Ce au făcut în alegeri primarii din investigațiile Recorder

  Рет қаралды 394,982

Recorder

Recorder

12 күн бұрын

În ultimii patru ani, Recorder a publicat mai multe investigații care au vizat activitatea unor primari, de la conducători de comune până la șefii unor administrații mari, cu bugete de zeci de milioane de euro. Au fost materiale în care am prezentat averi ascunse, contracte acordate către rudele decidenților, lucrări de infrastructură prost făcute și situații flagrante de corupție.
Toți primarii vizați de aceste investigații au candidat pentru un nou mandat, așa că am făcut un scurt montaj video cu câteva cadre din materialele Recorder în care au apărut și cu rezultatele obținute la alegerile de duminică.
-------------------
Recorder este o publicație online construită de o echipă de jurnaliști în jurul acestor principii: jurnalism onest, făcut cu pasiune și pus în serviciul public.
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Găsești toate variantele de susținere aici: bit.ly/3QRzRkA

Пікірлер: 2 400
@RecorderRomania
@RecorderRomania 10 күн бұрын
Aceste materiale n-ar fi fost posibile fără contribuția donatorilor. Ne puteți susține munca aici: bit.ly/3RqYLKJ sau prin achiziționarea unui produs din Recorder shop: bit.ly/4eg1Jvn Vă mulțumim tuturor și vă asigurăm că încrederea voastră reprezintă cel mai important capital al acestui proiect!
@Ruministania
@Ruministania 10 күн бұрын
Preferatul meu e ăla cu fântânele 😂😂 Absolut genial, toată lumea s a învățat cu apa la robinet 😂😂😂😂😂
@mariamariana4997
@mariamariana4997 10 күн бұрын
Investigați primarul care de ani de zile enuma ea... Loc Grădina, jud Constanța. Gabriella Iacobici... JUDEȚUL LOR. Elena Iacobici, primarul cu 3.000 hectare în declarația de avere 11.160 visualizzazioni · 8 giorni fa...altro
@alecsoancea496
@alecsoancea496 10 күн бұрын
in concluzie? 🤔
@elenaduicu5584
@elenaduicu5584 10 күн бұрын
Acelasi interviu folosit si pentru problema cu city managerul cel care si -a dat demisia? Ca pare facuta filmarea? Sper sa nu faceti si voi prostii Recorder
@MarianDLB
@MarianDLB 10 күн бұрын
Din păcate România încă nu s-a trezit...😢
@underBird16
@underBird16 10 күн бұрын
Pădurea era tot mai mică, dar copacii votau mereu pentru topor, căci coada lui era din lemn, iar ei credeau că-i unul de-al lor.
@alexa3258
@alexa3258 10 күн бұрын
Adevarat😂
@vladonutueu
@vladonutueu 10 күн бұрын
Wow, genial portretizată România
@costinnovac6092
@costinnovac6092 10 күн бұрын
Tare de tot
@mihaibarbu7553
@mihaibarbu7553 10 күн бұрын
@@THEWATCHERUNIVERSE irelevant. did you get the message though?
@mihaivalentin6306
@mihaivalentin6306 10 күн бұрын
Cat de bine spus 👏
@alias4610
@alias4610 10 күн бұрын
Oamenii isi decid singuri soarta. Sa mai aud ca se plange cineva de starea acestei tari cand tot cu aceiasi oameni voteaza
@claudiuflorea2090
@claudiuflorea2090 10 күн бұрын
E vorba de stupiditate, nu de rea intenție… asta e populația deocamdată.
@ancaromanu8256
@ancaromanu8256 10 күн бұрын
Nu voi înțelege niciodată paradoxul acesta, ne plângem în pumni de 34 de ani și tot aceleași mizerii ies și ne conduc?! Niște hoți ordinari, nu mai au opreliste!
@vcpr1933
@vcpr1933 10 күн бұрын
Pacat ca nu voteaza tinerii
@cinzacaful
@cinzacaful 10 күн бұрын
O sa ma plang in continuare in Sector 3. Nu l-am votat pe gunoiu de Negoita
@locotenentrocket1551
@locotenentrocket1551 10 күн бұрын
e greu, se fura la voturi cu sacul
@ionitaalexandru7342
@ionitaalexandru7342 10 күн бұрын
"Educatia unui popor se reflecta in oamenii alesi de ei sa conduca"
@Shipdacheese
@Shipdacheese 5 күн бұрын
Nu numai asta. Cei alesi sa conduca reflecta oamenii din popor. Ca si educatie si apucaturi. Nu e adevarat ca numai hoti si obraznici ajung in functie de conducere...asta e neamu. Aia care pleaca afara si dupa aia vocalizeaza ca 'vor o tara ca afara' sunt si ei parte din problema.
@mlc84
@mlc84 10 күн бұрын
Cu alte cuvinte..."suntem suma alegerilor pe care le facem!" Dumnezeu să aibă milă de țara noastră!
@PopescuSorin
@PopescuSorin 8 күн бұрын
nu exista dumnezeu asa ca nu ii va plange nimeni de mila
@user-nv6uq9br4o
@user-nv6uq9br4o 5 күн бұрын
Amin , Amin , Aleluia , Amin .
@nothing2.086
@nothing2.086 10 күн бұрын
Cei din Sinaia au votat crezând că le face și lor un castel în Sinaia 😂🫠
@NOTHING-qq5fv
@NOTHING-qq5fv 10 күн бұрын
Nu doar unul :)
@Trust.the.teller
@Trust.the.teller 10 күн бұрын
Le face dar nu public...
@givemyphone5050
@givemyphone5050 10 күн бұрын
😂
@necrisro
@necrisro 10 күн бұрын
Isi mananca creieru care li se scurge pe urechi cu lingurita inainte sa mearga sa voteze Romanii altfel nu imi mai explic imbecilitatea acestui popor
@Ruministania
@Ruministania 10 күн бұрын
😂😂😂😂
@sinzianamereuta3565
@sinzianamereuta3565 10 күн бұрын
Nu m-a dezamagit nimeni cum m-a dezamagit sectorul 3 si noul mandat a lui Negoita. Nici macar nu sunt din Bucuresti, dar mi se pare ireal ca oamenii l-au ales inca o data.
@sbstn110
@sbstn110 10 күн бұрын
Si Brașov la fel
@bubu23101989
@bubu23101989 10 күн бұрын
Se dau bani oamenilor de etnie roma iar pensionarilor fel si fel de privilegii. Restul: a furat dar a si facut
@claudiadumitriu8876
@claudiadumitriu8876 10 күн бұрын
DAAAA! Mi se pare ireal cum Negoita a fost votat din nou.
@andrei00000
@andrei00000 10 күн бұрын
A fost votat de oameni care stau in blocuri reabilitate de primarie, asa si-a fidelizat o mare parte din votanti, asta plus faptul ca nu a avut un contracandidat serios.
@bubu23101989
@bubu23101989 10 күн бұрын
@@andrei00000 Ce inseamna contracandidat serios?
@mitzamike4971
@mitzamike4971 10 күн бұрын
Somn Usor dragi Romani!!!
