Banii păduchiosului. Democrație, ecuații, melci cu usturoi. Ce e de făcut? | Starea Impostorilor #40

  Рет қаралды 53,467

Starea Natiei Oficial

Starea Natiei Oficial

6 ай бұрын

Surpriză. Starea Impostorilor de azi nu se încheie cu tradiționalul “Hai sictir!”, ci cu…
Dar mai bine află singur. Este un episod 100% altfel, în care nu mai e vorba de un politician, de o familie de politicieni sau de un grup organizat de politicieni. În acest episod, Valeriu se prezintă publicului, explică viziunea sa despre politică, despre viață, despre cetățeni, despre melci, despre tine, despre mine, despre facerea de bine, despre facerea de bani, despre…
Da, Valeriu răspunde inclusiv la una din obsesiile personajelor sale: cum își câștigă el banii, cum face, dom’le, nenoro…
OK, Starea Impostorilor, episodul 40. Și câte urmează!
___
Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends.
___
Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de câine de pază al democrației, lucrurile trebuie rezolvate tot din interiorul breslei. Astfel de emisiuni, care să sancționeze deopotrivă derapajele politicienilor și ale presei, pot contribui serios la însănătoșirea presei.
Nu dăm verdicte, dar vom prezenta faptele. Iar la cum arată ele, de multe ori nici nu mai e nevoie de verdicte.
___
Presa independentă, fără de care o democrație nu poate supraviețui, are nevoie de sprijinul cetățenilor pentru a fi puternică. Jurnalismul nostru este liber de prejudecăți comerciale și nu este influențat de proprietari de trusturi media, politicieni și nici măcar de acționari.
Cum poți susține această fabrică?👇🏼
Sprijină Starea Nației în fiecare lună: www.stareanatiei.ro/sustine sau donează pe Patreon: www.patreon.com/user?u=92242417.
Deveniți membru abonat și veți putea urmări emisiunea integrală înaintea tuturor, plus multe alte materiale în exclusivitate: bit.ly/YTStareaNatiei
Te așteptăm și în Magazinul Nației: www.stareanatiei.ro/magazin/
~ bit.ly/Starea-Facebook
~ bit.ly/Starea-Instagram
~ bit.ly/Starea-Twitch
~ bit.ly/SN-magazin
~ bit.ly/SN-podcast
~ bit.ly/SN-newsletter
~ / discord
Ne găsești aici pentru sugestii:
~ Contact@StareaNatiei.ro

Пікірлер: 429
@lucianmarin9375
@lucianmarin9375 6 ай бұрын
Îmi pare rău că împărtășesc aceeași senzație de scârbă pe care zi de zi ne-o amplifică toți acesti semidocți (care vorba lui Mircea Vintilă " pășesc atent să nu mă sparg",) și că din păcate trăim inceputurile uneia dintre cele mai negre perioade de dupa 89 și spun asta pentru că vorba dumneavoastra domnule Valeriu, nu vedem pe cine am putea vota în viitorul apropiat. Dumnezeu să ne aibă în pază!
@transayanagrisudsrl9299
@transayanagrisudsrl9299 6 ай бұрын
Televiziunea este o hazna. Ca si politica romaneasca de astfel. Corecta descriere maestre. Respect pentru munca depusa
@user-lf3tx5fq3n
@user-lf3tx5fq3n 6 ай бұрын
In fiecare judet ar trebui sa existe un Valeriu Nicolae. Omul a aratat romanilor ca aia pe care-i voteaza pe un mic si-o bere, fura milioane de euro pe saptamana din visteria tarii impreuna cu familile lor si cu firmele de casa inventate peste noapte. NImeni nu se atinge de ei fiindca justitiarii mananca la masa lor,interlopii au grija de ei pe strazi si politia/jandarmeria au ajuns subalternii acestor hoti...
@catalinporumbu
@catalinporumbu 6 ай бұрын
Sunt tot mai multi oameni faini in Romania. Oameni care si au dat seama ca in relatie cu statul, sunt pe cont propriu. Da’ matale esti unic!
@vladpop998
@vladpop998 6 ай бұрын
Felicitări pentru activitatea depusă de-a lungul anilor si pe care încă o depuneți de fiecare dată nu numai aici la Starea Nației ci și la Casa Bună . Jos pălăria .
