Înțeleg dacă vizitatorii neoprotestanți ai acestui vlog nu vor fi de acord cu concluziile mele. Cu toate acestea, am văzut demersuri lipsite de sinceritate prin care s-ar fi sugerat că nu înțeleg neoprotestantismul și că ar fi doar impresia mea ca există genul de reguli pe care le-am pomenit. Astfel de încercări de PR sunt cu totul fără rost pentru că nu doar eu ci și oricine care a avut de-a face cu neoprotestantismul își dă seama de acele reguli. Pe deasupra, chiar unii neoprotestanți mi-au scris despre duplicitatea demersurilor de PR. Sunt demersuri inutile care nu conving pe nimeni. Nu neg ca există o minoritate de neoprotestanți care doresc abandonarea acestor reguli, dar este vorba doar de o mică minoritate.

Întrebarea e alta: Ce am eu în plus ca reformat față de un neoprotestant sau ortodox ori oastea Domnului, astfel încât eu să fiu pe „calea cea dreaptă” iar ceilalți să nu fie într-o variantă sănătoasă de creștinism? Nu înțeleg ce sens are să ne comparăm folosind etichete religioase. În realitate, mântuirea nu are nicio legătură cu a fi reformat, neoprotestant ori ortodox etc. Acestea sunt doar fațete ale aceluiași creștinism, dar doar pentru că unul înțelege diferit un aspect biblic, nu primește autoritatea de a subestima pe celălalt, pentru că „roata” se învârte. O să fim mirați când vom vedea ce oameni a ales Dumnezeu la sfârșitul tuturor lucrurilor și ce oameni vor pieri pentru totdeauna. Sola Fide, Sola Gratia, Sola Christus, Sola Scriptura! :)

Bună! Mi s-a părut interesant motivul pe care l-ai dezbătut de la minutul 6:00 până pe la 7:00... Cum că în adunările neoprotestante se pune accent mult pe citirea/memorarea Scripturii, dar nu pe înțelegerea doctrinelor fundamentale. Sincer, mi-ar plăcea un clip doar pe tema asta: "Cum se citește/studiază Sfânta Scriptură?" în care să fie prezentate, în linii mari, principii de interpretare. Cred că mulți suntem în aer la capitolul ăsta, iar un clip de genul ăsta ar fi bine-venit. :)

Regulile de care vorbiți sunt de domeniul trecutului in majoritatea cultelor neoprotestante. V-aș fi dat dreptate acum 30 de ani...dar acum avem alte "păcate", fratele meu! Fiți binecuvântat!

Sf. Traditie a luat nastere inainte de Sf. Scriptura. In intelepciunea Sa, Dumnezeu a voit ca adevarurile Descoperirii dumnezeiesti sa fie date intai prin viu grai, spre a fi usor intelese si primite. Daca invatatura dumnezeiasca s-ar fi dat de la inceput in scris, credinta nu s-ar fi raspandit cu aceeasi usurinta si putere ca prin viu grai, cu care e inzestrat tot omul. Credinta se dobandeste si se intareste, la cei mai multi oameni, indeosebi prin viu grai. Sf. Apostol Pavel spune: "Credinta este din auzire, iar auzirea, prin cuvantul lui Hristos" (Rom. 10, 17). La inceputul Bisericii, invatatura a venit de la Dumnezeu prin Dom-nul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, era astfel invatatura si predica vie. Prin predica lor, Apostolii s-au facut si ei vestitori ai adevarului. Ei puneau la temelia credintei lor, si a acelora pe care-i converteau, aceeasi Evanghelie iesita din plinatatea cunoasterii vietii dumnezeiesti de catre Hristos, cu Care Apostolii petrecusera impreuna si in care traiau acum. Sf. Apostol Pavel arata ca predica apostolica este insusi cuvantul lui Iisus Hristos, rostit prin gura Sf. Apostoli: "Cum ,dar vor chema numele Aceluia in Care inca n-au crezut? Si cum vor crede in Acela de Care n-au auzit? Si cum vor auzi fara de propovaduitori? Si cum vor propovadui de nu vor fi trimisi?... Deci, credinta este din auzire, iar auzirea, prin cuvantul lui Hristos" (Rom. 10, 14-17). Insusi Mantuitorul a poruncit Sf. Apostoli sa propovaduiasca prin viu grai: "Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua" (Matei 28,19-20; Marcu 16,15; Luca 9, 2). Sf. Apostoli insisi ne incredinteaza in scrierile lor ca ei n-au scris in cartile lor decat o mica parte din cate au primit de la invatatorul lor. Sf. Ioan, Ucenicul prea iubit al Mantuitorului, sfarseste Evanghelia sa cu aceste cuvinte: "Dar sunt si alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus, si care, daca s-ar fi scris cu de-amanuntul, cred ca nici lumea aceasta n-ar fi cuprins cartile ce s-ar fi scris" (Ioan 21, 25). Acelasi Evanghelist Ioan declara intr-una din Epistolele sale: "Multe avand a va scrie, n-am voit sa le scriu pe hartie si cu cerneala, ci nadajduiesc sa vin la voi si sa vorbesc gura catre gura, ca bucuria noastra sa fie deplina" (II Ioan 1,12). Mantuitorul insusi n-a lasat nimic scris si nici n-a poruncit Sfintilor Apostoli sa scrie, ci sa propovaduiasca prin viu grai (Matei 28, 19-20). Sf. Scriptura e rodul lucrarii Sfantului Duh, crescut in pomul Traditiei. Sf. Scriptura e punerea in scris numai a unei parti din toata invatatura data de Mantuitorul prin viu grai, adica din Traditie. Astfel, intre ele e o legatura atat de stransa, incat cu greu s-ar putea face o deosebire intre cuprinsul uneia si al celeilalte. Marturiile lor se sprijina unele pe altele si amandoua alcatuiesc comoara unuia si aceluiasi asezamant dumnezeiesc si omenesc: Biserica. Sf. Traditie intregeste Sf. Scriptura prin talcuirea adevarata. Numai talcuirea data de Sf. Traditie este adevarata, adica profetica si apostolica si primita de Biserica, pentru textul Sf. Scripturi. In al doilea rand, trebuie sa ne servim de Traditie, pentru ca nu toate pot fi luate din Dumnezeiasca Scriptura. Sf. Apostoli ne-au transmis invatatura Mantuitorului atat pe calea Sfintei Scripturi, cat si pe calea Traditiei Apostolice. Cuvintele Sf. Apostol Pavel: "Asadar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat fie prin cuvant, fie prin epistola noastra" (II Tes. 2, 15), Sf. Ioan Gura de Aur le talcuieste astfel: De aci e limpede ca (Apostolul) nu le-a dat toate in scris, ci multe pe cale nescrisa. Si cele scrise si cele nescrise sunt deopotriva vrednice de credinta, incat socotim Traditia Bisericii vrednica de crezare. E traditia, nu cerceta mai mult. este si intareste Biserica. Dupa moartea ultimului Apostol, viata in Duhul nu s-a imputinat, caci Mantuitorul fagaduieste Apostolilor si urmasilor acestora ca va fi cu ei pana la sfarsitul veacurilor si Duhul Sfant ii va ajuta sa inteleaga tot adevarul si sa-l apere nestirbit (Ioan 16, 13). De aceea Sf. Traditie s-a numit si tinerea de minte vie a Bisericii. Traditia fiind viata Bisericii, Biserica e spatiul Traditiei.

