Părintele Cleopa - De ce le merge bine celor răi?

  Рет қаралды 183,574

Cuvânt și suflet

Cuvânt și suflet

5 жыл бұрын

Пікірлер: 253
@ionghenescu9824
@ionghenescu9824 3 жыл бұрын
CELOR RĂI LE MERGE BINE AICI PE PĂMÂNT PENTRUCĂ AICI E RAIUL LOR ALT RAI NU MAI ARE, FIIND RĂI ȘI PĂCĂTOȘII SE LIPSEȘTE DE RAIUL CEL VEȘNIC AL LUI DUMNEZEU. LOCUL CELOR RĂI DUPĂ MOARTEA LOR ESTE IADUL, CHINURILE CELE VEȘNICE ALE IADULUI. BUNUL DUMNEZEU ȘI MĂICUȚA DOMNULUI SĂ AIBĂ MILĂ DE NOI PĂCĂTOȘII ȘI SĂ NE DĂRUIASCĂ POCAINTA DE PĂCATELE NOASTRE ȘI DE NECREDINTA NOASTRĂ AMIN. DOAMNE AJUTĂ. CEI BUNI, CEI MILOSTIVI CARE AU MILĂ DE APROAPE LOR AFLAȚI ÎN NECAZURI ȘI DURERI ȘI SUFERINȚĂ, DE CEI SĂRACI ȘI NECĂJIȚI ȘI NEPUTINCIOȘI INDIFERENT DE CREDINȚĂ DAR SFINȚII PĂRINȚI SPUN CĂ TREBUIE SĂ ÎI AJUTĂM MAI ÎNTÎI PE CEI DE-O CREDINȚĂ CU NOI. DAR EXISTĂ PILDA SAMARINEANULUI CEL MILOSTIV CARE ERA PĂGÎN ȘI A FĂCUT MILĂ CU UN OM BĂTUT ȘI RĂNIT DE TÎLHARI ȘI A FOST AZVÎRLIT ȘI PĂRĂSIT LA MARGINEA UNUI DRUM ȘI TRECÎND PE ACEL DRUM MAI ÎNTÎI UN PREOT NU L-A AJUTAT PE CEL RĂNIT ȘI ABANDONAT CARE ERA RĂNIT GRAV CĂ NU SE PUTEA MIȘCA. DUPĂ CE A TRECUT ACEST PREOT ȘI ȘI-A VĂZUT DE DRUMUL LUI MAI DEPARTE FĂRĂ SĂ-L AJUTE PE CEL RĂNIT GRAV ȘI ABANDONAT A TRECUT ȘI UN LEVIT CARE ESTE CA UN FEL DE DIACON ȘI NICI ACESTA NU L-A AJUTAT PE CEL RĂNIT GRAV IAR LA URMĂ A TRECUT UN SAMARINEAN CARE ERA PĂGÎN DE CREDINȚĂ ADICĂ NU-L CUNOȘTEA PE DUMNEZEU, NU CUNOȘTEA LEGEA LUI DUMNEZEU CUM CUNOȘTEA PREOTUL ȘI LEVITUL CARE ERAU SLUJITORI AI LUI DUMNEZEU. ȘI ACEST SAMARINEAN CARE NU CUNOȘTEA LEGEA LUI DUMNEZEU DAR AVEA UN SUFLET BUN ȘI MILOS I-A FOST MILĂ DE CEL RĂNIT ȘI ABANDONAT PE MARGINEA DRUMULUI ȘI L-A RIDICAT DE JOS ȘI L-A PUS PE CALUL LUI ȘI L-A DUS LA O CASĂ DE OASPEȚI ADICĂ UN FEL DE HOTEL ȘI A CHEMAT UN DOCTOR SĂ-L ÎNGRIJEASCĂ PE CEL RĂNIT ȘI A PLĂTIT TOATĂ CHELTUIALA NECESARĂ PÎNĂ CE S-A VINDECAT CEL RĂNIT. IAR DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ÎI ÎNTREABĂ PE SIMON FARISEUL LA CARE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS A FOST INVITAT LA MASĂ: CINE A FĂCUT VOIA LUI DUMNEZEU? PREOTUL ȘI LEVITUL CARE CUNOȘTEAU LEGEA LUI DUMNEZEU SAU SAMARINEANUL CARE ERA PĂGÎN ȘI NU CUNOȘTEA LEGEA LUI DUMNEZEU? IAR SIMON FARISEUL A ZIS CĂ SAMARINEANUL A FĂCUT VOIA LUI DUMNEZEU PENTRUCĂ A AVUT MILĂ DE APROAPELE SĂU ADICĂ DE CEL RĂNIT ȘI ABANDONAT. ACEASTA PILDĂ A SAMARINEANULUI CEL MILOSTIV O GĂSIȚI ÎN SFÎNTA EVANGHELIE, ÎN NOUL TESTAMENT. ȘI MAI ESTE PILDA BOGATULUI CEL NEMILOSTIV ȘI A SĂRACULUI LAZĂR. DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS A SPUS ACESTE PILDE CA SĂ ARATE CĂ CEI CARE NU AU MILĂ DE APROAPELE LOR NU SE VOR MINTUI. ȘI TOT DESPRE MILOSTENIE VORBEȘTE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS FIUL LUI DUMNEZEU ȘI CÎND SPUNE DESPRE JUDECATA DE LA SFÎRȘITUL LUMII CÎND ÎI VA DESPĂRȚI PE CEI BUNI DE CEI RĂI CUM DESPARTE PĂSTORUL TURMA SA OILE DE CAPRE: OILE VOR MERGE DE-A DREAPTA LUI DUMNEZEU ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU IAR CAPRELE VOR MERGE ÎN STÎNGA LUI DUMNEZEU ADICĂ ÎN IAD. AȘA CĂ CEL CARE NU ARE MILĂ DE CEL SĂRAC ȘI NECĂJIT NU SE VA MÎNTUI. BUNUL DUMNEZEU ȘI MĂICUȚA DOMNULUI SĂ AIBĂ MILĂ DE NOI PĂCĂTOȘII ȘI SĂ NE DĂRUIASCĂ POCAINTA DE PĂCATELE NOASTRE ȘI DE NECREDINTA NOASTRĂ AMIN. DOAMNE AJUTĂ.
@demianmaria6289
@demianmaria6289 4 жыл бұрын
BUNUL DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE PE PARINTELE ILIE CLEOPA VESNICA LUI POMENIRE AMIN!
