Vechiul Testament: 1. Fac. 3, 15: “Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”. Sfinţii Părinţi înţeleg prin “femeie” pe Maica Domnului, iar “sămânţa” = Fiul ei, Iisus Hristos; 2. Isaia 7, 14: “Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi îi vor pune numele Emanuel”; 3. Iezechiel 44, 2: “Poarta aceasta va fi închisă; nu se va deschide şi nimeni nu va intra prin ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat prin ea. De aceea va fi închisă” (referire la pururea fecioria Maicii Domnului); 4. Psalm 45, 10: “Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta, în haină aurită şi preaînfrumuseţată” (referire la locul în ierarhia cerească). O dată cu acestea, trebuie reţinute şi alte locuri vetero-testamentare, cu referire tainică la Maica Domnului: Facere 28, 11-19 (Scara lui Iacov), Ieşire 3, 2 (Rugul care ardea şi nu se mistuia), Ieşire 16, 33 (Vasul = năstrapa cu mană), Num. 17, 8 (Toiagul lui Aaron) etc. Noul Testament: 1. Luca 1, 28: “Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei” (cuvintele arhanghelului Gavriil); 2. Luca 1, 35: “Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri” (cuvintele aceluiaşi arhanghel); 3. Luca 1, 42: “Binecuvântată eşti tu între femei…” (cuvintele Elisabetei); 4. Luca 11, 27: “Fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt!” (o femeie din popor), cuvinte pe care Iisus le-a confirmat: “Aşa este…” (v. 28); 5. Luca 2, 51, loc în care aflăm că Iisus îi era supus; 6. Ioan 2, 3 - Iisus preface apa în vin, la rugămintea Maicii Sale; 7. Ioan 19, 26 - aflăm că nici când era pe Cruce Iisus nu a uitat-o, încredinţând-o ucenicului său iubit .

Ce vor face sectele care nu cred in Maica Domnului si popoarele care n-o cinstesc ? Cand ea sta de-a dreapta maririi, sta de-a dreapta Sfintei Treimi ! Si cate miliarde de suflete care au credinta si nadejde in Maica Domnului vor trece usor vamile vazduhului si din moarte la viata, pentru ca au cinstit-o pe Maica Domnului. Deci, va rog sa nu lipseasca din casa Acatistul Maicii Domnului, Paraclisul si alte rugaciuni catre Maica Domnului ! Si la icoana ei sa arda candela permanent. Cand vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos in brate, tu stii ce vezi acolo ? Cerul si pamantul ! Cerul este Hristos, Cel mai presus de ceruri; Ziditorul cerului si al pamantului; si Maica Domnului reprezinta pamantul, adica toate popoarele de pe fata pamantului, ca ea este din neamul nostru. Este din semintie imparateasca si arhiereasca. Bratele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decat umerii heruvimilor si ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine tine Fecioara Maria in brate ? Voi stiti pe cine tine ? Pe Cel ce a facut cerul si pamantul si toate cele vazute si nevazute. Stiti voi cine este Maica Domnului si cata cinste, cata putere si cata mila are ? Este mama noastra, ca are mila si de saraci si de vaduve si de crestini. Pururea se roaga Mantuitorului Hristos pentru noi toti. De cand i-a spus arhanghelul puterilor ceresti, Gavriil, care venise in Nazaret la ea cu crin, cine este Cel Care se va naste, zicandu-i : Bucura-te ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine ( Luca 1, 28 ), ea fiind fecioara, nestiind de barbat, l-a intrebat pe arhanghel : Cum va fi aceasta sa nasc, ca eu nu stiu de barbat ? Si i-a spus chipul zamislirii, ca prin auz va fi. Duhul Sfant va veni peste tine si puterea celui Preainalt te va umbri. Pentru aceasta si Sfantul care se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema ( Luca 34, 35 ). Ea s-a umplut de toate darurile Duhului Sfant devenind camara. Daca un om credincios intelege tainele mari dumnezeiesti, cu atat mai mult Maica Domnului. Ea si-a dat seama ca este camara lui Dumnezeu-Cuvantul. Si ganditi-va, cand Il purta in brate pe Hristos si-L alapta, sa suga laptele de la ea : " Pe cine m-am invrednicit eu sa nasc si sa port in brate ?" De aceea ea s-a numit " roaba " (Luca 1, 38). Iata cat har avea Maica Domnului ! Si fecioria, ca era de neam imparatesc, al lui David, si arhieresc, al lui Aaron, si nu facea nimic, daca nu era smerita. Cand a vazut ce misiune are ea pe pamant, i-a spus ingerului : Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau ! S-a numit " roaba ". Dar a proorocit, cand s-a dus ea la Ierusalim : Iata, de acum ma vor ferici toate neamurile ! (Luca 1, 48) Ea isi dadea seama. A devenit maica dupa trup a lui Dumnezeu-Cuvantul. " Toate popoarele si ingerii si heruvimii, toate ma vor slavi de-acum. Asa a voit Dumnezeu sa ma aleaga din toate fecioarele de pe fata pamantului ". Si atunci, cum Spune istoria, cand Mantuitorul era mic, ea il alapta, il punea intr-o fasa curata, alba si incepea a face sute de metanii la El si-I saruta piciorutele. Ca ea isi dadea seama : " Acesta pe care Il vezi prunc, este Dumnezeu cel mai inainte de veci ", cum canta Biserica : Fecioara astazi, pe Cel mai presus de fiinta naste si pamantul pestera, Celui neapropiat aduce. Ingerii cu pastorii slavoslovesc si magii cu steaua calatoresc, ca pentru noi S-a nascut Prunc tanar, Dumnezeu cel mai inainte de veci. Isi dadea seama pe cine naste si pe cine poarta in brate

Argumente scripturistice pentru a o cinsti pe Maica Domnului Nu însă de a spune mai întâi că una din cele mai vechi sărbători închinate Maicii Domnului este Buna Vestire, fiind singurul praznic din ciclul mariologic care are un temei biblic.Sărbătorită în fiecare an la data de 25 martie, Buna Vestire conţine în sine în mod virtual toate praznicele creştine. Odată cu acest eveniment se inaugurează "plinirea vremii" (Gal. 4, 4)şi se descoperă "taina cea din veci ascunsă" (Efes. 3, 9), după expresiile pauline. Buna Vestire este socotită o sărbătoare a Maicii Domnului, dar ea este şi praznicul Întrupării Domnului din Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu prin "umbrirea" Duhului Sfânt şi, în acest sens, începutul iconomiei mântuirii realizate de Fiul lui Dumnezeu Întrupat.Buna Vestire constituie sfârşitul făgăduinţelor pentru venirea lui Mesia şi începutul mântuirii pentru om. Acum se împlinesc toate profeţiile Vechiului Testament, iar prin acceptarea de către Sfânta Fecioară Maria a acestei lucrări divine, întreg neamul omenesc se pregăteşte pentru eliberarea de sub robia păcatului şi a morţii.Ea este o sărbătoare a bucuriei, care anunţă începutul mântuirii. „Fără Buna Vestire nu avem nici Crăciun, nici Paşte“, spunea un cunoscut părinte. Potrivit Evanghelistului Luca, Arhanghelul Gavriil a fost trimis la Fecioara Maria, care era logodită cu dreptul Iosif din seminţia lui Iuda, în Nazaretul Galileii, pentru a-i vesti Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Felul în care arhanghelul îi vesteşte acest lucru este inedit. Mai întâi o întâmpină pe Fecioara Maria prin cuvintele: "Bucură-te ceea ce eşti plină de har! Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!" (Lc. 1, 28), Maica Domnului se supune alegerii divine rostind: "Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!" (Lc. 1, 38).Şi pornind de la etimologia cuvântului evangelion (veste bună), textul din Luca I, 26-56, suportul biblic al sărbătorii, este socotit de exegeţi o "evanghelie în Evanghelie", descoperind o întreită bună vestire: către, de la şi despre Maica Domnului. În primul rând, este o bună vestire către Maica Domnului, ca una ce a fost aleasă de Dumnezeu pentru ca Persoana dumnezeiască a Fiului să ia trup omenesc din ea. Beneficiara acestei veşti extraordinare a pogorârii lui Dumnezeu este, în primul rând, Maica Domnului. Ea este cea aleasă să participe la taina iconomiei mântuirii într-un chip unic, zămislind trupeşte fără tată de la Duhul Sfânt, pe Fiul cel născut din veac devenind"Născătoare de Dumnezeu". Pe de altă parte, este o bună vestire şi de la Maica Domnului. Evanghelistul Luca este singurul care redă evenimentul Bunei Vestiri, convorbirea Sfintei Fecioare cu Elisabeta, rudenia sa, precum şi imnul Maicii Domnului. De unde ştia Sfântul Evanghelist Luca aceste date? Ce izvoare a folosit pentru Evanghelia sa? Exegeţii sunt astăzi de acord că una din sursele Sfântului Luca pe care le-a cercetat "cu de-amănuntul" (Lc. 1, 3) a fost şi Sfânta Fecioară Maria. Numai din gura ei putea afla aceste lucruri autorul Evangheliei a III-a. Nu în ultimul rând, avem astăzi şi o bună vestire despre Maica Domnului. Textul Sfântului Luca, deşi nu spune nimic despre copilăria Maicii Domnului, prezintă totuşi câteva date suficiente pentru a schiţa portretul religios-moral al Născătoarei de Dumnezeu. Astfel, ea este atât de curată, încât manifestă o familiaritate cu puterile îngereşti, se tulbură, notează Evanghelistul, de "cuvântul" solului ceresc, iar nu de apariţia sa. Prin răspunsul său, Fecioara Maria dă dovadă de multă maturitate duhovnicească, precum şi de smerenie. Imnul pe care îl rosteşte la întâlnirea cu Elisabeta (Lc. 1, 46-55) ne arată deplina sa formaţie biblico-teologică.

Va salut. Ați vrea să facem un live împreună? Eu am studiat teologia ortodoxa ai am sesizat imense abateri acolo. Poate cu blândețea dvs ma veți ajuta sa înțeleg mai bine unele lucruri. Doamne ajuta!

