REGELE DECEBAL, Ep. 4 - Primul Război cu Traian

  Рет қаралды 38,887

Daniel Roxin - Istorie

Daniel Roxin - Istorie

3 жыл бұрын

După 13 ani de pace între geto-daci și romani, apele au început din nou să se tulbure.
Împăratul Domițian, cel cu care se încheiase pacea din anul 88, fusese ucis în anul 96 de Garda Pretoriană, iar noul împărat, Nerva, în scurta sa domnie de mai puțin de doi ani, a întrerupt plata subsidiilor către Decebal, lucru pe care nici Traian, devenit împărat în anul 98, nu l-a remediat.
În consecință, Decebal a trimis solii la Roma timp de trei ani, cerând respectarea tratatului, solicitări dublate de amenințarea atacării Imperiului, în caz de refuz.
Ei bine, Traian nu doar că nu a dat curs presiunii dacice, dar a convins senatul roman de necesitatea unui război împotriva dacilor, el deplângând faptul că, după cum ne relatează istoricul roman Dio Casius, Imperiul a trăit umilința de a plăti tribut dacilor ani de zile, iar aceștia și-au mărit forța militară și și-au crescut aroganța.
Ce se va petrece în continuare ne relatează domnul prof. dr. Mihai Popescu...
Vizionare cu folos!
Serialul REGELE DECEBAL este realizat cu suportul Centrului Metropolitan de Educație și Cultură "Ioan I. Dalles" și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Daniel Roxin
daniel-roxin.ro/

