Slăvit să fie Domnul! Să-ți fie de folos pentru înaintare și îndumnezeire!

Slăvit să fie Domnul pentru că împărăția Lui crește și se maturizează!

Îmi asum eu această redundanță despre mutarea lui Adi în România. :) Eu l-am provocat pe Adi cu întrebarea mea spontană!

@@giliindrie4145 fiți binecuvântat

@@sasule9584, primesc ceea ce dăruiești. :) Domnul fie lăudat!

Da, Cristi, noul poate fi periculos. De aceea Domnul, în Cuvântul Lui, pune limite și restricții la curiozitate. Dar, noul și creativitatea reprezintă fațete constante ale manifestării Lui în creație și în noi. Și o va face și în veșnicie. :)

Aici Gili nu lncurca borcanele. Din păcate mare este grădinița Domnului !

Cînd Avraam a fost chemat, era doar Avram. A ascultat de CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU și a venit. Așa a devenit tatăl unei mulțimi. DOMNUL a pus doar un Alef. Și a ajuns să aducă o jertfă după VOIA TATĂLUI nostru al tuturor. Slavă ție DOAMNE ISUSE. Cum spune și Apostolul Petru: DOAMNE, știi că te iubesc. Și răspunsul: Paste oile MELE.

Da, cred că și bisericile trec în mod natural prin schimbări și crize, datorită aspectului ciclic care însoțește viața omului și a bisericii. Numai că situația este mai complexă ...

@@giliindrie4145 Nu m-am exprimat eu bine însă e chiar mai bună întrebarea care a reieșit 🙂 La nivel de cult longevitatea ar fi undeva in jur de 100 de ani aproximativ conform lui Tozer. Dupa care Duhul Sfânt ducând esența mai departe crează un nou curent (cult/denominațiune), iar ceea ce rămâne in urmă ar fi doar forma la ceea ce ar fi fost odată acel cult (tradițiile). Privind în urmă are dreptate. Ce am vrut să întreb e dacă un creștin conform la ce ați zis ar reiși că poate schimba comunitatea/cultul în care e implicat? Prietenului meu i s-a părut ciudat sau mai bine zis atipic (prea de tot 🙂) acest lucru spus de un păstor (fost păstor? adica ati mentiont ca ati iesit din pastoratie, ce ar insemna asta mai exact?). Nu e privit neapărat ok acest lucru în cadrul si contextul nici unei organizații/cult, adică vă imaginați cum ar fi privit cineva procedând astfel. Schimbarea de paradigmă (pt că de asta vorbim aici) ar fi prea puternică, poate chiar imposibilă de rezistat pe termen lung pentru unii. Și in acest context putem si trebuie zic eu să includem și pe cei ,,rămași în urmă" care fără a vrea trebuie să se confrunte și să se adapteze schimbării celui plecat (vorbim aici de părinți, frați/surori de corp și nu numai, prieteni). Cred că înțelegeți contextul fără a mai dezvolta eu aici. Cum vedeți asta? Merită? La un nivel macro se pot găsi avantajele și asta înseamnă desigur că schimbările sunt bazate pe suferința unora pentru câștigul multora însă cum armonizăm asta pentru cei in cauză? Posibilele conflicte, despărțiri cum sunt gestionate și justificate, dacă nu e prea mult zis așa, de Duhul Sfânt? Adică se merită efortul? Maturizare/evoluție cu ce cost? Și cum potrivim asta in lumina textului din Romani despre a nu-ți place de tine însuți pentru a proteja conștiința celor mai slabi? Cum iei decizia (și să și trăiești cu ea) de a te pune pe tine, maturizarea ta pe primul loc sacrificând relația cu un tată, o mamă? Aceste implicații îmi dau mult de gândit. Edit: Am revazut a doua oara podcast-ul si am observat ca ati mentionat despre a fi nevoie sa nu tii seama de nimeni in anumite momente cruciale din viata ta si inteleg acest lucru in lumina transformarii/evolutiei/maturizarii spirituale. Imi mentin insa ultimele intrebari cu referirea la Romanai 14, 15.