@doinabeznea3394
@doinabeznea3394 6 ай бұрын
Foarte adevărat!!! Dar eu cred ca nu mai avem nici o șansă...😢
@get_online_romania
@get_online_romania 6 ай бұрын
Romanii va sunt recunoscatori pentru eforturile dumneavoastra domnule Valeriu Nicolae. Faceti o treaba extraordinara cu toate proiectele in care sunteti implicat.❤
@nicolaemalita7236
@nicolaemalita7236 6 ай бұрын
Eu va multumesc, restul e capacitatea fiecaruia de a intelege ce faceti si ce prezentati.
@floriniacob5639
@floriniacob5639 6 ай бұрын
Ascultați bine ce are de spus acest om și bagați la cap Că in tot ce spune are 100% dreptate si spune lucrurilor pe Nume fără interese meschine si fără să menaje Politruci Respect 🙏🙏🙏
@sorinbaciu1531
@sorinbaciu1531 6 ай бұрын
Exact nu vor să propună pe cineva nesantajabil, eu personal am incercat acum 8 ani și acum 4 ani să mă înscriu pe liste la alegerile locale la PNL și ulterior la PSD și nu am fost acceptat la nici un partid la 2 rânduri de alegeri sau probabil nu am dat bani nici la unii nici la altii
@liviab7940
@liviab7940 6 ай бұрын
Domnule, mă bucur că existați! 🤗
@LucianL2024
@LucianL2024 6 ай бұрын
De când vă urmaresc pe dumneavoastră, domnule Valeriu Nicolae, și pe dl Dragoș Pătraru am început să schimb lucruri la mine si la cei din jur, fac voluntariat și, în general, aleg să-mi investesc energia făcând lucruri de impact pentru alții și pentru mine. Vă mulțumesc încă o dată pentru că sunteți o sursă de inspirație. Respect! 👏🤝🙏
@cipphoto
@cipphoto 6 ай бұрын
Dumnezeu să vă țină cât mai mult printre noi ! Când vă ascult, mă ungeți la suflet !
@adrian-florinbancu9773
@adrian-florinbancu9773 6 ай бұрын
Foarte bine spus. Din pacate, cei ce inteleg mesajul dv sunt f putini. Sanatate multa! Faceti o treaba f buna, domnule Nicolae.
@marylastoica4266
@marylastoica4266 6 ай бұрын
A fii domn e o onoare, A FII OM, E LUCRU MARE!. MĂ ÎNCLIN CU RESPECT FAȚĂ DE TOT CEEA CE FACEȚI ZI DE ZI PENTRU TOȚI COPII NEVOIAȘI AI ACESTEI ȚĂRII, UNDE TOȚI IMPOSTORII COCOȚAȚI ÎN TOATE FUNCȚIILE STATULUI AU DOAR GRIJA PROPRIILOR AVERI SĂ LE CREASCĂ PESTE NOAPTE. 👏💯👏💯👏💯
@floarearosie5314
@floarearosie5314 6 ай бұрын
Sănătate multă și la mai multe asemenea emisiuni. Sper să vă bucurați de toată susținerea.✌️🙏🙋🍀💖
@danabarbu6656
@danabarbu6656 6 ай бұрын
Să aveți sănătate, noroc și putere de muncă pentru a continua proiectele propuse ❤❤❤
@iliescostica4888
@iliescostica4888 6 ай бұрын
Hai noroc și sănătate, domnule!
@johncampian6243
@johncampian6243 6 ай бұрын
Are dreptate Valeriu Nicolae, urmăresc cu deosebit interes documentărilor solide . Ce fac în schimb procurorii aceste țări??? care a pute beneficia de aceste materiale puse pe tavă și ușor de preluat pentru investigare juridică.a Cât timp nu vor face nimic merită să fie considerați cel puțin complici la toate mârșăviile.
@mihaicaliman9601
@mihaicaliman9601 6 ай бұрын
Multumim mult pentru această emisiune. Sper sa deschidă ochii alegătorilor
@constantinnecsoi3981
@constantinnecsoi3981 6 ай бұрын
Vă doresc, multă sănătate și de-abia aștept ziua, în care acești nemernici, vor fi detronati, de la conducerea statului...totuși e cale lungă. Respect !
@danielaluta1621
@danielaluta1621 6 ай бұрын
Domnule V Nicolae cum poți fi atât de bun? Eu sincer nu aș putea!
@bimu35
@bimu35 6 ай бұрын
Mi-e scârbă de tot ce se întâmplă în România , corupție și mafie peste tot!
@danpampa3895
@danpampa3895 6 ай бұрын
Felicitari, domnule Valeriu Nicolae, pentru toata activitatea dumneavoastra! Fiti sigur ca veti avea mereu parte de sprijinul oamenilor de buna credinta!
