Părintele Ovidiu-Ciprian Martiș, Priceasna „Doamne, ești a mea iubire”

  Рет қаралды 149,398

Ovidiu-Ciprian Marțiș

Ovidiu-Ciprian Marțiș

4 жыл бұрын

Hristos a înviat!
7 Mai, Arătarea semnului Sfintei Cruci, pe cer, la Ierusalim
„Şi s-a întâmplat atunci de era în şapte zile ale lunii mai şi în ceasul al treilea s-a arătat pe cer închipuirea cinstitei Cruci a Domnului, care strălucea cu o lumină negrăită, mai mult decât razele soarelui, la care privind tot poporul, se minuna cu spaimă mare. Acel semn al Sfintei Cruci a stat deasupra sfântului munte al Golgotei - pe care Domnul nostru Iisus Hristos S-a răstignit.”
_____
„Lumina este izvorul după care îmi însetează neîncetat sufletul, mai mult decât după orice. Lumină şi puritate, sfinţenie şi omenie - le învăţ, le iubesc, le doresc, le caut şi le găsesc: în gândul omului curat, în cuvântul tainic al cerului, în lumina firească a soarelui, în tremurul sfios al stelelor, în toate cele ce nu fac altceva decât să ne şoptească despre taina universului, despre negrăita cauză a tuturor, pe care noi, fără să greşim, o numim Dumnezeu; despre chipul slavei Sale între oameni, care este Iisus Hristos." (Arhiepiscopul Iustinian Chira)
.
„Cel mai frumos şi mai convingător discurs despre dragoste este îmbrăţişarea!” (Părintele Dumitru Stăniloae)
Puterea mântuitoarei Cruci și dulceața biruitoarei Învieri să ne lumineze viața cu deplină sănătate și belșug de bucurii, întru încredințarea mărturisitoare: Adevărat a înviat!
_______
/ p%c4%83rintele-ovidiu-...
.
un gând frumos, o picătură de iubire, aici: picaturideiu...

Пікірлер: 186
@dariamihaela3333
@dariamihaela3333 Ай бұрын
Slavă ție Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu Slavă ție AMIN!MULȚUMESC părinte pentru această frumoasă priceasnă!Dumnezeu să vă binecuvânteze!Doamne-ajută tuturor!AMIN!
@marcelagliguta5348
@marcelagliguta5348 4 жыл бұрын
PARINTE CIPRIAN DUMNEZEU VA ÎNZESTRAT CU O VOCE MINUNATA.IL ROG PE BUNUL SI INDURATUL DUMNEZEU SA VA BINECUVINTEZE SI SA VA FEREASCĂ DE TOT RĂUL. MULTA SANATATE SA AVETI
@marcelagliguta5348
@marcelagliguta5348 4 жыл бұрын
DOAMNE NU MA SATUR SA ÎL ASCULT PE ACEST ÎNGER DE PE PAMINT.ARE O VOCE DUMNEZEASCA.DUMNEZEU SA ÎL BINECUVINTEZE SI SA ÎI DE-A SĂNĂTATE SI HAR MULTUMIM PARINTE PT CA NE INCINTI CU ACESTE PRICESNE MINUNATE
@rodicaruncan8926
@rodicaruncan8926 2 жыл бұрын
Dumnezeu sa l binecuvinteze si Maica Domnului să l ocrotească ! Amin. Doamne tie iti multumesc din suflet pentru tot ce mi ai dat !
@constantastefanescu7841
@constantastefanescu7841 4 жыл бұрын
Mulțumim Părinte pentru aceste pricesne frumoase care ne mângâie sufletul !Hristos a înviat !
@angelialexandrescu1446
@angelialexandrescu1446 2 жыл бұрын
Aceasta priceasnă Ortodoxă este scrisă de poetul ortodox Traian Dorz ! Traian Dorz care a făcut 17 ani de temniță cruntă în perioada comunistă pentru că nu a vrut să-și lepede credința în Domnul Nostru Iisus Hristos și Preasfânta Născătoate de Dumnezeu , și el Traian Dorz a făcut parte din Oastea Domnului până la sfârșitul vieții sale !
