Caritas: cea mai mare țeapă dată românilor (anii '90)

  Рет қаралды 339,560

Zaiafet

Zaiafet

10 ай бұрын

Fraţilor, se spune adeseori că regimul comunist a căzut şi pentru că mulți dintre cei puternici
înainte de 1989 nu aveau unde şi cum să își cheltuie banii. Membri de prim rang ai Partidului
Comunist, dregători locali în orașe mari sau ofițeri de Securitate acumulaseră avere și influență
greu de consumat într-o viață. Casele acestor oameni începuseră se semene tot mai mult cu niște
depozite care adăposteau stocuri de cafea, băuturi rafinate, haine sau tot soiul de bunuri care nu
se găseau cu ușurință. Deși erau stâlpii de rezistență ai unui regim care le asigura statut și
influență, tânjeau după comoditățile și rafinamentul Occidentului pentru că, în ciuda tuturor
avantajelor, la sfârşitul zilei nu reușeau să fie decât niște chiori în țara orbilor. În cele din urmă,
lăcomia lor și lipsurile celorlalţi au compus prohodul comunismului. Pe ruinele lui, privilegiații
și sărmanii s-au întâlnit din nou, în aceleași roluri, de profitori și înșelați. Foamea de bani, ideea
greșită despre bunăstare și lumea de dincolo i-au făcut pe unii să profite, iar pe alții să-și piardă
mințile, banii, uneori chiar viețile. Așa a apărut „Caritas”, în acest marasm al tranziției, într-un
ocean de confuzie și cinism, în care unii au știut de la bun început cum să navigheze, în vreme ce
majoritatea fără busolă a naufragiat negreşit. „Caritas” a fost una dintre primele lecții amare ale
libertății și democrației, nici mai mult nici mai puțin decât ideea că peștele cel mare îl înghite pe
cel mic și că dorința de profit, care stă la temelia capitalismului, nu are sațiu și, de multe ori, nici
morală.
Visul de aur al ultimei generații a nomenclaturii comuniste pare să fi fost nu edificarea societății
multilateral dezvoltate, cât petrecerile la piscină, mașinile scumpe și accesoriile de lux. De la
grătarele şi chefurile patriarhale ferite, de dinainte de 1989, acompaniate de lăutari şi udate cu
bere, aceşti oameni au trecut la o expunere agresivă, pentru că, nu-i aşa, ce sens are să ai bani
dacă cineva nu suferă din cauza asta, văzând cum îi risipeşti ostentativ? Ceea ce înainte părea
interzis de morala socialistă, acum era permis. Concomitent, aceleași dorințe s-au aprins şi în
minţile celor mulţi, însă, surpriză, concurenţa a fost neloială. Nu e de mirare că primele mari
averi din România s-au făcut pe seama oamenilor, prea naivi şi lipsiţi de mijloace pentru a se
apăra de o minoritate venală şi vicleană. În această aventură, puternicii zilei s-au folosit şi de
indivizi obscuri.
Text scris de istoricul Constantin Vasilescu
Alătură-te acestui canal pentru a primi acces la beneficii:
/ @zaiafet
Susține conținutul: / zaiafet
ZaiaShop: www.zaiashop.ro
Instagram: / zaiafet
Facebook: / zaiafet
Mail: horia.sarghi@gmail.com
Aparatură Folosită:
Cameră: bit.ly/2CRMfNB
Obiectiv 1: bit.ly/2XroIwM
Obiectiv 2: bit.ly/2KvvJqM

Пікірлер: 825
@amic9516
@amic9516 10 ай бұрын
Si totusi inca romanul daca ar mai aparea un Caritas,ar da buzna sa-si incerce norocul.
@vioricacoroama7494
@vioricacoroama7494 10 ай бұрын
Prostia e o boala fara leac
@stefanrusanu6382
@stefanrusanu6382 10 ай бұрын
Clar ! Doar mama proștilor e mereu gravidă
@On3bOy
@On3bOy 10 ай бұрын
Pai toti sunt calare pe aparate, la munca e greu.
@robert9495
@robert9495 10 ай бұрын
@amic9516 mama prostiei e mereu gravida si e nemuritoare.
@neighborsgoat
@neighborsgoat 10 ай бұрын
Boss, am niste crypto, e pe val; te bagi? :D
@danieldanut1353
@danieldanut1353 10 ай бұрын
În acea perioadă aveam vreo 25 de ani, fără să fiu vreun deștept, cu studii superioare, sau vreun geniu autodidact, probabil intuitiv,am înțeles din primul moment cum funcționa mârșăvia. M-am certat cu o mulțime de prieteni, vecini, cunoscuți, cărora încercam să le explic lipsa de logică a acestui "joc". Când s-a spart urciorul nimeni nu-și mai amintea de avertismentele mele,ba chiar,unii mi-au reproșat că eu n-am avut curajul să investesc și să risc, de parcă prostia ar fi fost o obligație. Nenorocirea e că oamenii nu învață nimic, niciodată.
@naly202
@naly202 10 ай бұрын
Eu cred ca toata lumea intuia ceva, dar spera fiecare ca excrocheria va tine mult si bine si : " Poate eu o sa apuc sa-mi iau banii, restul, treaba lor". Multi au fost isteti si au ridicat sumele dupa pri a strigare si s-au oprit.
@textorisb
@textorisb 9 ай бұрын
foarte bun comentariu si va felicit pentru curaj si luciditate. caci, ..pe vremea aia, si pe mine ma certau groaznic pe strada persoane care apucasera sa ia ceva bani inmultiti de aproape opt ori , dar lasasera acolo alti bani ..sa se inmulteasca. si acestia nu suportau ideea ca cineva sa faca propaganda realista, lor le era frica sa nu se opreasca magaoaia si sa nu mai castige ..sau chiar sa piarda. ideea e ca unii , totusi, au cstigat colosal, altii au pierdut totul, cu mentiunea ca cei ce au castigat au fost cei putin iiar cei ce au pierdut ultimii bani au fost cei multi . o drama imensa
@danielvilcu9141
@danielvilcu9141 9 ай бұрын
@@naly202 Cam asta a fost, in general, opinia : "dupa mine, potopul".... Au fost astfel de manarii peste tot, si, peste tot, s-a intrat "prin fata"... au facut bani frumosi si aia de favorizau ("baietii destepti" d-atunci)... Cat despre Cluj...cam p-atunci, "economistul agrar Funar" (absolvent de studii economice, "Economie agrara") a ridicat orasul... Si nici "baietii cu ochi albastrii" n-au fost straini de ce s-a intamplat...Asa cum, nici un eveniment semnificativ, d-atunci incoa', nu le-a scapat...
@marius.alex777
@marius.alex777 9 ай бұрын
Subscriu!
@user-gc8zq3px
@user-gc8zq3px 9 ай бұрын
​​@@naly202exact așa a fost cum spuneți dvs,,,dar colegul se da mare deștept acum ...eu cred că de fapt el nu prea avea ce sa bage,era sărac lipit,asta era motivul😅,....evident că 90% știau că bula se va sparge cândva ,dar speri sa tina cat mai mult,așa e Omu,e normal..
@-POISON-
@-POISON- 10 ай бұрын
Horică, trebuie să vii și cu episodul 2 - FNI.