@a4andrei
@a4andrei 10 күн бұрын
Faltul că Negoță a mai câștigat un mandat, mi se pare halucinant. Rușine celor care l-au votat. Nu vreau să trag concluzii pripite, dar tineretul, care se informează din mai multe surse, nu din ce apare doar la televizor, ar trebui să se implice mai mult. Îi lăsăm pe alții să ne decidă viitorul pentru că noi suntem prea indiferenți. Totul pleacă de la educație, și un popor needucat e mult mai ușor de manipulat. Păcat de cei care depun eforturi să ducă o viață mai bună în țara asta, și nu pot din cauza acestor lături sinistre de politicieni corupți, votați de oameni manipulați.
@bcrerste
@bcrerste 9 күн бұрын
Locuiești în sectorul trei? Sigur nu! Cei din sectorul trei îl vom votat pe Negoiță 30 de ani de-acum încolo. Nu te mira mafiotul din Sinaia și te miră Negoiță…
@a4andrei
@a4andrei 9 күн бұрын
@@bcrerste Locuiesc în București, și sunt afectat direct sau indirect de ce se întâmplă în București. Vezi că poate îți asfaltează și ție Negoiță hidranții de lângă bloc, și arzi în casă la un incendiu, cum au pățit oamenii ăia. Cred că deja se știe ce fel de mușamalizări face acest primar sinistru. Dar na, votați-l în continuare.
@ileanaoancea7456
@ileanaoancea7456 9 күн бұрын
Corect Așa-i.. Câtă prostie să-l votezi a câta oară pe acest smecher Negoiță care lucrează doar pt. Afacerile lui cu făcute in aceste mandate și-acum cu toată familia lui.. Același lucru și în sector 5 cu familia Popescu Piedone... Până unde a ajuns Prostia oamenilor de la 😢😢😢😢
@maierrrrr
@maierrrrr 10 күн бұрын
ala te arunca in aer, ala isi face conac din banii tai, ala fura ca in codru, ala nu iti da apa, dar mna pentru unii asta e normalul si nu percep alta realitate
@fabian-33
@fabian-33 10 күн бұрын
... dar au si facut
@thedaywalker2417
@thedaywalker2417 10 күн бұрын
@@fabian-33Sper ca esti ironic😂
@Cymanytb
@Cymanytb 10 күн бұрын
uite ca atunci cand te afecteaza direct iei actiune (ma refer la cel cu apa).. Pana nu devenim victime directe o sa ramanem ca niste oi mute.. asa sunt oamenii.
@GHOSTyNOIRz
@GHOSTyNOIRz 10 күн бұрын
@@thedaywalker2417 normal ca e ironic, asa gandesc aia de au votat mafia de 35 de ani
@razvancristiandamaschin7494
@razvancristiandamaschin7494 10 күн бұрын
Nu se poate asa ceva! Nu ma asteptam niciodata sa mai iasa cel din Sinaia, Crevedia si sectorul 3.
@hellraiser-666
@hellraiser-666 10 күн бұрын
Ete ca romanii te pot surprinde prin uitare si in general prostie.
@virusacke
@virusacke 10 күн бұрын
@@hellraiser-666 mai ales prostie
@luciacoculescu3092
@luciacoculescu3092 10 күн бұрын
"Poporul are întotdeauna dreptate" (citat Marcelica Ciolanul) când alege hoți, mincinoși, pedofili...etc.... Să vă fie "bine" alături de aleși !!!
@floraflowers
@floraflowers 10 күн бұрын
Ma asteptam sa iasa Negoita. E, asa, pe placul babelor. Cumva ma asteptam sa iasa cel din Sinaia. Cei care l-au votat sigur nu s-au uitat la reportaj si probabil se si umfla in pene ca, na, totusi Sinaia e statiunea montana de fite din Romania. Dar nu ma asteptam sa iasa cel din Crevedia. Aici nu mai e vorba de cine s-a uitat la Recorder sau nu, care-s babe si mosi si care nu. S-a vorbit la toate stirile zile intregi ca primarul STIA ca statia e cu probleme si STIA de pericol. Nu ma poate convinge nimeni ca majoritatea electoratului din Crevedia nu stia. Si totusi l-au votat. Cei care l-au votat ar trebui sa ii aibe pe raposati pe constiinta. Dar sigur dorm bine.
@norbertmemetea1217
@norbertmemetea1217 10 күн бұрын
Unii romani, din pacate, au memorie de gaina. Sau sunt usor de cumparat. Un mic, un kg de malai, un litru de ulei, ieftin. Oameni ieftini.
@csaby1923
@csaby1923 10 күн бұрын
Cei din Bukale iar l-au votat pe NeaCoiţã ăsta, indiferent de cât fură omul 😂😂😂 Bravo vouă, vă meritați soarta!
@grosi3997
@grosi3997 7 күн бұрын
nu e om mai prost decat tine
@QAZ291
@QAZ291 7 күн бұрын
Ai fost vreodată în sectorul 3, nea csaba?
@gigihentz5510
@gigihentz5510 7 күн бұрын
@@QAZ291 sigur n-a fost, da' vorbeste si el, ce, el nu e cetatean ? :):)
@adelin2810
@adelin2810 7 күн бұрын
@@gigihentz5510 eu am fost, era inundat, nu mai vin
@neergaby
@neergaby 7 күн бұрын
@@QAZ291 am fost, mereu ma intreb cum de functioneaza programul asta "bordura pentru fiecare sezon". Bine,... vineri s a vazut, a fost facut navigabil =))
@yuppyxdaniii
@yuppyxdaniii 9 күн бұрын
"Daca votul nostru ar putea schimba ceva, nu ne ar mai lasa sa votam.."
@petrescucezar3307
@petrescucezar3307 10 күн бұрын
“Fiecare popor are conducătorii pe care îi merită”. Nicolae Iorga
@mihaelaiftim1144
@mihaelaiftim1144 10 күн бұрын
Si Hitler a sis asta:)
@costelserban6447
@costelserban6447 9 күн бұрын
Șeful ANPC Constanta a mai spus asta Adică 'sunteti de căcat ' 😅
@corinabadea5187
@corinabadea5187 9 күн бұрын
Sau conducătorii aleși sunt oglinda poporului condus
@gmastevlad1258
@gmastevlad1258 9 күн бұрын
@@costelserban6447 asta voiam si eu sa scriu :))))
@Shipdacheese
@Shipdacheese 5 күн бұрын
Pe care ii merita si pe care ii reflecta.
@ancaroman2691
@ancaroman2691 10 күн бұрын
"Ți-ai făcut un obicei să vii aicea" 😂. Săracii primari, toți sunt pe Extraveral, dar pe transparență câți?!