@mariacioban8411
@mariacioban8411 4 жыл бұрын
DOAMNE AJUTA D-ZEU SA VA BINECUVANTEZE
@luminitaflorean4554
@luminitaflorean4554 3 жыл бұрын
Când vă ascult PARINTE. cât de frumos cântați parcă toate problemele mele dispar.Bunul DUMNEZEU va dat un mare dar .Mulțumesc Bunului DUMNEZEU și dumnilorvoastre .Doamne ajută !
@rodicaruncan8926
@rodicaruncan8926 2 жыл бұрын
Ce voce frumoasă și caldă ! Cuvintele rostite de Părintele Ciprian Martis îmi mîngîie sufletul !
@luminitaflorean4554
@luminitaflorean4554 4 жыл бұрын
Cât adevăr in tot ceea ce spuneți. Sănătate ,fericire dumnilorvoastre și la toți cei dragi la toți oamenii care vă ascultă divinele pricesne.Doamne ajută!
@emiliapaclisan3335
@emiliapaclisan3335 4 жыл бұрын
Nu am cuvinte sa va multumesc pentru aceste minunate cantari.Emilia.
@angelialexandrescu1446
@angelialexandrescu1446 2 жыл бұрын
Această priceasnă Ortodoxă este scrisă de poetul ortodox Traian Dorz ! Traian Dorz care a făcut 17 ani de temniță cruntă în perioada comunistă pentru că nu a vrut să-și lepede credința în Domnul Nostru Iisus Hristos și Preasfânta Născătoate de Dumnezeu , Traian Dorz a fost în Oastea Domnului și nu sa lepădat de Bunul Dumnezeu Cel În Treime Slăvit , și de Oastea Domnului !
@dafotolines.r.l.9066
@dafotolines.r.l.9066 3 жыл бұрын
Mulțumesc,Bunului Dumnezeu că sunteți cu noi ,ne luminați fiecare clipă, gând, sunteți prezent în viața noastră,ne alinați tristețea,ne dați puterea de a depășit tot greul.Dumnezeu să vă binecuvânteze cu nesfârșita Să IUBIRE! Slavă Ție Dumnezeule! Amin!
@mariuschitescu7697
@mariuschitescu7697 Жыл бұрын
😅❤🎉
@floricachina287
@floricachina287 2 жыл бұрын
Cel mai frumos indemn. Sa avem in inima iubire, pentru sot, copii, frati pentru aproapele nostru, DAR mai ales pentru DUMNEZEU. Sa il Slavim, sa ii Multumim, sa ne indreptam privirea de cateva ori pe zi, sa ne indreptam privirea si in sus , pe verticala, spre Cer spre Dumnezeu.
@floricachina287
@floricachina287 2 жыл бұрын
Te iubesc Doamne! Imi iubesc sotul, copii, fratii, pe aproapele meu. Multumim Doamne pentru iubirea ta!
@christophemuscat9534
@christophemuscat9534 3 жыл бұрын
Fie orice prigonire, eu Iisuse nu te las!
@constantastefanescu6322
@constantastefanescu6322 4 жыл бұрын
O pricesna minunată cantată de un Părinte cu o voce excelenta ! Doamne ajuta !
@mirelamirela2374
@mirelamirela2374 4 жыл бұрын
Amin! Să ne trăiești Părinte!
@nicolitaciobanu8355
@nicolitaciobanu8355 4 жыл бұрын
doamne ce voce blîndă aveți amin
@dariamihaela3333
@dariamihaela3333 4 ай бұрын
Slăvit să fie Domnul Iisus!Dumnezeu să vă binecuvânteze părinte OVIDIU CIPRIAN MARȚIȘ!Mulțumesc!
@D_Doriana
@D_Doriana 4 жыл бұрын
Daca am avea iubire am trăi toți ca împărații ,am avea tot
@vasigabriel995
@vasigabriel995 4 жыл бұрын
Fa Doamne sa avem iubire și pentru acei ce se poarta urat cu noi, precum ai Tu Doamne pentru toți copiii tăi! Doamne ajută, mulțumim Părinte!