@termenu
@termenu 10 ай бұрын
L am intrebat pe tata acum cativa ani de ce noi n am bagat la Caritas (eram una din putinele familii din oras care nu bagase bani la ei) si mi a spus ca el bani din cer n a vazut niciodata.
@peterminea3949
@peterminea3949 10 ай бұрын
Cea mai înțeleaptă reacție!
@15dines
@15dines 10 ай бұрын
Si eu il l-am intrebat. El facea ASE-ul, intrase prin '89 sau '90. El stia de toate schemele acestea si, evident, nu a participat. Bunicii mei in schimb, fiind din categoria taranimii muncitoare, au pierdut vreo 2 vitei vanduti. Ideea e ca cei ce stiau exact mecanismul si ii avertizau pe ceilalti, well, nu aveau ce avertiza.
@79werwolf
@79werwolf 10 ай бұрын
Tata a zis ca are mai multe sanse la loto. A avut dreptate.
@user-je1kl7sp3i
@user-je1kl7sp3i 10 ай бұрын
Corect aveam un coleg rom și Vasile îmi zicea hai să băgăm și noi la Caritas dar așa prosta cum eram tot mi am dat seama că e o mare minciună a trecut puțin după ce ia zis și sa dovedit o mare păcăleala iar atunci mi-a zis că am avut dreptate pierdea bani sau mai știu eu ce baga el mai îndemna și pe alți in guvern parlament instituti justiție e tot un caritasn
@Lovemusic856
@Lovemusic856 10 ай бұрын
@@15dinesMa gandesc daca nu cumva tot asa ceva sunt si criptomonedele, mai ales ca nimeni nu garanteaza nimic.
@costelcostache4271
@costelcostache4271 9 ай бұрын
Vă vine sa credeți sau nu, citisem într-o carte de schema asta, deși la vremea respectivă nu știam cum se numește sau ce era cu adevărat. Doar știu că oamenii dintr-un oraș au fost păcăliți in modul ăsta (in carte), iar când am auzit de la mama ca vrea sa pună și ea bani, că o să-i dea înapoi mai mulți, i-am spus sa nu facă asta și m-a ascultat! Aveam 15 ani in 1992 și mama m-a luat in serios.
@sugipulaboule9
@sugipulaboule9 9 ай бұрын
TOTUL a fost planuit de foarte multi ani de zile. Si totul este impotriva omenirii, nu vedeti ca acum li "s,, a sculat la astia" sa ne inchida in orasele de 15 minute ? Platiti CASH oriunde mergeti, nu folositi cardul sau telefonul.
@iuliandiaconu9454
@iuliandiaconu9454 10 ай бұрын
Ce episod, incredibil... cat de bine realizata documentarea, mii de felicitari. Ioan Stoica a fost doar un biet tap ispasitor, mrejele sunt mult, mult mai adanci, iar caracatita are mii de tentacule. Cu totii judeca persoanele care au jucat la Caritas, dar sa traiesti atatia ani de comunism si neajunsuri, oamenii au zarit o speranta; mare pacat ca a fost doar un miraj. Voi realizati ce impact a putut avea acest fenomen, din moment ce oamenii si-au vandut case, terenuri pe nimica toata, doar, doar sa prinda si ei o mica felie din tort? Aceste materiale ar trebui utilizate in scoli, la ora de istorie. Mii de multumiri inca o data.
@zordorian55
@zordorian55 9 ай бұрын
Așa e Zaiafetul nostru, intotdeauna f bine documentat și f bun orator... O plăcere să- l asculți, mă refer la Horia.🙂
@neighborsgoat
@neighborsgoat 10 ай бұрын
Îmi amintesc că la final, se anunțase că se fac plățile doar pe litere, literele fiind numele de familie ale deponenților. Tot atunci circula un banc că în curând vor ridica doar deponenții cu literele P, U, L și A, strict în această ordine. S-a dovedit că nu a fost doar banc.
@user-je1kl7sp3i
@user-je1kl7sp3i 10 ай бұрын
Da justiția politicu ia girat pe acești hoți că și în prezent tot așa un Caritas cu bogățiile tari ei sunt stapini ăștia trebuie inmpuscati numirile in ministere o bătaie de joc numai numiri de vomnplicitati hoți cu hoți
@elenasandor5626
@elenasandor5626 9 ай бұрын
😁😂😃😄😄😅Dacă nu erai prea lacom şi scoteai primii bani ce i-ai depus era ok,dar romanul fiind lacom, îi tot rotea ,până s-a ales cu nimic!
@mirelalinleahu1369
@mirelalinleahu1369 9 ай бұрын
@@elenasandor5626, românul? Dar care nație nu proceda la fel?
@sebastiangruia5707
@sebastiangruia5707 9 ай бұрын
😂😂😂😂😂
@oanaanton4713
@oanaanton4713 9 ай бұрын
​@@mirelalinleahu1369e vorba de saracie. Astfel de scheme afecteaza intotdeauna oamenii disperati sa iasa din saracie. La fel si jocurile de noroc. Nu oamenii lacomi, ci oamenii saraci, din nefericire.
@Fubar007
@Fubar007 10 ай бұрын
Exceptional.. desi stiam de Caritas, fiind nascut in '90 nu aveam toate detaliile, despre cine, cum si ce a facut. Super material
@floareiordache8280
@floareiordache8280 9 ай бұрын
La varsta de 2 ani trebuia sa stii mai multe detalii,prostule mic😁
@mirelalinleahu1369
@mirelalinleahu1369 9 ай бұрын
După asta a urmat FNI! Ca să vezi ce rău era pe vremea comunismului, că a trebuit să vină democrația, vărsând numai sânge și groază, ca să se instaleze! Au umblat la buzunarul românului, omorând astfel puterea de cumpărare și ținând românul cu capul în jos!
@bogdanneagu5413
@bogdanneagu5413 10 ай бұрын
Nu pot înțelege cum de nu s-a găsit unul care să îl strângă de gât pe vreun astfel "contabil". Ne luam la bătaie pe strada pentru un loc de parcare sau un clacson, dar nu trecem la acțiune când ne trezim fraieriți și vedem că nimeni nu vrea sa fie descoperit adevărul.
@cooltrades7469
@cooltrades7469 10 ай бұрын
Pai s-a dus la puscarie . Si el si contabila si altii.
@bogdanneagu5413
@bogdanneagu5413 10 ай бұрын
@@cooltrades7469 pai a făcut doi ani de pușcărie și sunt zeci de oameni care s-au sinucis. Există foarte multe familii care au rămas pe drumuri. A făcut pușcărie cat face un băiat prins cu 2 grame de iarba la el. Crezi că este echitabil?
@argonlitium2837
@argonlitium2837 10 ай бұрын
romanii sunt lasi citeste Miorita
@azazeal1788
@azazeal1788 10 ай бұрын
Claxon
@alinm4844
@alinm4844 10 ай бұрын
Un contabil da, dar restul politicienilor, jurnalistilor si securistilor care au ajutat nu au patit nimic. Ce faci, bati milioane de oameni? Majoritatea romanilor sunt asa.
@gabrielamettenanxt1363
@gabrielamettenanxt1363 10 ай бұрын
Parcă a fost ieri. Ce nebunie a fost. Cunosc o persoană care a pierdut banii care erau strânși pentru a cumpăra o casă. Unii s-au bucurat, alții au plâns...
