Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 15

  Рет қаралды 283,366

Oamenii Legii

Oamenii Legii

6 ай бұрын

Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate.
Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 octombrie și va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 18:00, pe AXN. Fiecare episod se va concentra pe soluționarea a trei cazuri diferite, urmărind firul acțiunii din momentul în care poliția primește apelul la 112 și până la finalizarea anchetei.
Acest sezon aduce în echipa de polițiști noi personaje menite să facă lumină acolo unde ancheta devine complicată. Acțiunea și suspansul se vor înlănțui cu analize și explicații din perspectivă legală a faptelor și a modului în care fiecare dintre noi, din postura de simpli cetățeni, putem acționa pentru binele unei persoane aflate în primejdie. De la violență domestică, jafuri și dispariții, până la accidente în trafic sau tulburarea liniștii publice, cele 28 de episoade le vor da ocazia telespectatorilor să aibă parte de o experiență complexă a soluționării fiecărui caz în parte. Dincolo de prezentarea cazurilor complexe, sezonul 2 va include și o nouă direcție de educație, oferind publicului informații inedite pentru fiecare caz.
Oamenii Legii se bazează pe formatul internațional Karlsbridge, Police in action, care a fost foarte bine primit în Cehia, Slovacia sau Germania. Pe plan local, producția este realizată de Paprika Studios România și se bucură de un parteneriat cu Poliția Română.

Пікірлер: 197
@Marianmarian3063
@Marianmarian3063 6 ай бұрын
Ăsta e cel mai bun episoade pe acuma că are foarte multe acțiune
@Cosmin.2
@Cosmin.2 6 ай бұрын
Cu ajutorul acestei emisiuni vreau sa devin polițist!Respect la toti !❤
@manu1395
@manu1395 6 ай бұрын
În viața reală e altfel treaba astea sun sfuri
@ramonacuc6866
@ramonacuc6866 6 ай бұрын
da..e a treia oara cand il vad intr-o saptamana doar pentru cazul amantului..sa mai zica politia ca nu e misto meseria lor..distractie maxima..cate scene ati facut pana v-a iesit filmul fara sa radeti?fetita mea vrea si ea de aceea ii spun ca trebuie intai sa termine scoala 12 clase chiar daca sunt colegi rai si invatatoarea minte..de aceea avem politie si mai merg si ei si pe la scoala
@ungureanuclaudia7484
@ungureanuclaudia7484 3 ай бұрын
Și eu vreau să fiu polițistă
@catelusugamer5911
@catelusugamer5911 6 ай бұрын
30:04 „treizeci și șepte”😂😂🤣🤣🤣🤣
@georgianageo13
@georgianageo13 6 ай бұрын
😂😂😂
@zoltanszollosi7146
@zoltanszollosi7146 4 ай бұрын
😂😂😂
@ana-mariafilimon3916
@ana-mariafilimon3916 3 ай бұрын
Așa se spune din bătrâni să nu se înțeleagă greșit 6 cu 7 😅
@user-mk1gb6jm4x
@user-mk1gb6jm4x 24 күн бұрын
😑😑😑
@produseschimb2998
@produseschimb2998 6 ай бұрын
toti actori din iubiri secrete😂
@adyion8719
@adyion8719 6 ай бұрын
De unde știi ca sunt actorii din iubiri secrete
@ramonacuc6866
@ramonacuc6866 6 ай бұрын
@@adyion8719 sau din Lectii de Viata
@lazeadavid7745
@lazeadavid7745 Ай бұрын
Sunt polițiști pe bune 😅
@LucaLuca-kdi9
@LucaLuca-kdi9 2 күн бұрын
Eu mă uit la Iubiri secrete
@Mseduard_
@Mseduard_ 2 ай бұрын
Este foarte frumaos! Si tot respectu pentru efort!🥰🥰🥰🥰
@mmcmcm.