@dafotolines.r.l.9066
@dafotolines.r.l.9066 3 жыл бұрын
Mulțumesc Sfinte Părinte! Mulțumesc Bunului Dumnezeu, că mi ascultă rugăciunile.Doamne,Fii alături de copii și nepoții mei mereu.Ocrotestei și i ferește de rău.Da, să ne bucurăm cu toții de Iubirea ta.Vegheaza ne și dă ne putere să mergem mai departe.Amin!
@iulianiulyneamtu6533
@iulianiulyneamtu6533 4 жыл бұрын
Mereu atingeti perfectiunea cu vocea blanda ingereasca Parinte, Domnul Iisus Hristos si Maicuta Domnului sa mangaie mereu, cete de ingeri sa va acompanieze si sa va fereasca de tot cei rau Amin! Hristos a inviat frati romani!👏👏👏👏👏👏👏👏😇🙏
@mikimiki757
@mikimiki757 4 жыл бұрын
Doamne Iisuse Hristoase ajuta-ne tuturora! Amin.
@user-el2ph9xb9u
@user-el2ph9xb9u 7 ай бұрын
MULȚUMIM PARINTE PENTRU ACESTE PRICESNE FRUMOASE !!! DOAMNE AJUTA! AMIN!
@gabrielavintila1428
@gabrielavintila1428 2 жыл бұрын
DOAMNE ESTI A MEA IUBIRE MULTUMESC PT TOATE CELE MULTUMIM SF PĂRINTE PENTRU ACEASTĂ PRICEASNĂ MINUNATĂ
@angelialexandrescu1446
@angelialexandrescu1446 2 жыл бұрын
Scrisă de poetul ortodox Traian Dorz , care este din Oastea Domnului !
@adelapicioroaga6639
@adelapicioroaga6639 4 жыл бұрын
Hristos A Anviat! Cu aceste frumoase cuvinte , ne alinati sufletele noastre.Dai Doamne sanatate la toata familia .Amin.
@elenadobre9789
@elenadobre9789 4 жыл бұрын
Hristos a înviat!
@anetachirila9112
@anetachirila9112 4 жыл бұрын
Dumnezeu să vă binecuvîntare părinte , f frumos ne slujiți Amin
@rodicaruncan8926
@rodicaruncan8926 2 жыл бұрын
Doamne Isuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miuiestema pe mine păcătoasa ! Amin .
@floricacorpas6374
@floricacorpas6374 4 жыл бұрын
DOAMNE DACĂ AM AVEA IUBIRE MAI MULTĂ DE LA BUNUL DUMNEZEU ȘI DE APROAPELE NOSTRU! BUNUL DUMNEZEU SĂ NE IUBEȘTE FOARTE MULT CĂ NU NE VREA MOARTEA PĂCĂTOSULUI! BUNUL DUMNEZEU VA DĂRUT ACEST GLAS DIVIN! BUNUL DUMNEZEU SĂ VĂ ÎNCĂLZEASCĂ CU PUTEREA DUHULUI CEL SFÎNT ÎN FIECARE ZII A VIEȚII D-VOASTĂ RREACUVIOSE PĂRINTE OVIDIU CIPRIAN MARIȘ! BUNUL DUMNEZEU SĂ VĂ DĂRUIASCĂ HARUL LUI CEL SFÎNT SĂ ÎI SLUJIȚI CU MULTĂ DRAGOSTE ȘI IUBIRE! ÎNȚELEPCIUNE BUNULUI DUMNUZEU! BUNUL DUMNEZEU! IISUS HRISTOS MÎNTUITORUL LUMII! MAICA DOMNULUI SĂ VĂ OCROTEASCĂ CU PUTEREA LOR CEA SFÎNTĂ ÎN FIECARE ZII A VIEȚII D-VOASTĂ! VĂ DORESC PACE SUFLETEASCĂ ȘI TRUPEASCĂ DE LA BUNUL DUMNEZEU! DOAMNE AJUTĂ PREACUVIOASE PĂRINTE OVIDIU CIPRIAN MARCIȘ! HRISTOS A ÎNVIAT! DOAMNE DUMNEZEULE ÎN CER ȘI PE PĂMÂNT FACĂSE VOIA TA! DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUEȘ-TE LUMEA TA CEA ORTODOXĂ CARE TE LAUTĂ ȘI TE SLĂVEȘ-TE! AMIN!