Пікірлер: 57
@stellacurteanu3859
@stellacurteanu3859 3 жыл бұрын
Mi-ar plăcea că toate aceste emisiuni create de Dvs., să fie prezente in programa școlară !! Multă sănătate! Mulțumiri!
@ranidejhansi5388
@ranidejhansi5388 3 жыл бұрын
Continuati sa visati...
@emilianantica4482
@emilianantica4482 3 жыл бұрын
Daca existau mai multi oameni care sa faca astfel de documentare era foarte frumos... am devenit dependent de acest canal, nu imi mai ajung documentarele, as vrea sa posteze mai des, insa stiu ce munca e in spate. Multumesc domnului Daniel..
@ericlorentz1016
@ericlorentz1016 3 жыл бұрын
Lasati-l pe domnul profesor sa vorbeasca mai mult.
@MirceaPopescu-mq4ey
@MirceaPopescu-mq4ey 4 ай бұрын
De apreciat efortul si corectitudinea pentru realizarea acestui serial despre adevarata noastra istorie .
@iustiniustin9400
@iustiniustin9400 2 жыл бұрын
Multumim pt aceste informatii!!!! Sper sa mai faceti episoade
@Malasorte1989
@Malasorte1989 3 жыл бұрын
TOT RESPECTUL PENTRU ACEST EPISOD !
@enachemarioara9001
@enachemarioara9001 Жыл бұрын
Mulțumesc, felicitări pentru efortul domniei voastre !
@adriandogar7606
@adriandogar7606 3 жыл бұрын
Faceti un serial si cu Regele Burebista si cu ceilalti regii a Daciei .
@nicusorstanciu7629
@nicusorstanciu7629 Жыл бұрын
Eu am fost atacata si hartuita de etnicii unguri ptr adevar respect maxim domnule Roxin exceptionala lectie de istorie
@florentinokinggeorgescu8499
@florentinokinggeorgescu8499 3 жыл бұрын
Felicitări pentru toată munca depusă 👏
@SeverSava
@SeverSava Жыл бұрын
Va multumesc domnule Daniel Roxin pentru efortul extraordinar pus in crearea acestor emisiuni. Foarte valoroase pentru promovarea istoriei dacice! Sunteti foarte educat in acest domeniu! Va apreciez foarte mult! Un lucru va rog sa imi ingaduiti sa va rog: am observat ca deseori intrerupeti sau taiati propozitia domnului profesor pentru a interveni. Este putin incomfortabil sa vad acest lucru. Poate reusiti sa mai lucrati la acest capitol. Imi cer scuze daca am deranjat prea tare. Succes in proiectele dumneavoastra! 👍
@Romaniainimagini
@Romaniainimagini 3 жыл бұрын
Cea mai frumoasa poveste este istoria. Felicitari!
@AngeSoul4Ever
@AngeSoul4Ever 3 жыл бұрын
Multumim si felicitari!
@martincalucia6804
@martincalucia6804 3 жыл бұрын
DUMNEZEU , sa va binecuvanteze . Multumim. Multumim . Multumim.
@mariananadaban1404
@mariananadaban1404 3 жыл бұрын
Minunate adevăruri! Mulțumim !
@elenaboros28
@elenaboros28 10 ай бұрын
Va multumim ...!
@gheorghiumaria4044
@gheorghiumaria4044 3 жыл бұрын
Felicitari, o persoana nobila care nu oboseste sa descopere ADEVARUL ISTORIC, ne umpli inimile, de orgoliu national
@andriano22
@andriano22 3 жыл бұрын
Multumim
@gigibelbi2727
@gigibelbi2727 3 жыл бұрын
Trăiască SEMINTIA TRACO GETO DACĂ AMIN AMIN.
@gigibelbi2727
@gigibelbi2727 3 жыл бұрын
Trăiască SEMINTIA TRACO GETO DACĂ AMIN AMIN AMIN. RESPECT.
@vasilicaanastase8833
@vasilicaanastase8833 3 жыл бұрын
Foarte,fffff,interesant! Bravo!
@abelioanpopa8883
@abelioanpopa8883 3 жыл бұрын
Bravo Daniel Iti faci treaba bine
@brici63
@brici63 3 жыл бұрын
Viva Dacia unită ❗ 🇲🇩😊..... 👍
@getbeget-_-
@getbeget-_- 3 жыл бұрын
Mulțumim.
@tomatomi9654
@tomatomi9654 3 жыл бұрын
❤️❤️❤️
@eduardgrossmann1698
@eduardgrossmann1698 3 жыл бұрын
SUPERBE MATERIALELE DVS DLE ROXIN.MATERIALE BUNE DE PUS IN CARTILE DE ISTORIE A ROMANIEI.
@pavel1844
@pavel1844 3 жыл бұрын
Multumim, este foarte interesant si as vrea sa aflu si sursele de unde s-a documentat domnul profesor. Vreau sa citesc cat mai mult.
@ash8207
@ash8207 3 жыл бұрын
Foarte interesant! Ma gandesc daca fiul lui Decebal n-ar fi murit saracul, istoria sa-r fi desfasurat altcumva? Probabil ca nu, cred ca Traian era determinat sa cucereasca Dacia sa salveze Roma din criza financiara. Dar totusi este interesant sa cunoastem relatia dintre Traian & si fiul lui Decebal. Succes in continuu cu aceste episoade minunate, domnilor!
@enachemarioara9001
@enachemarioara9001 Жыл бұрын
Traian, a avut io fata, Drucilla, comemorată in calendarul ortodox pe 23 martie.
@enachemarioara9001
@enachemarioara9001 Жыл бұрын
Nu se pomenesc, argumente pt care,fiica lui Traian, a ajuns Sfântă în calendarul ortodox.
@elenagassner8293
@elenagassner8293 3 жыл бұрын
MULTUMIM !
@alexeidragunov4534
@alexeidragunov4534 3 жыл бұрын
Asa ceva nu se va mai invata niciodata in scoli ca e prea mult "nationalism toxic" , sterg istoria , sterg familia si obiceiurile BUNE
@balosumarian1839
@balosumarian1839 3 жыл бұрын
Podurile peste bărci se numesc poduri pe pontoane, sau poduri plutitoare.
@CARPATHIANPOWER
@CARPATHIANPOWER 3 жыл бұрын
Basarabia e România
@nanojohn7867
@nanojohn7867 3 жыл бұрын
Multimim e Foarte interesant
@cristian.n_38
@cristian.n_38 3 жыл бұрын
E un lucru pe care nu l-am înțeles: în războiul 1 dintre Decebal & Traian, din moment ce romanii ocupaseră câteva zone din Dacia, cum se face că romanii încă nu cuceriseră Dacia?
@iulianmirea2804
@iulianmirea2804 3 жыл бұрын
Tridentul Atlantidei și Poseidon. Tapae citit invers. Ce a urmat? Totul codificat. Se vede din ce in ce mai clar.
@iulianmirea2804
@iulianmirea2804 3 жыл бұрын
@Siegmund Heine urmeaza
@popescubogdan91
@popescubogdan91 4 ай бұрын
cum Doamne iarta-ma putem spune (si ne mai si mandrim cu asta) ca suntem urmasii romanilor? Mai avem si o rusine de imn national care ne spune ca suntem urmasii lu' traian!
@adriandumitriu8038
@adriandumitriu8038 3 жыл бұрын
Podul a existat de pe timpul lui Burebista, care fusese distrus când s-au pierdut teritoriile fiind sub stăpânirea romană .
@danieltrifan7659
@danieltrifan7659 3 жыл бұрын
Cauta medicina studentii si juramantul de petre nimicitul si vezi masca dacilor ......
@stefanflorentin2930
@stefanflorentin2930 3 жыл бұрын
Voi la fiecare episod veniti imbracati in aceleasi haine?
@roxindaniel
@roxindaniel 3 жыл бұрын
Poate ca episoadele sunt filmate in aceeasi zi. Poate ca asa am vrut, sa pastram aceeasi imagine. Dar daca crezi ca avem nevoie de haine, nu vrei sa ne cumperi tu, istetule?
REGELE DECEBAL, Ep. 5 - Războiul care a distrus Dacia
22:04
Daniel Roxin - Istorie
Рет қаралды 35 М.
КАРМАНЧИК 2 СЕЗОН 7 СЕРИЯ ФИНАЛ
21:37
Inter Production
Рет қаралды 529 М.
Regele Decebal, Ep. 7 - Traian îi omagiază pe Daci, la Roma
24:19
Daniel Roxin - Istorie
Рет қаралды 24 М.
Ștefan cel Mare le dă o lecție dură TĂTARILOR in Bătălia de la Lipnic
22:44
Ahile Pelasgul - Lucruri surprinzătoare despre eroul Războiului Troian
42:29
Daniel Roxin - Istorie
Рет қаралды 23 М.