Ortodocșii rămân cei mai tari! 💖

Lăsând la o parte faptul ca ai ruinat gustul cafelei adăugând altceva în ea, foarte frumos explicat, mulțumesc!

Salutare! Eu sunt într-o biserică neoprotestantă, de creștini după Evanghelie și vreau să spun ca noi considerăm că ceea ce nu este cerut de Dumnezeu în Biblie, să nu fie impus altora. Aceste lucruri răman în zona încredințărilor personale, conf Romani 14. Noi considerăm 1. Cuvântul lui Dumnezeu cu perceptele Sale ce trebuie propovăduit si trăit de credincioși, 2 rânduielile fiecărei biserici in parte sunt doar decizii organizatorice ale fiecărei biserici in parte si e bine ca membrii ei sa le respecte pentru o mai buna organizare, dar ele nu sunt infaelibile, ci pot fi discutate, schimbate etc, iar in al treilea rand sunt 3. incredințările personale ale fiecărui individ în parte (de ex sa nu ai televizor, sa bei sau sa nu bei cafea etc). Incredințările personale nu se predica si nu se impun altora ci sunt dupa cum crede fiecare in dreptul lui, in bisericile neoprotestante de creștini după Evanghelie. Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa ne ajute sa intelegem Cuvântul Său, să Il lăsăm să ne transforme și să ajungem în cer!

Biserica nu este poporul Israel extins la toate națiunile. Biserica a început cu o parte din poporul, cei care l-au acceptat pe Hristos ca Mantuitor. Ap Pavel face clar această mențiune un Ep catre Efeseni, a fost o taină descoperită în totalitate lui de către Domnul, chiar dacă temelia a fost pusa de Ap. Petru.

Salutare! Iti scriu cu tot respectul.Parerea ta este ca a fuma nu reprezinta un pacat? Atata timp cat iti distruge corpul, care este templul sufletului eu zic ca constituie un pacat.

Super clipul, apreciez critica constructivă. O consider foarte bine întemeiată. Însă ce aș vrea să menționez (și cred că veți fi de acord cu mn) este faptul că există o diferență majoră între bisericile protestante (luterane mai ales) din Rom. și cele din vest; fiindcă acolo sunt prezente multe din elementele amintite, precum trupe pop, festivaluri centrate pe om (Kirchentag in Germ.), programe bisericești nereverente prin atmosfera lor etc.