@marianeculae3162
@marianeculae3162 4 жыл бұрын
Doamne ajuta! Multumesc lui Dumnezeu ca va avem să ne trăiți pentru mangaiere
@nicolitaciobanu8355
@nicolitaciobanu8355 4 жыл бұрын
bunul dumezeu să va ajute să puteti a vă ruga pentru noi păcatoşi
@elenasasu9576
@elenasasu9576 4 жыл бұрын
Hristos. A. Inviat. Dumnezeu. Sa. Va. Ajute. Amen.
@emiliapaclisan3335
@emiliapaclisan3335 4 жыл бұрын
Dumnezeu sa va lumineze inima si.sufltul.amin.Emilia.
@emiliacolcer5805
@emiliacolcer5805 4 жыл бұрын
Părinte Dumnezeu sa va dea sănătate și binecuvântare cerească. DOAMNE AJUTA.
@gabrielaraileanu2394
@gabrielaraileanu2394 4 жыл бұрын
Multumesc din suflet ptr frumoasele pricesne pe care le can tati cu vocea blanda si care mangaie sufletele inpovarate de placate Santeti Un inger pe pamant sa fiti sanatos impreuna cu familia Doamne Ajuta si sa va rugati pentru noi pacatosii Amin
@gabrielagheban6333
@gabrielagheban6333 2 жыл бұрын
Hristos a Înviat !Slăvit să fie Domnul Iisus !
@ardeleanuciprian8925
@ardeleanuciprian8925 3 жыл бұрын
Doamne cît Sint de adevărate aceste cuvinte.
@gabrielpetra844
@gabrielpetra844 4 жыл бұрын
Doamne ! Ce voce minunata!
@elenadeac1493
@elenadeac1493 4 жыл бұрын
DÒAMNE esti a mea iubire Va invit din toata inima sa ascultați!!!!!!!
@angelialexandrescu1446
@angelialexandrescu1446 2 жыл бұрын
Această priceasnă Ortodoxă este scrisă de poetul ortodox Traian Dorz ! Traian Dorz care a făcut 17 ani de temniță cruntă în perioada comunistă pentru că nu a vrut să se lepede de Domnul Nostru Iisus Hristos și Preasfânta Născătoate de Dumnezeu , Traian Dorz, a fost în Oastea Domnului și să jertfit pentru Domnul Nostru Iisus Hristos, pentru că nu a vrut să își lepede credința Ortodoxă dreaptă și de Oastea Domnului!
@mmirela1483
@mmirela1483 4 жыл бұрын
Doamne ajuta părinte aveți o voce de aur!
@corneliastan6412
@corneliastan6412 4 жыл бұрын
HRISTOS A ÎNVIAT!! Foarte frumos Părinte Ciprian . Mulțumim frumos , sănătate , DUMNEZEU SA VĂ BINECUVÂNTEZE!!🇷🇴🙏🇷🇴!!!Doamne ajută tuturor!!!
@antoanetamarcu278
@antoanetamarcu278 2 жыл бұрын
I 🙏🙏
@89Mirelutza
@89Mirelutza 4 жыл бұрын
Aveți un glas aparte duios ceva care te face să te gândești la ce va fi când vom pleca din această lume Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă ajute în tot ce faceți
@marymary5045
@marymary5045 3 жыл бұрын
IUBIRE CU CREDINTA, SA AVEM CU TOTII!!! ❤️💛💙🇦🇩🙏
@paulinaanastasiaflorea6120
@paulinaanastasiaflorea6120 4 жыл бұрын
O ce frumos!!!!!!!