@Rares.E
@Rares.E 10 ай бұрын
Cei mai mulți au plâns !
@MrFluorescentify
@MrFluorescentify 10 ай бұрын
I a ghici cine s a bucurat?
@florintomescu9241
@florintomescu9241 10 ай бұрын
Gen bitcoin pentru generația noastră 😂
@juegaconirina1192
@juegaconirina1192 7 ай бұрын
Cunosc caz real-au vândut apartamentul,s-au mutat în garaj familie 4 persoane...visau sa își cumpere vila când ridicau câștigul de la caritas..din păcate ptr ei,totul sa naruit
@ProgamersPC
@ProgamersPC 10 ай бұрын
Nu am urmarit materialul, dar aveam vre-o 10 ani, "vise frumoase" cu oameni ce locuiau in garaje asteptand sa scoata 8x sau 6x suma depusa. A mai fost pe urma tot asa la scara mai mica Bactel parca se numea, nu mai retin, totul sa finalizat la FNI, Fondul National de Investiti avand ca patron pe Sorin Ovidiu Vantu, doamne cata reclama era la TV, "Dormi linistit, FNI vegheaza pentru tine." Acum Sorin Ovidiu Vantu este mare Influencer, iar multi il apreciaza uitand sau nestiind istoria lui. Ani 90-2000 a fost epoca de aur a tepelor, Dupa 2000 sa inceput la legalizarea tepelor, gen taxa Basescu iar dupa 2012 fraudarea fondurilor europene, prin licitati la firme de casa, gen Marele Alb. Asta este Romania o tara de tepari incepand din curtea scoli pana la structurile de putere.
@richardsdma
@richardsdma 10 ай бұрын
stai linistit ca peste tot e asa, nu numai in romania. noi le stim ca aici traim.
@cipriancostiug7052
@cipriancostiug7052 9 ай бұрын
Dau si eu un coment sa ajute la algoritm, sa vada cat mai multi tineri, de ce parintii lor si au vandut tineretea sa ne inpinga societatea spre normalitate si sa priveasca "oportunitatile" cu un gram de scepticism. Bravo Horia!
@bigherb
@bigherb 9 ай бұрын
tinerii care acu investest in alte scheme piramidale de tip crypto, NFT etc :D
@pecosimplu7070
@pecosimplu7070 9 ай бұрын
Cea mai mare teapa din anii 90 a fost iliescu.... Prin comparatie, celelalte.s glume proaste, inclusiv fni Apreciez maxim materialul, succes
@swiftabc3297
@swiftabc3297 10 ай бұрын
Fain materialul! Despre sorin ovidiu vantu nu ai amintit nimic
@paulapandelea421
@paulapandelea421 9 ай бұрын
Felicitari pentru material ; aveam 22 de ani atunci si ma bucur ca salariul si situatia familiara, nu mi- a permis sa pierd, dupa ce ca nu aveam ce !
@peterminea3949
@peterminea3949 10 ай бұрын
Caritas, o catastrofă socială, morală și educațională! Rușine!
@user-je1kl7sp3i
@user-je1kl7sp3i 10 ай бұрын
Și acum romini mult educat e acu tot u Caritas la nivel de țară
@naly202
@naly202 10 ай бұрын
Familia mea a pus 10mii, cand ne-a venit randul sa luam 80, mama a mai pus 20, in speranta ca data viitoare vom lua 800 mii. Pana sa apucam data viitoare, afacerea Caritas a picat. Noi nu am pierdut prea mult, diriginta mea in schimb si-a amanetat apartamentul + toate economiile si a pierdut tot.
@adriancorbuleanu8784
@adriancorbuleanu8784 7 ай бұрын
Eram student. Nu am investit niciodata in acest joc desi lucram deja part time si aveam bani. Escrocheria era evidenta. Dar lumea nu gindea, era luata de ape si emotii.
@filipmihnea8801
@filipmihnea8801 10 ай бұрын
Nu prea pot sa-mi dau cu parerea, sunt inca un copil la cei 19 ani pe care ii am, dar la cum vad lumea in jur, si depunerile considerabile de care aud in jur la pacanele, nu m-ar mira ca vreun joc de genul asta sa prinda si la generatia mea...
@nicoletapreda3502
@nicoletapreda3502 9 ай бұрын
Multă Naivitate poate avea omul !! Felicitări pentru reportaj . Am întâlnit o persoană care lucra pe taxi , mi-a povestit că a pierdut apartamentul la Caritas . Tristă istorie .
@constantinvrabie3812
@constantinvrabie3812 3 ай бұрын
Pe lângă naivitate a fost puterea exemplului. Era greu să stai deoparte când vecinul sau prietenul se îmbogățise.
@ioanovidiuspatacean1039
@ioanovidiuspatacean1039 Ай бұрын
felicitari pentru profesionalismul cu care ati abordat un subiect atat de dureros de ascultat in istoria capitalismului modern din Romania! Poate continuati cu FNI, va incurajez sa o faceti
@marilenalupusoru8526
@marilenalupusoru8526 10 ай бұрын
Documentare excelenta! Felicitari Horia!
@iulianmihai9367
@iulianmihai9367 10 ай бұрын
exista scheme piramidale in RO si acum ,de exemplu pensiile speciale ..iei de la populime ,cei multi si beneficiaza o mana de smecheri De fapt sistemul bugetar este o schema piramidala ,iei de la 4-5 insi ca sa platesti unu Totul perfect legal ..
@danielortega5326
@danielortega5326 10 ай бұрын
Bancile aceelasi principiu, depozitezi banii in banca ca sa primesti 2%, 3% pe an, in timp ce ei ofera banii tai altcuiva cu comision 10% sau chiar mai mult, capitalism sa fie
@alinm4844
@alinm4844 10 ай бұрын
Tot sistemul de pensii de stat e schema Ponzi: daca nimeni nu mai contribuie, cei care deja au contribuit au pierdut toti banii.
@user-xk7yw7oi6q
@user-xk7yw7oi6q 8 ай бұрын
Da
@ExiSTEIN
@ExiSTEIN 9 ай бұрын
AM DAT SHARE SI LIKE!!! SI AM DISTRIBUIT PESTE TOT!!!👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍💖💖💖💖💖💖🙋‍♂🙋‍♂🙋‍♂🙋‍♂🙋‍♂🙋‍♂
@mr.f.o.g.studio1538
@mr.f.o.g.studio1538 10 ай бұрын
Filmele de groaza sunt zero... nu ai cum sa iti imaginezi macar asa ceva...cei care au trait chestia asta pe propria piele...chiar ca au suferit. Doamne fereste😞
@georgeb93
@georgeb93 9 ай бұрын
Pai multi s-au omorat, practic esti neputincios, nu ai efectiv ce sa faci, tocmai de aia in 2023 avem cei mai multi europeni plecati din propria tara, oameni care nu o sa se mai intoarca in veci!
