In memoriam Tatiana Stepa
(21 aprilie 1963 - 7 august 2009)
"Se-aliniază ştirile atroce,
Sub care omul bâjbâie înfrânt,
Şi, Doamne, cum peste această voce
Accepţi să pună un gropar pământ?
Neverosimil se întâmplă toate
Furtunile au rupt pe străzi copaci,
În toate casele de sănătate
Nu mai există loc, pentru săraci.
Asfixiaţi de epoca mizeră,
Ne amăgim că vom scăpa în cer,
Dar moartea, zilnic, printre noi prosperă
Şi taxe pentru ea ni se şi cer
De-a-ndoaselea e rânduit destinul,
E greu şi pe pământ, şi sub pământ
Şi între noi ne măcinăm continuu
Şi nimenea nu e de neînfrânt.
De-un timp încoace, farsa ne îngână,
În permanentă stare de război,
Purtăm în palme propria ţărână
Şi ne mirăm că seamănă cu noi
Şi, Doamne, se acutizează rana
Şi te-am ruga, ai grijă, dacă vrei,
S-o ţii în preajma Ta pe Tatiana,
Punând pământ de flori pe vocea ei.
Pe-aici, e o dezordine cumplită,
Mor tineri mulţi şi îi petrec bătrâni,
E, poate, cea din urmă reuşită
A Mioriţei scăpătând la stâni
Şi totuşi ce delir de ştiri atroce,
Furtunile au dărâmat păduri
Şi merge în pământ această voce,
De ce de ea nu vrei să te înduri?
Învaţă însăşi ploaia să murmure
Un cântec trist, dar moartea-i spune "Taci",
Copacii rătăcesc fără pădure,
Pădurea moare fără de copaci."
Bocet pentru Tatiana - Adrian Păunescu
7 august 2009