@gabrielavintila1428
@gabrielavintila1428 4 жыл бұрын
DOAMNE CE FRUMOASĂ VOCE CU ACEASTĂ VOCE CERUL PĂMĂNTUL MUNTII IZVOARELE MĂRILE CĂMPIILE LUMEA SI TOTII SFINTII DIN CERURI STAU ÎMPREUNĂ SI ASCULTĂ MINUNATELE PRICESNE CE RĂSUNĂ CA TRÎMBITELE ÎNGERILOR SI ALE TOTI SFINTII DIN CERURI SĂNTETI UN PREOT MINUNAT SI UNICAT SĂNTETI CEL MAI PRETIOS UN DIAMANT
@lenutapopa267
@lenutapopa267 3 жыл бұрын
A ti primit un dar divin de la bunul Dumnezeu! Ne înaltati si pe noi prin frumoasele pricesne, cu vocea atât de caldă! Multumim cu sufletu,l drag părinte!
@D_Doriana
@D_Doriana 4 жыл бұрын
Dumnezeu sa te binecuvinteze părinte. Ești un înger lăsat aici pt un timp ,sa ne îndrumi spre Dumnezeu
@raulcosmin4694
@raulcosmin4694 4 жыл бұрын
Un înger sub acoperire! Ochelari, bolizi, fițe și șmecherii! Să fie arhanghel oare...!?
@emanuelaz3778
@emanuelaz3778 4 жыл бұрын
Scuze dar te crezi mai presus ca bunul Dumnezeu sa-l judeci pe Parintele?
@raulcosmin4694
@raulcosmin4694 4 жыл бұрын
@@emanuelaz3778 Având în vedere că pentru tine Dumnezeu e "D-zeu" și "părintele" e cu majusculă și neprescurtat eu zic să o lăsăm baltă!
@emanuelaz3778
@emanuelaz3778 4 жыл бұрын
Ai dreptate
@dariamihaela3333
@dariamihaela3333 Жыл бұрын
Te iubesc Isuse !
@vanessamaria448
@vanessamaria448 3 жыл бұрын
Va ascult cu mare drag și ma voi ruga pentru toți prietenii mei, buni și mai puțin buni.
@elenanisipeanu6062
@elenanisipeanu6062 4 жыл бұрын
Hristos a înviat! D-zeu să vă binecuvânteze. Că ne trimiteți toate predicile Aveți o voce de aur. Amin🙏❤🙏✝️❤🙏❤✝️
@danabaciu5487
@danabaciu5487 3 жыл бұрын
Mult respect 👏👏👏un glas îngeresc care ajunge la suflet❤❤❤🙏🙏🙏
@predavica4682
@predavica4682 3 жыл бұрын
Sarumîna Parinte multumesc mult ca sunteti multumesc Amin
@monicaichim6031
@monicaichim6031 4 жыл бұрын
Dumnezeusavabinecuvinteze👍🙏🌹
@margaretachicinas9299
@margaretachicinas9299 2 жыл бұрын
Super Doamne ajuta și ne miluieste
@gabrielioanbogdan2869
@gabrielioanbogdan2869 3 жыл бұрын
Doamne iisuse fiul lui dumnezeu miluestema pe mine pacatosul
@danioan6528
@danioan6528 4 жыл бұрын
Mulțumesc mult pentru acest minunat clip Mas bucura din tot sufletul ca iubirea să rămână pururi vie în sufletele Romanilor de pretutindeni poate așa devenim mai buni și înțelegători cu cei de lingă noi HRISTOS A ÎNVIAT
@alexiaalexia9912
@alexiaalexia9912 4 жыл бұрын
ADEVĂRAT A ÎNVIAT! 👍👍👍
@cezar5179
@cezar5179 4 жыл бұрын
Slavă ție doamne slavă ție
@dariamihaela3333
@dariamihaela3333 Жыл бұрын
Mulțumesc părinte Ovidiu !TE IUBESC Isuse HRISTOASE MILUIEȘTE-NE PE NOI ÎN VECI VECILOR AMIN!