@azmusic5011
@azmusic5011 10 ай бұрын
Un mic istoric al SRI, PSD și ministrul justiției
@paraschivaghenescu4144
@paraschivaghenescu4144 9 ай бұрын
Multumim cu recunostinta ptr materiale declarate Un pic sami mai treaca supararea si eu sint una din pagubite Am avut un vis si lam ignorat totalmente Mama mea deceduta in 1967 mia zis ...Uitate fata mea ce se intimpla cu bani bagati la caritas ...se facea o gramada de mere stricate care cadea din miinile oamenilor putede il si se tinguiau si plingeau ❤❤ gratie
@oberstul1941
@oberstul1941 10 ай бұрын
Super video. Ador istoria anilor 90 autohtoni pe care mi-o amintesc inca f bine. Au stat si ai mei pe la cozi, la gard, sa-si ia banii de la Caritas-ul din Pitesti, Philadelphia, ca deh asa era pe vremea aia. Stateam chiar pe scara cu patronul de acolo, ma jucam cu fii-sau samd. Deja istorie - bravo, Zaiafet!
@gionipaduraru3806
@gionipaduraru3806 10 ай бұрын
🤣👍🤣👍😡
@gionipaduraru3806
@gionipaduraru3806 10 ай бұрын
🤣🤣🤣👍🥕🥕🥕
@suveranitatesuveranitate1675
@suveranitatesuveranitate1675 8 ай бұрын
rau a facut ca nu sa vandut si el ca sclav
@adilemrul5238
@adilemrul5238 4 ай бұрын
Ai fost acolo? Si eu, cu ai mei... dar ai auzit de ziarista care era undercover sefa de la Pitesti pe schema Ponzi? Acum e bogătaşa orasului. Ea a coordonat totul si cand sa fie gata sa o salte, avea listele cu aia de sus care au luat banii primii si nu au mai luat o. Asta este viata. Unii stam si nu facem nimic o viata, altii...in 5 ani ajung ce trebuie.
@legoapocalypse3073
@legoapocalypse3073 10 ай бұрын
In spatele tepei era statul roman si securistii. Cam aceeasi teapa se petrece si acum dar sub alta forma. Vezi taxele, impozitele si preturile marite ca sa se pastreze pensiile speciale ale securistilor care au tepuit in 90.
@traianpascale5962
@traianpascale5962 10 ай бұрын
O mica remarca, banii nu s-au "topit", doar s-au coagulat in anumite buzunare.
@ForgottenKnight1
@ForgottenKnight1 7 ай бұрын
Normal. Banii nu dispar niciodata, doar se transfera.
@lxs3816
@lxs3816 10 ай бұрын
Ahhh și apropos de Caritas, ca și completare, Stoica a vrut să deschidă prima oară filiala în Tg Mureș dar nu a primit aprobarea așa că omul sa dus la Cluj, cât îl mai înjurau mureșenii pe primarul de atunci...😂
@garagecommunity
@garagecommunity 9 ай бұрын
Foarte util acest episod istoric! Frumos! am vizionat cu plăcere, chiar dacă le mai studiasem anterior
@radusabau3349
@radusabau3349 2 ай бұрын
Eu am fost un " disperat care locuia pe zona". In '93 aveam 14 ani si locuiam in Plopilor langa Sala Sporturilor. Intr-o zi de vara impreuna cu prietenii am vrut sa mergem la piscina olimpica conectata de Sala Sporturilor. Am fost de nenumarate ori inainte . De acea data depunatorii la Caritas erau peste tot, coada se intindea in toata parcarea. Noi am incercat sa o taiam prin coada spre piscina. Lumea a inceput sa comenteze crezand ca ne bagam in fata. Eu ,un destept de 14 ani , am comentat inapoi zicand printre altele: " băga-mi-aș p@#a in Caritasul vostru!" . O armata de gardieni a tabarat pe mine administrudu-mi o bataie a la Mineriada din '91. Cand parintii mi-au vazut vanataile de pe spate , i-am mintit spunandu-le ca am cazut pe marginea piscinei. Clujul anilor '90 devenise jenant sub Funar. Cand mergeam la mare ne dadea-m timisoreni sa evitam rusinea de a fi clujean.
@ionut-bogdancojoaca261
@ionut-bogdancojoaca261 10 ай бұрын
Bernard Madoff, Lou Pearlman, Sergei Mavrodi, Allen Stanford, Gerald Payne, Tom Petters, Scott Rothstein, Michael Eugene Kelly, Reed Slatkin. Cam asta este ce am gasit ca top al celor mai mari scheme Ponzi. Felicitari ptr material, foarte bun si util dar ma asteptam sa specifici sursa cum ca al nostru Caritas a fost inclus in top 5 scheme Ponzi
@purpleldv966
@purpleldv966 10 ай бұрын
Tu esti clujan, asa-i?
@ionut-bogdancojoaca261
@ionut-bogdancojoaca261 10 ай бұрын
@@purpleldv966 Nope. Care e stereotipul?
@elenalupusoru4459
@elenalupusoru4459 6 ай бұрын
😊😊😊😊😂😂
@ovidiuparaianu2068
@ovidiuparaianu2068 10 ай бұрын
Un videoclip care ma motiveaza sa incep investitia in crypto
@tonydanielc7739
@tonydanielc7739 10 ай бұрын
Chiar cautam un comentariu legat de asta. Aparent nu vede nimeni asemanarea. Tot ponzi e, dar ponzi criptat intr-un server.
@danielortega5326
@danielortega5326 10 ай бұрын
@@tonydanielc7739 ponzi sunt toate daca te reduci la cerere si oferta
@johnanton3207
@johnanton3207 2 ай бұрын
Istoria se repeta pana inveti lectia. Singura diferenta intre cripto si fondurile de intrajutorare e doar tehnologia. Dai bani unor straini care folosesc un proces pe care nu il intelegi ca sa scoti 6x investitia. Succes.
@variovent
@variovent 10 ай бұрын
Excelenta analiza, felicitari, Horia!
@vizitiubogdan9484
@vizitiubogdan9484 10 ай бұрын
Dirigintele meu a vândut 3 apartamente și dacia break noua și a băgat toți banii la Caritas, a pierdut tot și a rămas cu soția și doi copii într-o garsonieră.
@stefanrusanu6382
@stefanrusanu6382 10 ай бұрын
Mai avea frați acasă ? 😅😅😅😅
@DeannaSt
@DeannaSt 10 ай бұрын
@@stefanrusanu6382 Care parte a cuvantului “diriginte” n-ai înțeles-o? 😂
@laurentiutrifan9092
@laurentiutrifan9092 6 ай бұрын
Deci dirigintele tau avea in 1992 4 apartamente si o dacie break... cumva nu pot sa-i plang de mila.
@mirelatustiu1113
@mirelatustiu1113 10 ай бұрын
Felicitări pentru podcast !!!
@costyb2806
@costyb2806 10 ай бұрын
Wow! Excelent! Felicitări Zaiafet!!! ❤
@nagyzoli
@nagyzoli 9 ай бұрын
@Zaiafet Cel mai grav este ca daca un personaj carismatic maine deschide in zona rurala sau de orase mici, saracacioase o firma de genul, cei care investesc sunt TOT de ordinul sutelor de mii. Diferenta e ca nimeni nu mai are pila suficient de mare sa ii ofere un spate chiar atat de beton armat, deci se va dizolva extrem de rapid. Insa paguba va fi facuta
@adilemrul5238
@adilemrul5238 4 ай бұрын
@adilemrul5238
@adilemrul5238 4 ай бұрын
Bby, de Euroins, 2023, ce zici? Nu-i 1992. Astazi in timp ce citesti cu ochii licărind in ecran, alti indivizi pun la cale cu legea in mana un alt jaf de miliarde. Asta este viata.🥰
@sabinas4407
@sabinas4407 10 ай бұрын
M-am intors din concediu iar baietii de la Zaiafet mi-au facut si un cadou de bun venit ❤️
@investestepebursa
@investestepebursa 10 ай бұрын
Felicitari pentru material, Horia! F bun.
