuiri ale vreunui idol, care sa înfatiseze barbat sau femeie, sau închipuirea vreunui dobitoc de pe pamânt, sau închipuirea vreunei pasari ce zboara sub cer, sau închipuirea vreunei jivine, ce se târaste pe pamânt, ori de sub pamânt, sau închipuirea vreunui peste din apa; sau privind la cer si vazând soarele, luna, stelele si toata ostirea cerului, sa nu te lasi amagit ca sa te închini lor, nici sa le slujesti, pentru ca Domnul Dumnezeul tau le-a lasat pentru toate popoarele de sub cer. Dupa cum se poate vedea mai sus, Sfânta Scriptură opreste închinarea la chipuri cioplite si la alte asemănări văzute (les. 20, 4; Lev. 26, 1; Deut. 5, 8; Fapte 17, 29). Dar prin aceasta opreste numai închinarea întemeiată pe socotinta că însăsi aceste chipuri trebuie cinstite ca dumnezei, adică opreste închinarea la idoli. Acest lucru se vede şi din contextul în care au fost spuse aceste cuvinte de la Ieşire 20:2-3 - „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!”. Iata alte cateva exemple din care reiese sensul cuvantului ‘chip cioplit’: Să dea înapoi şi să se ruşineze cei ce îşi pun nădejdea în idoli, cei ce zic chipurilor turnate: „Voi sunteţi dumnezeii noştri!” (Is 42:17) Şi acum ei păcătuiesc din nou; şi-au făcut chipuri turnate din argintul lor după felul idolilor - lucru de mână de meşter sunt toţi! Şi ei le zic: „Aceştia sunt dumnezeu!” Ei dau ajutor oamenilor. Pentru aceasta ei se închină sărutând viţeii cei de aur. (Os 13:2) Căci pe toţi idolii neamurilor i-au socotit drept dumnezei pe cei care nici cu ochii nu văd, nici cu nasul nu respiră, nici cu urechile nu aud, nici cu degetele mâinilor nu pipăie, nici cu picioarele nu umblă. (Int Solomon 15:15) A făcut din ei un viţel turnat şi l-a cioplit cu dalta. Iar ei au zis: „Iată, Israele, dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!” (Ies 32:4) Cu ce mai rămîne însă, face un dumnezeu, idolul lui. ‘Ingenuncheaza înaintea lui, i se închină, îl cheamă şi strigă: ,,Mîntuieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu!“ Isaia 44,18 Din cele de mai sus, rezulta ca aceste chipuri cioplite erau idoli, pentru ca oamenii ii socoteau drept dumnezei. Paganii se rugau statuii, crezand ca statuia este Dumnezeu. Crestinul, insa, stie ca icoana e doar o reprezentare a lui Dumnezeu, Care este in Ceruri. Este numai o închipuire, a cărei cinste trece la chipul pictat pe ea. Crestinul nu crede ca icoana poate vedea, auzi sau pipai, asa cum ne explica Isaia despre atitudinea paganilor fata de chipurile cioplite. Ortodocsii nu-i cer icoanei mantuire si nu o numesc ‘dumnezeu’! De aici, se vede foarte clar diferenta dintre idol si icoana. Crestinii se roagă în prezenta icoanelor (asa cum evreii se rugau în prezenta icoanelor Templului), dar nu la icoane. Icoana este ceea de ne duce cu gândul, credinţa şi doxologia la Dumnezeu, iar idolul este ceea ce se interpune (ca un zid) între noi şi Dumnezeu. În acest sens, chiar şi ceea ce numim noi icoană poate fi idol, dacă ne oprim gândirea, adorarea şi închinarea la lemn, sticlă, vopsele şi nu mergem mai departe, la persoana pictată. Deci, cel puţin în anumite situaţii, simplul obiect nu poate fi numit simplu idol sau icoană, căci totul depinde de abordarea noastră asupra respectivului obiect. Obiectele religioase care fac trimitere la Dumnezeu şi Sfinţenia Sa sunt sau cel puţin ar trebui să fie „ferestre spre Dumnezeu” şi „manifestări ale slavei Lui”. Asadar, Dumnezeu nu opreste cinstirea unor semne si înfătisări ale lui Dumnezeu si ale sfintilor, când această cinstire nu rămâne la materia din care sunt făcute, ci duce gândul nostru la Dumnezeu sau la sfântul închipuit prin ele. Sa vedem, insa, ce termeni foloseste, mai exact, Scriptura, cand vorbeste despre „idol” si „icoana”: Acolo unde, în Biblia românească, avem expresia „chip cioplit”, iar în greacă cuvântul „idol”, textul ebraic ne dă termenul „pesel”, care înseamnă de fiecare dată idol sau orice reprezentare a unui (dumne)zeu străin, altul decât Dumnezeul lui Israel. Analizând toate textele biblice care conţin aceste cuvinte vedem că prin cuvântul idol (εἴδωλον / pesel - ebr.) este desemnată o zeitate păgână, iar sintagma „chip cioplit”, de fapt cioplitură / gravură (γλυπτός / ’elil - ebr.) se referă la reprezentarea idolului şi nu la orice fel de reprezentare (comp. cu III Regi 6:29, unde se vorbeşte despre imaginile/sculpturile sacre din Templu şi se foloseşte alt termen). Pentru notiunea generala de „imagine”, textul biblic foloseste diferiti termeni, dintre care cel mai folosit este „selem”, pentru a reda ideea de imagine sacra; de exemplu: Fac 1:26 ; Col 1:15 Un alt text biblic folosit impotriva icoanelor este cel din Psalmul 96/97:7, care in traducerea lui Cornilescu suna astfel: „Sunt rusinati toti cei ce slujesc icoanelor si care se falesc cu idolii”. Traducerea Ortodoxa, insa, spune: „Sa se rusineze toti cei ce se inchina chipurilor cioplite si se lauda cu idolii lor”. Cuvantul folosit, aici este ‘pesel’, despre care am vazut ca se refera la idoli, ci nu ‘salem’, care se refera la icoane. Deci, in acest psalm, cuvantul ‘icoana’ nu exista. Apoi să faci doi heruvimi de aur; şi să-i faci ca dintr-o bucată, ca şi cum ar răsări din cele două capete ale capacului (Ies 25:18) Să faci o perdea de în răsucit şi de mătase violetă, stacojie şi vişinie, răsucită, iar în ţesătura ei să aibă chipuri de heruvimi alese cu iscusinţă; (Ies. 26:31) Pe toate zidurile casei de jur împrejur, în partea din fund şi în faţă, a pus să sape chipuri de heruvimi, de finici şi de flori deschise. (1 Imparati 6:29) Heruvimul într-o parte avea o fata de om, întoarsa spre un palmier, si în cealalta parte avea o fata de leu, întoarsa spre alt palmier. Asa erau facute chipuri în tot templul si împrejur. De jos pâna la înaltimea usilor erau sculptati heruvimi si palmieri ca si pe peretii templului. (Iez 41:19) Acolo, între cei doi heruvimi de deasupra chivotului legii, Mă voi descoperi ţie şi îţi voi grăi de toate, câte am a porunci prin tine fiilor lui Israel. Ies 25:22 Deci, icoanele imprejmuiau si Cortul facut de Moise: le gasim pe capacul chivotului (Exod 25:18), pe covoarele din pereti (Exod 26:1), pe perdeaua care separa Sfanta Sfintelor (Exod 26:31). In Templul lui Solomon le gasim in Sfanta Sfintelor (3 Regi 6:23), pe pereti (3 Regi 6:29), pe usi (3 Regi 6:32), pe coroanele stalpilor din pridvor (3 Regi 7:19), pe postamente si mare (3 Regi 7:39). Ce găsim aici se află într-un contrast izbitor cu austeritatea deplină din multe biserici protestante de astăzi. In timp ce multe biserici protestante au doar patru ziduri goale, lăcaşul de închinare din Vechiul Legământ era plin de bogate podoabe vizuale. Aceasta înseamnă că atunci când Iisus şi ucenicii Săi mergeau Sâmbăta la sinagogă, nu vedeau nişte ziduri goale, ci evocări vizuale ale adevărurilor scripturistice. Mantuitorul a intrat sa se roage in acest templu si, desi a rasturnat mesele vanzatorilor (Ioan 2:15), nu a spus nimic impotriva icoanelor prezente in templu, asa cum spun protestantii astazi, desi idolatria era aspru pedepsita. Iata, prin urmare, ca Dumnezeu a poruncit lui Moise sa faca icoane de îngeri, de heruvimi mai exact, desi îi poruncise cu tarie: Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, si din câte sunt pe pamânt, jos, si din câte sunt în cele de sub pamânt! Daca interpretam aceste cuvinte ca referindu-se la orice fel de imagini, în mod clar heruvimii din Templu călcau aceasta porunca. Daca însa le interpretam ca referindu-se doar la idoli, orice contradictie dispare (Dumnezeu nu se poate contrazice). De ce însa nu a poruncit Dumnezeu a se face icoane cu chipuri de sfinti, ci doar cu chipuri de îngeri? Oare acesta este un semn ca numai îngerilor le putem face icoane, dar nu si sfintilor? Nici vorba! Trebuie întâi sa ne aducem aminte ca în vremea lui Moise înca nu venise Mesia. Aflati sub robia Satanei, de care Adam si Eva alesesera a asculta, toti se duceau în Iad (Seol), fie drepti, fie nedrepti. De aceea nu existau în ceruri sfinti care sa poata fi zugraviti în icoanele din Cortul Sfânt, pe care apareau doar îngerii! Odata cu Jertfa lui Hristos, cu coborârea Sa la Iad si eliberarea sufletelor care Îl asteptau acolo, Raiul cuprinde si pe sfinti alaturi de îngeri, astfel încât, în mod firesc, si unora si altora le facem icoane, dupa porunca lui Dumnezeu.

Citeste de la pagina 140 la pagina 166 ca sa vezi tu despre Cultul Sfintilor si al Fecioarei Maria in Ortodoxie Aici o sa citez doar despre Maria Sectarul: In Sfânta Scriptură ni se spune, în mai multe locuri, că noi creştinii nu avem decât un singur Mijlocitor al mântuirii, pe Iisus Hristos. Or voi, ortodocşii, vă adresaţi Maicii Domnului, zicând: «N-avem alt ajutor afară de tine»; şi ziceţi: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi», ceea ce este o mare greşeală, că puneţi pe Maica Domnului ca şi pe Mântuitorul, mijlocitoare a mântuirii voastre. Preotul: In această privinţă ţi-am dat lămuriri pe larg, când am vorbit despre cultul sfinţilor. Iar în ce priveşte adresarea noastră către Maica Domnului în acest chip: «Nu avem alt ajutor în afară de tine», prin aceasta noi nu tăgăduim unicitatea lui Hristos ca Mijlocitor al mântuirii noastre obiective, dar nu neglijăm nici folosul oricărui alt ajutor în legătură cu mântuirea noastră subiectivă (a se vedea capitolul 15 al acestei cărţi). Înţelesul acestei adresări este următorul: „Tu ne poţi da cel mai mare ajutor la mântuirea noastră subiectivă; un alt ajutor mai mare nu găsim la nici un alt sfânt". Sau: „Nu avem pe altcineva care să ne poată ajuta atât de mult cât ne poţi ajuta tu, ca Maică a Mântuitorului nostru". Iar cuvintele de rugăciune adresate ei: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi» înseamnă: «Înduplecă pe Fiul Tău să ne mântuiască», sau «Izbăveşte-ne pe noi». In limba greacă, limba în care au fost scrise toate cărţile Noului Testament, ca şi cărţile de cult ortodox, verbul «a mântui» înseamnă şi a izbăvi de rău, de necaz, de ispită, de strâmtorare. Deci, «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieştene pe noi» înseamnă: «ajută-ne cu rugăciunile tale să ne izbăvim de rele, de necaz, de lucrările diavolului, de patimi». Aşadar, prin «mântuieşte-ne pe noi» nu înţelegem «iartă-ne păcatele», ci «roagă-te Fiului tău pentru mântuirea noastră». Cu neputinţă este ca preacinstirea Maicii Domnului să supere pe Fiul ei, Căruia prin aceasta nu-I scădem nimic din adorarea ce I se cuvine, ci, dimpotrivă, toată preacinstirea Maicii Domnului trece de partea Fiului său, Care a ales-o şi a sfinţit-o pe ea spre a-I fi Lui Maică. Deci ia aminte, omule încurcat la înţelegere şi rătăcit de la adevăr, cele ce am a-ţi spune. In cele de până aici ţi-am arătat, cu mărturii din Sfânta Scriptură, cinstea, slava şi darurile date de Dumnezeu Preasfintei Sale Maici şi ai auzit că Dumnezeu, încă îndată după căderea lui Adam şi a Evei, a prevestit că Maica Domnului va fi acea «femeie-fecioară» care va zdrobi capul şarpelui (Fac. 3, 15). Apoi, despre ea s-a proorocit că va fi acea fecioară care va naşte pe EmanuelDumnezeu (Isaia 7, 14); ea va fi mijlocitoare a intrării în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Ier. 31, 21-23); ei i s-a închinat arhanghelul Gavriil şi a numit-o pe ea «plină de har» şi binecuvântată între femei» (Luca 1, 28); ei i s-a închinat Elisabeta, maica Sfântului Ioan Botezătorul, numind-o «cea binecuvântată între femei» şi «Maica Domnului meu» (Luca 1, 40-43); fericit este pântecele şi sânul ei, că a purtat şi a alăptat pe Mântuitorul lumii, Hristos (Luca 11, 27-28); Mântuitorul, ca Fiu al ei, o asculta şi-i era supus (Luca 2, 51); prima minune a tăcut-o Mântuitorul la nunta din Cana Galileii, la rugămintea ei (Ioan 2, 3-10); Mântuitorul S-a îngrijit de soarta ei, chiar şi atunci când El suferea înfricoşatele chinuri pe Cruce, incredinţând-o spre purtare de grijă celui mai iubit dintre toţi apostolii Săi (Ioan 19, 26-27); ea însăşi, prin Duhul Sfânt, a proorocit că toate neamurile o vor ferici şi-i vor aduce cult pentru mărirea cu care a învrednicit-o Dumnezeu pentru smerenia ei (Luca 1, 48-49); însuşi numele ei înseamnă «Doamnă, Stăpână» în limba ebraică. Această Doamnă şi Împărăteasă-Fecioară va sta de-a dreapta tronului Fiului său în ziua Judecăţii de apoi (Ps. 44, 11); ea a zămislit şi a născut din Duhul Sfânt pe Fiul lui Dumnezeu (Luca 1, 35), fiind umbrită de puterea Celui Preaînalt (Luca 1, 35) şi rămânând fecioară şi după naştere (Iez. 44, 1-3); ea este «mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii» (Axionul). Ea n-a mai avut şi alţi fii în afară de Iisus Hristos, Mântuitorul lumii (Ioan 20, 12-13; Fapte 1, 11), iar mama aşa-zişilor «fraţi şi surori ai Domnului» nu este Maica Domnului, ci Maria lui Cleopa (Matei 27, 55-56; Marcu 15, 40, 47; 16, 1; Ioan 19, 25 ş.a.); „Fraţii Domnului" sunt numai rudenii cu El, iar nu fraţi naturali ai Lui, căci în vechime la iudei, rudeniile de aproape se ziceau fraţi (Fac. 13, 8). Mama „fraţilor Domnului", Maria lui Cleopa, se numeşte soră cu Maica Domnului, tot în acest sens de rudenie apropiată (Ioan 19, 25 ş.a.). Aşadar, după ce ai văzut mărturiile Sfintei Scripturi despre aceste adevăruri privitoare la Maica Domnului, dacă ai avea mintea ta curăţită de întunericul ereziei şi de păcate, ai putea înţelege prealuminat, pentru care pricină noi, creştinii ortodocşi din Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare, aducem preacinstire Preasfintei Fecioare Maria. Rugându-ne ei, o punem pe ea mijlocitoare către Fiul său şi Dumnezeul nostru, spre a ne ajuta prin mijlocirea preaputernicelor sale rugăciuni, pe care le face pururea către Dumnezeu pentru tot neamul omenesc şi mai ales pentru toţi cei binecredincioşi.

6:28 Păi dacă omenirea a căzut prin Adam, care conform genezei a fost creat în afara Edenului și posterior așezat în Edén. Femeia însă , luată din Adam a fost în Edén. Cui i s-a spus ca până se va întoarce în pământul din care a fost luat, ca țărâna este? Evei nu! Din start femeia și Unica Femeie Nascatoare de Dumnezeu, în Veci! etc

Inspaimantator sa vezi cat de putina intelegere (dreapta judecata) are cineva care citeste Sfanta Scriptura aproape in fiecare zi !!! Majoritetea celor care au o relatie normala cu propria mama intelege ca mama are multe roluri in viata noastra, inclusiv cel de mijlocitoare.(nu este nevoie sa ni se spuna in vre-o carte anume.) O dovada clara ca a citi Sfanta Scriptura fara a avea puterea de a intelege (caci INTELEGEREA este o putere, un dar dat de bunul Dumnezeu) cea ce citesti nu-ti este de prea mare folos. Cu respect, Vali

Protestantismul a apărut în anul 1517, când germanul Martin Luther, un fost călugăr catolic, nemulțumit de decăderea din Biserica Catolică, a început să propovăduiască mântuirea exclusiv prin credință și atât. În teribilismul lui eretic și nebun, a rupt din Sfânta Scriptură Epistola Sfântului Apostol Iacob, pentru că acolo este scris clar: “credința fără fapte este moartă” și a aruncat-o în râul Elba, numind-o “epistola de paie”… Propovăduirea lui mincinoasă învelită în blasfemie și rătăcire a găsit repede și ușor adepți, atât în rândul nobilimii germane care voia să iasă de sub tutela papei, cât și în rândul țărănimii care vedea în aceasta o cale de emancipare. Cei care au aderat la învățătura smintită a lui Luther au primit numele de “luterani”. Tot în perioada aceea, idei similare cu ale lui Luther au început să propovăduiască și francezul Jean Calvin, dar și elvețianul Huldrich Zwingli, fiecare având câte ceva de corectat. Fiecare și-a găsit adepți și noile comunități, separându-se de Biserica Catolică, au fost denumite dupa inițiatorii lor. Trebuie menționat că Biserica Catolică s-a format prin desprinderea din Biserica înființată de Sfinții Apostoli a bisericilor din Vestul Imperiului Roman. Aceasta s-a întâmplat între secolele V și XI, în principal din cauza pretențiilor de superioritate ale episcopului Romei (autointitulat “papă”) față de ceilalți episcopi (frații și egalii săi). Ruptura catolicilor a adus cu sine și deciziile lor nebunești și drăcești de a încălca Sfintele Sinoadele și Sfânta Scriptură, adică schimbarea învățăturii apostolice, a Crezului și a predaniei Sfinților Părinți ai Bisericii… Fapte pe măsură au urmat învățăturii, lucru care a constituit motivația protestantismului. Însa, dacă Luther și tovarășii săi nu ar fi fost mânați în acțiunea lor de un duh de mărire personală, atunci ei ar fi cercetat învățătura Bisericii de Răsărit (Biserica Ortodoxă) și ar fi găsit acolo răspunsurile la toate abuzurile Bisericii Catolice. A fost însă mult mai comod pentru ei să stea la masă cu prinții germani care-i protejau de papă și să-și scrie ei singuri și după capul lor “programele religioase” pentru noile lor “biserici”. Erezie peste erezie și nebunie peste nebunie! Ruptura primului val de protestanți din Biserica Catolică a pus pe roate duhul dezbinării și al rătăcirii. La rândul lor, cele trei grupe primare de protestanți s-au văzut contestate din interior și cei care au ieșit din ele, au mai găsit și ei ceva de schimbat, înființând la rândul alte grupări (secte) sub alte denumiri. Așa au apărut toate aceste adunări de așa-ziși “creștini”. Din erezie în erezie, așa au mers sectele. Aceasta este istoria lor! O istorie pe care acești falși “creștini” evită cu orice preț să o recunoască în fața dumneavoastră în timp ce se străduiesc să vă rupă de credința cea adevărată. Așa au ieșit ei în lume, prin minciună și mândrie, unii din alții, anabaptiștii (numiți ulterior “baptiști”), menoniții, arminienii, prezbiterienii, episcopalienii, puritanii, quaker-ii, shaker-ii, metodiștii, unitarienii, adventiștii, martorii lui Iehova, mormonii, penticostalii și mulți, mulți alții. În decurs de câteva sute de ani, rata de divizare a crescut, ajungându-se în ziua de astăzi la culte cu 11 membri. Există mai multe culte de baptiști, un mănunchi de organizații adventiste, câteva “biserici” mormone, trei federații principale de penticostali, trei ramuri de martori ai lui Iehova, și așa mai departe. Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a înființat o singură Biserică și anume Biserica Creștină, care se mai numește și Biserica Ortodoxă. Fie că vă place sau nu, acesta este adevărul.

