În limbi cerești și omenești
Dac-ai vorbi și nu iubești,
Aramă și chimval ce sună
Ar fi viața ta-nebună!
Într-una dac-ai proorocii
De n-ai iubi, nimic n-ai fi.
Științe, taine de-ai cunoaște...
Doar Dragostea le recunoaște!
Chiar munții-n mare de-ai muta,
Așa credință de-ai avea...
De Dragoste nu ai un pic,
Poți să te uiți - nu ești nimic!
Averea de ți-ai împărți
Nimic n-ai fi, de n-ai iubi.
Chiar trupul de ți-ar fi aprins
Numai în Dragoste e stins.
Căci Dragostea e bună, rabdă,
Nu pizmuiește, nu se laudă,
Nu este mândră, egoistă,
Ci-n adevăr deplin persistă.
De i-ai făcut vreun rău, ea uita,
De-i spui ceva, crede tăcută.
Are nădejde că-ntr-o zi,
Ce-a suferit i s-a plăti.
Ce-ai proorocit se va sfârși
Dar Dragostea nu va pieri.
Limbi, cunoștință-or înceta
Dar Dragostea va rămânea.
Cunoști, vezi, proorocești în parte,
Dar peste ani... și nu departe,
Acel ce e desăvârșit,
Te va primi c-un: „Bun venit!”
Și nu te va-ntreba de fapte,
Nici de proiecte-aglomerate...
Ci-n Fața Lui când vei păși
Trei „lucruri” îți voi trebui:
Credința dacă ți-ai păstrat,
Nădejdea de-al fi întâmpinat
Și Dragostea ce le-a legat.
Dar peste toate, ca un curcubeu,
Stă Dragostea - căci ea e Dumnezeu!
Autor: Dalia Covașă (Poezie inspirată din 1 Corinteni 13)
Înregistrare studio: Iosif Onofrei
Mixaj&Instrumental: Ludovic Arman
Voce: Anamaria-Ioana Vesa