No video

Schimonahul Serafim Bozariu, pomenit la patru ani de când a plecat la Domnul

  Рет қаралды 1,831

Manastirea Hadambu

Manastirea Hadambu

Жыл бұрын

La Mănăstirea Hadâmbu din comuna Mironeasa, judeţul Iaşi, a fost oficiat duminică, 4 decembrie 2022, Parastasul pentru vrednicul de pomenire schimonah Serafim Bozariu. Slujba a fost săvârşită de către arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, alături de un sobor de preoţi. Din soborul slujitorilor au făcut parte doi dintre nepoţii părintelui Serafim: părintele Cristian Bozariu de la Parohia Ion Neculce, Protopopiatul Paşcani, judeţul Iaşi, şi părintele Silviu Bozariu, slujitor la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din comuna Brusturi, judeţul Neamţ. La finalul Sfintei Liturghii din Paraclisul cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana”, situat la demisorul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului”, părintele stareţ Nicodim Gheorghiţă a amintit de viaţa pe care schimonahul Serafim a dăruit-o lui Dumnezeu. În jurul mormântului părintelui Serafim s-au rugat toţi cei ce l-au cunoscut pe vrednicul schimonah şi care i-au ascultat de-a lungul anilor poveţele pline de înţelepciune, izvorâte dintr-o inimă plină de dragoste faţă de Mântuitorul Hristos, faţă de Maica Domnului şi faţă de toţi sfinţii. Părintele Cristian Bozariu a făcut referite la trei virtuţi pe care bunicul său le-a avut în timpul vieţii. La rândul său, arhimandritul Nicodim Gheorghiţă şi-a arătat recunoştinţa faţă de toţi cei ce s-au rugat pentru odihna părintelui Serafim, care s-a ostenit vreme de două decenii la pangarul Mănăstirii Hadâmbu. Amintim că schimonahul Serafim Bozariu, vieţuitor în obştea Mănăstirii Hadâmbu din anul 2000, s-a mutat la cer pe 4 decembrie 2018. Slujba înmormântarii a fost oficiată pe 8 decembrie 2018, de către Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în vremea slujirii ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. În anul 2014, a fost publicat volumul „Viaţa Părintelui Serafim între vedenii, vise şi realitate”, a cărui ediţie a fost îngrijită de către IPS Părinte Arhiepiscop Calinic. Părintele Serafim a fost iubit de mulţi credincioşi pe care i-a îndemnat mereu să aibă credinţă în puterea mijlocitoare a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu şi a sfinţilor.

Пікірлер
Predică la Schimbarea la Față - arhimandritul Nicodim Gheorghiță
22:21
Istoria Manastirii Hadambu Iasi - Apollonia TV
52:01
Manastirea Hadambu
Рет қаралды 22 М.
Son ❤️ #shorts by Leisi Show
00:41
Leisi Show
Рет қаралды 9 МЛН
Fast and Furious: New Zealand 🚗
00:29
How Ridiculous
Рет қаралды 46 МЛН
Acatistul Icoanei Maicii Domnului de la Manastirea Hadambu Iasi
24:29
dragos andrei olaru
Рет қаралды 46 М.
Cele Mai frumoase pricesne inchinate Maicii Domnului
1:12:53
Lumea Ortodoxiei
Рет қаралды 44 М.
Mănăstirea Hadâmbu
16:11
Sebi Tican
Рет қаралды 4 М.
Părintele Cleopa: „Iată ce am trăit și văzut în pustie!”
34:42
Schimonahul Serafim Bozariu - In Memoriam
13:43
Manastirea Hadambu
Рет қаралды 47 М.
Maica Domnului și sectarii - p. Pimen Vlad
35:13
O Chilie Athonită: Bucurii din Sfântul Munte
Рет қаралды 195 М.
🙏 5 Pricesne inchinate Maicii Domnului - Ioana Stetco Poenar
31:24
Ioana Stetco Poenar
Рет қаралды 1,5 МЛН
Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă - pricesne către Maica Domnului
11:19
Manastirea Hadambu
Рет қаралды 20 М.