@mmcmcm. 6 ай бұрын
Respect POLITIA ROMINA❤❤❤
@user-kz8bp8sv3s
@user-kz8bp8sv3s 4 ай бұрын
Recomand acest video pentru copii ❤
@ionut3685
@ionut3685 6 ай бұрын
Multumesc ca faceti aceste videoclipuri ca as vrea sa fiu politist cand osa mai cresc
@raimsinan8017
@raimsinan8017 5 ай бұрын
Primul caz e de plans dar si de ras😂
@csabiboby
@csabiboby 6 ай бұрын
imi place la nebunie acest serial, paremise e singurul serial la care ma uit cu drag, bravoo Continuati cu episoadele cat mai multe VREM 😊😊😊😊😊😊😍😍😍😍🥰🥰🥰😚😚😚😚😚😚 SA NU VA OPRITI CU EPISOADELE ☺☺☺☺☺
@user-xb6yq7ux6m
@user-xb6yq7ux6m 6 ай бұрын
Îmi place această emisiune.👮 Când mă fac mare vreau sā devin politist,👮👮👮👮👮👮👮👮🚓🚓🚨🚨
@user-wm2nq2sc4d
@user-wm2nq2sc4d 4 ай бұрын
E cel mai misto emisiune
@antoniuardelean7966
@antoniuardelean7966 6 ай бұрын
Ador acestă emisiune și respect poliția romînă❤❤
@ArhireIonut
@ArhireIonut 6 ай бұрын
Suntem cei mai tari polițiști ai României mult respect pentru munca depusa pentru noi
@Louis-vu6dn
@Louis-vu6dn 6 ай бұрын
sunteti cei mai buni politisti bravo si va ador respect
@AndromedaSF
@AndromedaSF 5 ай бұрын
Totul arata usor, dar sa nu uitam ca in viata reala treburile nu stau ca si in filme !
@user-co3qr6bp7e
@user-co3qr6bp7e 6 ай бұрын
Cel mai bun serial va respect
@davidstoica7354
@davidstoica7354 6 ай бұрын
abia aștept partea 16 cel mai frumos canal de KZfaq oamenii legii
@_ana_maria666
@_ana_maria666 6 ай бұрын
Cel mai tare serial! Respect ❤
@user-cq7mb9zx4x
@user-cq7mb9zx4x 5 ай бұрын
Abia aștept un nou episod asta e munca în echipa ❤❤❤
@rarestriscaru5565
@rarestriscaru5565 4 ай бұрын
Respect politia romana când ma fac mare poate o sa ma fac politist sau militat
@user-wq6bx6sy5w
@user-wq6bx6sy5w 6 ай бұрын
Dacă ar fi și la noi asa omeni legi ar fi bine😊
@ramonacuc6866
@ramonacuc6866 6 ай бұрын
sunt dar prea putini..eu ma mir ca inca nu au inceput sa dea cu petarde in sat..probabil consilierii scolii si politia plus directorii si camerele video de la oameni i-a descurajat sau si-au bagat mintile in cap🤣
@marianpana585
@marianpana585 6 ай бұрын
Este forte bine sa te uiți că te învată
@fane2k19.
@fane2k19. 6 ай бұрын
Serialul meu preferat
@mar1vs24
@mar1vs24 6 ай бұрын
iubesc acest serial
@user-mj6sf8pd7n
@user-mj6sf8pd7n 6 ай бұрын
E cel mai tare acest serial uni care sunt începători pentru a devine polițist/ă este foarte fain vrem și episodul 17 va rugam ❤❤❤😊😊
@adriangr1826
@adriangr1826 6 ай бұрын
Super inca unu ❤
@biancavasileunicorn7206
@biancavasileunicorn7206 6 ай бұрын
Respect Oamenii Legii 🥰
@ClaudiuBicoi
@ClaudiuBicoi 13 күн бұрын
Sunt regizate dar foarte bine femeia respectivă este actriță de filme respect
@sonienterteiment9125
@sonienterteiment9125 6 ай бұрын
Va iubesc!!!!!!!!!