Argumente pentru CINSTIREA SFINŢILOR 1. Şi în Vechiul Testament trupurilor celor drepţi şi sfinţi li se dădea deosebită cinste (Vezi: Fac. 50, 1-14; leş. 13, 19, IV Regi 23, 18; Sir. 49, 11 s.a.). 2. Trupurile sfinţilor sunt biserici şi lăcaşuri ale Duhului Sfânt (I Cor. 3, 16-17). 3. Dumnezeu se proslăveşte şi în trupul şi în sufletul celor sfinţi, care sunt ale lui Dumnezeu (I Cor. 6, 19-20). 4. Trupurile celor sfinţi sunt vase de cinste ale lui Dumnezeu, sfinţite, potrivite pentru tot lucrul bun (II Tim 2, 21). 5. Trupurile unor sfinţi, după moarte, sunt înzestrate de Dumnezeu cu puteri minunate, precum: fac minuni, vindecă boli, nu putrezesc, răspândesc bună mireasmă ş.a. (Matei 27, 52-53) 6. Trupurile sfinţilor, uneori, încă fiind ei în viaţă, făceau minuni (Fapte 19, 11-12; 5, 15). 7. Trupul Sfântului Prooroc Elisei, la un an de zile după moartea sa, a înviat un mort (IV Regi 13, 20-21; Sir. 48, 14-15). 8. În Testamentul Nou, trupurile creştinilor morti nu mai sunt spurcate, căci ele sunt biserici şi lăcaşuri ale Duhului (I Cor. 6, 19-20; 3, 16-17 ş.a.). 9. În multe biserici creştine şi azi se găsesc sfinte moaşte ale sfinţilor, care se păstrează neputrezite de sute sau chiar mii de ani şi prin care Dumnezeu lucrează nenumărate minuni cu cei credincioşi. 10. Practica Bisericii - de la început şi până azi - a păstrat această tradiţie sfântă de a ne închina la sfintele moaşte ale sfinţilor. 11. Şi îngerii cinstesc trupurile oamenilor sfinţi (Iuda 1, 5-9). 12. Chiar şi hainele oamenilor sfinţi - care au acoperit trupurile lor - au făcut minuni, cum au fost, de pildă, cojocul lui Ilie Proorocul (IV Regi 2, 14) sau mahramele Apostolului Pavel (Fapte 19, 11-13). „Mântuirea noastră s-a săvârşit în trup” Pentru a înţelege menirea eshatologică a sfinţeniei, prin care se argumentează realitatea sfintelor moaşte, învăţătura de credinţă a Bisericii noastre ne îndreaptă spre teologia lucrătoare a harului dumnezeiesc. Aşa se face că „înlăturarea păcatului” aduce cu sine implicita „restabilire a firii omeneşti în conformitatea ei naturală cu Dumnezeu. Venind cu libertatea dumnezeirii în firea noastră robită de păcat, i-a dăruit acesteia libertatea de păcat şi prin aceasta i-a insuflat puterea de a se lupta contra pornirilor ce o opreau de la iubirea liberă a lui Dumnezeu. Prin har şi prin forţa divină cu care a pus în comunicare firea noastră i-a dat puterea de a nu păcătui şi a redobândi mântuirea. De aici decurg valoarea şi importanţa trupului în planul Providenţei dumnezeieşti. Lucrare sinergică, susţinută şi întărită de harul dumnezeiesc, „mântuirea noastră s-a săvârşit în trup”. În acest sens, Sfântul Ioan Evanghelistul spune că „Dumnezeu-Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi adevăr” (In. 1, 14). Noi suntem răscumpăraţi „prin trup” şi „cu Însuşi sângele” Mântuitorului Hristos (cf. Evr. 9, 12). În Fiul lui Dumnezeu înomenit sălăşluieşte „trupeşte toată plinătatea dumnezeirii” (Col. 2, 9). Nu în ultimul rând, văzând în chip duhovnicesc toate aceste bunătăţi ale Întrupării, Sfântul Apostol Pavel se minunează, zicând: „Cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit întru nea­muri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Tim. 3, 16). În această convingere, Biserica a adunat în vistieria ei numeroase argumente privind valoarea de sfinţenie a sfintelor moaşte, ca purtătoare şi vehicule ale harului dumnezeiesc în existenţa omenească. Sfânta Scriptură abundă de texte relevante prin care se susţin cultul şi cinstirea sfintelor moaşte. Există mărturii clare atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament despre faptul că „prezenţa moaştelor este binefăcătoare, făcându-şi evidente darurile şi virtuţile lor duhovniceşti” Cinstirea trupurilor sfinte în Vechiul Testament În Vechiul Testament, prorocul Elisei poate fi socotit un exemplu grăitor al cinstirii pe care poporul ales o aducea trupurilor sfinte. Despre el, aflăm din cea de-a IV-a Carte a Regilor că, după ce a murit, „l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în ţară cete de moabiţi. Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele lui” (IV Reg. 13, 20-22). Tot despre el vorbeşte şi Cartea Înţelepciunii lui Isus Sirah: „Fericiţi cei care au văzut şi cei care întru dragoste au adormit, dar şi noi vom fi vii. Când Ilie a fost răpit la cer, în vijelie, Elisei s-a umplut de duhul lui. În zilele sale nu s-a temut de biruitori şi nimeni nu l-a supus. Tot cuvântul n-a fost ascuns înaintea lui şi întru adormire a prorocit trupul lui. Şi în viaţa sa a făcut semne şi la moarte minunate au fost lucrurile lui” (Înţelepciunea 48, 11-15). Tot în Vechiul Testament se descoperă cuvenita cinstire în care „toate trupurile celor drepţi” erau aşezate. Amintim aici de rămăşiţele pământeşti ale patriarhilor, ale prorocilor, precum şi ale tuturor bărbaţilor care fuseseră cu dreptate înaintea lui Dumnezeu. Aşa se face că trupul lui Iacov este purtat de Iosif şi de fraţii săi în Egipt (Cf. Fc. 50, 1-14), iar la rândul său Moise „a luat cu sine oasele lui Iosif” (Cf. Ieşire 13, 19). Regele Iosia aduce cinstire osemintelor „prorocului care venise din Samaria” (IV Reg. 23, 16-18). Din toate aceste exemple reies prezenţa şi lucrarea Sfântului Duh în trupurile omeneşti, chiar şi după moarte. Despre aceştia, psalmistul spune că „Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi” (Ps 33, 19). Prin urmare, aceste „fericite excepţii” ale Vechiului Testament, aşa cum le numeşte pr. prof. Constantin Galeriu, „erau semn că pomul vieţii, adâncul dumnezeiesc din noi este păzit de heruvim prin sabia de foc a duhului. Dumnezeu nu a îngăduit lui Satan să se atingă de viaţa lui Iov (II, 6). Dar toate aceste realităţi sacre erau în acelaşi timp şi anticipări profetice, umbră a bunurilor viitoare. În acest sens rostea Sirah despre Elisei: «Întru adormire a prorocit trupul lui». Şi se înţelege că Mântuitorul ne revelează principiul şi condiţia făptuirii noastre, în constituţia ei deplină de suflet şi trup şi pentru totdeauna. În Întruparea şi Învierea Sa se înrădăcinează puterea sfinţilor şi a sfintelor lor oseminte, pârgă a răscumpărării” (pr. prof. Constantin Galeriu, „Cinstirea sfintelor moaşte”, p. 645). „... Vom veni la el şi vom face locaş la el” În Noul Testament, valoarea teologică a sfintelor moaşte se susţine prin actul „sălăşluirii lui Hristos, sau a Duhului Său, respectiv a puterii şi lucrării dumnezeieşti necreate în cei ce se alipesc cu credinţă de Hristos”. Mai lămurit, vorbind despre valoarea lor existenţială, aducem ca justificare realitatea şi necesitatea „sfinţeniei în Ortodoxie”. În acest sens, există numeroase argumente scripturistice, desprinse din învăţătura Mântuitorului sau din experienţa Sfinţilor Apostoli. După cum am arătat mai sus, ascendenţa omului spre desăvârşire se leagă neapărat de „sălăş­luirea” în Hristos. Sfintele Evanghelii arată lămurit chemarea omului spre o renaştere duhovnicească, în Persoana Logosului înomenit. „Dacă Mă iubeşte cineva, spune Domnul, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (In. 14, 21). Tot El arată că această sălăşluire duhovnicească va continua neîntreruptă şi după Înălţarea Sa la ceruri: „Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi” (In. 14, 19-20). Omul sfinţit de harul Duhului Sfânt poate asigura pe mai departe cultivarea acestei împărtăşiti dumnezeieşi numai prin participarea personală şi permanentă la actul de iubire. „Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui” (In. 15, 9-10). Asumându-Şi firea noastră, Mântuitorul Hristos „a restaurat chipul lui Dumnezeu în om”. În felul acesta, cei care cred într-însul „pot deveni prin har ceea ce Dumnezeu este prin natură, adică copiii lui Dumnezeu” Iată, prin urmare, că „celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (In. 1, 12). Pe de altă parte, atunci când îl ridică din mormânt pe Lazăr, „cel mort de patru zile”, Domnul îi vorbeşte Martei despre părtăşia trupească a Învierii Sale. „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (In. 11, 25-26).

Ati spus ca, ati ales sa nu fiți parte dintr-o anumită Biserica, dupa care spuneți ca Biserica nu este un club cu participare voluntara. Dacă ajuta in vreun fel, Biserica este compusă din totalitatea oamenilor care si-au pus speranța în Hristos Fiul lui Dumnezeu mort si înviat, după Scripturi, începând cu ziua Rusaliilor ( ziua in care Biserica a luat ființă) si pana la aratarea Sa din nou. Biserica nu este a niciuneia dintre denominațiile existente, este a lui Hristos. Așadar, oricine crede ca Biserica este ortodoxă, catolică, baptistă, penticostală, protestantă, neoprotestantă, tradițională sau orice altceva greșește. In cer vor fi oameni păcătoși iertați prin har, prin credința in ceea ce a facut Hristos la cruce (lucrarea de ispășire).

Ati spus ca neoprotestanți pun accent pe citirea Bibliei, dar nu înțeleg dogma, asta va poziționează undeva mai sus si arată altceva. Studierea Bibliei in cadrul neoprotestanților se face atat verset cu verset cat si ansamblul ei. Un lucru in care sunt de acord este faptul ca, in cadrul neoprotestan se gasesc multe reguli nescrise si care devin probleme in trăirea libertății creștine ( ex: televizorul, inele, mersul la mare…).