La Înălţarea la Cer, Domnul Hristos oare a lăsat mai multe credinţe creştine pe pământ? Noi cunoaştem credinţa de la Ucenicii Domnului, de la Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti. Aţi auzit cumva că unii apostoli erau ortodocşi, alţii catolici, alţii penticostali ? Nu, desigur. La început a fost o singură credinţă, o singură Biserică. O vreme toate au fost bune şi frumoase. Dar ce s-a întâmplat după aceea? Unii oameni, din mândrie, din îngâmfare, au răstălmăcit învăţătura sănătoasă primită de la Ucenicii Domnului, şi au adus unele interpretări, unele inovaţii în cult şi în dogmă. Însă Părinţii Bisericii din toată lumea creştină, călăuziţi de Duhul Sfânt, s-au strâns în Sinoade (Soboare, un fel de congrese internaţionale), unde au discutat problemele apărute şi au restabilit ordinea în Biserică, iar rătăciţii au căzut sub blestemul Bisericii. Au fost şapte asemenea Sinoade în decursul istoriei, la care au participat sfinţi mari (ex. Sf. Nicolae, Sf. Spiridon, Sf. Împărat Constantin cel Mare etc.) unde s-a stabilit cu exactitate cum trebuie să credem, ce trebuie să credem (Crezul), unde s-a demonstrat, uneori în chip minunat, că icoana şi crucea nu sunt idoli, că Sf. Duminică este ziua Domnului, ziua eliberării noastre din robia iadului, şi multe alte lucruri necesare cultului creştin. A mers aşa Biserica mult timp, cca. o mie de ani. In anul 1054 apare în Biserică Marea Schismă, adică o mare ruptură, o separare a părţii de răsărit a Bisericii (Bizanţ), de partea de apus (Roma), din cauza pretenţiei papilor din apus de a-şi exercita supremaţia asupra întregii Biserici creştine, ceea ce nu era în concordanţă cu hotărârile Sinoadelor Ecumenice, mai ales că Apusul făcuse unele modificări în dogmă (ex. Filioque la Crez). În cadrul bisericii apusene a apărut o altă ruptură când s-au desprins protestanţii (care au protestat din anumite motive împotriva papei). Din protestanţi s-au desprins alte grupări creştine, care şi-au făurit un cult după bunul lor plac, nemaipăstrând aproape nimic din cultul creştin stabilit la Cele Şapte Sinoade Ecumenice. Prin urmare unii ţin sâmbăta ca zi de odihnă; nu mai păstrează Sfintele Taine ale Bisericii; fug de cruce, de icoană, de tămâie; nu mai au sfinţi, nu mai au preoţie, nu mai au biserică. Unii au ajuns chiar să-i cunune pe homosexuali, să facă femei preoţi, şi multe alte rătăciri. După desprinderea de Biserica primară, toate celelalte culte şi confesiuni au făcut tot felul de modificări după poftele şi neputinţele oamenilor. Doar Biserica noastră Ortodoxă de Răsărit mai păstrează în totalitate predaniile şi tot ce ne-a fost lăsat de la Sfinţii Apostoli şi de la Sfinţii Părinţii noştri, care şi-au vărsat sângele, ca mucenici, pentru păstrarea neştirbită a sfinţeniei Bisericii Strămoşeşti. Ea este Biserica adevăratei slave (în greacă, ortho = corect, doxa = slavă) a lui Dumnezeu. Dumnezeu arată lumii că Biserica Ortodoxă este cea adevărată prin mai multe minuni, şi anume: 1.În fiecare an, la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt, numai şi numai la Paştele ortodox, coboară din Cer o lumină dumnezeiască (Sfânta Lumină), care aprinde vata ce este aşezată pe Sfântul Mormânt şi lumânările din mâinile credincioşilor. Această lumină nu este o lumină materială, căci la început, câteva minute nu frige. I-am văzut pe mulţi trecându-şi mâinile şi bărbile peste această flacără sfântă, fără să se ardă. Această minune o văd şi celelalte religii şi culte, dar nu vor sa vina la adevărata credinţă. 2. Ştim cu toţii că agheasma pe care o săvârşeşte preotul ortodox nu se strică. Pentru sfinţirea agheasmei preotul foloseşte busuioc şi cruce de argint sau lemn. Unii oameni au încercat să prepare şi ei agheasmă, procedând precum preotul, dar mare le-a fost mirarea când au văzut că „agheasma” lor s-a stricat, iar cea sfinţită de preot a rămas curată. 3. Creştinii care au dus o viaţă sfântă, sunt proslăviţi de Dumnezeu, căci după moarte trupurile lor, în multe cazuri, nu putrezesc şi sunt plăcut mirositoare si făcatoare de minuni. Luăm doar un singur exemplu de moaşte. Moaştele Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi, la care vin mii de oameni. În fiecare an, de ziua ei (14 octombrie), i se schimbă veşmintele, şi încălţămintele i se gasesc tocite, roase. Explicaţia este ca Sfânta vine în ajutorul celor care se roaga cu credinţă şi nădejde către ea şi asfel îsi toceşte încălţămintele. 4. Sunt părinţi duhovniceşti ortodocşi plăcuţi Lui Dumnezeu, care au primit darul înainte-vederii şi care atunci când alergăm la dânşii deja ne conosc necazurile şi ştiu şi cum ne cheamă. 5. Aţi auzit, sau aţi văzut icoane ortodoxe care plâng cu lacrimi de sânge sau de mir. Uneori mirul care a izvorât din aceste icoane a depăşit cu mult greutatea icoanei. Şi sunt multe alte dovezi palpabile din care rezultă că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos. Le veţi afla dacă veţi veni mai des la biserică şi veţi citi mai multe cărţi ortodoxe şi nu toate prostiile de prin reviste şi ziare care fac reclamă păcatelor: desfrânării, violenţei, lăcomiei, lenei, luxului şi altor păcate. De ce sunt preoţii ortodocşi urmaşii Apostolilor ? Apostolii au primit Duhul Sfânt de la Domnul Hristos, iar aceştia, la rândul lor, au transmis harul, prin rugaciune şi punerea mâinilor(Fapte 6, 6) peste urmaşii lor, făcându-i episcopi, preoţi şi diaconi, până în zilele noastre. Aceasta se numeşte succesiune apostolică, sau altfel spus, continuitate. Cultele neoprotestante nu au această continuitate, fiindcă nu şi-a pus nimeni mâinile peste ei ca să-i facă pastori De ce trebuie să ne spovedim la preot şi nu direct Lui Dumnezeu ? Preotul, ca urmaş al Apostolilor, este instituit de Dumnezeu să facă acest lucru, căci Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării şi dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, zicând către ucenicii săi: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute!”(Ioan 20, 22-23) şi iarăşi a zis: “Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer”.(Matei 18, 18). Deci numai prin Biserică se poate face iertarea păcatelor; numai Biserica are putere, prin preoţii şi episcopii săi, să lege şi să dezlege păcatele lumii. Să nu vă legaţi niciodată de vrednicia preotului, căci aici lucrează Harul Lui Dumnezeu. Preotul săvârşeşte numai partea văzută a lucrurilor iar Dumnezeu este Cel Care trimite Duhul Sfânt. Darurile Lui Dumnezeu nu atârnă de virtutea preoţească. Dacă trimiterea harului asupra credincioşilor ar fi atârnat de vrednicia preoţilor, atunci toţi creştinii care au preoţi nevrednici ar fi fost lipsiţi de el. Dar Dumnezeu trimite harul Său şi prin preoţii cei nevrednici, ca să nu rămâna păgubiţi cei ce însetează de mântuire. În mass-media se publică frecvent ştiri şi imagini care surprind anumite persoane în posturi imorale, adică în luare de mită, în beţie, în desfrânare sau în alte păcate. Cele mai savurate dezvăluiri, însă, sunt cele în care sunt implicate feţele bisericeşti. Da, şi oamenii Bisericii pot să păcătuiască, pentru că tot oameni sunt şi ei, şi mai ales pe ei îi ispitesc diavolii. Însă cei mai multi din ei sunt oameni morali, iar dacă un procent infim se abate de la morala creştină, aceasta nu înseamnă că tot sistemul e putred. Există oare pădure fără uscături? Există, oare, pe lumea aceasta vreo instituţie perfectă, cu oameni sută la sută morali? Indiferent de vrednicia preotului, serviciile pe care le face sunt valabile, aşa cum într-o instituţie oarecare, să zicem o primărie, dacă primarul este beţiv, desfrânat, hoţ sau cu alte păcate, oare un certificat sau un alt document pe care-l soliciţi primăriei, semnat şi parafat de către primar, nu este valabil? Ba este, indiferent de moralitatea primarului. Aşa este şi in plan bisericesc. Oricât de păcătos ar fi preotul, Taina săvârşita de el este mântuitoare pentru noi, pentru că el nu o savârşeşte cu puterea sa, ci cu puterea Harului Lui Dumnezeu, dată lui prin hirotonie. Şi să mai ţineţi cont că acum se duce o campanie foarte dură împotriva Bisericii Ortodoxe, prin denigrarea preoţilor şi călugărilor ortodocşi. Noi să urmăm calea moşilor şi strămoşilor noştri care au fost întotdeauna ortodocşi. Să citim cărţile sfinte ale Bisericii noastre, să ascultăm de slujitorii ei care ne conduc pe calea cea dreaptă, să ne alegem duhovnici iscusiţi care să ne îndrume conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. Să nu ne luăm după învăţăturile greşite ale unor babe, ci numai după ceea ce ne învaţă Biserica. Fără astrologie, fără magie, fără horoscoape, fără vrăjitorie şi descântece, fără talismane, fără credinţe budiste în reîncarnare, fără filmele şi programele păcătoase de la televizor, fără cântece desfrânate, fără avorturi şi anticonceptionale, fără căsătorii de probă şi multe alte manifestări păgâneşti pe care le întâlnim în zilele noastre. Dacă veţi merge la biserică mai des, veţi afla mai multe.

1) Sunt Ortodox si mentionez faptul ca nu ma inchin unei imagini ci a Sfantului pe care il intruchipeaza acea imagine! 2) Cum sa nu o cinstesc pe mama Lui Iisus Hristos? N-am cum !