@serbaniacob9303
@serbaniacob9303 10 күн бұрын
niciunul, sunt niște hoți toți
@chester8486
@chester8486 9 күн бұрын
Buna Recorder, as aprecia enorm la umatoarele alegeri, peste 4 ani, sa promovati si primarii buni care chiar au facut ceva pentru comunitate. Noi, la Brasov, suntem intr-o stare de soc as putea spune. Nici nu imi trecea prin minte ca un om precum Allen Coliban isi va pierde locul in detrimentul unuia precum George Scripcaru. Chiar simt ca Allen venise cu o gandire fresh, omul asta a fost mai mult manager decat politician si Brasovul chiar avea nevoie de o astfel de schimbare. Dar iata ca suntem ingropati pentru inca 4 ani de asfalt, defrisari, si case (maine, poimaine) si pe tampa - acolo langa scrisul BRASOV. Ce sa zic... trist. Chiar am simtit ca Allen s-a luptat cu morile de vant, consiliul nu l-a avut de partea lui, a "deranjat" o gramada de mafioti, batranii inca suspinau dupa al lor George gospodarul si nu in ultimul rand, sincer va zic... nici macar USR-ul (partidul din care face parte) nu s-a facut prezent. O multitudine de oameni si factori nu au vrut ca acest om sa castige inca un mandat ceea ce ma face sa cred cu incredibila tarie ca Allen era pe calea cea buna si cu el trebuia sa ramanem pentru minim inca 30 de ani. Daca simturile ma inseala, inseamna ca trebuie sa ma revizuiesc complet pe latura asta de lucrul cu oameni si cunoasterea lor. Sper totusi ca ma mai pricep putin. Atat de la mine, Brasovul e in doliu...
@mariuspopescu1893
@mariuspopescu1893 7 күн бұрын
Depinde si cat s-a furat. Data viitoare mai multa atentie in sectiile de votare :)
@QAZ291
@QAZ291 7 күн бұрын
"Brașovul e în doliu" Ești dus. Cum poți sa zici asta când aproape 50% au votat scripcaru, adică aproape 50% sunt mulțumiți de rezultatele votului?
@danidaniel1219
@danidaniel1219 9 күн бұрын
Asta merităm! Să ne belească de vii!
@cosmin.geanta
@cosmin.geanta 10 күн бұрын
Rog interzicerea dreptului de vot persoanelor peste 80 de ani si a tuturor celor care nu au 10 clase finalizate.
@denisateodora812
@denisateodora812 10 күн бұрын
sunt multi si cu facultati care voteaza hotia…n are relevanta ceea ce zici tu
@ionut1371
@ionut1371 10 күн бұрын
Tu crezi ca 50 % adica procentul cu care au câștigat cei din clip, e format din babe si oameni fara educație? Pai esti chiar prost crezând asta si te crezi si educat.
@MrPainfulldays
@MrPainfulldays 10 күн бұрын
Sunt de acord partial , dreptul de a vota este un drept fundamental pentru orice persoana , indiferent de nivel de educație sau nivel de trai sau alte criterii însă, asa cum copii sub 18 nu au dreptul sa voteze, mi se pare firesc ca nici cei peste 75 de ani sa nu mai aibă dreptul de a vota, nu recomand la o vârstă mai înaintată pentru ca speranța de viață este de 77 ani în România dar nici o varsta mai mica de 75, pentru a evita discriminarea oamenilor în vârstă și implicit sa fie uitați de societate
@HouseMusicAdiict
@HouseMusicAdiict 10 күн бұрын
As indrazni sa zic chiar 70, 75 de ani
@freedomsdead647
@freedomsdead647 9 күн бұрын
nu poti face asta. uite, ai mei au 70 de ani, dar au votat cu totul si cu totul altceva decat PSD ori PNL si asta incepand cu alegerile din 2019. Ei fiind in tinerete liberali convinsi, isi dau si ei seama ca liberalii nu mai sunt ce au fost. Ca ei mai sunt multi, cel putin in bula mea.
@crawker
@crawker 10 күн бұрын
Rusine celor care au votat acesti infractori.
@DrifterSpirit9
@DrifterSpirit9 9 күн бұрын
Aud asta de 40 ani acusi.Nu te-ai plictisit sa latrii in zor cand nimeni nu da 2 lei pe parerea ta?!osca rusine😂...i-ai pus la punct...
@b.andrei84
@b.andrei84 9 күн бұрын
Dânșii nu ar mai merita drept de vot fără vreun examen psihologic!
@AdrianFicker
@AdrianFicker 8 күн бұрын
crezi ca cel ce a votat psd iti vede tie acest mesaj? aia de voteaza psd nu sunt pe youtube, trezirea, votul se castiga in strada din usa in usa, recorder comunica doar pentru o nisa de oameni treziti si activi online, este o firmitura, o picatura int-un ocean, iar oceanul e populat de pescadoare cu televiziuni, radiouri si primari in functie de 30 de ani...pentru a combate un asa sistem, trebuie multa munca in teren si actiuni usor de inteles de omul mai simplu care nu vine la recorder sau starea natiei
@popaadrian60
@popaadrian60 9 күн бұрын
Spor la explozii!!💥
@gabrielgeagiu9513
@gabrielgeagiu9513 7 күн бұрын
Bravo băieți! Un reportaj perfect pentru toți dobitocii care nu au înțeles încotro ne îndreptăm!
@samdanmas
@samdanmas 10 күн бұрын
Romanii merita tot ce voteaza inca din 20 mai 1990. Ultimul stinge lumina.
@cristianpuscas9852
@cristianpuscas9852 10 күн бұрын
Uau, foarte profunda asta cu "ultimul stinge lumina".
@cristianpuscas9852
@cristianpuscas9852 10 күн бұрын
Uau, foarte profunda asta cu "ultimul stinge lumina".
@br5133
@br5133 10 күн бұрын
😂
@samdanmas
@samdanmas 10 күн бұрын
@@cristianpuscas9852 Mersi, m-a ajutat chatGPT cu profunzimea 😎
@alexa3258
@alexa3258 10 күн бұрын
Clar vot usr nu ne lasam batuti😊
@skymeister
@skymeister 10 күн бұрын
nu ne mai facem bine
@officialhellotravel
@officialhellotravel 10 күн бұрын
Prin așa afirmație normal că nu ne mai face bine, după ce că sunt puțini care ies la vot, citind mereu afirmația asta chiar că nu se mai prezintă nici ăia. Da da, trebuie să luptăm să ne facem bine!
@stefanlaurentiu9227
@stefanlaurentiu9227 10 күн бұрын
​@@officialhellotravel Sa lupti cu cine? Cand efectiv romanii au votat 50% cu psd-pnl si o gramada de distrusi cu aur. Ce rost are?
@edvardsimon2760
@edvardsimon2760 10 күн бұрын
@@officialhellotravelacum 4 ani ciuciu, muia s-a luat, asta e, dacă oamenii sunt proști, momentan aia e
@hellraiser-666
@hellraiser-666 10 күн бұрын
​@officialhellotravel gata tati lasa-ne cu lozinca asta. Facem pariu ca si cu 100% prezenta la vot tot prost voteaza? Refuzi sa crezi ca: e o tara de kkt cu oamenii de kkt. Un mic procent de exceptii nu fac 2 bani, sunt doar chinuiti zilnic de o majoritate de idioti. Plecati cat mai puteti. Deja e tarziu. Murim cu speranta-n brate.