@georgescucristina2720
@georgescucristina2720 6 ай бұрын
Respect profund, domnule Valeriu Nicolae!❤
@dcradu65
@dcradu65 6 ай бұрын
Foarte bună această ediție. Vă mulțumesc. Vă sugerez ca totuşi să încercați în politică. Sunt sigur ca mulți vă vor vota. Şi sigur va fi un exemplu şi poate vor avea şi alții ca dv. curaj să se implice. Numai aşa vom scapa de cei care formează acum marea masă a politicienilor. Pe de altă parte, eu merg la vot de fiecare dată, dar nu votez cu niciun partid, sau să anulez votul ( pt ca se redistribuie). Votez cu independenti despre care caut informații. Să fiți sănatos şi să faceţi căt mai multe emisiuni !
@elLuKa
@elLuKa 6 ай бұрын
Respect, Valeriu Nicolae! Respect, Starea Nației + Sănătății! ❤❤
@valentinnedelea6959
@valentinnedelea6959 6 ай бұрын
Domnule Valeriu Nicolae, vă mulțumesc pentru tot ce faceți în emisiunea asta. Vă urmăresc constant și vă asigur de susținerea mea, indiferent ce veți întreprinde. Mi-ar plăcea să văd oameni ca dumneavoastră în politică, mai ales pentru funcția de președinte al țării. Avem nevoie de un asemenea arbitru. Aș vota un om ca dumneavoastră, fără ezitare. Vă doresc succes în tot ce întreprindeți și sărbători fericite!
@gabrielledorr546
@gabrielledorr546 6 ай бұрын
Felicitări! Sunteți un om minunat! Vă doresc multă sănătate și putere de muncă! Sărbători fericite! ❤
@ionut11dragoi
@ionut11dragoi 6 ай бұрын
Domn` Valeriu, ma-nclin! 🙏
@viorelpetrila2460
@viorelpetrila2460 6 ай бұрын
Tara are nevoie de cit mai mulți oameni ca și dumneavoastră
@PrdFury
@PrdFury 6 ай бұрын
Domnule Valeriu!!ma pis pe toti care nu va agreeaza!!efectiv!!!
@marindoina3017
@marindoina3017 6 ай бұрын
Crăciun fericit! La mulți ani, Domnule!
@elenaion2532
@elenaion2532 6 ай бұрын
Ce Om minunat Dumnezeu sa va protejeze Mereu 🙏
@bogdanb8344
@bogdanb8344 6 ай бұрын
Mulțumim!
@raulhart643
@raulhart643 6 ай бұрын
Din nou, ca și până acum, o emisiune de milioane. Fără doar și poate un om în adevăratul sens al cuvântului. Nu vă opriți din ce faceți pentru că faceți bine.
@eugeniarob6017
@eugeniarob6017 2 ай бұрын
Va ascult încontinuu,și nu-mi vine sa cred ,va mulțumesc ca existați.
@ioanpopa6901
@ioanpopa6901 6 ай бұрын
Esti special.Cei ca tine sunt rari.Intreaga echipa in fruntea careia sta Dragos este altruista,tenace si de o harnicie incurabila!Va admir si va respect!Fiti binecuvantati cu dragoste,sanatate si noroc!Adica:"Hai noroc!"
@danielageamina2954
@danielageamina2954 6 ай бұрын
Doamne!! cätä DREPTATE aveti! 🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏
@danielaluta1621
@danielaluta1621 6 ай бұрын
Sper ca cei doua milioane de privitori sa voteze in 2024 pentru ca deja sunt informați!
@beeginner3026
@beeginner3026 6 ай бұрын
Cel mai bun coment , însă ....
@evahubert4252
@evahubert4252 5 ай бұрын
Pe cine să votăm 😢😢😢😢
@bulboacavasile7653
@bulboacavasile7653 5 ай бұрын
Ai fi uimita sa afli si aici cati se uita doar de "show" btw le-o dat cu ascutitul dl Nicolae :)
@Diana_5398
@Diana_5398 2 ай бұрын
​@@evahubert4252 Dreapta Unita sau USR
@Daniel-tj3yp
@Daniel-tj3yp 6 ай бұрын
Te urmaresc sub o forma sau alta...stiu cine esti....tot respectul meu omule !!!.....sustin neconditionat orice vine din partea ta
@costelcampanu8484
@costelcampanu8484 6 ай бұрын
Multă sănătate domnule Valeriu Nicolae!Sa ne trăiți mulți ani buni și frumoși!