Problema grava cu voi protestantii care nu numai ca folositi o Biblie incompleta si ciuntita, dar si un Vechi Testament scris de catre rabinii ce il urasc pe Hristos. Si mai ironic este ca Insusi Domnul Hristos citeaza din Septuaginta, la fel si Sfintii Apostoli. Numai voi va incapatanti sa folositi Textul Masoretic, scris de uratorii de Hristos. Va ia mult din credibilitate. Apoi, sa incepem cu inceputul: Voi nu aveti habar de distinctia intre dulia, hyperdulia si latria/latreia. Lui Dumnezeu I se cuvine Slava (latria/latreia, care are caracter absolut si jertfelnic) Maicii Domnului i se cuvine venerarea (hyperdulia, respect, plecaciune FARA caracter jertflenic) (Luca 1:29 : Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.fel de închinăciune poate să fie aceasta?) si sfintilor si ingerilor venerarea (dulia, mai mica decat Maicii Domnului). De ce? Ia sa vedem: 1."Şi mi-a zis Domnul: „Uşa aceasta va fi încuiată; ea nu se va deschide şi nimeni nu va trece prin ea;† 3 căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, va intra printr’însa, şi ea va fi încuiată" Este vorba despre Fecioria Maicii Domnului, inainte, in timpul nasterii si dupa nestere. 2. "Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei". Deci, insusi ingerul, Mare Arhanghel Gavriil o binecuvinteaza, si voi protestantii, fiindca sunteti mai cu mot, nu. Trist... 3. "Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, Şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău." Deci Elizabeta, s-a umplud de Duh Sfant si a binecuvantat-o. Adica Insusi Dumnezeu Duhul Sfant a binecuvantat-o prin Elisabeta, dar cumva voi dati va credeti superiori si Domnului! Incredibil..... 4. "Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. 49. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui." Din nou, ea spune ca o vor ferici (exact ce facem noi ortodocsii) toate neamurile si ca Domnul i-a facut ei marire (ceea ce facem noi ortodocsii, iar voi nu; fiindca ei i se cuvine marire si Lui i se cuvine SLAVA). Nu vad nimic din astea la voi, zero barat! 5. Şi-un mare semn s’a arătat în cer: O Femeiea înveşmântată cu soarele; şi sub picioarele ei, luna; şi pe capul său, o cunună din douăsprezece steleb. 2 Şi era însărcinată; şi striga chinuindu-se şi muncindu-se să nască.† 3 Şi-un alt semn s’a arătat în cer: Iată, un Balaurc mare, roşu ca focul, având şapte capete şi zece coarned; şi pe capete, şapte cununi împărăteştie.† 4 Şi coada lui târa o treime din stelele cerului; şi le-a aruncat pe pământf. Şi Balaurul a stat înaintea Femeii care era să nască, pentru ca să-i înghită copilul când îl va naşte.† 5 Şi ea a născut un Copil de parte bărbătească, Cel ce cu toiag de fier va să păstorească toate neamurile. Adica...Femeia e înveşmântată cu soarele; şi sub picioarele ei, luna; şi pe capul său, o cunună din douăsprezece stele dar pentru voi e o femeie oarecare. 6. Şi când Balaurul a văzut c’a fost aruncat pe pământ, a prigonit-on pe Femeia care născuse Pruncul. 14 Şi i s’au dat Femeii cele două aripi ale vulturului celui mareo, ca să zboare’n pustie la locul ei, acolo unde, departe de faţa şarpelui, este hrănită o vreme şi vremi şi-o jumătate de vremep.† 15 Şi şarpele a aruncat după Femeie din gură-i apă ca un râu, ca s’o ia puhoiul. 16 Şi pământul i-a venit Femeii într’ajutor; că şi-a deschis pământul gura şi a’nghiţit râul pe care Balaurul îl aruncase din gura sa. 17 Şi Balaurul s’a aprins de mânie asupra Femeii şi a pornit să facă război cu ceilalţi din seminţia eiq, cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu şi au mărturia lui Iisusr.† No offence, dar aici pare-mi-se ca face referire chiar la voi protestantii, care nu va mai saturati sa prigoniti Femeia! Apoi, fara suparare, dar cum indrazniti voi sa va considerati superiori Sfintilor Parinti ale bisericii, care numai cuvinte de lauda *adica hyperdulia* au pentru Maica Domnului? Logica e simpla: sa ascult pe Sfintii Parinti, cei ce au pastrat tezaurul credintei si au continuat succesiunea apostolica, sau pe voi, care v-ati impartit in mii si mii de secte si va veti tot imparti? Pe Sfantul Ioan Gura de Aur, marele teolog sau un popa raspopit ca Luther? grea intrebare.... Mentiuni despre Fecioria si cinstea ei gasim de timpuriu, de la SF Iustin Martirul, Ignatie al Antiohiei (ucenicul Sf Apostol Ioan) si continuand cu titani ca Irineu de Lion, Ioan Hrisostom, Efrem Sirul, Simeon Noul Teolog etc etc etc. Prefer de mii de ori sa ascult pe acesti sfinti decat doctrina voastra falsa, rezultat a 2 schisme. Iar argumentele pot continua mult si bine. Sa speram ca comentariul nu va fi sters. Sa speram....

Doamne prin aceasta postare te rog deschide minti si inimi ca oamenii sa te cunoasca pe Tine,nu in aceasta erezie transmisa de biserica ortodoxă, Hristos sa fie laudat,binecuvintat,inaltat ,glorificat in toate

Fratele meu, încerci să înțelegi, dar nu poți, întocmai unui om care învață toate regulile unei limbi străine, dar care niciodată nu a practicat-o in țară din care face parte. Mare diferență. Nu intuiești dece-ul, cu toată logica literei legii. S-ar putea sa fii surprins când ajungi in acea țară, că nu se potriveau lucrurile pe care le-ai învățat pur academic cu limba vorbită efectiv acolo. E vorba de limbajul iubirii. Maicii Domnului i se atribuie in ortodoxie un duh smerit, e cea care s-a apropiat de Domnul cel mai mult și L-a înțeles cel mai bine, că una care a suferit cu dragoste de mamă. Rangul cel mai mare a spus Mântuitorul cui i se aplică, celui care e cel mai mic, mai ascuns, slugii tuturor și nu se referea numai la El, știm. Pe noi ortodocșii ne fascinează mereu smerenia și dragostea Ei către Domnul. Învățăm cum să Îl iubim, uitându -ne la exemplul Maicii Sale. Domnul a spus și e scriptural, că cel ce crede in Dânsul, viu va fi. Ea e in cer, alaturi de sfinți și exista o relație de comuniune și iubire, pe care n-o intuiești. Nu intuiești că noi sărutăm icoana NU pt că avem un relationship cu o bucata de lemn sau de hartie, ci pentru că imităm de pe pământ sărutarea și îmbrățișarea ce se întâmplă în cer. Îți imaginezi un Rai fără iubire, teoretic? Pot să îți imaginezi că în Rai o vei întâmpina și pe Maica Domnului și o vei stânge in brațe, că vei săruta icoana vie a ei? Mama dumitale nu se roaga pt dumneata? Și e pericol că e mijlocitoare, calca vreo doctrina pt lucrul acesta? Și Cat de bine îți prinde dragostea maicii dumitale? Iei și despici ca un teoretician și nu poți înțelege taina.

Maica Domnului se roagă pentru noi la Hristos, hotărârea de a vindeca ajuta mântui este a domnului Hristos,și normal că ruga ei este ascultată mai mult decât orișicare muritor ,și nu Maria nu este doar o femeie căruia i sa făcut un mare favor cum spui tu de al naște pe Hristos și cu asta atât , greșit e un fel de ai diminuă rolul ,e un fel drăcesc de a gândi ,an primul rând Dumnezeu nu s-ar fi antrupat antro femeie oarecare a căutat un suflet mult prea curat pt a se naște suflet pe care la găsit doar la Maria,ce acceptă liber și cu smerenie, Dumnezeu nu s-ar fi dus la altă femeie ci la ea pt că era CIA mai curată sufletește de pe pământ ,apoi an biblie aflăm cum la ruga ei Hristos transforma apa an vin ,tot el an chinurile de pe cruce are grijă de Maica sa dando an grijă lui Ioan,vezi nu e Dumnezeul tău ce nu-i pasă de ea ci este fiul ce an suferință are grijă de Maica sa de care nu este indiferent,da dovadă că o iubește,și omenește vorbind dacă mama ta pe care o iubește se roagă la tine pt cineva tu oare no vei asculta ? La fel și Hristos,nu spune Decalogul să-ți respecți părinții ,ar putea oare să ancalce Dumnezeul propria sa lege, apostoli au tratat o pe Maica Domnului cu foarte mare respect,tu nu,ia macar exemplul lor pt ei ea nu era doar un simplu pântece pe care la folosit Dumnezeul adică la ce o reduci tu pt ei ea era Maica Domnului,ea mă repet de la sine putere nu poate face nimic dar poate face apsolutamente totul ruganduse fiului ei Isus Hristos de la care vine și mântuirea și vindecarea și ertarea ,da sunt ortodox și am speranța an Maica Domnului,mă rog la ea și nu an credința noastră Maica Domnului nu ia locul Sf treimi nu ia locul lui Hristos nu-i micșorează lucrare lui Hristos unica ei putere este rugăciunea an față Sf treimi ,pt tine ea e doar un simplu pântece o femeie oarecare când ziua de azi la fel că o oricare de pe strada dă-mi voie să-ți spun că viziunea credinței tale e profund draciasca și nimic mai mult

Credinciosul: Dar ce înseamnă în Simbolul Credinţei Ortodoxe cuvintele: „S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om", şi anume de ce spune în chip deosebit „S-a întrupat" şi în chip deosebit „S-a făcut om"? Preotul: „S-a întrupat" înseamnă cu deosebire „S-a zămislit", ca început al întrupării, iar „S-a făcut om" înseamnă cu deosebire arătarea Fiului lui Dumnezeu ca om între oameni prin naşterea din Sfânta Fecioară Maria. Dar prin cuvântul „S-a întrupat", Sfinţii Părinţi, care au alcătuit Simbolul, au ţinut mai ales să spună cu hotărâre că Fiul lui Dumnezeu Şi-a alcătuit trup adevărat, nu numai unul părut, cum spuneau unii eretici, şi de aceea n-a venit cu el din cer, ci 1-a luat din Sfânta Fecioară Maria. Iar prin cuvântul „S-a făcut om", au ţinut să sublinieze că Fiul n-a luat numai un trup fără suflet sau fără minte, cum spuneau alţi eretici, ci S-a făcut om deplin, cu trup şi suflet cuvântător. Credinciosul: Dar ce înseamnă: „de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara?" Care este partea Duhului Sfânt şi care a Fecioarei Maria în întruparea Cuvântului? Preotul: Fiul lui Dumnezeu S-a zămislit ca om din Fecioară. Deci S-a zămislit fără de sămânţă bărbătească. Dar această zămislire minunată nu s-ar fi putut face fără lucrarea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt a făcut ca Fecioara să zămislească fără sămânţă bărbătească pe Fiul lui Dumnezeu ca om. Acest adevăr îl arată nouă dumnezeiasca Scriptură când zice: Iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: «Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt» (Matei 1, 20). De aceea spune Simbolul: «şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara». Desigur, alta este partea Duhului Sfânt şi alta a Fecioarei Maria în întruparea Fiului lui Dumnezeu. Sfântul Duh nu-I dă acestuia firea omenească de la sine, ba nici măcar o parte din ea. Intr-un asemenea caz, Fecioara Maria ar fi fost numai un vas ales prin care ar fi venit Fiul lui Dumnezeu cu un trup adus întreg, sau în parte, din Cer, care deci n-ar mai fi fost un trup adevărat omenesc, luat din trup omenesc. Dar Duhul Sfânt dă Fecioarei puterea să-L zămislească fără de sămânţă bărbătească şi deci fără de păcat Şi a zis Maria către înger: «Cum va fi mie aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?» Şi răspunzând, îngerul a zis: «Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri» (Luca 1, 34-35)6 .

Pace Domnului Andrei....chiar mă gândeam că o să faci apologie la ceea ce a postat prietenul ortodox cu scrierile lui Cleopa.....trebuie mustrați cu tărie că poate, poate se vor trezi.....Domnul Isus Hristos în noi toți.....Slavă Domnului.

16:06 Maica Domnului nu mijlocește pentru oricine!

Și totusi, de ce sa folosim icoane? „Ceea ce scrisul prezintă cititorilor, imaginea prezintă celor neînvatati care o privesc, căci în ea si cei ignoranti vad ce ar trebui sa urmeze; în ea pot citi analfabetii” (Epistola către Episcopul Serenus din Marsilia, NPNF 2, Vol. XII, p. 53). Precum ne ajutăm de cuvânt ca să ne ridicăm la cele mai presus de cuvânt, tot asa ne folosim si de icoană, ca să ne ridicăm mai presus de icoană. Si precum Dumnezeu vrea ca auzul nostru să se sfintească prin cuvinte curate, asa vrea ca si vederea noastră să se sfintească prin icoane cuvioase, ca prin amândouă aceste simtiri superioare, să pătrundă în suflet gânduri curate. Concluzie In concluzie, tot ce aduc împotriva icoanelor protestantii sunt cuvintele spuse de Dumnezeu împotriva idolilor. Dar ei nu au nici o justificare pentru confuzia între icoanele poruncite de Dumnezeu si idolii interzisi cu tarie de Acesta. Peste tot, în Biblie, unde sunt cazuri concrete de condamnare a idolilor, este limpede ca e vorba de cazurile mentionate la Deuteronom 4, 14- 19. Fie ca e vorba de vitelul de aur, de copaci, de Baal sau alte zeitati, de fiecare data idolii sunt asemanari sau chipuri interzise de Dumnezeu, care sunt cinstite ca si cum ar fi dumnezei. E firesc si de asteptat ca asa ceva sa fie condamnat de Dumnezeu. Dar exista în Biblie vreun loc în care sa se condamne cinstirea icoanelor îngerilor sau sfintilor, fie în Vechiul, fie în Noul Testament? NU! Un asemenea loc nu exista. Exista însa, asa cum am aratat, porunca de a se face icoane cu îngeri. Exista, de asemenea, explicatia oprelistii de a face icoana lui Dumnezeu: n-ati vazut Chipul Lui (Deuteronom 4, 15). De asemenea, exista si vestea cea noua, a Întruparii lui Dumnezeu Fiul, Chip al Tatalui (Ioan 14, 9; Filipeni 2, 6 etc.), care deschide posibilitatea de a se face icoana lui Dumnezeu, dupa Chipul pe care El si l-a ales. De asemenea, stim ca prin Jertfa si Învierea lui Hristos Iisus s-au deschis cerurile, si ca sfintii se afla acum în Rai, ca prieteni ai lui Dumnezeu (Luca 16, 22; 23, 24; Filipeni 1, 23; I Petru 3, 18-20 etc.), astfel încât, asemenea îngerilor, si ei sunt vrednici de a avea icoane. „Acesta fiind cazul, urmând calea împărăteasca si învatatura de inspiratie divina a Sfintilor Parinti si a Traditiei Bisericii sobornicesti - căci noi stim ca este inspirata de Duhul Sfânt, care se afla în ea - decidem în mod corect si după o lunga examinare, ca asemenea Crucii sfinte si datatoare de viata, la fel sfintele si pretioase icoane pictate în culori si împodobite cu pietre pretioase sau cu alta materie având acelasi scop (epitedeios) sa fie puse în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe obiecte si haine sfinte, pe pereti si pe străzi, indiferent daca ele sunt icoane ale Domnului Dumnezeu si Mântuitor Iisus Hristos, ale Preacuratei Fecioare, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, sau ale îngerilor sau Sfintilor. Căci ori de câte ori vedem reprezentarea lor prin imagini, ori de câte ori le privim, ne aducem aminte de prototipuri, îi iubim mai mult, suntem îndemnati sa ne închinam sărutând imaginea si sa ne mărturisim veneratia (proskenesin), nu adevărate închinare (latreian) care, după credinta noastră este cuvenita numai naturii divine, dar în acelasi fel veneram imaginea Crucii celei scumpe si datatoare de viata, Sfânta Evanghelie si alte obiecte sfinte pe care le cinstim cu tămâie si lumânări, după obiceiurile înaintasilor nostri. Căci cinstea data imaginii se adresează prototipului, iar persoana care venerează o icoana venerează pe cel reprezentat de ea. Într-adevăr, aceasta este învatatura Sfintilor nostri Parinti, si Traditia Sfintei Biserici sobornicesti care a dus Evanghelia de la un capăt la celalalt al pământului.” Al Saptelea Sinod Ecumenic Surse:

Sectarul: Sfânta Scriptură ne arată că sfinţii şi îngerii resping închinarea faţă de ei, spre a nu fi ştirbită şi umbrită închinarea faţă de Dumnezeu, Căruia Singur I se cuvine cinste deosebită şi închinare. In Sfânta Scriptură ni se spune despre Apostolul Petru: Şi când a fost să intre Petru, Corneliu, intimpinându-l, i s-a închinat, căzând la picioarele lui. Iar Petru l-a ridicat, zicându-i: Scoală-te. Şi eu sunt om (Fapte 10, 25-26). Iar despre Pavel şi Varnava: Iar preotul lui Zeus, care era înaintea cetăţii, aducând la porţi tauri şi cununi, voia să le aducă jertfă împreună cu mulţimile. Şi auzind Apostolii Pavel şi Varnava, şi-au rupt veşmintele, au sărit în mulţime, strigând şi zicând: Bărbaţilor, de ce faceţi acestea? Doar şi noi suntem oameni, asemenea pătimitori ca voi... (Fapte 14, 13-15). Asemenea se întâmplă şi cu îngerii, cum este de pildă îngerul care i-a făcut Apostolului Ioan descoperirile din Apocalipsă: Şi am căzut înaintea picioarelor lui, ca să mă închin lui. Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Sunt împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care au mărturia lui Iisus. Lui Dumnezeu închină-te, căci mărturia lui Iisus este duhul proorociei (Apoc. 19, 10). Iar altă dată: Şi eu, Ioan, sunt cel ce am văzut şi am auzit acestea, iar când am auzit şi am văzut, am căzut să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea. Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Căci sunt împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păstrează cuvintele cărţii acesteia. Lui Dumnezeu închină-te! (Apoc. 22, 8-9). Deci atât sfinţii, cât şi îngerii, refuză orice închinăciune ce li se aduce, ştiind că ea se cuvine numai lui Dumnezeu. Preotul: In Faptele Apostolilor cap. 10, vers. 25-26, Apostolul Petru respinge închinarea ce i-a adus-o Corneliu, sub cuvânt că el este om, deoarece Corneliu îl socotise că este mai mult decât om, adică zeu. Sutaşul roman era familiarizat cu noţiunea de zei, ca unul ce fusese păgân. Deci, socotind pe Petru ca pe un trimis al lui Dumnezeu, el era foarte înclinat a-l socoti ca zeu - iar dacă nu ca zeu, cel puţin ca pe un om superior celorlalţi oameni sau semizeu -, căruia el credea că i se cuvenea nu venerare, ci adorare, ca zeilor, ceea ce Petru a refuzat să i se aducă. In citatul din Faptele Apostolilor (14, 13-15), Pavel şi Varnava resping închinarea ce li s-a adus pentru acelaşi motiv ca şi mai sus, căci erau socotiţi ca zei şi li s-ar fi adus adorare, nu venerare. Contextul ne spune clar că locuitorii pământului din Listra, uimiţi de minunea vindecării ologului din naştere de către Pavel, în văzul tuturor au strigat: Zeii, asemânându-se oamenilor, s-au coborât la noi. Şi ziceau de Varnava că este Zeus, iar de Pavel că este Hermes, de vreme ce era «purtătorul cuvântului» (Fapte 14, 11-12). Astfel, este lesne de înţeles refuzul apostolilor de a fi adoraţi ca nişte zei, de vreme ce ei tocmai împotriva zeilor predicau întoarcerea la Unicul Dumnezeu (Fapte 14, 15-17). Şi acestea zicând, abia au potolit mulţimile, ca să nu le aducă jertfă (Fapte 14, 18), se spune în continuare. In al treilea citat (Apoc. 19, 10), îngerul descoperitor al vedeniilor apocaliptice respinge închinarea ce i-a adus-o Apostolul şi Evanghelistul Ioan. Respingerea este motivată: Sunt împreună-slujitor cu tine..., adică sunt egal cu tine, ca slujitor al lui Dumnezeu, cum eşti şi tu, deci suntem în raporturi de egalitate şi nu se cuvine să primesc de la tine închinare, mai cu seamă că şi tu eşti aici, nu în trup, ci în «duh» (Apoc. 1, 10), adică în stare îngerească; şi în plus, şi tu ca mine eşti în «duhul proorociei», care constă în a mărturisi pe Iisus. Al doilea motiv al refuzului este exprimat în cuvintele: «Lui Dumnezeu te închină». Dumnezeu era de faţă şi îngerul descoperitor I-ar fi adus o jignire dacă ar fi primit pentru sine, chiar în faţa lui Dumnezeu, închinare de la Ioan. Chiar şi între oameni este jignitor a respecta prea mult pe un înalt slujitor al unui conducător de ţară, când acel conducător este de faţă. Totdeauna, toată atenţia şi toată cinstea se îndreaptă către cel ce este mai-marele tuturor, atunci când el este prezent. Dar aceasta nu înseamnă că cei din jurul lui nu ar fi şi ei oameni de mare cinste. In citatul din urmă (Apoc. 22, 8-9), de asemenea, îngerul exprimă chiar mai limpede decât în citatul dintâi, egalitatea sa cu Apostolul Ioan şi necuviinţa ce ar face-o primindu-i închinarea. Astfel, în toate citatele de mai sus invocate de voi, sectarii, în motivarea învăţăturilor voastre greşite, refuzul sfinţilor şi al îngerilor de a li se aduce închinare îşi are explicaţie proprie şi particulară: Apostolii Petru, Pavel şi Varnava au refuzat a li se aduce adorarea ca unor zei, iar nu cinstirea sau venerarea pe care sfinţii o primesc; iar îngerul descoperitor a respins închinarea lui Ioan, pentru egalitatea pe care o avea cu el, ca împreună-slujitor al lui Dumnezeu. Insă în ce priveşte cinstirea şi venerarea pe care oamenii o aduc sfinţilor şi îngerilor lui Dumnezeu, acestea sunt primite de ei,după cum se poate vedea în diferite locuri ale dumnezeieştii Scripturi. Un prim exemplu se poate vedea atunci când a treia căpetenie trimisă de împăratul Ohozia, cu cei cincizeci de oameni ai lui, venind şi căzând în genunchi înaintea lui Ilie, l-a rugat, zicând: «Omul lui Dumnezeu, să nu fie trecut cu vederea de ochii tăi sufletul meu şi sufletul acestor cincizeci de robi ai tai" (IV Regi 1, 13). Şi iarăşi: ...fiii proorocilor cei din Ierihon... au ieşit înaintea lui (Elisei) şi i s-au plecat până la pământ (IV Regi 2, 15). Şi iarăşi: Atunci împăratul Nabucodonosor a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat înaintea lui Daniel... (Dan. 2, 46). Şi iarăşi, vedem că Valaam s-a închinat şi a căzut cu faţa la pământ... înaintea îngerului Domnului (Num. 22, 31). Iarăşi vedem că îngerul Domnului a primit închinare de la Isus al lui Navi, care a căzut cu faţa la pământ şi i s-a închinat (Iosua 5, 14-15). Îngerii au primit închinare de la Lot (Fac. 19, 1).Îngerul Domnului a primit închinare de la Manoe şi femeia lui, care i s-a închinat lui până la pământ, iar îngerul Domnului s-a înălţat cu para focului de pe jertfelnic (Jud. 13, 18-21). Îngerul Domnului a primit închinare de la David şi de la bătrânii poporului (I Paral. 21, 16-18). Îngerul Domnului a primit închinare de la Daniel Proorocul (Dan. 8, 18; 10, 9-15). Iată că în cele de până aici ţi-am răspuns la cele ce ai afirmat dumneata, că îngerii şi sfinţii lui Dumnezeu nu voiesc a primi închinare de la oameni. Citeşte cu atenţie locurile indicate din Sfânta Scriptură şi vei înţelege destul de clar că nu ai dreptate în cele ce susţii, şi că atât sfinţii lui Dumnezeu, cât şi îngerii Lui, primesc cinstire şi venerare de la oameni, fără ca această venerare a lor să aducă vreo mâhnire lui Dumnezeu. Căci cum S-ar putea supăra Dumnezeu când vede pe prietenii Lui cei iubiţi şi pe casnicii Săi că se slăvesc în numele Lui, când El însuşi i-a proslăvit pe ei (Rom. 2, 10) şi i-a înzestrat cu puteri minunate şi cu daruri deosebite?

Prin FECIOARA MARIA trebuie să înțelegem că ia este GARANȚIA ÎNCREDERII, nu există viață fără mamă. Iată de ce este mai presus de toți sfinții și prin FIUL Isus trebuie să înțelegem că este vorba de CONCEPTUL OMENESC. Un părinte nu va fi de-acord cu cel care nu-i recunoaște FIUL/FICA...

Frate Andrei, ce fain ar fi sa faci astfel de clipuri lamuritoare si pentru celelalte erezii din ortodoxie(cultul sfintilor, cultul moastelor, etc). Judecand dupa vizualizarile de la astfel de clipuri, cred ca e un subiect de interes :))

Doamna profesoara,doamna avocat,doamna etc.Fecioara cea plină de har care prin smerenia ei și cuvintele ei smerite l a adus pe logoș in pântecele ei e numită sfidător Maria.Cand acești domni vorbesc de domnul sau de Isus ei se referă la alt domn la alt Isus căci adevăratul Iisus își întoarce capul când ei vorbesc și l cheamă.

Sectarul: Voi, ortodocşii, prin închinarea şi slujirea la îngeri şi la sfinţi, umbriţi slava şi cinstea ce I se cuvine numai lui Dumnezeu. Apostolul Pavel mustră şi opreşte cu asprime pe coloseni, care făceau aşa, căci, lăsând închinarea la Dumnezeu, se închinau şi slujeau îngerilor, scriindu-le: Nimeni să nu vă smulgă biruinţa printr-o prefăcută smerenie şi printr-o făţarnică închinare la îngeri..., în loc să se ţină strâns de capul (Hristos) de la care trupul tot - prin încheieturi şi legături, îndestulându-se şi întocmindu-se -, sporeşte în creşterea lui Dumnezeu (Col. 2, 18-19). Preotul: Nici o umbrire sau micşorare nu se aduce slavei lui Dumnezeu prin venerarea şi cinstirea slugilor Lui. Mai întâi, că una este închinarea (adorarea) pe care o aducem noi lui Dumnezeu, cum mai sus am arătat, şi alta este cinstirea (venerarea) pe care o aducem noi îngerilor şi sfinţilor lui Dumnezeu, ca unor slugi şi prieteni iubiţi ai lui Dumnezeu. Apoi, însuşi Duhul Sfânt ne îndeamnă să lăudăm pe Dumnezeu prin sfinţii Lui, zicând: Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui (Ps. 150, 1). Noi, când cerem ajutorul şi mijlocirea sfinţilor şi a îngerilor în rugăciunile noastre, tot pe Dumnezeu îl slăvim, deoarece şi sfinţii la rândul lor duc cererile şi rugăciunile noastre, împreună cu rugăciunile lor, la Dumnezeu (Fapte 9, 32-42; 20, 9-12, 36; 28, 3-9; Apoc. 5, 8). Însuşi Dumnezeu a proslăvit pe sfinţii Săi (Rom. 2, 10) şi i-a îmbrăcat pe ei cu slava Sa: Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi suntem una (Ioan 17, 22) şi le-a zis lor: Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi, se leapădă de Mine (Luca 10, 16). Sau: Cine vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine primeşte prooroc în nume de prooroc, plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept, răsplata dreptului va lua (Matei 10, 40-41). Aceste mărturii dovedesc până unde ajunge hula şi rătăcirea tuturor celor care, lepădându-se de cinstirea sfinţilor şi a îngerilor - care sunt slugi iubite ale lui Dumnezeu -, nu-şi dau seama că, de fapt, ei se leapădă de însuşi Dumnezeu, Ziditorul tuturor. Vai de hula şi de nebunia voastră. Sectarul: Sfinţii, chiar dacă pot, nu vor să mijlocească la Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Căci iată, Avraam n-a vrut să mijlocească la Dumnezeu pentru bogatul nemilostiv, deşi acesta îl rugase stăruitor (Luca 16, 24-31). Preotul: N-a vrut, căci nu era cazul, deoarece păcatul bogatului nemilostiv era împotriva Duhului Sfânt, care nu are iertare nici în veacul de acum, nici în cel viitor, pentru că, păcătuind mereu cu încredere prea mare în mila lui Dumnezeu şi nepocăindu-se, a murit în această stare (Matei 12, 31-32).

Credinciosul: Dar Duhul Sfânt a fost singur în Fecioara Maria, când aceasta a zămislit pe Fiul lui Dumnezeu ca om? Preotul: N-a fost singur. In acest caz ea ar fi zămislit un om despărţit de Dumnezeu. Ci însuşi Fiul lui Dumnezeu era din acest moment în ea, Duhul Sfânt fiind nedespărţit de El. Fiul lui Dumnezeu a fost nedespărţit de firea Sa omenească din prima clipă a existenţei ei, din clipa zămislirii. De aceea spune Simbolul despre El însuşi că „S-a întrupat", adică Şi-a alcătuit din Fecioara Maria firea omenească. Dar Duhul Sfânt i-a dat putere Mariei să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu în ea, ca pe Cel ce începe să-Şi alcătuiască trupul din ea. Căci Dumnezeu lucrează asupra oamenilor totdeauna prin Duhul Sfânt. Sfântul Ioan Damaschin spune: „Duhul Sfânt S-a pogorât peste ea... dându-i puterea de a primi Dumnezeirea Cuvântului şi puterea de a naşte. Atunci a umbrit-o înţelepciunea ipostatică şi Puterea Prea înaltului Dumnezeu, adică Fiul lui Dumnezeu, Cel de o fiinţă cu Tatăl, ca o sămânţă dumnezeiască şi Şi-a alcătuit Luişi din sângiurile ei trup însufleţit"7 . Credinciosul: Dar cine a fost Fecioara Maria? Preotul: Fecioara Maria a fost o fecioară din seminţia lui David, din care trebuia, după făgăduinţa dumnezeiască, să Se nască Mântuitorul. Ea trăise în curăţie desăvârşită şi era logodită cu Iosif, un bărbat bătrân din aceeaşi seminţie, dar ea avea de gând să trăiască în feciorie, căci se făgăduise lui Dumnezeu să ducă o viaţă de fecioară. De aceea, când îngerul îi aduce vestea că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, ea întreabă: Cum va fi mie aceasta, de vreme ce nu ştiu de bărbat? (Luca 1, 34). Deşi îngerul nu-i spusese cum va naşte, ca să poată înţelege că aceasta se va întâmpla în viitor, ea totuşi se miră, pentru că era hotărâtă să nu ştie de bărbat. Ea zămisleşte pe Fiul lui Dumnezeu ca fecioară. Sfânta Scriptură ne spune că după ce S-a aflat având în pântece, Iosif se gândea s-o părăsească, dar îngerul Domnului i s-a arătat în vis, spunându-i să nu-i fie teamă să ia pe logodnica lui, că ceea ce s-a zămislit într-insa este de la Duhul Sfânt (Matei 1, 20). Aşadar Sfânta Maria a fost Fecioară înainte de naştere, Fecioară în naştere şi după naştere a rămas pururea Fecioară Credinciosul: Dar de ce a fost nevoie de logodnic Fecioarei Maria, dacă ea a trăit pururea în feciorie până la moarte şi n-a mai avut copii? Preotul: Ca să înţelegi acest lucru, ascultă, frate, pe dumnezeiescul Părinte Ioan Damaschin, care în această privinţă zice aşa: „Duşmanul mântuirii noastre, diavolul, pândea fecioarele din cauza profeţiei lui Isaia care spune: Iată fecioara va avea în pântece şi va naşte fiu şi vor numi numele lui Emanuel, care se tălmăceşte: «cu noi este Dumnezeu» (Isaia 7, 14). Iar Cel care prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor (Iov 5, 13; I Cor. 3, 19), ca să amăgească pe cel care se îngâmfă totdeauna cu înţelepciunea, face ca să fie logodită tânăra cu Iosif, este dată de preoţi „cartea cea pecetluită celui care ştie carte" (Isaia 29, 11). (Aşadar) logodna a fost păzitoare a fecioarei şi înşelăciune a celui care pândea fecioarele"9 . Credinciosul: Dar naşterea Fecioarei Maria a fost după legile firii, adică a născut cu dureri, ca orice femeie? Preotul: Naşterea Pururea Fecioarei Maria a fost după legile firii, dar mai presus de firea naşterii, căci ea nici dureri nu a avut la naştere, nici cheile fecioriei ei nu s-au stricat prin naştere. Căci după cum Adam a născut femeie fără de femeie, aşa şi acum Fecioara Maria naşte pe Noul Adam Hristos, fără de împreunare de bărbat. Căci Hristos Fiul lui Dumnezeu Se naşte fără de Tată din femeie şi fără de mamă din Tată. Potrivit legii naşterii, pentru că s-a născut din femeie; mai presus de natura naşterii, pentru că S-a născut fără Tată. Potrivit legii naşterii, pentru că S-a născut la timpul sorocit naşterii - adică atunci când a împlinit nouă luni şi trece în a zecea mai presus de legea naşterii, căci S-a născut fără să pricinuiască durere, într-adevăr, aceleia căreia nu i-a precedat plăcerea, nu i-a urmat nici durerea, potrivit proorocului care zice: Înainte de a simţi dureri, a născut (Isaia 66, 7). Şi iarăşi: Înainte de a veni vremea durerilor, ea a fugit şi a născut fiu (Isaia 66, 7) . Credinciosul: Dar pentru ce noi numim pe Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu? Preotul: Şi în cele de mai înainte ţi-am arătat, şi în cele ce urmează îţi spun aşa: Noi numim pe Preacurata Fecioară Maria «Născătoare de Dumnezeu», pentru că Cel ce S-a născut din ea, după firea omenească, este Însuşi Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu. Iisus Hristos este o singură persoană în două firi: este persoana lui Dumnezeu Cuvântul, Care ca Dumnezeu, sau ca persoană a firii dumnezeieşti, este născut dinainte de veci din Tată, iar ca om, sau ca persoană a firii omeneşti, este născut în timp din Fecioara Maria. Una şi aceeaşi persoană S-a născut şi din Tatăl şi din Maria: din Tatăl după firea dumnezeiască, şi din Maria după firea omenească. Deci, tot Fiul lui Dumnezeu S-a făcut şi Fiul Mariei. Nu se poate spune că din Fecioara s-a născut numai firea omenească a lui Hristos, căci nu se naşte o fire, ci se naşte o persoană prin acea fire. Iar persoana firii omeneşti a lui Iisus Hristos era însuşi Fiul lui Dumnezeu. Dacă n-am recunoaşte că Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu, n-am socoti persoana născută din ea şi Dumnezeu, ci numai om. Iar dacă Iisus ar fi fost numai om, nu ne-ar fi putut mântui. Întreaga noastră mântuire îşi are deci temelia in faptul că Sfânta Fecioară Maria a fost cu adevărat Născătoare de Dumnezeu11 . Credinciosul: Dar în ce chip îi zicem noi Fecioarei Maria „Maică a lui Dumnezeu"? Preotul: Dar cum să nu fie Maică a lui Dumnezeu aceea care a născut pe Dumnezeu întrupat? Credinciosul: Unde numeşte Sfânta Scriptură pe Fecioara Maria, Maică a lui Dumnezeu? Preotul: Vezi în Sfânta Evanghelie la Luca, cap. 1, 43; şi oriunde vei auzi de mama lui Iisus, înţelege că despre Maica lui Dumnezeu este cuvântul, deoarece Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi adevărat Dumnezeu, Care a avut drept Maică pe pământ pe Preacurata Fecioară Maria.

Domnule Andrei, Bunul nostru Dumnezeu să te învrednicească să răspândești mesajul mântuitor. Soli Deo gloria!

14:28 Dumnezeu a ales-O și e destulă Mărturie!

CONCLUZII Cinstirea sfintilor decurge din relatia lor personala si constienta cu per soanele Sfintei Treimi, care relatie, la randul ei, este rezultatul transfigu rarii firii umane cu ajutorul harului divin si prin efort propriu. Fiecare crestin se poate ridica pana la indumnezeire, la transfigurare si sfintire prin unirea cu Dumnezeu atat de intima, incat poate marturisi cu Sfantul Apos tol Pavel: "Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" (Gal. 2,20). Sfintii sunt vrednici de cinstire, fiindca sunt plini de har, adica au de venit conaturali cu harul. De aceea sunt numiti " casnici ai lui Dumnezeu " (Efes. 2,19). Mantuitorul insusi a aratat fata de apostolii Sai cinstire deosebita cand i-a numit "prietenii" Sai (Ioan 15,14). Sunt "sfintii lui Dumnezeu", fiindca sfintenia lor este rodul harului lui Dumnezeu lucrator in ei si fiindca insusi Dumnezeu Se slaveste prin ei. Cuvintele Sfantului Apostol Pavel: "Nu stiti, oare, ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi?" (I. Cor. 3,16) ii au in vedere pe sfintii Bisericii. Cinstirea sfintilor nu poate fi conceputa in afara Bisericii, mai intai, fiindca numai in Biserica lucreaza Hristos prin Duhul Sfant in Sfintele Taine in vederea sfintirii credinciosilor, iar apoi, fiindca numai in Biserica se traieste in "comuniunea sfintilor", absolut necesara pentru cult. Nu poti sa-i chemi decat pe cei cu care te afli in comuniune. De mare importanta este si faptul ca numai in comuniune exista iubire. De fapt, am putea spune ca un temei care sustine cinstirea sfintilor este iubirea: iubirea lui Dumnezeu fata de om, a omului sfant fata de Dumnezeu si a celor credinciosi intreolalta. Iubirea aceasta este mobilul care-i mana pe cei in viata sa-i pomeneasca si sa-i cheme in rugaciunile lor pe cei plecati. Dumnezeu insusi a voit cinstirea sfintilor prin faptul ca l-a creat pe om "dupa chipul Sau" (Fac. 1, 27) si l-a inzestrat cu tot ceea ce era necesar pen tru ca omul sa ajunga la "asemanarea" cu Dumnezeu. Aceasta inseamna ca in sfinti se cinsteste implinirea voii lui Dumnezeu cu privire la om. Plecand de la aceste premise dogmatice, putem sustine ca cei ce resping cinstirea sfintilor isi intemeiaza aceasta pozitie pe lipsa temeiurilor care sustin cinstirea sfintilor si nu pe faptul ca aceasta ar inlocui adorarea lui Dumnezeu, cum afirma ei in mod simplist. Adica din invatatura lor lipseste credinta dreapta a dogmelor Bisericii si in ea s-au strecurat greseli funda mentale in toate marile teme dogmatice, care au lipsit de suport pana la urma si cinstirea sfintilor. Asadar, invatatura si practica cinstirii sfintilor este o consecinta a talmacirii Persoanelor dumnezeiesti, a Persoanei si lucrarii lui Hristos prin dogme, care dogme fiind talmacirea Vietii, il aduc pe Hristos in viata per-sonala a oamenilor si in sanul comunitatii bisericesti. Iar sfintii si cinstirea tor sunt marturiile dreptei talmaciri a Celui Singur Sfant.