Bună. Ți-ar plăcea ca într-un vlog să îți povestești mărturia? Cum te-ai întors la Dumnezeu.

Învăţătura Bisericii despre Maica Domnului ne spune că este Pururea Fecioară,Născătoare de Dumneze(Teotokos),Mijlocitoare permanentă şi Rugătoare neincetată.Sfânta Treime este tainic prezentă la întruparea lui Hristos ca om-Tatăl a ales-o,Fiul S-a întrupat,iar Duhul Sfânt a adumbrit-o -Psalmul 44,11,20-21,,stătut-a împărăteasa de-a dreapta ta în haină aurită şi preaînfrumuseţată.Pomeni-vor numele tău în tot neamul şi neamul.pentru aceasta popoarele te vor lăuda în veac şi-n veacul veacului” -Iezechil 44,2-Maica Domnului pururea Fecioară:,,poarta aceasta v-a fi închisă,nu se v-a deschide şi nici un om nu v-a intra pe ea,căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. -Luca 1,48-49:,,că a căutat spre smerenia roabei sale ,că iată de acum mă vor ferici toate neamurile.Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui”. -Ioan 2,3-10-la nunta din Cana Galileii la intervenţia Maicii Sfinte când aceasta îi aduce doar la cunoştinţă că nu mai au vin,Iisus face prima minune. -Luca 1,28-29- Cinstirea Maicii Domnului este exprimată mai întâi de înger şi apoi de oameni arhanghelul Gavriil îi arată un respect deosebit atunci când se pleacă înaintea ei:,,Şi intrând îngerul i-a zis:Bucură-te ceea ce eşti plină de har,Domnul este cu tine.Binecuvântată eşti tu între femei .Iar ea văzându-l s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine:Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta”? -Luca 1,35-Maica Domnului e Născătoare de Dumnezeu-,,Duhul sfânt se v-a pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri,pentru aceea şi Sfântul care se v-a naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se v-a numi”. -Luca 11,27-28,,fericit este pântecele care te-a purtat şi sânii la care ai supt!Iar El a zis :Aşa este,dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc pe el.Când Mântuitorul a înviat prima dată sa arătat mamei sale,pentru că o cântare bisericească ne spune:,, Îngerul a strigat către cea plină de dar: Curată Fecioară, bucură-te; şi iarăşi zic, bucură-te, că Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt şi pe morţi i-a înviat; veseliţi-vă, popoare.Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că Slava Domnului peste tine a răsărit; saltă acum şi te bucură, Sioane, iar tu, curată Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te întru învierea Celui născut al Tău”. Concluzionând în cuvinte simple să ne rugăm şi să o cinstim pe Maica Domnului pentru că este mama lui Iisus Hristos Mântuitorul nostru.Amin!

Vorbești în privința ortodocșilor de "dai un ban și se face ritualul" pe când în Biserica Catolică dați un ban pentru indulgențe. Pentru un ritual (cununie, botez etc) daca plătești un ban preotului nu văd absolut nicio problemă, dar să dai un ban cu scopul de ajunge în Rai e GRAV!

Despite me not understanding your language, I think you are doing a really great job dear Pastor. I can understand video topics you cover and several images in them. You had a Westminster Theological Seminary book represented in the video and they really do teach sound theology by all means. It is really refreshing to see Protestant Reformed materials around the world. I also dont have much resources for theological studies even in my first language (Turkish). I pray for the spread of more traditional Protestant churches ( Reformed and Lutheran) in my country, Turkey. May God provide you strenght in your ministry.

Argumente scripturistice pentru cinstirea sfinţilor şi a icoanelor CINSTIREA ICOANELOR: 1. Adam a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Fac. 1, 26-27) 2. Iisus Hristos, ca om, este chipul lui Dumnezeu (II Cor. 4, 4; Col. 1, 15). 3. Iisus Hristos este “chipul fiinţei lui Dumnezeu” (Evrei 1, 3). 4. În Iisus Hristos, Dumnezeu S-a aratat în Trup (I Tim. 3, 16) şi cu chip de om (Filip. 2, 7-8). 5. Sfântul Duh S-a arătat la Iordan în chip de porumbel (Matei 3, 16-23). 6. Sfântul Duh la Sfânta Cincizecime S-a arătat în chip de limbi ca de foc (Fapte 2, 3). Şi toate acestea sunt chipuri fără să fie idolatrie. 7. În Testamentul Vechi icoanele au fost făcute chiar cu porunca lui Dumnezeu (vezi Ies. 25, 18-22; 26, 31 ş.a.). 8. Dumnezeu Însuşi - Care a poruncit categoric prin porunca I a Decalogului a nu ne închina la idoli - a poruncit a se face chipurile de heruvimi, ceea ce înseamnă că aceşti heruvimi lucraţi de mână de om sunt icoane şi nu idoli. 9. Aceste icoane ale Vechiului Testament se chemau “heruvimii slavei” (Evrei 9, 5). 10. Perdelele, covoarele şi alte obiecte din biserica veche au fost făcute cu chipuri de heruvimi, la porunca lui Dumnezeu (Ies. 36, 8 şi 37, 7-9; II Paral. 3, 10-14; III Regi 6, 23-28). 11. Înaintea icoanelor din Vechiul Testament se aduceau jertfe (III Regi 3, 15). 12. Înaintea acestor icoane ale heruvimilor se cântau lui Dumnezeu cântări de laudă şi de preamărire (Ps. 137, 1). 13. Înaintea icoanelor din Vechiul Testament se aprindeau candele, preoţii le tămâiau cu mare cinste, după porunca lui Dumnezeu şi iudeii le venerau şi se închinau la ele (vezi Ies. 30, 6-8; 27, 20-21, Iosua 7, 6). 14. Cinstirea acestor chipuri de heruvimi - ce erau în templu - niciodată nu a fost dezaprobată de Hristos sau de Sfinţii Apostoli. 15. Atât Mântuitorul cât şi Sfinţii Apostoli au cinstit şi s-au închinat în templu înaintea acestor chipuri făcute de mâini omeneşti (Marcu 11, 7; Fapte 24, 11 ş.a.). 16. În Testamentul Nou închinarea la idoli este oprită cu anatema, iar închinarea la sfintele icoane nicidecum, nefiind totuna icoana cu idolul; idolii se socoteau a fi zei sau dumnezei, pe cand icoana este numai o închipuire, a cărei cinste trece la chipul cel dintâi, adică la cel zugrăvit pe ea: fie a lui Dumnezeu, fie al Maicii Domnului sau al vreunui sfânt. 17. Istoria Sfintei Tradiţii şi practica dintotdeauna a Bisericii şi până azi, sfintele icoane au fost cinstite şi venerate. 18. Icoanelor şi sfinţilor li se aduce venerare iar nu adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu. 19. În faţa icoanelor ceri mijlocire şi ajutor duhovnicesc, nicidecum nu le rosteşti: “Miluieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu.” Concluzie In concluzie, tot ce aduc împotriva icoanelor protestantii sunt cuvintele spuse de Dumnezeu împotriva idolilor. Dar ei nu au nici o justificare pentru confuzia între icoanele poruncite de Dumnezeu si idolii interzisi cu tarie de Acesta. Peste tot, în Biblie, unde sunt cazuri concrete de condamnare a idolilor, este limpede ca e vorba de cazurile mentionate la Deuteronom 4, 14- 19. Fie ca e vorba de vitelul de aur, de copaci, de Baal sau alte zeitati, de fiecare data idolii sunt asemanari sau chipuri interzise de Dumnezeu, care sunt cinstite ca si cum ar fi dumnezei. E firesc si de asteptat ca asa ceva sa fie condamnat de Dumnezeu. Dar exista în Biblie vreun loc în care sa se condamne cinstirea icoanelor îngerilor sau sfintilor, fie în Vechiul, fie în Noul Testament? NU! Un asemenea loc nu exista. Exista însa, asa cum am aratat, porunca de a se face icoane cu îngeri. Exista, de asemenea, explicatia oprelistii de a face icoana lui Dumnezeu: n-ati vazut Chipul Lui (Deuteronom 4, 15). De asemenea, exista si vestea cea noua, a Întruparii lui Dumnezeu Fiul, Chip al Tatalui (Ioan 14, 9; Filipeni 2, 6 etc.), care deschide posibilitatea de a se face icoana lui Dumnezeu, dupa Chipul pe care El si l-a ales. De asemenea, stim ca prin Jertfa si Învierea lui Hristos Iisus s-au deschis cerurile, si ca sfintii se afla acum în Rai, ca prieteni ai lui Dumnezeu (Luca 16, 22; 23, 24; Filipeni 1, 23; I Petru 3, 18-20 etc.), astfel încât, asemenea îngerilor, si ei sunt vrednici de a avea icoane. „Acesta fiind cazul, urmând calea împărăteasca si învatatura de inspiratie divina a Sfintilor Parinti si a Traditiei Bisericii sobornicesti - căci noi stim ca este inspirata de Duhul Sfânt, care se afla în ea - decidem în mod corect si după o lunga examinare, ca asemenea Crucii sfinte si datatoare de viata, la fel sfintele si pretioase icoane pictate în culori si împodobite cu pietre pretioase sau cu alta materie având acelasi scop (epitedeios) sa fie puse în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe obiecte si haine sfinte, pe pereti si pe străzi, indiferent daca ele sunt icoane ale Domnului Dumnezeu si Mântuitor Iisus Hristos, ale Preacuratei Fecioare, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, sau ale îngerilor sau Sfintilor. Căci ori de câte ori vedem reprezentarea lor prin imagini, ori de câte ori le privim, ne aducem aminte de prototipuri, îi iubim mai mult, suntem îndemnati sa ne închinam sărutând imaginea si sa ne mărturisim veneratia (proskenesin), nu adevărate închinare (latreian) care, după credinta noastră este cuvenita numai naturii divine, dar în acelasi fel veneram imaginea Crucii celei scumpe si datatoare de viata, Sfânta Evanghelie si alte obiecte sfinte pe care le cinstim cu tămâie si lumânări, după obiceiurile înaintasilor nostri. Căci cinstea data imaginii se adresează prototipului, iar persoana care venerează o icoana venerează pe cel reprezentat de ea. Într-adevăr, aceasta este învatatura Sfintilor nostri Parinti, si Traditia Sfintei Biserici sobornicesti care a dus Evanghelia de la un capăt la celalalt al pământului.” Al Saptelea Sinod Ecumenic.