@PlumpClump
@PlumpClump 6 ай бұрын
Nu zice nimeni? Ok, zic io..domnule Valeriu Nicolae, eu nu am votat niciodata dar daca ati candida dumneavoastra..as vota si eu! Cea mai tare emisune de la Starea impostorilor de pana acuma si va urmaresc de la primul episod! Hai sictir!
@madymadi3572
@madymadi3572 6 ай бұрын
Multumim frumos ptr emisiune si Sarbatori Fericite!
@valeriamedrea3593
@valeriamedrea3593 6 ай бұрын
Felicitări! S a sesizat justiția adormita și corupta in vre un caz? Nu. Ce rușine! Vă dați seama unde puteam fi daca nu furau că n codru analfabeții ăștia sub îndrumarea justiției? Să fii sănătos și ai grija de tine! Hoții sunt și periculoși.
@ancamariastancioiu4688
@ancamariastancioiu4688 3 ай бұрын
Aveți perfectă dreptate în mai toate privințele, inclusiv când spuneți că politicienii sunt reflexia societății din care provin. Prin urmare, ei sunt la fel ca noi și e de ajuns să ne uitam puțin în jur - și în oglindă... - pt a constata că nu putem pretinde ca politicienii noștri să fie perfecți. Și chiar dacă, prin absurd, am găsi câțiva, cu o floare nu se face primăvară iar aceștia n-ar putea face mai nimic pt că ar fi "mâncați" rapid de majoritate. ȘI NICI să-i băgăm pe toți în aceeași oală nu e nici corect, nici inteligent pt că rămânem fără opțiuni și, DECI, fără soluții iar asta înseamnă că alegerile n-ar mai avea niciun rost iar cei deja ajunși la cârmă ar rămâne liniștiți PE VECI acolo. Există MEREU o variantă mai bună și, la ora actuală, aceasta este USR.
@erickdimofte3424
@erickdimofte3424 6 ай бұрын
Ar fi minunat sa alegeți politică.. pentru a face curățenie și în tara noastra. Felicitări. Sunteți un om minunat cu suflet bun. Rar găsești oameni ca dumnevoastda😊
@campeanioanemiliancampean1623
@campeanioanemiliancampean1623 6 ай бұрын
Singur nu poate face nimic dacă noi cei mulți nu l susținem!
@erickdimofte3424
@erickdimofte3424 6 ай бұрын
Adevărat,si asta este foarte dureros. Ca nimeni nu mai are curaj Toți suntem orbi și surzi
@olgapavelescu1607
@olgapavelescu1607 6 ай бұрын
Respect!Sunteți dintre puținii oameni influenți, care încearcă să facă ceva!🎉🎉
@EmilTite-bu6ne
@EmilTite-bu6ne 6 ай бұрын
Tot respectul și stimă pentru tot ce faceți! Excepțional mesajul dvs sper să vă audă și să vă înțeleagă cat mai mulți.
@calarasucris9076
@calarasucris9076 6 ай бұрын
Sunteți un OM adevărat, unul valoros căruia ii dorim sănătate și viață lungă și bună!
@Uni955
@Uni955 6 ай бұрын
Un om devotat și deștept,asta e cultura😊
@augupartyano
@augupartyano 6 ай бұрын
Toate episoadele sunt splendide, mult muncite, insa asta e cel mai bun episod!! 💓💓💓💓💓💓
@blenndy82
@blenndy82 6 ай бұрын
Felicitări pentru emisiune.
@sanduciobotaru
@sanduciobotaru 6 ай бұрын
Noi va multumim! Cat despre gunoaie, chiar daca nu cred in judecati divine, vine un moment cand se mai face si curatenie. Hopefully sooner rather than later ...
@vladdutztb
@vladdutztb 6 ай бұрын
Felicitari. Si in numele tuturor oamenilor cat de cat inca sanatosi la cap in tara asta: Multumim pentru ceea ce faceti!
@mariuscodrea334
@mariuscodrea334 6 ай бұрын
Uluiroare lectie! Dupa experienta celor 39 de episoade anterioare, astazi simt ca eu merit un cinstit "Hai sictir!". Multa sanatate si spor la toate, Domnule.
@mariamusat7101
@mariamusat7101 6 ай бұрын
Am stat cu ochii în pământ, mulțumesc pentru palma dată spre trezire
@ioansava7708
@ioansava7708 6 ай бұрын
Bravo domnule Valeriu ❤
@Khal_Rheg0
@Khal_Rheg0 6 ай бұрын
Multumim! Multa sanatate!