@Ruministania
@Ruministania 10 күн бұрын
​@@officialhellotravelușor Don, ca te lupți cu morile de vânt
@TeodoraDiaconescu
@TeodoraDiaconescu 10 күн бұрын
Vizita voastră îi îmbolnăvește pe primari 😂😂😂 Sunteti geniali❤
@Gabi-je7il
@Gabi-je7il 4 күн бұрын
Cind mă apuca dorul de țară, mă uit la un material ca ăsta și îmi trece imediat!
@alinlupescu9655
@alinlupescu9655 10 күн бұрын
O sa va sune astia de acuma sa le faceti anchete sa si creasca capitalul politic…
@alexa3258
@alexa3258 10 күн бұрын
Da😂😂
@insulafunafuti8915
@insulafunafuti8915 10 күн бұрын
:))))
@danspulber7786
@danspulber7786 10 күн бұрын
🤣
@cosmin.geanta
@cosmin.geanta 10 күн бұрын
😂
@laurok123
@laurok123 10 күн бұрын
Publicitatea negativă tot publicitate este 😅
@0sense
@0sense 10 күн бұрын
Crevedia poate să ardă de tot. Că nu o sa ii plângă nimeni.
@cristianudrea2747
@cristianudrea2747 10 күн бұрын
Va multumim pentru toate eforturile dumneavoastra! Bravo, Recorder! 🙏
@RzV-gv6qd
@RzV-gv6qd 9 күн бұрын
Ne meritam soarta asta este . Pacat ca majoritatea oamenilor nu sunt constienti si nu pot vedea . Recorder continuati ceea ce faceti pentru ca la un moment dat eu cred ca doar cu voi se mai poate face ceva cu coruptia din Romania . Fara voi era mult mai rau . Cred ca incet o sa se rezolve si problemele acestea . Pacat ca nu se poate da o lege ca un Primar sa poata sta doar 2 mandate in functie cu posibila prelungire la inca o candidatura daca au facut lucruri bune pentru cetateni . Cat timp acest lucru nu o sa se intample Romania are de suferit si acest lucru ma intristeaza . Va multumesc ca aratati oamenilor REALITATEA IN CARE TRAIM
@lolelu9362
@lolelu9362 10 күн бұрын
Încă o dovadă clară de ce nu se investește în educație!
@user-tu9pm8xw7g
@user-tu9pm8xw7g 10 күн бұрын
Este o mare dezamăgire să vedem asta dar și mai mare este dezamăgirea pentru acești reporteri care au muncit atât de mult și munca lor nu a dus nicăieri
@QAZ291
@QAZ291 7 күн бұрын
Munca lor a dus nicăieri pt ca sunt subiectivi . Cati primari usr au apărut în reportajele lor? Sau în localitățile unde sunt primari usr e numai lapte și miere și străzile sunt pline de câini cu covrigi în coada?
@sorinsirbu1987
@sorinsirbu1987 8 күн бұрын
Era de asteptat cata vreme lumea e la fel ca si primarul poate fi cumparat,vom muri si nimic nu se va schimba in tara asta.
@CosminT9
@CosminT9 10 күн бұрын
Chiar asteptam acest material de dupa alegeri. Din pacate atat timp cat vom permite politicienilor sa candideze pentru orice functie publica, Romania si romanii vor avea de suferit. La conducerea oricarei institutii, de orice fel, ar trebui sa candideze oameni competenti, a caror experienta ii recomanda pentru functiile pentru care candideaza. Pentru faptul ca in orice comuna sau oras din Romania, candideaza orice neica nimeni, fara niciun fel de recomandare profesionala pentru o functie de conducere publica, este un semnal de alarma si o pata de rusine pentru cei competenti. Salariile celor din primarii, chiar si la nivel local, sunt mai bune decat anumite salarii din corporatii. Cand vad astfel de oameni care au tupeu, pentru ca nu pot spune curaj, sa candideze pentru o functie publica, devine din ce in ce mai clar de ce oamenii competenti nu candideaza. Din lasitate. Romania are nevoie de oameni competenti, de oameni dispusi sa sacrifice cativa ani din viata lor pentru a lasa in urma lor un model de urmat pentru cei ce vor veni. Nu mai avem modele de urmat, nu mai avem lideri Trebuie sa ridicam standardele prin profesionalism, competenta si dezvoltare continua. Discutia este mult mai ampla si vreau sa inchei printr-un singur lucru. Recorder, avem in sudul judetului Dambovita o comuna cu istorie, cu oameni muncitori, decenti, omenosi si plini de respect, o comuna care in ultimii 24 de a ani pierdut jumatate din numarul celor cu drept de vot, care au plecat fie in strainatate, fie in orasele mari, o comuna care se numeste Runcu, unde neregulile administratiei locale si ale edilului sunt cunoscute de toti oamenii din comuna, dar totusi este votat. Ati fost contactati sa faceti un reportaj (nu de catre mine) si raspunsul primit de persoana in cauza a fost ca nu este de interes national. Avand in vedere ca in acest video apar persoane pe care nu le-as recomanda nici pentru functia de paznic, dar candideaza ca primar, va provoc sa sapati la Runcu de Dambovita. Stiu ca e putin cam tarziu, primarul avand 74 de ani si tocmai ce a castigat un nou mandat, al cincilea, mai exact, ar fi totusi interesant de facut o "reclama" comunei si oamenilor care este din ce in ce mai frecventata de oameni din marile orase si chiar au inceput sa-si construiasca, case sau pensiuni.
@danielaluta1621
@danielaluta1621 10 күн бұрын
Să nu mai aud unul ca e nemulțumit! În sondaje peste 65% sunt nemulțumiți de direcția în care merge țara , iar la vot îi votează exact pe cei care ne duc în direcția greșită! Abia aștept să-i văd când vor începe să se trezească!
@luciacoculescu3092
@luciacoculescu3092 10 күн бұрын
Numai atunci când vor începe să aibă circumvolutiuni pe creier !!! Nu pot depăși stadiul PSD + PNL !!!
@corinabadea5187
@corinabadea5187 9 күн бұрын
După cât de roșie este tara ai spune ca în România este raiul pe pamant ,nicidecum ca sunt nemulțumiți locuitorii acestei tari
@luciacoculescu3092
@luciacoculescu3092 9 күн бұрын
Se pare că sindromul Stockholm, ( pactul dintre agresat și agresor) s-a instalat definitiv și irevocabil in România !!! Duplicitatea, să zici una și să faci alta, este lipsă de caracter.
@mihaistanila1205
@mihaistanila1205 10 күн бұрын
Concluzia trista si amara: Nu, oamenii nu sunt victime, sunt complici! Atat si nimic mai mult! Pe nervii, sanatatea si banii lor! Sa nu va mirati ca "Miorita" e lectura obligatorie!
@pavelsiriteanu3583
@pavelsiriteanu3583 10 күн бұрын
Iar ,,Mioriția,,...va fi tara mea frumoasa de anul asta, locuita de o mare turma de oi...