@PetruTarita-co9br
@PetruTarita-co9br Жыл бұрын
Doamne ajuta maica domnului bună ziua domnule profesor de matematica pentru tot ce am
@lucicateslovan3008
@lucicateslovan3008 Жыл бұрын
SLAVA LUI DUMNEZEU PENRU TOATE ! AMIN ! ❤❤❤🎉🙏☦️🍀💐💐👏🌹🎉💯
@ziojohnnycorleone6798
@ziojohnnycorleone6798 2 жыл бұрын
Dumnezeu sa va tina in dreapta Sa Parinte Sfant! ❤🙏❤🙏❤🙏 ⛪
@aiureanot
@aiureanot 3 жыл бұрын
Mare sfînt părintele cleopa
@corneliastan4962
@corneliastan4962 3 ай бұрын
Amin
@cristigiscan8437
@cristigiscan8437 2 жыл бұрын
Doamne ajuta
@Alexandru_Presa
@Alexandru_Presa 4 жыл бұрын
Va iubesc pe toti, crestini. Fie ca Domnul sa va binecuvinteze si sa va ajute sa ramaneti pe calea cea dreapta.
@ionicaciobanu4595
@ionicaciobanu4595 4 жыл бұрын
Mulțumim!!!😇😇😇
@gabrielaconstantin7664
@gabrielaconstantin7664 4 жыл бұрын
Dumnezeu sa va odihnească în împărăția sa părinte Cleopa!🙏🙏🙏
@amfilohia9134
@amfilohia9134 2 жыл бұрын
Cine rămâne cinstit nu va pierde nimic, ci va câștiga vesnic
@crestinortodox9305
@crestinortodox9305 3 жыл бұрын
Doamne ajutal pe părintele Ilie Cleopa să ajungă în ceata Sfinților Tai
@user-vb9yk3qk9k
@user-vb9yk3qk9k 3 жыл бұрын
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu , miluiestene pe noi pacatosii..
@gusterulsanatatii1151
@gusterulsanatatii1151 3 жыл бұрын
Parinte Cleopa . multumim pentru invataturile duhivnicesti!amin! Te purtam vesnic in inimile noastre.
@killerreal6934
@killerreal6934 6 ай бұрын
Este una dintre cele mai grele intrebari
@lovenaturelaurentiu3517
@lovenaturelaurentiu3517 2 жыл бұрын
Dumnezeu să vă Binecuvânteze pe toți ✝️
@lenutamatei5629
@lenutamatei5629 4 жыл бұрын
Sfinte părinte roagate la bunul Dumnezeu si la maica Domnului pt mine pacatoasa sa.mi regăsesc liniștea și pacea sufletească
@gheorgheurda4719
@gheorgheurda4719 4 жыл бұрын
Doamnă Lenuţa. Dvs nu ştiţi, nu vreţi sau nu puteţi să vă rugaţi? Cum puteţi fi atât de absurdă, cerând unui mort să se roage pt dvs? Pe bune? Până aici aţi ajuns? Acel om Cleopa, e acum în mormânt, exact unde a fost îngropat. Biblia spune că "cei morţi nu ştiu nimic" (Eclesiastul 9,5) Cum puteţi accepta o asemenea iluzie să intre în mintea dvs? Iar mama Domnului Isus este la fel, îngropată sub glie. NIMENI nu s-a ridicat la cer din ţărână, după învierea lui Isus, afară de Isus Hristos. Doamnă Lenuţa, puneţi-vă personal pe genunchi în camera dvs şi cereţi de la Dumnezeu pace şi linişte sufletească şi El vă va da. Nu cu cărticele şi broşurele, nici cu rozare şi alte figuri, ci cu inima deschisă înaintea Tatălui Ceresc. Isus personal a zis: "Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da." (Ioan 15, 7) Ce altceva mai mult doriţi doamnă? Dumnezeu să vă ajute
@mikke6152
@mikke6152 4 жыл бұрын
Trupul ramane si putrezeste pe pamint, dar sufletul nu , si nu e rau cu nimic sa ii ceri ajutor parintelui. Cu atit ca parintele a fost la viata sa o persoana buna , cu credinta si niciodata no sa te influenteze negativ.
@gheorgheurda4719
@gheorgheurda4719 4 жыл бұрын
@@mikke6152 Conform Scripturii (Genesa 2, 7 "Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.") SUFLET = FIINŢĂ VIE!!! Teoria unui "suflet nemuritor" este o născocire omenească. Eu te întreb altceva: Dece să te rogi unui om mort şi nu lui Dumnezeu care e viu? Vezi cât de deraiată e lumea asta? Zici că nu e rău? Cum priveşte Dumnezeu treaba asta? Dumnezeu spune să ne rugăm Lui (Tatăl nostru care eşti în ceruri...) iar noi alegem să ne rugăm unui om mort. Pe bune? Ce religie mai e şi asta? Credem în Dumnezeu sau în morţii din cimitir? Doamne ai milă de noi
@lenutamatei5629
@lenutamatei5629 4 жыл бұрын
@@mikke6152 imi place vocea blândă si plina de invataminte a părintelui
@mikke6152
@mikke6152 4 жыл бұрын
Si mie imi place sa-i ascult pe preoti, poti invata de la ei multe lucruri bune.
@slobodeanusilvia9875
@slobodeanusilvia9875 3 жыл бұрын
Minunat este. Domnul întru sfinții. Sai.! Amin.! Doamne ajuta.! Foarte foarte adânci învățături..!
@cipriianstanciu
@cipriianstanciu 3 жыл бұрын
Slăvit să fie Domnul!
@demianmaria6289
@demianmaria6289 4 жыл бұрын
🙏🙏🙏❤SLAVA TIE DOAMNE DUMNEZEUL NOSTRU SLAVA TIE AMIN!
@relumugurel7033
@relumugurel7033 3 жыл бұрын
Am avut onoarea să îl cunosc pe Părintele Cleopa. Doamne ajută - ne pe toți și pe mine. Amin.
@mariananeculaita927
@mariananeculaita927 4 жыл бұрын
Pr.Cleopa.roagate.pt.noi.sa.ne.mantuim.cu.totii.amin.
@vangogh8146
@vangogh8146 4 жыл бұрын
E.mort.din.98.din.ce.imi.aduc.aminte.eu.amin
@adia3811
@adia3811 4 жыл бұрын
Sfant traitor si rugator pentru noi💗
@ileanaplaton1094
@ileanaplaton1094 3 жыл бұрын
Slava Doamne Dumnezeul nostru! Amin!
@lizaina6852
@lizaina6852 4 жыл бұрын
La liturghie ni se spune mereu, dar noi auzim ce ne place. Cei care au parte de nedreptăți si multa suferință pe pamant vor primi răsplătire si mare glorie in Împărăția Lui Dumnezeu. Cei care o duc bine si sunt fericiți pe pământ vor fi judecați după binele care l-au făcut fata de cei nevoiași si dupa viata in dreptate. Dați milostenie, nu disprețuiți, ajutați pe cei singuri si bătuți de soarta !