Preotul: Ascultă, frate, unele din mărturiile Sfintei Scripturi care ne arată nouă că suntem datori de a supravenera si a ne închina Preasfintei Fecioare Maria: 1. Mai întâi noi o supravenerăm şi ne închinăm Preasfintei Fecioare Maria, pentru că Însuşi Dumnezeu a învrednicit-o pe ea de cinstea cea mai mare, de a fi Maică Fiului Său şi a naşte pe Mesia; şi a vestit lucrul acesta prin proorocii Săi (vezi Fac. 3, 15; Isaia 7, 14; Ier. 23, 5-6; 31, 4; Iez. 44, 1-3 ş.a.). 2. Noi cinstim şi ne închinăm Preasfintei Fecioare Maria, deoarece însuşi Arhanghelul Gavriil, când a fost trimis de la Dumnezeu să-i binevestească că va naşte pe Mesia, Mântuitorul lumii, i s-a închinat ei şi a numit-o pe ea plină de har şi binecuvântată între femei (Luca 1, 26-29). 3. Noi cinstim pe Maica Domnului, pentru că şi Sfânta Elisabeta, maica Sfântului Ioan Botezătorul, a cinstit-o pe ea şi a numit-o: Maică a Domnului şi binecuvântată între femei (Luca 1, 40-43). 4. Noi cinstim şi preavenerăm pe Maica Domnului, pentru că şi Fiul ei, Hristos Dumnezeul nostru, a cinstit-o pe ea din copilărie şi i S-a supus ei (Luca 2, 51). 5. Noi cinstim şi preavenerăm pe Maica Domnului şi pururea Fecioara Maria, pentru că şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, chiar atunci când era în chinuri, răstignit pe Cruce, a avut mare grijă de ea şi a dat-o pe ea în seama celui mai iubit ucenic al Său, spre a-i purta de grijă la cele de trebuinţă (Ioan 19, 26-27). 6. Noi cinstim pe Maica Domnului, pentru că şi oamenii din mulţime au cinstit-o şi au fericit-o pe ea, iar Fiul ei a întărit această cinstire, zicând aşa este (Luca 11, 27-28). 7. Noi cinstim şi preavenerăm pe Maica Domnului, pentru că ea însăşi prin Duhul Sfânt a mărturisit că i-a făcut ei mărire Cel puternic şi că de acum o vor ferici (pe ea) toate neamurile (Luca 1, 48-49). 8. Noi cinstim pe Maica Domnului, căci a fost cinstită şi ascultată de Fiul ei, ca mamă a Lui; căci Iisus Mântuitorul, plinind porunca care zice: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta (Deut. 5, 16), a cinstit pe mama Sa şi a purtat grijă de ea în toată vremea vieţii Sale, până şi la moartea Sa de pe Cruce (Ioan 19, 26-27). 9. Noi cinstim pe Maica Domnului şi o preavenerăm, pentru că ea va sta în ziua Judecăţii de apoi de-a dreapta Sfintei Treimi, după mărturia Sfântului Duh care zice: De faţă a stătut împărăteasa, de-a dreapta Ta, în haină aurită şi prea înfrumuseţată (Ps. 44, 11-14). 10. Noi cinstim pe Maica Domnului, pentru că ea a fost preacinstită de Dumnezeu mai mult decât toată făptura, deoarece a născut pe Ziditorul tuturor făpturilor văzute şi nevăzute, Care ne-a răscumpărat pe noi din moarte (Rom 5, 17-19; 3, 23-24). 11. Noi cinstim pe Maica Domnului, căci ea, zămislind de la Duhul Sfânt şi fiind umbrită de puterea Celui Preaînalt, a fost curăţită cu totul de păcate, mai mult decât oricare alt sfânt ce stă înaintea lui Dumnezeu, deoarece nu a avut numai un dar de la Dumnezeu, ci a fost plină de har (Luca 1, 29-35). 12. Noi cinstim pe Maica Domnului mai mult decât pe oricare alt sfânt, deoarece înţelegem că ea a născut şi a alăptat pe Sfântul Sfinţilor, pe Iisus Hristos, Dumnezeul nostru şi Mântuitorul nostru (Dan. 9, 24; I Regi 2, 2). 13. Noi cinstim pe Preacurata Fecioară Maria, căci şi Biserica lui Hristos o cinsteşte şi-i cântă ei „Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii..." (Axion). Iată, frate, puţine din cele prea multe mărturii ce se găsesc în Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură despre preavenerarea (preacinstirea) Fecioarei Maria. Cred că acum te-ai lămurit şi în această privinţă.

Sa Mal citeasca. Cei ce sustin a este idei evangelia dupa matei cap11 versetele~@28 la30

Scriptura poruncea evreilor sa se închine înaintea chivotului, care avea pe el imaginea a doi heruvimi. În Psalmul 99:5, se porunceste “Înaltati pe Domnul, Dumnezeul nostru, si închinati-va înaintea asternutului picioarelor Lui, caci este Sfânt!”. Sa observam ca aici cuvântul “închinare” este acelasi cu cel folosit în Exodul 20:5, unde ni se porunceste sa nu ne închinam la idoli. Ce este “asternutul picioarelor Lui”? În 1 Cronici 28:8, David foloseste aceasta expresie referindu-se la Chivotul Legamântului. Psalmul 99 (98 în Septuaginta) începe cu imaginea Domnului care “sade pe heruvimi” (99:1) si sfârseste cu îndemnul de a ne închina pe muntele Lui cel Sfânt - ceea ce întareste faptul ca în acest context se refera la Chivotul Legamântului. Aceasta fraza reapare în Psalmul 132:7, unde este precedata de expresia “haide la locuinta Lui” si este urmata de chemarea “Scoala-Te, Doamne, vino la locul tau de odihna, Tu si Chivotul maretiei Tale!” Este interesant ca aceasta expresie este folosita în slujba din biserica referitor la Cruce, si legatura nu este întâmplatoare - pentru ca pe Chivot, între heruvimi se afla capacul ispasirii, peste care era stropit sângele jertfelor pentru pacatele poporului (Exod 25:22, Levitic 16:15). Vedem din locurile amintite ca heruvimii de pe Chivot si Chivotul ereau icoana Tronului lui Dumnezeu,Cel ce da legile lumii(simbolizate prin tablele Legii) si da viata si putere (simbolizata prin toiagul lui Aaron) si sta pe heruvimi.Aceasta icoana a Tronului Ceresc erea tamaiata de Marele Preot si acolo se arata Dumnezeu vorbind cu alesii Sai,dupa cum El Insusi hotarase (Exod 25:22). Dar aceasta cinstire adusa icoanei Tronului Ceresc nu insemna nici idolatrie , nici confundarea icoanei cu originalul .Prin intermediul ei cinstirea erea inaltata catre Dumnezeu,si El erea Cel care primea de fapt si tamaierea si rugaciunile.Adesea se face apel la Deuteronom 4,14-19 când se atacă problema icoanelor. " Ţineţi dar bine minte că în ziua aceea, când Domnul v-a grăit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-aţi văzut nici un chip. Să nu greşiţi dar şi să nu vă faceţi chipuri cioplite, sau închipuiri ale vreunui idol, care să înfăţişeze bărbat sau femeie, sau închipuirea vreunui dobitoc de pe pământ, sau închipuirea vreunei păsări ce zboară sub cer, sau închipuirea vreunei jivine, ce se târăşte pe pământ, sau închipuirea vreunui peşte din apă, de sub pământ." Dar cum interpretăm imaginile care îl reprezintă pe Dumnezeu? Mulţi protestanţi ar spune că nu e bine, deoarece în Deuteronom 4 se spune că israeliţii nu l-au văzut pe Dumnezeu în nici o formă atunci când a făcut Legământul cu ei, ca urmare nu ar trebui să se facă nici reprezentări simbolice ale lui Dumnezeu. Întrebarea este: Deuternomul 4 interzice acest fel de reprezentări? În istoria sa veche, poporului lui Israel îi era interzis să facă orice reprezentare a lui Dumnezeu deoarece nu s-a revelat în nici o forma vizibilă. Dat fiind că erau înconjuraţi de culturi păgâne, israeliţii s-au simţit tentaţi să îl venereze pe Dumnezeu în forma unui animal, sau a unui obiect din natură (ca de exemplu boul sau soarele). Însa mai târziu, Dumnezeu însuşi s-a arătat în forme vizibile, aşa cum se spune în Daniel 7,9: "Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roţile lui, foc arzător." Protestanţii fac reprezentări ale Tatălui Ceresc în această formă când ilustrează profeţiile Vechiului Testament. Sfântul Spirit însuşi s-a revelat sub cel puţin în două forme vizibile - aceea a unui porumbel, la botezul lui Isus (Matei 3,16; Marcu 1,10; Luca 3,22; Ioan 1,32), şi ca limbi de foc, în ziua de Rusalii (Fapte 2,1-4). Protestanţii folosesc aceste imagini când desenează sau pictează aceste episoade biblice, şi când îşi pun simboluri ale Spiritului Sfânt la rever, sau embleme ale porumbelului pe maşini. Acest pasaj îi învata pe evrei sa nu-si faca o înfatisare falsa a lui Dumezeu, pentru ca nu L-au vazut. Dar dupa Intrupare lucrurile se schimba! De ce? Deoarece Cuvantul S-a facut trup (Ioan 1:14),Cuvantul care este Dumnezeu (Ioan 1:1).’Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata;Fiul Cel Unul-Nascut,Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut(Ioan 1:18),El Care este Chipul lui Dumnezeu(Filipeni 2:6) .Prin urmare odata cu Intruparea ,se deschide si posibilitatea realizarii icoanei Fiului lui Dumnezeu ,Care Insusi este Dumnezeu. Prin întruparea lui Cristos, Fiul său, Dumnezeu a arătat omenirii o icoană a Lui însuşi. Sfântul Pavel spunea: "El este imaginea (in greacă: eikon) Dumnezeului invizibil, primul născut al oricărei creaţii." Cristos este tangibil, este imaginea divină a nevăzutului şi infinitului Dumnezeu. Citim că Magii, "intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă." (Matei 2,11). Chiar dacă Dumnezeu nu şi-a arătat faţa pe muntele Horeb, El şi-a arătat-o în casa din Betleem. Concluzia ar fi că, atunci când Dumnezeu a făcut Noul Legământ cu noi, el însuşi s-a arătat într-o formă vizibilă prin Isus Cristos. Din acest motiv putem face reprezentari ale lui Dumnezeu în persoana lui Cristos. Chiar şi protestanţii folosesc tot felul de imagini religioase: reprezentări ale lui Isus şi ale altor personaje biblice apar într-o mulţime de biblii, cărţi cu poze, tricouri, bijuterii, abţibilduri pe maşini, felicitări, cd-uri, scene ale nativităţii. Cristos este simbolic reprezentat până şi prin emblema peştelui (Icthus). Bunul simţ ne spune că, de vreme ce Dumnezeu însuşi ni s-a revelat în diverse imagini, în mod special prin întruparea lui Isus Cristos, nu greşim folosind reprezentări ale acestor imagini în scopul aprofundării cunoaşterii şi iubirii noastre faţă de Dumnezeu. Iată de ce Dumnezeu însuşi s-a revelat în aceste forme vizibile, şi iată de ce statuile şi icoanele îl reprezintă. De fapt le gasim în Scriptura - si înca în multe locuri! Observati cât de frecvente erau ele în Cort si apoi în Templu. Existau imagini de heruvimi: ·Pe chivot - Ex. 25:18 ·Pe perdelele din Cort - Ex. 26:1 ·Pe perdeaua din Sfânta Sfintelor - Ex. 26:31 ·Doi heruvimi în Locul Sfânt - 1 Imparati 6:23 ·Pe pereti - 1 Imparati 6:29 ·Pe usi - 1 Imparati 6:32 ·Pe alte lucraturi din Templu - 1 Imparati 7:29,36 Existau deci icoane încotro îti întorceai ochii. Nu ! Un asemenea loc nu exista!Exista insa porunca de a se face icoane cu ingeri.Exista de asemenea,explicatia oprelistii de a face icoana lui Dumnezeu : n-ati vazut Chipul Lui (Deuteronom 4:15).De asemenea exista si vestea cea noua ,a Intruparii lui Dumnezeu Fiul,Chip al Tatalui(Ioan 14:9;Filipeni 2:6;etc.) care deschide posibilitatea de a face icoana lui Dumnezeu ,dupa Chipul pe care El si l-a ales.Icoane pot fi gasite nu numai în catacombele crestine, ci si în cele evreiesti din aceleasi perioade. Putem vedea, de exemplu, icoanele evreiesti bine pastrate de la Dura-Europos, un oras distrus de persieni în mijlocul secolului al treilea (ceea ce ne da o idee cât de recente ar fi putut fi). Uneori, în mod gresit, conceptiile lui Iosephus cu privire la icoane sunt considerate ca fiind cele prevalente la evrei în acea perioada. Unul din textele mult citate este acela care se refera la rascoala care a avut loc atunci când romanii au pus un vultur imperial pe poarta Templului. Acest episod nu este atât de simplu cum ar crede unii. Acei evrei erau zeloti. Iosephus, care povesteste aceste evenimente, a fost el însusi unul dintre ei, dar a trecut mai târziu de partea romanilor. El ne spune cum romanii au plasat acest vultur la intrarea în templu, iar poporul l- a dat jos, privindu-l ca pe un sacrilegiu. Întrebarea este însa ce i-a înfuriat pe evrei, imaginea în sine, ori faptul ca romanii o plasasera pe poarta Templului. Conceptile lui Iosephus erau atât de extreme încât el considera ca pâna si înfatisarile de animale de pe Marea de Arama din Templul lui Solomon ar fi fost pacatoase. (Antichitati VIII,7,5). Atitudinea generala a iudeilor fata de arta religioasa nu era de fapt atât de iconoclasta. În Talmudul palestinian gasim scris (în Abodah Zarah 48d) "În zilele lui Rabbi Jochanan oamenii au început sa picteze imagini pe ziduri, iar el nu i-a oprit" si "În zilele lui Rabbi Abbun oamenii au început sa creeze imagini în mozaicuri, iar el nu i-a oprit". Targumul Pseudo-Ionatan repeta porunca împotriva idolilor, dar adauga, "o coloana cioplita cu imagini si înfatisari poti sa-ti faci, dar sa nu te închini la ele".

✝️ ✝️ ✝️ ✝️ ✝️ ✝️ ✝️ ✝️ ✝️ Crestinii ortodocsi nu se închina la icoane în sensul în care cuvântul închinare este folosit în limba moderna. Crestinii ortodocsi venereaza icoanele, ceea ce înseamna ca le respecta pentru ca sunt obiecte sfinte si pentru ca respecta pe cei pe care îi reprezinta. Nu ne închinam icoanelor asa cum nu ne închinam steagului tarii. Respectul fata de steag reprezinta aceasi atidudine ca si fata de icoane, un fel de venerare. Asa cum nu veneram lemnul sau vopseaua, ci persoana pictata în icoana, tot asa patriotii nu venereaza tesatura si culorile, ci tara reprezentata de steag. Acesta a fost felul de gandire al celui de al Saptele Sinod Ecumenic, care a decretat în al sau Oros: "Acesta fiind cazul, urmand calea împarateasca si învatatura de inspiratie divina a Sfintilor Parinti si a Traditiei Bisericii sobornicesti - caci noi stim ca este inspirata de Duhul Sfant, care se afla în ea - decidem în mod corect si dupa o lunga examinare, ca asemenea Crucii sfinte si datatoare de viata, la fel sfintele si pretioase icoane pictate în culori si impodobite cu pietre pretioase sau cu alta materie avand acelasi scop (epitedeios) sa fie puse în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe obiecte si haine sfinte, pe pereti si pe strazi, indiferent daca ele sunt icoane ale Domnului Dumnezeu si Mântuitor iisus Hristos, ale Preacuratei Fecioare, Sfânta Nascatoare de Dumnezeu, sau ale îngerilor sau Sfintilor. Caci ori de câte ori vedem reprezentarea lor prin imagini, ori de câte ori le privim, ne aducem aminte de prototipuri, îi iubim mai mult, suntem îndemnati sa ne închinam sarutând imaginea si sa ne marturisim veneratia (proskenesin), nu adevarate închinare (latreian) care, dupa credinta noastra este cuvenita numai naturii divine, dar în acelasi fel veneram imaginea Crucii celei scumpe si datatoare de viata, Sfânta Evanghelie si alte obiecte sfinte pe care le cinstim cu tamaie si lumanari, dupa obiceiurile înaintasilor nostri. Caci cinstea data imaginii se adreseaza prototipului, si persoana care venereaza o icoana venereaza pe cel reprezentat de ea. Într-adevar, aceasta este învatatura Sfintilor nostrii Parinti, si Traditia Sfintei Biserici sobornicesti care a dus Evanghelia de la un capat la celalalt al pamântului." Evreii întelegeau diferenta dintre venerare si închinare (adorare). Un evreu pios isi saruta salul de rugaciune înainte sa si-l puna si saruta Tora înainte sa o citeasca în sinagoga. Cu siguranta Iisus a facut la fel, înainte sa citeasca Scriptura în sinagoga. Primii crestini au înteles si ei aceasta distinctie. În Martirajulul lui Polycarp (care a fost un ucenic al Sfantului Apostol Ioan, si a carui martiraj a fost descris de credinciosii bisericii lui, care au fost martori), ni se spune cum unii au cautat sa-l influenteze pe magistratul roman sa nu le dea voie sa ia trupul Sfantului Martir :"ca nu cumva, s-a spus, ei sa renunte la cel rastignit si sa înceapa sa se închine la acesta. Aceasta s-a facut la îndemnul iudeilor, care au urmarit si cand era sa-l luam din foc, ei nestiind ca era imposibil pentru noi sa renuntam la Hristosul care a suferit pentru mantuirea întregii lumi - desi fara pacat - sau sa ne închinam altuia. Caci Lui, care este Fiul lui Dumnezeu, ne închinam, dar pe martiri îi cinstim doar ca pe ucenici si imitatori ai Domnului care merita aceasta pentru neegalata lor dragoste fata de Împaratul si Învatatorul lor... Atunci sutasul, vazand impotrivirea iscata de iudei, l-a pus în mijloc si l-a ars dupa obiceiul lor. Dupa aceea noi i-am luat oasele, care erau mai de pret decat pietrele pretioase si mai scumpe decat aurul curat, si le-am asezat într-un loc potrivit; unde Domnul ne va îngadui sa ne adunam dupa cum putem, cu bucurie, si sa sarbatorim martirajul lui aducandu-ne aminte de cei care s-au luptat deja si pregatindu-i pe cei care vor avea de luptat" (Martirajul lui Polycap 17:2- 3; 18:1-3).În timpul unei epidemii sub forma de şerpi trimisă pentru a-i pedepsi pe israeliţi în timpul exodului, Dumnezeu i-a spus lui Moise: "'Fă-ţi un şarpe de aramă şi-l pune pe un stâlp; şi de va muşca şarpele pe vreun om, tot cel muşcat care se va uita la el va trăi'. Şi a făcut Moise un şarpe de aramă şi l-a pus pe un stâlp; şi când un şarpe muşca vreun om, acesta privea la şarpele cel de aramă şi trăia." (Numeri 21,8-9) Persoana trebuia să privească statuia şarpelui pentru a fi vindecată, ceea ce arată că statuile puteau fi utilizate în ritualuri, nu doar ca decoraţii religioase. Aşa cum o fotografie a mamei ne ajută să ne-o amintim, tot aşa ne ajută să apelam la exemplul sfinţilor când privim o reprezentare picturală a lor. Mulţi protestanţi au picturi reprezentând pe Iisus şi alte picturi biblice pe care le folosesc la şcolile de duminică pentru a-i învăţa pe copii. De asemenea ortodocsii folosesc icoanele pentru a comemora anumite persoane sau evenimente, aşa cum şi bisericile protestante au diferite scene biblice. Daca cineva i-ar judeca pe protestanţi cu aceeaşi măsură, atunci concluzia ar fi că, si ei practică "idolatria". Însă nu este vorba de idolatrie în aceste situaţii. Dumnezeu interzice închinarea la imaginile considerate ca divinitatea în sine, dar nu interzice crearea de imagini.Daca ar fi asa, atunci filmele religioase, fotografiile, picturile, şi toate asemenea ar fi interzise. Aşa cum ne arată episodul şarpelui de bronz,Dumnezeu nu interzice folosirea în ritualuri religioase a reprezentărilor. Doar atunci când cineva începe să adore o icoana ca fiind Dumnezeu însuşi, atunci Dumnezeu se supără. Daca te uiti atent la pasajul acesta (2 Împarati 18:4), observi ca Sarpele de Arama nu a fost distrus pentru ca poporul îl respecta, ci pentru ca îl transformasera într-un dumnezeu-sarpe numit Nehustan. Se pune întrebarea ce înseamna "chipul cioplit" în Porunca a doua? O întelegere literala ar însemna ca toate imaginile din Templu calcau aceasta porunca. Cea mai buna metoda sa aflam ce însemnau cuvintele evreiesti folosite aici este sa aflam ce însemnau ele pentru evrei. Când acestia au tradus-o în greaca, au folosit cuvantul "eidoloi", adica "idoli". Cuvantul evreiesc pesel nu este niciodata folosit cu privire la imaginile din Templu. Este deci clar ca pasajul se refera la imagini pagâne, si nu la imagini în general. Sa privim cu atentie pasajul din Scriptura: "Sa nu-ti faci chip cioplit (i.e idol), nici o înfatisare a lucrurilor care sunt în ceruri, sau jos pe pamânt sau în apele mai pe jos decat pamântul. Sa nu te închini înaintea lor, si sa nu le slujesti (închini)." (Exod 20:4-5a). Daca interpretam aceste cuvinte ca referindu-se la orice fel de imagini, în mod clar heruvimii din Templu calcau aceasta porunca. Daca însa le interpretam ca referindu-se doar la idoli, orice contradictie dispare. Mai mult decât atât, daca textul se refera la toate imaginile, atunci chiar si carnetul meu de conducere este un idol si o încalcare a acestei porunci. Una din doua: ori fiecare protestant care are carnet de conducere este un idolatru, ori icoanele nu sunt idoli. Lasând de o parte pentru moment semnificatia cuvintelor "chip cioplit", sa vedem ce ne spune de fapt textul. Sa nu faci x, sa nu te închini la x, sa nu slujesti la x. Daca x = imagine, atunci însusi Templul calca porunca. Daca x = idol, atunci nici Templul, nici icoanle ortodoxe nu calca porunca. Deuteronom 4:16-19 spune : “Sa nu gresiti dar si sa nu va faceti chipuri cioplite ,sau inchipuiri ale vreunui idol,care sa infatiseze barbat sau femeie ,sau inchipuirea vreunui dobitoc de pe pamant ,sau inchipuirea vreunei pasari ce zboara sub cer,sau inchipuirea vreunei jivine ,ce se taraste pe pamant sau inchipuirea vreunui peste din apa ,de sub pamant;sau privind la cer si vazand soarele ,luna,stelele,si toata ostirea cerului ,sa nu te lasi amagit ca sa te inchini lor ,nici sa le slujesti,pentru ca Domnul Dumnezeul tau le-a lasat pentru toate popoarele de sub cer”.Iata ce asemanari interzice Dumnezeu a se face :de oameni din lume,de animale,de pasari,de pesti,sau alte vietati,de stele sau de alte corpuri ceresti.Aceasta oprire nu este pentru ingeri , pentru care Insusi Dumnezeu porunceste a se face icoane.