Problema protestantă La Matei 7, 15-20 suntem astfel învăţaţi: „Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte”. Cercetând roadele care apar din principiul Sola Scriptura, eroarea acestuia, sau mai bine zis minciuna sa, devine foarte evidentă: Teoria protestantă a siguranţei veşnice, „odată mântuit, totdeauna mântuit” (care va fi discutată într-un capitol ulterior), susţine că, după momentul iniţial al credinţei în Hristos, mântuirea nu poate fi pierdută. Oricum, Sinoadele Bisericii, ca răspuns la schismatici precum montaniştii (care întrebuinţau versete scripturistice precum Evrei 6, 4-6 ca să susţină că nu există întoarcere [pocăinţă] de la apostazie), a stabilit că cei care apostaziază se pot pocăi. Ideea este că Scriptura (Evrei 6, 4-6) şi Biserica (Sinodul din 314 de la Ancira) recunosc ambele posibilitatea apostazierii după ce iniţial s-a crezut în Mântuitorul. Cele mai multe denominaţiuni protestante refuză să accepte şi să recite Crezul de la Niceea probabil din cauza expresiei „Cred într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”. Oricare ar fi motivul, Crezul Niceean a fost alcătuit la Sinodul I Ecumenic, ţinut în 325 la Niceea, ca afirmaţie standard de credinţă, a credinţei Bisericii întemeiată de Hristos, iar a nesocoti acest Crez înseamnă o îndepărtare de „credinţa dată sfinţilor, odată pentru totdeauna” (Iuda 1, 3). Ultimul Sinod ecumenic, ţinut în 787 d.Hr., a aprobat unanim folosirea şi venerarea icoanelor în timp ce Protestantismul condamnă ca „idolatrie” folosirea icoanelor. Una din numeroasele probleme insurmontabile din cadrul Protestantismului o reprezintă dilema ce rezultă din afirmaţia că Duhul Sfânt oferă fiecărui credincios o interpretare exactă a Scripturii (temelia principiului Sola Scriptura). Totuşi, există nenumărate înţelegeri contradictorii ale aceloraşi versete. Să luăm, de exemplu, controversa despre botezul pruncilor sau faptul că, în ziua de azi, unele denominaţiuni protestante tolerează divorţul, iar altele nu; sau modul în care interpretează ele din punct de vedere biblic învăţăturile despre aşa numitele Vremuri de pe urmă. Apoi sunt învăţăturile despre consumul de alcool, fumatul, dansul despre care unii protestanţi spun că sunt păcate iar alţii nu, şi fiecare pretinde că deţine „texte doveditoare” din Scriptură. Lista neînţelegerilor este aproape fără de capăt iar aceasta în condiţiile în care nu ţinem cont de toate interpretările Bibliei făcute de către facţiunile „liberale” sau „conservatoare”. De exemplu, cât de „literală” este Scriptura? În cadrul Protestantismului niciodată nu există un răspuns definitiv, doar pretenţii de autoritate pentru multe mini-tradiţii. Scriptura spune că „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 13, 8) deci nu este posibil să existe două interpretări valide ale Scripturii. Ideea foarte greşită că Duhul Sfânt oferă milioane de diferite semnificaţii duce la o altă dilemă neverosimilă, anume, necesitatea de a susţine că, dacă există un singur Duh Sfânt şi o singură interpretare a Bibliei, atunci oricine contrazice semnificaţia susţinută de o denominaţiune sau de o persoană trebuie să fie considerat ca fiind ne-creştin(ă). O astfel de stare fragmentată cu siguranţă nu reprezintă trupul cel unu al lui Hristos. Fiindcă existenţa unui dezacord atât de mare asupra a ce spune Scriptura pune sub semnul îndoielii premiza principiului Sola Scriptura. Adică, în conformitate cu acest principiu este deplin acceptabilă fie existenţa a milioane de interpretări biblice contradictorii, fie a considera ca necreştin pe orice persoană sau grup care nu aderă la o anumită înţelegere a Scripturii, ceea ce este în mod clar contradictoriu.

Minunat! Sunt nascut orthodox, dar nu ma re gasesc nici in ortodoxie nici in neoprotestantism, va ascult cu placere, nu caut decat adevarul. Multumesc!

Alte consecinţe ale interpretării personale a Bibliei includ acceptarea lui Iisus Hristos ca Mântuitor, dar continuând cu dispreţuirea stăpânirilor pe care El le-a orânduit asupra noastră: „Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor” (Evrei 13, 17) şi „supuneţi-vă preoţilor” (I Petru 5, 5). În afară de dispreţuirea autorităţilor Bisericii există şi abandonarea, anterior abordată, a celorlalte trei componente ale Sfintei Tradiţii. Adică, interpretarea personală deviază de la ceea ce a fost crezut timp de două mii de ani; deviază de la interpretarea apostolilor, „După Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu, cea încredinţată mie” (I Timotei 1, 11), şi a Părinţii Bisericii, „Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă” (I Corinteni 11, 23) şi „Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit” (I Corinteni 15, 3). Prin Sola Scriptura interpretarea şi învăţătura oferită de Apostoli şi Părinţii Bisericii a fost înlocuită de intelectul omenesc căzut al omului modern, cu siguranţă o încălcare a învăţăturii „ţineţi predaniile cum vi le-am dat” (I Corinteni 11, 2). Credincioşii din primul veac creştin nu aveau Scriptura Noului Testament şi totuşi au trăit neîndoielnic în credinţa apostolică. Observăm o deviere de la Scriptură fiindcă mai degrabă decât să insiste că Biblia este singura călăuză pentru vieţuirea creştină, găsim în Scriptură menţiunea că creştinii credincioşi sunt un exemplu al vieţii în Hristos: „Fraţilor, faceţi-vă urmăritorii mei şi uitaţi-vă la aceia care umblă astfel precum ne aveţi pildă pe noi” (Filipeni 3, 17). „Fiţi următori ai mei, precum şi eu sunt al lui Hristos” (I Corinteni 11, 1). „ …Fă-te pildă credincioşilor” (I Timotei 4, 12), de asemenea, I Petru 5, 3: „ …pilde făcându-vă turmei”. Protestantismul insistă pe calea numai-Scriptura, condamnă ca „făcute de om” şi străine scrierile Părinţilor Bisericii din secolele I şi II şi compune cărţi moderne despre „viaţa creştină” şi „interpretarea biblică”. Acesta se află în contrast izbitor cu ”mantra” citeşte-numai-Biblia. Nu doar că aici se găseşte o lipsă de consecvenţă dar este, de asemenea, incredibil de arogant ca cineva să se considere expertul şi autoritatea în locul apostolilor şi Părinţilor Bisericii. Modul individualist de raţionare şi interpretarea personală a individului protestant a înlocuit învăţătura celor care au învăţat direct de la Hristos, Apostolii, şi a celor care au decis care cărţi să facă parte din Biblie (Părinţii Bisericii). Îndepărtarea de celelalte trei componente ale Sfintei Tradiţii duce la nesocotirea anumitor părţi din Biblie. Ideile personale despre Credinţă şi Scriptură sunt nu doar nefolositoare, ci şi periculoase, iar urmarea lor în vieţile indivizilor este mai mult decât evidentă: o credinţă care este fundamentată pe experienţa individuală şi pe opinia personală mai degrabă decât pe o viaţă trăită în Biserică. autoritatea spirituală care depinde de o interpretare personală a Scripturii în locul învăţăturii apostolice. individul îşi este propria biserică, propriul sinod ecumenic, propriul episcop, propriul povăţuitor duhovnicesc. separaţia de Trupul lui Hristos şi de modelele de închinare oferite de Biserică; apariţia situaţiei dificile caracterizate de necesitatea de a improviza continuu. În concluzie, trebuie menţionat din nou că Biblia contrazice principiul Sola Scriptura, vădindu-l a fi o învăţătură falsă: „Aceasta ştiind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia” (II Petru 1, 20). La Evrei 6, 4-6 citim: „Căci este cu neputinţă pentru cei ce s-au luminat odată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt, şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, cu neputinţă este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură”. Epistola Sfântului Clement către Biserica din Corint, din anul 95, şi Epistola Sfântului Ignatie către Biserica dinPhilippi, din anul 107

Biserica ortodoxă este întemeiată pe Golgota în 14 aprilie, în anul 34 de Iisus Hristos, apoi la Rusalii la 50 de zile pe Apostoli. Iisus Hristos este temelia Bisericii și Apostolii și Proorocii. Copacul verde este Biserica Una, Sfîntă, Sobornicească, Apostolească, Ortodoxă Biserică, asta este originală și verde, vie. Capul Bisericii ortodoxe este Iisus Hristos. Biserica de la Rusalii stă pe Sinodul apostolic din Ierusalim din anul 51 și pe aceste 7 Sinoade anul 325-787. 988 s-au încreștinat rușii (vezi Hronograf) 1054 - vezi ramura dezlipită, groasă și uscată, în anul acesta s-a rupt și s-a înființat Biserica Romano Catolică, vezi sus, Capul Bisericii este papa. Prin ruperea din copacul verde a pierdut seva, harul. De aici începe sfărîmarea Bisericii una. 1517 Luther rupe din Bis. Catolică- face Reforma, pierzare. 1524-apare Biserica Luterană, Germania. 1534 apar Anglicanii, Anglia. 1560 apar Prezbiterienii 1596 apare Biserica Greco-Catoică, un compromis și ortodoxă și catolică. Cînd se vor uni ortodocșii cu catolicii, cu cine se vor uni greco-catolicii? 1600 apar Congregaționaliștii. 1606 apar Baptiștii în Germania- în România apar în anul 1883, aduși din Ungaria la Tulca, Talpoș, Tinca, Bihor. 1647 apar Cvecherii 1739 apare Bis. Episcopală metodistă 1780 apare Secta Adventiștii de ziua a 7-a, Sîmbătarii 1800, apar frații lui Hristos 1817 apar Studiștii 1827 apar Ucenicii lui Hristos 1830 apar Mormonii 1831 apar Adventiștii, vine Domnul 1865 apare Armata mîntuirii 1870 apar Vechii Catolici 1879 apar Știința creștină 1880 apar Martorii lui Iehova 1895 apar Menoniții 1895 apar Nazarinenii 1901 apar Penticostalii, în România în anul 1925 1922 apar Renascentiștii 1925 apar Sectele creștine 1921 apare Autocefalia Rascolnicilor 1992 apare Patriarhatul de Kiev- greco catolic, nerecunoscut de papă

Am o Întrebare!? De ce vă păstrați numele după botezul Ortodox? De ce nu vă schimbați numele?