@paraschivaneamtu1723
@paraschivaneamtu1723 6 ай бұрын
Despre Banca Populară ne puteți spune ceva ?
@Gabriel-yo8te
@Gabriel-yo8te 10 ай бұрын
NFT se tranzacționau până de curând pe sume mari, până bula a făcut poc și deținătorii din acel moment au fost păgubiți. Criptomonedele și acțiunile multor companii la fel funcționează, au valoare datorita speranței că în viitor se va găsi altul dispus să plătească și mai mult...
@ToniBadea16
@ToniBadea16 10 ай бұрын
Si o sa apara din nou NFT-urile si criptomonedele in presa si din păcate se vor gasi noi pagubiti care sa cumpere in varful pietei.
@SebastianMih
@SebastianMih 10 ай бұрын
Ce legatura au schemele Ponzi cu criptomonede si actiuni?
@Gabriel-yo8te
@Gabriel-yo8te 10 ай бұрын
​@@SebastianMihcu crypto poți avea beneficii in urma unor fonduri investite de alte persoane care cumpără de la tine și nu de pe urma veniturilor pe care acest "business"le-a generat de la sine. Ai nevoie de cineva care iese in pierdere la un moment dat. Ai vândut înainte să crească valoarea? Ai pierdut bani potențiali. Ai vândut fix înaintea sa cada? Atunci cel care a cumpărat va fi păgubitul. Cineva trebuie sa iasă prost pentru oricine iese câștigat. La fel și cu acțiunile umflate artificial , cum a fost fenomenul GameStop și cum sunt și multe altele
@danielvilcu9141
@danielvilcu9141 9 ай бұрын
@@SebastianMih Au, puiule : plusvaloarea (aia de zicea Marx ca misca economia) nu se face "minand pe net"... Actiunile sunt altceva... e pe net, completeaza-ti educatia financiara (actiunea e parte dintr-o structura economica, producatoare de plusvaloare, cripto e o insiruire de biti, pe net... pai ?!) Deci, sa nu "scufundam" una cu alta. Ca, asa devii, precum inaintasii recenti, fraieribil de jmecheri !
@danielvilcu9141
@danielvilcu9141 9 ай бұрын
@@Gabriel-yo8te Actiunile sunt parte de capital social; orice firma se naste, creste, moare... Dar, intre timp, face plusvaloare... Cripto face doar prosteala... Cam aia e diferenta !
@type3666
@type3666 10 ай бұрын
Ar fi bun cu video sau o continuare la aceste episoade si intamplari , gen FNI , devalizarea bancilor detinute de stat etc.
@costyb2806
@costyb2806 10 ай бұрын
Aștept și eu!
@user-je1kl7sp3i
@user-je1kl7sp3i 10 ай бұрын
Devalizarea băncilor de stat sa făcut cu acordul politicului justiție instituti in fond cine ne conducea criminali trădători hoți ei și au tras instituti justiție așa că corb la corb
@andreibacescu7932
@andreibacescu7932 10 ай бұрын
Multumim❤
@liviupopescu7551
@liviupopescu7551 26 күн бұрын
Chestia asta arată nivelul de inteligență al românilor. Că tot ne credeam noi geniile planetei! 😀😀😀😀😀😀😀
@joythug37
@joythug37 10 ай бұрын
S-ar putea face un film românesc bun despre fenomenul Caritas ..
@robert9495
@robert9495 10 ай бұрын
cinematografia la noi e praf. decedata de mult. cine dreaq sa se mai ocupe si de asa ceva?
@andreirau
@andreirau 9 ай бұрын
s-ar putea face un kkt...mai mult decât ai văzut aici, ce să pui într-un film?
@user-je1kl7sp3i
@user-je1kl7sp3i 6 ай бұрын
Ar fi bine să vadă o lume întreagă cum e rominu de fapt lacom bptost și nu are mintea la el bani iau luat șmecheri de aia rula caritasul mai cîștiga cite unu că sa se încreadă prosti i joc mai mulți mai. Multi bani
@adilemrul5238
@adilemrul5238 4 ай бұрын
Pai la cinema e Miamib.tch 2 tot cu copiii fostilor de pe vremea comunismului. Nu e loc la cinema nici acolo
@ciobotarueduard1655
@ciobotarueduard1655 10 ай бұрын
Din păcate in România a existat mereu iluzia câștigului rapid, in anii 90 a fost Caritas si acum sunt jocurile de noroc. In final rezultatul e același, oamenii vor sa se îmbogățească, dar devin faliți.
@sabinas4407
@sabinas4407 10 ай бұрын
Parintii nostri cu Caritas, Noi cu Crypto
@marincassebastian1086
@marincassebastian1086 9 ай бұрын
Aceste fărădelegi s-au perpetuat binișor si sigur pana în zilele noastre dar sub o alta forma și da tot cu acordul atât de necesar a celor sus-puși.
@supressor111
@supressor111 10 ай бұрын
Astăzi comportamentul avar al oamenilor de atunci,este transpus la "păcănele" și operează fix la fel. Mereu vrei mai mult și mai mult și mai mult. Chiar dacă ai bagat 10 lei,ai câștigat 70,nu ieși afară pentru că ești pe plus. Mereu vrei mai mult și mai mult și mai mult. Spunea cineva în comentarii că părinții au băgat la Caritas au luat x8 si s-au oprit. Dacă și acest mecanism s-ar transpune la "păcănele" ,ar da faliment. Gândiți-vă ce ar însemna să te joci smart fără avaritate. Intri,bagi 50,scoti 250 și pleci acasă. Apar 2 probleme : 1. Nu te oprești 2. Oricât de smart ești,nu poți să păcălești aparatul și nu se știe dacă îți dă ceva sau nu. Știu că discuția nu este despre "păcănele",dar haide să recunoaștem,Caritas folosea același mecanism,doar că astăzi "păcănelele" sunt puse la un adăpost legal incontestabil. Nici cu BANCOREX nu ne este rușine pentru cine cunoaște.
@handreaalexandru1446
@handreaalexandru1446 10 ай бұрын
oamenii care au depus bani la Caritas erau in general muncitori si pensionari care muncisera
@supressor111
@supressor111 10 ай бұрын
@@handreaalexandru1446 corect,oameni care au muncit toata viata si care voiau un pic mai mult de nicaieri. Cum spunea altcineva in comentarii ,bani din cer niciodata. Pana la urma oricum ar fi,haide sa recunoastem ca educatia financiara abia daca este 20% astazi in Romania din ce inseamna ea ca educatie financiara. Atunci dupa comunism era cred ca pe -1 :)). Cu alte cuvinte oamenii muncitori abia iesiti din comunism erau prada usoara pentru Caritas si Bancorex,din pacate.
@vladdumitrica849
@vladdumitrica849 10 ай бұрын
Ce lașitate sa dai vina pe cei înșelați. Am văzut asemenea opinii și în legătură cu cei care cumpără apartamente în blocurile noi construite, care nu se stie cit de rezistente sint. Dacă vezi imaginea de ansamblu și nu te pierzi in detalii, vezi ca a fost o inflație de tepe, de la Bancorex, FNI, privatizarile frauduloase și toate Caritasurile organizate și patronate de statul roman care nu a mișcat un deget. Dar bineînțeles, cel mai ușor e sa-i acuzi pe cei care erau disperati în acea perioada, cind dolarul se dubla de la o zi la alta.
