Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 20

  Рет қаралды 630,651

Oamenii Legii

Oamenii Legii

6 ай бұрын

Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate.
Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 octombrie și va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 18:00, pe AXN. Fiecare episod se va concentra pe soluționarea a trei cazuri diferite, urmărind firul acțiunii din momentul în care poliția primește apelul la 112 și până la finalizarea anchetei.
Acest sezon aduce în echipa de polițiști noi personaje menite să facă lumină acolo unde ancheta devine complicată. Acțiunea și suspansul se vor înlănțui cu analize și explicații din perspectivă legală a faptelor și a modului în care fiecare dintre noi, din postura de simpli cetățeni, putem acționa pentru binele unei persoane aflate în primejdie. De la violență domestică, jafuri și dispariții, până la accidente în trafic sau tulburarea liniștii publice, cele 28 de episoade le vor da ocazia telespectatorilor să aibă parte de o experiență complexă a soluționării fiecărui caz în parte. Dincolo de prezentarea cazurilor complexe, sezonul 2 va include și o nouă direcție de educație, oferind publicului informații inedite pentru fiecare cazOamenii Legii se bazează pe formatul internațional Karlsbridge, Police in action, care a fost foarte bine primit în Cehia, Slovacia sau Germania. Pe plan local, producția este realizată de Paprika Studios România și se bucură de un parteneriat cu Poliția Română.

Пікірлер: 303
@EnacheRadu-qe2uu
@EnacheRadu-qe2uu 3 ай бұрын
Sunteți tari respect
@user-xb6yq7ux6m
@user-xb6yq7ux6m 6 ай бұрын
Serialul aceasta le întrece pe toate episoadele turcești 😂😂😂
@AlicePetre-xy4tl
@AlicePetre-xy4tl 4 ай бұрын
😂
@user-gc2sw6yw8m
@user-gc2sw6yw8m 2 ай бұрын
Aq9ww9wososlssldldmdmemamaksmsmskaakwkemekekeeosksosososksksjdkssasusudusisisiwowowoaowososodidiaoaowiqoaoao999999❤❤❤❤❤❤❤❤❤😢😢😢😢😢😢aaLLlaskdkk ckdoaoskdidisididid8d9did9sosooddosodododododksldksllslslslslslsldloaapqpq0q0q0q0q0qq0q0q0q❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤😢😢😢😢😮😮😮😊😊😊❤❤❤
@Cristyna2425
@Cristyna2425 6 ай бұрын
Primul respect oamenii legi❤❤❤❤🙏👮🏻👮🏻‍♀💙💛❤
@carmeniovu7699
@carmeniovu7699 6 ай бұрын
❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤Bună ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
@silvianicoletahagiu6720
@silvianicoletahagiu6720 6 ай бұрын
O generatie de politisti cu pregatire pt.rezolvarea problemelor cu infractorii si apararea cetatenilor in diferite situatia .Actionand cu profesionalism cetatenii vor avea incredere si ii vor respecta .😊
@user-hz1wh8ly8l
@user-hz1wh8ly8l 3 ай бұрын
Îmi place să mă uit la voi ❤ bravo pentru tot❤în fiecare zi mă uit la voi😊oameni legii pentru totdeauna ❤🎉😊cei mai tari :)
@IustinGabrielCiolac-tw6mp
@IustinGabrielCiolac-tw6mp 6 ай бұрын
Imi Place Seria De Oameni Legii
@RomicaVajda
@RomicaVajda 6 ай бұрын
Foarte frumos serial va mulțumesc frumos aștept celălalt episod❤❤❤❤❤
@user-er4in3ru3u
@user-er4in3ru3u Ай бұрын
До пвп😅нра😢😢😢😢😢😮😮😮😮😮😮😮😮😮❤❤❤доаоаоарор❤❤оун😢😅😮вр😮😮
@mihaelarusu544
@mihaelarusu544 6 ай бұрын
Î.i place seria de ! Oamenii legii !