@danielad.3695
@danielad.3695 10 күн бұрын
​@@pavelsiriteanu3583Adevărat. De oi...dar și mulți boi. Și nu orice boi. Ci din ăștia de își votează abuzatorii din nou și din nou...și din nou.
@sm3nu3L
@sm3nu3L 10 күн бұрын
45 de ani de bezna nu se sterg usor din ADN - ul unei natii. Cu atat mai mult cu cat apucatruile se transmit, din generatie in generatie. Evident ca fara complici clica salvata de iliescu n-ar fi acces la putere. Si mai ales, n-ar fi rezistat 35 de ani...
@stahl981
@stahl981 10 күн бұрын
Poporul ăsta nu se mai vindecă niciodată. Salutări din Franța!
@vasilebanta6509
@vasilebanta6509 8 күн бұрын
Da da , bravo. Foarte bun raspuns
@gigihentz5510
@gigihentz5510 7 күн бұрын
bravo cumetre, ai vazut cine a castigat alegerile in Franta ?? Franta e mult mai bolnava, cred ca stii deja asta !
@alinasmith1981
@alinasmith1981 10 күн бұрын
Stima si Respect Recorder ! Vorba care spune acest domn ,,V-ati facut un obicei ,de veniti peste noi ,sa va atingeti interesele pe seama noastra ? Rusine ,nu sunt ei oare ,care face asta ! 🤔🤔🤔 Bravo Recoder ,pe ei ,sa intratii ,ca nu le este rusine ,sa tot mai fura ,si ne mint ,isi construiesc vile ,pe Banii nostrii ?❤
@catalin5851
@catalin5851 10 күн бұрын
Politicenii sunt oglinda societății, dacă noi ca societate suntem prosti vom avea politicieni pe măsură. Sistemul de educație este subfinanțat pentru ca ne vor prosti, ați prins ideea, să iasă mereu tot ei. Nu ne place dar trebuie să acceptăm realitatea, tristă din păcate.
@vladnicu9052
@vladnicu9052 10 күн бұрын
Suferim de sindromul Stockholm!
@danielad.3695
@danielad.3695 10 күн бұрын
Foarte adevărat.
@rsgxyt
@rsgxyt 10 күн бұрын
Sindromul _"A furat, dar a și făcut."_ (unde tot ce a facut a fost sa fure si tot ce a furat a fost bine facut)
@gabrielradu4202
@gabrielradu4202 9 күн бұрын
E doar prostie.
@AlexandruHelgiu
@AlexandruHelgiu 10 күн бұрын
Este ireal ce se intampla in Romania!
@razvan-andrei
@razvan-andrei 10 күн бұрын
Pe principiul "oricum nu se schimba nimic, ne-o facem cu mana noastra in continuare", ne descurajam singuri in continuare. Eu va felicit pentru munca depusa si pentru rezultate, indiferent cat de nesemnificative ar parea in ochii scepticilor. Va incurajez sa faceti in continuare jurnalism prin excelenta si sa fiti o forta de neclintit in fata descurajarilor, intimidarilor si a usilor inchise. Romania are potentialul sa se trezeasca prin oameni ca voi, cei ce ofera un exemplu generatiei proaspat imbobocite.
@MrPaulAmazing
@MrPaulAmazing 10 күн бұрын
Educatie este singurul lucru care ne diferentiaza!
@paulneag3276
@paulneag3276 10 күн бұрын
Din pacate astia suntem si ne meritam soarta! Adica daca nici cand vezi cu ochii tai ca te fura nu reactionezi si alegi sa mergi in continuare cu aceea persona dați-mi voie sa va spun ca sunteți niște ,PROȘTİ, FELICITĂRI echipei RECORDER pentru munca depusă!
@balintkovacs5940
@balintkovacs5940 10 күн бұрын
Mulțumim foarte frumos, și vă dorim multe sănătate !
@negivetbari3564
@negivetbari3564 9 күн бұрын
Respect RECORDER pentru tot ce faceți!
@nikro2991
@nikro2991 10 күн бұрын
Felicitări ECHIPA RECORDER!!
@danvulturu3507
@danvulturu3507 10 күн бұрын
Noapte buna, România!
@Freelancer2000
@Freelancer2000 10 күн бұрын
Bravo Romania...Tot inainte inapoi
@petruremushusar9415
@petruremushusar9415 10 күн бұрын
Este de-a dreptul incredibil, faceți reportaje de nota 10,și nu înțeleg cum lumea este NAIVĂ și îi alege tot pe HOȚII ăștia. Până la urmă în România toate merg excelent, SĂ NU MAI PLÂNGĂ ,că în România este greu
@florinbarsony5489
@florinbarsony5489 10 күн бұрын
Eu am stat și am așteptat răbdător, știind că Recorder deja își fac treaba ca de obicei. Ei fiind fereastra dintre noi și hoții ăștia! Felicitări Recorder,sper să fim și mai treji la alegerile prezidențiale ❤
@miticavlasie4837
@miticavlasie4837 10 күн бұрын
Un pas mic pentru România la Pielesti, un pas mare pentru pielestean! Felicitări!
@DrifterSpirit9
@DrifterSpirit9 9 күн бұрын
De unde si vorba sa-mi pielesti 😂
@user-cw5yy9vg2h
@user-cw5yy9vg2h 9 күн бұрын
Bravo va felicit ceace faceți la acești primari hoți. Sant cei mai mari hoți Bravo vouă ce faceți.Asa scoateți la iveala mafia primarilor.❤
@cosminmorga1331
@cosminmorga1331 10 күн бұрын
Ms de clip. Sa primeasca toti ce au luat soti Ceausescu
@silvergol9911
@silvergol9911 10 күн бұрын
Ciudat ca aproape în toata tara au câștigat alegeri tot aceiași oamenii
@Areyoutalkingtome
@Areyoutalkingtome 10 күн бұрын
Primul meu gand, cand am vazut ca au recastigat alt mandat primarii astia, a fugit la Recorder si Romania, te iubesc. Oamenii astia care isi pun siguranta in pericol ca sa ne informeze pe noi in legatura cu toate mismasurile sau chiar cu inactivitatea edililor si romanii sunt ceva de genul: asa, si? Exemplu: primarul din Crevedia.
@alexradu2719
@alexradu2719 10 күн бұрын
Va respect mult toată echipa sănătate la familiile voastre ! ❤
@mnlchdnl
@mnlchdnl 7 күн бұрын
Felicitări! Tot înainte.
@VasileDiman
@VasileDiman 10 күн бұрын
Se vede că suntem un popor de amnezici! Unii voteaza în cunoștintă de cauză, fără să gândească dacă e bine sau nu.
@AncamariaRadu
@AncamariaRadu 10 күн бұрын
Eu cred ca informatiile dela voi nu ajung la acei oameni care ii tot voteaza , niciodata ......la acei oameni ajung doar minciunile lor ....
@alexa3258
@alexa3258 10 күн бұрын
Pai si tu cf 😂
@norbertmemetea1217
@norbertmemetea1217 10 күн бұрын
Barbatul care si-a pierdut sotia in explozia de la Crevedia a spus, in timpul investigatii Recorder, ca el tot pe ala il voteaza, nu conteaza ca i-a omorat sotia, ca primarul nu are "nici o vina".