@danielvilcu9141
@danielvilcu9141 9 ай бұрын
@@supressor111 Bancorex a fost altceva, puiule... e drept, tot cu "baieti cu ochii albastrii", dar n-a fost chiar prosteala pe fata, acolo statul a fost si mai orb, surd, mut.... Si, apropo : crezi ca un occidental e mai educat financiar ca tine !? Eu n-as crede ! Vad occidentali care sunt mult mai naivi ca noi, si, sigur, la vremea lor, au avut si ei caritas-uri, fiecare...
@florentinamonica210
@florentinamonica210 9 ай бұрын
​@@supressor111❤❤❤
@mti9791
@mti9791 10 ай бұрын
Genial material. Multumim. Apropo avem si oameni la o varsta onorabila pe aici care au prins acele vremuri ? :))
@florinsoare8448
@florinsoare8448 10 ай бұрын
Nu este nevoie de o vârstă înintată să fi trăit vremurile alea, eu am 49 și am fost acolo. Interesant mi s-a părut un aspect: majoritatea celor care băgau bani erau conștienți că se termina în colaps ca orice joc piramidal, dar încercau să mascheze lucrul ăsta ca ceilalți să cotizeze la rândul lor și să mai mențină un pic în viață sistemul pănă luau ei. După aia, potopul. Oamenii de atunci erau înclinați spre perversitate și înșelătorie, dar acum nu mai e așa, nu?...🤫
@gabyradu8266
@gabyradu8266 10 ай бұрын
Imi aduc aminte ca in timpul acela le explicam oamenilor (si la oricine ma asculta) ca e o mare teapa si n-au cum sa ia ei de 8 ori suma depusa...doar dupa 3 luni. Parca uitasera toti tabla inmultirii. A fost halucinat in perioada aia. Circulau tot felul de mituri urbane...cum o femeie batrana a lasat toti banii pe care trebuia sa ii ia ,acolo, timp de 1 an...si a luat mai multe zeci de milioane de lei . N-ai idee cati au plans dupa caritas. Dar tot nu s-au invata minte ptr ca doar 7-8 ani au depus banii la Sov Invest unde si-au mai luat o teapa de mare calibru.
@mti9791
@mti9791 10 ай бұрын
Va multumesc pentru raspunsuri. Ati avut si cunostinte care au profitat si au iesit pe plus? sau au castigat si iar i-au bagat?
@gabyradu8266
@gabyradu8266 10 ай бұрын
@@mti9791 Au fost cativa care au luat, ptr ca altfel nu functiona escrocheria. Dar marea majoriatate au pierdut. Eu am avut un var care a pierdut 600 000 lei , echivalentul a 180 mii euro azi. Vanduse o casa si un apartament si a stat 3 zile la coada sa depuna banii. Inainte sa plece i-am sugerat sa "stea cuminte " . Dupa ce-a pierdut banii n-a mai suflat o vorba. Trebuie sa spun c-am pierdut si eu 20 mii lei(cam 4-500 lei azi)..la Philadelphia in Pitesti. A stat sora mea de capul meu pana i-am dat 20 mii sa depuna . I-am dat si mi-am luat adio de la ei, stiind ca n-o sa-i mai vad . Dupa vreun an am intrebat-o daca a luat de 12 ori suma Ha ha ha. Mi-a raspuns: eeee, parca nu stiai ca e teapa. Cei mai multi stiau ca e teapa...dar sperau sa ia ei si dupa ei potopul
@mihairadurosca7533
@mihairadurosca7533 9 ай бұрын
Eu am reusit sa imi scot banii de la ei dar totul a fost o smecherie...
@stefanolteanu512
@stefanolteanu512 10 ай бұрын
Felicitari pentru material! 🎉🎉
@dumitruditer7518
@dumitruditer7518 10 ай бұрын
Early enough to point out că e scris "dară", in loc de "dată" :)
@nilamarva
@nilamarva 10 ай бұрын
A fost şi "dară"...la vremeai aia 😊
@catalinaroman6532
@catalinaroman6532 10 ай бұрын
Stiti si romaneste?
@florinmatthew1
@florinmatthew1 10 ай бұрын
te trezești făcând și aici code review?
@dragospatru5742
@dragospatru5742 10 ай бұрын
Excelent documentarul. Unul dintre cele mai bune canale din KZfaq-ul romanesc!
@mihaeladesaga2518
@mihaeladesaga2518 10 ай бұрын
Nu pot sa nu ma gandesc cum i-a lasat inima sa faca asa ceva semenilor lor romani. In loc sa ajute tara sa prospere ei au ajutat sa fie mai saraca si dezamagita. Scuze pentru nota dark, dar la asta nu ma pot abtine... A doua faza nasoala a fost cu banii de la CEC, unde a pierdut si familia mea bani frumosi.
@SerbanV22
@SerbanV22 10 ай бұрын
Trebuie sa acceptam din start faptul ca aceste personaje pot fi clasificate fara prea mari dureri de cap drept psihopati. Sa apari in spatiul public cu un zambet pe buze(a se vedea SOV), exprimandu-ti atat de fals si meschin regretul fata de sutele de mii de oameni carora le-ai distrus efectiv vietile, nu poate insemna nimic altceva.
@gabyradu8266
@gabyradu8266 6 ай бұрын
Caritas n-a fost singura teapa care s-a dat in Romania. Dupa ce esalonul 2 de politruci si securisti l-au executat pe seful lor Ceasca care era o piedica in calea "bunastarii" lor au trecut la devalizarea tarii. S-au furat fabrici , uzine , combinate si complexe industriale cu totul si s-au dat la fier vechi si pe spagi imense , s-au furat banii deponentilor din banci si paguba s-a pasat paguba la datoria de stat. S-au dat o tepe imense prin FNI si prin SAFI. Lista poate continua pana in zilele noastre...cu paduri , cu hoteluri si cu tot felul de afaceri dubioase. Asta ca sa nu mai zic de furtul prin inflatie care a saracit literalmente Romania peste nopate. In 1993 a fost inflatia de 300% si majoritatea s-au trezit saraci in doar un an.
@EggyGTO
@EggyGTO 10 ай бұрын
Educatia financiara, sau mai bine zis lipsa ei face ca si pana in ziua de astazi romania sa fie plina de pacanele si de oameni care vor cadea in plasa castigurilor rapide.
@SebastianMih
@SebastianMih 10 ай бұрын
Nu-ti trebuie educatie financiara ca sa-ti pui intrebarea: "oare acest om ma minte?"
@EggyGTO
@EggyGTO 10 ай бұрын
@@SebastianMih iti trebuie educatie financiara sa stii sa investesti si sa nu pici in plasa schemelor ponzi
@d3xmeister
@d3xmeister 10 ай бұрын
Genial acest video !
@klawdyu24
@klawdyu24 8 ай бұрын
Foarte tare materialul. Am sa te urmăresc mai des
@dorinaioia3377
@dorinaioia3377 10 ай бұрын
Felicitari ptr excelenta expunere a acestei excrochrii la care am facut si eu parte ...si bineinteles ca ma numar printre cei multi care au pierdut.