@Georgian22
@Georgian22 6 ай бұрын
Foarte Frumos As Dori Cat Mai Multe Episoade Apreciez Foarte Mult❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
@user-bz4us4ev4i
@user-bz4us4ev4i 6 ай бұрын
Sunteti cea mai buna comunitate de politisti❤❤🎉
@GamingDePoveste
@GamingDePoveste 6 ай бұрын
​@@ionutalexandru3393nu e fake sunt reali politisti sa zis cand sa inventat serialul
@TudorGeorge-xk1td
@TudorGeorge-xk1td 6 ай бұрын
​@@ionutalexandru3393mi-ar placea să dai de ei pe stradă să vedem mai ai tupeu să spui asta
@ACEone359
@ACEone359 4 ай бұрын
Sunteți orbi
@georgecovers
@georgecovers 6 ай бұрын
Doamne Este incredibil primul caz m a impresionat rău de tot fata asta
@ligiazamfir5071
@ligiazamfir5071 6 ай бұрын
Acum v am descoperit foarte frumoase si interesante serii Mult respect
@user-mj5ko2qe5x
@user-mj5ko2qe5x 6 ай бұрын
frumoasa emisiune omeni legi❤❤❤❤❤❤
@THE_TERROR1
@THE_TERROR1 6 ай бұрын
Cel mai bun serial ❤❤
@stefansimiciuc820
@stefansimiciuc820 6 ай бұрын
Îmi place serialul. Oameni legii😂❤❤
@ionelmariusiordache9311
@ionelmariusiordache9311 6 ай бұрын
Super tare Lecția de viață pentru fiecare om
@martingrito8529
@martingrito8529 5 ай бұрын
Va mulțumesc frumos și fiți exigenți
@tteoddora.
@tteoddora. 6 ай бұрын
Vă ador! Sunteți cri mai tari!❤❤
@bogdancoveianu7638
@bogdancoveianu7638 6 ай бұрын
Cel mai bun serial
@user-gd2qp9bj1s
@user-gd2qp9bj1s 6 ай бұрын
uoau crina eșanu să ști că îmi place foarte mult pentru cum ai vorbit engleză aici uoau mai impresionat crina eșanu dă-mi voie să-ți spun că îmi place foarte mult că ai un coleg cu mare experiență să știți că toți oamenii legii sunteți ce-i mai super extraordinari cu tot respectul meu vă mulțumesc pentru că sunteți ce-i mai de ajutor 😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😮😮😮😮😮😮😮😮😮
@Robi-gs4fl
@Robi-gs4fl 4 ай бұрын
😢😢😢😢😢😇🤫🤫🤐
@ihelpandplay
@ihelpandplay 29 күн бұрын
Aș spune și eu la fel despre Crina Eșanu😊
@user-sw1ob6mv2v
@user-sw1ob6mv2v 6 ай бұрын
Crina te apreciez foarte mult respect pentru tot ce faci aș vrea să te cunosc❤❤❤❤❤❤. Crede-mă ai fi bună la baia mare să salvezi viețile oamenilor❤❤❤❤❤
@user-bo3mt3cu4j
@user-bo3mt3cu4j 4 ай бұрын
Sunt emotiv chiar dacă e teatru ieftin si nu sunt din viață da tot meritul și respectul pentru dna CORINA ESANU BRAVO EI
@user-rw6zv8hk5s
@user-rw6zv8hk5s 3 ай бұрын
Crina esanu baaaaaaa
@DanielaDanacica-vb6ft
@DanielaDanacica-vb6ft 6 ай бұрын
Așa da oameni ai legii 👍👍
@user-ck1kt8vq6z
@user-ck1kt8vq6z 5 ай бұрын
Respect polițiștilor interesant 🎉😮😮
@user-cu4jb1cx1c
@user-cu4jb1cx1c 5 ай бұрын
Chear ca
@ioncristea2648
@ioncristea2648 6 ай бұрын
Cel mai tare serial!😊
@vaduvasamir8788
@vaduvasamir8788 6 ай бұрын
Respect oameni legii
@raimsinan8017
@raimsinan8017 5 ай бұрын
Cel mai tare serial cea ce trebuie Romaniei❤
@user-hb9lk6wv4c
@user-hb9lk6wv4c 6 ай бұрын
Sunteți extraordinari
@madaclau12
@madaclau12 6 ай бұрын
Wowowow !!! Chiar așteptăm astfel de video uri !