@@alexandrubilc6904 ți-am scris un răspuns de 3 ori și ... ”se șterge”. Caută-mă pe privat, pe blogul meu.

@@giliindrie4145 V-am scris un mesaj pe blog. Aștept răspunsul dumneavoastră mai departe pe mail sau acolo.

@@alexandrubilc6904 nu am găsit nimic pe blog. Cineva ne stă împotrivă! :) Scrie-mi adresa ta de email sau un alt mod în care să te pot contacta eu. Mulțumesc.

Dilematică, elegantă și excelentă întrebarea ta, Mădălina! Aici intrăm pe teren confuz, controversat și mlăștinos, ba și acoperit cu o ceață densă. Dacă vom considera sinele ca un tot unitar, atunci cele două cerințe ale Domnului Isus sunt contradictorii și imposibil de reconciliat. Ori e lepădare, resingere de sine, ori este iubire, acceptare de sine.Este ori una, ori alta. Așa se face, se gândește și se învață la nivelul infantil: omul este ori bun, ori rău. Dar, mai creștem și observăm că nimeni nu este (numai) bun sau (numai) rău. Fiecare om are o combinație unică dintre ele. Având perspectiva biblică și observația amestecului bine-rău putem să introducem și în conceptul sinelui această combinație bine - rău. Ea nu este ușor de separat, dar distincția trebuie introdusă și încercată o abordare diferită. La acea parte a sinelui rău, păcătos, i-am putea aduce ca și corespondent firea pământească. De care trebuie să ne lepădăm, iar faptele ei chiar omorâte. La acea parte a sinelui bun aș aduce ca și corespondent chipul umbrit al lui Dumnezeu în orice om, care trebuie iubit, restaurat, maturizat, chiar îndumnezeit! Am încercat o explicație personală, cât de scurtă, a modului în care văd eu acest subiect complex. Mai am de lucru la el, dar învăț, primesc și cresc. Mulțumesc, Mădălina!

Tocmai asta e că nu se împacă, deloc! Sunt în antiteză!

​@@giliindrie4145, explicația aceasta a dvs. nu lămurește de loc întrebarea la care încearcă să răspundă, dimpotrivă face situația și mai ambiguă. Nu puteți susține conceptul nebiblic al "iubirii de sine" decât dacă părăsiți parametrul sigur și sănătos al adevărului absolut revelat (Scriptura) și migrați spre terenul mlăstinos și subiectiv al "revelațiilor" pseudoștiițifice ale lui Carl Gustav Jung, Sigmund Freud, Carl Rogers & Co.

@@cornelgaby unde zice asta?

Biblia spune : "Sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti". Nu zice "Sa nu-ti iubesti aproapele mai mult ca pe tine insuti". Ideea ca "noi trebuie sa invatam sa ne iubim" duce intr-o directie gresita. Duce la egoism. Pentru ca oricum ne iubim pe noi insine. Daca ne punem atentia pe lucrul acesta, nu mai stim cand sa ne oprim. Si incepem sa investim in noi prea mult, pana in momentul cand deja nu ne mai pasa de cei din jur. Sunt atatea probleme in toata ideea asta "trebuie sa invatam sa ne iubim pe noi insine inainte sa iubim pe aproapele nostru". Nu inteleg de ce trebuie sa ii apere crestinii ideile, atat timp cand nu are sprijin biblic. Teoretic multe lucruri (moderne) suna bine, dar sunt de conceptie umanista, care presupune ca fericirea umana/personala este scopul final.