@LinaBuza
@LinaBuza 10 ай бұрын
De luat aminte, mulțumim!
@AustraliaExpressRo
@AustraliaExpressRo 9 ай бұрын
Salutari din Australia🇦🇺
@teodoraciobotaru293
@teodoraciobotaru293 9 ай бұрын
Super videoclip ca de obicei, te-ai gândit sa faci o colaborare și cu alți KZfaqri ca Top 10 România,Doza de Istorie si/sau Istorie pe Șleau. Poate și din alte tari ca Radar Politic, NFKRS, The Infographics Show sau chiar Kurzgesagt. Ar fi super.
@rodicahitulescu452
@rodicahitulescu452 10 ай бұрын
Desi aveam alte probleme in acea perioada (inclusiv financiare care au exclus pentru mine ideea de a participa la Caritas) m-am intrebat si eu (in perioada in care se vorbea despre Caritas ca despre o noua minune a lumii ) cum e posibil sa ai o rentabilitate de 800% fara sa fi primit macar un premiu Nobel pentru descoperire . La un moment dat a aparut intr-un ziar (Romania Mare cred) un articol care explica destul de logic faptul ca la un moment dat platile vor depasi masa monetara a Romaniei. Dar tentatia era grozava. Am cunoscut o familie care si-a vandut casa si apoi a venit sa traiasca la parinti. Am cunoscut o vaduva cu un trai foarte modest care si-a investit banii de concediu pentru ea si cei doi copii. La locul de munca, un coleg s-a oferit sa mearga la Cluj sa petreaca 2-3 nopti de asteptare ca sa depuna banii pentru cei care voiau sa participe la acest joc.
@antiprostie6364
@antiprostie6364 10 ай бұрын
Bravo Horia ❤👏
@jechelclaudiumihai6948
@jechelclaudiumihai6948 10 ай бұрын
Frumos material!
@PashaBoB
@PashaBoB 10 ай бұрын
Nimic despre FNI ? :D Foarte bine documentat materialul, multumim :)
@andreirau
@andreirau 9 ай бұрын
despre FNI a povestit Vântu singur în zeci de clipuri și video-uri, cu subiect și predicat, despre cum a ciordit, nu cu vrăjeală...
@cvasirocket1401
@cvasirocket1401 24 күн бұрын
O fi vreo ordine cronologica?
@razvanciobotaru3089
@razvanciobotaru3089 9 ай бұрын
Bravo poți sa faci un video cu Roman canalului sau ne numește NFKRZ e foarte bun. Cred ca voi doi ați face o echipa buna.
@mariusfufezan5130
@mariusfufezan5130 10 ай бұрын
Foarte interesant ca, dupa atitia ani ,nimeni din justitie nu a deschis un dosar pe tema caritas, oare nu pentru ca si astazi avem pe la ,,puterica" persoane care erau implicate ?😂😂😂
@costynas
@costynas 10 ай бұрын
Aș adăuga și mineriadele, Bancorex sau majoritatea privatizărilor.
@laurentiutrifan9092
@laurentiutrifan9092 6 ай бұрын
Esti naiv rau gandindu-te la justitie in felul asta. Cineva a spus ca cei destepti gasesc portite de scapare in legi iar cei bogati platesc pentru acele portite. Pentru cei saraci si "ne-destepti" sunt facute legile. Asta e valabil intr-un stat pur capitalist, cum e SUA sau Romania.
@doinadoina5923
@doinadoina5923 10 ай бұрын
Taica meu a jucat la.Caritas toti banii lui si s-a mai si împrumutat ca prostul. Mai are rost să spun ce s-a întâmplar după aia?! Tooot soacra, 'poamă acră' l-a scos la liman, că altfel se sinucidea de depresia pe care a avut-o. De fapt nici acum.nu s-a vindecat de ea.. 🙄
@pseudoblackie
@pseudoblackie 10 ай бұрын
Un clip de mult asteptat
@cristiconstantinescu7025
@cristiconstantinescu7025 3 ай бұрын
Corect spus.
@corneliucucu8351
@corneliucucu8351 8 ай бұрын
Ești un băiat deștept, bravo.!
@alinm4844
@alinm4844 10 ай бұрын
Nu stiam ca Funar a fost implicat. Clujenii l-au votat si a fost primar pana in 2004 .
@adenicol9569
@adenicol9569 9 ай бұрын
L-au votat ca ei au fost primii care s-au imbogatit de la Caritas - clujenii
@ForgottenKnight1
@ForgottenKnight1 7 ай бұрын
Si pe Basescu, ma scuzati, Petrov, l-au facut presedinte de 2 ori, desi e securist, fost agent.
@lxs3816
@lxs3816 10 ай бұрын
Atunci mai era un slogan, NU NE VINDEM TARA!!! Continuarea sloganului, ne prăduim noi 😁
@Tarquinius25
@Tarquinius25 9 ай бұрын
In general, prostia si lacomia se platesc. Am pierdut bani la caritas - nu multi - dupa ce o ruda a castigat sume mari la caritas. M-am invatat minte dupa aia. De asta nu am mai bagat bani la fni si am refuzat constant sa mai pun botul la combinatii de genul asta, care au tot aparut, delfinul sau multe altele.
@elycvium
@elycvium 10 ай бұрын
Interesant ca in majoritatea statelor ex-comuniste, au aparut asemeneq scheme in acei ani.Recomand filmul rusesc Piramida, avind acelas subiect.
@alinm4844
@alinm4844 10 ай бұрын
Ce sa le ceri oamenilor educati de comunism.
@richardsdma
@richardsdma 10 ай бұрын
@@alinm4844 nu are treaba educatia, e vorba de un minim de bun simt, de conectare la realitate.
@costicatiti6660
@costicatiti6660 10 ай бұрын
Felicitări pentru matrial!
@BISCU69
@BISCU69 10 ай бұрын
Respect zaiafet
@vasilecucuruzan6118
@vasilecucuruzan6118 5 ай бұрын
TOT RESPECTUL!
@razvun
@razvun 10 ай бұрын
Dă-l încolo de subiect.... Cum dumnezo ai slăbit așa bine aka mult?
@andreir1320
@andreir1320 9 ай бұрын
In ziua de azi avem criptomonede😂😂, asta e teapa globala, am băgat si eu Acu 2 ani 500 de lire si in prezent mai am 80. Adevarul e ca banii nu cad din cer oricât de încredere ar fi cineva.
@auricabigu1135
@auricabigu1135 10 ай бұрын
Stiu am trait vremurile alea Radeam si nu credeam ca se va anbogati cineva Numai prostii si oamenii avari si fara logica vroiau sa se anbogateasca repede Nu mi a fost mila de nimeni din cei care s au distrus cu mana lor din cauza lacomiei Multi sia u vandut casele ca sas i dubleze suma Toti au ajuns pe drumuri an streang
@Marian71284
@Marian71284 9 ай бұрын
va veni ziua cind vor sta la judecata inaintea lui Dumnezeu ,nimic nu va scapa totul e inregistrat si iadul ii asteapta cu bratele deschise
@maria-floareavarvoreanu4467
@maria-floareavarvoreanu4467 9 ай бұрын
Jocuri de noroc au existat si vor exists .Toate sunt creste sa ia banii oamenilor ,castiguri rare si destul de reduse .Dar Caritasul era alt fel .Era o inselatorie si o talharie la stil mare.