@vangogh8146
@vangogh8146 4 жыл бұрын
Sunt singur si batut de soarta, ma poti ajuta?
@lizaina6852
@lizaina6852 4 жыл бұрын
@@vangogh8146, nu iti folosește la nimic sa ma ironizezi.
@vangogh8146
@vangogh8146 4 жыл бұрын
@@lizaina6852 Nu te ironizez deloc, eram cat se poate de sincer(cel putin pe jumatate), sarbatori fericite!
@nimsocasonod5150
@nimsocasonod5150 4 жыл бұрын
Da...exact dar ce am observat ca scriu multe persoane despre inregistrare,, este de ne crezut ce gandire au ,,sper ca Dumnezau sa le lumineze creierul intr o buna zi....caci multi din ei ori au citit numai titlul aici ori nu au inteles ce a povestit Pr.Sf Cleopa ..
@ktl9458
@ktl9458 3 жыл бұрын
@@lizaina6852 tocmai asta e problema in Biserica, ti se predica si ti se induce in minte faptul ca trebuie sa cauti sa fii nedreptatit mereu si sa fii bataia de joc a tuturor. Un om batut de soarta care are numai ghinion in viata e greu sa accepte faptul ca Dumnezeu vrea ca oamenii sa sufere... Cunosc si eu pe un baiat de 24 de ani care pana acum a fost mereu bataia de joc a altora si la locul de munca toti isi bat joc de el si mai are si ADHD si asta il face sa fie descurajat total, si nu numai odata s-a dus plangand acasa de la locul de munca, nu odata s-a duc plangand acasa cand avea zile proaste, nimeni nu il intreaba daca e bine, daca nu, ce a patit. La locul de munca seful il tine din scurt si il ia de fraier, el cand a vrut sa isi dea demisia seful i-a rupt demisia in fata. Cand s-a dus la un preot sa ii spuna ce sa faca acel preot ii spunea ca asa trebuie sa traiasca in viata asta ca cealalata sa se bucure, si in loc sa plece incurajat de la preotul ala, baiatul ala a plecat si mai descurajat, a vrut sa isi puna capat zilelor. Cum poti tu ca preot sa ii spui unui om batut de soarta ca asa trebuie sa traiasca in viata lui ca nu mai are nici o scapare? Mie imi venea sa il joc in picioare pe preotul ala. Si atunci mie mi-a aparut in minte intrebarea:
@adriana4895
@adriana4895 4 жыл бұрын
Slava lui Dumneze! Amin!
@ioanadobrin2762
@ioanadobrin2762 3 жыл бұрын
Multumesc Doamne ajuta
@ripeanuelena4055
@ripeanuelena4055 3 жыл бұрын
DACA FACI BINE PRIMESTI BINE DACA FACI RAU PRIMESTI RAU ASTA I ADEVARUL , VOI CARE SANTETI CRESTINI CU NUMELE NU VA MAI PUNETI ASEMENEA INTREBARI , DACA PRIMITI RAU INSEAMNA CA ATI FACUT RAU , DUMNEZEU E DREPT SI IUBITOR BAGATI LA CAP , DOMNUL SA VA LUMINEZE !!!!!!!!!
@doinad7363
@doinad7363 4 жыл бұрын
Celor rai le merge bine facand raul altora indiferent de starea lor. Sunt ferici cand vrea raul si le iese.
@anaisvideos8477
@anaisvideos8477 4 жыл бұрын
Doamne mare esti tu doamnee , Si marei mila ta Iartane , miluestene doamnee 😟😔
@accacc4816
@accacc4816 3 жыл бұрын
Și învață-ne gramatică!
@iondedu6568
@iondedu6568 3 жыл бұрын
@@accacc4816 Aia te învață profu de română.
@helenacolpin8439
@helenacolpin8439 4 жыл бұрын
Domnul sa va ocroteasca si sa va odihneasca in pace! Parinte drag!
@accacc4816
@accacc4816 3 жыл бұрын
Japoniaaaaa
@AceofSpades21364
@AceofSpades21364 4 жыл бұрын
Sunt ateu convins, de neclintit dar cu toate astea, îmi face o deosebită și enormă plăcere să-l ascult pe omulețul ăsta. Păcat că nu se aude mai bine...
@putinash8586
@putinash8586 4 жыл бұрын
DACA iti face placere sa il asculti nu esti ateu prietene...
@lilianacandit1497
@lilianacandit1497 3 жыл бұрын
@@cipriianstanciunu ești ateu dragul meu îl ai pe Dumnezeu în suflet!!
@aliosaserioja5840
@aliosaserioja5840 7 ай бұрын
Roaga-te la Dumnezeu sa iti dea semne daca exista sau nu, eram mai convins ca tine!
@ioanadobrin8734
@ioanadobrin8734 4 жыл бұрын
Mulțumesc doamne ajuta
@tataieje8176
@tataieje8176 4 жыл бұрын
Cei rai ,face ce face si popa.Cei buni ,, ,,face ce spune popa.
@moisaciprian9191
@moisaciprian9191 4 жыл бұрын
Nu toti
@ktl9458
@ktl9458 3 жыл бұрын
@@moisaciprian9191 cam asa e. Popii vor sa-i controleze pe ortodocși, am cunoscut multe cazuri de genul asta. Ești bun ești luat de prost în general, de asta cei rai o duc bine...
@mihaelatoto8630
@mihaelatoto8630 4 жыл бұрын
Slava lui Dumnezeu!
@Billionaire_Socialization
@Billionaire_Socialization 4 жыл бұрын
Dumnezeu insemna Zeu
@nectarierusalin4156
@nectarierusalin4156 3 жыл бұрын
Mustre-te ,,Domnul"
@vioreldragoi8971
@vioreldragoi8971 3 жыл бұрын
BINECUVANTARI !
@carmelavasile7526
@carmelavasile7526 4 жыл бұрын
Parintele MEU Drag ... !!!
@danielbaltatu6718
@danielbaltatu6718 4 жыл бұрын
Si al meu! Il iubesc mult pe părintele.
@sonsofanarchy5316
@sonsofanarchy5316 4 жыл бұрын
Era bătrân, da cine nu are batrini sa și cumperr
@crestinortodox9305
@crestinortodox9305 3 жыл бұрын
Si pe Sfîntul Arsenie Boca Slavă Tie Doamne Slavă Tie
@georget9314
@georget9314 3 жыл бұрын
domnul sl odihneascã hn pace
@gicatv.3373
@gicatv.3373 4 жыл бұрын
Le merg bine aici pe pământ ,că dincolo în iad ,pa la revedere
@gicatv.3373
@gicatv.3373 4 жыл бұрын
@UC8Oe4fTIlvfeAKGaLEh2pEg mie unu sincer să spun îmi merge mai mult rău, un 60 %.