@OnlyforFunBVD
@OnlyforFunBVD 10 күн бұрын
Și dacă ajung informațiile acestea la ei dar le ignoră sau mai rău, devin complici considerându-i de-ai lor ?
@octabrg
@octabrg 10 күн бұрын
ba ajung, hai sa fim seriosi nu cred ca in sector la Negoita nu sunt oameni care nu se uita la Recorder, dar la noi sunt destui care merg pe principiul "a furat dar a si facut"
@andreicristian9575
@andreicristian9575 10 күн бұрын
Sunt incredibil de prosti. Nu cred ca constientizezi ce inseamna asta.
@alinatiuga1777
@alinatiuga1777 9 күн бұрын
Chiar avem nevoie de un astfel de reportaj. Nu sa îmi confirme ca ei nu s-au schimbat sau lucrurile în general, ci pentru a mai stârni în ei o firimitură de dispreț interior.
@cosmintuchi
@cosmintuchi 10 күн бұрын
Doamne ajută la tătă lumea!🤩 Trăiască pesedieu' şi penieleu'! 😍🥰☺❤
@reqinu1678
@reqinu1678 10 күн бұрын
Un reportaj despre Nepalezii, Sri-Lankezii care muncesc la negru in România ar fi de interes maxim, mulțumim ! 🙏
@TEZEU4YOU
@TEZEU4YOU 10 күн бұрын
Nu e pressa atat de libera :))
@denisdancu8674
@denisdancu8674 9 күн бұрын
De inters maxim pentru cine Țara explodează și pe tine te interesează de Nepalezi și Sirilankezi 😂😂😂😂😂😂
@warchildalex
@warchildalex 10 күн бұрын
Bravo români, ați votat minunat. Ne merităm soarta 😢
@TB-jt4nm
@TB-jt4nm 9 күн бұрын
Eu nu mai pot urmari aceasta pagina! Va ador si va super respect munca si felul de abordare, dar din pacate ma uit mereu cu inima neagra de suparare. Eu m-am intors dupa 10 ani de invatat si muncit in Olanda, unde am plecatt dupa terminarea liceului, inapoi in Romania. Nu am venit de placere ci din obligatie. Am vrut sa fiu aproape de familie in ultimele clipe ale bunicilor mei. Dupa acest moment cumplit in dinamica unei familii, am decis sa mai stau si sa vad ccat de mult am reusit ca societate sa ne dezvoltam ca idei, ca unitate, dar din pacate, nu pot sa fiu decact dezamagit de ce este aici. In momentul de fata eu impreuna cu parintii mei ne pregatim sa ne mutam din tara, Se vinde tot, dezamagirea este cumplita. Nu mai pot sa sttau aici si sa imi vad parintii cum se chinuie, intrucat sunt privati si nu bugetari, si cum se seaca de toata viata pe care o mai au in ei, coplesiti de un sistem facut doar de a vampiriza viata cetateanului de rand. Sunt absolut sigur ca nu toata lumea are aceasta experienta negativa. Eu personal nu mai suport. Nu mai pot! Nu mai vreau! Nesimtirea aceasta a ajuns sa nu mai aibe limite. Nu pot decat sa le doresc acestor politicieni decat sa li se intoarca roata la un moment dat. Romania, mi-a parut bine!
@BogdanBorca
@BogdanBorca 9 күн бұрын
Nici nu m-am uitat la acest material, căci la fel ca și tine, doar mă enervez, mă supăr, mă consum ca să ce? Românii îi aleg tot pe ăștia! Nu doar că îi aleg, dar îi aleg cu 60-70-80-90%, deci nu se vede nici o urmă de îmbunătățire, nimic! Poporul ăsta e de o prostie crasă!
@OviGabriel2439
@OviGabriel2439 10 күн бұрын
Bravo recorder. Multumim că existați
@euStiuMaiBine
@euStiuMaiBine 10 күн бұрын
Sa fiți sănătoși echipa Recorder. Sunteți o binecuvântare . Eroii noștri
@tts1958
@tts1958 10 күн бұрын
E momentul de facut bagajele... Nu mai avem nici o sansa...
@rsgxyt
@rsgxyt 10 күн бұрын
Ultima sansa sunt celelalte alegeri la final de an, daca isi revine USR pana atunci
@jokerconqueror5895
@jokerconqueror5895 10 күн бұрын
Go, go, patroane, Occidentul vesel plin de tineri frumoși și liberi te așteaptă 😅😅
@Klex-dr4hi
@Klex-dr4hi 10 күн бұрын
Le-am facut acum 22 de ani. Prea prost sa zici asta astazi.
@DrifterSpirit9
@DrifterSpirit9 9 күн бұрын
​@@jokerconqueror5895 cu siguranta esti un linge blide a astora din reportajele astea...
@marianalinpavel
@marianalinpavel 10 күн бұрын
Vai de noi ! daca aceste descoperiri nu au influențat cu nimic percepția populației e grav...
@mihaisindrestean9612
@mihaisindrestean9612 6 күн бұрын
Mulți români se îndrăgostesc de cei ce-i abuzează! Trist.😢
@zeru1367
@zeru1367 10 күн бұрын
Vă propun și o investigație asupra "preaiubitului" primar al Brașovului, poate așa la următoarele alegeri lumea o să își deschidă ochii
@danielscortaru4936
@danielscortaru4936 10 күн бұрын
Este făcut de Valeriu Nicolae, verifica. O sa te crucești, eu chiar ma întrebam oare cum naiba au votat și brasovenii????
@Ruministania
@Ruministania 10 күн бұрын
Pai a facut una Valeriu Nicolae, o investigație chiar bună. Doar ca rumeni
@nugabogdan
@nugabogdan 10 күн бұрын
Cine să deschidă ochii? Nu vezi că românii sunt atât de prosti încât le arăți că sunt conduși de niste hoți ordinari ai tot pe ei îi votează
@mojewjewjew4420
@mojewjewjew4420 6 күн бұрын
Scripcoiu a câștigat doar prin frauda.
@sami9031
@sami9031 10 күн бұрын
Vreau să cred ca este un vis din care sa ma trezesc dar din păcate este realitatea, după atâtea publicații Recorder și multe altele oamenii nu s-au trezit din somnul cel de moarte, îmi pare rau dar suntem o țara moartă… Nu exista cuvinte ce s-a întâmplat de alegeri Am fost prezent la urne și la numărarea voturilor și da, din păcate in 2024 am văzut oameni care băgau votul in urnă (vot PNL/PSD) și spuneau “poate îmi dă și mie ceva primarul” Absolut fără cuvinte.
@victorcretu3424
@victorcretu3424 10 күн бұрын
La mine in comuna statea primarul in fata sectiei de vot. Lumea mergea prima data la el si dupa sa voteze.