Puteți să ne spuneți când s-a produs nașterea din nou în viața dumneavoastră si in ce denominație erați atunci?

Sfanta Scriptura nu cuprinde intreaga Descoperire sau Revelatia supranaturala, ci numai o parte, fiindca Descoperirea sau Revelatia supranaturala este mult mai bogata decat cea cuprinsa in Sfanta Scriptura, dupa cum marturiseste Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan : "Dar sunt si alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus si care, daca s-ar fi scris cu de-amanuntul, cred ca in lumea aceasta nu ar incapea cartile ce s-ar fi scris" (Ioan 21, 25), sau : "Multe avand a va scrie, n-am voit sale scriu pe hartie si cu cerneala, ci nadajduiesc sa vin si sa vorbesc gura catre gura, ca bucuria noastra sa fie deplina" (II Ioan, 1, 12). Aceste marturii ne incredinteaza ca multe din invataturile, din faptele si din minunile Mantuitorului nu ni s-au pastrat in scris, ele fiind retinute si duse mai departe cu sfintenie prin viu grai de Sfintii Apostoli si apoi de urmasii lor, episcopii si preotii, prin Biserica pana la noi, si care vor fi duse mai departe pana la sfarsitul timpurilor. Mantuitorul, desi nu ne-a lasat nimic scris, a poruncit Sfintilor Apostoli sa propovaduiasca prin viu grai invatatura Sa, faptele si minunile Sale, fiind martorii Sai inaintea popoarelor pana la marginile lumii: "Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile..." (Matei 28, 19). Au trebuit sa treaca mai bine de 10 ani de la inaltarea Domnului pana cand Sfantul Apostol si Evanghelist Matei, in anul 44-45, a scris prima Evanghelie pentru crestinii dintre iudei (in lim­ba aramaica, tradusa apoi curand in limba greaca). Intreg Noul Testament nu este decat formularea scrisa a Traditiei apostolice. Raspandirea cresti­nismului s-a facut mai intai prin viu grai, caci nu statea atunci la indemana tuturor cunostinta scrisului, iar raspandirea cartilor scrise era un lucru greu, scump si anevoios. Aceasta realitate o afirma si Sfantul Apos­tol Pavel: "Credinta este din auzire, iar auzirea, prin cuvantul lui Dumne­zeu" (Rom. 10, 17), "credinta care a fost data sfintilor, o data pentru tot­deauna" (Iuda, 3). Din marturiile Sfintilor Apostoli intelegem ca invatatura data de Dum­nezeu prin viu grai Bisericii, din care o parte s-a fixat in scris mai tarziu, o pastram in Sfanta Traditie sau Sfanta Predanie, care este al doilea tezaur sau izvor al Revelatiei supranaturale, egal cu Sfanta Scriptura, intre ele fiind o legatura stransa, incat nu se poate face o deosebire intre adevarul cu­prins in unul si in celalalt tezaur de credinta. Adresandu-se crestinilor din Tesalonic, Sfantul Apostol Pavel ii indeamna: "Asadar, fratilor, stati si tineti predaniile pe care le-ati invatat, fie prin cuvantul, fie prin epistola noastra" (II Tes. 2, 15). Sfanta Traditie sau Sfanta Predanie este insasi tinerea de minte vie a Bisericii, viata Bisericii in totalitatea ei, permanentizarea dialogului Bise­ricii cu Hristos, caci continutul Scripturii primit prin credinta ce se trans­mite de la Apostoli in comunitatea Bisericii, nefiind un produs omenesc, ci fiind insuflat de Duhul Sfant, trebuie pe de o parte pazit, pe de alta adancit in intelesurile lui nealterate primite de la Sfintii Apostoli. Prin aceasta, Sfanta Scriptura se cere inteleasa dupa o Traditie neschimbata de la Sfintii Apostoli. Continutul Sfintei Scripturi se cere cunoscut si trait intr-o intensitate si adancime tot mai mare, fiindca insusi continutul Re­velatiei supranaturale care este Domnul Iisus Hristos cel necuprins, se voieste cunoscut si insusit tot mai mult si iubit tot mai intens. Sfanta Tra­ditie actualizeaza acest dinamism al Sfintei Scripturi fara sa-l altereze, fiindca ea insasi este o aplicare si o aprofundare continua a continutului Sfintei Scripturi. Biserica pastreaza si tine Sfanta Scriptura aplicata in viata ei prin Sfanta Traditie, mereu noua, dar mereu aceeasi. O tine mereu noua si mereu aceeasi Traditie originara prin care Sfintii Apostoli au precizat dreapta invatatura de credinta prin care se comunica real Hristos in cursul generatiilor, cu bogatia inepuizabila a bunatatilor Lui. Traditia, ca explicare mereu imbogatita a aceluiasi Hristos, nu se poate desparti de primirea Lui ca continut neschimbat al Traditiei, de curgerea aceluiasi har al Lui, sau de primirea aceleiasi Persoane a Lui in Biserica prin Sfintele Taine si prin cuvantul explicativ despre El. Sfanta Traditie este permanentizarea transmiterii in Biserica a acelu­iasi Hristos revelat intreg, adica intrupat, rastignit si inviat. Este prelun­girea actiunii mantuitoare a lui Dumnezeu din Hristos in lume descrisa esential in Sfanta Scriptura. Numai prin Sfanta Traditie continutul Sfintei Scripturi devine mereu viu, actual si dinamic in toata integritatea lui, in cursul generatiilor din istorie chemate la mantuire in acest sens dogmatic, Sfanta Traditie completeaza Sfanta Scriptura. Fara ea nu se poate patrunde si trai tot continutul Sfintei Scripturi, fiindca Sfanta Traditie are rolul de a pune si de a tine generatiile succesive de crestini in legatura cu Hristos prin faptul ca ea este in esenta atat invocare a lui Hristos, cat si primirea Duhului Sfant, ceea ce reprezinta Sfintele Taine si ierurgiile, in care se cer si se primesc prin rugaciune harurile si darurile Sfantului Duh, care sfintesc sufletul si trupul omului, cat si natura lui inconjuratoare.