@gabrielavintila1428
@gabrielavintila1428 4 жыл бұрын
CÎND ASCULT ACEASTA PRICEASNĂ MA SIMT CĂ PLUTESC PE NORII LUI DUMNEZEU ÎMPREUNA CU TOTI SFINTII DIN CERURI MA LAS PURTATA DE DUMNEZEU ÎN VAZDUH CU SUFLETUL SI A MEA INIMA MULTUMIM DRAG PARINTE CIPRIAN
@gabrielavintila1428
@gabrielavintila1428 4 жыл бұрын
Fără iubire nu se realizează nimic dar iubirea vine de la Dumnezeu DUMNEZEU ESTE IUBIREA TOTALA CACI NOI SANTEM FACUTI DIN IUBIREA LUI DUMNEZEU NOI SANTEM CREATIA LUI , MULTUMIM PT ACEASTA PRICEASNA MIMUNATA
@vioricapintea4537
@vioricapintea4537 4 жыл бұрын
Hristos a înviat aveți o voce de aur !
@vioricaviorica3803
@vioricaviorica3803 4 ай бұрын
Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze părinte mare har va dat Bunul Dumnezeu ! Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze cu familiuta dvs. Slăvit și Binecuvântat să fie Dumnezeu în vecii vecilor! 🙏🙏🙏
@alinadobre6956
@alinadobre6956 3 жыл бұрын
dumnezeu sa iti dea sanatate parinte.
@floricabirle1578
@floricabirle1578 4 жыл бұрын
Har și binecuvântare sa vina asupra d-voastra.
@catinasandreicssviitorul9689
@catinasandreicssviitorul9689 4 жыл бұрын
Foarte frumos Fiți binecuvantat
@beatriscaldararu1491
@beatriscaldararu1491 4 жыл бұрын
DOAMNE iartane pe noi pacatosii si iartă noua greselile noastre și ajutane să trecem cu bine peste toate necazurile care vin asupra noastră. Mare adevăr vorbești părinte și pentru asta eu păcătosul Îți mulțumesc pentru toate învățăturile Tale. AMIN Doamne ajută
@angelialexandrescu1446
@angelialexandrescu1446 2 жыл бұрын
Această priceasnă Ortodoxă este scrisă de poetul ortodox Traian Dorz ! Traian Dorz care a făcut 17 ani de temniță cruntă în perioada comunistă pentru că nu a vrut să-și lepede credința în Domnul Nostru Iisus Hristos și Preasfânta Născătoate și de Oastea Domnului !
@nicolitaciobanu8355
@nicolitaciobanu8355 4 жыл бұрын
doamne ajuta iartane doamne amin
@rodicaruncan8926
@rodicaruncan8926 Жыл бұрын
Mulțumesc Părinte pt această priceasna frumoasa !
@codrutmargin5656
@codrutmargin5656 4 жыл бұрын
Sufletul sa-ti fie RAI !
@user-et1cq6ri4k
@user-et1cq6ri4k 10 ай бұрын
Vocea minunată care străpunge sufletul nostru să ne aducem aminte ce săntem praf și pulbere Dumnezeu ne lumineze mult har în DOMNUL!Amin😅🙏👍🙏😇🫂🙏🫶❤️❤️😅
@lilianaluca3123
@lilianaluca3123 4 жыл бұрын
Hristos a înviat! Mulțumim părinte.
@stafieliliana1804
@stafieliliana1804 4 жыл бұрын
Hristos a înviat. Doamne ajuta
@doridavid9833
@doridavid9833 4 жыл бұрын
Multumim frumos,părinte,pentru toate înregistrările...,Dumnezeu să vă dea sănătate că ne bucurați sufletele și urechile !
@ionfloarea7855
@ionfloarea7855 4 жыл бұрын
Hristos a înviat!Doamne ajuta ❤❤❤
@gabrielavintila1428
@gabrielavintila1428 2 жыл бұрын
CE FRUMOS RĂSUNĂTOR DUIOS MIRIFIC PĂTRUNZĂTOR SI PUTERNIC MULTUMIM SF PĂRINTE PT PRICESNELE MINUNATE DOMNUL SA VA OCROTEASCA FAMILIA
@angelialexandrescu1446
@angelialexandrescu1446 2 жыл бұрын
Da, aceasta fiind scrisă de poetul ortodox Traian Dorz ! Traian Dorz care a făcut 17 ani de temniță cruntă în perioada comunistă, pentru că nu a vrut să-și lepede credința în Domnul Nostru Iisus Hristos și Preasfânta Născătoate de Dumnezeu !