@frusinalungu5094
@frusinalungu5094 4 жыл бұрын
Sa va dea Dumnezeu multa sănătate.
@giorgetavitan4758
@giorgetavitan4758 4 жыл бұрын
Parintele a plecat la Tatal Ceresc!
@ionicaciobanu4595
@ionicaciobanu4595 4 жыл бұрын
Giorgeta Vitan in ce an ma scuzați,
@accacc4816
@accacc4816 3 жыл бұрын
@@ionicaciobanu4595 din 2018
@davidvitez3851
@davidvitez3851 3 ай бұрын
✝️🕊️
@linuslinus758
@linuslinus758 4 жыл бұрын
DOAMNE IISUSE......
@adia3811
@adia3811 4 жыл бұрын
Cei buni au o poteca ..cei rai au o cale larga..
@ktl9458
@ktl9458 3 жыл бұрын
povesti de adormit copii. Singurul motiv e pentru ca Dumenzeu asa vrea, ca cei buni sa sufere si cei rai sa o duca bine
@mihaela255
@mihaela255 4 жыл бұрын
Celor răi le merge bine fiindcă sunt irecuperabili. Mor și ajung in iad, daca nu au vreun copil nevinovat care poate sa achite datoria părintelui nebun.
@ovidiuvesa1094
@ovidiuvesa1094 4 жыл бұрын
Nimeni nu achită datoria lui nimeni pe acest pământ .... !
@ionicaciobanu4595
@ionicaciobanu4595 4 жыл бұрын
Ovidiu Vesa exact.si fiecare ce are de plătit plătește aici ,in viața asta...
@valeriarusanovschi6961
@valeriarusanovschi6961 4 жыл бұрын
Ce înseamnă o duci bine? Eu spun ca dacă avem sănătate corporala și mentală toti o ducem bine. Rămâne să fim mulțumiti cu ce avem. Iar în legătură cu cei răi care o duc bine este o aparenta nu știm totul e bine sa fi cinstit.
@vioricaberecici399
@vioricaberecici399 3 жыл бұрын
1
@ktl9458
@ktl9458 3 жыл бұрын
pentru ca pe cei rai Dumnezeu ii ajuta in viata, pe cei buni Dumnezeu ii pedepseste. Asta e realitatea, pentru ca cei rai o duc foarte bine, au noroc in toate, la bani, in dragoste, in viata lor totul e asa cum vor ei, sunt cei mai impliniti oameni, iar cei buni sufera, sunt pedepsiti, sunt ghinionisti. Asa este viata, asa vrea Dumnezeu sa se intample, asta e realitatea, intr-un raspuns scurt este pentru ca asa vrea Dumnezeu sa fie, cei rai sa o duca bine, iar cei buni sa sufere, asa ii place lui Dumnezeu sa vada oamenii in suferinta... Restul sunt povesti...
@EnterpriseTNG
@EnterpriseTNG 2 жыл бұрын
Nu bah, gasesti raspunsul in Evanghelie , chiar la Hristos, unde spune ca El nu este din lumea asta , ci imparatul real al acestei lumi este Satana, iar cine ii face voia satanei ii merge bine.
@ktl9458
@ktl9458 2 жыл бұрын
@@EnterpriseTNG sincer iti spun,am văzut și preoti mulți cărora le merge bine și sunt credincioși, nu e obligatoriu sa fii cu dracu sa iti meargă bine. Daca ar fi sa aleg dintre a îmi merge rău și sa fiu cu Dumnezeu, și sa îmi meargă bine dar sa fiu cu dracu, as alege varianta 2, pentru ca la varianta 1 nu îmi garantează nimeni ca ajung 100% în Rai.
@ovidiuvesa1094
@ovidiuvesa1094 4 жыл бұрын
Rugați-vă să-l ierte Dumnezeu pentru toate păcatele lui ! ......😏
@ionghenescu9824
@ionghenescu9824 3 жыл бұрын
PĂRINTELE CLEOPA ILIE ESTE SFÎNT ȘI NU ARE NEVOIE DE RUGĂCIUNILE NOASTRE CI DIMPOTRIVĂ NOI AVEM NEVOIE DE RUGĂCIUNILE SFINȚIIEI SALE ÎNAINTEA TRONULUI PREA SFINTEI TREIMI ȘI A MĂICUȚII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. FERICIȚI CEI CURAȚI CU INIMA CĂ ACEIA VOR VEDEA PE DUMNEZEU. PĂRINTELE CLEOPA ILIE SE ÎNCADREAZĂ LA ACEASTĂ FERICIRE. PREA CUVIOASE PĂRINTE CLEOPA ILIE, RUGAȚI-VĂ LUI DUMNEZEU PENTRU NOI PĂCĂTOȘII.
@ovidiuvesa1094
@ovidiuvesa1094 3 жыл бұрын
@@ionghenescu9824 , sfinți făcuți de om ... Cine sunt oamenii ca să judece cine ar trebui să fie sfinți și cine nu. ? Eu zic să-l ierte Dumnezeu pentru păcatele lui ....
@alibiskitt7437
@alibiskitt7437 3 жыл бұрын
El l-a hirotonisit foarte repede pe diavolul ecumenist IPS Daniel, la ordinul ....sekuristilor si masonilor .
@alibiskitt7437
@alibiskitt7437 3 жыл бұрын
Doamne ajutā !