@DanielVizitiu-ie9bi
@DanielVizitiu-ie9bi 6 ай бұрын
Îmi place oameni legi 👍💪
@user-qy1en5cq4i
@user-qy1en5cq4i 5 ай бұрын
Bravissimi polizia Romania, Grazie
@mariuspartenie1425
@mariuspartenie1425 6 ай бұрын
Respect maxim poliției române care își face cu adevărat datoria ❤❤🎉
@user-qw8mb6eu2q
@user-qw8mb6eu2q 6 ай бұрын
Respect vă admir și nu mă pot opri să mă uit la voi👏👏
@Service_fix_mobile_Cluj
@Service_fix_mobile_Cluj 6 ай бұрын
Respect poliția Română
@geaninamarin9940
@geaninamarin9940 6 ай бұрын
Îmi place foarte mult seriile voastre ❤
@Iioliverq
@Iioliverq 6 ай бұрын
Respect pentru munca depusa
@user-wp5eb9bq5o
@user-wp5eb9bq5o 2 ай бұрын
Voi sunteti cei mai buni❤❤❤
@mariussarb253
@mariussarb253 6 ай бұрын
Sunteți cei mai tari Oamenii legi❤
@crystynaizabelapirvu8979
@crystynaizabelapirvu8979 6 ай бұрын
Respect , mă uit în fiecare zi
@JustFabian02
@JustFabian02 6 ай бұрын
36:27 omu se abtine sa nu moara de ras :))))))))))))))))))))
@andreeapirvu59
@andreeapirvu59 2 ай бұрын
Polițista o întreabă de la ce etaj a vrut să zboare și domnișoara moare de râs😂
@agavrloaieadrian
@agavrloaieadrian 4 ай бұрын
Buna seara sunt ADRIAN din oraș siret îmi place oamenii legii noapte binecuvântată ianis 😮😮😮😮😮
@anamariacoval792
@anamariacoval792 3 ай бұрын
Doamna din primul episod este o femeie superba și calma ❤️
@alexnightwolf7664
@alexnightwolf7664 6 ай бұрын
Mamaaa ce părinți are prima fată :))))
@user-gd2qp9bj1s
@user-gd2qp9bj1s 6 ай бұрын
doamna Crina eșanu cu tot respectul meu dațim voie să vă spun cât de mult vă respect pentru că știți limba engleză bravo pentru dumneavoastră și pentru Costică Neagu pentru că ați acționat la timp și vă respect din toată inima mea să știți că toți oamenii legii meritați respect din partea mea Dumitrașcu Mihaela elena și să știți că v-am urmărit toate episoadele oameni legii doamna Crina eșanu dațim voie să vă spun cât de bine cunoașteți oameni care vă minte în față uoau doamna Crina eșanu să știți că îmi place foarte mult pentru cum alergați dumneavoastră și domnul Costică Neagu vă doresc multă sănătate și fericire la toată familia dumneavoastră și la toți oamenii legii vă mulțumesc și vă respect 🙏🙏🙏🙏🙏🙏👌👌👌👌👌👌👌👌👌♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️😯 doamna crina eșanu vreau să vă spun că vă respect toată viața mea cât voi trăi pe acest pământ dar să nu-i lăsați pe ce-i care sunt violenți cel mai bine ar fi să-l duceți la detector de minciuni pentru că acolo se vede foarte clar dacă minte sau dacă a mai făcut vreo violență cu respect și cu onoare vă doresc la toți oamenii legii multă sănătate și să aveți baftă în continuare la spor la muncă și un serviciu ușor 👍👍👍👍👍😯♥️👌👌🙏🙏😘
@edy_yt4476
@edy_yt4476 6 ай бұрын
Imi Place Seria De ,, Oameni Legi ''
@davidbiriuc7519
@davidbiriuc7519 6 ай бұрын
SI mie
@Service_fix_mobile_Cluj
@Service_fix_mobile_Cluj 6 ай бұрын
Și mie
@marinraicu5932
@marinraicu5932 6 ай бұрын
Si mie,e cea mai tare si bine construită
@strex10
@strex10 6 ай бұрын
Și mieeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee3e3eeee3eeeeeeeeeeeeeeeeeeeee
@stelutadragomir3285
@stelutadragomir3285 6 ай бұрын
La fel ❤❤
@halaudariusclips
@halaudariusclips 6 ай бұрын
cel mai bun serial pe care l am vizionat vreo data
@_ana_maria666
@_ana_maria666 6 ай бұрын
Respect pentru munca depusa ❤
@Ayanukul