@ionelmariusiordache9311
@ionelmariusiordache9311 6 ай бұрын
Polițiștii de Oscar pentru toți cetățenii de pe pământ
@EruKtg
@EruKtg 6 ай бұрын
Daca continuati sa postati zilnic veti creste mult acest canal respect❤️
@user-qq4zn2km5b
@user-qq4zn2km5b 6 ай бұрын
Cel mai fain serial
@MihaiTaru
@MihaiTaru 6 ай бұрын
Cel mai bun serial
@user-sk9yq6uv1l
@user-sk9yq6uv1l 6 ай бұрын
Va mulțumesc frumos
@FlorinBuhus-xy2sm
@FlorinBuhus-xy2sm 6 ай бұрын
Ador aceasta emisiune 😍😍
@ramonacuc6866
@ramonacuc6866 6 ай бұрын
eu mai urmaream si politia straina pe anumite canale cu documentare..CBS parca
@cristiantaranu7996
@cristiantaranu7996 6 ай бұрын
Sunteti cei mai tari❤❤❤❤
@Funny_Nuca
@Funny_Nuca 6 ай бұрын
Recomand sa vă uitați la oamenii legii sunt de nota 10
@user-gn5sx5dc8n
@user-gn5sx5dc8n 6 ай бұрын
Respect Crina dar și ceilalți 🎉❤🎉🎉❤🎉❤🎉🎉❤
@andreistoian2596
@andreistoian2596 6 ай бұрын
Felicitari politia romana .❤
@Aliciacorek
@Aliciacorek 6 ай бұрын
Primaaaa❤❤❤ va adorrrrrrrr
@GangaZaza-ih7fg
@GangaZaza-ih7fg 6 ай бұрын
Felicitări 🎊
@user-bq2vt7qq2c
@user-bq2vt7qq2c 4 ай бұрын
Vreau sadevin polițist cu ajutorul lor va mulțumesc si respect!❤❤❤❤❤❤
@Fabiaurel1980
@Fabiaurel1980 5 ай бұрын
Minciunea de multe ori are picioare scurte, ce îi mai place doamnei xxx
@Suvacutpavel2447
@Suvacutpavel2447 6 ай бұрын
SI eu recomand la copii CA sunt SI eu copil de 14 ani SI este foarte fain serialul
@Panda-Cris
@Panda-Cris 6 ай бұрын
Vă ador plsss continoati
@user-jy6th1xp3b
@user-jy6th1xp3b Ай бұрын
Eu vreau sa devin polițistă de la acest serial
@razvangabriel3150
@razvangabriel3150 6 ай бұрын
Ce bine ar fi daca ar fi la fel si in realitate…
@ioananedelcu45
@ioananedelcu45 6 ай бұрын
actorii sunt din Lectii de viata 🤣
@DariusANDREI-rw2cj
@DariusANDREI-rw2cj 6 ай бұрын
Va ador respect pentru munca depusa ❤
@marianadoinita8600
@marianadoinita8600 6 ай бұрын
E foarte frumos
@claudiuambulanta2.032
@claudiuambulanta2.032 6 ай бұрын
15:35 Toate protocoalele si ghidurile spun ca daca victima incarcerata nu se afla intr-un pericol iminent (vehiculul nu este in flacari), aceasta se lasa acolo pana la sosirea echipajelor specializate.
@valentinvlc3979
@valentinvlc3979 6 ай бұрын
Au pus lângă pom fumigena aia tocmai sa dea senzația ca mașina arde și chiar polițistul spune "arde mașina", ce vrei sa facă mai mult, sa deseneze? Se înțelege de la sine ce au vrut sa arate
@ramonacuc6866
@ramonacuc6866 6 ай бұрын
totusi dupa mine politista a riscat enorm dandu-i prim ajutor@@valentinvlc3979
@Someoneew
@Someoneew 5 ай бұрын
​@@valentinvlc3979 Pai faza e ca nu prea sunt regizate ,ca nu sta nimeni sa ocupe salvările, mașinile de pompieri sau alte utilaje pe degeaba
@florentinatudose5670
@florentinatudose5670 6 ай бұрын
Alina alxandra alxandru bogdan munca buna ecipa bine place ♥ FLORENTINA dumezeu pazeasca acasa masina frumoasa amundouiiiii
@JustFabian02
@JustFabian02 6 ай бұрын
1:33 si eu care am crezut ca-l arestati pe Vali Spider......