" Honest Protestants already concede that we have 1,800 year old recorded evidence of Orthodox Marian doctrines. In fact, most of these documents are in fact older than the earliest Christian discussions pertaining to the Trinity and Biblical Canon. This compels one to ask on what consistent grounds can one reject Orthodox Marian doctrines as part of early Church practice, but not reject the Biblical Canon or Christology the same, visible body of Christian ascribed to explicitly at a later date? There are no such grounds. This is why when many Protestants on their way to Constantinople or Rome confront the “hurdle” of the veneration of the saints, they make one of two decisions: accepting the doctrine begrudgingly or abandoning the whole Christian religion. Why? If we cannot trust the Church to understand the doctrine of prayer at such an early date, then we surely cannot trust them to get the Canon or Christology right. And, if that’s the case, than the very foundation of orthodox Protestantism is shattered. What we have left is a free for all where Gnosticism, Unitarianism, and Mormonism now are all on a level playing field. Without being within the stream of Christian history, we are divorced from the consciousness of our brothers and sisters in Christ throughout the ages. These are the same men and women who died for the faith, hand-copied the Scriptures, and persevered in the faith by the grace of the Holy Spirit. To separate ourselves from these men and women is to deny the work of the Spirit in them, and in so doing schism rejects the Holy Spirit with it. For this reason, defending historical Marian doctrine is so important."

5. Comuniunea sfintilor ca temei al cinstirii sfintilor La starea de indumnezeire au ajuns sfintii prin realizarea comuniunii cu Dumnezeu si cu semenii inca din viata pamanteasca, fiindca nu exista unire fara iubire. "Dar iubirea lui Dumnezeu, de care se bucura sfintii, fiind iubirea celor trei Persoane Dumnezeiesti desavarsit unite, nu se poate sa nu produca in ei si o iubire intreolalta, mai ales ca ei sunt impreuna recapitu lati m Hristos". De aceea s-a spus ca "sfintii sunt creatori de comuniune, e o solidaritate si de impacare". In virtutea acestei comuniuni, care se extinde si la membrii Bisericii vazute, sfintii ii ajuta pe cei ce lupta inca pe pamant, cu mijlocirea lor, rugandu-se lui Dumnezeu. "Pentru ca nimeni nu poate rosti numele lui Dumnezeu decat impreuna cu altii", omul aflat in lupta cu greutatile pamantesti cauta ajutor in comuniunea care se pre lungeste in Biserica nevazuta. Cinstirea sfintilor sau cultul lor este o prelungire a iubirii care ne leaga de ei in viata pamanteasca, o materializare a admiratiei pe care o nutrim fata de oamenii geniali in general. In cazul lor, iubirea fata de ei a celor de pe pamant se alimenteaza din iubirea fata de Dumnezeu. Daca " cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, caci Dumnezeu este iubire " (I. Ioan 4, 8), inseamna ca numai cel ce iubeste il cunoaste pe Dumnezeu. "De aceea, chiar si in iubirea neezitanta de oameni traieste cineva iubirea fata de Dum nezeu, si deci iubirea lui Dumnezeu fata de sine. Astfel, chiar in iubirea neezitanta de oameni traieste intalnirea cu Dumnezeu. In iubire nu-L poti desparti pe Dumnezeu de oameni nici viceversa". Asa se explica faptul ca iubirea fata de cei trecuti in lumea cealalta nu este limitata de moarte, iar la sfinti se concretizeaza prin cinstire. Dar si in cursul vietii pamantesti se manifesta iubirea sfintilor ca expresie a comuniunii bisericesti: Sfantul Paisie cel Mare se ruga pentru ucenicul sau care se lepadase de Hristos. Domnul i s-a infatisat, spunandu-i: "Nu stii oare ca acela s-a lepadat de Mine?" Or, cum sfantul se milostivea mai puternic si se ruga inca mai fierbinte pentru ucenicul sau, Domnul i-a spus: Paisie, te-ai facut una cu Mine prin dragostea pe care o porti... " . Sfantul Apostol Pavel marturiseste de mai multe ori ca obisnuieste sa se roage pentru cei carora le scrie: "Nu incetez a multumi pentru voi, pomenindu-va in rugaciunile mele... " (Efes. 1,16). Cinstirea sfintilor consta in urmarea exemplului vietii lor si in chemarea lor prin rugaciuni de lauda si de cerere. Crestinul stie ca urmandu-i pe sfinti nu ii idolatrizeaza, fiindca dincolo de ei si mai presus decat ei Se afla Hristos, pe Care sfintii L-au urmat, iar crestinul imitand vietile sfintilor ii ia ca exemple care au reusit sa castige imparatia cerurilor. Aceasta se vede din indemnul pe care il da corintenilor Sfantul Apostol Pavel: "Deci, va rog, sa-mi fiti mie urmatori, precum si eu lui Hristos" (I. Cor. 4, 16; 11, 1). Stralucirea lui Hristos in ei constituie o marturie ca viata lor pamanteasca in Hristos a dat roade si ca urmare in ei se preamareste Hristos. Cei ce ii imita, tin sa-L imite, de fapt, pe Hristos prin ei, sa se foloseasca de exemplul lor pentru a-L imita pe Hristos. Mantuitorul insusi i-a pregatit pe apostoli in vederea practicarii ruga ciunilor pentru altii, cu diferite ocazii. Astfel, la un moment dat, le-a zis: Daca ramaneti intru Mine si cuvintele Mele raman intru voi, veti cere orice veti vrea si vi se va implini voua " (Ioan 15, 7). Pe ei i-a ascultat Man tuitorul si de-a lungul activitatii Sale pamantesti, a ascultat-o si pe Mama Sa, Fecioara Maria, i-a ascultat pe parintii care se rugau pentru copiii lor, si pe toti care din iubirea pentru cel napastuit se rugau pentru acesta. Dar rugaciunea sfintilor trecuti prin moarte si uniti cu Hristos inseamna mult mai mult. De aceea, noi ne rugam sa o obtinem, sa-i sensibilizam in legatura cu cele ce ne sunt de folos, dar le adresam si laude. Biserica si noi toti care suntem madulare ale ei le cerem sfintilor sa se roage lui Hristos pentru noi. Nu le cerem sa ne dea de la ei ajutorul si mantuirea, caci ca oameni nu au de la ei nimic, ci totul de la Hristos si ei au mai mult ca toti aceasta constiinta. Le cerem numai sa se roage lui Hristos, ca sa ne dea noua cele de folos in viata aceasta si mantuirea vesnica". Noi ii laudam pe sfinti referindu-ne mereu la Hristos care straluceste in ei si preamarind in ei lucrarea Duhului Sfant cu care au biruit in lupta cu patimile omenesti, cinstim trupul lor ca locas al Duhului Sfant si sufletul lor sfintit prin vointa dum nezeiasca de a se uni cu Hristos, caci "Cel ce si-a luminat mintea cu inte lesuri dumnezeiesti si si-a obisnuit ratiunea sa-L laude pe Facator neincetat prin cantari dumnezeiesti, iar simtirea si-a sfintit-o prin imagini curate, acela adauga la bunatatea naturala a "chipului", bunatatea voita a "asemanarii" cu Dumnezeu"35. Sfintii il indupleca pe Dumnezeu si "mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului" (Iac. 5, 16) tocmai pentru "ase manarea" lui cu Dumnezeu. "Mult poate rugaciunea dreptului cand e lucra toare fie prin dreptul care o face, fie prin cel ce roaga pe drept sa o faca" -zice Sfantul Maxim Marturistorul. Rugaciunile sfintilor sunt atat de im portante inaintea lui Dumnezeu, incat ii vor insoti pe sfinti la judecata de apoi: "... Cele patru fiinte si cei douazeci si patru de batrani au cazut inaintea Mielului, avand fiecare alauta si cupe de aur pline cu tamaie care sunt rugaciunile sfintilor " (Apoc. 5, 8). Cinstirea sfintilor se intemeiaza pe invatatura cu privire la comuniunea sfintilor si cea cu privire la Biserica, fiindca ea nu are valoare si importanta decat daca credinciosul se mantuieste in comuniunea Bisericii, care ii cuprinde deopotriva pe cei ce lupta pentru mantuire ca si pe cei ce au triumfat in aceasta lupta. Teza eclesiologica protestanta, conform careia Biserica nu transmite mantuirea, ea o anunta si nu iarta pacatele in numele lui Dumnezeu, ci da marturie ca Dumnezeu iarta nu poate constitui un fundament pentru realizarea starii de sfintenie, si ca atare, cinstirea sfintilor nu are nici ea temei. Aceasta cu atat mai mult, cu cat omul se poate man tui si singur, fiindca nimic nu este obiectiv si supus comuniunii, ci totul este subiectiv si individualist. Noi credem ca cinstirea sfintilor mobilizeaza vointa credinciosilor pentru cautarea sfinteniei, iar sfintenia este o insusire a Bisericii dar si o misiune in mersul ei spre vesnicie. Sfintenia este o stare cu caracter dina mic, ea sporeste sau scade, dupa cum crestinul sau comunitatea se hraneste din Hristos si Jertfa Lui sau se sfinteste prin propria jertfire. Dar disponi bilitatea pentru propria jertfire este si un dar al Duhului Sfant, un rod al prezentei continue a Duhului Cincizecimii in comunitatea euharistica, al Duhului comuniunii. "Atat timp cat Biserica va dainui, Domnul va face sa se iveasca in ea nenumarate daruri de vindecare, de alungare a demonilor, de proorocie, de judecata, de vorbire in limbi, de deosebire a duhurilor, de compatimire pentru suferinta", care sunt roade ale sfinteniei, dar si ale chemarii sfintilor. Prezenta sfantului este mantuitoare. "Dobandeste un cuget impacat, spunea Serafim al Sarovului, si mii de oameni se vor mantui in preajma ta". Caci rostul "comuniunii sfintilor" este mantuirea in Hristos, prin Du hul Sfant, in Biserica, cu ajutorul Sfintelor Taine.

mi e mila de saracul baiat. Maica Domnului sa l pazeasca ca are suflet bun dar e in deriva

Cine nu a fost nascut din nou nu stie sa faca deosebire

Sectarul: Din cele arătate până aici, s-ar putea crede că Fecioara Maria, Maica lui Iisus Hristos, a rămas pururea fecioară şi nu a mai avut alţi copii în afară de Iisus, dacă nu ar fi scris în Sfânta Scriptură că Iosif n-a cunoscut-o pe ea, numai până ce a născut pe Cel întâi Născut, pe Iisus Hristos, lăsând astfel a se înţelege că apoi ea ar fi putut avea şi alţi copii. Preotul: Sfânta Scriptură zice într-adevăr: Şi n-a cunoscut-o pe ea până ce a născut pe Fiul său Cel Unul Născut, Căruia I-a pus numele Iisus3 (Matei 1, 25); dar luaţi aminte şi înţelegeţi că, în Sfânta Scriptură, expresia până când înseamnă veşnicie. Căci zice Domnul: Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Matei 28, 20). Oare aceasta înseamnă că se va despărţi de noi după sfârşitul veacului acestuia? Oare nu zice dumnezeiescul Apostol Pavel: Şi astfel (după obşteasca înviere) pururea vom fi cu Domnul (I Tes. 4, 17)? Iar în alt loc al Sfintei Scripturi este scris: Zis-a Domnul Domnului meu: şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale (Ps. 109, 1). Oare aceasta înseamnă că după aceea Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu va şedea de-a dreapta Tatălui spre a împăraţi cu El peste toate veacurile, ştiind bine că împărăţia Lui nu va avea sfârşit (Luca 1, 35)? Iar dacă în alt loc al Sfintei Scripturi se zice că Noe a dat drumul corbului din corabie spre a vedea dacă a scăzut apa, şi zburând corbul nu s-a mai întors până când s-a uscat apa pe pământ (Fac. 8, 7), aceasta înseamnă că s-a mai întors la corabie vreodată? Iarăşi se arată în dumnezeiasca Scriptură că Micol, fata lui Saul (soţia lui David), nu a născut fiu până în ziua în care a murit (II Regi 6, 23). Oare înseamnă că a mai născut fii după ce a murit, pentru că se zice «până când»? Aşadar deschide ochii minţii asupra acestor mărturii, alese din multe altele ale Sfintei Scripturi, şi înţelege că cuvântul până când în Sfânta Scriptură înseamnă veşnicie şi, după cum Mântuitorul Hristos veşnic va fi cu apostolii Săi şi cu toţi cei ce împlinesc poruncile Lui, după cum El veşnic va sta de-a dreapta Tatălui împărăţind în împărăţia Sa cea fără de sfârşit, după cum corbul în veci nu s-a mai întors pe corabia lui Noe şi după cum în veci Micol, fiica lui Saul, nu a mai născut fii după ziua în care a murit, tot astfel Iosif cel drept şi temător de Dumnezeu, veşnic (în veac) nu a cunoscut-o pe aceea care a fost fecioară înainte de naştere, a fost fecioară în naştere şi a rămas pururea fecioară, Preasfânta şi Preacurata Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, Impărăteasa îngerilor şi a oamenilor. La acestea să mai adăugăm şi observaţia că expresia «până când» nu limitează nicidecum durata stării de feciorie a Mariei, ci, dimpotrivă, este folosită tocmai să accentueze faptul că Iisus Hristos S-a născut din fecioară fără de bărbat. De aceea unele ediţii ale Noului Testament folosesc şi traducerea: fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul Născut..., ceea ce înseamnă acelaşi lucru, aşa cum am arătat mai sus.

Uite ce scrie Sfântul Dionisie Areopagitul(regasit în Fapte 17,34) despre Maica Domnului: „Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu că nu mi s-a părut lucru de crezare că, afară de Dumnezeu, să mai fie cineva plin de atâta putere sufletească şi de atâta har dumnezeiesc. Iau martor pe Dumnezeu că, dacă n-aș fi avut în minte şi în inimă învățătura dumnezeiască, aș fi socotit pe Fecioara ca pe adevăratul Dumnezeu şi i-aș fi dat închinăciunea care se cuvine numai adevăratului Dumnezeu, pentru că mintea omenească nu-şi poate închipui mai înaltă mărire, cinste şi frumusețe sufletească decât aceea pe care am văzut-o eu”. E un personaj al perioadei apostolice care scrie despre ce reprezintă pentru el Maica Domnului. Tot un exemplu din primele secole creștine e rugaciuna Sf. Iustin către nascatoarea de Dumnezeu inainte de a fi martirizat. Mai târziu în secolul IV Efrem Sirul se roagă ei:,,Prea Sfânta Doamnă, Maica lui Dumnezeu, singura prea curată, sfințește gândurile mele, stăpânește-mi simțurile, pornirile, dă-mi înțelepciune”, iar Sfântul Ambrozie al Milanului ne spune că fecioarele ce intrau în mănăstiri o luau ca pildă, considerând-o chipul desăvârșit al fecioriei. Uite câteva exemple din primele 4 secole creștine despre cultul Maicii Domnului. Din punctul meu de vedere e greșită intervenția unor teologi ortodocși la persoana Maicii Domnului,dar asta nu înseamnă că cultul ei e o erezie. Repet,din punctul de vedere al teologiei ortodoxe.

25:41 Păi nu ne spune Scriptura nici despre mare parte a vieții lui Hristos.

Ortodocsii au transformat Sfanta Treime in sfanta patrime.Ea s-a nascut cu pacatul adamic si Domnul iIsus este si Domnul si Dumnezeul ei....Luca 1 38....,,Si a zis Maria:Iata ROABA DOMNULUI....''

Ai vorbit foarte mult despre suficiența/insuficiența lucrării Mântuitorului pentru noi și despre rolul Său de unic mijlocitor între om și Dumnezeu, iar din citate ai tras concluzia că aceleași lucruri se pun și pe seama Maicii Domnului. Cu parere de rău pentru tine, dar nu ai inteles că noi în Ortodoxie facem distincție între ajutorul de la Dumnezeu și ajutorul de la sfinți. Hristos spre exemplu este Mijlocitor nu pentru că se roagă ca simplu om pentu noi, ci pentru că în persoana Lui coexistă împăcate două firi, adică umanitatea și divinitatea, omul și harul. Când cerem ca Maica Domnului să mijlocească, noi îi cerem să se roage, iar Domnul ca Mijlocitor să împlinească rugăciunea. Hristos este Mijlocitor dar este chiar și Mijlocirea, adică Om și Dumnezeu. Asta înseamnă mijlocitor: că Dumnezeu s-a făcut om, iar prin acest fapt omul sau umanitatea rămâne veșnic cu Dumnezeu. Hristos nici nu trebuie să se roage pentru noi, el e de ajuns numai să fie Om și Dumnezeu ca să ne ajute. El mijlocește prin simpla Sa întrupare, înviere și înălțare la tronul Sfintei Treimi. Apoi, mai e un lucru care poate nu îl înțelegi: noi în Ortodoxie credem că Hristos a venit ca să ne facă dumnezei după har. A fi dumnezeu după har înseamnă chiar a avea prin har, prin împărtășire, atribute dumnezeiești; adică Duhul Sfânt dă omului tot ce are El, mai puțin ființa. Cu alte cuvinte, tot ce se poate spune despre Dumnezeu, se poate spune si despre om cand acesta devine templu al Duhului Sfânt. Bineînțeles asta se va realizat efectiv după învierea noastră. Așa că pentu noi nu e nimic absurd să cerem ajutorul unui sfânt sau Maicii Domnului pentru că Dumnezeu locuiește în ei. A cere ajutorul Maicii Domnului e practic a cere ajutorul Duhului Sfânt care sălășluiește în ea. Și așa" minunat este Dumnezeu in sfinții Săi".