Sunt curios, chiar v-a pus cineva aceasta intrebare sau doar ati decis ca e o ocazie buna de dat cu noroi in concurenta? :)) As vrea sa zic ca glumesc dar de fapt nu e nimic care sa imi arate ca dumneavoastra chiar va pasa de pocaitii aia de care ziceti. Tot videoclipul pare un fel de “nu te du la ei vino la noi ca asa am facut si eu si pot garanta ca e bine”. In orice caz, trebuie sa recunosc ca multi pocaiti sunt incuiati, insa tot in Biblie in Romani 14 zice de ingaduinta crestina pe care trebuie sa o avem unii fata de altii. Legat de “legalismul” din unele biserici. Cand aud de verigheta si brad si pe mine (un baptist) ma apuca rasul, insa daca vorbim de lucruri precum fumatul nu pot sa ma ascund si sa nu spun ca este pacat. Da, intradevar, nu ai un verset explicit in Biblie care sa iti zica ca e pacat, insa nu cred ca va restrictionati in a numi pacat doar acele pacate care sunt explicit mentionate in Biblie. In Biblie exista principii dupa care ne luam pentru a discerne daca ceva este sau nu pacat. Fumatul e un obicei, care prin natura sa pune stapanire pe om. Acum intreb, nu ne spune Pavel sa ne ferim de orice pune stapanire pe noi? Daca ajungem sa fim legati de ceva, afara de Dumnezeu, nu este asta pacat? Acum trebuie sa va dau dreptate cu privire la restul si sa recunosc ca nu toate prostiile astea trebuie predicate de la amvon. Insa sunt frati in Hristos, cu un cuget mai slab, care se poticnesc in astfel de lucruri. Daca cineva considera ca ceva este gresit, pentru el, lucrul acela, daca il infaptuieste, chiar devine pacat (Romani 14:23). Va zic ca acei frati care spun ca e pacat sa porti verigheta sunt acei frati care au tendinta sa se mandreasca cu verighetele lor. Cei care spun ca e pacat sa ai brad in casa sunt cei care iubesc prea mult decoratiile si asa mai departe. Daca vei avea un fost alcoolic, iti va zice ca sa bei alcool e pacat. Acum pentru ei, chiar este pacat. Noi in slobozenia noastra nu trebuie sa fim o pricina de poticnire pentru ei iar ei nu trebuie sa predice lucrurile astea de la amvon ci sa le pastreze pentru sine (Romani 14:22), desi din nefericire adevarul e ca ambele se intampla :(

Sunt Crestin Baptist si-mi pare rau ca in mai bine de 50% din cele spuse trebuie sa va dau dreptate, si da in ultimi 30 de ani sa profesionalizat inchinarea si sala e spectatoare. Cred ca ar fi bine ca neoprtestanti care vor privi acest vlog sa iea in considerare felul cum suntem vazuti!

Mi se pare că vorbiți despre bisericile neoprotestante de la țară, cel mult.

Ieremia 2:33 "Ce bine știi să-ți întocmești căile când este vorba să cauți ce iubești! Chiar și la nelegiuire te deprinzi."

Pocait trebuie sa fie si ortodoxul si catolicul si protestantul si neo ceilLti sant religiosi ce dipretuiesc

La ce va referiți când spune-ți ca biserica nu este un grup cu o “participare voluntara”? Vorbiți de biserica ca și trupul Domnului Hristos sau ca și biserica locală? Pentru ca eu particip la închinarea bisericii locale din care fac parte voluntar, binevoitor, fără sa mă silească cineva și in mod conștient.

Ma asteptam la mai multe argumente inspirate de teologia reformata - de ex. despre suveranitatea lui Dumnezeu, problema umanismului din teologia evanghelica de azi, crestinismul biblic, revelatia marilor reformatori 😊 Oare este asa pentru ca nu intelegeti/nu vreti sa promovati adevaratele valori ale reformei protestante ci doar sa loviti in neoprotestanti cu argumente slabe/puerile sau sa atrageti urmaritori/enoriasi? 🤭

Dacă totuși susții alcoolul de ce nu ne inviți la un pahar de tărie și nu cafea?

Nu e adevarat ca nu poti purta inel sau ca nu ai brad,sau sa ai rom in cafea:)Numai unii mai conservatori cred aceste lucruri.Fiti binecuvantat!

Unul dintre Farisei care era cu vaza nu era născut din nou și Isus la avertizat deci contează regenerarea ca sa faci parte din Biserica Domnului nu din ce cult faci parte

Buna. R C Sproul a zis la un moment dat ca principala noastra problema ca si crestini e ca " nu il cunoastem pe Dumnezeu". Cred ca avea dreptate. Si cu totii avem nevoie sa il cunoastem pe El , atat Reformati cat si Neoprotestanti... Poate ar fi o idee buna sa aveti o prezentare despre studierea Scripturii si cunoasterea lui Dumnezeu atat la nivel individual cat si comunitar, mai ales ca asta a fost si framantarea lui Luther...:) Multumesc

Referitor la perspectiva reformată asupra bisericii, o curiozitate: voi botezați copiii mici?

Ati putea sa faceti un vlog despre casatoria preotilor si interdictia la catolici

Pofta mare la cafeaua cu rom.