Fratele meu, Mike M, te grăbești să îmbraci roba de judecător care etichetează și condamnă prematur ereziile. Dezbracă-te de prejudecăți și citește cu atenție cea mai mare poruncă, care sunt două, din Matei 22:37-40. Acolo scrie limpede și clar unde are loc iubirea de sine. Dar, dacă am fost învățați să nu vedem bine iubirea de sine (negarea iubirii de sine) și mai avem derapajele din lume despre iubirea de sine (idolatria iubirii de sine), atunci nu ne rămâne decât să o exilăm pe insula negării. Problema cu ea, iubirea de sine, este că seamănă cu două surori gemene, în care una este bună și sănătoasă și alta este egoistă, firească. Drama și păcăleala multora este că iubirea de sine sănătoasă rămâne supusă în exil, în timp ce sora ei geamănă, firească, rebelă, reușește să evadeze din închisoarea negării strecurându-se deghizată și neobservată în viețile noastre sub forma unor concepte și reflexe creștine acceptabile. Domnul să ne crească în credință, speranță și dragoste! Domnul să ne dea harul și puterea lepădării/dezbrăcării de hainele necesare și familiare ale copilăriei (care îi trâng tare pe mulți, dar ei rabdă cu stoicism) și să ne îmbrăcăm cu hainele noi și necunoscute, nefamiliare, ale adulților/maturității. Între dezbrăcare și îmbrăcare există un spațiu și timp de ”a fi gol” în care simți și ești vulnerabil, în care senzația de nesiguranță este dureros de crâncenă. Maturizarea, trecerea dintr-o etapă în alta, presupune această intrare temporară, dar repetată, în zona nedorită a vulnerabilității, nesiguranței și fragilității, în care murim față de sinele firesc, învechit al copilăriei sau etapei trecute și ne formăm un sine nou, înnoit prin obiceiuri și haine noi. Domnul folosește ”materia primă” pe care o avem și suntem, pentru a ne înnoi în mod repetat, până ajungem la statura plinătății Sale. Domnul să ne ajute să rămânem în acest proces dureros și fascinant de înnoire, desăvârșire, până când El va zice: ”Gata, e finalizat”!

@@giliindrie4145 , Multumesc pentru mesaj. Deci acum daca auzi invataturi noi si le critici (le judeci) inseamna ca esti fariseu, ca esti pe scaunul de judecator. In cazul acesta puteti spune ce doriti, frate... Dumnezeu sa va mustre daca ati gresit. Imi cer iertare ca am fost singurul comentariu care v-a deranjat.

@@giliindrie4145 Sunt uluit de cat de multe cuvinte sofisticate si idei incalcite este nevoie sa explici Evanghelia. CIneva spunea : "....daca evanghelia este explicata in asa fel incat este greu de inteles, aceea nu este evanghelie." Calea este atat de simpla incata si cei fara minte nu se pot rataci pe ea. Argumentati frate niste lucruri care nu au nici cea mai mica baza biblica si nu aduceti nici un argument biblic, un verset cel putin (cu toate ca nu este indeajuns doar un singur verset pentru a da o invatatura anume). Bineinteles, folositi textul din Matei intr-o interpretare pe care nu am auzit pe nimeni indraznind sa o faca. Acolo ni se prezinta o stare de fapt a lucrurilor, accea ca noi ne iubim pe noi insine, este natural si firesc, asa suntem nascuti. Luati acest lucru si il transformati in porunca. Ca si cum Domnul Isus ne-ar porunci sa ne iubim pe noi insine asa cum ii iubim pe ceilalti. Sau sa cautam sa invatam iubirea de sine inainte de a ii iubi pe ceilalti. Separati iubirea de sine in doua ca sa puteti argumenta idea dumneavoastra. Iarasi spun, nu regasesc nicaieri in scripturi acest concept. Dupa cum ati afirmat in prma propozitie din raspunsul dumneavoastra: "Fratele meu, Mike M, te grăbești să îmbraci roba de judecător care etichetează și condamnă prematur ereziile. " Chiar dumneavoastra dati raspunsul . O erezie se condamna, prematur sau tarziu, se condamna. Erezia ramane erezie chiar daca este imbracata in cuvinte atent mestesugite.

Vali, să știi că și facebook-ul e bun, dacă știi să-l folosești inteligent. Dacă nu, te folosește el pe tine.

La matematică lucram cu numere, teoreme și figuri geometrice. Toate erau exacte și trebuiau memorate. Nu ne lăsa mult loc de interacțiune și comunicare pe subiecte colaterale.

Biblia trebuie folosită cu grijă, iubire și inteligență, iar face book-ul cu cumpătare! :)