Sunt ortodox insa aceste citate au cam ajuns de domeniul SF-ului :))

Nu e nici pe departe doctrina oficială a Bisericii Ortodoxe așa cum ai prezentat tu .Ai scos câteva citate pe care le-ai făcut varză .

VOI ȘTIȚI CÂTĂ MILĂ O SĂ AIBĂ MAICA LUI DUMNEZEU DE CEI CE O CINSTESC ȘI O LAUDA PE EA ??? (Părintele Ilie Cleopa) "Sa aveti mare evlavie catre Ea, ca fericita este casa si familia care are in casa icoana Maicii Domnului. In fiecare zi sa cititi Acatistul si Paraclisul ei. Daca nu ar fi Maica Domnului în ceruri, lumea asta s-ar fi pierdut de doua mii de ani. Ea pururea stă în genunchi si se roagă Prea Sfintei Treimi. ..."Cata mila o să aibă Maica lui Dumnezeu de cei ce o cinstesc pe ea si au lăudat-o! Câtă urgie o sa vină peste cei ce n-au crezut in sfintenia ei! Ce-o să faca sectele care hulesc pe Maica Domnului? La icoana Maicii Domnului cu Pruncul in brate, vezi cerul si pamantul. Domnul reprezinta cerul, este mai presus de ceruri, si Maica Domnului reprezinta pamantul. Ea este din neamul nostru. Bratele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decit umerii Heruvimilor si ai Serafimilor.

eu nu pot să mai aud ,cum pot preoți să scrie așa ceva mult te străduești dar nu cred că vor asculta fi binecuvntat cu dragi tăi .

Exista foarte multa confuzie si lipsa de consecventa fata de doctrina bisericii apartinatoare in dreptul celor mai multi. Gandul daca exista si acela cum ca apartinem de o biserica indulceste constiinta suficient ca Biblia sa ramana prafuita. Apoi slabiciunea mintii isi spune cuvantul in popor. Si mai mentionez ca fondul idolatru nu e introdus in crestinism ci idolatrua e poleita cu crestinism.

4. Temeiul eclesiologic al cinstirii sfintilor Omul se mantuieste unindu-se cu Hristos si repetand drumul lui Hristos prin Sfintele Taine, iar trairea cu Hristos are loc doar in mediul Bisericii, fiindca aici lucreaza Hristos prin harul Sau in Sfintele Taine. "Propriu-zis, ceea ce face ca Hristos sa se prelungeasca prin aceste punti, care sunt Tainele, in fiecare din noi, este Biserica". Ceea ce face din Bi serica un spatiu mantuitor si sfintitor este tocmai unirea deplina a credin ciosilor cu Hristos si a credinciosilor intre ei, cu puterea harului Duhului Sfant care curge prin taine. Sfantul Pavel zice ca aceia care formeaza Bise rica sunt " un trup si un Duh " (Efes. 4, 4). Unirea dintre Hristos si Biserica Sa este atat de intima incat nu poate fi cuprinsa in cuvinte. "Aceasta se vede foarte lamurit din pilduitoarea viata a fericitilor mucenici, care mai curand se bucurau sa li se taie capul decat sa se dezlipeasca de Hristos, ba rabdau chiar cu placere sa li se taie si cap si madulare, dar nu scoteau o singura vorba ca sa se lepede de Fiul Tatalui ceresc... Sfintilor le e mai drag de Mantuitorul decat de ei insisi, dupa cum marturiseste Sfantul Pavel (Rom. 9, 3).... Taina aceasta mare a unirii dintre Hristos si Biserica (Efes. 5, 23) se implineste prin puterea dumnezeiasca a lui Hristos, intemeietorul si capul ei, dar si a Duhului Sfant "care o vivifica si o face sa creasca ca trup tainic al lui Hristos in care se realizeaza dinamic, prin impreuna-lucrarea omului cu Dumnezeu, care il cheama si ii da puterea sa lucreze mantuirea si indumnezeirea noastra". Pe baza tuturor acestora putem afirma ca intrucat nu exista sfintenie mantuitoare in afara Bisericii, nu exista cinstire a sfintilor care sa aiba fundament decat in Biserica. Aceasta, mai intai pentru faptul ca numai sfantul Bisericii il are pe Hristos in El pentru ca sa fie cinstit. Numai sfan tul Bisericii colaboreaza cu Duhul Sfant prin harul Sfintelor Taine si a devenit "templu al Duhului Sfant" (I. Cor 6, 19) si numai in Biserica se poate trai viata in Hristos, "viata pe care o castiga in Tainele Sfinte, la care bineinteles, se adauga si stradania binevoitoare a omului". Sfintii sunt oamenii pe care "dupa ce i-a facut sa intre pe portile imparatiei Sale, Dom nul ii si incoroneaza" fiindca ei urmeaza drumul prin Sfintele Taine. In sfinti cinstim "chipul si forma Dumnezeirii" intiparite in ei prin apa Botezului, cinstim apoi darurile Duhului Sfant impartasite prin Taina Mirului si cinstim in sfarsit "trupul imparatului", fiindca ducandu-l pe credincios la Sfanta Masa si dandu-i sa manance din insusi trupul Lui, "Mantuitorul schimba intru totul launtrul primitorului, imprumutandu-i insasi personalitatea Sa, iar noroiul care primeste vrednicie de imparat nu mai este noroi, ci se preface in insusi trupul imparatului: ceva mai fericit decat aceasta soarta nici nu s-ar putea inchipui". Astfel, cinstirea sfintilor se intemeiaza pe transfigurarea lor deplina in dumnezei dupa har sau pe realizarea asemanarii desavarsite cu Dumnezeu. Nicolae Cabasila a dezbatut pe larg transformarea aceasta prin Sfintele Taine in Biserica, concluzionand ca atunci "cand Hristos se va arata intru marire, atunci si tarana aceasta isi va dezvalui toata frumusetea si se va vadi atunci ca si ea e o farama din fulgerul (Matei 24,27) ce se va arata pe cer in lumina lui si formand impreuna aceleasi raze, cum zice Domnul: "Dreptii vor straluci ca soarele intru imparatia Tatalui lor" (Matei 13, 43)... Si vor straluci dreptii in ziua aceea cu aceeasi putere si marire ca si Hristos, ei pen tru ca s-au invrednicit de asa fericire, iar El de bucuria de a fi partas la feri cirea lor". In sfinti straluceste sfintenia lui Hristos cu care ei s-au unit prin Sfintele Taine si in mod culminant in viata pamanteasca prin Sfanta impartasanie. Daca ar fi numai stralucirea lor, nu am avea motive sa-i vene ram. Dar intrucat in ei straluceste Hristos cu care sunt uniti pentru vesnicie, ii veneram fiindca prin ei se arata sfintenia si starea lui Hristos. Dar ii veneram si fiindca sfintenia lor nu este un dat, ci au castigat-o prin conlucrarea eforturilor proprii cu harul lui Dumnezeu, exprimata in teologia ortodoxa prin termenul "sinergie", in lumina caruia in sfintirea proprie omul implineste activ unirea cu Dumnezeu, ajutat de har. Dorind sa-L faca pe Dumnezeu in mod exclusiv autorul mantuirii omu lui, deci fara vreun aport al acestuia, protestantismul a negat orice legatura intre credinta si fapte si astfel a exclus faptele dintre mijloacele insusirii subiective a mantuirii. Protestantii nu sesizeaza rolul faptelor in actul man tuirii si din cauza ca le considera exclusiv ca un pret de schimb oferit lui Dumnezeu, ca si catolicii. Ei nu sesizeaza rolul ontologic al faptelor, ca ele transforma firea, ca pornesc din fire si roadele lor se intorc asupra firii. Consecinta care ne intereseaza pe noi aici este aceea ca omul ramanand ne transformat si neavand vreo vrednicie nu este in realitate sfant si nu avem motive sa-l cinstim ca atare. Pentru cultul sfintilor trebuie sa existe in Biserica Tainele si participarea activa a omului la lucrarea harului din ele. Numai atunci cinstim in sfinti deodata pe Dumnezeu si pe om, ca urmare a faptului ca acesta a devenit dumnezeu dupa har.

Ai aici in final si Declaratia de Credinta Ortodoxa cu privire la Statutul Sfintilor. Asta ca sa nu mai latri prosteste pe net . Credinciosul: Avem temeiuri să credem că sfinţii mijlocesc pentru noi în rugăciunile lor? Preotul: Ţi-am arătat pe larg în cele de mai sus despre acest lucru, cu trimiteri din Sfânta Scriptură. Dar pentru a fi mai întemeiat despre acest adevăr, îţi mai spun şi cele ce urmează: Noi vedem din Sfânta Scriptură că sfinţii lui Dumnezeu, încă în viaţă fiind, se rugau şi mijloceau către Dumnezeu pentru oameni. Aşa auzim pe marele Apostol Pavel zicând: Mulţumesc Dumnezeului meu, ori de câte ori îmi amintesc de voi, căci totdeauna, în toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toţi, cu bucurie (Filip. 1, 3-4; I Tes. 1, 2-3; II Tes. 1,11; Efes. 1, 16-18; 3, 14-21; II Cor. 13, 9; II Tim. 1,3 ş.a.). Credinciosul: Dar pentru care pricină Dumnezeu primeşte pe sfinţi şi pe îngeri să se roage şi să mijlocească pentru mântuirea oamenilor, de vreme ce numai Mântuitorul nostru Iisus Hristos este singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni (I Tim. 2, 5)? Preotul: Dumnezeu primeşte cererile şi mijlocirile care se fac către El, prin rugăciunile sfinţilor şi ale îngerilor, fiindcă El voieşte a-i slăvi pe ei, precum şi ei îl slăvesc în cer şi pe pământ. Acest lucru îl adevereşte Sfânta Scriptură când zice: Eu slăvesc pe cei ce Mă slăvesc pe Mine (I Regi 2, 30). Şi fiindcă sfinţii au pătimit împreună cu El în această viaţă, se vor slăvi împreună cu El, după cum este scris, ca să-Şi arate bogăţia slavei Sale spre vase ale milei, pe care mai dinainte le-a pregătit spre slavă (Rom. 9, 23). Deci sfinţii care au slăvit pe Dumnezeu în trupul şi sufletul lor (I Cor. 6, 20; Filip. 1, 20) prin faptele lor cele bune (Matei 5, 16) şi au suferit chinuri pentru slava lui Dumnezeu (Ioan 21, 19), aceştia se slăvesc de Dumnezeu şi au primit de la Dumnezeu nu numai slavă, ci şi darul de a face minuni mari, chiar şi mai mari decât a făcut Mântuitorul nostru Iisus Hristos când era cu noi pe pământ. Acest adevăr Însuşi Mântuitorul cu proorocie mai înainte ni l-a spus nouă, zicând: Cel ce crede în Mine, va face şi el lucrurile pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face... (Ioan 14, 12). Noi ne închinăm sfinţilor lui Dumnezeu, nu ca unora care ar fi prin fire dumnezei şi binefăcători, ci ca unor robi şi slujitori ai lui Dumnezeu, care au dobândit de la El deplină încredere, încât orice vor cere primesc de la El, ca unii ce I-au păzit poruncile (I Ioan 3, 21-22). Noi venerăm (cinstim) pe sfinţii lui Dumnezeu fiindcă Însuşi Împăratul Dumnezeu Se simte cinstit văzând că sluga Lui iubită este cinstită nu numai ca o slugă, ci şi ca prieten al lui Dumnezeu (Ps. 138, 17; Ioan 15, 14). „Noi credem că Domnul nostru Iisus Hristos este unicul nostru Mijlocitor şi că El S-a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru toţi şi cu Sângele Său a făcut împăcarea omului cu Dumnezeu, şi că El este îngrijitorul, Mângâietorul şi curăţitorul păcatelor noastre. Mărturisim, de asemenea, că sfinţii intervin pentru noi în rugăciuni şi cereri şi, înaintea tuturor, Preacurata Maică a lui Dumnezeu-Cuvântul. Tot astfel zicem şi despre sfinţii îngeri şi păzitorii noştri, despre apostoli, prooroci, martiri, drepţi şi despre toţi aceia pe care i-a preamărit El, ca pe nişte slugi credincioase ale Sale, cu care împreună îi numărăm şi pe arhierei şi pe preoţi, ca unii ce împreună stau la dumnezeiescul altar, precum şi pe bărbaţii drepţi, distinşi prin virtute. A ne ruga unii pentru alţii şi că mult poate rugăciunea dreptului (Iacov 5, 16) şi că Dumnezeu ascultă mai mult pe cei sfinţi, decât pe cei ce rămân în păcate - aceasta din sfintele cărţi ne învăţăm (Ioan 9, 31). Mărturisim că sfinţii sunt ajutători şi mijlocitori pentru noi înaintea lui Dumnezeu, nu numai aici în timpul petrecerii lor cu noi, ci încă mult mai mult după moarte, când ei, după îndepărtarea «oglinzii» - de care pomeneşte Sfântul Apostol Pavel -, privesc curat Sfânta Treime şi nemărginita Lui lumină. Căci precum noi nu ne îndoim că sfinţii profeţi, fiind încă în trup muritor, au văzut lucrurile cele cereşti, prin care se prevesteau cele viitoare, tot asemenea nu ne îndoim, dar şi neclătinat credem şi mărturisim că îngerii şi sfinţii - care au devenit ca nişte îngeri -, cu ajutorul nemărginitei lumini dumnezeieşti văd nevoile noastre" 2 . Credinciosul: Dar unde spune în Sfânta Scriptură că Dumnezeu îi ascultă pe sfinţi când ei se roagă pentru noi? Preotul: Am arătat că sfinţii sunt slăviţi de Dumnezeu cu cinste (Rom. 2, 10), că vor judeca lumea (I Cor. 6, 3), că sunt iubiţi de Dumnezeu (Dan. 10, 19). Iar cum că sfinţii sunt ascultaţi de Dumnezeu când se roagă pentru noi, caută în dumnezeiasca Scriptură la citatele pe care ţi le însemnez aici: Fac. 20, 7; Iov 42, 8; I Regi 7, 9; Ier. 15, 15; Iacov 5, 10, 15; Apoc. 8, 3-5; II Tim. 1, 3; Dan. 10, 11-21. De asemenea caută despre mijlocirea îngerilor pentru noi la: Fac. 24, 7; Dan. 3, 19-25; Evrei 1, 14; Num. 20, 16; Fac. 19, 12-13; II Regi 24, 16-17; I Parai. 21, 14-16; leş. 14, 19; 23, 20; 32, 34; 33, 2 ş.a. Dar vei găsi şi încă alte multe mărturii în această privinţă în Sfânta Scriptură, care confirmă cele de mai sus. Să nu rămâi la îndoială în această privinţă, ca să nu te osândeşti şi tu ca cei ce stau împotriva adevărului învederat şi dovedit.

Frate, te indemn să citești minunile Maicii Domnului în istoria Bisericii creștine de 2000 ani și vei vedea ca acest cult al Ei derivă din ajutorul ei arătat creștinilor care au chemat-o în ajutor. Crezi oare că această cinstire a creștinilor pentru Maica Domnului de 2000 ani este numai ceva teoretic și nu are un fundament real??

Ne-am bucura dacă nu te-ai frustra și precipita atâta! Informațiile tale sunt parțial false.

Sigur,inainte de toate trebuie sa ne adresam ideilor tampite cu privre la Biblie ,Canonul Biblic si Sfanta Traditie . Voi nu aveti niciun drept sa faceti exegeza asupra unui text ,spunand ca este "evident" . Nu ,textul Biblic nu este absolut deloc evident in foarte multe locuri (drept dovada numarul urias de secte care interpreteaza anapoda cu li se scoala lor,prioritizeaza anumite versete si asa mai departe). Este Apocalipsa evidenta? Spune asta fara sa te uiti in oglinda si sa pari prost . Sa fim seriosi baiatule. Biblia a fost compusa de niste oameni sfinti care erau INSPIRATI DE ACELASI DUH pe care l-au avut si Apostolii cand au scris Bibia . Fiind inspirati de aceasi Duh Sfant,acesti oameni sfinti au STIUT CE SA ALEAGA SI CE SA LASE DEOPARTE cu privire la Canonul BIblic. INSPIRATIA DIVINA A acestor oameni ne-a dat astazi Biblia ,Biblie care este infailibila ,ESTE INFAILIBILA IN MASURA IN CARE ESTE INTERPRETATA DE OAMENI CARE SUNT LUMINATI DE ACELASI DUH SFANT CARE A COMPUS-O . De aia voi sectarilor nu puteti avea pretentia ca puteti interpreta si intelege BIblia. Sigur,puteti intelege anumite aspecte care se regasesc in Biblie,dar nu intelegeti extrem de multe nuante,referinte . Nu aveti o intelegere plenara,tocmai asta e si motivu pentru care au aparut zeci de secte:PENTRU CA FIECARE INTERPRETEAZA DUPA CURUL LUI. REforma a fost cea mai mara catastrofa pentru crestinism dupa Schisma Ereticilor Papistasi de Ortodoxie. Nu e de mirare ca voi sunteti pana la urma fii Papistasilor. Tinand cont de asta ,e si normal ca sectantii s-au rasculat si au respins inchinarea la sfinti si la Maica Domnului,fara sa inteleaga ca sunt doua inchinari complet diferite (sunt de acord ca Papistasii au dat-o intr-o latura eretica cu privire la Maica Domnului:de aici Imaculata Conceptie,exagerarea referintelor la Maica Domnului,Notiunea de Co-Mantuitoare etc) . Nu aveti Traditia,nu intelegeti faptul Ca toti crestinii din toate timpurile au cinstit-o pe Maica Domnului . DE asta ai nevoie sa ai succesiune apostolica,sa primesti invatatura pe care apostolii au dat-o mai departe la urmasii lor,ucenicii lor etc . Sa primesti Duhul Sfant pe care l-au avut si apostolii . Sute de ani Biblia nu a fost . Mii de ani oameni au fost analfabeti....ce dovada mai clara vrei ca nu Biblia te sfinteste ? Ci SA RAMAI IN BISERICA,PE LINIA APOSTOLILOR . SA FACI ASCULTARE DE BISERICA CEA ADEVARATA ,AL CAREI CAP E HRISTOS si nu va fi biruita de nicio erezie. Asta iti va da sfintenia. Oamenii sute,mii de ani au fost analfabeti si s-au sfintit si au ajuns in Rai (nu in Iad,ca voi ) pentru ca au facut ascultare de invatura Bisericii . De aia eu nu condamn oamenii simpli din ereziile crestine....Dumnezeu vede inima omului si poate salva si mantui un om curat si iubitor de Dumnezeu chiar daca e nascut intr-o secta cu erezii multiple . Nu sunt un adept strict al formulei " In afara Bisericii nu exista mantuire" ,pentru ca consider fiecare doctrina eretica pastreaza si un anumit adevar despre Adevarata Biserica si Adevaratul Dumnezeu,chiar si sectantii .