@mihaelamazilu5796
@mihaelamazilu5796 4 жыл бұрын
Sărut mâna, Părinte drag! Hristos a înviat!
@marianachindris7261
@marianachindris7261 2 жыл бұрын
Foarte frumos o voce ce îți pătrunde la suflet
@adrianavram9513
@adrianavram9513 4 жыл бұрын
Dumnezeu sa va binecuvinteze
@user-et1cq6ri4k
@user-et1cq6ri4k 11 ай бұрын
Mulțumesc lui Dumnezeu pentru vocea care mângâie și să înțeleg mesajul când ne gândim că suntem părăsiți de Isus ((((**(
@florinmunteanu5741
@florinmunteanu5741 4 жыл бұрын
Hristos a Înviat !
@vasilicasaroiu7891
@vasilicasaroiu7891 4 жыл бұрын
Hristos a inviat! Va admir si va respect aveti o voce ingereasca! Ascult cu mare drag pricesnele sfintiei voastre le invat si le cant si eu in biserica noastra! Sarut mana!
@marialungu1663
@marialungu1663 4 жыл бұрын
Minunat, Mulțumim frumos!!
@gabrielavintila1428
@gabrielavintila1428 4 жыл бұрын
FRUMOASA.ACEASTA PRICEASNA PARCA PLUTESC IN CERURI CU ACEASTA VOCE INGEREASCA SI DIVINA VA MULTUMESC PARINTE SLAVIT SA FITI IN VECII VECILOR AMIN FRUMOS F FRUMOS
@mariana6128
@mariana6128 Жыл бұрын
Doar dintr o inima buna și mult har poate “ieși” o astfel de voce! 🙏🙏🙏
@Maria0922
@Maria0922 4 жыл бұрын
Fiți binecuvântat, părinte, împreună cu toată familia d-voastră. 🦋🌿🌺🌱
@profirailie4637
@profirailie4637 3 ай бұрын
Mulțumesc mult pentru acest adevăr recitat
@loredanadragoiu3605
@loredanadragoiu3605 4 жыл бұрын
Hristos a înviat!Părinte mulțumim pt. această PRICESNĂ MINUNATĂ și pt. TOATE pricesnele cântate de SFINȚIA VOASTRĂ,împreună și cu fiica cea MARE SARA,și cu D-na Preoteasă🙏🏼!Dumnezeu să vă binecuvinteze,împreună cu toată familia SFINȚIEI VOASTRE🙏🏼!Vă mulțumim din suflet pt. TOT ce ne postați,pt. sfaturi și povețe,pt. susținere în acesta vremuri de restriște și boli!O zi frumoasă și binecuvântată!Doamne ajută!nb.Sănătate!
@user-cg9kg1pq3g
@user-cg9kg1pq3g 6 ай бұрын
Nu Sint Vretnic Să Mulțumesc La Dumnezeu Ce Păcătos Sint Și Că Trăiesc Și Mă Pot Bucura De Tot Cea Creat Dumnezeu Pentru Noi Toții Amin Doamne Isuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu Miluiește Ne Pe Noi Păcătoșii Amin Doamne ajută la toată lumea și la copiii noștri și la nepoțiii noștri amin
@user-et1cq6ri4k
@user-et1cq6ri4k 10 ай бұрын
Doamne ajută binecuvăntează această voce care a fost cu preoteasa care a avut o iubire ❤ Maica Domnului mai mult har pentru çăntări😅Doamne Ajuta și ne întărește și vocea minunată să străpungă sufletele noastre Amin😅❤❤❤🙏🙏👍😇🙏
@Maria0922
@Maria0922 4 жыл бұрын
Sunt minunate videoclipurile d-voastră, părinte. Dumnezeu să vă binecuvânteze! 💒❤️
@floreadumitru1877
@floreadumitru1877 4 жыл бұрын
HRISTOS A ÎNVIAT !!!. DOAMNE AJUTĂ !!!. DUMNEZEU SĂ VĂ BINECUVINTEZE !!!.
