Cum sa iubesti cel mai mare rau - Richard Wurmbrand

  Рет қаралды 289,691

IISUS PENTRU TOTI

IISUS PENTRU TOTI

7 жыл бұрын

Pastorul RICHARD WURMBRAND a fost ales printre primii zece mari români ai neamului nostru (a fost considerat AL CINCILEA MARE ROMÂN DIN TOATE TIMPURILE !!!) Pastorul Richard Wurmbrand a fost un om care prin modul cum a trăit pe acest pământ, a avut un cuvânt greu de spus şi a demonstrat prin viaţa dumnealui ce înseamnă să ai o pocăinţă adevărată faţă de Dumnezeu şi o credinţă neclintită în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Richard Wurmbrand a fost un pastor evanghelic care, în lunga sa viaţă, a trăit mari înălţimi, dar şi adânci suferinţe. Activitatea sa în slujba lui Dumnezeu şi a semenilor săi, nu a încetat nici în timpul anilor grei ai războiului, nici mai târziu sub teroarea comunistă şi a continuat până aproape de sfârşitul vieţii.
Cele 18 cărţi valoroase scrise după ce a scăpat din lagărul comunist, traduse în peste 70 de limbi, descriu anii petrecuţi în închisorile comuniste din patria sa, România.

Пікірлер: 14
@fallenslave6684
@fallenslave6684 5 жыл бұрын
A știut fluent 14 limbi. Și azi vocea martiriilor este cea mai puternica asociacie din Lume
@teofilcioara2899
@teofilcioara2899 6 жыл бұрын
R.V., o adevărată piatră pe care s-au zidit multe biserici! Slavă Domnul pt un așa om!
@florysigheorghe4182
@florysigheorghe4182 6 жыл бұрын
O învățătură buna si sănătoasă foarte rar mai găsești învățătură buna in ziua de azi Dumnezeu să mai pregătească lucrători la seceriș să predice adevarul dar sa si implineasca amin
@nicuiordan4017
@nicuiordan4017 6 жыл бұрын
Un om ca el se naște o data la 200 de ani
@lsinternational6946
@lsinternational6946 6 жыл бұрын
Numeri? :) După ce te iei?
@vaseavades3018
@vaseavades3018 6 жыл бұрын
Un sfint al lui Dumnezeu
@liviulovasz6262
@liviulovasz6262 7 жыл бұрын
Un om a lui Dumnezeu.
@GOD.is.LOVE..
@GOD.is.LOVE.. 6 жыл бұрын
Suferințele lui au fost răsplătite din belșug!!!
@Mim-pi9vf
@Mim-pi9vf 7 жыл бұрын
La minutul 37,20 fratele spune ca Isus a propovaduit in IAD, cu ce scop oare? Mai avea vreo relevanta propovaduirea in IAD? As dori o explicatie clara, cine poate s-o faca in lumina Evangheliei. Multumesc!
@georginapancu9912
@georginapancu9912 6 жыл бұрын
Mim 2016 1 Petru 3: 18-20
@georginapancu9912
@georginapancu9912 6 жыл бұрын
1 Petru 3 :18-20
@neamtuadam2968
@neamtuadam2968 6 жыл бұрын
Explicatie clarä ? ! Iti dau Miliarde de ---Musulmani--Chinezi--Indieni--!! Religia NU e Credintä !!!
@edgardduna1228
@edgardduna1228 6 жыл бұрын
1Petru 3 cu19.
Nebunia lui Dumnezeu -  Richard Wurmbrand
38:44
IISUS PENTRU TOTI
Рет қаралды 32 М.
CREDINȚA EVREILOR | Richard Wurmbrand
37:54
Ceasul Trezirii
Рет қаралды 12 М.
Khó thế mà cũng làm được || How did the police do that? #shorts
01:00
Became invisible for one day!  #funny #wednesday #memes
00:25
Watch Me
Рет қаралды 55 МЛН
Who has won ?? 😀 #shortvideo #lizzyisaeva
00:24
Lizzy Isaeva
Рет қаралды 59 МЛН
Каха и суп
00:39
К-Media
Рет қаралды 4,2 МЛН
Richard Wurmbrand | Mesajul iertării
45:32
Ceasul Trezirii
Рет қаралды 38 М.
Formula bucuriei - Richard Wurmbrand
55:58
Ucps Romania
Рет қаралды 133 М.
Cum vrei sa fie familia ta  -  Richard Wurmbrand
33:00
IISUS PENTRU TOTI
Рет қаралды 133 М.
Richard Wurmbrand "Viata de familie - Iertare"
31:25
Emilia Silaghi
Рет қаралды 61 М.
89. Richard Wurmbrand - Pregatirea pentru moarte
51:05
Jesus Army
Рет қаралды 74 М.
Richard Wurmbrand - Daca Dumnezeu exista... De ce avem necazuri
56:00
Imparatia tacerii -  Richard Wurmbrand
54:32
Romania Maranata Domnul Vine
Рет қаралды 516 М.
RICHARD WURMBRAND | Bucuria de a lua tristețile altora
35:48
Ceasul Trezirii
Рет қаралды 5 М.
Ай ай 🤣
0:27
Dragon Нургелды 🐉
Рет қаралды 761 М.
Robber Got Robbed By Former Marine Officer #trending #heros #superman
0:13