@Ayanukul 6 ай бұрын
Lafel
@fabianoita1721
@fabianoita1721 4 ай бұрын
Felicitări mai rar așa oamenii
@Matreyx
@Matreyx 6 ай бұрын
Vere e cel mai tare serial din romania
@LorenaTodea
@LorenaTodea 2 ай бұрын
Forte bună este emisiuni face țineți-o tot asa bra voua
@user-hf2dz4nj6j
@user-hf2dz4nj6j 6 ай бұрын
Oamenii legii sunt cei mai tari oameni
@csabiboby
@csabiboby 6 ай бұрын
Episoade de MILLIOANE POLITISTII DE MILIOANE, DAAA NISte episoade senzationale, SINCER SA FIU ESTE SERIALUL ANULUI 2023 pentru mine ( NOI, telespectatorii care vizionam ) SINGURUL SERIAL CARE MERITA VAZUT FARA REGRETE CAP COADA, Sa nu va opriti niciodata cu sezoanele oamenii legii si mai ales cu episoadele MA-ti lasat pe spate, BRAVOO BRAVOO
@user-hp2qe8kk3v
@user-hp2qe8kk3v 6 ай бұрын
Respect pentru munca depusă
@andrei_yt3091
@andrei_yt3091 6 ай бұрын
Respect!❤❤❤
@crinapintilie5976
@crinapintilie5976 6 ай бұрын
Daa îmi place ❤❤❤
@user-vs9vq7vy1f
@user-vs9vq7vy1f 6 ай бұрын
Respect pentru munca depusa❤
@Ayanukul
@Ayanukul 6 ай бұрын
Lafel
@loredanamarialacatus
@loredanamarialacatus 6 ай бұрын
Mie a-mi place mult😊😊
@PaulPetrean
@PaulPetrean 29 күн бұрын
Si mie îmi place serialul si asteptam sezonul 3
@ghinescuangela-sn7fm
@ghinescuangela-sn7fm 4 ай бұрын
Este mai faina emisiunea asta decât lecții de viata
@corinapetrea3017
@corinapetrea3017 6 ай бұрын
Mă uit la fiecare episod sunt fan oamenii legii
@anagherman8528
@anagherman8528 6 ай бұрын
Foarte frumos 🌹🙏
@user-oo8zy1iy7k
@user-oo8zy1iy7k 6 ай бұрын
Salut va Respect pentru munca de pusa
@Lar1sq
@Lar1sq 6 ай бұрын
Ador eu ma uit și la TV și iar pe telefon adc de 2 ori 😊
@mirelaiuliana5514
@mirelaiuliana5514 6 ай бұрын
Pe ce canal e la TV ?
@vladvisan1430
@vladvisan1430 6 ай бұрын
​@@mirelaiuliana5514 AXN HD
@marianacarpiuc2172
@marianacarpiuc2172 6 ай бұрын
Sunteți cei mai tari mă uit mereu la voi
@raimsinan8017
@raimsinan8017 5 ай бұрын
Respect❤
@drumasuantonia5890
@drumasuantonia5890 5 ай бұрын
Ador acest episod🥰🥰🥰😍🥰🥰
@user-vn6mn5gu8l
@user-vn6mn5gu8l 5 ай бұрын
Santeti super tot anainte
@tabyimpex3648
@tabyimpex3648 6 ай бұрын
Tot respectul și toată stima.
@user-xs7fl4bg1m
@user-xs7fl4bg1m 5 ай бұрын
Bravo pentru oamenii legii
@stefandoroftei2903
@stefandoroftei2903 4 ай бұрын
Serialele voastre ma uimesc la cat de faine sunt❤
@user-gn5sx5dc8n
@user-gn5sx5dc8n 6 ай бұрын
Prea fainnnn❤❤❤
@ihelpandplay
@ihelpandplay 28 күн бұрын
Cel mai bun serial❤ Alina Manea imi este preferata
@ioanhaidemac9632
@ioanhaidemac9632 5 ай бұрын
Ar fi bine sa fiți totdeauna asa amabili. Dar din păcate aveți multe uscaturi
@ionutdavid4406
@ionutdavid4406 6 ай бұрын
Cei mai tari
@Edi-Prodan_2012
@Edi-Prodan_2012 6 ай бұрын
De când am aflat de serialul"OAMENI LEGI" m-am uitat încontinu respect
@DanilaRuthIasminaIzabela
@DanilaRuthIasminaIzabela 6 ай бұрын
Si eu
@luciapostica-dn6zl
@luciapostica-dn6zl 4 ай бұрын
Respect 😊
@melaniapaun8736
@melaniapaun8736 4 ай бұрын
Respect maxim❤❤
@AlexandraDoringa
@AlexandraDoringa 8 күн бұрын
Ctvhhmhytdutfcnhgytrdrchgfytxrbgdyrsryrdhrdhrdgrfhthdhgfyctrfufhtrdddfyggdyfyfhcrtcgtd🍌🍓🥝🍒🥡🍩🍨🍡🍝🏀🏓
@user-yy8gi2kv6t
@user-yy8gi2kv6t 6 ай бұрын
Vă iubesc poliția română
@marianastoica2565
@marianastoica2565 5 ай бұрын
Respect!👍👍👍❤❤❤❤
@IgorCaraus-uj8fz
@IgorCaraus-uj8fz 4 ай бұрын
Esti preferata mea 😊❤politista🫠🤗🥹