Spuneti ca Biserica ortodoxa accepta in sanul ei oameni cu idei si viata pagana. Este o problema foarte dificila: pe de-o parte toti crestinii sunt chemati la sfintenie, pe de alta parte in Biserica se cunosc nenumarate cazuri de crestini simplii, dar si de oameni cu inalte pozitii sociale (de ex. mari nobili, principi, imparati) care dupa faptele lor nu-i poti vedea ca si crestini. In ce masura suntem noi indreptatiti sa-i clasificam? Din pacate traim un timp cu extrem de grave distorsionari ale intelesului de om. Acestea sunt acceptate de bisericile apusene, atat cea catolica cat si cele reformate (protestante). Acest lucru este dupa mine mult mai grav decat lipsa unui rigorism la nivel personal din Biserica ortodoxa. A numi bine ceea ce este foarte rau, este dupa mine uraciunea pustiirii pusa pe locul sfant.

Biserica Creștin Drept'măritoare (Ortodoxe) SINGURA Biserică întemeiată de Domnul și Mântuitorul Hristos! Peste 20000 de secte neoprotestante, TOATE DAR TOATE cu pretenția de a descoperi ,,adevărul" doar citind Sf.Scriptură, și toate cu ,,adevărul" lor și hulele și rătăcirile lor. Oare Duhul Sfânt se poate contrazice de la un sectar la altul, de la o sectă la altă sectă neoprotestantă..!???? CUM E POSIBIL!!??? ..și toate aceste secte apărute recent, toate cu ,,sola scriptura"....!! Și dacă știm foarte bine că Duhul Sfânt NU se contrazice, atunci e ,,duhul"(-rile) minciunii și al hulelor care îi stăpânește pe îndrăciții sectari, indiferent de denominațiunile neoprotestante din care fac parte.. Și nu v'o zic cu ură, că sunteți înșelați și îndrăciți, ci pentru că sunteți oameni, semeni de-ai mei pe care dracii îi urăsc la fel cum mă urăsc și pe mine, și v'o zic în frica lui Dumnezeu și știind că Dumnezeu vă iubește și pe voi, și ne'ar vrea mântuiți pe toți, și poate dintre voi aveți și minte să înțelegeți înșelarea în care vă aflați...

A doua chestie referitoare la icoane, după cum vă spuneam Biserica este cea care stabilește normele și canoanele, iar icoanele și cinstirea lor este mult mai veche, Apostolul Luca fiind printre primii pictori. Conform unor investigaţii, fresca din catacomba Sfânta Priscila din Roma este socotită ca aparţinând veacului al II-lea d.Hr. Pentru a indica faptul că femeia în cauză este Născătoarea de Dumnezeu, alături de ea este zugrăvit un proroc din Vechiul Testament, care ţine în mâna stângă sulul cu prorocia privitoare la Maica Domnului, iar cu mâna dreaptă arată la steaua zugrăvită deasupra capului Ei. Pe dvs dacă vă întreabă cineva dacă mormonii sunt Creștini, spuneți că nu, și așa este, căci susțineți pe baza canoanelor stabilite de Biserică, că dacă nu cred în SFÂNTA TREIME, nu sunt Creștini deci luați doar ce vă convine, deși tot Biserica a stabilit atât aceea cât și altele. DUMNEZEU, după cum spuneam, nu stă ci lucrează, iar revelația a fost descoperită treptat și lucrarea este continuă. Ioan 5:17 Iar Iisus le-a răspuns: „Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez”. Când fiecare face ce vrea și iese de sub ascultarea Bisericii, crezându-se cineva deși nu este nimic, se ajunge la zeci de mii de secte fiecare susținând că ei au dreptate, precum astăzi, unde doar în America sunt peste 40000, toți cu ereziile lor.

Ma bucur sa vad preoti adevarati!!!

Într-un videoclip spuneați ca nu e problema noastră ca dor 1% din oameni sunt gay așa nu e problema noastră ce fac preoții și dacă uni oameni trăiesc în concubinaj.

Rog să ne împărtășiți care sunt cutumele legate de doliu la reformați, sunt botezat la biserica reformată din Baia Mare dar nu mai vb bine limba maghiară și îmi este greu să găsesc texte sau vloguri în lb română. Mulțumesc.

Prin Maica Domnului, Dumnezeu S-a pogorat pana la noi si firea noastra s-a ridicat pana de-a dreapta maririi intru cele inalte, pana de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatal. Firea cu care este imbracat Hristos astazi, adica firea omeneasca fara de pacat, a luat-o din preacuratele sangiuri ale Maicii Domnului. Iata, ea este scara lui Iacov pe care, ai vazut, se pogorau si se suiau ingerii lui Dumnezeu, pe care a vazut-o Iacov cand dormea, cand mergea spre Laban Sirianul. Ca Dumnezeu S-a pogorat pe aceasta scara prin intrupare pana la noi, S-a intrupat de la Duhul Sfant si din preacuratele sangiuri ale Fecioarei Maria si a ridicat firea noastra pana de-a dreapta maririi intru cele inalte, de unde era cazuta toata firea lui Adam in fundul iadului, cu toti patriarhii si proorocii. Sa aveti mare evlavie, fratilor, la Fecioara Maria si fericita este casa si familia aceea care are in casa icoana Maicii Domnului si in fiecare dimineata ii citeste Acatistul si cinstitul ei Paraclis si toti stiu rugaciuni catre Maica Domnului. Mult pot si sfintii lui Dumnezeu, dar nici unul cat Maica Domnului. Daca nu era Maica Domnului in ceruri, intre Sfanta Treime si noi, lumea asta se pierdea de mult. Ea pururea sta in genunchi si se roaga Preasfintei Treimi. Ea este a patra fata duhovniceasca din ceruri. Intai este Tatal, Fiul si Duhul Sfant, adica Sfanta Treime, apoi a patra este Maica Domnului. Auziti cum canta Biserica : Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii... Ati auzit ? De ce ? Ea a purtat in pantecele ei pe cel ce a zidit serafimii si heruvimii din nefiinta. Ea n-a purtat un sfant in pantecele ei; ci pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cel ce a facut heruvimii si serafimii numai cu gandirea, pe care L-a purtat in pantecele ei. Si ea n-are impartasire de Dumnezeu cu participare, cum au heruvimii sau serafimii sau preafericitele tronuri. Dumnezeu se odihneste pe tronuri cu darul, nu cu fiinta. Iar in preacuratele sangiuri, adica in pantecele Maicii Domnului si in bratele ei preasfinte, Dumnezeu nu se odihneste cu darul, ci cu fiinta. Toata dumnezeirea S-a unit cu toata omenirea din preacuratele sangiuri ale Maicii Domnului ! Pentru ca Cel ce era in bratele ei nu era numai om, era Dumnezeu desavarsit si Om desavarsit. De aceea Biserica intelege ca " ...pantecele tau s-a facut mai desfatat decat toate cerurile". Dumnezeu nu incape in toate cerurile, ca nu-L cuprinde nici o fiinta dar a incaput in pantecele Preacuratei Fecioare. Stiti voi cine-i Maica Domnului ? Ea este Imparateasa Heruvimilor, imparateasa a toata faptura; camara intruparii lui Dumnezeu Cuvantul ! Usa Luminii, ca lumina cea neapropiata ganditoare prin ea a venit in lume. Usa vietii, ca Viata Hristos prin ea a intrat ! Poarta cea incuiata prin care n-a trecut nimeni decat Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel ( cap. 44, 2 ). Scara catre cer, pod catre cer; porumbita care a incetat pierderea sau potopul pacatelor, precum porumbila lui Noe a adeverit incetarea potopului. Cadelnita dumnezeiasca, ca a primit focul dumnezeirii si Biserica a Preasfantului Duh. Cine este Maica Domnului ? Este Mireasa Tatalui, Maica Cuvantului, si Biserica Duhului Sfant. Stiti voi cine-i Maica Domnului ? Cand auzi un blestemat de sectar ca nu crede in Maica Domnului, fugi, ca acesta este fiu al iadului. Vor vedea in ziua judecatii ceea ce spune la Psalmul 44 : De fata a statut imparateasa de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si prea infrumusetata ( vers. 11 ). Maica lui Dumnezeu, Imparateasa cerului si a pamantului, cata mila are de cei care au crezut in ea si au laudat-o, si cata urgie are sa vina peste cei care n-au crezut in ea !