@ionutbarabula8540
@ionutbarabula8540 6 ай бұрын
Polițistul: mă faceți să înțeleg că sunteți omul păianjen. Am și murit 😂😂😂😂😂😂😂😂😂
@danielbata9380
@danielbata9380 6 ай бұрын
Forta
@KevinBoca-ty1sb
@KevinBoca-ty1sb 6 ай бұрын
Recomand sa va uitați chiar și copiii mai mici pentru a învața cum sa se comporte
@AndreiCalin-G
@AndreiCalin-G 6 ай бұрын
dap
@danielsimiuc4831
@danielsimiuc4831 6 ай бұрын
Eu am 12 ani și m-am uitat la toate episoadele
@antonio_prank1665
@antonio_prank1665 6 ай бұрын
Eu ma uit si am 13 abi
@AndreiCalin-G
@AndreiCalin-G 6 ай бұрын
eu am 12
@pavelroberto12
@pavelroberto12 6 ай бұрын
Eu am 14 ani și mă uit , mă voi duce la academia de poliție
@munteanuionut8032
@munteanuionut8032 6 ай бұрын
FELICITARIII
@catalinmanea1532
@catalinmanea1532 6 ай бұрын
Respect
@user-lm6fj1be1w
@user-lm6fj1be1w 6 ай бұрын
Wow e Minunat ❤❤❤❤❤❤😊😊
@Andre1_20
@Andre1_20 6 ай бұрын
Bravo🎉🎉🎉
@FullscopeJedi2
@FullscopeJedi2 6 ай бұрын
fain rau serialul!
@peterminea3949
@peterminea3949 6 ай бұрын
17:34 Cum a sunat asta din gura unui salvator 😁!
@dumitrascugabrielromaniaro6236
@dumitrascugabrielromaniaro6236 6 ай бұрын
Omu păianjen 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
@user-oo8zy1iy7k
@user-oo8zy1iy7k 6 ай бұрын
Salut va Respect pentru f Munca de pusa
@adidogar381
@adidogar381 6 ай бұрын
Domnule ce cauți pe balcon la mine? Sunt parașutist Și parașuta unde e? Sus o bate barbatasu 😂😂😂
@ramonacuc6866
@ramonacuc6866 6 ай бұрын
a treia oara intr-o saptamana doar sa il vad pe batman ..i-am distribuit lu al meu care e in strainatate..vezi ce bine e daca stam la casa? vrem sa ne mutam la blok..
@zoltanszollosi7146
@zoltanszollosi7146 4 ай бұрын
Toate ca toate dar Alexandra e foarte draguta
@costicamocanu7248
@costicamocanu7248 3 ай бұрын
❤❤❤❤❤❤❤❤❤
@nocivanu1811
@nocivanu1811 6 ай бұрын
A fost în vizita la prietena lui 🤣🤣🤣
@Mihaela460
@Mihaela460 6 ай бұрын
😂😂😂
@sami.-zd5uj
@sami.-zd5uj 28 күн бұрын
Zuleia din ciapar si silviu
@Andrei-qi4tm
@Andrei-qi4tm 6 ай бұрын
În realitate nu sunt asa de profesioniști ca în serial😂
@ramonacuc6866
@ramonacuc6866 5 ай бұрын
Din păcate..am sunat anu trecut să anunț că am probleme cu petardati de ,,etnie romă "la care unu cică să zi așa că cu țiganii nu cetățeni de etnie romă 🤣🤣🤣
@user-hp2qe8kk3v
@user-hp2qe8kk3v 2 ай бұрын
Ba da sunt foarte buni la acest domeniu❤
@user-jy6th1xp3b
@user-jy6th1xp3b Ай бұрын
Poliția din Prahova nu sunt așa buna dar poliția din București o fi mai bună
@user-it7eo7ww8z
@user-it7eo7ww8z 5 ай бұрын
eu ma uit si am 10 ani si este foarte interesant
@ivanzaporojanu27
@ivanzaporojanu27 6 ай бұрын
Wow
@AndreiFN22
@AndreiFN22 2 ай бұрын
Ba eu ma fac polițist direct nu mai stau la vorbe😅😂😂
@aposematic8063
@aposematic8063 4 ай бұрын
Doamne ce penibil, arată realitatea mai ales când gaborul il ia la mișto pe saracul amant cu : "ce dar tu esti spiderman" auzi atitudine de gabor. Apoi pe langa asta merg să ii faca si rau femeii iar dupa cică: dar nu va certați! El avea asteptarea ca acest gest să le intareasca relatia ...dupa ce i-a bagat mortul in casa. Doamne ce regie de bollywood
