Nebunia lui Dumnezeu - Richard Wurmbrand

  Рет қаралды 32,325

IISUS PENTRU TOTI

IISUS PENTRU TOTI

7 жыл бұрын

Pastorul RICHARD WURMBRAND a fost ales printre primii zece mari români ai neamului nostru (a fost considerat AL CINCILEA MARE ROMÂN DIN TOATE TIMPURILE !!!) Pastorul Richard Wurmbrand a fost un om care prin modul cum a trăit pe acest pământ, a avut un cuvânt greu de spus şi a demonstrat prin viaţa dumnealui ce înseamnă să ai o pocăinţă adevărată faţă de Dumnezeu şi o credinţă neclintită în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Richard Wurmbrand a fost un pastor evanghelic care, în lunga sa viaţă, a trăit mari înălţimi, dar şi adânci suferinţe. Activitatea sa în slujba lui Dumnezeu şi a semenilor săi, nu a încetat nici în timpul anilor grei ai războiului, nici mai târziu sub teroarea comunistă şi a continuat până aproape de sfârşitul vieţii.
Cele 18 cărţi valoroase scrise după ce a scăpat din lagărul comunist, traduse în peste 70 de limbi, descriu anii petrecuţi în închisorile comuniste din patria sa, România.

Пікірлер: 4
@GOD.is.LOVE..
@GOD.is.LOVE.. 6 жыл бұрын
Sunt puțini oameni rămași că el, cu atâta experiență! Domnul să-l odihnească și pe noi rămași să ne mîntuiască!!!
@johannbinder5295
@johannbinder5295 6 жыл бұрын
Isus Hristos este Domnul ! Maranatha ! Amin . Vino Doamne Isuse .
@geluneagu9763
@geluneagu9763 7 жыл бұрын
MARIRE , CINSTE SI SLAVA LUI DUMNEEZEU PT NEBUNIEA FIULUI , SI
@oanacazan3163
@oanacazan3163 6 жыл бұрын
e preot si hmi place cum VB de dumnezeu alti ascunde cuvntul lui Dumnezeu
Как бесплатно замутить iphone 15 pro max
00:59
ЖЕЛЕЗНЫЙ КОРОЛЬ
Рет қаралды 8 МЛН
لقد سرقت حلوى القطن بشكل خفي لأصنع مصاصة🤫😎
00:33
Cool Tool SHORTS Arabic
Рет қаралды 29 МЛН
Heartwarming Unity at School Event #shorts
00:19
Fabiosa Stories
Рет қаралды 25 МЛН
Richard Wurmbrand - Nimic nu se schimba (predica) (video)
47:23
CrestinOnline
Рет қаралды 169 М.
RICHARD WURMBRAND | Bucuria de a lua tristețile altora
35:48
Ceasul Trezirii
Рет қаралды 6 М.
Cum sa iubesti cel mai mare rau - Richard Wurmbrand
43:35
IISUS PENTRU TOTI
Рет қаралды 290 М.
Cine intra in tara lui Dumnezeu ? -  Richard Wurmbrand
25:26
IISUS PENTRU TOTI
Рет қаралды 56 М.
Richard Wurmbrand "Viata de familie - Iertare"
31:25
Emilia Silaghi
Рет қаралды 61 М.
Imparatia tacerii -  Richard Wurmbrand
54:32
Romania Maranata Domnul Vine
Рет қаралды 517 М.
6.  Darurile lui Dumnezeu   Richard Wurmbrand
47:10
Jesus Army
Рет қаралды 15 М.
24.  Isus si tu -  mesageri ai Tatalui - 1981 -  Richard Wurmbrand
18:50
Как бесплатно замутить iphone 15 pro max
00:59
ЖЕЛЕЗНЫЙ КОРОЛЬ
Рет қаралды 8 МЛН