Sfântul Apostol Pavel ne învață că Hristos este Cap al Bisericii, iar Biserica întemeiată de El este trupul lui Hristos (Ef. l, 22-23). În alt loc Biserica este numită mireasa lui Hristos (II Cor. 11, 2), stâlpul și întărirea adevărului (I Tim. 3, 15), sau trupul tainic al Domnului. Sfinții Părinți, inspirați de Duhul-Sfânt, ne învață că mirele și mireasa, despre care se vorbește în Cântarea Cântărilor, sunt Hristos și Biserica. Și precum capul are un singur trup și mirele o singură mireasă, așa și Hristos are un singur trup și o singură mireasă, Biserica, numită și „mama noastră cea de obște”, care ne-a născut pe toți prin baia Sfântului Botez și prin celelalte Sfinte Taine. De aceea și Sfântul Ciprian spune: cine nu are Biserica de mamă, nu poate avea pe Dumnezeu de Tată. Deci, chiar dacă oamenii stăpâniți de mândrie și de neascultare s-au dezbinat între ei și s-au depărtat mai mult sau mai puțin de adevărata Biserică întemeiată de Hristos și de Sfinții Apostoli, formând mai multe „biserici”, confesiuni, culte și grupări creștine sectare, schismatice și anarhice, nu trebuie să credem că Biserica cea una s-a rupt în mai multe biserici. Biserica întemeiată de Hristos este dumnezeiască, este una, căci unul este și Hristos, întemeietorul ei, și este veșnică. Este un trup și un Duh, o Evanghelie și o Biserică; un Domn și o credință, un Botez, un Dumnezeu și Tatăl tuturor, Care este peste toale și prin toate și întru toți (Ef. 4, 4-6). Afară de Biserica întemeiată de Hristos nu este mântuire, pentru că nu este episcop, nici preoție, nici Sfintele Taine prin care primim harul mântuirii. Adevărul, care este Hristos, Crucea, Sfânta Evanghelie, harul mântuirii și urmașii Sfinților Apostoli, adică episcopii și preoții, se află numai în Biserică. Aici este Duhul Sfânt, Botezul, Sfânta Împărtășanie, Preoția, Sfânta Liturghie, bucuria vieții și mântuirea. Aici se află sfinții toți împreună cu Maica Domnului și însuși tronul nevăzut al Preasfintei Treimi. Cei care au ieșit din sânul Bisericii și s-au lepădat de Tainele ei, de păstorii ei rânduiți de Apostoli, de Cruce, de sfinți, de Sfânta Liturghie și de toate darurile Duhului Sfânt ce izvorăsc din Biserică, aceia s-au lepădat de harul mântuirii, căci au ieșit din corabia Bisericii și din staulul oilor lui Hristos, Mântuitorul și Păstorul nostru cel bun. Ei se pot mântui numai dacă se căiesc și revin în sânul Bisericii. Domnul nostru Iisus Hristos zice: Pe această piatră - a dreptei credințe - voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18). Porțile iadului sunt sectele creștine de tot felul care lovesc în unitatea și temelia Bisericii, dar nu o vor putea birui, căci la cârma ei este Însuși Hristos, Mântuitorul lumii. Pentru că Biserica ne unește cu Dumnezeu și pentru că în ea se află neîncetat Hristos, Mântuitorul nostru, și Sfântul Duh. De aceea Biserica nu greșește niciodată, fiind „stâlpul și temelia adevărului” (I Tim. 3, 15). Credem în Biserica lui Hristos, căci numai în ea ne putem boteza, pocăi și împărtăși cu Sfintele Taine. Numai în ea ne putem mântui. Nu este mântuire afară de Biserică, spune Sfântul Ciprian, pentru că Biserica, numită trupul tainic al lui Hristos, păstrează toate darurile mântuirii Biserica cea adevărată este Biserica Ortodoxă, pentru că ea singură are dreapta credință în Dumnezeu. Însuși cuvântul „Ortodoxie”, în limba greacă, înseamnă dreapta credință. Ea singură păstrează neschimbate, fără lipsuri și adăugiri, învățătura și rânduielile Domnului nostru Iisus Hristos, așa cum le-au propovăduit Sfinții Apostoli și cum le-au explicat și fixat în Simbolul de Credință Sfinții Părinți la Sinoadele ecumenice și locale din primele secole creștine, când toată creștinătatea era una și nedespărțit. De aceea numai în Biserica Ortodoxă se găsesc mijloace sigure de mântuire. Pentru că ea ne unește cu Dumnezeu și pentru că în ea se află neîncetat Hristos, Mântuitorul nostru, și Sfântul Duh. De aceea Biserica nu greșește niciodată, fiind „stâlpul și temelia adevărului” (I Tim. 3, 15). Credem în Biserica lui Hristos, căci numai în ea ne putem boteza, pocăi și împărtăși cu Sfintele Taine. Numai în ea ne putem mântui. Nu este mântuire afară de Biserică, spune Sfântul Ciprian, pentru că Biserica, numită trupul tainic al lui Hristos, păstrează toate darurile mântuirii. Biserica cea adevărată este Biserica Ortodoxă, pentru că ea singură are dreapta credință în Dumnezeu. Însuși cuvântul „Ortodoxie”, în limba greacă, înseamnă dreapta credință. Ea singură păstrează neschimbate, fără lipsuri și adăugiri, învățătura și rânduielile Domnului nostru Iisus Hristos, așa cum le-au propovăduit Sfinții Apostoli și cum le-au explicat și fixat în Simbolul de Credință Sfinții Părinți la Sinoadele ecumenice și locale din primele secole creștine, când toată creștinătatea era una și nedespărțită. Numai Biserica Ortodoxă păstrează învățătura de credință adevărată, întreagă și neschimbată, primită de la Sfinții Apostoli, cuprinsă în Crez sau Simbolul de Credință, așa cum l-au stabilit Sfinții Părinți în primele două Sinoade ecumenice din anii 325 și 381 de la Niceea și Constantinopol. Mai târziu, Biserica de Apus a modificat Crezul (prin adaosul Filioque) și s-a îndepărtat de la Tradiția comună a Sfinților Părinți, atât în ce privește viața sacramentală, cât și forma de conducere a Bisericii (Reforma protestantă și dogmele papale romano-catolice); - Slujbele în Biserica Ortodoxă sunt și ele recunoscute de toată lumea creștină ca cele mai mistice și mai conforme cu Tradiția Bisericii nedespărțite din primul mileniu. Asceza și postul nu au fost schimbate în Ortodoxie, așa cum s-a întâmplat la catolici și protestanți. În articolul 9 mărturisim că noi, creștinii, credem și întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică. O numim «una», pentru că Unul este Hristos, Capul și Întemeietorul ei, și nimeni nu poate să pună altă temelie Bisericii Sale, nici oamenii, nici îngerii. O numim «sfântă”, pentru că Biserica este trupul lui Hristos Care a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, curățind-o prin baia apei prin cuvânt… ca să fie sfântă și fără prihană… (Ef. 5, 23-27). Biserica lui Hristos este sfântă și pentru că în ea se află harul Duhului Sfânt, Sfânta Evanghelie, Crucea, icoanele, sfintele moaște, Sfântul și Marele Mir, prin care se pecetIuiește cel botezat cu pecetea harului Duhului Sfânt, precum și Sfânta Împărtășanie. Biserica este sfântă și pentru că aici se săvârșesc zilnic Sfânta Liturghie, se hirotonesc preoții, se împărtășesc credincioșii, se botează copiii și, aici, oamenii laudă neîncetat pe Dumnezeu împreună cu sfinții îngeri. În Biserică se află toate harurile mântuirii oamenilor. Biserica este numită „sobornicească”, adică universală, chemată să cuprindă toată lumea. Mântuitorul a poruncit Apostolilor: Mergeți, învățați toate neamurile… (Matei 28, 19). Biserica este sobornicească pentru că are plinătatea Adevărului și a darurilor mântuitoare ale lui Hristos. Biserica se numește și «apostolică», pentru că a fost organizată și răspândită în lume de Sfinții Apostoli, a căror învățătură neschimbată numai ortodocșii o păstrează până astăzi. De aceea numai în Biserica Ortodoxă se găsesc mijloace sigure de mântuire. Toți oamenii care sunt botezați în numele Preasfintei Treimi și păstrează neschimbată credința ortodoxă apostolică, atât drepți, cât și păcătoși, sunt membri ai Bisericii lui Hristos. Căci nu este om fără de păcat, iar Hristos Și-a dat viața pentru toți, că n-au trebuință cei sănătoși de doctor, ci cei bolnavi (Matei 9, 12). Numai cei ce se leapădă de Dumnezeu - ateii, ereticii, sectanții, schismaticii și sinucigașii care s-au rupt de Biserică - nu pot fi membri ai Bisericii și nu ne putem ruga niciodată pentru ei, atât cât sunt în viață, cât și după moarte. Numai dacă se pocăiesc sunt iertați și mântuiți. Însă Biserica lui Hristos are două feluri de membri: cerești și pământești. Sfinții și îngerii sunt membri ai Bisericii biruitoare din cer, căci au biruit pe diavolul și se află înaintea Preasfintei Treimi. Iar membrii Bisericii luptătoare de pe pământ sunt credincioșii dreptmăritori, care se luptă cu ispitele, cu patimile și cu diavolii pentru a dobândi viața veșnică. Cele două biserici formează una în Hristos, ca și membrii ei care împreună preamăresc pe Dumnezeu. Creștinii laudă pe sfinți și pe îngeri, iar cei din cer se roagă pentru mântuirea celor ce se luptă pe pământ, Iată ce mare este taina Bisericii creștine! Prototipul sau modelul veșnic al Bisericii lui Hristos este Însăși unitatea de nepătruns a Preasfintei Treimi. Căci unde este Dumnezeu, acolo este Biserica, acolo este unitatea sfinților, cu a îngerilor și a creștinilor. Acolo este harul Duhului Sfânt și veșnica fericire

Puteți să-mi dați mai multe detalii despre școala teologic reformată ce ați amintit-o?