@ilarianvioreltufan8070
@ilarianvioreltufan8070 6 ай бұрын
Te iubesc Robert dar îmi place de : Crina , Alexandru , Alex , Alexandra , Robert , Alina ,Alin ,și Costică
@babic239
@babic239 6 ай бұрын
44-10 catre 44-15 va iubi pe toti
@alexandruurziceanu9973
@alexandruurziceanu9973 6 ай бұрын
Alina Stamate a fost în iubiri secrete o chema Zulea 😂😂
@madalinamarin1204
@madalinamarin1204 5 ай бұрын
😊😊😊😊😊😊❤❤❤❤🎉🎉🎉
@user-gd2qp9bj1s
@user-gd2qp9bj1s 6 ай бұрын
uoau alia manea dă-mi voie să te felicit pentru cum ai alergat atât de iute uoau dar cu toți cei care sunteți uoamemi legii dațim voie să vă spun cât de extraordinari sunteți vă mulțumesc pentru mulțumesc pentru efortul depus la toți oamenii legii vă doresc la toți oamenii legii să aveți un serviciu ușor cu tot respectul meu dațim voie să vă spun cât voi trăi pe acest pământ ca rar să m-ai văd ca voie toți oamenii legii pentru că vă faceți datoria voastră la timp dațim voie să vă felicit pentru efortul depus la toți cei care lucrați în poliția română eu Dumitrașcu Mihaela elena vă doresc la toți cei care sunteți în echipa polițieei vă doresc la toată familia dumneavoastră multă sănătate și fericire și mă voi ruga pentru toți cei care sunteți lucrați în poliția română și Dumnezeu să vă poartă mereu de grijă la toți cei care lucrați în poliția română 🙏🙏🙏 doamne ajută 🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌 vă doresc să aveți baftă în ce-a ce faceți toți cei de la poliția română 👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏
@Motanul3
@Motanul3 5 ай бұрын
1:09
@Motanul3
@Motanul3 5 ай бұрын
Ne întâlnim
@Motanul3
@Motanul3 5 ай бұрын
Să dai ăia 5000 de euro
@Motanul3
@Motanul3 5 ай бұрын
Glumeam
@Motanul3
@Motanul3 5 ай бұрын
Scz
@florianbratan6646
@florianbratan6646 6 ай бұрын
În situații reale chiar trebuie să dea femeia de gol? Nu ar fi mai bine să cerceteze discret ca să nu afle soțul despre aventura ei!?
@ramonacuc6866
@ramonacuc6866 6 ай бұрын
vecina aia a facut-o sa se scoata in fata lui barbasu..da altfel putea sa ii dea drumu pe usa !cica s-a speriat..🤣
@Sebi-ky9ft
@Sebi-ky9ft Ай бұрын
Cel de pe balcon zici că era Alex alvarez
@Iuliaxx977
@Iuliaxx977 6 ай бұрын
😘💕✌🏻✌🏻
@user-yv1in2zv5n
@user-yv1in2zv5n 6 ай бұрын
Ieste unul dintre seriarele dacă pot săle numes așa,preferate
@sebiteleptean
@sebiteleptean 6 ай бұрын
Hai mai cu 1
@homeoffice-cu4fu
@homeoffice-cu4fu 6 ай бұрын
Și ce faci? Intri in casă peste oameni, fără mandat, și îi legitimezi, și îi și legi după aceea?
@harryravasi360
@harryravasi360 6 ай бұрын
Cat teatru :)) in realitate nici 10% nu se comporta milițienii așa :))
@ClaudiuBotezatu-bd1ii
@ClaudiuBotezatu-bd1ii Ай бұрын
În prima parte
@balanaalexe4872
@balanaalexe4872 6 ай бұрын
😂❤
@GimigW
@GimigW 6 ай бұрын
30 si septee!!!!