Casa lui Israel, ascultaţi cuvântul ce vi-l grăieşte Domnul!2.Aşa zice Domnul: "Nu deprindeţi căile neamurilor şi nu vă îngroziţi de semnele cerului, de care se îngrozesc neamurile;3.Că datinile neamurilor sunt deşertăciune: aceia taie un lemn din pădure şi mâinile meşterului îl lucrează cu toporul;4.Apoi îl îmbracă cu argint şi cu aur, îl întăresc cu cuie şi cu ciocanul, ca să nu se clatine. Aşa sunt dumnezeii neamurilor.5.Stau ca nişte sperietori într-o grădină cu pepeni şi nu grăiesc, sunt purtaţi pentru că nu pot merge. Nu vă temeţi de ei, că nu pot face rău, dar nici bine nu sunt în stare să facă".6.Nimeni nu este ca Tine, Doamne! Mare eşti Tu şi mare este puterea numelui Tău!7.Cine nu se va teme de Tine, Împărate al neamurilor? Numai ţie unuia se cuvine aceasta, pentru că printre toţi înţelepţii neamului şi în toate regatele lor nu este nimeni asemenea ţie.8.Dumnezeii neamurilor, toţi până la unul, sunt fără minte şi fără pricepere; lemne lipsite de orice înţelegere;9.Argint prefăcut în foi şi adus din Tarsis; aur din Ofir; lucruri de meşter şi de mână de turnător; haina de pe ei este de iacint şi purpură: iarăşi lucru de oameni iscusiţi.10.Iar Domnul este adevăratul Dumnezeu, este Dumnezeu viu şi împărat veşnic; de mânia Lui tremură pământul şi neamurile nu pot suferi urgia Lui.11.Aşadar să ziceţi neamurilor: "Dumnezeii, care n-au făcut cerul şi pământul, vor pieri de pe pământ şi de sub ceruri;12.Iar Domnul a făcut cerul cu puterea Sa, a întărit lumea cu înţelepciunea Sa şi cu priceperea Sa a întins cerurile.13.La glasul Lui freamătă apele în ceruri şi El ridică norii de la marginile pământului, făureşte fulgerele în mijlocul ploii şi scoate vânturile din vistieriile Sale.14.Atunci se vede cât este de neştiutor omul, cu toată ştiinţa lui, şi orice argintar se ruşinează de idolul său, căci chipul turnat de el nu este decât minciună; n-are nici o suflare în el.15.Aceasta este deşertăciune adevărată, rodul rătăcirii, şi la vremea pedepsei va pieri.16.Iar soarta lui Iacov nu este ca a neamurilor, că Dumnezeul lui este făcătorul a toate, iar Israel este toiagul moştenirii Lui; şi numele Lui este Domnul Savaot.17.O, tu, care eşti împresurată, strânge-ţi de pe pământ avuţia, că aşa zice Domnul:18."Iată de data aceasta voi arunca pe locuitorii ţării acesteia şi-i voi mâna la lac strâmt, ca să fie prinşi".19.Atunci vei grăi: "Vai mie din pricina rănii mele! Rana mea e dureroasă; însă îmi zic: Aceasta este nenorocirea mea, dar o voi îndura!20.Cortul îmi este pustiit şi toate funiile lui sunt rupte; fiii mei m-au părăsit şi nu mai sunt, şi n-are cine să-mi întindă cortul şi să-mi ridice pânzele.21.Pentru că păstorii şi-au ieşit din minte şi n-au căutat pe Domnul şi de aceea s-au şi purtat ei nebuneşte şi toată turma ei s-a risipit".22.Iată, vine vuiet şi zgomot mare din partea de miazănoapte ca să pustiiască cetăţile lui Iuda şi să le facă locuinţă şacalilor.23.Ştiu, Doamne, că nu este în voia omului calea lui, nici în voia celui ce merge, putinţa să-şi îndrepte paşii săi.24.Pedepseşte-mă, Doamne, dar după dreptate şi nu întru mânia Ta, ca să nu mă micşorezi.25.Varsă-ţi iuţimea Ta asupra neamurilor care nu Te cunosc şi asupra popoarelor care nu cheamă numele Tău, că acelea au mâncat pe Iacov, l-au mistuit şi l-au stins şi locuinţele lui le-au pustiit.

Ati citit Magnificat? Ati citit ce a spus Ingerul sf Maria cind ea i a raspuns:Fiat, da? Dacă ne rugam sa ne ajute sfintii ca să L urmam pe Isus, nu cred ca e greșit.Am învățat în sf Evanghelie ca e bine a ne purta crucile unii altora, deci a cere ajutor. Atit. Tot asa cerem ajutor sf Maria, mama Lui Isus, pe care ne a dat o si noua. Este f frumos ca un preot se dedica total Lui Dumnezeu și oamenilor. Dumnezeu a vorbit intr un fel în Vechiul Testament,si in noul Testament a vorbit evoluind. De ce? Ptr ca conform spuselor ap Pavel e ca omenirea era mai intii în copil în a intelege despre Dumnezeu, apoi a evoluat și a început sa înțeleagă mai multe despre Dumnezeu, si despre ce au de făcut. Știți? Ati citit despre acestea în scrierile sf ap. Pavel, da? Atunci găsiți răspunsul

Vă respect opinia deși nu este în adevăr. Biserica este cea care naște și autentifică Sfintele Scripturi și nu invers. Biserica ca și lucrare a lui DUMNEZEU a fost și este într-o permanentă lucrare de descoperire care nu a încetat până azi. Niciun Apostol nu devine standard în Biserică ci doar un mădular iar Capul este HRISTOS, el conduce Biserica prin DUHUL SFÂNT, toți făcând voia TATĂLUI. Ați început cu episcopii că de ce sunt necăsătoriți și că Sf Pavel le spune să fie, doar că spuneți jumătăți de adevăr. 1 Cor 7:7 Fiindcă vrerea mea este ca toți oamenii să fie ca mine. Dar fiecare își are de la Dumnezeu darul lui: unul așa, iar altul într’alt fel. Cum ca el ? adică necăsătorit. Toată lumea cu atât mai mult slujitorii de căpătâi a Bisericii ca și el. Desigur că atunci se căsătoreau și episcopii dar dacă unul i-ar fi spus că nu vrea Sf Pavel s-ar fi bucurat, căci chiar el spunea asta. Nimeni nu te obligă să fii episcop ci poți fi preot și te poți căsători dacă vrei, căci Sfintele Slujbe toți le pot face, iar dacă cineva vrea să fie mai mare acela să fie slujitor celorlalţi, ceea ce fac episcopii, chiar dacă poate nu o fac toți, dar ei dau socoteală nu noi. Deci Biserica este peste orice episcop, căci nu episcopul a născut Biserica ci Biserica l-a născut pe episcop, care și el la rândul lui trebuie să asculte de Biserică Care este TRUPUL DOMNULUI.

O altă consecinţă ciudată a principiului Sola Scriptura este nesocotirea anumitor pasaje biblice în favoarea altora. Aceasta este alarmant în special fiindcă preceptul Sola Scriptura include controversa următoare: Scriptura este singura autoritate obligatorie şi totuşi există multe îndepărtări de versete biblice clare. Câteva exemple: Denominaţiunile protestante nu acceptă în general faptul că Domnul nostru Iisus Hristos a dăruit ucenicilor Săi puterea de a ierta păcatele. Mântuitorul a spus: „Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 23). Tot Domnul Iisus Hristos a afirmat, de asemenea: „Îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri” (Matei 16, 19; vezi, de asemenea, Matei 18, 18). Majoritatea protestanţilor insistă că pâinea şi vinul euharistic nu sunt Trupul şi Sângele real al lui Hristos, considerându-le în schimb drept o reamintire simbolică a tot ceea ce Iisus a împlinit pe cruce. Însă vedem că în Biblie Domnul Iisus zice: „acesta este Trupul Meu… acesta este sângele Meu” (Matei 26, 26-28). De asemenea, Mântuitorul Iisus Hristos învaţă: „Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică… Trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură” (Ioan 6, 53-55). Protestanţii susţin că, după actul de credinţă în Hristos făcut de persoană, se ataşează de aceasta o mântuire care nu mai poate fi pierdută. Această teorie a ”siguranţei veşnice” răstălmăceşte versete precum: „Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8, 38-39) şi „Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi” (Ioan 10, 28). Există şi un însoţitor sau un produs al siguranţei veşnice, interpetarea eronată a expresiei scripturistice „dreptul din credinţă va fi viu” (Romani 1, 17), la care Martin Luther a adăugat „doar” pentru a sugera faptul că omul nu se mântuieşte decât prin credinţă. Cartea lui Iacov respinge hotărât această idee: „Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi” (Iacov 2, 17) şi din nou, „credinţa fără de fapte moartă este” (Iacov 2, 20). De un interes deosebit, atunci când reflectăm asupra modului cum protestanţii susţin Sola Scriptura dar şi contrazic anumite versete din Scriptură, este faptul că aceste versete citate pentru a susţine Sola Scriptura sunt chiar ele însele în contradicţie cu principiul „numai Scriptura contează”. De exemplu: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun” (II Timotei 3, 16-17). Evident, Sfântul Pavel se referea la Vechiul Testament. Aceasta înseamnă că, dacă acest verset ar fi interpretat precum o fac protestanţii, ca o invalidare a orice altceva în afara Scripturii, atunci Sfânta Tradiţie nu doar că ar trebui să fie abandonată, dar şi Noul Testament, de asemenea, ar trebui să fie îndepărtat, fiindcă nu fusese încă scris atunci când Sfântul Pavel rostea pasajul de mai sus. În plus, în acelaşi capitol (II Timotei 3, 8) găsim un alt exemplu de tradiţie orală. Sunt menţionate numele Iannes şi Iambres, cei doi vrăjitori care s-au împotrivit lui Moise în Ieşire [Exod] (capitolele şapte şi opt), însă faptul că numele celor doi vrăjitori nu apar în Ieşire dar erau cunoscute de Apostolul Pavel, demonstrează pe de o parte că era întrebuinţată tradiţia orală şi, pe de altă parte, o validează ca autentică. Prin urmare, II Timotei nu slujeşte ca paragraf care fundamentează regula „numai Scriptura”, ci mai degrabă adevereşte faptul că Biblia este o componentă legitimă a Sfintei Tradiţii. Scriptura condamnă fără echivoc starea de dezbinare spirituală în comunitatea de creştini: „Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere” (I Corinteni 1, 10). Versetele de la I Corinteni 11, 18 şi I Corinteni 12, 25 oferă un îndemn asemănător cu cel al Sfântului Clement, „feriţi-vă de schisma cea nesfântă şi nesuferită”, şi cu cel al Sfântului Ignatie: „dacă cineva urmează pe vreun făcător de schismă, nu va moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” Protestantismul pare să recunoască caracterul inadecvat al stării de dezbinare. De exemplu, au fost făcute încercări de minimalizare a deosebirilor dogmatice, susţinând că acestea nu au vreo importanţă reală. Sau conceptul de unitate creştină este minimalizat prin supoziţii precum imposibilitatea ca să existe o singură interpretare universală a Scripturii, sau o singură Credinţă, o poziţie care duce la aruncarea acuzaţiei de „legalişti” sau „lipsiţi de iubire creştină” asupra celor care insistă că Biblia ne dezvăluie faptul că nu poate exista decât o singură Credinţă (cf. Romani 12, 5; Efeseni 4, 4). Astfel de idei au culminat în afirmaţii extravagante cum că singurul lucru de care este nevoie pentru a fi membru într-o „familie creştină” atotcuprinzătoare este „credinţa în Hristos”, iar nu părtăşia la o singură credinţă.