@rodicazamfir4319
@rodicazamfir4319 4 ай бұрын
🎉Să fiți bine cuvintati cu sănătate și bucurii nenumărate alături de cei dragi fie ca maica domnului și fiul său să vă ajute în tot ce vă este de folos doamne ajută Amin amin amin
@victoriaanton6161
@victoriaanton6161 4 жыл бұрын
Va admir si va respect !
@pitaroiuzoita6776
@pitaroiuzoita6776 3 жыл бұрын
Doamne ce voce că nu mă mai satur și noapte numai tot as asculta
@anutafaguri2431
@anutafaguri2431 3 жыл бұрын
Ce voce buna vocea ta mo făcut să mă apropii cat mai mult de Dumnezeu
@iulianortodox3429
@iulianortodox3429 4 жыл бұрын
Sărutăm Dreapta Părinte!
@iulianortodox3429
@iulianortodox3429 4 жыл бұрын
Hristos a înviat!
@elenamaximiuc8084
@elenamaximiuc8084 3 жыл бұрын
+Slavă Lui Dumnezeu 🕯️🌹
@podarcristian7283
@podarcristian7283 4 жыл бұрын
Iisus Hristos nu lucrează cu virusi, Iisus Hristos lucrează cu DUHUL VIEȚII. Dumnezeu să vă mântuiască PĂRINTE .Cel care îl are în trup pe Iisus Hristos nu se teme de moarte.Amin. Pentru unii care încă nu îl cunosc,pe Mântuitorul Lumii.
@marialucia9116
@marialucia9116 4 ай бұрын
Doamne luminează sufletele noastre întunecate ❤Minunată priceazna felicitări părinte.
@luminitamarin8826
@luminitamarin8826 4 жыл бұрын
HRISTOS A INVIAT!🙏 😓😓Divin!😇
@elisabetacurelaru732
@elisabetacurelaru732 4 жыл бұрын
DOAMNE AJUTANE
@dafotolines.r.l.9066
@dafotolines.r.l.9066 3 жыл бұрын
O singură,,Iubire i mare,Iubirea lui Dumnezeu pentru noi.Slava Ție Dumnezeule! Mulțumi m Părinte , pentru toate rugăciunile înălțătoare la Cer.Invatam să l iubim mai mult pe Dumnezeu! Amin!
@anyany5337
@anyany5337 7 ай бұрын
❤❤❤❤
@mariniloc418
@mariniloc418 4 жыл бұрын
O priciasna care te lasa fară cuvinte Amin.
Părintele Ovidiu-Ciprian Marţiş: Priceasna „Drumul Crucii"
9:51
Ovidiu-Ciprian Marțiș
Рет қаралды 3,1 МЛН
Părintele Ovidiu-Ciprian Martiș, Priceasna „Cât de părăsit ești, Doamne!”
10:28
Вы чего бл….🤣🤣🙏🏽🙏🏽🙏🏽
00:18
OKSII
Рет қаралды 4,5 МЛН
UNO!
00:18
БРУНО
Рет қаралды 4,1 МЛН
Doing This Instead Of Studying.. 😳
00:12
Jojo Sim
Рет қаралды 29 МЛН
Maria Mihali- Sfanta Marie, pentru noi roaga-te
5:13
EuroMusic Romania
Рет қаралды 630 М.
Psaltirea Maicii Domnului
2:44:01
Ortodoxism Patriotism
Рет қаралды 2,8 МЛН
Silvia Timis - Preamilostivă Maică | PRICEASNĂ
5:29
Silvia Timis
Рет қаралды 67 М.
Oana Matei Coruti - O, Iisuse tare-i greu ( Priceasna )
7:06
Oana Matei Coruti
Рет қаралды 1 МЛН
Părintele Ovidiu-Ciprian Marţiş, Priceasna „Pentru Tine, Doamne!"
9:42
Ovidiu-Ciprian Marțiș
Рет қаралды 139 М.
Părintele Ovidiu-Ciprian Marţiş, Priceasna „Numai cei cu gând curat”
9:37
Ovidiu-Ciprian Marțiș
Рет қаралды 164 М.
Вы чего бл….🤣🤣🙏🏽🙏🏽🙏🏽
00:18
OKSII
Рет қаралды 4,5 МЛН