@bodo3844
@bodo3844 9 ай бұрын
In vremea aceea , eram la liceu, la seral. Ziua la munca, pe santier , seara la scoala.....Un coleg de clasa ( sofer la comandantul unei unitati din localitate a spus ca merge la Cluj,cu seful lui ,sa depuna bani. A intrebat daca vrea cineva din clasa sa participe la CARITAS .. Nu a crezut nimeni ca e posibil asa ceva . Colegul a reusit sa scoata de doua ori . Pima data si-a cumparat masina noua , si restul a lasat acolo. A doua oara a scos tot si a cumparat o garsoniera . Unii au avut noroc...
@micheleduma6198
@micheleduma6198 9 ай бұрын
Da asta nu se vede că uni au apucat să scoată mulți bani toți se laudă că au știut dela început că e o mare jmecherie dar nimeni nu spune că dacă autoritățile lăsau jocul să continuie era bine de multă lume scăpau de sărăcie era un fel de bancă țigănească acest joc cei care ați auzit de banca țigănească .
@laurentiutrifan9092
@laurentiutrifan9092 6 ай бұрын
@@micheleduma6198 esti bec!
@bogdan.p
@bogdan.p 10 ай бұрын
Un material excelent, mulțumim Zaiafet, chiar era un subiect despre care nu știam multe, doar auzisem despre el. 3 milioane de păgubiți și o schemă împrumutată din USA, inventată de un italian.
@marcel70marci72
@marcel70marci72 9 ай бұрын
Nu ai nici o vina pentru ca te ai nascut mai tîrziu !! Important este sa nu pui botul la asemenea pusti corditi precum Zaiafet asta ,care rastalmaceste ceea ce a auzit si el de colo !! Intradevar a fost o nenorocire a acelor vremuri !!
@bogdan.p
@bogdan.p 9 ай бұрын
@@marcel70marci72 bro, ce visezi?
@steliancristea4064
@steliancristea4064 9 ай бұрын
In arhiva TVR ar trebui sa fie un mare duplex Cluj-Bucuresti cu mare reclama, iar de la Cluj Stoica era flancat de FUNAR. Cred ca a fost la inceput de 94...
@eugeniabotezatu2557
@eugeniabotezatu2557 10 ай бұрын
😭 şi eu am càzut àn capcanà,.😢 ca un şoarec.
@corastanescu8541
@corastanescu8541 10 ай бұрын
Felicitări, Horia!
@mdepedrumuri573
@mdepedrumuri573 9 ай бұрын
Mondragon, Bir, Sabina invest, Columna Bank, si a culminat cu Fni..
@Fubar007
@Fubar007 10 ай бұрын
Aveti de gand sa produceti un material despre FNI si SOV?
@niculinaceana6600
@niculinaceana6600 9 ай бұрын
FELICITARI!
@ionita5936
@ionita5936 10 ай бұрын
Păcat ca nu se mai deschide unul! Sigur se găsesc clienți!
@sy_dianne5224
@sy_dianne5224 2 ай бұрын
Exact, din păcate oamenii nu se învață minte
@ytmish
@ytmish 10 ай бұрын
Wow... Just wow! Chiar ca stat mafiot.
@cripsgangpitic1
@cripsgangpitic1 10 ай бұрын
Mai corect spus: Caritas, prima teapa data romanilor.
@nickzane4695
@nickzane4695 9 ай бұрын
Nu m-a surprins ca au fost multi creduli care au riscat totul, sau ca au fost multi si cei care au inteles cum sta treaba dar sperau sa apuce cascavalul inainte de final. Ce m-a surprins cu adevarat a fost ca oamenii se rugau pentru sanatatea unui pisicher ordinar 😜
@danielvilcu9141
@danielvilcu9141 9 ай бұрын
Jura-te ca tu n-ai pus miza p-o carte esuata, in viata parcursa ! Vedem la anu', prietene, vin niste Caritas-uri electorale, mi-am luat seminte si bere, am fotoliu, o sa fie spectacol:)))
@nickzane4695
@nickzane4695 9 ай бұрын
@@danielvilcu9141 Jur, prietene. Ai grija de tine😘
@danielvilcu9141
@danielvilcu9141 9 ай бұрын
@@nickzane4695 Reciproca, aia cu grija, ca - serios ! - chiar vin vremuri grele... PS : Si pentru sanatatea robokap-ului cotrocenean s-au rugat multi...destui, chiar de doua ori; si-acum, zici ca a venit de pe Pluto, nu vezi pe vreunul care sa-si asume stampilarea....De, dupa razboi... Cam asa a fost si-atunci; e drept, nu electoral, dar, tot pe vietile oamenilor Si, alt Ps : nu e nevoie sa-ti mai spun ca eu n-am pus botul la treaba aia (bine, nici nu prea aveam cu ce, recunosc:)); dar i-am inteles p-aia d-au facut-o; unii, tocmai pierdusera bani cu inscrierea la Dacii, altii au mai pierdut cu "actiunile vacaroiului"...Si-au mai fost, si dupa : Safi, Fenei...
@minimalfeelings
@minimalfeelings 8 ай бұрын
De unde ai materialul? Traduci misto.
@dorumocanu7324
@dorumocanu7324 5 ай бұрын
si astazi s ar intampla la fel..
@marialaura9927
@marialaura9927 10 ай бұрын
În sfârșit!!!!!!!!
Cum se fura în România anilor '90 (Țigareta I și II)
1:04:23
Anii "90: Ce vedeau românii la televizor
54:48
Zaiafet
Рет қаралды 329 М.
Why? 😭 #shorts by Leisi Crazy
00:16
Leisi Crazy
Рет қаралды 47 МЛН
Dynamic #gadgets for math genius! #maths
00:29
FLIP FLOP Hacks
Рет қаралды 18 МЛН
Bro be careful where you drop the ball  #learnfromkhaby  #comedy
00:19
Khaby. Lame
Рет қаралды 43 МЛН
Coreea de Nord  - când paranoia e la nivel de stat
57:01
Zaiafet
Рет қаралды 785 М.
Când Petru Groza avea putere în România
1:16:37
Zaiafet
Рет қаралды 126 М.
Un caz clasic de țeapă românească din anii '90
1:10:03
Zaiafet
Рет қаралды 110 М.
Rudolf Hoess. Comandant la Auschwitz
1:15:54
Zaiafet
Рет қаралды 397 М.
Cum era viața românilor în anii '90
57:48
Zaiafet
Рет қаралды 252 М.
Ce s-a intamplat DE FAPT la Cernobîl?
33:33
Zaiafet
Рет қаралды 1 МЛН
ROMANIA, TE IUBESC! - DUPA 30 DE ANI
43:30
ROMANIA, TE IUBESC!
Рет қаралды 788 М.
Recycling in Romania - chaos, corruption and incompetence
33:56
Sorin Ovidiu Vântu și dezastrul FNI
1:18:15
Zaiafet
Рет қаралды 100 М.
Poveste după poveste: Scamatoria FNI (@TVR1)
41:49
TVR
Рет қаралды 5 М.
Why? 😭 #shorts by Leisi Crazy
00:16
Leisi Crazy
Рет қаралды 47 МЛН