@dianabarbu546
@dianabarbu546 6 ай бұрын
Sunteți fantastic, felicitări
@Daniel-tj3yp
@Daniel-tj3yp 6 ай бұрын
Sa fii tu sanatos ....de fapt...sa fiti dumneavoastra sanatos....lu' Dragoș nu ii pot vorbi la persoana a3-a😂😂😂...tot respectul meu domnule !!!!!
@victormarian7889
@victormarian7889 6 ай бұрын
Domnul Valeriu, nu cred ca trebuie sa va justificati, chiar daca nu stiam toate aceste detalii va stimez si va apreciez sincer, spre deosebire de multe alte staruri ale etniei care imi repugna. Keep on !
@CritianLorand
@CritianLorand 6 ай бұрын
Un punct de vedere rar promovat dar si putin înțeles, cel al olimpic vs. bun manager. Felocitari pentru explicatia clara si detailata
@negivetbari3564
@negivetbari3564 6 ай бұрын
Sunteți GENIALI, RESPECT d-le VALERIU!!!👍👏
@ioanachimoiu2609
@ioanachimoiu2609 6 ай бұрын
Toată admirația și respectul!
@milu.n.
@milu.n. 6 ай бұрын
Cinste ție OMULE !
@manuelasatnoianu1730
@manuelasatnoianu1730 6 ай бұрын
Mulțumim pentru ceea ce faceți! Felicitări! Sărbători fericite! ❤❤❤
@dorubadircea
@dorubadircea 6 ай бұрын
Respect!
@gheorghecotet6209
@gheorghecotet6209 6 ай бұрын
Mult respect D-mnule Nicolae !!!
@NihilsineDeoo
@NihilsineDeoo 6 ай бұрын
Respect
@aureliacaliman2123
@aureliacaliman2123 6 ай бұрын
Este bine să credem că va fi bine...Felicitări pentru emisiune!!Sanatate tuturor!!Crăciun fericit!👏👏❤🙏🏻
@DIASPORA2024
@DIASPORA2024 6 ай бұрын
USR 🔴 are cei mai pregatiți oameni sa duca Romania🇷🇴, unde trebuie si unde îi este locul! Tinerii pregatiti si deja relizati pe toate planurile! Respect! Mult succes în 2024👍La multi anii Romania♥️! La Multi anii romanii oriunde v-ați afla!🇷🇴✌️
@melioaranovac6354
@melioaranovac6354 6 ай бұрын
Felicitări, felicitari.. .multumim....😢😢😢
@mihaelabalan734
@mihaelabalan734 6 ай бұрын
Sănătate și putere ❤
@luciagaspar7667
@luciagaspar7667 6 ай бұрын
Mulțumesc, felicitări și multă sănătate întregii echipe ❤😊🎉❤
@ioanhale8722
@ioanhale8722 6 ай бұрын
Excepțională emisiune ! Felicitări!
@elena-tj3ni9pf8k
@elena-tj3ni9pf8k 6 ай бұрын
Felicitări pentru emisiune 👏 Mulțumim pentru ceea ce faceți ❤
@danielionutcibota9028
@danielionutcibota9028 2 ай бұрын
Esti un om de tot respectul,un adevarat model,toata stima si respectul meu,Valeriu!👍
@MihaelaPanaite-iu1wj
@MihaelaPanaite-iu1wj 6 ай бұрын
Dle Nicolae, aveti tot respectul nostru! 👏👏👏👏
@silionrazvangabriel558
@silionrazvangabriel558 6 ай бұрын
Spor si la mai multe Emisiuni !
@dianabarbu546
@dianabarbu546 6 ай бұрын
Și Stendhal scria,, Un roman e o oglinda purtata de a lungul drumului, reflecta ce există,, Apropo de partide
@irinasirbu5984
@irinasirbu5984 6 ай бұрын
Va mulțumesc pentru tot ce faceți și pentru emisiune. Cred că și pentru dumneavoastră este enorm de greu in cazul in care vă veți candida și câștiga să reușiți să dați jos caracatița care controlează țara. Dacă vă răzgândiți, să știți că doar pentru dumneavoastră mai merg la vot. Azi nu văd speranța în altă parte. Spor la treabă și mulțumesc
@elzorro3608
@elzorro3608 6 ай бұрын
Like pentru video !