@okxrnage2718
@okxrnage2718 10 күн бұрын
@sami9031 Pana cand generatia batrana si cea de a doua varsta nu vor fi disparute eu unul nu cred ca se va schimba tara asta in ceva mai bun.. Pe curand
@DrifterSpirit9
@DrifterSpirit9 9 күн бұрын
​@@okxrnage2718lol...cred ca esti primul care spune vorbele astea pline de gol si ignoranta...coruptia se propaga tinere bavarez,baieteii baietilor astora te vor calca pe cap asa cum ca calca astia acum ...dau un sfat tanarului de 24 de ani proaspat licentiat(adica mie acu aproape 20 ani):"pleaca din neamul ala si nu te uita inapoi"...
@lauflo1363
@lauflo1363 8 күн бұрын
Va apreciez si va susțin in continuare, cu toate că ce vedem in jurul nostru ne fac sa plecam din țară. Nu abandonați încă lupta împotriva corupților, chiar dacă ați rămas singurii! Baltă in continuare!
@nonamenoname8149
@nonamenoname8149 10 күн бұрын
Multumesc ca mi-ati reamintit de ce am plecat peste mari si tari!
@gigihentz5510
@gigihentz5510 7 күн бұрын
sigur n-ai habar ce-i pe acolo :):)
@CatalinSan
@CatalinSan 10 күн бұрын
Se pare ca mai mult le-ati facut reclama primarilor.🤣🤣🤣 Nu ne mai facem bine...
@lavinianeferu-naidin7872
@lavinianeferu-naidin7872 10 күн бұрын
Felicitări Recorder!❤Sunt din Craiova şi cunosc Pieleştiul de 38 ani ,are f.f foarte mulţi oameni needucaţi (proşti şi hoţi)!Imi asum ce spun!
@DrifterSpirit9
@DrifterSpirit9 9 күн бұрын
Dupa ce l-am vazut pe dl"dupa parerea mea,nu stiu" completarea ta e putin redundanta😂
@sergiugadalean8471
@sergiugadalean8471 9 күн бұрын
Pana nu ii bagi in masa in puscarie nu se va schimba nimic in tara asta. Felicit baietii de la Recorder pentru treaba facuta!
@alex11udr
@alex11udr 9 күн бұрын
Tara este pierduta complet, o sa fure pana o sa ajungem in colaps si nu cred ca este departe. Probabil mai avem nevoie de inca un 89 sa se mai poata schimba ceva, iar treaba cu asteptam sa moara securistii e cam nula din moment ce deja si-au pregatit oamenii care sa mearga mai departe. O sa ramana in continuare o tara de consumism. Justitia o controleaza, votul il controleaza, padurile le controleaza, izvoarele au cartela...ce ne-a mai ramas? Cred ca doar sa ne facem bagajele.
@paulnicusor4595
@paulnicusor4595 10 күн бұрын
La Crevedia din pacate am luptat cat am putut pe partea de USR, insa am reusit sa luam 600 de voturi, dublu fata de data trecuta. Inca vom lupta si vom trage din greu sa convingem ca se poate o chimbare spre bine, cu oameni competenti... Multumim Recorder ca ati fost alaturi de noi si ati aratat cum merg lucrurile cu adevarat... Nu v-am prins atunci la Crevedia sa va cer un autograf de la toata echipa
@user-wy1uh9vg8s
@user-wy1uh9vg8s 9 күн бұрын
Probabil va trebuie mai multe explozii pe la Crevedia ca să va reveniți. Adică cel puțin la aia care au votat cu același primar din mandatul trecut. Asta e.. Aveți prea mulți prosti în acea localitate.
@costel93
@costel93 10 күн бұрын
greșești o dată, înțeleg ( fie nu te-ai informat corect, fie ți-ai pus încrederea într-o persoană și te-a dezamăgit)...dar sunt deja primari cu 3 sau 4 mandate în spate care acționează 'în slujba cetățenilor' și tot continuă să fie votați..lucrul ăsta deja nu mai e de iertat; cât despre voi 'obraznicilor':)), o treabă excelentă ca de fiecare dată, mulțumim că sunteți acolo pentru noi să ne informați obiectiv, big up🙌
@Daniel-iu7ob
@Daniel-iu7ob 10 күн бұрын
Romanii nu sunt prosti, sunt ticalosi ;) crezi ca votantii nu stiu pe cine voteaza ?! O fac doar pt ca aspira la combinatiile si ciordelile pe care le fac unii si altii, nu pt ca sunt prosti ;)
@floraflowers
@floraflowers 10 күн бұрын
De asta am zis, cumva te-ai fi putut astepta ca Negoita si ceilalti sa mai ia un mandat. Dar primarul din Crevedia? Despre care toate televiziunile au zis la toate stirile ca stia de probleme si pericol? Aici nu mai vorbim de dezinformare sau incredere tradata. In cazul asta votantii lui sunt la fel de vinovati ca el.
@dianavulpe770
@dianavulpe770 9 күн бұрын
Ar trebui renumărate voturile și la comuna Ciucurova, vor fi mari surprize.
@Motivation_Academy01
@Motivation_Academy01 7 күн бұрын
Foarte buna treaba baieti! Imi pare rau ca lumea inca nu constientizeaza nivelul la care ne aflam chiar si dupa ce informatia le-a fost prezentata in fata...
@cristiandavod5088
@cristiandavod5088 10 күн бұрын
Recorder, multumim frumos pentru ca ne-ai arătat niste lucruri absolut socante in toti acesti ani. România are multi cetateni tradatori de 29 de bani pe zi, atata costa vanzarea voturilor lor. Alegerile locale ca alegeri locale ... dar sa trimiti PSD-PNL la Parlamentul European cu 50% e absolut socant. PSD-PNL a fost votata masiv si de diaspora, a castigat detasat si acolo. Nu mai e nimic de spus, ne meritam cu varf si indesat soarta. Voi merge mereu la vot insa ma voi da pe silent mult timp de acum incolo, e socant...
@flagflag
@flagflag 10 күн бұрын
Stii ce e mai socant, aur+sos si au triplat voturile din 2020 la parlamentare, iar recorder a tacut mâlc in tot acest timp
@EurovisionESC
@EurovisionESC 10 күн бұрын
PSD+PNL au castigat disaspora doar din cauza Moldovei. dar asta nu conteaza. Ce conteaza e ca diaspora , au votat HAUR / s0s. Daca e sa ma intrebi pe mine, asta e cu adevarat partea de kkt. Astia care au votat asa ceva, nu sunt batrani. astia au 18-40 de ani. Asta arata cat de kkt putem fi ca natie. Asa ca, data viitoare can zic ca romanii sunt cea mai de kkt natie din Europa, sper sa nu mai aud comentarii
@mariusptm3162
@mariusptm3162 10 күн бұрын
Țara lui papură Vodă! E incredibil 🤯 îți vine să fugi până îți pierzi capul
@ionmanole5044
@ionmanole5044 10 күн бұрын
Cum adica pana iti pierzi capul?
@bogdanvasile5813
@bogdanvasile5813 10 күн бұрын
@@ionmanole5044 gen departe
@tudorxkl
@tudorxkl 8 күн бұрын
Luat i mici si bere dragi romani! Dupa ii auzi plangand patru ani de zile... Educati va parintii tineri dragi!