Argumente pentru CINSTIREA SFINŢILOR 1. Şi în Vechiul Testament trupurilor celor drepţi şi sfinţi li se dădea deosebită cinste (Vezi: Fac. 50, 1-14; leş. 13, 19, IV Regi 23, 18; Sir. 49, 11 s.a.). 2. Trupurile sfinţilor sunt biserici şi lăcaşuri ale Duhului Sfânt (I Cor. 3, 16-17). 3. Dumnezeu se proslăveşte şi în trupul şi în sufletul celor sfinţi, care sunt ale lui Dumnezeu (I Cor. 6, 19-20). 4. Trupurile celor sfinţi sunt vase de cinste ale lui Dumnezeu, sfinţite, potrivite pentru tot lucrul bun (II Tim 2, 21). 5. Trupurile unor sfinţi, după moarte, sunt înzestrate de Dumnezeu cu puteri minunate, precum: fac minuni, vindecă boli, nu putrezesc, răspândesc bună mireasmă ş.a. (Matei 27, 52-53) 6. Trupurile sfinţilor, uneori, încă fiind ei în viaţă, făceau minuni (Fapte 19, 11-12; 5, 15). 7. Trupul Sfântului Prooroc Elisei, la un an de zile după moartea sa, a înviat un mort (IV Regi 13, 20-21; Sir. 48, 14-15). 8. În Testamentul Nou, trupurile creştinilor morti nu mai sunt spurcate, căci ele sunt biserici şi lăcaşuri ale Duhului (I Cor. 6, 19-20; 3, 16-17 ş.a.). 9. În multe biserici creştine şi azi se găsesc sfinte moaşte ale sfinţilor, care se păstrează neputrezite de sute sau chiar mii de ani şi prin care Dumnezeu lucrează nenumărate minuni cu cei credincioşi. 10. Practica Bisericii - de la început şi până azi - a păstrat această tradiţie sfântă de a ne închina la sfintele moaşte ale sfinţilor. 11. Şi îngerii cinstesc trupurile oamenilor sfinţi (Iuda 1, 5-9). 12. Chiar şi hainele oamenilor sfinţi - care au acoperit trupurile lor - au făcut minuni, cum au fost, de pildă, cojocul lui Ilie Proorocul (IV Regi 2, 14) sau mahramele Apostolului Pavel (Fapte 19, 11-13).

Nu sunteți ortodox pt ca trebuie sa fie și NON-ortodocși care, prin contra-exemplul, lor sa ajute la o și mai buna evidențiere a faptului ca aceea e învățătura adevarata. Un Ferrari iese imediat in evidentă printre Dacii. Exemplul e pueril, ca și pseudo argumentația Dvs. dar cred ca se înțelege ce doresc sa transmit.

Sfântul Apostol Pavel ne învață că Hristos este Cap al Bisericii, iar Biserica întemeiată de El este trupul lui Hristos (Ef. l, 22-23). În alt loc Biserica este numită mireasa lui Hristos (II Cor. 11, 2), stâlpul și întărirea adevărului (I Tim. 3, 15), sau trupul tainic al Domnului. Sfinții Părinți, inspirați de Duhul-Sfânt, ne învață că mirele și mireasa, despre care se vorbește în Cântarea Cântărilor, sunt Hristos și Biserica. Și precum capul are un singur trup și mirele o singură mireasă, așa și Hristos are un singur trup și o singură mireasă, Biserica, numită și „mama noastră cea de obște”, care ne-a născut pe toți prin baia Sfântului Botez și prin celelalte Sfinte Taine. De aceea și Sfântul Ciprian spune: cine nu are Biserica de mamă, nu poate avea pe Dumnezeu de Tată. Deci, chiar dacă oamenii stăpâniți de mândrie și de neascultare s-au dezbinat între ei și s-au depărtat mai mult sau mai puțin de adevărata Biserică întemeiată de Hristos și de Sfinții Apostoli, formând mai multe „biserici”, confesiuni, culte și grupări creștine sectare, schismatice și anarhice, nu trebuie să credem că Biserica cea una s-a rupt în mai multe biserici. Biserica întemeiată de Hristos este dumnezeiască, este una, căci unul este și Hristos, întemeietorul ei, și este veșnică. Este un trup și un Duh, o Evanghelie și o Biserică; un Domn și o credință, un Botez, un Dumnezeu și Tatăl tuturor, Care este peste toale și prin toate și întru toți (Ef. 4, 4-6). Afară de Biserica întemeiată de Hristos nu este mântuire, pentru că nu este episcop, nici preoție, nici Sfintele Taine prin care primim harul mântuirii. Adevărul, care este Hristos, Crucea, Sfânta Evanghelie, harul mântuirii și urmașii Sfinților Apostoli, adică episcopii și preoții, se află numai în Biserică. Aici este Duhul Sfânt, Botezul, Sfânta Împărtășanie, Preoția, Sfânta Liturghie, bucuria vieții și mântuirea. Aici se află sfinții toți împreună cu Maica Domnului și însuși tronul nevăzut al Preasfintei Treimi. Cei care au ieșit din sânul Bisericii și s-au lepădat de Tainele ei, de păstorii ei rânduiți de Apostoli, de Cruce, de sfinți, de Sfânta Liturghie și de toate darurile Duhului Sfânt ce izvorăsc din Biserică, aceia s-au lepădat de harul mântuirii, căci au ieșit din corabia Bisericii și din staulul oilor lui Hristos, Mântuitorul și Păstorul nostru cel bun. Ei se pot mântui numai dacă se căiesc și revin în sânul Bisericii. Domnul nostru Iisus Hristos zice: Pe această piatră - a dreptei credințe - voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18). Porțile iadului sunt sectele creștine de tot felul care lovesc în unitatea și temelia Bisericii, dar nu o vor putea birui, căci la cârma ei este Însuși Hristos, Mântuitorul lumii. Pentru că Biserica ne unește cu Dumnezeu și pentru că în ea se află neîncetat Hristos, Mântuitorul nostru, și Sfântul Duh. De aceea Biserica nu greșește niciodată, fiind „stâlpul și temelia adevărului” (I Tim. 3, 15). Credem în Biserica lui Hristos, căci numai în ea ne putem boteza, pocăi și împărtăși cu Sfintele Taine. Numai în ea ne putem mântui. Nu este mântuire afară de Biserică, spune Sfântul Ciprian, pentru că Biserica, numită trupul tainic al lui Hristos, păstrează toate darurile mântuirii Biserica cea adevărată este Biserica Ortodoxă, pentru că ea singură are dreapta credință în Dumnezeu. Însuși cuvântul „Ortodoxie”, în limba greacă, înseamnă dreapta credință. Ea singură păstrează neschimbate, fără lipsuri și adăugiri, învățătura și rânduielile Domnului nostru Iisus Hristos, așa cum le-au propovăduit Sfinții Apostoli și cum le-au explicat și fixat în Simbolul de Credință Sfinții Părinți la Sinoadele ecumenice și locale din primele secole creștine, când toată creștinătatea era una și nedespărțit. De aceea numai în Biserica Ortodoxă se găsesc mijloace sigure de mântuire. Pentru că ea ne unește cu Dumnezeu și pentru că în ea se află neîncetat Hristos, Mântuitorul nostru, și Sfântul Duh. De aceea Biserica nu greșește niciodată, fiind „stâlpul și temelia adevărului” (I Tim. 3, 15). Credem în Biserica lui Hristos, căci numai în ea ne putem boteza, pocăi și împărtăși cu Sfintele Taine. Numai în ea ne putem mântui. Nu este mântuire afară de Biserică, spune Sfântul Ciprian, pentru că Biserica, numită trupul tainic al lui Hristos, păstrează toate darurile mântuirii. Biserica cea adevărată este Biserica Ortodoxă, pentru că ea singură are dreapta credință în Dumnezeu. Însuși cuvântul „Ortodoxie”, în limba greacă, înseamnă dreapta credință. Ea singură păstrează neschimbate, fără lipsuri și adăugiri, învățătura și rânduielile Domnului nostru Iisus Hristos, așa cum le-au propovăduit Sfinții Apostoli și cum le-au explicat și fixat în Simbolul de Credință Sfinții Părinți la Sinoadele ecumenice și locale din primele secole creștine, când toată creștinătatea era una și nedespărțită. Numai Biserica Ortodoxă păstrează învățătura de credință adevărată, întreagă și neschimbată, primită de la Sfinții Apostoli, cuprinsă în Crez sau Simbolul de Credință, așa cum l-au stabilit Sfinții Părinți în primele două Sinoade ecumenice din anii 325 și 381 de la Niceea și Constantinopol. Mai târziu, Biserica de Apus a modificat Crezul (prin adaosul Filioque) și s-a îndepărtat de la Tradiția comună a Sfinților Părinți, atât în ce privește viața sacramentală, cât și forma de conducere a Bisericii (Reforma protestantă și dogmele papale romano-catolice); - Slujbele în Biserica Ortodoxă sunt și ele recunoscute de toată lumea creștină ca cele mai mistice și mai conforme cu Tradiția Bisericii nedespărțite din primul mileniu. Asceza și postul nu au fost schimbate în Ortodoxie, așa cum s-a întâmplat la catolici și protestanți. În articolul 9 mărturisim că noi, creștinii, credem și întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică. O numim «una», pentru că Unul este Hristos, Capul și Întemeietorul ei, și nimeni nu poate să pună altă temelie Bisericii Sale, nici oamenii, nici îngerii. O numim «sfântă”, pentru că Biserica este trupul lui Hristos Care a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, curățind-o prin baia apei prin cuvânt… ca să fie sfântă și fără prihană… (Ef. 5, 23-27). Biserica lui Hristos este sfântă și pentru că în ea se află harul Duhului Sfânt, Sfânta Evanghelie, Crucea, icoanele, sfintele moaște, Sfântul și Marele Mir, prin care se pecetIuiește cel botezat cu pecetea harului Duhului Sfânt, precum și Sfânta Împărtășanie. Biserica este sfântă și pentru că aici se săvârșesc zilnic Sfânta Liturghie, se hirotonesc preoții, se împărtășesc credincioșii, se botează copiii și, aici, oamenii laudă neîncetat pe Dumnezeu împreună cu sfinții îngeri. În Biserică se află toate harurile mântuirii oamenilor. Biserica este numită „sobornicească”, adică universală, chemată să cuprindă toată lumea. Mântuitorul a poruncit Apostolilor: Mergeți, învățați toate neamurile… (Matei 28, 19). Biserica este sobornicească pentru că are plinătatea Adevărului și a darurilor mântuitoare ale lui Hristos. Biserica se numește și «apostolică», pentru că a fost organizată și răspândită în lume de Sfinții Apostoli, a căror învățătură neschimbată numai ortodocșii o păstrează până astăzi. De aceea numai în Biserica Ortodoxă se găsesc mijloace sigure de mântuire. Toți oamenii care sunt botezați în numele Preasfintei Treimi și păstrează neschimbată credința ortodoxă apostolică, atât drepți, cât și păcătoși, sunt membri ai Bisericii lui Hristos. Căci nu este om fără de păcat, iar Hristos Și-a dat viața pentru toți, că n-au trebuință cei sănătoși de doctor, ci cei bolnavi (Matei 9, 12). Numai cei ce se leapădă de Dumnezeu - ateii, ereticii, sectanții, schismaticii și sinucigașii care s-au rupt de Biserică - nu pot fi membri ai Bisericii și nu ne putem ruga niciodată pentru ei, atât cât sunt în viață, cât și după moarte. Numai dacă se pocăiesc sunt iertați și mântuiți. Însă Biserica lui Hristos are două feluri de membri: cerești și pământești. Sfinții și îngerii sunt membri ai Bisericii biruitoare din cer, căci au biruit pe diavolul și se află înaintea Preasfintei Treimi. Iar membrii Bisericii luptătoare de pe pământ sunt credincioșii dreptmăritori, care se luptă cu ispitele, cu patimile și cu diavolii pentru a dobândi viața veșnică. Cele două biserici formează una în Hristos, ca și membrii ei care împreună preamăresc pe Dumnezeu. Creștinii laudă pe sfinți și pe îngeri, iar cei din cer se roagă pentru mântuirea celor ce se luptă pe pământ, Iată ce mare este taina Bisericii creștine! Prototipul sau modelul veșnic al Bisericii lui Hristos este Însăși unitatea de nepătruns a Preasfintei Treimi. Căci unde este Dumnezeu, acolo este Biserica, acolo este unitatea sfinților, cu a îngerilor și a creștinilor. Acolo este harul Duhului Sfânt și veșnica fericire