@ionghenescu9824
@ionghenescu9824 3 жыл бұрын
@@alibiskitt7437 AICI SUNT DE ACORD CU DVS CĂ PĂRINTELE CLEOPA ILIE L-A CĂLUGĂRIT PE PREA FERICITUL DANIEL CARE NU-MI PLACE DELOC CU NEPĂSARE, INDIFERENȚA ȘI NESIMȚIREA DE CARE DĂ DOVADĂ FAȚĂ DE BATJOCORIREA MORȚILOR NOȘTRI DE CĂTRE ACEST GUVERN CRIMINAL, SATANIST, ATEU, ANTICRESTIN CARE ESTE ACUM LA PUTERE ÎN ROMÂNIA. PATRIARHUL DANIEL SE DĂ BINE PE LÎNGĂ ACTUALA CONDUCERE POLITICĂ DIN ROMÂNIA CREZÂND CĂ ÎL VA AJUTA CU BANI CA SĂ TERMINE CATEDRALA MÎNTUIRII NEAMULUI CARE DREPT SĂ VĂ SPUN NU SUNT DE ACORD CU O ASEMENEA CONSTRUCȚIE GIGANTICĂ. DA SUNT DE ACORD CA SĂ SE CONSTRUIASCĂ O CATEDRALĂ A MÎNTUIRII NEAMULUI DAR MAI MODESTĂ NU LA DIMENSIUNILE GIGANTICE ACTUALE. BANI AZVÎRLIȚI ÎN VÎNT. SUNT SIGUR CĂ DACĂ AR FI IUBIT CU ADEVĂRAT ȚARA ȘI POPORUL ROMÂN NU AR FI TREBUIT SĂ FACĂ O ASEMENEA CONSTRUCȚIE GIGANTICĂ CI MAI BINE CONSTRUIA O CATEDRALĂ MÎNTUIRII NEAMULUI DE DIMENSIUNI MAI MODESTE ȘI MAI BINE AJUTA OAMENII SĂRACI, NEVOIAȘI ȘI BOLNAVI GRAV CARE SUNT CU SUTELE DE MII ÎN ROMÂNIA DE AZI. BUNUL DUMNEZEU ȘI MĂICUȚA DOMNULUI SĂ AIBĂ MILĂ DE PATRIARHUL DANIEL ȘI SĂ-L ADUCĂ PE CALEA CEA BUNĂ. BUNUL DUMNEZEU ȘI MĂICUȚA DOMNULUI SĂ AIBĂ MILĂ DE NOI PĂCĂTOȘII ȘI SĂ NE DĂRUIASCĂ POCAINTA DE PĂCATELE NOASTRE ȘI DE NECREDINTA NOASTRĂ. TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE REINTREGITA CREȘTINĂ ORTODOXĂ. TRĂIASCĂ CREDINȚA NOASTRĂ STRĂMOȘEASCĂ ORTODOXĂ MOȘTENITĂ DIRECT DE LA SFINTII APOSTOLI UCENICII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. POST UȘOR ȘI BINECUVÂNTAT CU MULT FOLOS PENTRU SUFLET CĂ SUNTEM ÎN POSTUL MARE AL SFINTELOR PAȘTI.
@lizaina6852
@lizaina6852 4 жыл бұрын
Este rău și este bine, sunt oameni buni și sunt oameni rai, unii vor merge în iad iar alții vor merge în rai ! Radical, nu relativ !!
@ritchienegrea5779
@ritchienegrea5779 4 жыл бұрын
Cel rau nu au nici un dumnezeu. Omoara taie spinzura Nu conteaza. Nu reguli sau legi. Important e sa faca bani averi etc. cel bun cu fro a de dumnezeu este invers. Din pacate. Astae. Vom avea in lumea vesnica promisa. !!! So make the choice !!!
@user-rn2dc2dc8t
@user-rn2dc2dc8t 4 жыл бұрын
Le merge bine pina la un timp .
@moisaciprian9191
@moisaciprian9191 4 жыл бұрын
Asa este pana la judecata
@bogdandcebal3679
@bogdandcebal3679 4 жыл бұрын
Si dupa isi ingroapa copii daca au lucrat necinstit si au fraierit si au jmecherit copii fara tata si lipsiti de aparare !!!
@moisaciprian9191
@moisaciprian9191 4 жыл бұрын
@@bogdandcebal3679 Adica fii mai lucid in ceea ce zici
@moisaciprian9191
@moisaciprian9191 4 жыл бұрын
@@bogdandcebal3679 Pentru ca noi Ortodoxi avem un Tata pe Dumnezeu
@moisaciprian9191
@moisaciprian9191 4 жыл бұрын
@@bogdandcebal3679 Ss nu judecam pe fratii nostri Ortodoxi Pentru ca noi, Zice Marele Apostol Pavel Toti vom sta in fata tronului lui Dumnezeu sa luam rasplata bune sau rele voi judeca dupa cum zice Mantuitorul nostru Isus Hristos ca nu fac voia mea ci voia tatalui meu ca Judecata mea este dreapta
@adrianacuc6732
@adrianacuc6732 4 жыл бұрын
Să mă ierte dumnezeu eu nu am inteles ce a vorbit Părintele, în ce limbă a spus. Dumnezeu să îmi ierte păcatele mele.
@moisaciprian9191
@moisaciprian9191 4 жыл бұрын
Evanghelia dupa Sfantul Apostol Ioan
@moisaciprian9191
@moisaciprian9191 4 жыл бұрын
Vezi despre Vamesul
@moisaciprian9191
@moisaciprian9191 4 жыл бұрын
Sau citeste despre Solomon a fost bogat dar nu a respectat legea lui Dumnezeu
@moisaciprian9191
@moisaciprian9191 4 жыл бұрын
A avut intelepciune dar si bogatie
@cefrumosafostodata4060
@cefrumosafostodata4060 3 жыл бұрын
Bună Aici ai povestea dar mai le scurt m.facebook.com/schitulsfilie/posts/2538405086380728 Doamne ajută
@vasilepitu5161
@vasilepitu5161 2 жыл бұрын
Ei, asta i buna intrebare ne lasa fara replica ,e o taina a lui Dumnezeu ,sau e o influienta spre lepadare de credință pt,văzând ca cel pacatos fara Dumnezeu îi este bine hai si eu sa fiu ca el si îmi va merge bine,,eeee dar inima nu sp așa, mila si iertarea e darul lui Dumnezeu in noi alegem cu toții sa fim modești dar sal iubim pe Dumnezeu, cum sp parintele arsenie boca,țintind la mine te pierd pe tine,Amin
@ciprianmoisa1818
@ciprianmoisa1818 3 жыл бұрын
Precum în Patericul Egiptean cu AVA ANTONIE
@alandalajamrock5244
@alandalajamrock5244 4 жыл бұрын
Chiar așa , de ce celor rai le merge bine si celor buni le merge rău ?
@claudiucostea4308
@claudiucostea4308 4 жыл бұрын
Cei buni sunt încercați de Dumnezeu
@gheorgheurda4719
@gheorgheurda4719 4 жыл бұрын
E o iluzie a pământului. Realitatea este aceasta: Toţi oamenii, atât cei răi cât şi cei buni, au zile bune şi zile rele. Arătaţi-mi un singur om care face excepţie de la asta. Biblia spune că "El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi." (Matei 5,45) Ce nu e clar aici? Ideea e alta în mintea noastră. Noi am vrea ca cei răi să nu primească nimic bun, iar cei buni să nu aibă parte de rău. Numai că Dumnezeu nu gândeşte ca noi, ci dă fiecărui om binecuvântare şi şansa de a-L cunoaşte. Doamne ajută
@danielghioculet6682
@danielghioculet6682 4 жыл бұрын
claudiu costea ce scuza patetica
@mihaela255
@mihaela255 4 жыл бұрын
Nu sunt încercați de Dumnezeu ci protejați intr- o lume preponderent rea, nebună. Că om bun nu ai nicio șansă de supraviețuire în această lume stăpânită de rău dacă nu ai protecție tare de sus.