Dar, va spune cineva, daca s-a dat porunca a se face icoane de heruvimi, de ce nu s-a dat porunca a se face icoane si lui Dumnezeu? Ce spune Domnul? Tineti dar bine minte ca în ziua aceea, când Domnul v-a grait din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-ati vazut nici un chip. Sa nu gresiti dar si sa nu va faceti chipuri cioplite, sau asemanari…(Deuteronom 4, 15 vezi si 4, 12). Cum s-ar putea reprezenta un chip pe care nu l-a vazut nimeni? Dar dupa Întrupare lucrurile se schimba! De ce? Deoarece Cuvântul S-a facut trup (Ioan 1, 14), Cuvântul care este Dumnezeu (Ioan 1, 1). „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este în sânul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut (Ioan 1, 18), El, Care este Chipul lui Dumnezeu (Filipeni 2, 6). Prin urmare, odata cu Întruparea, se deschide posibilitatea realizarii icoanei Fiului lui Dumnezeu, Care Însusi este Dumnezeu. Totodata, Învierea Domnului Hristos aduce cu ea si ridicarea la Rai a dreptilor Vechiului Testament, care asteptau venirea Sa din veac (I Corinteni 15.20; Evrei 6.18-20 scl). Ridicarea lor, început al Bisericii ceresti, împlinirea cuvântului ce zice Dumnezeu a stat în adunarea dumnezeilor (Psalm 81, 1), deschide si posibilitatea realizarii de icoane ale sfintilor, alaturi de vechile icoane ale îngerilor. Cum e cinstirea icoanelor? Sau, altfel spus, ce înseamnă cinstirea icoanelor? Intai de toate, sa vedem ce mentioneaza Sfanta Scriptura, in legatura cu cinstirea locurilor si obiectelor sfinte: Psalm 131:7: Intra-vom în locasurile Lui, închina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui. Psalm 5:7: Iar eu, întru multimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânt locasul Tău, întru frica Ta. Isaia 60:14: Si feciorii asupritorilor tăi smeriti la tine vor veni si se vor închina la picioarele tale toti cei ce te-au urât si pe tine te vor numi: cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israel. Scriptura poruncea evreilor sa se închine înaintea chivotului, care avea pe el imaginea a doi heruvimi. În Psalmul 99:5, se porunceste „Înaltati pe Domnul, Dumnezeul nostru, si închinati-va înaintea asternutului picioarelor Lui, căci este Sfânt!”. Ce este „asternutul picioarelor Lui”? În 1 Cronici 28:8, David foloseste aceasta expresie referindu-se la Chivotul Legamântului. Psalmul 99 (98 în Septuaginta) începe cu imaginea Domnului care “sade pe heruvimi” (99:1) si sfârseste cu îndemnul de a ne închina pe muntele Lui cel Sfânt - ceea ce întareste faptul ca în acest context se refera la Chivotul Legământului. Aceasta fraza reapare în Psalmul 132:7, unde este precedata de expresia “haide la locuinta Lui” si este urmata de chemarea “Scoala-Te, Doamne, vino la locul tău de odihna, Tu si Chivotul maretiei Tale!” Atunci, Iosua şi-a sfâşiat veşmintele sale, a căzut cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului şi a stat aşa până seara şi el şi bătrânii lui Israel şi şi-au presărat pulbere pe capetele lor. (losua 7, 6) Apoi a pus la slujbă înaintea chivotului Domnului din leviţi […]Si a lasat David acolo, înaintea chivotului legamântului Domnului, pe Asaf si pe fratii lui, ca sa slujeasca ei înaintea chivotului neîncetat, în fiecare zi (I Cronici 16:4-37) Jertfelnicul să-l aşezi în faţa perdelei, care este dinaintea chivotului legii, unde am să Mă arăt Eu ţie. Pe el Aaron va arde tămâie mirositoare în fiecare dimineaţă, când pregăteşte candelele. (les. 30, 1, 7, 8) Să ungi cu el cortul adunării, chivotul legii şi toate lucrurile din cort,Şi să le sfinţeşti pe acestea şi va fi sfinţenie mare; tot ce se va atinge de ele se va sfinţi. Profanarea de către Belşaţar a vaselor folosite la Templu a fost pedepsită de Dumnezeu cu moartea imediată (Daniel 5:2-30). Cei şapte preoţi, cari purtau cele şapte trîmbiţe de corn de berbece înaintea chivotului Domnului, au pornit şi au sunat din trîmbiţe. Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea lor, şi coada oştirii venea după chivotul Domnului; în timpul mersului, preoţii sunau din trîmbiţe. (Ios 6:13) Atunci S-a mâniat Domnul pe Uza şi l-a lovit, pentru că şi-a întins mâna spre chivot; şi el a murit acolo pe loc înaintea lui Dumnezeu. (I Cr 13:10) Vedem, din locurile amintite mai sus, că heruvimii de pe Chivot şi Chivotul erau icoana Tronului lui Dumnezeu.Această icoană a Tronului Ceresc era tămâiată de Marele Preot (Arhiereu) şi acolo Se arăta Dumnezeu vorbind cu aleşii Săi, după cum El Însuşi hotărâse (Ieşirea 25, 22). Dar această cinstire adusă icoanei Tronului Ceresc NU însemna nici idolatrie, nici confundarea icoanei cu originalul. Prin intermediul ei, cinstirea era înălţată către Dumnezeu şi El era Cel care primea de fapt şi tămâierea, şi rugăciunile. Ca să folosim un termen modern, icoana este un fel de „telefon” controlat de Duhul Sfânt. Ne închinăm LA icoană lui Dumnezeu, NU icoanei, tot aşa cum vorbim LA telefon cu cineva şi nu vorbim… telefonului. Evreii întelegeau diferenta dintre venerare si închinare (adorare). Un evreu pios isi săruta salul de rugăciune înainte sa si-l pună si săruta Tora înainte sa o citească în sinagoga. Cu siguranta Iisus a făcut la fel, înainte sa citească Scriptura în sinagoga. Nu ne închinam icoanelor asa cum nu ne închinam steagului tarii. Respectul fata de steag reprezintă aceeasi atitudine ca si fata de icoane, un fel de venerare. Asa cum nu veneram lemnul sau vopseaua, ci persoana pictata în icoana, tot asa patriotii nu venerează tesatura si culorile, ci tara reprezentata de steag. Sa luam exemplul unei fotografii care reprezinta pe cineva drag. Când privim chipul din fotografie, ne gândim la persoana respectiva si nicidecum la hârtia din care este confectionata. La fel si cu icoana. Gândul si cinstirea se îndreapta catre Mântuitorul Hristos, Maica Domnului sau Sfântul închipuit în icoana, nicidecum lemnului sau materialului din care este confectionata. Daca Mantuitorul S-ar fi intrupat in zilele noastre, cu siguranta ca si protestantii L-ar fi fotografiat. Si oare nu ar fi pastrat, dupa Inaltare, acele fotografii in casele lor? Oare nu le-ar fi privit si sarutat? Dupa cum Iacob, inainte de sfirsitul sau, s-a inchinat deasupra toiagului lui Iosif si prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce il tinea, asa si noi credinciosii ne inchinam si sarutam icoanele, nu pentru altceva, decit ca le sarutam ca pe copiii si pe parintii nostri, ca sa le aratam prin aceasta dragostea noastra sufleteasca;dupa cum si iudeii se inchinau Tablelor Legii si celor doi heruvimi turnati din aur, cinstind prin inchinare nu piatra si aurul, ci pe Insusi Dumnezeu care a poruncit sa li se faca acestea. Si dupa cum Iacov, primind haina pestrita insingerata a lui Iosif, de la fratii sai care il vindusera sarutind-o, a udat-o peste tot cu lacrimi si a pus-o inaintea ochilor sai, nu plingea haina, ci isi inchipuia ca el tine in bratele sale si saruta pe insusi Iosif, tot asa si noi crestinii, sarutind cu buzele trupesti chipul lui Hristos sau al martirilor, cu gindul si cu sufletul sarutam pe Insasi Histos sau pe martiri Lui. Nu ma închin materiei, ci Dumnezeului materiei, care a devenit materie pentru mine si S-a coborât sa locuiască în materie, care mi-a pregătit mântuirea prin intermediul materiei. Nu voi înceta sa cinstesc aceasta materie care mi-a dăruit mântuirea. O cinstesc, dar nu ca Dumnezeu.„ „Chipurilor icoanelor, chipurilor sfiintilor, nu ne inchinam ca zeilor. Caci daca ne-am inchina lemnului icoanelor ca lui Dumnezu, se intelege ca trebuie sa ne inchinam astfel si la orice lemne si daca chipul care este pictat pe icoana s-ar sterge n-am da-o pe foc cum facem adesea;apoi cit timp lemnele sunt unite in chipul crucii, ne inchinam ei, pentru Hristos, Care s-a rastignit prin ea; iar daca ele vor fi despartite unul de altul, atunci le arunc si le ard. Dupa cum cel ce primeste porunca imparatului sub pecete, daca saruta pecetea, apoi prin aceasta nu cinsteste ceara, nici hirtia si nici plumbul, ci pe insusi imparatul; tot asa si noi crestinii,inchinindu-ne chipului crucii,nu ne inchinam lemnului material, ci vazand prin el pecetea, amanetul si chipul lui Hristos, il sarutam si ne inchinam prin lemn Aceluia, Care s-a rastignit pe el. (…) Si, dupa cum tu, iudeule, cinstind cartea Legii, nu cinstesti pielea si nici cerneala, ci cuvintul lui Dumnezeu, care este scris in ea, asa si eu inchinindu-ma icoanei lui Hristos, nu ma inchin lemnului si podoabelor, sa nu fie aceasta, ci in aceasta inchipuire neinsufletita a lui Hristos, voiesc sa vad si sa ma inchin lui Hristos. In orice veneratie si inchinare, cum am spus adeseori,trebuie sa se incerce intentia unuia si a altuia(…)Haldeii aveau in Babilon fel de fel de instrumente muzicale pentru slujirea idolilor si fii lui Israel din Ierusalim aveau aceleasi instrumente, pe care le atirnau in salcii.Atit unii, cit si altii aveau chimvale, chitare si cimpoaie, dar unii le intrebuintau intru slava lui Dumnezeu, iar altii in slujirea demonilor. Tot aceasta deosebire, presupune-o si in icoanele crestine si idolii paginesti, adica ca icoanele sunt facute intru slava si amintirea lui Dumnezeu, iar idolii pagini-in cinstea si amintirea diavolului”. Sf. Leonte al Neapolului De ce, atunci, a fost distrus Sarpele de Arama? Daca ne uitam atent la 2 Împarati 18:4, observam ca Sarpele de Arama nu a fost distrus pentru ca poporul îl venera, ci pentru ca îl transformaseră într-un dumnezeu-sarpe numit Nehustan.

2. Temeiul teologic al cinstirii sfintilor De la inceput trebuie sa precizam ca venerarea sfintilor este voita de Dumnezeu si ca ea este posibila datorita participarii persoanelor umane la sfintenia lui Dumnezeu sau impartasirii din natura dumnezeiasca cu aju torul energiilor dumnezeiesti necreate. a) Faptul ca venerarea sfintilor este voita de Dumnezeu se desprinde din Sfanta Scriptura. Caci daca " toata Scriptura este insuflata de Dum nezeu" (II. Tim. 3,16), inseamna ca a fost voia lui Dumnezeu ca psalmistul sa transmita indemnul: " Laudati pe Dumnezeu intru sfintii Lui!" (Ps. 150, 1). Fiul lui Dumnezeu intrupat i-a cinstit in multe ocazii, in mod deosebit pe ucenicii Sai. Astfel, El S-a rugat Tatalui: "Slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor" (Ioan 17,22) si tot in aceeasi rugaciune a afirmat: "M-am preaslavit intru ei" (Ioan 17,10). Tot in semn de cinstire, Mantuitorul i-a numit pe ucenici "prieteni" (Ioan 15,14). Nu este vorba numai de o cinstire acordata de Mantuitorul ucenicilor pe parcursul vietii lor pamantesti, ci aceasta cinstire se prelungeste in vesnicie, potrivit fagaduintei Lui: "Adevar graiesc voua, ca voi cei ce Mi-ati urmat Mie, la innoirea lumii, cand Fiul Omului va sedea pe tronul slavei Sale, veti sedea si voi pe douasprezece tronuri, judecand cele douasprezece semintii ale lui Israel" (Matei 19,28). Talmacind aceste cuvinte ale Man tuitorului, Sfantul Ioan Gura de Aur precizeaza ca "tronurile nu inseamna scaune de judecata; numai Hristos sta pe scaun de judecata si judeca. Prin "tronuri" a lasat sa inteleaga slava si cinstea nespusa de care se vor bucu ra apostolii". Mantuitorul a mai vorbit si cu alte prilejuri de cinstirea celor ce se vor uni prin El cu Tatal. Astfel, inainte de patimile Sale, in Cuvantarea de despartire, Hristos le spune ucenicilor: " Daca Ma voi duce si va voi gati loc, iarasi voi veni si va voi lua la Mine, ca sa fiti si voi unde sunt Eu" (Ioan 14,3). "Cugetand foarte adanc - zice Sfantul Chiril al Alexandriei in comentariul sau - vom socoti ca prin aceasta sunt indicate locasurile de sus, sau, folosind alte intelesuri, vom admite ca se va darui oamenilor, prin imitare, acelasi loc ca lui Hristos, adica cinstiri asemanatoare, datorita asemanarii noastre cu El. Vom purta chipul slavei Lui si vom imparati impreuna cu El...". Intemeindu-se pe Revelatia dumnezeiasca din care Biserica a extras voia lui Dumnezeu privitoare la sfinti, pe baza acestei vointe a lui Dum nezeu, Biserica a practicat cultul sfintilor de la inceputul existentei ei. "Numeroasele si pretioasele marturii despre cultul sfintilor in cele dintai opt veacuri crestine ale existentei Bisericii..., sunt dovada cea mai puter nica si mai sigura ca originea acestui cult este indiscutabil dumnezeiasca si, ca atare, nu ne este ingaduit sa lasam la o parte, sa modificam sau sa schimbam ceva din el, fara sa ne facem vinovati de erezie". Dumnezeu voieste sa fie cinstiti sfintii, fiindca ei ii sunt bineplacuti, adica ei constituie existentele personale omenesti in care s-a implinit pla nul lui Dumnezeu si in care s-a realizat asemanarea cu El, idealul suprem pentru care a fost creat omul. Astfel, este de la sine inteles faptul ca sfintii sunt chipuri depline ale lui Dumnezeu si oameni indumnezeiti, prin ei Se cinsteste Cel ce locuieste in sfinti, adica Dumnezeu, dupa cuvantul Sfantu lui apostol Pavel: "Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" (Gal. 2, 20). Cinstirea sfintilor este o marturisire a credintei in Tatal, Fiul si Duhul Sfant, fiindca si aceia care s-au indumnezeit il au pe Hristos in ei dar in Duhul Sfant si in Tatal, asa cum Hristos a indumnezeit firea umana ne despartit de Tatal si Duhul Sfant. Omul nu poate deveni in mod actual un chip deplin al lui Hristos fara lucrarea Duhului Sfant. Duhul este Cel care intareste si adevereste pe Hristos, il face prezent si il interiorizeaza (Rom. 5, 5), asa incat Hristos este aratat prin Duhul Sfant, iar Duhul se comunica prin Hristos. De aceea, viata sfintilor este o revelare a comuniunii si iubirii Persoanelor Sfintei Treimi, adica ei prin trairea lor, chiar in tacerea lor exprima frumusetea vietii divine. Acest adevar il marturiseste psalmistul cand zice: "Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui" (Ps. 67,36). Conform interpretarii date de teologul Karl Christian Felmy acestui verset, sfintii sunt templul lui Dumnezeu nefacut de mana omeneasca "intru care Dumnezeu Se manifesta in chip minunat". Pe aceeasi linie, parintele Georges Florovsky scrie ca "in sfinti cinstim indumnezeirea naturii umane, iubirea lui Dumnezeu fata de ei si in ei". Cinstirea sfintilor inseamna slavirea lui Dumnezeu fiindca ei sunt uniti cu Dumnezeu. b) Dar sfintii nu pot fi uniti cu Dumnezeu decat daca Unicul Dum nezeu este o fiinta in trei Persoane, fiindca numai asa Dumnezeu este iubire si "urmareste o extindere a iubirii". Fiind chipul lui Dumnezeu, omul este atras cu necesitate spre Dumnezeu, adica traieste cu dorul dupa comuni carea cu Persoanele Sfintei Treimi si cu persoanele umane. "Insa pentru ca omul nu are legatura cu Dumnezeu ca si cu niste Persoane egale, deci nici iubirea din partea lor in mod vizibil si intr-un fel in care sa aiba si bucuria iubirii lor fata de Sine, ca a unora ce au si ele nevoie de El, a facut Dum nezeu multe persoane, ca ele sa-si largeasca tot mai mult zona iubirii si a setei de ea si intelegerea bogatiei ei". Iubirea aceasta sau setea de iubirea sadita in om explica cinstirea sfin tilor, fiindca aceasta este o manifestare a iubirii de comunicare cu oamenii si prin ei cu Dumnezeu. Pe de o parte, sfintenia nu se poate realiza decat in comuniune, iar pe de alta parte, comuniunea presupunand iubirea, pre supune implicit chemarea, lauda, multumirea, dialogul in general dar si ad miratia si urmarea exemplului semenului plin de iubire, purificat si innoit. Cu cat inainteaza omul in iubire si se apropie mai mult de ceilalti oa meni, cu atat mai mult se personalizeaza, adica isi afirma personalitatea, iar personalitatea autentica este omul in stare de sfintenie. Daca participarea la sfintenia lui Dumnezeu este posibila in viata de dupa moarte gratie calitatii omului de persoana distincta, capabila de dialog si in comuniune cu Dum nezeu Cel personal, atunci si cinstirea sfintilor este posibila "nu numai pana cand sunt in viata trecatoare, dar cu deosebire dupa moarte cand, in departate fiind oglinzile, privesc Sfanta Treime si lumina nesfarsita a aces teia le arata in mintea lor imprejurarile noastre". c) Al treilea element care tine de temeiul teologic al cinstirii sfintilor este invatatura cu privire la energiile necreate, prin intermediul carora "spiritualitatea rasariteana depaseste o simpla cunoastere intelectualista a lui Dumnezeu prin una experimentala". Aceasta, raportat la cinstirea sfintilor, inseamna ca cinstirea noastra se adreseaza acelora care, prin inter mediul energiilor necreate, se impartasesc din natura dumnezeiasca, sau cum spune Sfantul Apostol Petru, au devenit "partasi dumnezeiestii firi" (II. Petru l,4). Datorita energiilor necreate, care izvorasc din fiinta lui Dumnezeu, sfintii nu se marginesc sa il contemple pe Dumnezeu, ci se unesc cu El, traiesc in Dumnezeu fiindca au devenit dumnezei dupa har sau lucrare. De aici reiese ca cinstindu-i, noi ne adresam celor ce sunt ade varate oglinzi care reflecta mai departe cuvintele si gesturile noastre, spre izvorul sfinteniei, ca sa ne impartasim si noi din firea dumnezeiasca. In cazul protestantilor si neoprotestantilor nici nu este posibila realiza rea sfinteniei, fiindca Il considera pe Dumnezeu inchis in transcendent, iar natura umana cu totul incapabila de a iesi din imanent datorita starii de totala coruptie. Astfel, relatia omului cu Dumnezeu inseamna doar astep tare si credinta si nu transformare prin efortul propriu de crestere spre Dumnezeu si deschidere spre semeni. intr-o astfel de doctrina nu poate fi vorba de cinstirea sfintilor. "... Sa nu faci locasuri ale fapturilor - zice Sfantul Grigorie Palama -pe cei care sunt biserici ale lui Dumnezeu, adica pe sfinti, nici pe tine sa nu te faci atat de nefericit, incat nu numai sa te abtii de la impartasirea dum-nezeiasca si indumnezeitoare, ci sa respingi nadejdea in ea. Nici sa nu-L faci pe Dumnezeu atat de neputincios, incat sa nu poata darui Sfanta Lui impartasire fapturilor Lui rationale curatite. Mai bine zis, sa nu-L fac pe El lipsit de fiinta si de ipostasuri, ca El este in toate privintele una si aceeasi cu lucrarile Lui".

Sunt atâtea minuni pe care le face Maica Domnului și sfinții, dar cine să înțeleagă? Sectarii? Omul nu poate să se mântuiască dacă nu se duce la biserică, la Sfânta Liturghie și nu se Spovedește și nu se Împărtășește. Maica Domnului este Podul pe care s-a pogorât Hristos.

Dacă admiteți ca Biserica a căzut în erezie prin cultul Maicii Domnului ,înseamnă că a fost biruita. Dacă cultul icoanei cade, dacă cult Fecioarei Maria cade, dacă cultul sfinților cade înseamnă că Biserica a întrat în erezie,deorece a admis și a persistat în erezie,din punctul evanghelic de vedere. Astfel singurele Biserici care au existat timp de 1500 de ani au fost cele în care a existat cultul Maicii Domnului,cultul icoanelor și cultul sfinților. Deci orice creștin accepta cultul și se ruga,conform învățăturii apusene sau răsăritene.Creștinismul Ortodox(și catolic)nu își are obârșia de la reforma lui Luther sau a lui Calvin,ci de la Hristos. Dacă erezia a fost acceptată Biserica ar fi fost biruita. Recunoașteți adevărul și nu va ascundeți în spatele unor afirmații fără sens,Biserica e biruita dacă se întâmplă să cada în erezie!!! Nu poți șterge 1500 de ani de istorie a creștinismului.