Unitate in diversitate,toti ne dam cu parerea in ce priveste credinta in Dumnezeu,chiar si parerea dumneata,crezi ca este corecta?ceorovaiala fare rost, Dumnezeu cunoaște inimile fiecaruia,El ne va judeca dupa credinta care am avuto fiecaca,si in convingerea dumneata sint nnnn erezii, Dumnezeu sa aiba mila de noi

Mândria și lăudarea adunărilor reformate în comparație cu ceilalți, ăia care "nu e buni" ca dvs , uită lecțiile lui Hristos: să iubim și să nu judecăm. Adevărata credință nu se măsoară în practici, ci în umilință și iubire față de toți. Mie mi-ați oferit suficiente contraargumente pentru a fi reformat. Generalizarea este un semn al ignoranței... Ca și la dvs la reformați, bisericile np nu seamănă toate între ele, nici măcar în cadrul aceleași confesiuni.

Pe Dumnezeu n-o sa-l putem pacali pe oameni da.

Nu cred că este corectă încadrarea tuturor baptiștilor în „neoprotestantism”. Și aici mă refer în special la cei care urmăm mărturisirile clasice baptiste (LBCF 1644, 1689, catehismul ortodox 1680 etc.). :)

Celor ce nu le plac calea îngusta aleg calea cea larga ca și omul acesta.

Biblia este etalonul, de aceea trebuie a porni de la zero, pentru ca de la zero se porneste fie la minus fie la plus.

Domnul să te binecuvinteze. Dar te crezi mai ceva ca apostolul Pavel.

băutul cafelei este păcat, deoarece produce dependență și este nociv sănătății!

Dacă nu ești ortodox, nu contează ce ești, aceeași baltă.

