De la început vreau să fiu clar că moralitatea și etica fabricării și vânzării de arme nu are de a face cu calea fearată, deci voi evita subiectul ăsta aici. În anii 1988-89 am lucrat ca mecanic de locomotivă pe trenul cursă de navetiști Teiuș-Cugir. În majoritatea zilelor garnitura era compusă din trei cupluri de câte patru vagoane etajate seria 26-17, plus un vagon de mesagerie. Deci 13 vagoane. Era lung, dar nu neobișnuit de lung. Chiar în Romania erau trenuri de călători cu 15-20 de vagoane, de obicei trenuri speciale de vară cum ar fi cele care duceau copii spre tabăra de la Năvodari sau cele de cușetă cu turiști cehi si polonezi în tranzit spre Bulgaria. Dar să ne întoarcem la naveta de Cugir. Când nostalgizăm (oare ăsta e un cuvânt?) trecutul hai să ne aducem aminte și de vagoanele neîncălzite și neiluminate și de cazurile în care trenul se oprea în linie curentă din cauza penelor de curent. Să nu uităm nici de lipsa pieselor de schimb pentru locomotive și vagoane nici calitatea proastă a acestora (adică a pieselor de schimb, nu neapărat a materialului rulant). Și să nu uităm nici eforturile uriașe, uneori ingenioase, alteori comice, ale tehnicienilor care improvizau cu ce puteau ca să mențină locomotivele în funcțiune cu minimul de mijloace pe care îl aveau. Eforturile erau dictate atât de mândria lor profesională cât și de dorința de a evita întrebări neplăcute de la anumite persoane foarte interesate în posibile sabotaje. Dacă am înțeles corect, acum nu sunt trenuri de călători între Șibot și Cugir. Poate că asta e normal. Industriile înfloresc și decad, se mută, altele le iau locul. Deindustrializarea este realitatea secolului 21. Acum toată lumea se bulucește către industria IT din Cluj și alte orașe mari. Peste 40-50 de ani o altă industrie îi va lua locul altundeva. Căile ferate și drumurile doar se duc acolo unde oamenii se concentrează. Poate că noul destin al Cugirului este să redevină un orășel linișit de la poalele munților. Cei câțiva călători pe zi care vor să meargă la Alba Iulia, Deva sau Sibiu preferă să se urce în mașina personală pe care acum o au și să conducă pe autostrăzile și drumurile bune pe care acum le au. Iar despre nostalgia vremurilor bune de demult, sunt aproape sigur că dacă am fi întrebat prin Cugir în 1988, am fi găsit destui care să se plângă despre nebunia asta când 7000 de navetișiti le invadează orașul în fiecare zi și care să viseze la vremurile bune de demult când Cugirul era un orășel liniștit de munte.

Super tare video in patria mea ,amintirile mă chinuiesc,ce am fost și ce am ajuns.Numai avem trenuri ,industrie un oraș închis ,foarte trist!Te salută Daniel din Cugir !

Frumos video;) big like!

La începutul anilor 90 făceam naveta cu Cugireana , erau 12 vagoane cu etaj și era atât de aglomerat că dacă aruncai un ac în sus, nu ajungea pe podea 🙂 Totuși, la un moment dat, orașul Cugir avea 30.000 de locuitori și în fabrică lucrau 33.000 de angajați

am fost și eu aici în perioada 1985-1989 când eram merceolog

Scuze nu ai filmat și halta care arata puțin mai rău ! Stimă și respect pentru ceia ce faci !

Da de cînd so dinsfințat

Poate că peste câțiva ani, când a conduce o mașină pe benzină sau motorină va fi o rușine, automotoare mici electrice se vor întoarce în gara Cugir, și cercul se va închide din nou.

De circulat, s-ar putea circula. A circulat pana in 2016 Regio Calatori, dupa care au renuntat la ruta... Administratia locala nu si-a mai dat interesul.

in vremurile de glorie al CFR-ului probabil cel mai lung tren era TIMISOARA-IASI. mai intereseazate serios cu anumite subiecte de istorie,