@user-pd5hm6zo7y
@user-pd5hm6zo7y 6 ай бұрын
Mereu voi sunteți cei mai tari ❤❤❤❤❤😊😊😊😊
@elenaandradaapostol1694
@elenaandradaapostol1694 6 ай бұрын
Respect ❤❤❤❤
@gabicepoi817
@gabicepoi817 6 ай бұрын
Cei mai buni și mai tari 💪💪💪💪💪👍👍👍👍👍❤️❤️❤️❤️❤️🥰🥰🥰🥰🥰
@Denismoise171
@Denismoise171 4 ай бұрын
Îmi place de Alin Constantin și Alexandru curea că sunt cei polițiștii adevărati
@PersilxRO
@PersilxRO 6 ай бұрын
Va ador❤
@laurentiudavidcrusit
@laurentiudavidcrusit 4 ай бұрын
Mie imi place de Costica Neagu🎉🎉
@ionferaru
@ionferaru 6 ай бұрын
Respect
@user-od6ng8vu3h
@user-od6ng8vu3h 2 ай бұрын
Super tare
@florincosminstefan6024
@florincosminstefan6024 6 ай бұрын
Oamenii legii salut frumos filmare
@radumarian1012
@radumarian1012 6 ай бұрын
Forța politia
@carlytamaria1307
@carlytamaria1307 5 ай бұрын
Va adorrrrrrrrrrrrrr❤❤❤❤❤❤❤❤
@MarianRaducanu-ii3nn
@MarianRaducanu-ii3nn 4 ай бұрын
“uhuhu i a uite cum zbor”😅😅😅😂
@iacovbejenaru5809
@iacovbejenaru5809 6 ай бұрын
Alin respect ❤
@davidvasile4496
@davidvasile4496 2 ай бұрын
cameramanul este invizibil br
@Lamaie_
@Lamaie_ 6 ай бұрын
Va salut cu respect
@ElenaNicolau-pq8cy
@ElenaNicolau-pq8cy 5 ай бұрын
Imi place seria "oamenii legii" lu cine ii mai place? Dacă vă place si vouă dati un like
@margapaun4863
@margapaun4863 6 ай бұрын
a vrut sa zbuare😂
@adrianantoniu8424
@adrianantoniu8424 6 ай бұрын
Sezonul 1 nu îl putea vedea?? Faceți o treabă bună . Apreciez
@danalin1493
@danalin1493 6 ай бұрын
Am zburat 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
@user-ro3to8kk3g
@user-ro3to8kk3g 7 күн бұрын
Eu mam uitat la oamenii legii vă iubesc ❤❤❤❤❤
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 21
43:28
Oamenii Legii
Рет қаралды 368 М.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 13
44:02
Oamenii Legii
Рет қаралды 436 М.
Why You Should Always Help Others ❤️
00:40
Alan Chikin Chow
Рет қаралды 108 МЛН
Super gymnastics 😍🫣
00:15
Lexa_Merin
Рет қаралды 94 МЛН
The day of the sea 🌊 🤣❤️ #demariki
00:22
Demariki
Рет қаралды 39 МЛН
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 18
43:12
Oamenii Legii
Рет қаралды 487 М.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 22
43:44
Oamenii Legii
Рет қаралды 374 М.
VECȚII DE LIAȚĂ |  EPISODUL 2 | FRATE CA AL MEU
7:26
Mihai Gheorghe
Рет қаралды 12 М.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 19
43:28
Oamenii Legii
Рет қаралды 436 М.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 9
44:40
Oamenii Legii
Рет қаралды 399 М.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 16
45:00
Oamenii Legii
Рет қаралды 296 М.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 7
44:15
Oamenii Legii
Рет қаралды 540 М.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 15
43:50
Oamenii Legii
Рет қаралды 283 М.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 8
44:27
Oamenii Legii
Рет қаралды 410 М.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 2
44:55
Oamenii Legii
Рет қаралды 644 М.
Мальчик Который Должен Тихо Ходить 😱🔥
0:57
Смотри Под Чаёк
Рет қаралды 3,3 МЛН
The abandoned kittens finally found someone to love them, but... #cat #catlovers #ai #aiart #story
0:59
Meow Mow Cat Story 喵毛貓咪故事
Рет қаралды 9 МЛН
🍁 СЭР ДА СЭР
0:10
Ка12 PRODUCTION
Рет қаралды 2,2 МЛН
Miroşun siniri 🤣 #springonshorts #özlemlinaöz
0:18
Özlemlina Öz
Рет қаралды 62 МЛН