@user-yl1um7qz7o
@user-yl1um7qz7o 2 ай бұрын
😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
@user-sk9yq6uv1l
@user-sk9yq6uv1l 6 ай бұрын
Cînd ie celălalt episod
@mateocalin7207
@mateocalin7207 6 ай бұрын
Nu există si sezonul 1?
@adrianastefan771
@adrianastefan771 6 ай бұрын
Trei zeci și septe😅😅
@ConstantinNicusor-bw6up
@ConstantinNicusor-bw6up 6 ай бұрын
Da o fi regizat sau real!
@corneliaanton6087
@corneliaanton6087 6 ай бұрын
Regizat
@__radu__0
@__radu__0 6 ай бұрын
Îți dai seama că in așa momente periculoase nu au cum sa aducă după ei cameramanii. E regizat ca orice alta emisiune.
@FloreaCristi-jc8no
@FloreaCristi-jc8no 3 ай бұрын
Vreau sa vin la voi la secție
@bestbeny9616
@bestbeny9616 6 ай бұрын
În situați de genul prima întrebare a polițistei este “cum te cheamă “ …serios ?
@EruKtg
@EruKtg 6 ай бұрын
Ca sa stie cine este persoana in caz ca se intampla ceva cu dansa in caz de dispare stie pe cine cauta ❤
@ionutbarabula8540
@ionutbarabula8540 6 ай бұрын
Așa e protocolul ,și în realitate în timpul ce te ajută poliția la un accident sau ceva ,te și întreabă unele chestii între timp că sa obțină cat mai multe informații și să vadă dacă ești sau este lucid /lucidă
@ionutnavalici235
@ionutnavalici235 6 ай бұрын
amantu botaxatei🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
@alexromania20
@alexromania20 6 ай бұрын
SPIDER-MAN
@peterminea3949
@peterminea3949 6 ай бұрын
Dar oare cum ar fi să se întâmple invers (un bărbat să se trezească cu o tipă frumoasă dimineața în balcon) ?
@biancadulea9359
@biancadulea9359 6 ай бұрын
De la ce oră se difuzează la televizor și în ce zi ?
@ramonacuc6866
@ramonacuc6866 6 ай бұрын
ora 18 luni pana vineri AXN
@whosflorinel
@whosflorinel 6 ай бұрын
5:14 spaidarman
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 16
45:00
Oamenii Legii
Рет қаралды 296 М.
Lectii de Viata - SEZ. 3, EP. 53 - Decizie mortala
41:44
PRO TV
Рет қаралды 4,4 МЛН
Countries Treat the Heart of Palestine #countryballs
00:13
CountryZ
Рет қаралды 26 МЛН
Climbing to 18M Subscribers 🎉
00:32
Matt Larose
Рет қаралды 24 МЛН
When Steve And His Dog Don'T Give Away To Each Other 😂️
00:21
BigSchool
Рет қаралды 17 МЛН
Кәріс өшін алды...| Synyptas 3 | 10 серия
24:51
kak budto
Рет қаралды 1,3 МЛН
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 10
45:17
Oamenii Legii
Рет қаралды 303 М.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 21
43:28
Oamenii Legii
Рет қаралды 368 М.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 5
43:53
Oamenii Legii
Рет қаралды 466 М.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 27
44:00
Oamenii Legii
Рет қаралды 343 М.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 17
44:10
Oamenii Legii
Рет қаралды 464 М.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 22
43:44
Oamenii Legii
Рет қаралды 374 М.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 26
43:26
Oamenii Legii
Рет қаралды 338 М.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 3
44:12
Oamenii Legii
Рет қаралды 340 М.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 9
44:40
Oamenii Legii
Рет қаралды 399 М.
Собаке не повезло🥺 #freekino
0:25
FreeKino
Рет қаралды 1,7 МЛН
👮🔫
0:32
Kan Andrey
Рет қаралды 3,4 МЛН
FOOLED THE GUARD🤢
0:54
INO
Рет қаралды 11 МЛН
До конца😂😂😂😂
0:19
Суета
Рет қаралды 4 МЛН
When Your Chiropractor Owns a Cyber Truck
0:36
Mini Katana
Рет қаралды 30 МЛН