@nimsocasonod5150
@nimsocasonod5150 4 жыл бұрын
Pai asculta si iti vei da seama fiinta umana....
@mfx908
@mfx908 4 жыл бұрын
@GabornicuGabornicuGmail
@GabornicuGabornicuGmail 4 жыл бұрын
Le merge bine celor.rai pentru că nu au conștiința și fac orice pentru bani. Orice
@nimsocasonod5150
@nimsocasonod5150 4 жыл бұрын
Tu sigur nu ai inteles ce a povestit Pr Sf.Cleopa ....
@ktl9458
@ktl9458 3 жыл бұрын
sunt si oameni bogati carora le merge rau, eu sincer sa fiu am cunoscut un om super bogat, patron de firma, cu avere de milioane de euro, dar omul respectiv era beat zi de zi, aparent ziceai ca ii merge super bine, dar cand a murit acel om, ca a murit de tanar la 50 de ani, am inteles de fapt ce suferinta avea in suflet. Omul ala era mort in capela bisericii si fratisu si cumata lui faceau glume pe seama lui si fumau in spatele bisericii si el era mort in capela, am ramas socat sa vad ca fratele lui era super vesel ca mai apoi sa aflu ca omul ala care a murit de fapt suferea foarte mult pentru ca nu se intelegea cu fratele lui... Aparentele inseala, exista si oameni carora le merge bine in viata, si nu banii aduc fericirea, banii doar pot sa intretina fericirea, dar poti fi si bogat dar sa fii trist si poti fi sarac dar sa fii fericit. Am cunoscut si oameni saraci, dar foarte darnici, foarte fericiti, am cunoscut si un cuplu de batrani, un mos si o babuta, casatoriti de peste 50 de ani care nu au pensie mare, dar se iubesc sincer, si mereu sunt unul alaturi de celalalt, si sunt oameni saraci, dar foarte darnici si foarte fericiti si o duc bine, chiar foarte bine...
@Samastano
@Samastano 4 жыл бұрын
Nu prea am înteles răspunsul dat de Dumnezeu prin călugărul tânăr întrebării părintelui din poveste. Tot ce am înțeles e că mintea Domnului este cu mult mai presus de înțelegerea noastră. Deci să înțeleg că răspunsul la întrebare e că suntem prea proști ca să înțelegem judecățile lui Dumnezeu? Răspunsul parcă rămâne, așa, în aer...
@ciprianmoisa1818
@ciprianmoisa1818 3 жыл бұрын
Dacă nu ai inteles învață treptele RUGĂCIUNII și citește PSALMII
@jameswesson7372
@jameswesson7372 4 жыл бұрын
Nimeni nu poate iesi din iad.
@mihailazar9433
@mihailazar9433 4 жыл бұрын
De unde ști ai fost acolo ha ha ha .James Wesson de la Lazăr Alexandru
@jameswesson7372
@jameswesson7372 4 жыл бұрын
@@mihailazar9433 asa scrie in Biblie. Dupa ce mori nu se mai poate face nimic pt ca vine judecata. Citeste despre bogatul nemilostiv si Lazar.
@ionicaciobanu4595
@ionicaciobanu4595 4 жыл бұрын
James Wesson nu exista iad
@jameswesson7372
@jameswesson7372 4 жыл бұрын
@@ionicaciobanu4595 crezi in anihilarea celor rai? Pai si celor rai le convine treaba asta.
@cefrumosafostodata4060
@cefrumosafostodata4060 3 жыл бұрын
Pentru cei care vor să citească povestea vă las linkul mai jos. m.facebook.com/schitulsfilie/posts/2538405086380728 Doamne ajută!
@user-rr8fg2jn4h
@user-rr8fg2jn4h 2 жыл бұрын
8
@jeanvaljean6324
@jeanvaljean6324 4 жыл бұрын
Îmi merge mai bine ca oricând.
@moisaciprian9191
@moisaciprian9191 4 жыл бұрын
Dar sufletul si inima ta o duce bine nu ai remuscari sufletesti
@ionicaciobanu4595
@ionicaciobanu4595 4 жыл бұрын
Jean Valjean f bine,ma bucur!!!!
@nouaranouara9939
@nouaranouara9939 3 жыл бұрын
Și la judecata de apoi vei fi la fel de mândru?
@alextudor3654
@alextudor3654 4 жыл бұрын
Dacă unii nu inteleg profunzimea cuvintelor Părintelui, iar daca dumnezeul lor este banul, asta nu insemna ca Părintele nu spune ceea ce trebuie! Dar dacă noi vedem numai bani , ii iubim , "ne închinăm" la ei, cum sa mai vedem sensul cuvintelor unui Părinte bătrân?! Orice știință, daca nu înveți, ai de unde sa stii cu ce se " mănâncă"?
@ciprianmoisa1818
@ciprianmoisa1818 3 жыл бұрын
Cum zicea Arhimandritul ILIE CLEOPA să ne rugăm neîncetat și să citim PSALMI
@ktl9458
@ktl9458 3 жыл бұрын
Alex Tudor Daca banii sunt idoli atunci de ce nu îmi donezi mie toți banii tăi? Ai avea curajul sa faci asta? 😄 Iti spun eu ca nu 🤣
@alextudor3654
@alextudor3654 3 жыл бұрын
@@ktl9458 Dacă v-as dona banii mei , nu cred ca i-ati vrea . De ce spun asta , pentru ca sunt "o bruma de bani "( rata , cheltuieli, probleme , etc). Va spun doar un lucru : una este sa citim anumite lucruri, și alta este sa le și înțelegem. Banii în sinea lor, nu sunt pacat , potrivit Bisericii Ortodoxe . Și, poate se pune întrebarea: și atunci unde e problema??? Problema este cum ne rapostam la ei ?? Oare noi ii controlam pe ei , sau ei ne controlează pe noi ? Aici este "buba ". Mai mult sau mai puțin aproape pe toți ne influențează. Dacă vrem răspunsuri, trbuie sa le și cautam . Ni s-a dat acesta calitate umana , și anume voința!!! S-a vrem ! Sa vrem sa aflam răspunsuri!!! "Cel care cauta afla "! O realitate incontestabila (și îmi pare rau sa o spun ) , este moartea ! Cum tebuie sa ne raportam la ea ? Nu depresiv, ci, academic , dacă putem spune asa! Tebuie sa o vedem pe de o parte ca o realitate a vieții, dar și ca pe o trecere ! Noapte linistita tuturor !!!