Problema sectarilor consta în faptul ca întemeietorul rastalmaceste (explica gresit) Sfînta Scriptura si atribuie aceastei rastalmaciri adevarul lui Dumnezeu si, astfel, el cade în pacatul ereziei (adica devine eretic sau orb duhovniceste, precum este scris la Ioan 12:40: “Au orbit ochii lor si a împietrit inima lor”) si atrage dupa sine si pe alti oameni, care sînt mai slabi în credinta si care nu prea cunosc (sau deloc nu cunosc) Sfînta Scriptura. Acesti oameni sînt numiti diferit în Sfînta Scriptura: “prooroci mincinosi” (Fapte 13:6, 2 Petru 2:1, 1 Ioan 4:1, Apoc. 16:13), “învatatori mincinosi” (2 Petru 2:1), “frati mincinosi” (2 Cor. 11:26, Gal. 2:4). Ne amintim, desigur, ca si Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos a avut aceeasi trista situatie cu apostolii, pentru ca dintre cei doisprezece unsprezece cu adevarat sfinti au fost, dar unul a fost Iuda Iscarioteanul. De altfel, despre acesti învatatori mincinosi Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos ne-a avertizat, zicând: Vedeti sa nu va amageasca cineva. Caci multi vor veni în numele Meu zicând: Eu sunt Hristos, si pe multi îi vor amagi (Matei 24, 4-5). si Multi prooroci mincinosi se vor ridica si vor amagi pe multi (Matei 24, 11). Iata, deci, ca amagirea - si, deci, amagitorul - trebuie sa vina, dar cum spune Dumnezeu, vai de cel prin care va veni, ca mai bine i-ar fi fost sa nu se fi nascut. Iar Sfântul Apostol Petru avertizeaza si el pe crestini asupra sectelor ce vor aparea prin feluriti învatatori mincinosi cu pretentii de „sfinti”, zicând: Si între voi vor fi învatatori mincinosi, care vor strecura eresuri pierzatoare si, tagaduind chiar pe Stapânul Care i-a rascumparat, îsi vor aduce grabnica pieire; si multi se vor lua dupa învataturile lor ratacite si din pricina lor calea adevarului va fi hulita (II Petru 2, 1-2). Asa cum era de asteptat, aceste proorocii ale lui Dumnezeu s-au împlinit pe deplin. Chiar din acele prime zile ale crestinismului, s-a ridicat Simon Magul care, nemultumit ca nu a primit statutul de conducator pe care si-l dorea în Biserica din Samaria, a înfiintat o „biserica” proprie, anti-crestina. Alti eretici au fost dochetii, nicolaitii, iudaizantii etc. Toate aceste grupari s-au stins cu vremea, dar mereu au aparut altii si altii. Acestia au venit cu noi înselaciuni, sau au preluat ceea ce li se parea mai credibil din minciunile unor secte mai vechi. Si la fel au facut si alti ereziarhi dupa ei. Alte secte au aparut nu din intentia unor oameni de a prelua puterea religioasa, ci din caderea lor (personala) fata de alte laturi ale adevarului de credinta. Astfel, s-a întâmplat de multe ori în istoria Bisericii ca anumite persoane sa sustina învataturi mincinoase din ultranationalism. Desi crestinii sunt în primul rând cetateni ai Împaratiei cerurilor, care este Biserica, de multe ori unii au pus nationalitatea mai presus de credinta lui Hristos, ceea ce este erezie. Asa au aparut, de exemplu, cultele eretice monofizite, nu doar pe baza unor învatatori mincinosi, ci si pe baza nationalismului religios, o erezie foarte grava. Să văd acuma ce ocolișuri o să mai faceți sau ce scuze banale veți băga pentru a vă scoate. Cum să spuneți că nu aveți păcat,voi spunând asta sunteți exact ca farisei.

Mai bn și mai clar de atât nu se putea explica.

Biserica ortodoxa este departe de mintuire dar si protestantii fac ogreseala foarte mare cin spun ca a mai avut copii cel ce crede aceasta s a terminat cu botezul duhului sfint in care cred penticostalii si cred foarte bine dar acolo unde este impreunare trujeasca nu poate fi desavirsire este botezul duhului sfint este vorbire in limbi este talmacire adica prorocie darul de vedenie nu poate fi la cel ce se in china la maica DOMNULUI CA ACESTA VEDE CERUL SI MISCA REA INGERILOR BUNI SI RAI ACESTA CINSTESTE ORICE SLUJBA CARE SE FACE IRIUNDE DAR SE INCHINA NUMAI LA DUMNEZEU NU EXISTA MINTUIRE NICI LA CATOLICI NICI KA ORTODOCSI

Vezi că şi îngerul lui Dumnezeu, la fuga în Egipt, îi spune Sfântului şi dreptului Iosif: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui (Matei 2, 13). Acum nu mai spune ca mai înainte: Pe femeia ta (Matei 1, 20 - ed. 1914), ci pe mama Lui. După ce naşterea s-a săvârşit, după ce bănuiala a dispărut, iar bărbatul s-a încredinţat, îngerul îi vorbeşte deschis; nu-L mai numeşte pe Prunc copilul lui, nici pe Fecioară femeia lui, ci: ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, P.S.B, Bucureşti, 1994, p. 104) (n. ed.)

Noi trebuie sa ieșim din toate aceste culte care din păcate nu urmează învățătura bibliei, învățătura primilor apostoli, trebuie sa ne pocăim și fiecare sa fim botezați în Numele Domnului Isus Hristos, care este marele nostru preot, toate lucrurile trebuie făcute în Numele Lui Isus, Isus Hristos este Domnul 👏

Mare minune ești și tu.

21:20 Ei erau creștini nu evrei!

Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi a zis: „Ferice de pântecele care Te-a purtat şi de ţâţele pe care le-ai supt!” Şi El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!” (Luca 11:27 și 28) Dacă Isus ar fi intenţionat ca ucenicii Săi sau creştinii în general să acorde o onoare deosebită Mariei, aducerea de onoare ei de către această străină ar fi fost un prilej ideal pentru ca El să expună o astfel de învăţătură sau cel puţin să exprime aprobare cordială a ceea ce se spusese, aşa cum făcuse când Petru Îl recunoscuse ca fiind Fiul lui Dumnezeu (vezi la Matei 16,17). Potrivit cu Scripturile recunoaşterea din partea creştinului a divinităţii lui Isus este de importanţă majoră, în timp ce ideea acordării de onoare specială Mariei nu este nici măcar sugerată (vezi la Matei 1,18.25; 12,48.50; Luca 1,28.47).

Pentru ca nu v-a ajuns ,o sa mai continui cu texte despre Maica Domnului. Deci ia sa luam aminte. DESPRE PREACINSTIREA SFINTEI FECIOARE MARIA Sectarul: Dar pe Maria, Maica lui Iisus Hristos, de ce voi, ortodocşii, o cinstiţi atât de mult şi vă închinaţi la ea ca la Dumnezeu? Preotul: Noi pe Preasfânta Fecioară Maria şi Născătoarea de Dumnezeu o cinstim mai mult decât pe toţi sfinţii şi îngerii, dar totuşi nu-i aducem slujire ca lui Dumnezeu. Cinstirea ce i se dă ei se numeşte preacinstire (supravenerare), şi ei i se cuvine această preacinstire pentru că ea este Maica lui Dumnezeu, nu numai o «prietenă» a Lui, asemenea celorlalţi sfinţi. De aceea se spune în cântarea bisericească (axionul): «Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii». Ea este mai presus decât sfinţii şi îngerii, deoarece şi îngerii şi oamenii i se închină. Astfel, i s-a închinat ei arhanghelul Gavriil, la Buna Vestire (Luca 1, 28-29), şi în acelaşi chip i s-a închinat ei şi Sfânta Elisabeta, maica Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 40-43). Însăşi Sfânta Fecioară, prin Duhul Sfânt, prooroceşte că pe ea o vor ferici toate neamurile: Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic... (Luca 1, 48-49), adică cinstirea ei este voită de Dumnezeu. Sectarul: Nu trebuie să dăm prea multă cinstire Fecioarei Maria, pentru că nici însuşi Fiul ei, Iisus Hristos, n-a cinstit-o. Aceasta se vede din cuvintele Mântuitorului, redate de Sfântul Evanghelist Matei în textul următor: Cineva I-a zis: Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-Ţi vorbească. Iar El i-a zis: Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei? Şi, întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei. Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă (Matei 12, 47-50). Deci faptul că Fecioara Maria I-a fost mamă nu are nici o importanţă. In faţa Lui, legăturile Sale de sânge sau de rudenie trupească n-au nici un preţ şi nici o precădere faţă de legăturile Sale spirituale cu cei ce fac voia Tatălui, oricine ar fi aceştia. Preotul: Aici este vorba de altceva şi anume că, în afară de înrudirea trupească, mai există şi o altă înrudire cu Hristos, mult mai mare şi mai importantă, înrudirea sufletească, ce constă în a face voia lui Dumnezeu. Această înrudire însă nu desfiinţează şi nu micşorează pe cea trupească. Deosebirea stă numai în aceea că înrudirea sufletească şi-o poate câştiga oricine, împlinind voia Tatălui. Înrudire înseamnă nu numai o legătură de sânge, trupească, ci şi o legătură de dragoste şi de unitate sufletească. Cel ce face voia lui Dumnezeu, acela devine sufleteşte înrudit cu Dumnezeu, deoarece Ii este cu totul ataşat lui Dumnezeu. Astfel, prin cuvintele de mai sus, Mântuitorul nici n-a înlăturat înrudirea Sa cea trupească cu Maica Sa, nici n-a micşorat cinstirea ce i se cuvenea unei mame de la fiul ei, ci numai a căutat să accentueze că cealaltă înrudire cu El, cea sufletească, deşi este de mai mare preţ, o poate realiza totuşi orice credincios*. Aşadar, a fost un cuvânt de îndemn şi de încurajare la adresa mulţimii, iar nu unul de dispreţ la adresa Maicii Sale. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cât a fost cu Maica Sa pe pământ, pururea o asculta şi o iubea şi era supus faţă de ea (Luca 2, 51) şi oricând îi cerea ceva, nu se arăta neascultător faţă de ea. Astfel, vedem că la nunta din Cana Galileii, la cererea Mamei Sale, El a făcut prima minune, prefacând apa în vin (Ioan 2, 3-10). Apoi a avut mare grijă de Maica Sa, chiar şi când era răstignit pe Cruce; purtându-i de grijă, a dat-o spre îngrijire celui mai iubit dintre toţi ucenicii Săi, Sfântului Ioan Evanghelistul, după cum este scris: Deci Iisus, văzând pe Maica Sa şi pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: ,,Femeie, iată fiul tău!» Apoi a zis ucenicului: «Iată mama ta!» Si din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine (Ioan 19, 26-27). Vezi că Mântuitorul, nici în vremea cea grea a suferinţelor Sale de pe Cruce, nu a neglijat purtarea de grijă faţă de Maica Sa, care L-a născut şi L-a crescut? Şi cum oare ar fi putut să dispreţuiască pe Mama Sa, când însuşi Dumnezeu a dat poruncă sa cinstim pe tată şi pe mamă, după cum s-a scris: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta (Deut. 5, 16)? * Maica Domnului a fost şi singura care a împlinit desăvârşit voia lui Dumnezeu (n.ed.). Nota mea :trebuie mentionat faptul ca scena cu " Femeie,iata fiul tau" are si un inteles foarte puternic simbolic. Ioan e prin excelenta recunoscut ca fiind "apostolul iubirii","apostolul pe care il iubea Iisus" ,"cel mai luminat dintre apostoli desi era tanar" ,"singurul care a ramas la bazele Crucii lui Hristos impreuna cu Maica lui Dumnezeu " . Prin faptul ca Iisus ii spune Maicii Domnului ,"acesta este Fiul tau" ,Iisus vorbeste pentru toata umanitatea. Maica Domnului va avea grija de orice om de pe pamant,ca porunca a iubirii,iubirii ei de Mama ....ca si cum toti suntem fii ei . Si noi avem datoria sa o consideram Mama si sa ne rugam ei si sa o cinstim in orice clipa,cum i-a spus Iisus lui Ioan : "Aceasta este Mama ta" .

Argumente scripturistice pentru cinstirea sfinţilor şi a icoanelor CINSTIREA ICOANELOR: 1. Adam a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Fac. 1, 26-27) 2. Iisus Hristos, ca om, este chipul lui Dumnezeu (II Cor. 4, 4; Col. 1, 15). 3. Iisus Hristos este “chipul fiinţei lui Dumnezeu” (Evrei 1, 3). 4. În Iisus Hristos, Dumnezeu S-a aratat în Trup (I Tim. 3, 16) şi cu chip de om (Filip. 2, 7-8). 5. Sfântul Duh S-a arătat la Iordan în chip de porumbel (Matei 3, 16-23). 6. Sfântul Duh la Sfânta Cincizecime S-a arătat în chip de limbi ca de foc (Fapte 2, 3). Şi toate acestea sunt chipuri fără să fie idolatrie. 7. În Testamentul Vechi icoanele au fost făcute chiar cu porunca lui Dumnezeu (vezi Ies. 25, 18-22; 26, 31 ş.a.). 8. Dumnezeu Însuşi - Care a poruncit categoric prin porunca I a Decalogului a nu ne închina la idoli - a poruncit a se face chipurile de heruvimi, ceea ce înseamnă că aceşti heruvimi lucraţi de mână de om sunt icoane şi nu idoli. 9. Aceste icoane ale Vechiului Testament se chemau “heruvimii slavei” (Evrei 9, 5). 10. Perdelele, covoarele şi alte obiecte din biserica veche au fost făcute cu chipuri de heruvimi, la porunca lui Dumnezeu (Ies. 36, 8 şi 37, 7-9; II Paral. 3, 10-14; III Regi 6, 23-28). 11. Înaintea icoanelor din Vechiul Testament se aduceau jertfe (III Regi 3, 15). 12. Înaintea acestor icoane ale heruvimilor se cântau lui Dumnezeu cântări de laudă şi de preamărire (Ps. 137, 1). 13. Înaintea icoanelor din Vechiul Testament se aprindeau candele, preoţii le tămâiau cu mare cinste, după porunca lui Dumnezeu şi iudeii le venerau şi se închinau la ele (vezi Ies. 30, 6-8; 27, 20-21, Iosua 7, 6). 14. Cinstirea acestor chipuri de heruvimi - ce erau în templu - niciodată nu a fost dezaprobată de Hristos sau de Sfinţii Apostoli. 15. Atât Mântuitorul cât şi Sfinţii Apostoli au cinstit şi s-au închinat în templu înaintea acestor chipuri făcute de mâini omeneşti (Marcu 11, 7; Fapte 24, 11 ş.a.). 16. În Testamentul Nou închinarea la idoli este oprită cu anatema, iar închinarea la sfintele icoane nicidecum, nefiind totuna icoana cu idolul; idolii se socoteau a fi zei sau dumnezei, pe cand icoana este numai o închipuire, a cărei cinste trece la chipul cel dintâi, adică la cel zugrăvit pe ea: fie a lui Dumnezeu, fie al Maicii Domnului sau al vreunui sfânt. 17. Istoria Sfintei Tradiţii şi practica dintotdeauna a Bisericii şi până azi, sfintele icoane au fost cinstite şi venerație. 18. Icoanelor şi sfinţilor li se aduce venerare iar nu adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu. 19. În faţa icoanelor ceri mijlocire şi ajutor duhovnicesc, nicidecum nu le rosteşti: “Miluieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu.”

I-auziti aici ,Rugaciune ! Teddy suculet esti pe faza? Rugăciune către Maica Domnului "O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare." Hopaaaa,ia uite ce zice aici dobitocule . "Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre." . "Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare." " Nu ti-ar strica si tie sectarule un mic exercitiu de smerenie ,ca nu te tragi tu de sireturi cu Hristos (ca pe toti va aud numai cu Hristos in gura,desi nu il cunoasteti absolut deloc pe Hristos) . Ia aminte ca Rugaciunea Dreptului multa putere are ,inclusiv pentru noi cei plini de pacate. De aia noi ii rugam pe sfinti si MAI ALES PE MAICA Domnului sa se roage pentru noi,sa ne ajute, sa mijloceasta la Hristos ca sa nu ia aminte Hristos la pacatele noastre pe care le tot repetam,la fariseismul si ipocrizia noastra . Dumnezeu este un Tara IUBITOR dar Si DREPT . Mama este intotdeauna IUBITOARE. Maica Domnului este mama Lui Dumnezeu-Omul,Hristos . Ea are aceste calitati recunoscute de toata Biserica (inca din primele secole crestine) ca sa il roage pe Hristos sa nu ne piarda pe noi fariseii si ipocritii . Repet,nu ti-ar strica un mic exercitiu de smerenie sectarule. Stim cu toti ca toti puteti de mandrie ,ca va credeti fara de pacate personale si asa mai departe(a zis-o chiar Andrei Croitoru,e un fenomen foarte raspandit la secte aceasta atitudine cumplita de inselare) ....dar totusi,un mic exercitiu de smerenie Teddy. Bun ,asa ,sa continuam . I-auzi ce zice aici "Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor. " Deci auzi bine ca Maica Domnului SE ROAGA LUI DUMNEZEU. EA DE LA SINE PUTERE NU POATE FACE NIMIC PT NOI. Auzi ce zice sectarule : " ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău " . "Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. " Hopa ,deci in contextul asta apare fraza cu "Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. " . E un exercitiu de smerenie absolut dupa cum vezi. Noi recunoastem Sfintenia ei Mai presus de Sfintenia oricarui om care a fost vreodata pe pamant,si recunoastem Iubirea ei pentru toata Umanitatea,si puterea ei de Mijlocire langa Hristos ,Fiul ei . I-auzi ce zice sectarule : " Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință." Sigur,tu nu o sa intelegi nimic pentru ca voi sectarii ii huliti pe sfinti si considerati ca rugaciunea lor si puterea lor de mijlocire in fata lui Dumnezeu e zero . Bine-nteles ca de aici se observa faptul ca puteti de mandrie,toti va credeti a avea "o relatie personala cu Hristos" . :)))))))))) MA faci sa rad. O relatie personala cu Dracul poate da,e posibil . Ca nu cred ca Hristos ti-a spus sa negi Sfanta Traditie,Biserica,sa abolesti Sfanta Liturghie,sa renuntati la preoti,sa renuntati la Sfintele Taine,sa renuntati la celibat si monahism ,sa huliti icoanele,sfintii,pe Maica Domnului ,sa negati puterea si darurile ADevarate(nu cele false,demonice) ale Sfantului Duh,sa va faramitati in zeci de mii de secte protestante (Dumnezeu intodeauna uneste,nu dezbina ;Dracul prin Ereziile sale si prin orgoliile lumesti Dezbina) . Sa continuam totusi . "Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. " La asta nici nu o sa mai comentez. E evident pentru orice om care este crestin cu adevarat,si nu un eretic inselat de Diavol . Este evident despre ce cinstire si rugaciune adresata Maicii Domnului e vorba. ""Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi " Prin aceste cinstite daruri cred ca e clar ca ne referim la RUGACIUNILE ADRESATE EI .Si prin faptul ca spunem TI SE CUVIN NUMAI TIE ,spunem de fapt ca aceasta rugaciune foarte frumoasa si profunda ii este CUVENITA NUMAI MAICII DOMNULUI , NU UNUI SFANT SAU INGER. TOCMAI CA MAICA DOMNULUI ERA O CINSTE SUPERIOARA . Daca vrei sa vezi Rugaciunile pe care i le Adresam lui Hristos,Tatalui,Duhului Sfant,Sfintei Treimi....cauta pe net sectarule si ai sa vezi acatiste,canoane,Paraclise. O minunatie si o bogatie de rugaciuni adresate lui Dumnezeu,cum voi doar puteti sa visati . Si dupa cum am aratat, intotdeauna Rugaciunile adresate Maicii Domnului il contin pe HRISTOS SI PE DUMNEZEU .

Esti super tare!😘😘😘😘😘