@MURRYCHOOCK
@MURRYCHOOCK 10 күн бұрын
Noroc ca am plecat in Franța de 10 ani că vedeam mizeriile astea umane și ori le dadeam in cap ori mai plecam odată să scap de ei
@alexandrudinca2884
@alexandrudinca2884 9 күн бұрын
Macar in Romania extremismul este sub control, cel putin deocamdata. Ai grija cum te intelegi cu madam Marine Le Pen acolo in Franta.
@gigihentz5510
@gigihentz5510 7 күн бұрын
cumetre, vezi ca la voi - tu nu cred c-ai votat - e si mai rau, a castigat extrema dreapta...nu stii mai nimic de asta, da' ce conteaza ?! Vive la France, toujours perfide ! :):):)
@alexlivebox3849
@alexlivebox3849 10 күн бұрын
Din pacate marea majoritate a votantilor nu se uita la voi, keep up the good work!
@AndreiZadic
@AndreiZadic 10 күн бұрын
Cei mai buni jurnalisti. Bravo ba baieti!
@lianneg6518
@lianneg6518 9 күн бұрын
Tocmai am vazut dezbaterea pe ITV dintre candidatii din UK la alegerile de luna viitoare. E mind blowing!!!! Când va ajunge România la nivelul ăsta? Toți candidații importanți - 7 la număr - invitați in studio față în față cu întrebări din public și dezbateri în contradictoriu!!!! Chiar trebuie să rămânem înapoiații lumii???!!! Televiziunile trebuie să fie în slujba poporului nu a intereselor lor meschine!!!! Rușinee!!!!! Le mai plătiți abonamentele la cablu????!!!!!
@donciubotaru2867
@donciubotaru2867 10 күн бұрын
Mulțumesc lui Dumnezeu că Pieleşti(Dolj) are oameni de la destepti la foarte destepti in comuna lor... unde-ar fi marea majoritate a votantilor romani din toata tara ca oamenii din Pielesti ceee bine ar fi! Daaa' de unde vad ca la Sinaia 042t1a e la rang de mare cinste ori au fraudat alegeril3 cu tupeu maxim cu nesimtire crasă ori votantii pur si simplu sunt" îngrămădiți rău si nu iartă nicio groapă" adică s 04o2ht1 făcutzi g4ămadă,04osht1 de dau în g40p1!
@catalinradu3262
@catalinradu3262 10 күн бұрын
Sunteți cei mai tari frate, felicitări pentru curaj și implicare Ar fii fost SF să aveți Putere să’i judecați in instanță 🎉
@BogdanPuiu
@BogdanPuiu 10 күн бұрын
Trista natie...
@Emilian2323
@Emilian2323 9 күн бұрын
Populația se reflectă în clasa politică! Problema nu sunt jegurile ce ne conduc cât masele spălate pe creier ce îi votează. Vă mulțumesc că scoateți la lumină ce și cât puteți, vă susțin în continuare și sper să o facă cât mai multă lume dar speranța mea pentru țara noastră se duce pe zi ce trece. Cândva îmi certam prietenii că pleacă în loc să lupte pentru țară, acum îmi pare rău că nu am plecat cu ei.
@romica950
@romica950 7 күн бұрын
Să trăiți bine, pas cu pas, așa popor, așa conducători.
@Yurak1982
@Yurak1982 10 күн бұрын
Super tare Negoita asta .... a fost votat dinnou in sect 3 ....Nu am cuvinte oamenii din sect 3 sunt orbi si surzi !!! Felicitari sper sa fure si mai mult mandatul asta !!!
@ionut1371
@ionut1371 10 күн бұрын
Tu stai in S3?
@bcrerste
@bcrerste 9 күн бұрын
Păi tu nu stai în sectorul trei. M-am săturat de cretini care postează de prin țarănoaia și habar n-au despre ce vorbesc. Sectorul trei este cel mai verde și curat sector din București. Iar Negoiță cel mai bun primar de după revoluție.
@catalin0880
@catalin0880 9 күн бұрын
E cel mai bun primar de la revoluție încoace. A făcut în câțiva ani ce n-au făcut toți adunați la un loc 😂🤭
@Yurak1982
@Yurak1982 9 күн бұрын
@@catalin0880 Pe bune amice si banii bagati in firme cu care el lucreaza ??? " conflict de interese si delapidare ...iti sunt cunoscute !?!?!?
@ionut1371
@ionut1371 9 күн бұрын
@@Yurak1982 banii aia nu vin de la locuitori. Tot o dam pe asta ca fura banii contribuabililor, dar in medie impozitul anual pe locuinta si masina e vreo 500lei. Iar ca idee, locuitorii S3 nici macar nu platesc taxa de gunoi.
@sixtynine685
@sixtynine685 10 күн бұрын
VAI !!!!! Sunteți cei mai tari ! Nu știu dacă să plâng sau să râd? Bravo, asta se cerea !❤
@octavianghergut3974
@octavianghergut3974 10 күн бұрын
Va felicitam pe voi jurnaliști de la Recorder ! V-ați făcut datoria fata de tara și fata cetățenii ei . Vina este doar a lor celor câte I au ales pe acești ca numai primari nu merita numiți!
@SinnerDeveloper
@SinnerDeveloper 10 күн бұрын
Felicitari pentru ce faceti, drept rezultat s-a inrosit tara 🌹
@DJKrozym
@DJKrozym 10 күн бұрын
Mai sunt sperante,sunt cateva localitati care au primari gospodari,poate un reportaj in paralel cu ce altii au facut si cu cei care doar mananca banii ar deschide ochii la mai multi oameni ca se poate daca se vrea
@filmeromanesti888
@filmeromanesti888 10 күн бұрын
Și cu toate astea tot ei au obținut cele mai multe voturi la europarlamentare 😢😢😢
@expier2879
@expier2879 9 күн бұрын
FELICITĂRI RECORDER !😢🎉❤
🍕Пиццерия FNAF в реальной жизни #shorts
00:41
Which one of them is cooler?😎 @potapova_blog
00:45
Filaretiki
Рет қаралды 10 МЛН
Climbing to 18M Subscribers 🎉
00:32
Matt Larose
Рет қаралды 33 МЛН
Универ. 10 лет спустя - ВСЕ СЕРИИ ПОДРЯД
9:04:59
Комедии 2023
Рет қаралды 2,3 МЛН
Facem paine si vorbim despre copilarie☺️
2:24:09
Evelyn
Рет қаралды 1,1 М.
Rețeaua "Albanezu'", reportaj realizat de echipa România, te iubesc!
44:58
ROMANIA, TE IUBESC!
Рет қаралды 631 М.
Investigation by Recorder: Asphalt
27:59
Recorder
Рет қаралды 1,5 МЛН
Above Us All. The cost of the president's secret flights
27:06
BEST OF | Las Fierbinți Sezonul 24
1:51:53
Las Fierbinti
Рет қаралды 583 М.
🍕Пиццерия FNAF в реальной жизни #shorts
00:41