@ktl9458
@ktl9458 3 жыл бұрын
@@alextudor3654 vezi ca te contrazici singur :)) In primul comentariu ai spus ca banii sunt idoli, acum spui ca banii nu sunt un pacat. Cand nu e pacat sa ai bani? cand ii cheltuiesti pe toti in prostie? sau cand economisesti bani? banuiesc ca vei spune ca a economisi bani este un mai mare pacat decat a cheltui in prostie. De aici invidia ta pentru ooamenii bogati si pentru cei ce stiu sa isi administreze banii... :))
@alextudor3654
@alextudor3654 3 жыл бұрын
@@ktl9458 Nu ma contrazic. Asa cum cu un cuțit putem tăia pâinea sau putem omori un om , la fel trebuie sa privim și banii. Numai ca ne trebuie "ochelarii " cu care sa privim. Sa cerem de la Dumnezeu sa ni-i dea , după cuvântul Lui :" cereți și vi se va da". Dar dacă nu o sa primim sa auzim și aceste cuvinte tot ale Sale :" cereți și nu primiți, pentru ca cereți rau".
@rodicapasat1922
@rodicapasat1922 4 жыл бұрын
Nimeni nu e rau si nimeni nu e bun doar sintem! Intrebarea este ce si cine sint? Cind veti descoperi raspunsul acestor intrebari?
@newmao8476
@newmao8476 4 жыл бұрын
vezi ca filmul nu te ajuta prea mult...nu esti inteligenta sa raspuzi la intrebari inexistente pt tine ca om
@vangogh8146
@vangogh8146 4 жыл бұрын
@@newmao8476 "Sint" de acord cu tine.
@moisaciprian9191
@moisaciprian9191 4 жыл бұрын
Tu esti constient de ceea ce zice?
@EnterpriseTNG
@EnterpriseTNG 2 жыл бұрын
Pai la faza cu copilul cum se explica? Doarece practic i-a anulat liberul arbitru, si contrazice pilda semanatorului
@costelsirbu5500
@costelsirbu5500 Жыл бұрын
Citeste pilda ,,BOGATULUI SI LAZAR '' . Dumnezeu nu ne-a promis ca NU vom trece prin incercari dar din mijlocul incercari ne va scoate daca ne incredem in El cu adevarat , deci citeste Biblia , pocaieste-te si increde-te doar in Dumnezeu si NU in : mortii , moaste , icoane , idoli , etc etc etc .
@elenaandreeaserban2506
@elenaandreeaserban2506 4 жыл бұрын
Nui adevarat cei buni nu sunt prosti apropo e mai prost ala care cunoaste prostii judecatiile lui Dumnezeu sunt drepte si in plus prefer sa fiu modesta da cu respect decat o prefacuta de pe toate gardurile
@nimsocasonod5150
@nimsocasonod5150 4 жыл бұрын
Dvs nu ati inteles la ce se refere Poate Dumnezau va va lumina creierul intr o zi
@ionicaciobanu4595
@ionicaciobanu4595 4 жыл бұрын
Prefacutele stau pe garduri???🙈🙈😳😳
@ovidiuvesa1094
@ovidiuvesa1094 4 жыл бұрын
Nu se aude......😏 Probabil ca să nu se facă înțeles....
@ciprianmoisa1818
@ciprianmoisa1818 3 жыл бұрын
Adevărat pentru că Psalmistul zice căci cu ochii nu vedeți cu gura nu vorbiți și cu urechea nu ayzitu
@nouaranouara9939
@nouaranouara9939 3 жыл бұрын
Cine are urechi de auzit, aude.
@sonsofanarchy5316
@sonsofanarchy5316 4 жыл бұрын
Ca s au aliat cu Necuratul
@constantaghita9688
@constantaghita9688 4 жыл бұрын
Pentru ca se închina lui satana ***
@constantaghita9688
@constantaghita9688 4 жыл бұрын
Când satana își pune pecetea pe sufletul ălui rău ..ce vrea din el face ***
@emiliadanielalamba209
@emiliadanielalamba209 4 жыл бұрын
Nu prea se înțele ge bine.
@moisaciprian9191
@moisaciprian9191 4 жыл бұрын
Iti explic eu
@moisaciprian9191
@moisaciprian9191 4 жыл бұрын
Marele Arhimandrit al Ortodoxiei Mondiale zice dupa Pateric
@Billionaire_Socialization
@Billionaire_Socialization 4 жыл бұрын
Jertfe de sânge uman și animal, în biblia iudeo/creștină Deuteronom 12:27 27 Să-ţi aduci arderile de tot, carnea şi sîngele, pe altarul Domnului, Dumnezeului tău: în celelalte jertfe ale tale, sângele să fie vărsat pe altarul Domnului, Dumnezeului tău, iar carnea s’o mănânci. Biblia iudeo/creștină este o lucrare plină de jertfe umane - jertfe de sânge UMAN. Cei mai mulți creștini se limitează doar la ceea ce predicatorul lor are de spus și/sau sunt prea leneși sau provocați mental ca să citească și să studieze ei înșiși. Câți oameni chiar se deranjează să GÂNDEASCĂ cu ADEVĂRAT? Pe lângă jertfele umane care au fost și continuă să fie făcute pentru”iehova”, băi de sânge după băi de sânge au avut loc sub directivele și ordinele acestei entități însetate de sânge, sub forma a nenumărate războaie și alte acte inumane. Textele Sfinte și scrierile sacre ale Neamurilor au fost înlocuite cu aceste gunoaie inventate și scrise de evrei. Nu e nimic spiritual în ele, ci doar crimă după crimă, fără a se deosebi de Hollywoodul controlat de evrei și emfaza acestuia pe violență, vărsare de sânge și omoruri fără sfârșit.crestinismul-fals.ro/jertfe-de-sange-uman-si-animal-in-biblia-iudeo-crestina/
@mihaela255
@mihaela255 4 жыл бұрын
Dzeu instituise jertfa animalelor, fiindcă acestea sunt nevinovate. După ce a murit El pe cruce, a insituit pocăința, iertarea. Numai că majoritatea abuzează de această șansă și amesteca slujirea lui Dumnezeu cu păcate abominabile. Hristos a intuit acest lucru și le-a spus celor religioși " nu vă cunosc pe voi care faceți nelegiuirea". În concluzie, credință fără fapta te duce fix in iad.