A declara că nu ești ortodox, în seamă că nu ești drept creștin.

A treia chestie, numărând ca dvs, este legată de "slujirea" care se face în mediul reformat din lume, de care nu ne spuneți cât de Biblic este, ci arătați paiul din ochiul altuia iar bârnele din ochii dvs le ignorați. Ne spuneți cât de "greșită" este Ortodoxia dar uitați să ne și dați soluția, care nu cred că este prin preoțimea ne Biblică cu femei sau ho mo se xu al i și cu căsătoriile acestora între ei, dacă tot criticați preoțimea ortodoxă. Că nu se practică la voi în România deocamdată, este tot datorită Ortodoxiei pe care DUMNEZEU a întipărit-o în acest popor căruia ar trebui să-i mulțumiți căci nu ați ajuns precum frații voștri vestici unde nu este Ortodoxie precum la noi iar acele practici devin normalitate deși este diavolesc ceea ce se întâmplă în aceste țări. Această nouă "normalitate" care este în interiorul cultelor voastre și care se extinde ca o cangrenă, ar trebui să vă preocupe, și nicidecum Ortodoxia care de peste 2000 de ani, condusă de HRISTOS Care este Capul Ei, știe ce are de făcut și nici măcar o decizie a Ei nu poate fi greșită, căci Ea fiind TRUPUL lui HRISTOS nu poate să greșească NICIODATĂ.

Cuvantul evreiesc pentru chip cioplite este Pessel,care are in mod exclusiv sensul de idol,si nu de imagine.In Septuaginta cuvântul grecesc folosit pentru a traduce Pesel este Idolon și nu eikon!Cuvântul evreiesc pentru imagine este Țelem,iar Pesel are aproape mereu conotație negativă și sensul de idol! Termenul pentru închinare este proskinesies,termen întâlnit în mai multe versete precum Matei 4 cu 10;Regi 1 cu 23;Ap 3 cu 9; Pesel e mai mult spre sensul de imagine,iar temunah spre sensul de asemanare!Dar cum Teselem are conotații mai variate și nu mereu negative și demuth are conotații mai variate și de obicei,fara conotație negativă!Temunah are tot timpul conotații negative!Temunah,ca și Pèsel e asociat cu idolatrie!

O prezentare din punct de vedere reformat, e doar o opinie. Bine ar fi ca toti sa fim ortodocși, nu etimologic ci practic

Aceasta este o prezentare pur si simplu minunata! Este adevarul!

Și asta era problema? Tu ești cu biserica sau cu Dumnezeu?

Mulțumiri și binecuvantari !

Dece nu ești baptist reformat?

omule ce vb sincer fi sincer lasa minciunile obs ca nu sti niumic sincer respecta majoritate tine cu ceei care habar nu a dar cu mine nu tine

Sunt dovezi istorice care atestă practica venerarii icoanelor încă din Antichitate. Cel mai celebru exemplu îl reprezintă un caz din familia împăratului Constantin: sora împăratului, Constantina (dacă nu ma înșel) a cerut episcopului Eusebius din Caesarea Palestinei o icoană a lui Hristos pentru a o venera. Este drept, Eusebius refuza o asemenea favoare pe motiv ca această practică nu este una "ortodoxă". Totuși, merită să reținem cel puțin faptul ca în Antichitate, în anumite părți ale Imperiului Roman, în anumite comunități creștine practica venerarii icoanelor era una răspândită. În timpul crizelor iconoclate din Imperiul Bizantin, însuși Biserica Romană a denunțat erezia Iconoclasta și s-a erijat ca un apărător de prim plan al iconofiliei. Privitor la iconfilie, una din probleme protestanților care ataca această practică este superficialitatea argumentelor discutate: ei nu cunosc autori iconofili care au câștigat disputa cu Iconoclastii (cel mai mare fiind evident Ioan Damaschin) și care au argumentat iconofilia pe baze biblice...

Nu ești creștin ortodox pentru ca nu ai încercat niciodată cu adevărat și nu ai simțit.

Argumente scripturistice pentru cinstirea sfinţilor şi a icoanelor CINSTIREA ICOANELOR: 1. Adam a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Fac. 1, 26-27) 2. Iisus Hristos, ca om, este chipul lui Dumnezeu (II Cor. 4, 4; Col. 1, 15). 3. Iisus Hristos este “chipul fiinţei lui Dumnezeu” (Evrei 1, 3). 4. În Iisus Hristos, Dumnezeu S-a aratat în Trup (I Tim. 3, 16) şi cu chip de om (Filip. 2, 7-8). 5. Sfântul Duh S-a arătat la Iordan în chip de porumbel (Matei 3, 16-23). 6. Sfântul Duh la Sfânta Cincizecime S-a arătat în chip de limbi ca de foc (Fapte 2, 3). Şi toate acestea sunt chipuri fără să fie idolatrie. 7. În Testamentul Vechi icoanele au fost făcute chiar cu porunca lui Dumnezeu (vezi Ies. 25, 18-22; 26, 31 ş.a.). 8. Dumnezeu Însuşi - Care a poruncit categoric prin porunca I a Decalogului a nu ne închina la idoli - a poruncit a se face chipurile de heruvimi, ceea ce înseamnă că aceşti heruvimi lucraţi de mână de om sunt icoane şi nu idoli. 9. Aceste icoane ale Vechiului Testament se chemau “heruvimii slavei” (Evrei 9, 5). 10. Perdelele, covoarele şi alte obiecte din biserica veche au fost făcute cu chipuri de heruvimi, la porunca lui Dumnezeu (Ies. 36, 8 şi 37, 7-9; II Paral. 3, 10-14; III Regi 6, 23-28). 11. Înaintea icoanelor din Vechiul Testament se aduceau jertfe (III Regi 3, 15). 12. Înaintea acestor icoane ale heruvimilor se cântau lui Dumnezeu cântări de laudă şi de preamărire (Ps. 137, 1). 13. Înaintea icoanelor din Vechiul Testament se aprindeau candele, preoţii le tămâiau cu mare cinste, după porunca lui Dumnezeu şi iudeii le venerau şi se închinau la ele (vezi Ies. 30, 6-8; 27, 20-21, Iosua 7, 6). 14. Cinstirea acestor chipuri de heruvimi - ce erau în templu - niciodată nu a fost dezaprobată de Hristos sau de Sfinţii Apostoli. 15. Atât Mântuitorul cât şi Sfinţii Apostoli au cinstit şi s-au închinat în templu înaintea acestor chipuri făcute de mâini omeneşti (Marcu 11, 7; Fapte 24, 11 ş.a.). 16. În Testamentul Nou închinarea la idoli este oprită cu anatema, iar închinarea la sfintele icoane nicidecum, nefiind totuna icoana cu idolul; idolii se socoteau a fi zei sau dumnezei, pe cand icoana este numai o închipuire, a cărei cinste trece la chipul cel dintâi, adică la cel zugrăvit pe ea: fie a lui Dumnezeu, fie al Maicii Domnului sau al vreunui sfânt. 17. Istoria Sfintei Tradiţii şi practica dintotdeauna a Bisericii şi până azi, sfintele icoane au fost cinstite şi venerație. 18. Icoanelor şi sfinţilor li se aduce venerare iar nu adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu. 19. În faţa icoanelor ceri mijlocire şi ajutor duhovnicesc, nicidecum nu le rosteşti: “Miluieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu.”