În lume bursa, băncile şi fondurile mutuale de investiţii constituie pilonii pieţelor de capital în statele rodate în astfel de practici. După cum afirma, în 1996, vicepreşedintele Bursei de Valori,
„nu există societate liberă fără fonduri mutuale”.
Din hoţie şi nepricepere, în România anilor ’90 ele au fost adeseori instrumente de spoliere. În cadrul fondurilor mutuale depunătorii nu mai erau atraşi cu profiturile ameţitoare de la „Caritas”, ci doar cu unele net superioare celor oferite de bănci. Deschizând o mică paranteză şi ca un preambul la un episod viitor, să spunem că, odată apărute, fondurile mutuale s-au grupat într-o asociaţie condusă de către nimeni alta decât Ioana Maria Vlas, un alt personaj cheie al jocului cu banii românilor.
Dar ce face, de fapt, un fond mutual? Păi, cea mai importantă parte e când ia banii oamenilor. El reprezintă o formă de asociere între persoane fizice sau juridice, care are ca scop obţinerea unui profit prin investirea economiilor financiare. Teoretic, fondurile mutuale sunt un mijloc de stimulare a economiei de piață, de scoatere a oamenilor din carapacea prudenței care, în anii ’90, îi determina să cumpere valută și să țină banii la saltea. Spre deosebire de „Caritas”, banii nu mai ieşeau din buzunare pentru a fi înmulţiţi miraculos şi scoşi din pălărie după un secret deţinut de un maestru al jocului, ci urmau să fie plasaţi, transparent, în afaceri concrete.
Până aici toate bune şi frumoase. Însă în această ecuaţie intervenea obligatoriu un element esenţial: administratorul. Adică, după constituirea fondului, o entitate separată se ocupa de plasamentul banilor. Transparenţa aparentă a afacerii nu a garantat corectitudinea investiţiilor, din mai multe motive. Unul era acela că administratorii puteau acţiona mai mult în interes personal, decât în interesul investitorilor. Altul era că, de multe ori, în spatele societăţilor care primeau infuziile de capital venite din fondurile mutuale se afla acelaşi tip de oameni corupţi care au făcut carieră în anii ’90. Iar investitorii nu aveau de unde să cunoască detaliile. În cel mai bun caz, cu flerul celui păţit, puteau doar să suspecteze că banii lor nu merg unde trebuie, aşa cum trebuie. Aşa se face că, în anumite cazuri, fondurile mutuale au fost un mijloc prin care depunătorii au fost ademeniți să scoată lichiditățile și să ungă mecanismul investițiilor dubioase.
Nu în ultimul rând, chestiunea fondurilor mutuale a fost una care a ţinut şi de educaţia financiară a cetăţenilor. Mai exact de lipsa ei, după cum se va vedea în povestea noastră.
Cuprins:
0:00 Introducere
05:45 Fonduri mutuale, politicieni corupţi, afacerişti necuraţi şi administratori dubioşi
18:50 Prăbuşirea FMOA-SAFI
36:50 Profilul păgubitului anonim şi identitatea profitorilor
46:54 Reverberaţii politice şi implicaţii tenebroase
57:24 De unde se vede că lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba
Alătură-te acestui canal pentru a primi acces la beneficii:
/ @zaiafet
Susține conținutul: / zaiafet
ZaiaShop: www.zaiashop.ro
Instagram: / zaiafet
Facebook: / zaiafet
Mail: horia.sarghi@gmail.com
Aparatură Folosită:
Cameră: bit.ly/2CRMfNB
Obiectiv 1: bit.ly/2XroIwM
Obiectiv 2: bit.ly/2KvvJqM