@ionicaciobanu4595
@ionicaciobanu4595 4 жыл бұрын
Haideți domnule ,nu fiți așa crud,nu vedeți ca nu se mai ia in considerare “ochi pt ochi si dinte pt dinte”...chiar dacă face parte din biblie???😄
@lestie292
@lestie292 4 жыл бұрын
De ce le merge bine celor rai? Le merge bine pentru ca sunt destepti. Cei buni sunt prosti.
@gigikent6556
@gigikent6556 4 жыл бұрын
Nu este adevărat deloc, pentru că răutatea se combină cu prostia.
@alexandrudumitrescu8282
@alexandrudumitrescu8282 4 жыл бұрын
Taci! Spui prostii!
@lestie292
@lestie292 4 жыл бұрын
@@alexandrudumitrescu8282 Banuiam, sa stii, ca sunt un om bun.
@mihaela255
@mihaela255 4 жыл бұрын
Ești amuzant. Răilor le merge bine până la un punct fiindcă sunt irecuperabili. Oricum trăiesc cu mult mai puțin decât cei buni și chinuiți.
@lestie292
@lestie292 4 жыл бұрын
@@mihaela255 Traiesti intr-o lume a ta, alta decat cea reala. Probabil ca esti fericita.
@accacc4816
@accacc4816 3 жыл бұрын
In ce limba vorbește ăsta mă?
@cosmingeorgescu4687
@cosmingeorgescu4687 3 жыл бұрын
Să-ți dea Dumnezeu sănătate și să ai parte de multă bucurie și spor în toate
@adrianionutbobeica539
@adrianionutbobeica539 4 жыл бұрын
Am avut rabdarea de al asculta 26':37"... fura curent rau moşu!
@jeanvaljean6324
@jeanvaljean6324 4 жыл бұрын
Eu m-am prins după 3 minute ca o luat-o cheagu prin păstăi.
@nimsocasonod5150
@nimsocasonod5150 4 жыл бұрын
Asa credeti voi
@nimsocasonod5150
@nimsocasonod5150 4 жыл бұрын
Nu stiu cum aveti curaj sa vorbiti asa de Sfintia Sa ca este Sfant acuma.....
@niculuca4798
@niculuca4798 4 жыл бұрын
Nai înțeles ca nai experimentat practic calea
@ionicaciobanu4595
@ionicaciobanu4595 4 жыл бұрын
Costach Ricasoz cine l-a făcut sfânt????noi oamenii nu putem sfinți pe nimeni,cu tot respectul,nu mai suntem acum 2000 de ani când umbla Iisus pe pământ....
@ovidiuvesa1094
@ovidiuvesa1094 4 жыл бұрын
Instigare la inculturà.....
@moisaciprian3243
@moisaciprian3243 4 жыл бұрын
Adica?
@ionicaciobanu4595
@ionicaciobanu4595 4 жыл бұрын
🙈🙈😄
@nouaranouara9939
@nouaranouara9939 3 жыл бұрын
Tu ce cauți printre inculți?
@ovidiuvesa1094
@ovidiuvesa1094 3 жыл бұрын
@@nouaranouara9939 , îi cert !
@nouaranouara9939
@nouaranouara9939 3 жыл бұрын
@@ovidiuvesa1094 întrebarea mea era alta.
@somlemaria6376
@somlemaria6376 3 жыл бұрын
Doamne ajuta
@vicutabivol2799
@vicutabivol2799 3 жыл бұрын
Amin
@Billionaire_Socialization
@Billionaire_Socialization 4 жыл бұрын
Jertfe de sânge uman și animal, în biblia iudeo/creștină Deuteronom 12:27 27 Să-ţi aduci arderile de tot, carnea şi sîngele, pe altarul Domnului, Dumnezeului tău: în celelalte jertfe ale tale, sângele să fie vărsat pe altarul Domnului, Dumnezeului tău, iar carnea s’o mănânci. Biblia iudeo/creștină este o lucrare plină de jertfe umane - jertfe de sânge UMAN. Cei mai mulți creștini se limitează doar la ceea ce predicatorul lor are de spus și/sau sunt prea leneși sau provocați mental ca să citească și să studieze ei înșiși. Câți oameni chiar se deranjează să GÂNDEASCĂ cu ADEVĂRAT? Pe lângă jertfele umane care au fost și continuă să fie făcute pentru”iehova”, băi de sânge după băi de sânge au avut loc sub directivele și ordinele acestei entități însetate de sânge, sub forma a nenumărate războaie și alte acte inumane.crestinismul-fals.ro/jertfe-de-sange-uman-si-animal-in-biblia-iudeo-crestina/
@eleodorpopa5945
@eleodorpopa5945 4 жыл бұрын
Doamne ajuta
Părintele Cleopa - Taina Spovedaniei - Iadul
58:18
Cuvânt și suflet
Рет қаралды 199 М.
Parintele Ilie Cleopa si ateii - Un dialog memorabil
21:08
Sub Semnul Crucii
Рет қаралды 130 М.
Ouch.. 🤕
00:30
Celine & Michiel
Рет қаралды 41 МЛН
Пройди игру и получи 5 чупа-чупсов (2024)
00:49
Екатерина Ковалева
Рет қаралды 2 МЛН
Doing This Instead Of Studying.. 😳
00:12
Jojo Sim
Рет қаралды 33 МЛН
Fast and Furious: New Zealand 🚗
00:29
How Ridiculous
Рет қаралды 48 МЛН
Parintele Cleopa - Sectologia, Sabatul, Legea Veche și Legea Nouă
34:33
Cuvânt și suflet
Рет қаралды 75 М.
Pr. Ilie Cleopa despre treptele rugaciunii, Sfaturi duhovnicesti, Universul credintei, TVR
11:25
Istorie Religie Civilizatii TVR Romania
Рет қаралды 693 М.
Părintele Cleopa - Sfatul dracilor
26:28
Cuvânt și suflet
Рет қаралды 63 М.
Parintele Cleopa, Sfaturi duhovnicesti, Universul credintei, TVR, Televiziunea Romana
6:58
Istorie Religie Civilizatii TVR Romania
Рет қаралды 192 М.
Părintele Cleopa
1:10:54
TRINITAS TV
Рет қаралды 831 М.
Parintele Cleopa Ilie - Despre vremurile de apoi...
22:53
myyvaine
Рет қаралды 70 М.
Suferinta poate duce la sfintire
14:43
Cristi Bumbenici
Рет қаралды 68 М.
Părintele Cleopa: „Iată ce am trăit și văzut în pustie!”
34:42
Lumea Credintei
Рет қаралды 104 М.
Ouch.. 🤕
00:30
Celine & Michiel
Рет қаралды 41 МЛН