@justvlad6329
@justvlad6329 6 ай бұрын
E o idee de-a mea veche ca ar trebui adusi la aceeasi masa cat mai multi oameni care au demostrat ca si-au investit banii si timpul pentru binele comun(itatii) pentru a face un partid. Exemple: Valeriu Nicolae, doamnele de la “Daruieste viata”, Daniel Bodnar, Tiberiu Bosutar, etc.
@milu.n.
@milu.n. 6 ай бұрын
Apropo ! Pentru religioșii ortodoxoizi : Despre "bunul samaritean" niciodată nu ar fi fost dat exemplu în pildă de către D-l Cristos dacă nu ar fi fost și "avut" adică bogat . Încă o dată , cinste ție și tot respectul meu !
@stefaniamuresan1392
@stefaniamuresan1392 6 ай бұрын
Felicitari pentru emisiune!
@claupeter2120
@claupeter2120 6 ай бұрын
Jos pălăria! Un OM cu valori morale autentice! Felicitări si succes in continuare!
@user-gl2bj4mr8i
@user-gl2bj4mr8i 6 ай бұрын
Bravo o lecție de viață.
@uidivo64
@uidivo64 6 ай бұрын
Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut până acum și vă doresc multă baftă și SĂNĂTATE.
@feliciamircea364
@feliciamircea364 6 ай бұрын
Ești după, părerea mea o persoană minunată și foarte inteligenta! Vă iubesc!❤
@emanuels4961
@emanuels4961 6 ай бұрын
Bravo! Tot respectul si tineti-o tot asa!
@georgee8946
@georgee8946 6 ай бұрын
Apreciez foarte mult ce faceti! RESPECT
@maneaalex-paul6944
@maneaalex-paul6944 6 ай бұрын
Multumesc pt materialele Dvs. Va doresc multa armonie , sanatate si bucurie .
@danielbaciu2499
@danielbaciu2499 6 ай бұрын
Respect tuturor românilor indiferent de etnie! Mare respect pentru cei ce,nefiind românași puri,reușesc să exprime sincer sentimentele lor!
@alexandrupatrascu4952
@alexandrupatrascu4952 6 ай бұрын
Thanks!
@camelia.tarotist
@camelia.tarotist 3 ай бұрын
Desi-s fan Starea Impostorilor, spre rusinea mea, habar nu aveam cine e si ce-l recomanda. Ma inclin
@valentintodoran6618
@valentintodoran6618 6 ай бұрын
Sa fi sănătos
@RCmadness888
@RCmadness888 6 ай бұрын
Om genial! Cu suflet bun. E de-al nostru si speram sa ramana asa.... Ca si dl Kovacs Valer,, cu care ar trebui sa o aveti un episod ASAP cu o discutie mano y mano pe Vocea Natiei cu Dragos.
@margaretasandu6351
@margaretasandu6351 6 ай бұрын
Multumesc pentru aceasta lectie! Respect si admiratie !
@ionbugiu9547
@ionbugiu9547 6 ай бұрын
Domul meu , stima și respect !!!
@danielb8886
@danielb8886 6 ай бұрын
Felicitări pentru emisiune!
@mihaiconstantinerhan307
@mihaiconstantinerhan307 6 ай бұрын
❤RESPECT SI IAR RESPECT PTR. MUNCA D-VOASTRA👍🏻💪
@biancamonicausvat2898
@biancamonicausvat2898 2 ай бұрын
Felicitări Valeriu,te apreciem mult pentru calitățile tale umane și profesionale.Multa sănătate și putere de munca.
OMG🤪 #tiktok #shorts #potapova_blog
00:50
Potapova_blog
Рет қаралды 17 МЛН
ОСКАР ИСПОРТИЛ ДЖОНИ ЖИЗНЬ 😢 @lenta_com
01:01
Increíble final 😱
00:37
Juan De Dios Pantoja 2
Рет қаралды 110 МЛН
MEU IRMÃO FICOU FAMOSO
00:52
Matheus Kriwat
Рет қаралды 35 МЛН
Obiective bune, obiective rele | Vocea Nației 214
28:04
Starea Natiei Oficial
Рет қаралды 29 М.
Economia atenției. Capcanele ei | Vocea Nației 215
25:49
Starea Natiei Oficial
Рет қаралды 31 М.
ПРЕДСКАЗАТЕЛЬ БУДУЮЩЕГО
1:00
КиноХост
Рет қаралды 6 МЛН
Мы никогда не были так напуганы!
0:15
Аришнев
Рет қаралды 4 МЛН