Este pacat sa fumezi

La Înălţarea la Cer, Domnul Hristos oare a lăsat mai multe credinţe creştine pe pământ? Noi cunoaştem credinţa de la Ucenicii Domnului, de la Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti. Aţi auzit cumva că unii apostoli erau ortodocşi, alţii catolici, alţii penticostali ? Nu, desigur. La început a fost o singură credinţă, o singură Biserică. O vreme toate au fost bune şi frumoase. Dar ce s-a întâmplat după aceea? Unii oameni, din mândrie, din îngâmfare, au răstălmăcit învăţătura sănătoasă primită de la Ucenicii Domnului, şi au adus unele interpretări, unele inovaţii în cult şi în dogmă. Însă Părinţii Bisericii din toată lumea creştină, călăuziţi de Duhul Sfânt, s-au strâns în Sinoade (Soboare, un fel de congrese internaţionale), unde au discutat problemele apărute şi au restabilit ordinea în Biserică, iar rătăciţii au căzut sub blestemul Bisericii. Au fost şapte asemenea Sinoade în decursul istoriei, la care au participat sfinţi mari (ex. Sf. Nicolae, Sf. Spiridon, Sf. Împărat Constantin cel Mare etc.) unde s-a stabilit cu exactitate cum trebuie să credem, ce trebuie să credem (Crezul), unde s-a demonstrat, uneori în chip minunat, că icoana şi crucea nu sunt idoli, că Sf. Duminică este ziua Domnului, ziua eliberării noastre din robia iadului, şi multe alte lucruri necesare cultului creştin. A mers aşa Biserica mult timp, cca. o mie de ani. In anul 1054 apare în Biserică Marea Schismă, adică o mare ruptură, o separare a părţii de răsărit a Bisericii (Bizanţ), de partea de apus (Roma), din cauza pretenţiei papilor din apus de a-şi exercita supremaţia asupra întregii Biserici creştine, ceea ce nu era în concordanţă cu hotărârile Sinoadelor Ecumenice, mai ales că Apusul făcuse unele modificări în dogmă (ex. Filioque la Crez). În cadrul bisericii apusene a apărut o altă ruptură când s-au desprins protestanţii (care au protestat din anumite motive împotriva papei). Din protestanţi s-au desprins alte grupări creştine, care şi-au făurit un cult după bunul lor plac, nemaipăstrând aproape nimic din cultul creştin stabilit la Cele Şapte Sinoade Ecumenice. Prin urmare unii ţin sâmbăta ca zi de odihnă; nu mai păstrează Sfintele Taine ale Bisericii; fug de cruce, de icoană, de tămâie; nu mai au sfinţi, nu mai au preoţie, nu mai au biserică. Unii au ajuns chiar să-i cunune pe homosexuali, să facă femei preoţi, şi multe alte rătăciri. După desprinderea de Biserica primară, toate celelalte culte şi confesiuni au făcut tot felul de modificări după poftele şi neputinţele oamenilor. Doar Biserica noastră Ortodoxă de Răsărit mai păstrează în totalitate predaniile şi tot ce ne-a fost lăsat de la Sfinţii Apostoli şi de la Sfinţii Părinţii noştri, care şi-au vărsat sângele, ca mucenici, pentru păstrarea neştirbită a sfinţeniei Bisericii Strămoşeşti. Ea este Biserica adevăratei slave (în greacă, ortho = corect, doxa = slavă) a lui Dumnezeu. Dumnezeu arată lumii că Biserica Ortodoxă este cea adevărată prin mai multe minuni, şi anume: 1.În fiecare an, la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt, numai şi numai la Paştele ortodox, coboară din Cer o lumină dumnezeiască (Sfânta Lumină), care aprinde vata ce este aşezată pe Sfântul Mormânt şi lumânările din mâinile credincioşilor. Această lumină nu este o lumină materială, căci la început, câteva minute nu frige. I-am văzut pe mulţi trecându-şi mâinile şi bărbile peste această flacără sfântă, fără să se ardă. Această minune o văd şi celelalte religii şi culte, dar nu vor sa vina la adevărata credinţă. 2. Ştim cu toţii că agheasma pe care o săvârşeşte preotul ortodox nu se strică. Pentru sfinţirea agheasmei preotul foloseşte busuioc şi cruce de argint sau lemn. Unii oameni au încercat să prepare şi ei agheasmă, procedând precum preotul, dar mare le-a fost mirarea când au văzut că „agheasma” lor s-a stricat, iar cea sfinţită de preot a rămas curată. 3. Creştinii care au dus o viaţă sfântă, sunt proslăviţi de Dumnezeu, căci după moarte trupurile lor, în multe cazuri, nu putrezesc şi sunt plăcut mirositoare si făcatoare de minuni. Luăm doar un singur exemplu de moaşte. Moaştele Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi, la care vin mii de oameni. În fiecare an, de ziua ei (14 octombrie), i se schimbă veşmintele, şi încălţămintele i se gasesc tocite, roase. Explicaţia este ca Sfânta vine în ajutorul celor care se roaga cu credinţă şi nădejde către ea şi asfel îsi toceşte încălţămintele. 4. Sunt părinţi duhovniceşti ortodocşi plăcuţi Lui Dumnezeu, care au primit darul înainte-vederii şi care atunci când alergăm la dânşii deja ne conosc necazurile şi ştiu şi cum ne cheamă. 5. Aţi auzit, sau aţi văzut icoane ortodoxe care plâng cu lacrimi de sânge sau de mir. Uneori mirul care a izvorât din aceste icoane a depăşit cu mult greutatea icoanei. Şi sunt multe alte dovezi palpabile din care rezultă că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos. Le veţi afla dacă veţi veni mai des la biserică şi veţi citi mai multe cărţi ortodoxe şi nu toate prostiile de prin reviste şi ziare care fac reclamă păcatelor: desfrânării, violenţei, lăcomiei, lenei, luxului şi altor păcate. De ce sunt preoţii ortodocşi urmaşii Apostolilor ? Apostolii au primit Duhul Sfânt de la Domnul Hristos, iar aceştia, la rândul lor, au transmis harul, prin rugaciune şi punerea mâinilor(Fapte 6, 6) peste urmaşii lor, făcându-i episcopi, preoţi şi diaconi, până în zilele noastre. Aceasta se numeşte succesiune apostolică, sau altfel spus, continuitate. Cultele neoprotestante nu au această continuitate, fiindcă nu şi-a pus nimeni mâinile peste ei ca să-i facă pastori De ce trebuie să ne spovedim la preot şi nu direct Lui Dumnezeu ? Preotul, ca urmaş al Apostolilor, este instituit de Dumnezeu să facă acest lucru, căci Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării şi dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, zicând către ucenicii săi: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute!”(Ioan 20, 22-23) şi iarăşi a zis: “Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer”.(Matei 18, 18). Deci numai prin Biserică se poate face iertarea păcatelor; numai Biserica are putere, prin preoţii şi episcopii săi, să lege şi să dezlege păcatele lumii. Să nu vă legaţi niciodată de vrednicia preotului, căci aici lucrează Harul Lui Dumnezeu. Preotul săvârşeşte numai partea văzută a lucrurilor iar Dumnezeu este Cel Care trimite Duhul Sfânt. Darurile Lui Dumnezeu nu atârnă de virtutea preoţească. Dacă trimiterea harului asupra credincioşilor ar fi atârnat de vrednicia preoţilor, atunci toţi creştinii care au preoţi nevrednici ar fi fost lipsiţi de el. Dar Dumnezeu trimite harul Său şi prin preoţii cei nevrednici, ca să nu rămâna păgubiţi cei ce însetează de mântuire. În mass-media se publică frecvent ştiri şi imagini care surprind anumite persoane în posturi imorale, adică în luare de mită, în beţie, în desfrânare sau în alte păcate. Cele mai savurate dezvăluiri, însă, sunt cele în care sunt implicate feţele bisericeşti. Da, şi oamenii Bisericii pot să păcătuiască, pentru că tot oameni sunt şi ei, şi mai ales pe ei îi ispitesc diavolii. Însă cei mai multi din ei sunt oameni morali, iar dacă un procent infim se abate de la morala creştină, aceasta nu înseamnă că tot sistemul e putred. Există oare pădure fără uscături? Există, oare, pe lumea aceasta vreo instituţie perfectă, cu oameni sută la sută morali? Indiferent de vrednicia preotului, serviciile pe care le face sunt valabile, aşa cum într-o instituţie oarecare, să zicem o primărie, dacă primarul este beţiv, desfrânat, hoţ sau cu alte păcate, oare un certificat sau un alt document pe care-l soliciţi primăriei, semnat şi parafat de către primar, nu este valabil? Ba este, indiferent de moralitatea primarului. Aşa este şi in plan bisericesc. Oricât de păcătos ar fi preotul, Taina săvârşita de el este mântuitoare pentru noi, pentru că el nu o savârşeşte cu puterea sa, ci cu puterea Harului Lui Dumnezeu, dată lui prin hirotonie. Şi să mai ţineţi cont că acum se duce o campanie foarte dură împotriva Bisericii Ortodoxe, prin denigrarea preoţilor şi călugărilor ortodocşi. Noi să urmăm calea moşilor şi strămoşilor noştri care au fost întotdeauna ortodocşi. Să citim cărţile sfinte ale Bisericii noastre, să ascultăm de slujitorii ei care ne conduc pe calea cea dreaptă, să ne alegem duhovnici iscusiţi care să ne îndrume conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. Să nu ne luăm după învăţăturile greşite ale unor babe, ci numai după ceea ce ne învaţă Biserica. Fără astrologie, fără magie, fără horoscoape, fără vrăjitorie şi descântece, fără talismane, fără credinţe budiste în reîncarnare, fără filmele şi programele păcătoase de la televizor, fără cântece desfrânate, fără avorturi şi anticonceptionale, fără căsătorii de probă şi multe alte manifestări păgâneşti pe care le întâlnim în zilele noastre. Dacă veţi merge la biserică mai des, veţi afla mai multe.

Vorbe multe si multă cafea....

Spuneți că ați avut experiență cu diferite comunități, ați cercetat anumite lucruri și faceți doar filozofie pentru nu ați experimentat întâlnirea cu Domnul Isus și nu aveți nașterea din nou.Viața cu Dumnezeu e mult mai mult decât un cult.

Sa te mustre dumnezeu ,ca vosrbeste satana nu tu ..ce libertate oferi tu ,frate drag nu intelegi ca isus trebuie sa locuiasca in tine nu tu ,isus este sf ..te momeste satana cu insusi pofta ta .... Toti vom vedea cand vom parasi pamantul unde ne vom duce. ..

Și până la urmă mai crezi că există totuși un Creator? Cred ca ar suna mai bine dacă ai zice ca nu mai ești creștin. Ceva tot crezi pentru că și dracii cred și se înfioară. Oricum nu poți să dai credința la o parte.